GURU BARBU SIMION- PAMFLET 1 POLITIC

                                             

Stima]i rom=ni din ]ar\ [i din diaspora !

Cu deosebit\ stim\ [i cu sufletul ;nc\rcat de o mare remu[care prin faptul c\ am ajuns ;n situa]ia de a cere ajutor la rom=ni care au avut noroc ;n via]\ [i au putut agonisi ceva bun\stare [i care vor avea bun\ voin]\ de a ajuta prin sponsorizare un ne=nsemnat poet, romancier, scenarist, pamfletar [i altele ca pe viitor s\ am minima posibilitate de a mai scrie pe blog diverse, actualmente nemai av=nd bani de a pl\ti abonamentul la cablu [i la internet, ba de multe ori neav=nd bani nici pentru o p=ine. Actualmente fata mea care de 11 ani a fost ;mboln\vit\ de contele incapuciato, care actualmente este diavolul pe p\m=nt, [i care dup\ o colaborare de peste 10 ani, mi-am dat seama c\ este [eful diavolilor pe Terra, trimis special la Bucure[ti, Rom=nia, unde foarte cur=nd va avea loc cea mai mare b\t\lie ;n astral [i paranormal, pentru refacerea Gr\dinii Maicii Domnului. Acest diavol homosexual c=nd am rupt leg\tura cu el mi-a ;mboln\vit fata transfer=nd ;n spiritul [i trupul ei mai mul]i diavoli foarte periculo[i, de atunci ;n casa noastr\ nu mai exist\ pace [i lini[te, [i lipsa acut\ de bani nu ne permite s\ pl\tim exorcizarea la preo]ii care se pricep s\ fac\ asemenea slujbe. :n consecin]\ cine are bun\voin]\ de a m\ sponsoriza de a mai putea s\ public ;n viitor diverse scrieri, v\ rog s\ trimite]i ajutorul DVS ;n contul> BARBU SIMION, CONT IBAN> RO04CARP041900804251RO01 deschis la CARP  BUCURE{TI  ALBA  IULIA, sau ON  LINE la OFICIUL PO{TAL 4, PE NUMELE BARBU SIMION dar anun]=ndu-m\ prin telefon >0727719196 c\ mi s-a trimis o sum\ de lei la po[ta 4. V\ mul]umesc anticipat iar pentru cei ce au voin]a de a m\ ajuta voi scrie diverse poezi sau altele [i voi putea s\ dau anumite sfaturi ;n diverse probleme legate de familie, societate, [coal\, s\n\tate, etc [i voi face diverse rug\ciuni, mantre [i yantre pentru a aduce ;n familiile DVS bog\]ie [i fericire [i multe alte practici benefice la momentul solicit\rii. Cu stim\ [i respect ! Dumnezeu s\ v\ bine cuv=nteze ! GURU BARBU SIMION.

                                                              Breaking Noise

                                                Pamflet

Ieri pe data de 32.14. 2014, NKVD de la autoritatea particulară din Mocov a dat publicităţii un dialog dintre Preşedintele în avans Ponta Viorel şi încă preşedintele SUA Barak Obama, înregistrat întâmplător de un tânăr din Tiraspol iubitor de calculator. Iată textul inregistrării :

Ponta: Halo...Halo... Dl. Baracă... Halo... Băi mauzi ?

Obama: te aud măi  viorele... tu eşti ? Aici te aud cu glas raguşit!

Ponta: da... da... leam vorbit lu ăştia să mă voteze acum în December ca president aici la Romania. Şi am stat cu picialele în apa la barca şi am răguşit mai much.

Obama: las că trimit eu ambassador la voi cu ceva coldrex cu puţin wiski... spune la mine de ce sculat la ora 7 dimineaţa?

Ponta: mai baracă, spune tu la port avionul din black sea să oprească pompa că jetul de apă a ajuns acum la Vâlcea, la Dolj şi făcut la mine mare problem că ăştia nu mă mai votează acum. Şi spune tu să ne transmită codul roşu şi portocaliu mai devreme să putem să anunţăm şi noi pe primary ca să poată să vină şi ei din holiday sau mai bine îi anunţaţi voi că ăştia se bronzează pe la bici la voi. Spune să dea cu jetu până la piteşti cel mult.

Obama: mai Viorel nu face problem la tine pentru fiecare casă înecată noi dăm la voi 10 dolari. Şi acum nu mai dăm cu jetu la Dolj, dăm cu avion cu burta mare care are multă eficienţă, un avion îneacă deodată un sat întreg, aşa că nu mai durează mult că la iarnă dăm cu zăpadă 5 metri la voi. Noi te alegem president. Dar să nu uiţi că la noi president plăteşte 100 milioane euro. Te aşteptăm pe aici !

Ponta: nu problem vorbesc eu cu Băsescu să mă trimită la voi cu problem diplomatic şi apoi ne întâlnim pe bici! KO! A... nu scuzămă OK! Apoi... bbbbbbzzzz

Acesta a fost o parte din convorbiri dintre ăştia de aici cu ăia de acolo. Restul le dăm mai târziu dacă omul nostru de la Bucureşti mai apucă...

                                GURU BARBU SIMION

GURU BARBU SIMION-Revenire la dracul contele incapuciato

            

Stima]i rom=ni din ]ar\ [i din diaspora !

Cu deosebit\ stim\ [i cu sufletul ;nc\rcat de o mare remu[care prin faptul c\ am ajuns ;n situa]ia de a cere ajutor la rom=ni care au avut noroc ;n via]\ [i au putut agonisi ceva bun\stare [i care vor avea bun\ voin]\ de a ajuta prin sponsorizare un ne=nsemnat poet, romancier, scenarist, pamfletar [i altele ca pe viitor s\ am minima posibilitate de a mai scrie pe blog diverse, actualmente nemai av=nd bani de a pl\ti abonamentul la cablu [i la internet, ba de multe ori neav=nd bani nici pentru o p=ine. Actualmente fata mea care de 11 ani a fost ;mboln\vit\ de contele incapuciato, care actualmente este diavolul pe p\m=nt, [i care dup\ o colaborare de peste 10 ani, mi-am dat seama c\ este [eful diavolilor pe Terra, trimis special la Bucure[ti, Rom=nia, unde foarte cur=nd va avea loc cea mai mare b\t\lie ;n astral [i paranormal, pentru refacerea Gr\dinii Maicii Domnului. Acest diavol homosexual c=nd am rupt leg\tura cu el mi-a ;mboln\vit fata transfer=nd ;n spiritul [i trupul ei mai mul]i diavoli foarte periculo[i, de atunci ;n casa noastr\ nu mai exist\ pace [i lini[te, [i lipsa acut\ de bani nu ne permite s\ pl\tim exorcizarea la preo]ii care se pricep s\ fac\ asemenea slujbe. :n consecin]\ cine are bun\voin]\ de a m\ sponsoriza de a mai putea s\ public ;n viitor diverse scrieri, v\ rog s\ trimite]i ajutorul DVS ;n contul> BARBU SIMION, CONT IBAN> RO04CARP041900804251RO01 deschis la CARP  BUCURE{TI  ALBA  IULIA, sau ON  LINE la OFICIUL PO{TAL 4, PE NUMELE BARBU SIMION dar anun]=ndu-m\ prin telefon >0727719196 c\ mi s-a trimis o sum\ de lei la po[ta 4. V\ mul]umesc anticipat iar pentru cei ce au voin]a de a m\ ajuta voi scrie diverse poezi sau altele [i voi putea s\ dau anumite sfaturi ;n diverse probleme legate de familie, societate, [coal\, s\n\tate, etc [i voi face diverse rug\ciuni, mantre [i yantre pentru a aduce ;n familiile DVS bog\]ie [i fericire [i multe alte practici benefice la momentul solicit\rii. Cu stim\ [i respect ! Dumnezeu s\ v\ bine cuv=nteze ! GURU BARBU SIMION.

Revenire cu completări la DRACUL CONTELE INCAPUCIATO

DACĂ VEDEŢI, PRINDEŢI ŞI APOI UCIDEŢI FĂRĂ JUDECATĂ PE ACEST DIAVOL, NECULA CORNEL, UCIGAŞUL OAMENILOR DE PE TERRA !!!

În atenţie Preşedenţiei, în atenţia Guvernului, a Parlementului, a Senatului, a SRI, a Poliţiei, a Armatei (atât cât a mai rămas) şi celorlalte organizaţii statale şi particulare dar mai ales în atenţia Bisericii Ortodoxe cât şi Catolice. Am atras atenţia cu mai bine de trei săptămâni în urmă că pe teritoriul României a fost plantat de către forţele întunericului, în zona Bucureştiului a celui mai mare diavol al omenirii, Scaraoschi, conducătorul oştilor întunericului de pe Terra, care acum şi-a luat numele predestinat de contele incapuciato sau pe numele lui de botez, Necula Cornel, care actualmente se ascunde sub masca unui mare filozof înţelept care explică fenomene din lumea astrală după ce le-a tradus din marii cercetători ai astralului şi clar văzători ca şi după oamenii cu har şi prin articole copiate sau adaptate într-o altă manieră ca oamenii de rând să nu priceapă, publică în revista „Cosmos” pe care a infiinţat-o cu bani furaţi de la Barbu Simion, ca şi de la alţi cunoscuţi, cu banii câştigaţi pe horoscoape gata făcute de Barbu Simion pe calculator, şi publicate în revista sus amintită, horoscoape total greşite deoarece el calculează toate elementele unui horoscop în dimensiunea decimală şi nu în cea sexagimală, adică mai bine spus ia întregul la 100 cm şi nu cum trebuie cu adevărat la şaizeci de grade. A se vedea cartea „7” pe care eu am tehnoredactată iar horoscopul din această carte este făcut folosind tehnica decimală deci total greşit.  De asemenea trebuie să ştiţi că acest drac impostor dacă cunoaşte parametrii de bază ai horoscopului tău şi al Ascendentului prin anumite tehnici malefice vă poate fura viitorul fericit pe care îl aveţi de trăit să îl schimbe cu viitorul plin de sărăcie şi boli al altui sunoscut astfel ca tu să ai parte doar de boli şi sărăcie iar altul să se bucure de viitorul tău fericit. Aşa cum a făcut cu viitorul fetei mele pe care el îl trăieşte acum. Şi în urma diavolilor implantaţi în fata mea am cheltuit prin spitale şi preoţi cel puţin un apartament de 3 camere în Bucureşti eu având doar un ajutor de şomaj de 400 lei. Spuneam în articolul precedent că acest impostor, drac impieliţat, căpetenia hoardelor de draci, că timp de peste zece ani l-am hrănit, l-am îmbrăcat de mai multe ori şi de foarte multe ori i-am dat bani să aibe şi dracul de a se distra cu fetele în timp ce el se distra cu homosexualii, spuneam că atunci când am rupt legăturile cu acest drac impostaor a venit în lipsa mea şi a plantat în fata mea, Iulia Atena, peste o duzină de draci, din cei mai fioroşi, criminali şi viciaţi. După publicarea articolului pe Blogul meu acest drac impostaor care pe lângă tehnicile malefice furate de la adevăratul Conte Incappucciato, a mai studiat în paralel şi tehnicile malefice Wudu prin care a reuşit şi a făcut păpuşa (mumia) identică  a unei persoane cu care contele a avut anumite altercaţii şi ulterior în anumite momente ale zilei şi nopţii înţepa acea păpuşă în anumite părţi ale corpului producându-i persoanei după care s-a făcut mumia dureri cumplite în organele înţepate. Astfel cred că procedează acum şi cu fata mea pe care a înebunit-o prin înţepături în zona capului provocându-i dureri inexplicabile, pe care doctorii nu pot să le depisteze originea şi la care diagnosticul este de schizofrenie paranoică. De ce nu a putut să planteze diavoli în trupul şi mintea mea ? deoarece în mine şi în mintea mea locuieşte însuşi Dumnezeu Tatăl. Ca şi la plantarea în trupul şi în mintea unui om a unor draci inrăiţi nimeni din doctorii cei mai renumiţi nu pot aduce în corpul celui invadat de draci nici o ameliorare a durerilor decât anumite persoane cu har sau popi cu mari puteri supra naturale care prin exorcizări făcute cu anumite tehnici speciale legate de practica bisericească ocultă poate în final să scoată răul din omul călărit de aceşti draci şi în final să se vindece. Dar cum în ultimii 24 de ani diavolul a intrat la propriu în Biserica Ortodoxă şi Catolică a dat ordine la mai mari prelaţi ca asemenea ritualuri de exorcizare să nu se mai facă astfel ca cei posedaţi de diavoli să nu se poată vindeca sau dacă se vindecă prin diverse forme de exorcizare să se facă cu grămezi de bani şi nu lei ci euro şi aceste avantaje să le aibă diavolii care manevrează acum frâiele Bisericii. De aceea dezvălui acum că acest diavol impostor Necula Cornel care este conducătorul miilor de hoarde de diavoli aici pe Terra şi mai ales aici în Bucureşti unde în anul acesta 2014 sau la anu 2015 se vor da cele mai crâncene lupte între forţele binelui în trup care sunt foarte puţine ca număr deoarece tot mai puţini oameni sunt de partea lui Dumnezeu şi forţele răului în trup conduse acum de acest impostor, Necula Cornel, generalul hordelor de sute de mii de draci deoarece miza cea mare este că în România în aceşti ani trebuia deja să se instaureze Grădina Maicii Domnului şi aceste lupte care deja se văd prin faptul că Rusia atacă pe faţă SUA prin ingerarea în politica internă a Ucrainei şi apoi a României, prin tot felul de acţiuni împotriva oamenilor nevinovaţi din avioane sau vapoare sau din oraşele pajnice ale diferitelor state limitrofe Rusiei.  De aceea atrag atenţia cu toată seriozitatea că acest general de oşti de draci Necula Cornel, are puteri nemăsurate prin care din biroul lui de la revista cosmos manevrează politica diavolească a Terrei astfel ca în România să nu se înstaureze Grădina Maicii Domnului, astfel după aşa zisă revoluţie din 1989 cu ajutorul acestui drac infect s-au putut instala în România peste 15 milioane de draci din altă seminţie de diavoli ca acum în ajunul anului 2015 lupta între cele două forţe, malefică şi benefică, să fie de partea întunecată a existenţei. Deci încă o dată atrag atenţia să opriţi prin orice formă sau tactică de acţiune ca acest impostor să nu poată să-şi dezvolte tehnicile malefice prin care să ajute victoria malefecului asupra Terrei. Acest drac homosexual în fiecare noapte se transformă în şarpe împreună cu alte sute sau mii de draci astfel ca tehnicile lor să aibe succes şi se întâlnesc undeva în vechile depouri de tramvaie care acum se află la o distanţă de cam 200 metri de palatul Victoria şi care prin tehnici malefice îi influenţează pe dracii care viermuiesc în această instituţie. Nu uitaţi că dacă în România nu va reuşi să se insatureze Grădina Maicii Domnului toată Terra va cădea în partea malefică a distrugerii totale a vieţii pe Terra.

            Stimaţi Români care citiţi aceste rânduri daţi şi la ceilalţi vecini şi rude să citească aceste rânduri şi în consecinţă împreună să ne unim eforturile să distrugem definitiv acest individ care are forţă prin faptul că noi suntem nepăsători că nu căutăm să vedem că acest aşa zis nebun de Barbu Simion poate să aibe şi dreptate şi în consecinţă să studiem fenomenul şi să acţionăm în cunoştiinţă de cauză. Tare aş vrea să mă sune părinţi acestui drac afurisit să le spun că mai bine ar fi făcu un căcat mare decât un asemenea diavol. Tel: 0727 719 196

            DECI, DACĂ VEDEŢI, PRINDEŢI ŞI APOI UCIDEŢI FĂRĂ JUDECATĂ ACEST DIAVOL, NECULA CORNEL, UCIGAŞUL OAMENILOR DE PE TERRA !!!

GURU BARBU SIMION-CAP.17CARTEA PĂSĂRILOR MELE

                                               CAP. 17

În aceiași curte mai stătea și tanti Radu cu fratele dânși amândoi necăsătoriți în două camere și un antreu mic, și un subsol unde își țineau lemnele de iarnă iar la etaj stătea nea Mateescu care era șepcar de meserie și era și dânsul necăsătorit, un om cumsecade care mai tot timpul glumea cu noi copiii. Tanti Radu nu avea servici și nici pensie nu avea și trăia din comerțul cu tot felul de cărți mai bine spus cu tot felul de romane de mari scriitori și mai ales cu scriitori care fuseseră tipăriți în timpul burgheziei iar acum pe timpul comuniștilor mai toți interziși dar mai toată lumea bună deci și comuniștii mai parveniți cumpărau cărți, mai toate interzise dar de bună calitate literară. Casa lui Tanti Radu era un fel de deposit cu tot felul de mari romane unde mai tot timpul veneau tot felul de domni doctori, magistrați, avocați, ingineri, funcționari și alții de unde cumpărau cărți de bună calitate. Și dânsa la rândul ei mergea prin talcioc sau alte târguri de cumpăra cărți pe care unele fiind mai jerpelite dânsa le făcea ca noi să aibe vânzare. Domnul Pârvu fratele ei era grefier de mulți ani la tribunalul mare București și avea deja peste 50 de ani când am venit noi în cartier iar tanti Radu să tot fi avut 40 de ani. De aici revin din nou cu noi completări la adresa proprietarilor noștri Familia Ceaușu Constanța pe care noi copii o numeam simplu Tanti Tanța și Domnul Alexandru soțul pe care noi îl numeam Domnul Sandu amândoi oameni cumsecade și binevoitori care avea grije de noi ca și de proprii copii. La vreo trei ani după ce am venit în cartier ca chiriași în casa domnului Sandu Doamna Tanța a născut un băiețel de toată frumusețea cam când noi împlineam vârsta de 7 ani băiat pe care l-au numit Viorel. La vârsta de numai 10 luni Viorel mergea în două picioare și îi crescuse părul pe cap după ce nașul lui îi tăiase moțul și acum se vedea limpede că avea părul creț și negru ca pana corbului și era vorbăreț nevoie mare. Cum a început să meargă sarcina de al plimba pe trotuar ca și prin curte ne-a revenit nouă celor doi frați. Toată lumea îl iubea pe Viorel și se mirau cu toții cât de mare și frumos era și ce deștept dar noi copii fiind învățați cu el ni se părea un copil normal poate puțin peste normal dar cred că toții îl lăudau mai mult pentru plăcerea părinților că o dată am auzit-o pe tanti Tanța după ce un vecin i-a lăudat peste măsură copilul puțin cam supărată că toată lumea îl laudă peste măsură că Viorel al ei este un copil normal ca toți copii și nu este nevoie să fie ridicat în slăvi ca Iisus că nu este cazul, asta îi spune lui tanti Elena mama dânși de unde am auzit și noi frații. De atunci ne-am dat seama că este mai bine să vorbim cu Viorel sau despre Viorel ca de un om normal ca toții copiii și atunci mi-am dat seama că tanti Tanța era o femeie mai mult decât înțeleaptă. Tot așa pot să spun că și pentru noi copiii, frații gemeni tanti Tanța a fost ca și o mamă și că ne-a crescut în măsura în care mai avea timp să se ocupe și de noi și de năzbâtiile noastre și nu puține la număr și că de multe ori când diverși vecini sau oameni care ne acuzau de tot felul de pocinoage unele mai mici altele mai mari tanti Tanța ne lau apărarea ca și la copiii ei și îi trimetea una două la plimbare pe toți care exagerau cu acuzațiile spunând că de fiecare dată faceți din țânțar armăsar dându-vă atâta importanță de parcă voi nu ați fost mici și n-ați făcut pipi în pantaloni niciodată. Dacă omul insista în mod civilizat și o lămurea pe tanti Tanța că mai trebuia și geamul spart pus la loc atunci tanti Tanța îl întreba pe cetățean ce pretenți are și atunci îi aducea 5 sau 7 lei cât considera dânsa că face acel geam și nu cât pretindea omul și conflictul se stingea dar pentru noi copiii urma și seria a doua cu tata care venea de la serviciu și oboist și poate și supărat și când auzea ce prostii am făcut se încingea o mamă de bătaie numai din curea iar dacă nu mai avea timp să scoată cureaua că mai era și tanti Tanța prin curte atunci o grămadă de palme se abăteau asupra nostră dar niciodata Tata nu a dat cu pumnul în noi iar de înjurat înjura și el ca toți oamenii supărați dar înjurătura lui de mare intelectual cea de toate zilele era “...tuți bățul măti”, niciodată ceva de cele sfinte. Și tanti Tanța ne certa că făceam tot felul de prosti dar avea în glas acel timbru al vocii în care se simțea mai multă căldură decât supărare și chiar săpuneala pe care ne-o trăgea nu-i făcea plăcere ba de multe ori săpuneala se rezuma numai la vorbele “să-i spuneți voi lui taicătu ce ispravă ați mai făcut” și noi ca doi copii bine educați răspundeam în cor “da doamna Tanța” și doamna tanța sesizând umorul involuntar ce se născuse răspundea cu vorbele noastre dar îngânate “da doamna tanța” și apoi “hai plecați de aici”. Și totuși și noi frații țineam la d-nsa și la domnul Sandu ca și la părinții noștri că ne dam seama că în spatele acelor muștruluieli nu erau decât vorbe spre binele nostru deși mai toate ne victimizau cum credeam noi în sinea noastră la momentul respectiv. Ceea ce i-a plăcut mai mult la noi frații, căzuți de acord cu părinții a fost faptul că de fiecare dată când noi frații mergeam la cumpărături la piață sau la alimentara sau la orice alt magazin treceam și pe la doamna Tanța să o întrebăm dacă are ceva de cumpărat de la magazinul sau piața unde cumpăram. Și de fiecare dată spunea “că bine ați căzut măi băieți că tocmai mi-ați luat un drum din picioare și am timp să mă ocup de altă treabă”. Peste drum de casa unde locuiam cu chirie se întindeau mai multe case pipernicite majoritatea din paiantă. Dar mai bine să o luăm metodic din capul străzii unde strada se termina și începeau câmpurile cu flori și alte câmpuri cu pălămizi și scaieți pe ele, și câmpul de la “semănătoarea”. De la sfârșitul străzi începea strada Raneti nu mai lungă de vreo 40 metri care dădea într-un maidan imens care forma un cerc rotund și unde partea opusă a cercului se oprea în șinele de tramvai care veneau de la “Semănătoarea” și mergeau mai departe către restaurantul numit “Bușteni”. În capul străzii Atanasie Stoicescu cum am spus începeau tot felul de câmpuri care duceau în depărtare până hăt departe în dealurile care se opreau în viitorul cartier “Militari”ce avea să se construiască. Din capul străzii pe partea dreaptă cum te uitai la câmpurile cu flori chiar pe colț era o curte mare unde stătea familia care îl botezase pe Viorel, copilul lui Tanti Tanța, care aveau și o fată Anișoara frumoasă și aproape de o vârstă cu Silvia sora Noastră și încă doi băieți aproape de 20 de ani pe care nașul lui Viorel îi dăduse la școala profesională ca mecanici de mașini mici deoarece se câștiga bine în această meserie deșit toată strada se întreba de ce nu a dat copiii la facultate deoarece în acele timpuri toată lumea își da copiii la facultăți. Imediat alăturat cum mergem spre restaurantul Bușteni se afla o casă joasă dar din cărămidă cu mai multe camere stil vagon fiecare cameră având câte o ușă și în primele două camera stătea prietenul meu și al lui Gheorghe pe care îl chema Agafiței Traian care locuia cu mama lui tată-l l-a părăsit când era mic. La următoarele trei uși stătea familia Chiriac care avea o fată Victorița care se tot ținea după mine fiind foarte îndrăgostită de mine chiar de la grădiniță dar pe care eu nu o băgam în seamă deoarece deși drăguță nu-mi plăcea. Mai jos era o casă cu o grădină mare în față și cu casele în spate dar care era locuită de niște bătrâni pe care nu-i prea vedeam pe afară. După urma o ulicioară lungă și foarte îngustă și care ajungea pe partea cealaltă într-o curte care avea ieșire și pe câmpul rotund. Urma o casă cu o curte în față plină de flori și în spate era o familie de bătrâni care creșteau pe nepoata lor deoarece familia acesteri fete drăguțe și foarte cuminte și tristă murise într-un accident de mașină. Spun cuminte și tristă despre fetița drăguță care a fost cuminte până pe la clasa a zecea de liceu și care a cunoscut un bărbat se spune chiar însurat și din clasa a 11 nu prea mergea pe la școală și cu chiu cu vai a terminat clasa 11-a de liceu și și-a dat bacu iar apoi nu s-a mai auzit nimic de această fată. După această curte se afla un rând de case care era tot stil vagon dar cu camerele și pe o parte și pe alta formând un fel de ulicioară cu ușile pe dreapta cum intrai și altă ulicioară cu ușile pe stânga fiecare ușe având câte un proprietar sau mai multe uși la rând aparțineau unui proprietar. Și Acest rând de case avea ieșire pe câmpul rotund care dădea la liniile de tramvai. Pe ulicioara din stânga deci cu ușile tot pe stânga la capătul acestui șir de camera stil vagon stătea prietenul nostru Stavre Gică o familie de evrei greci cu care noi frații eram prieteni și care era cu un an mai mare ca noi dar asta nu conta. Mai tot timpul eram la el acasă și el la noi când nu mai băteam maidanele și ascultam muzică la difuzor sau povesteam filme sau atunci când noi mergeam la el răsfoiam pe ascun revistele cu cel de-al doilea război mondial editate de friți în sepia și care arătau tot felul de fotografi mai ales cu avioanele stukas ale nemților care bombardau diferite localități din Romania cum era de pildă Ploieștiul cu rafinăriile lui și unde pozele luate din aer arătau un ploiești bombardat din toate părțile și multe rafinării cuprinse de flăcări. Gică ne dădea voie să ne uităm dar ne spunea de fiecare dată să nu spunem nimănui că poate să-l aresteze pe tatăl lui pentru astfel de reviste interzise de miliție. Fotografiile erau foarte clare și pline de avioane pe cerul cenușiu. De multe ori și Gică ca și Agafiței mergea cu noi prin escapadele pe care le făceam eu cu Gheorghe pe toți coclauri dar de multe ori când își dădea seama că întârziem prea mult era el cel care ne făcea să mergem acasă mai devreme. Gică trăia cu familia lui compusă din tată, mamă și o soră mai mare cam la vreo 20 de ani dar foarte frumoasă în doar două cămeruțe mici una lângă alta iar cele două camera nu aveau ușe între ele iar ca să mergi în camera cealaltă trebuia să ieși pe ulicioară și să deschizi ușa la cealaltă cameră să intri înăuntru. O cameră era pentru dormit pentru cei doi copii iar cealaltă era bucătărie, baie, un mic w.c. improvizat, și cameră de dormit pentru tată-l și mama lui. Exista un w.c. în curte comun pentru majoritatea locuitorilor din aceea curte dar nimeni nu îl prea folosea fiecare făcându-și în casă un mic w.c. improvizat. Această casă cu multe camera vagon era chiar în dreptul străzii Miorița. Pe partea cealaltă pe ulicioara cealaltă era la fel iar în capul clădirii aproape de terenul rotund sta unul din băieții de nădejde al cartierului, Nelu Vidan, cam de aceiași seamă cu Victor și Costel și cu Nicu fratele doamnei Tanța. Tot pe această parte sta pe la mijlocul camerelor domnul Doctor cu nume de evreu pe care nu-l mai știu acum dar care de multe ori venea chemat de mama să ne facă injectții când eram noi copiii bolnavi. Lângă această casă se afla o casă mare impugnătoare cu mai multe camere cred că patru, făcută din cărămidă, în care locuia familia Pasăre care avea trei băieți unul de vreo 20 ani, Costel, brunețel și scund și veșnic cu zâmbetul pe buze, apoi pe Victor cam de vreo 23 ani blond și mult mai înalt, și cel de-al treilea fiu pe care nu-mi mai aduc aminte cum îl chema dar era de cel puțin 30 de ani care nu mai locuaia acolo ci își luase apartament luxos în central Bucureștiului deoarece era mare ofițer la securitate cu care merite se lăudau toți din familia Pasăre. În spatele curții mai era un rând de case din paiantă care stau aproape să cadă de aplecate ce erau, erau două camere în care sta un cunoscut de-al lui tata adus de tata de la țară și care a lucrat la o fabrică de pantofi dar fiind bolnav de TBC a fost pensionat pe caz de boală și trăia dintr-o amărâtă de pensie și mai repara tot felul de ciubote de pe la vecini de la care mai câștiga ceva bani. Era un bun meseriaș deoarece toți pantofii care se stricau în picioarele noastre erau bine reparați de nea Stăncioi, Dumnezeu să-l ierte că era un om bun care a murit singur prin străini. Familia Pasăre mai avea în proprietate și curtea de alături despărțită doar de un gărduleț mic doar de formă și aici se aflau un rând de case din paiantă care stau aplecate gata să cadă cam 7-8 cămeruțe în care locuiau vreo trei famili din Județul Ialomița din care îl cunoșteam foarte bine pe Nea Chiriță lăptarul care avea camion și cal pe care îl ținea în spatele curții unde avea improvizat un grajd. Avea soție pe care o ținea la țară iar băiatul lui un tip înalt și voinic, puternic avea grije de cal și îl ajuta pe nea Chiriță să vândă lapte dimineața pe care îl lua de la fabrica de lapte și apoi ajungea cu el prin centrul Bucureștiului pe Calea Plevnei, Cotroceni, Regie, și prin Grozăvești până seara târziu pe la orele 16 și chiar 17, și de aici își câștiga și el pâinea după ce plătea la stat o cotă de bani pentru serviciul prestat și faptul că era mic întreprinzător. Plătea chirie la familia Pasăre dar nu prea mare deoarece familia Pasăre era o familie de oameni buni care lua de la fiecare care cum putea să dea. Tot mai târziu aveam să aflu de la familia Lui Nea Ilie croitorul că tanti Nușa când a venit în București și a luat casa cu chirie nu era măritată, o avea doar pe mama dânși tanti Ghenți și că pe la un an după ce se mutase pe Atanasie Stoicescu avea să-l întâlneacă pe nea Ilie întâmplător doar stăteau cu casele la cățiva metri și din aproape în aproape și nea Ilie a plăcut-o pe tanti Nușa deoarece era o femeie frumoasă la vârsta de 30 ani când s-au cunoscut și s-au și luat și trăiau în bună pace și liniște și imediat a apărut primul lor copil durdulia Lizica. Vizavi de casa familiei Pasăre se aflau doi vecini care stăteau în aceiași curte, o curte foarte mare, cu pomi fructiferi caiși, în partea din față unde stătea familia Mica o familie de ruși cumsecade care aveau o fată foarte înaltă sportivă cred că la clubul Dinamo și care mai tot timpul sta prin cantonamente și apoi am auzit că se măritase cu un sportiv din Uniunea Sovietică și că aveau un apartament în oraș, iar pe la părnții ei nu prea se înghesuia să vină așa că nu prea o cunoștem pe fică dar pe nea Mica care era un bun degustător de țuică și mai ales tării până îl apuca somnul sub cais unde punea scaunul să nu poată alții, și făcea cu ochiul către noi frații, să fure caise, deci noi știam acum că nea Mica s-a prins că noi eram hoții de caise și că luase măsuri severe de pază și protecție. Și ca dovadă că nea Mica luase măsuri și greutăți de reducere a infracționalității în curtea lui se așezase cu sticla de țuică chiar sub cais hotărât să-l prindă pe hoțul care îi fură caisele lui și cu ochii amețiții de atâta băutură și cu corpul cu care se mai ținea pe scaun să nu cadă Gheorghe la semnul meu s-a urcat ușor în cais pe la spatele scaunului în care stătea nea Mica și băga caisele în sân iar eu îl țineam pe nea mica cu privirea ațintită spre casa lui Costel Pasăre spunând că el îi fura caisele și nu noi frații Barbu că pe noi ne bate tata dacă furăm și nea Mica se jura că-l sparge pe ăla care îi fură caisele și Gheorghe din când în când îmi arunca și mie câte o caisă pe care o mâncam de față cu nea Mica care de atâta băutură se învârtea lumea cu el și se uita choirâș acum la mine că vedea că mănânc caise dar nu știa de unde că eram în fața lui și apoi îmi spunea “dar tu ce mănânci acolo nu caise ?” nu nea Mica vezi matale astea sunt mere de la noi de la țară nu luăm noi caise de la matale doamne ferește doar ști că ne bate tata de ne învie cu apă dacă furăm ceva. Da știu și sugița nea mica cu putere dar să știtu că te-am prins acum că te văd și iar a sughițat că mânânci caise hoțule și a dat să mă apuce de mână dar a dat cu mâna lui pe lângă mâna mea și era să cadă că se dezechilibrase și eu l-am prins de umeri și l-am ținut să nu cadă. “...ai, vă puneți voi cu mine mă copii” nu nea Mica noi suntem copii cuminți și care vă aducem pâine când mergem la piață” Bravo măi copii ... și iar a sughițat ... așa vă vreau, copii cuminți” “ cumințin nea Mica ce naiba să furâm noi caise când la piață ne roagă țaranii să mâncăm de pomană” și stând de vorbă cu nea Mica ieșea Tanti Mica și ajutată de mine să îl ducem pe nea Mica în casă să-l culcăm că era beat criță. În partea din spate a curții stătea o altă familie Familia lui nea Aurică și a lui tanti Sanda el de profesie frizer iar tanti Sanda caznică oameni de pus pe rană care de când ne-am mutat pe stradă avea să ne tundă tot timpul până la vârsta de 20 de ani când aveam să plecăm din cartier să ne mutăm la casa noastră pe care tata și mama o câștigase prin process de la nea George din cartierul Tei. Tanti Sanda și nea Aurică aveau o fată cam de vârsta noastră chiar mai mică cu vreo doi trei ani ca noi și tanti Sanda ținea la noi ca la viitorii ei gineri sperând că ceva mai târziu când vom fi mai mari ne vom căsători careva cu fatal or. Fata lor pe care nu-mi mai aduc aminte cum o chema avea și un defect la ochi, avea un strabism puternic și se uita cu ochii cruciși de nu-ți venea să o privești în față de jenă. De altfel tata și mama se înțelegeau foarte bine cu această familie și de multe ori se așeza tata cu nea Aurică la masă la o țuică pe care o da tata și ceva gustări pe care le da tanti Sanda. Drumul care ducea la nea Mica se continua ma departe în curtea din spate unde ducea până la intrarea în casa lui nea Aurică formată dintr-un antreu mic și apoi de două camere din paiantă. Una din camere era folosită ca bucătărie de vară și ca baie improvizată iar cealaltă cameră ca dormitor pentru toți cei trei membri ai familiei. Până la intrarea în casă de la casa lui nea Mica mai erau vreo trei patru camere din paiantă unde tanti Sanda mai avea câțiva chiriași cu care își mai întregea veniturile prea mici în comparație cu leafa lui nea Aurică de frizer. Curtea lui nea Mica și alui nea Aurică era față în față cu curtea lui Tanti Nușa. Lângă această curte a lui nea Mica față în față cu casa lui tanti Tanța unde locuiam și noi se afla curtea în care se afla o altă iubită dea mea și anume Sorina o fată mai mică ca mine cu vreo patru ani frumoasă și drăguță pe care o iubeam din ascuns dar care dacă o întrebai îți spunea pe față că ea știa că eu o iubesc pe ascuns dar și ea mă iubea tot pe ascuns dar față în față ne purtam ca și cum nu am fi știut. Și ea mă plăcea pe mine tot așa de mult pe cât o iubeam și eu și de multe ori când ne jucam împreună aproape că ne și luam în brațe mai mult în joacă dar de fapt știam amândoi că erau gesturi de adevărați îndrăgostiți. Asta pe la vârsta de 10 ani ai mei. Mai târziu avea să se mai schimbe puțin treburile. După casa lui Sorina se afla o casă stil vilă din cărămidă cu o tencuială aparte ca și ușa de la intrare cu o curte frumoasă în fată dar în grădină nu se alau nici flori. În această casă stătea o femeie singură de care lumea povestea că în timpul războiului căzuseră bombele pe casa ei și că avusese inspirația săraca femeie de se băgase cu capul sub masă de a scăpat de la moarte dar din acea zi femeia a suferit un șoc puternic și de atunci o cam luase razna și mai toți vecinii o socoteau sărită de pe fix de altfel o femeie retrasă și dacă îi dădeai bună ziua îți răspundea cu un fel de sfială și nedumerire prin faptul că lumea cum era rea nu o saluta din motiv că era bonavă dar dacă cineva o întreba de vorbă sau chiar o saluta aceasta răspundea în mod politicos cei drept destul de stânjenită prin faptul că de anide zile nimeni nu-i mai adresase nici o vorbă. Ceva ani mai târziu când femeia se obișnuise cu mine în sensul că eram cam singurul care o saluta cu respect și tipa aprecia în sufletul ei că nu era încă pierdută că era încă sănătoasă și că un tânăr frumos ca mine o saluta ca pe un om obișnuit această femeie avea să bage cu chirie două fete din moldova două surori una de vreo 30 ani iar cealaltă cam de vârsta mea ba ceva mai mică și pun mâna în foc că la mijloc fusese mâna acestei femei care a vrut în mod frumos să mă recompenseze prin următorul fapt> într-o seară pe la vârsta de cam 16 ani eram pe afară cu copii de pe stradă cu Sorina și cu altă fată Viorica cu care filtram tot între ale dragostei când în momentul în care vroiam să mă retrag către casă fata cea mai mică din surori și cea mai frumoasă parcă așteptase dinadins să rămân singur când am trecut pe lângă ea m-a acostat cu vorbele ”te cheamă cumva Simion nu te supăra” “nu mă supăr ba chiar îmi face plăcere că o domnișoară frumoasă ca tine mă întreabă de vorbă da eu sunt Simion!” “ Pe mine măcheamă Ileana’ “ frumos nume am spus” “vrei să ști de ce te-am oprit din drum?” ” da chiar că m-ai făcut curios” “ păi nu este ceva prea greu de făcut dacă și tu ești de acord, mai ales că am aflat din vecini că ești un tip dat naibi în sensul bun al cuvântului” “se poate spune și așa” am spus eu puțin flatat. ” Uite cum stă problema și te rog să nu mă înțelegi greșit dar în seara asta că sora mea lipsește de acasă aș vrea să petrecem împreună această seară și această noapte la tine acasă dacă nu ai ceva împotrivă, îmi placi foarte mult și cred că puțin m-am îndrăgostit de tine”. Pe moment câteva clipe am crezut că visez sau deja am ajuns în rai și nu am realizat încă că ceva fabulous și misterios și ca în bazme mi se întâmplă. “ Cred că nu te-am supărat cu ceea ce ți-am cerut și pot să mă...”Nu te rog am auzit foarte bine ceea ce ai spus și sunt complet pe altă lume sunt ca în rai că o fată frumoasă ca tine îmi propune ea să facă dragoste cu mine” “ dacă ești puțin amabilă să vorbesc cu fratele meu să plece de acasă sau să doarmă în cameră cu sora mea ca să fim întradevăr singuri să nu ne deranjeze nimeni” Poți să aștepți puțin” “ dar pot să merg cu tine și să stau la brațul tău dacă îmi permiți să fiu aproape de tine că mă atragi ca un magnet și simt că vom fi ca doi porumbei în pat unul lângă altul” am luat-o imediat de braț de fapt ea m-a luat pe mine și s-a apropia cu obrazul ei de obrazul meu cu o naturalțe și o gingășie plăcută că aproape era să leșin și inima începuse să-mi bată cu tărie în piept și am simțit buzele ei calde și senzuale sărutându-mă pe obraz și atunci am tras-o puțin spre gardul casei și a cuprins-o într-un gest de tandrețe cum numai dragostea adevărată îți dă puteri și am sărutat-o cu toată forța și cu toată gingășia de care puteam da dovadă și ea mi-a răspuns imediat lăsându-se toată în brațele mele deschizând gura atât cât era nevoie ca sărutul să fie perfect și mi-a băgat limba în gură o limbă parcă unsă cu miere și am căzut înlănțuiți într-un sărut lung și fermecat cum nu mai avusesem în viața mea. După această îmbrățișare urmată de cel mai frumos și plăcut sărut am rămas amândoi ca fermecați și nimic nici la mine nici la ea nu era ceva forțat sau fals amândoi sințeam cu adevărat vraja dragostei așa cum trebuie să fie între doi iubiți. Ea deja îmi băgase piciorul ei între ale mele și simțeam cum apasă cu pulpa pe  penisul meu care era tare ca piatra și se freca ușor de el cu mare plăcere.  Apoi din proprie inițiativă ce m-a înebunit și mai mult a fost când ușor am simțit cum pe lângă pantaloni și cămașe își bagă mâna frumos desenată și pune ușor mâna pe penisul meu pe care începe ușor să-l frece care m-a făcut să înebunesc de plăcere. Cred că mai aveam câteva clipe până să-mi dau drumul dar atunci m-a trezit strada pe care nmai treceau oameni și ușor ea și-a scos mâna și m-a rugat să vorbesc cu fratele meu dacă se putea realiza dorința ei. De la gard am strigat la Gheorghe care vâzând că sunt cu o fată frumoasă pe care o remercase și el la vecina a venit repede să vadă ce este. Atunci i-am spus dacă vrea ca în seara asta să doarmă fie la părinți fie la Silvia și să lase camera liberă pentru mine și domnișoara ca să petrecem împreună o noapte frumoasă. Și pentru Gheorghe ceea ce a auzit i s-a părut ceva ca de bazm și dintr-o dată cu o invidie ne disimulată ba chiar cu puțină dujmănie în glas el a spus că nu poate să facă asta că nu poate să doarmă în altă cameră și apoi a plecat fără să mai pot insista. Eu ca și Ileana am rămas perplecși la acest răspuns iar în inima mea ca și în inima lui Ileana se prăbușise cerul peste noi și atunci am avut un aces de furie și am dat cu pumnul în gard de aproape să mi se rupă degetele. Apoi am întrebat pe Ileana” dar la tine acasă nu se poate mai ales că sora ta nu este acasă” “ nu se poate Simion deoarece poate să vină să dea peste noi și mai ales că doamna proprietăresă nu ne dă voie să aducem bărbați în casă” mi s-a părut drept ceea ce îmi spunea dar parcă rațiunea nu-mi dădea voie să recunosc că pierdeam o partidă de dragoste de cea mai bună calitate venită din senin fără să fac nici cel mai mic efort cu o fată ca din bazme. Am dat să o cuprind din nou în brațe să o sărut din nou, s-a lăsat puțin la început dar puțin mai reținută și puțin stângace la faptul că dorința ei nu fusese îndeplinită și ușor s-a retras din brațele mele și a spus că rămâne pe altă dată că poate fratele meu se răzgândește și poate în altă seară că ținem legătura și apoi a fugit în casă. Din acel moment parcă cineva mi-a spus că am pierdut-o că nu se va mai întoarce la cineva care a refuzat-o indirect să-i satisfacă plăcerile sexuale de cea mai bună calitate. Și așa a și fost că după două zile pe seară Ileana avea să se urce într-o mașină mică să plece cu un tip în oraș bănuiesc că la el acasă și de atunci nu a durat mult și cele două surori aveau să plece definitiv de la vecina mea cea bine intenționată față de mine. Dumezeu să o ierte și să o odihnească în pace. A urmat o periodă de refacere morală și spirituală iar cu Gheorghe cică fratele meu bun să-mi facă una ca asta! Pe urmă au urmat scuzele că atunci nu a știut ce să facă că a procedat greșit etc, bla, bla, dar eu am rămas cu o rană în suflet pentru tot restul vieții și realizam atunci că o fată ca aceasta nu mai aveam să întâlnesc toată viața, o fată simplă fără inhibiții care știa să aprecieze viața la reala ei valoare să iubească din tot sufletul și cu toată inima cu o pasiune debordantă. Nu conta ce ar fi urmat după această aventură a iubirii necondiționate izvorâtă din toată inima pentru persoana iubită dacă în final aceasta s-ar fi concretizat în vreo căznicie cu atât mai bine sau poate numai într-o iubire prelungită de amanți totul ar fi fost de o frumusețe și o poveste de neuitat din partea celor doi implicați în această dragoste. Nu a fost să fie. Se mai spune că toate izvorăsc din voința lui Dumnezeu și că acest Dumnezeu nu este undeva în ceruri de unde ne-ar urmării pas cu pas ceea ce facem aici pe pământ ci este pus de chiar Dumnezeu o bucățică de Dumnezeu în fiecare din noi care se spune că s-ar afla în cutia craniană ar fi acel creier de o putere și o valoare inestimabilă. Și că tot ceea ce vedem cu ochi, auzim cu urechile, simțim cu toate simțurile s-ar transmite la creier și de aici în Akașa biblioteca esoterică universală unde va rămâne la nesfârșit dar pe moment orice acțiune făcută de noi cu gândul, cu vorba sau cu fapta conform cu legea universală a acțiunii și reacțiunii se va întoarce împotriva noastră indiferent de forma pozitivă sau negativeă a gândurilor, vorbelor și /sau acțiunilor noastre. Dacă de exemplu vorbele noastre sunt vorbe de ocară, înjurături sau de bârfă la adresa unei personae din anturajul nostru sau de aiurea atunci aceste vorbe vor străbate distanțe de miliarde de ani lumină până în Akașa unde vor rămâne acolo pe vecie așteptând clipa când aceste energi negative vor fi plătite celui ce le-a emis prin partea negativeă a lucrurilor și anume, mai concret, prin boli, prin sărăcie, prin lipsuri, prin frustare deci popular se spune că rău ai dat rău vei primi. Tot așa dacă în altă viață ai despărțit pe cineva din dragostea lor cu răutate și dujmănie așa vei primi și tu în altă viață ca matricea energiilor negative să se echilibreze la cel ce a emis energia negativă, adică păcatul respectiv este anihilat, este plătit celui ce la emis în primul rând prin ceea ce a dat și el la alt om și după aceea va fi plătit din nou într-o altă viață prin partea negativeă a lucrurilor adică prin sărăcie, boli, mizerie, frustrare, urâțenie a feței și a trupului. Dacă invers un om ajută un alt om prin a-i da o haină sau o masă bună acesta ne având posibilitatea de aș cumpăra singur de mâncare mai întâi această binefacere, energie pozitivă dată unui semen de-al nostru tot în viața aceea sau în altă viață următoare persoana care a primit haina sau masa îmbelșugată va da înapoi aceleiași personae haina înapoi sau masa îmbeșugată îndiferent dacă persoana care primește ceea ce a dat este bogată ea va primi ceea ce a dat și apoi tot în acea viață va primi din partea lui Dumnezeu ca recompensă pentru fapta bună care a făcut-o partea de energie pozitivă care i se cuvine prin natura lucrurilor bine făptuite, partea de energie concretizată prin viață plină de bogăție, sănătate, plină de plăceri și de frumusețe a feței și a trupului. De aceea se spune că cel ce are i se va da în continuare  iar cel ce nu are i se va lua în continuare și puținul care îl mai are. Acuma stau și reflectez dacă în altă viață eu să fi fost cel ce am întrerupt povestea de dragoste dintre fratele meu și o iubită de-a lui și acum mi se plătește cu aceiași monedă adică am fost despărțit de o eventuală dragoste frumoasă și rodnică tocmai de fratele meu în virtutea legii universale a acțiunii și reacțiunii. Din toate acestea trebuie să înțelegem că nu Dumnezeu ne dă binele sau răul în viețile pe care le trăim pe pământ ci noi înșine suntem cei ce ne dăm în viața pe care o trăim binele sau răul în funcție de ceeace și noi am dat aproapelui nostru, binele sau răul. De aceea se spune că dacă nu ai un aproape pe care să-l ajuți trebuie să-l cauți adică un om sărac cu mulți copii pe care să-l ajuți fără ca acest om să-ți ceară ajutorul, deoarece sărăcia i-a fost fost adusă tot de un om care în prostia lui i-a provocat acestui om mult rău de l-a adus în pragul sărăciei și al foametei iar dacă tu îl ajuți să se ridice la rangul de om cu o viață demnă, frumoasă și plăcută nu faci altceva decât să restabilești egalitatea șanselor și a energiilor indifferent ce rele a făcut acest om pe care tu îl ajuți acum prin efortul depus de tine de a ceda din energiile tale pozitive câștigate de tine prin muncă și transpirație, căci în final și tu vei fi răsplătit pentru ajutorul dat celui sărac iar cel sărac dacă are un dram de înțelepciune va înțelege că pentru a progresa pe sacra evoluției trebuie și el să dea altui sărac, mai sărac decăt el, și astfel și el va primi la rândul lui energi gratis din energia universală pregătită de Dumnezeu în plus pentru ceea ce au dat cu bucurie din inimă celor mai săraci ca ei. Și astfel cel ce dă va primii de două ori. O dată pentru ceea ce a dat i se va da de 10 ori mai mult iar apoi ca o recompenseă pentru dărnicia lui, Dumnezeu îl răsplătește cu încă 10 unități de energi benefice pe cel ce a ajutat. În sens invers cel ce fură sau face rău unui om ca și el acțiunea legii universale îi va lua de 10 ori ceea ce a luat el de la om iar pe deasupra Dumnezeu îl va pedepsi încă o dată prin faptul că i se va mai lua încă de 10 ori ceea ce a luat el de la acel om. Deci în final este pedepsit de două ori. O dată este pedepsit de el însuși prin fapta rea pe care a făcut-o unui om iar a doua oară este pedepsit de Dumnezeu pentru fapta lui rea în sine. De aici se mai deduce un fapt foarte important și anume că cele zece legi din Biblie se reduc de fapt la doar două legi importante și anume prima : Iubește pe cel ce ți-a dat viața spirituală, cea veșnică, să-l iubești mai presus de tine însuți, prin asta vrea să se spună că dacă tu te sacrifice și-ți dai viața ta pământeană pentru a salva viața unui om ca și tine care de fapt este o bucățică de Dumnezeu în final fiind însuși Dumnezeu tu ți-ai câștigat pe veci locul tău în rai fiind egalul lui Dumnezeu, iar a doua lege importantă este aceea de ați ajuta aproapele, pe omul de lângă tine indiferent că este rudă cu tine, prieten sau necunoscut, căci în final tot pe Dumezeu îl ajuți, de fapt tot pe tine te ajuți. 

GURU BARBU SIMION-CAP16CARTEA PĂSĂRILOR MELE

                   CARTEA PĂSĂRILOR MELE                          

           CAP. 16

În fiecare an finul ne aducea de la Cireșu cu mașina lui Gaz nu prea încăpătoare, multe lăzi cu mere, cu nuci, foarte multe cu vreo două sute de litri de țuică și un porc de cel puțin 120 kg de săraca mașină de mai putea gâfâi de atâta greutate iar eu când am văzut mașina plină cu tot felul de produse am rămas uimit cât de voluminuasă și încărcată ca un pom de crăciun ce era. De fiecare dată când ne aducea marfă de la Cireșu la București făcea vreo două sau trei pene de cauciuc și cel puțin o pană de motor, întârzia el cam 10 ore pe drum dar tot venea cu toată marfa la București trecând prin cel puțin cinci, șase controale ale miliției când îl vedea cu ditamai mașina de mică care transporta marfă cât în trei mașini ca aceea, și de fiecare dată ieșea bazma curată fără să plătească nici amendă nici să le dea ciubuc și arăta tot felul de acte cu privire la marfa transportată. {tia mai tot timpul cum să vorbească fiecărui om în parte, cu respectful cuvenit omului nu funcției, era plin de vorbe frumoase și chiar măgulitoare dar de așa natură că în general milițienii nu se prindeau că erau de fapt luați puțin peste picior dar la cât învățaseră și umblaseră nu prea își dădeu seama. Tot pe atunci umbla un banc cam desuet și făcut de țărani pentru milițienii țărani cum că umblau trei milițieini pe stradă și de ce. Pentru că unul știa să citească, altul știa să scrie iar al treilea păzea oamenii de știință. De multe ori tata mă trimetea la finul Bușoi să duc vreun pachet pentru mama la țară sau să duc vreo scrisoare sau să iau ceva de la Finu și atunci plecam cu multă plăcere la finu. Luam tramvaiul de la stația din dreptul școlii și în zece minute eram la el acasă. Tot timpul era îmbrăcat într-un halat bleu decolorat de timp și de purtare cu capul dezgolit cu o chelie enormă doar pe partea de platou a capului și pe restul capului adică pe marginile capului avea un fel de plete care erau atât de rărite și de albe și nepieptănate că nu mai semănau a plete ci mai degrabă cu un fel de fuioare de lână rărită. Lângă casă pe colțul din dreapta un teren de vreo două sute de metri pătrați avea un fel de aprozar chioșc unde vindea în special fructe aduse de la Cireșu, apoi tot felul de biscuitți și napolitane și tot felul de sucuri, de cicolate și altele, pâine, covrigi, cornulețe, iaurturi, lapte, bomboane, pufuleți și multe altele. Fina care în ultimul timp se îngrășase enorm avea cel puțin 120 de kg de abia se mai mișca prin curte și cu greu îl mai putea ajuta pe finu la tot felul de munci cu magazinul și cu gospodăria. Se ocupa mai mult cu bucătăria și preparatul mâncărurilor. Finul cel mic avea acum și el 7-8 ani și semăna cu finu, creștea înalt și era un copil frumos dar avea caracterul lui maică-sa cu tupeu și răsfățat puțin chiar obraznic mai întâi cu maică-sa și apoi prin ricoșeu chiar cu finu dar din când în când când îl găsea pe finu cu ceva probleme Florin le cam încasa binușor dar imediat sărea fina să nu cumva să-i bată copilul că mănâncă vreascuri uscate dacă se mai apropie de copilul ei, că nu l-a făcut el și nu a suferit el finu pentru copilul ei. De multe ori îl caftea bine pe Florin iar de răspuns nu-i mai răspundea ca pe vremuri când îi trăgea și ei ceva bătaie, acum o lăsa să bombone până se liniștea singură. Când mergeam pe la finu nu era dată când îl vizitam să nu mă poftească să mănânc ceva dulciuri, ciocolăți sau bomboane sau orice îmi poftea inima și nu se lăsa prostit de refuzul meu formal și îmi băga în buzunar tot felul de dulciuri la care fina strâmba din nas dar nu zicea nimic. Mă trata tot timpul ca pe un om mare și avea încredere în mine în tot ce făceam și spuneam. Era un om care nu putea fi mințit sau dus cu preșu, se prindea imediat și apoi se purta cu tine ca atare. Simțea cu ființa lui orice flux de iubire și apreciere care i se aducea și la respectful pe care il arătam spontan nu fabricat cu vreun motiv oarecare finu îmi răspundea cu iubire și apreciere și mai tot timpul îi spunea lui tata că are un băiat isteț și deștept foc prin Simion, Gheorghe e mai mormoloc și mai încet cu mintea dar Simion ăsta al matale este sculă nu glumă. Să ști că în Simion poți să pui bază în tot ce faci sau îl pui să facă. Când auzeam aceste cuvinte care în esență spunea exact cum era firea și caracterul meu mă umplea de mândrie. Dumnezeu să-l ierte pe finu chiar și pe fina  că acum sunt pe dincolo dar sigur finu stă acum dea drepta Tatălui, în Rai. De multe ori când fie finii noștri ne invitau la vreo petrecere sau noi îi invitam la vreo distracție în familie finu începea să povestească despre toate peripețiile lui pe frontul cu rușii ca șofer de camion cu care căra trupele și soldații români sau nemți și povestea cu atâta farmec că puteai să-l asculți ore întregi că nu simțeai nici o plictiseală ba din contră. Aveam să învăț multe despree caracterul oamenilor în fața pericolului și a morții cum cu biblia luată de acasă și pe care o ținea la piept pe timpul zilei și noaptea dormea cu capul pe ea trecea cu fruntea sus prin tot felul de ambuscade și de atacuri puternice din partea rușilor “cu gândul la Dumezeu cel mare și puternic cu volanul în mână treceam cu soldații din camion prin tot felul de ploi efective de gloanțe și obuze și mortiere și catiușa și de cele mai multe ori ajungea cu efectivul de soldați întreg la destinație și pe unde băga camionul pe drumuri pe care nici nu le cunoștea și nu mai fusese pe acolo parcă era cineva în spatele lui un înger trimis de Dumnezeu Tatăl să-l scoată din necaz și încurcătură și să ducă ordinele la bun sfârșit fiind conștient că are în spate viețile bieților soldați și se purta ca și cum ar fi avut în mașină propriile rude. Dar un singur lucru pe care îl țin minte cât oi trăi a fost o vorbă care ma cutremurat prin toată ființa mea de copil de adevărul pe care l-a spus atunci la masa îmbelșugată la care prticipam cu toții și ne distram de minune și ascultam ca vrăjiți povestile lui adevărate despre războiul de peste Don de la Odesa și alte localități prin care luptase. Acele vorbe care mi-au rămas în minte a fost când a spus cu toată credința lui că atunci când a plecat în război bătrnul lui tată, umblat și el prin război, i-a spus cu multă înțelepciune că atât cât va purta armă la el să nu tragă niciodată în dușmanii lui indiferent în ce situație se va afla să nu folosească arma să omoare oameni că și ei sunt tot ființe ca noi și mai ales că noi ne duceam peste ei nu noi am fost atacați de ei și au tot dreptul să se apare că își apără țara și familia și că noi am făcut la fel când am fost atacați de străini și aveam tot dreptul să tragem în dușmani să-i omorâm dar atâta timp cât noi suntem atacatori și le distrugem case și orașe nu avem dreptul să-i omorâm. Să facă totul, orice, dar să nu omoare oameni că sunt și ei oameni ca și noi. {i finu a spus cu glas răspicat că avea ocazia să tragă în ruși de sute de ori ba chiar pe unii sigur să-i omoare dar de fiecare dată lăsa arma în jos și întorcea spatele dușmanului și de nenumărate ori fie gloanțele rușilor treceau pe lăngă el ca niște muște moarte fie că rusul respectiv în semn de apreciere nu trăgea nici el și mergea mai departe pe drumul lui știind și el că este deasupra lor un Dumnezeu nu al rușilor sau al românilor ci un Dumenezeu al oamenilor. Așa că acum finul era sigur că Dumnezeu ca răsplată a principiului păstrat cu sfințenie de a nu trage în oameni îl adusese viu și nevătămat acasă la Cireșu. Finu era un om credincios și credea cu toată puterea sufletului lui în existența Lui Dumnezeu și orice făcea în viață făcea cu credința că toate sunt ordonate de Dumnezeu și că fără Dumnezeu nimic nu are un început sau un sfârșit. Cunoștea dictonul latin ”Nihil Sine Deo ! Nimic fără Dumnezeu” ce îl traducea cu multă emfază și credință în aceste vorbe înțelepte.

Dincolo de podul Grozăvești pe partea dreaptă în amonte se afla marea fabrică de pâine Herdan, policlinica cartierului, câteva garaje pentru mașinile mari de transport, apoi șoseaua o cotea spre dreapta unde ajungea la regie, aici un mare nod de linii CFR, iar de aici se ajungea în două direcții > una în calea Plevnei și de aici se ajungea la gara de nord cu tramvaiul 12 iar a doua direcție mergea spre stânga spre Guilești unde prima data ajungeam la podul Grand, la teatrul Giulești și mai departe în cartierul Giulești. La regie se afla cinematograful “Fumozan” unde apropape în fiecare duminică eu și fratele Gheorghe eram prezenți la toate filmele din săptămâna respectivă. De pe dealul pe care se ridica impunătoare casa de cultură “16 Februarie” se putea vedea până hăt departe toate împrejurimile. În spatele casei de cultură se intindea un hău mare o groapă imensă adâncă de cel puțin 40 metri și largă cam de 1,5 km rotundă în mare parte umplută cu grămezi mari de gunoi și moloz aduse de prin Bucureștiul în construcție apoi o pădurice către fabrica de tractoare Semănătoarea care de abia se vedea la marginea orizontului apoi cartierul nostru Grozăvești apoi lângă fabrica de tractoare și cartierul nostru se aflau câmpurile cultivate cu flori ale horticolei, de unde furam noi flori, care se intindea către dealurile din militari și hăt departe se mai vedea Podul de la Ciurel. În această groapă imensă cu cel puțin 20-30 ani mai înainte se aflau mai multe fabrici de cărămidă care produceau cărămidă pentru construcția Bucureștilor acum cu totul demolate. Tot pe acest maidan imens se aflau mai multe bălți și mlaștini pline de tot felul de scurgeri de la fabricile din apropriere. Tot aici se ascundeau și dormeau prin tot felul de boscheți diverși oameni fie certați cu legea fie care nu aveau unde să doarmă, așa zișii boschetari. Pe lăngă casa de cultură prin partea din spate pornea un drum, lung cam de 200 metri, care cobora încet și care înconjura dealul în semicerc și acest drum ajungea până în șoseaua care urca spre Leul. Pe acest deal în timpul iernii când nămeții erau mari aici cel puțin copiii din trei cartiere, Grozăvești, Regie, Giulesti veneau și se dădeau cu săniile unii cu schiurile sau patinele. Pornind apoi de la scoala 150 și în apropriere biserica cartierului imediat se afla centrul cartierului care era chiar la răscrucea formată de șoseaua care urca către leul și șoseaua care venea de la semănătoarea și chiar la pod se intersectau. Aici la pod se aflau două centre de pâine unul în stația de tramvai 13 sau 14 care venea de la Ciurel și alt centru de pâine pe partea cealaltă a străzii care ducea spre Leul fiind perfect opuse unul de celălalt la o depărtare de cel mult 50 metri. La cel de-al doilea centru de pâine se afla și stația de tramvaie 11 și 12 care veneau de la Leul și mergeau către centru. După primul centru de pâine urma imediat o stație de petrol apoi o farmacie apoi o alimentara, un centru de lapte, un magazin de fierărie, apoi trei curți de ale oamenilor apoi un chioșc de ziare și țigări, apoi curtea cu țigani care speriase tot cartierul iar pe colț față în față cu școala se afla frizeria. Peste drum se afla un aprozar tot față în față cu școala și apoi grădinița “Don Casimo” iar de aici cam o disatanță de 100 metri se aflau tot felul de case particulare până la baza dealului de la casa de cultură unde iarna ne dădeam cu săniile. Tot aici la baza dealului ultima casă era casa unde locuia familia unui coleg de-al nostru Popișteanu pe care l-am avut coleg atât la grădiniță cât și în cele 8 clase primare la școala 150. De fapt aici ședeau unii din bunicii lui ceilalți se aflau la Constanța iar aici se afla una din marile sere de flori din București proprietatea bunicilor lui Popișteanu până mult târziu aproape de anii 1970 deși știam că în statul socialist nu mai existau proprietății particulare. Din fața școlii pleca o stradă destul de largă Econom Atanasie Cezărescu care mergea până în dealurile de lângă casa de cultură unde domneau pletoase mai multe sălcii și unde se afla o uliță ingustă pe care se aflau mai multe cocioabe din paiantă pe o parte și pe alta a uliței unde locuia nea {ovu un bun prieten de-al lui tata din același sat cu mama din turcești. Din această fundătură pe partea dreaptă se întindeau câmpurile cu flori ale horticolei, de unde noi furam flori să le vindem, iar de aici dealurile se opreau în dealurile de unde mai târziu avea să pornească cartierul militari care la această dată când deapăn aceste amintiri, 1955-1957, încă nu fusese construit. Din strada Cezărescu pe partea dreaptă se desprindea strada Miorița care nu avea mai mult de 100 metri unde stătea unchiul Tomiță din sat cu mama, vatman la ITB, la tramvaie în București. Iar strada Miorița dădea direct în strada Econom Atanasie Stoicescu. Pe strada Cezărescu cred că pe la numărul 28 stătea fata pe care aveam să o port în suflet și în inimă toată viața cu mari regrete că la majorat nu fusesem în stare să mi-o fac soție, așa este soarta omului. Această fată pe care o chema Toma Victoria, și care cred că era evreică și pe care o cunoscusem pentru prima dată la grădinița din cartie la Don Casimo nu era o frumusețe mare dar de cănd am văzut-o inima mi-a bătut cu putere și în suflet s-a făcut un mare gol și o mare dragoste a înflorit pentru această fată. Deși în grupa în care eram erau fete mult mai frumoase ca Victoria cum ar fi Maricica tot de pe Cezărescu totuși inima rămăsese la această fată care m-a fermecat mai mult cu felul ei de a fi natural și voluntar și la care am observant că și ea răspundea într-un anumit fel deabia perceput la tot felul de avansuri copilărești pe care le făceam involuntar în baza dragostei ascunsă pe care o purtam pentru ea. Atât de mult îmi intrase la suflet și la inimă încăt la vârsta mea de copil de cinci și șase ani aveam unele vise erotice iar în timpul când visam cu ochi deschiși toate erau numai cu ea și despre ea. Tot la această grădiniță aveam să cunosc și pe Popișteanu ale cărui sere de flori dădeau în gard cu grădinița dar venea la grădiniță tot pe stradă adus de fiecare dată de bunica lui dar la care putea să vină și singur pe trotuar că avea numai aproape de 40 metri. Tot aici l-am cunoscut și pe Trifu care locuia chiar lângă grădiniță și a cărui soră era în grupa mică, apoi pe Crăciun care locuia în blocurile de la uzina de apă, fiu de inginer la uzina de apă și tot acolo locuia și surorile Pădureanu, din care cea mai mare avea săraca un defect în urma unui accident din copilărie când căzuse cu nasul pe trotuar și își spărsese nasul care acum arăta oribil cu nasul dublu și pe Alexandrina care locuia în singura vilă de lângă aceste blocuri vilă care era construită chiar în cadrul grădinii botanice și care avea o poartă prin care trecea în strada care ducea la uzina de apă tatăl ei fiind diplomat în cadrul guvernului. Tot în blocurile de la uzină mai locuia și Bichir un copil de turc sărit de pe fix care în școală avea să facă toate năzbâtiile posibile și imposibile. Tot la grădiniță aveam să-l cunosc și pe Ionescu fiu de evreu, a cărui mamă era vânzătoare la pâine și care tot timpul îi fugea ochii numai după bani și care făcea tot felul de afaceri cu pâinea statului mai ales cu țăranii de pe lângă București care veneau să cumpere pâine cu sacii și care plăteau ciubucuri mari și din cauza lor rămâneam noi cei din cartier fără pâine fiind nevoiți să așteptăm al doilea transport. Tot aici am întâlnit și alți copii cu care aveam să fim colegi atât în școala primară cât și la liceu. Sora noastră Silvia pe numelei adevărat de botez, Maria, era într-o grupă mai mare împreună cu Lizica vecina noastră și ea tot evreică și cu Gabriela care avea o soră mai mică pe Lucica, în grupă cu noi, și un frate mai mic Nelu mai mic decăt noi dar și el la grădiniță. Tot în grupă cu noi mai era și unul din frații Cozonac, o familie săracă de țigani dar oameni harnici și respectoși, ca și cei doi copii cuminți și respectoși care știau limitele bunului simț, cu demnitate în ei când cineva le încălca drepturile sau îi jignea, și pe care de multe ori îi luam cu noi prin peregrinările noastre de peste dealuri și mări din împrejurimile Bucureștiului și de multe ori ne spunea a doua zi ce bătaie mîncaseră și ei de la părinți că plecaseră împreună cu noi la tăiat frunză la câini și la un moment dat ne întreceam care mai decare să povestim și să ne lăudăm care fusese bătut mai tare de părinții noștrii. Dar cum se făcea că cu toată bătaia încasată tot nu ne învățam minte și a doua zi o luam iar de la capăt. Dar o dată m-am întâlnit cu tatăl lor pe stradă și acesta m-a cunoscut și m-a oprit din drum și m-a întrbat dacă eu sunt unul din frații Barbu gemenii și i-am răspuns cu oarecare teamă ne știind ce vrea de la mine că eu nu-l cunoșteam pe tatăl lui fiind mai toată ziua la muncă ca și tata. S-a recomandat ca fiind tatăl fraților Cozonac și m-a rugat frumos atât în vorbe cât și în atitudine nu faptul că-l luam cu noi pe toți coclaurii cât mai ales îi pârea bine că cei doi copii ai lui sunt în relație bună cu doi copii cum eram noi dar că mai bine decât să batem coclaurii aiurea mai bine am venii la el acasă să facem lecțiile împreună cu cei doi copii ai lui că știa că nu prea sunt buni la învățătură și că eu sunt bun la învățătură și să-i ajut și pe copiii lui că va fi și el recunoscător cu noi cei doi frați. I-am răspuns că nouă cei doi frați nu ne împrietenim cu oricine că avem prieteni cum sunt și copiii dânsului adică copii cu bună creștere și că pe unde mergem nu facem rău nu ne luăm la bătaie cu alții că respectăm vecinii și îi salutăm cu respect și că cei doi frați Cozonac ne sunt prieteni și noi ne ajutăm între noi ca prieteni. Dacă dânsul crede de cuviință să venim la dînsul acasă să facem lecțiile împreună noi cei doi frați gemeni nu avem nimic împotrivă. Că pe unde umblăm noi mai sunt anumiți oameni care nu le place țiganii și încep să ne jgnească apoi răspundem și noi la jignirile lor apoi tot ei se vaită că frații Barbu cu Cozonacii au făcut rău și gălăgie și altele dar nu am sărit la bătaie ba de multe ori o luam noi la fugă să nu mai fie ceartă dar noi nu jigneam și nu făceam rău. Tatăl celor doi Cozonaci erau un om uscățiv și mic de statură cred că avea 1,50 cm înălțime cu fața suptă și cu pielea întinsă pe maxilar și pe oasele feței de credeai că acum se rupe de întinsă ce era. Avea mărul lui adam proeminent și era un om tot timpul cu zâmbetul pe buze și avea cu el tot timpul un suflet blajin și bun. Nu cred că omul acesta jignise pe cineva în viața lui după felul cum vorbea. I-a părut bine de discuția avută cu mine și am simțit cum crește inima în el de bucurie că niște copii de români îi consideră pe copiii lui ca adevărați români și nu au un coportament discriminatoriu și mai ales că i-am promis că vom face lecțiile împreună și că notele celor doi frați vor fi mult mai bune în viitor. S-a despărțit de mine cu multă condescendență și respect poate chiar mai mult decât era nevoie și mi-a strâns mâna cu bucurie plecănd cu zâmbetul pe buze și cu bucurie în suflet. {i întra-devăr în săptămânile următoare și mai tot timpul în anii care au urmat mergeam de mai multe ori la ei acasă să facem lecțiile și după mai trăgeam și câte o joacă sau dam fuga pe coclauri să vedem dacă nu îi luaseră careva. De multe ori tatăl lor ca și mama lor o țigancă mică de statură dar tot așa de bună la suflet erau numai bucurie și fericire când vedea copii de români în casa lor de parcă le-ar fi intrat Iisus în casă. Tot pe strada Cezărescu mai locuia și Maricica o fată frumoasă dar atât de băiețoaică și de zvăpăiată mai abitir ca un băiat plină de energie și deșteaptă foc care mai tot timpul mergea cu băieții nu avea prietene ci numai prieteni și gagii cum îi numea ea și mai tot timpul se bătea cu băieții la modul real nu mimat și de cele mai multe ori îi bătea măr pe băieții care o călcau pe coadă. Eu eram în postura numai de prieten nu de gagiu deși mi-ar fi plăcut și mie să mă pup cu ea pe buze și să-mi permită și mie să o pipăi pe ici pe colo dar fiind prieten de bârfă nu mă considera bun de gagiu. Deși părea la prima vedere a fii parașută sau destrăbălată totuși era o fată cuminte și știa mai tot timpul până unde să mergă cu gagii ei. Pe strada Miorița locuia un coleg cu noi la grădiniță dar și la școală și ăsta parcă sărit din minți făcea boacăne de zece ori mai mari ca ale noastre. Lângă acesta pe partea cealaltă a străzi locuia o fată tot de vărstă cu noi Ceaușescu Florentina o fată tot frumoasă dar de mică făcută a fi damă de consumație și chiar în anii de școală medie își cam începuse viața de femeie umblând cu băieți mai mari ca ea prin tot felul de restaurante, cluburi și baruri. Intrând pe strada noastră Atanasie Stoicescu, din Miorița, și mergând spre dreapta, aveam pe colț o familie de bătâni care nu ieșau niciodată pe stradă iar în curte nu se putea vedea nimic. Apoi venea o familie cu o fată frumoasă dar și stilată care era la facultate, înaltă cu păr lung și castaniu, care nu avea tată fiind crescută de o mamaă planturoasă și chiar grasă și înaltă. Mai tot timpul noi copiii ne uitam la această fată care avea o privire încrezută și care mai toată iarna mergea la schi la munte cu tot felul de tineri studentți sau mai apoi profesori la facultate, dar deși ajunsese pe la vârsta de aproape 30 ani tot nu se măritase încă. Urma apoi o casă mai tot timpul părăsită la care din când în când mai venea o femeie în vărstă să mai jumulească iarba și pălămida din curte. Apoi urma casa lui Nea Ilie Croitorul împreună cu tanti Nușa și tanti Ghenții care avea o fată de o seamă cu Silvia adică pe Lizica și asta o fată zvăpăiată care mai tot timpul era cu ochii după băieți.  Când aveam noi copiii cam șapte ani tanti Nușa a născut un băiat pe Emil cu care noi copiii ne jucam mai tot timpul și ajunsese aproape ca un frate de-al nostru. Mergeam în casă la ei ca la noi acasă de multe ori intram în casă fără să mai batem la ușă dar nici tanti Nușa nici Nea Ilie nu ne-a certat vreodată că intrăm fără să cerem voie dar ne știa copii cuminți care nu fură și nu fac rău nimănui și mai ales că ne jucam cu Emil și atunci puteau să facă rochii și costume pentru clienți fără să mai aibe grije și de Emil care era acum pe mâini bune. Trebuie spus că tanti Nușa și tanti Ghenți erau evreice poloneze și că o dată cu prigoana dezlănțuită de Hitler împotriva evreilor acestea au avut posibilitatea de a emigra în România unde îl cunoscuse pe nea Ilie croitor cu care se și căsătorise. Mai trebuie spus că această familie era parcă pâinea lui Dumnezeu pentru noi copiii frații gemeni și Silvia? Că nu trecea zi în care tanti Ghenții cu papuci târșiți prin curte să nu ne aducă câte ceva de mâncare din ceea ce gătea dânsa pentru întreaga ei familie și slavă domnului că nu aducea un polonic de ciorbă sau vreo bucată de carne cu sos ci de cele mai multe ori venea cu castronul de ciorbă cu câte trei patru porți înăuntru cu bunătăți de mâncare cum numai la restaurant se putea mânca. Când făcea clătite sau gogoși parcă înadins aducea câte zece bucăți ca să se sature și băieții lui nea Barbu. Dumnezeu să-i ierte pe toți că acum cu toții sunt la dreapta domnului. Când făcea plăcinte cu mere sau cu brânză o tavă era pentru noi. Când Emil s-a mai mărit și avea și el cam cinci – șase ani și noi frații aveam aproape zece ani, atunci au început escpadele de duminică dimineața care se făceau cu precădere la parcul Herăstrău, unde nea Ilie cu zâmbetul mereu pe buze și cu inima largă împreună cu tanti Nușa cu Emil în frunte și urmat de Lizica apoi de fiecare dată urma să fim și noi frații gemeni prezenți la sindrofie iar alte dăți mergea Silvia și cu unul din noi frații dar niciodată nu plecau în promenadă fără să ia cu ei pe cineva din familia noastră. Bucurie mare când sâmbătă seara tanti Ghenții sau tanti Nușa ne anunța că mergem la lacul Herăstrău să ne dăm cu barca. Cum spunea tanti Genți “să dați hâța la barca”. De cele mai multe ori când ajungeam la lac nea Ilie cumpăra bilete la vaporaș pentru o plimbare de o oră cu vaporul apoi pe la ora 11 când ne dam jos din vapor mergeam la restaurant unde mâncam câte o friptură cu garnitureă de salate sau murături dar bine făcute și apoi mergeam în părculeț unde ne dădeam în leagăne noi copiii în timp ce tanti Nușa și nea Ilie stau pe bancă și admirau priveliștea din jur apoi după cam o jumătate de oră mergeam la cofetărie unde era un deliciu pentru noi copii care ne săturam de prăjituri. În alte duminici nea Ilie lua câte o barcă și ne urca pe noi copiii împreună cu el care trăgea la rame iar tanti Nușa ne aștepta pe bancă la debarcader până venea nea Ilie cu barca și noi copiii săream în sus de bucurie. Pe la ora două după amiază veneam cu toții acasă bucuroși că luasem parte la o petrcere la iarbă verde. De multe ori duminică seara ne anunța pe noi băieții că mergem la cinema la cotroceni că nea Ilie luase bilete la filmul din acea duminică și noi băieții eram de serviciu, aici nu se mai punea problema că mergem sau nu mergem, era musai să mergem împreună cu Emil astfel era mare supărare în familia lui nea Ilie așa că deși era mare bucurie și pentru noi trebuia musai să-l ducem pe Emil la film. Nea Ilie era român de-al nostrum de aici din județul Ialomița, un domn înalt, cam 1, 80 cm, și lucra la fabrica de confecții “Apaca” ca șef de tură, iar tanti Nușa era o femeie la 35 de ani, încă frumoasă, cu ochi migdalați și verzi albaștri de culoare, de statură medie cam 1,60 dar de talie mai rotundă și mai plinuță mai ales după ce îl născuse pe Emil. Cât despre tanti Ghenții specialista casei în bucătărie care nu ieșea din bucătărie decăt la w.c., sau să pună masa sau seara târziu să se culce, era o femeie pe la 60 de ani scundă și grasă cât cuprindea dar toți din această familie erau cu zâmbetul pe față mai tot timpul și parcă niciodată nu intrase în casa lor cearta sau supărarea. Tanti Nușa era mai tot timpul pe mașina de cusut, mai tot timpul veneau la dânșii tot felul de clienți de familii bune și comandau fie rochi, fie costume pentru bărbați fie taioare fie bluze și de multe ori ne găseau în casă cei ce veneau la probe. Casa lui nea Ilie nu era prea mare doar trei camera și o cameră în fundul curții unde era bucătărie și în mijlocul curții un fel de magazie rotundă unde în alte dăți burghezii stăteau la o cafea în acest cerdac făcut acum magazie de lemne pentru iarnă și butoi pentru varză murată, sanie, câteva paporniţe și alte nimicuri. Stăteau cu chirie de când îi știu și numai după revoluția din 1989 când a venit proprietarul și i-a scos afară din casă nu mai știu ce s-a mai întâmplat.                                

GURU BARBU SIMION-CAP15CARTEA PÂSÂRILOR MELE

                            
            

Stima]i rom=ni din ]ar\ [i din diaspora !

Cu deosebit\ stim\ [i cu sufletul ;nc\rcat de o mare remu[care prin faptul c\ am ajuns ;n situa]ia de a cere ajutor la rom=ni care au avut noroc ;n via]\ [i au putut agonisi ceva bun\stare [i care vor avea bun\ voin]\ de a ajuta prin sponsorizare un ne=nsemnat poet, romancier, scenarist, pamfletar [i altele ca pe viitor s\ am minima posibilitate de a mai scrie pe blog diverse, actualmente nemai av=nd bani de a pl\ti abonamentul la cablu [i la internet, ba de multe ori neav=nd bani nici pentru o p=ine. Actualmente fata mea care de 11 ani a fost ;mboln\vit\ de contele incapuciato, care actualmente este diavolul pe p\m=nt, [i care dup\ o colaborare de peste 10 ani, mi-am dat seama c\ este [eful diavolilor pe Terra, trimis special la Bucure[ti, Rom=nia, unde foarte cur=nd va avea loc cea mai mare b\t\lie ;n astral [i paranormal, pentru refacerea Gr\dinii Maicii Domnului. Acest diavol homosexual c=nd am rupt leg\tura cu el mi-a ;mboln\vit fata transfer=nd ;n spiritul [i trupul ei mai mul]i diavoli foarte periculo[i, de atunci ;n casa noastr\ nu mai exist\ pace [i lini[te, [i lipsa acut\ de bani nu ne permite s\ pl\tim exorcizarea la preo]ii care se pricep s\ fac\ asemenea slujbe. :n consecin]\ cine are bun\voin]\ de a m\ sponsoriza de a mai putea s\ public ;n viitor diverse scrieri, v\ rog s\ trimite]i ajutorul DVS ;n contul> BARBU SIMION, CONT IBAN> RO04CARP041900804251RO01 deschis la CARP  BUCURE{TI  ALBA  IULIA, sau ON  LINE la OFICIUL PO{TAL 4, PE NUMELE BARBU SIMION dar anun]=ndu-m\ prin telefon >0727719196 c\ mi s-a trimis o sum\ de lei la po[ta 4. V\ mul]umesc anticipat iar pentru cei ce au voin]a de a m\ ajuta voi scrie diverse poezi sau altele [i voi putea s\ dau anumite sfaturi ;n diverse probleme legate de familie, societate, [coal\, s\n\tate, etc [i voi face diverse rug\ciuni, mantre [i yantre pentru a aduce ;n familiile DVS bog\]ie [i fericire [i multe alte practici benefice la momentul solicit\rii. Cu stim\ [i respect ! Dumnezeu s\ v\ bine cuv=nteze ! GURU BARBU SIMION.

CARTEA PĂSĂRILOR MELE                       

                                                  Cap. 15

Acasă mama avea dreptate că avea oameni la lucru cu ziua la cules de prune și eu în loc să stau acasă să culeg prune sau să scutur prune stateam pe Cerna după fufele lui Mieilă. Tot satul Cireșu vorbea de Ion al Tenii care urma să se însoare cu una din fetele lui Mieilă și mai toți vorbeau cu mama să afle ziua nunții să vină și ei la nunta mea. Două zile am răbdat cu sufletul răscolit de dragostea față de iubitele mele Domnica și Valica și am adunat prune de dimineața pănă seara de mi se încovoiase șira spinării de stat cocoșat să culegi minut de minut zeci de găleți de prune pe care mama mi le număra ca să mă poată plăti cu bani grei pentru fiecare găleată culeasă. Ba decâteva ori mama mă pusese să și scutur prune pentru culegători și trebuia să mă urc prin prunii plini de mărăcini care mă zgâriau pe picioare și pe tot corpul și trebuia de multe ori să fac echilibristică să nu cad din prun și cu prăjina în mână să scutur toate prunele dar de așa manieră să nu rup crengile de pe margini ca prunul să facă prune și la anu. Era cel mai mare iad în care trebuia să trăiesc mai ales în timpul când se coceau prunele să iau parte la munca de acasă o muncă pe care îmi dădeam seama că erea peste puterile mele de copil de 6-7 ani. Dar nici eu nu mă lăsam. Cum prindeam ocazia că mă și furișam afară pe poarta casei pentru a da o tură pe la Cerna să văd cum o mai duc iubitele mele cu ce pot să le mai ajut. Dar acolo cum se făcea fie că fetele erau plecate la muncă la bunici lor fie că erau plecate cu vacile și eu nu aveam deloc ocazia să le scap din mâinile răpitorilor să le salvez și ele atunci să mă cupridă cu brțele să mă sărute pe gură cum văzusem eu prin filme la București dar atunci apărea mama la Cerna cu joarda să mă bată dar eu cunoșteam altă scurtătură până acasă și ajungeam acasă înaintea mamei care mă și vedea adunănd la prune în găleată și atunci uita să mă mai bată iar Gheorghe frate-miu băga și el gaz pe foc spunând că eu mă distrez pe Cerna iar el ca prostul lucrază la cules de prune și atunci sărea și soru-mea cu gura că ce ei erau proști mei și eu mă făceam că nu aud și culegeam mai departe. Nu de multe zile de când lucrasem ca domn inginer la nea Bărboi m-am potrivit cu treburile mele și a trebuit să trec iar pe la Cerna să văd cum o mai duc iubitele mele și atunci nu știu cum am dat nas în nas cu nea Bărboi şi cu fiul lui Mihai care plecau cu carul să aducă material pentru construcția casei și atunci m-au rugat, împreună cu oamenii de la lucru, să le mai dau câteva sfaturi de construcție a casei că ei nu prea se pricepeau și vroiau să mă angajeze pe ziua aceea deși trecuse bine de prânz deși ei îmi plăteau mie ziua întreagă plus masa de prânz. Am acceptat cu multă bucurie văzând câtă nevoie aveau oameni de mine și de sfaturile mele de inginer crescut pe malurile gârlei din cartierul Grozăvești. Mai întâi m-am procopsit iar cu damigeana cu care trebuia să aduc apă de băut de la ștubeiul de la poarta gagicilor mele așa cum le spuneau oameni acum. Gagici ! Apoi cum casa crescuse vizibil aproape de cota zero oamenii îmi cereau sfatul cum să facă colo și colo și eu stăteam câte un minut și mă munceam din răsputeri să văd cum este mai bine și apoi după o judecată mare le dădeam cheia de construcție, cum ziceau ei să le dau cheia, și ei tot ascultau de sfaturile mele și tot mă lăudau și mă mângâiau pe creștet și de multe ori mă aflam cu nisip în cap sau cu câte o bucată de var pe păr, sau cu gaz dat prin capul meu de miroseam ca la cooperativă când mă trimitea mama după un kil de gaz. Aproape de amiaz a sosit nea Bărboi cu carul cu mai mulți lucrători care aduceau un lemn din pădure pentru casă. Apoi au pus masa la care am fost invitat cu multe rugăminți și am mâncat bine și am fost lăudat de toți lucrători că eram un inginer bun dar un samsar și mai bun dar nu știam ce este ăla samsar. Aveam să aflu a doua zi când am întrebat-o pe mama și mi-a spus că era un măgar care cară apă. Apoi au trecut să întocmească lista cu lucrătorii care lucrau la casă și apoi să o bage într-o sticlă și apoi să o îngroape în zidul casei ca atunci când casa va fi demolată peste câteva sute de ani să afle și cei ce demolau casa să vadă ce meșteri mari calfe și zidari și cu Ion al Tenii în frunte mare inginer din curte. Au venit apoi cu o foaie de caiet dictando mare și cu un creion mare chimic care scria numai dacă îl muiai mai întâi în gură și apoi scriai cu el până când trebuia să îl înmoi din nou ca să scrie din nou. Au scris așa: “azi ziua de 15. 08. 1956 noi cei din satul Cireșul (și au enumerat toți lucrătorii care luau parte la construcția casei) am lucrat sub buna dirijare a lucrărilor de către domnul Ion Al Tenii mare inginer care a venit tamai din București, cu căruța cu coviltir și cățeaua leșinată, să ia parte la construcția casei lui Bărboi din satul Cireșu, comuna Pojogi, Raionul Horezu, județul Rm Vâlcea”. Apoi au trecut de au semnt cu toți documentul cei ce știau carte, adică să se semneze, doar doi din cei 12 lucrători nu au știut să se semneze și au semnat prin punerea deștiului pe hârtie, cu excepția mea care am spus că eu nu am școală dar ca mare inginer știam să mă semnez și am luat creionul chimic și l-am pus în gură și am semnat ca la carte “ION” cu litere mari altfel nu mai știam. Apoi au luat documentul pe care nea Bărboi la închinat apoi s-a închinat și el și au umplut paharele pline cu țuică pentru fiecare lucrător și mie unul apoi am cinstit cu toți spunând să fie într-un ceas bun și nea Bârboi a făcut sul documentul și l-a băgat într-o sticlă de bere goală și au sigilat-o cu dop de smoală ca să nu intre aerul înăuntru să reziste căteva sute de ani și au îngropat sticla la baza casei unde era cimentul mai gros și apoi în ciment au făcut semnul crucii care atunci când cimentul s-a întărit a rămas așa pentru veci și se poate vedea pe peretele din pivnița casei. :n toată luna august ca și în luna septembrie am tot lucrat cu bani buni ca inginer la casa lui nea Bărboi dar nu banii erau problema principală care mă aducea zilnic la casa lui Nea Bărboi, căci și eu ca și nea Bărboi, nu am mai zis nimic de bani, ci mai ales iubirile mele care mi-au căzut pe cap hodoronc-tronc și care mai tărziu în anul următor aveam să mă lecuiesc de aceste dragoste când cu ajutorul lui Dumnezeu aveam să mă îndrăgostesc mai abitir de alte fete fie de la Cireșu sau de la Turcești de la Bunica sau de la București. Totuși în luna august după ce mama a terminat munca cu strânsul prunelor ne-a lasat puțin mai liberi și atunci am plecat la Turcești la bunica și am rămas acolo până aproape de luna octombrie când mama s-a hotărât să ne trimită la București la tata care ne aștepta cu multă bucurie că spunea că îi este dor de noi copiii. Totuși cu câteva zile înainte de plecarea de la țară eu am mai venit pentru două zile în Cireșu mai mult să-mi mai văd gagicile cum spuneau unii în glumă dar eu tot dragoste le numeam. {i cum m-am dus fuga la casa lui nea Bărboi gata să mai lucrez ca inginer, când am ajuns în dreptul casei pe care mă așteptam să o găsesc gata terminată dar la poarta casei căci acum avea și gard împrejmuitor am văzut că filfâia o cârpă neagră semnul de doliu ce se pune la casele unde a murit vreun om și atunci ceva  în sufletul meu s-a stins ca o flacără la un chibrit și atunci tocmai a trecut un vecin din apropriere și când m-a văzut că aproape mă făcusem negru de supărare m-a întrebat dacă știam că nea Bărboi a murit. Nu știam și atunci am simțit în sufletul meu cum un munte întreg se frânge în mine și câteva lacrimi mi-au apărut în colțul ochilor și vecinul a continuat fără să mai spun eu ceva cum nea Bărboi cu o lună în urmă când eu eram plecat la Turcești, într-o dimineață când s-a dus să taie un gorun pentru acoperișul casei în momentul când tăiau lemnul ca un făcut lemnul s-a rostogolit peste nea Bărboi omorându-l pe loc. De atunci casa a rămas mult timp neterminată. {i anul următor când aveam să mă întorc din nou în locurile mele dragi aveam să-i pun un pumn de flori la mormântul lui nea Bărboi certându-l cu lacrimi în ochi că a plecat spre locuri mai bune fără să mă plătească pentru munca depusă ca inginer constructor la casa lui Frumoasă. Dumnezeu să-l ierte !

Când am ajuns la București tata ne aștepta în gara de nord cu multă bucurie și unde mama ne trimitea pe tren singuri acum că eram băieți mari și că eram sub supravegherea lui Silvia sora noastră mai mare cu doi ani în clasa a doua și trecuse în clasa a treia. Noi frații urmam să mergem la școală în clasa întâia. La ora zece seara trenul intra în gara de nord și tata ne-a luat de la gară cu un taxi deoarece aveam multe bagaje. Acasă curtea ni s-a părut mai frumoasă deoarece tanti Tanța, doamna proprietăreasă, pusese prin mica grădină multe flori frumoase și făcuse un w.c. în curte foarte frumos și curat și când a doua zi când ne-am sculat prima ei atenție după ce i-am dat cadourile aduse de la țară a fost să ne atragă atenția să fim atenți când facem la w.c. să nu murdărim capacul w.c-ului doarece mama dânși când va face ceva nevoi la w.c. acesta să fie curat că dânsa era paralizată și mergea cu greu pănă la w.c. și acesta să fie tot timpul curat și dacă cumva l-am fi murdărit să îl spălăm imediat ca mama dânși să poată să folosescă bine și în curățenie w.c.-ul. Restul era ca și anul trecut ca și în anii care urmau să mai fie atâta timp cât noi eram chiriași, să mergem mai tot timpul la diverse cumpărături pentru doamna Tanța, iar dacă mama sau tata ne trimitea la cumpărături să mergem și pe la doamna Tanța să o întrebăm dacă are nevoie de ceva cumpărături de făcut că noi mergeam la piață sau magazine. Cum doamna Tanța era o femeie de bună familie de origine din orașul Galați ca și sotul ei domnul Alexandru pe atunci când am venit noi ca chiriași era căpitan în cadrul armatei, doamna tanța nu avea serviciu deoarece salariul domnului căpitan apoi maior, apoi locotenent-Colonel, era așa de mare că îi permitea să o țină acasă pe doamna Tanța. Domnul Sandu cum ne permitea nouă copiilor să-l apelăm era un om bun dar în general sever cum era de fapt cu soldații din armată dar niciodată nu ne-a certat iar după câțiva ani în care eram chiriași buni și nu-i făcuserăm noi copii necazuri mai mari decât puteau face unii copii a început încet încet să mai vorbească și cu noi mai ales că începuserăm să devenim adolescenți pe la 15, 16 ani și toată strada începuse să ne laude ce fel de copii, acum adolescenți, avea nea Barbu. Faptul că doamna Tanța  era casnică adică nu avea serviciu a fost pentru noi o pacoste iar mai târziu când ne-am ridicat ca feciori și adolescenți să ne dăm seama că dânsa fusese pentru noi copiii o a doua mamă și că atunci cănd săream gardul, adică făceam vreo boacănă, că slavă domnului eu eram capul răutăților, și Gheorghe frate-miu îmi ținea isonul, făceam tot timpul tot felul de năzbâtii, iar doamna Tanța imediat lua măsuri severe sau mai puțin severe dar tot timpul era cu ochii pe noi și-i raporta lui tata tot ceea ce trebuia să știe și să ia măsuri pentru îndreptarea lucrurilor, și la asta tata se pricepea de minune, de ne bătea de suna apa în noi, mai ales pe mine că știa că eu sunt capul răutăților la care îl luam părtași și pe fratele meu.

Cum am început școala la școala nr. 150 din Grozăvești, lângă biserica din cartier, noi cei doi frați am și fost depistați de țiganii din cartier ca indivizi periculoși și ne ascultători. Când am început să venim la școală câte doi sau trei țigani ne așteptau la intrarea în școală și ne cereau bani sau pachetele de mâncare pe care ni le dădeau părinții noștri de acasă. :n primele zile ne-am supus regulilor impuse de țigani și mai toți colegii noștri ca și alții din școală cotizau cu ce aveau fie cu bani fie cu mâncare. Erau acolo frații Georgescu care operau la cei din clasele 7 și 8 și se înfigeau la sume mari și la diverse lucruri de îmbrăcat de la elevi. Totuși după câteva săptămâni de cotizat cu bani și mâncare la țigani ni s-a cam făcut lehamite și cum eu eram un tip care suportam cât puteam dar dacă mi se pune pata nu mă mai putea opri nimeni. Așa că într-o zi am hotărât eu și cu frate-miu să nu mai dăm nimic țiganilor și cum să ne batem cu ei dacă săreau la noi la bătaie. {i într-o seară eu cu Gheorghe ne-am fabricat câte un ciomag mic cam de vreo 30 cm cam cât un făcăleț de mămăligă și le-am băgat în gheozdanele noastre și dacă săreau la bătaie să scoatem acele măciuci pe care le țineam în ghiozdane să ne apărăm. A doua zi când ne-am dus la școală ne așteptau la poarta școlii Paganel și cu un amărât de țigan care deabia se ținea pe picioare dar se dădea mare bătăuș. “Hei voi doi frații nu știți că trebuie să dați daru ce sunteți de capul vostru”. Atunci eu am întrebat ce se va întâmpla dacă nu mai dăm nici un dar. Atunci Paganel s-a făcut că vorbește cu prietenul țigan și-i spune că noi facem pe deștepții și s-a pregătit să mă lovească dintr-o parte dar eu știam cum face și m-am ferit într-o parte și am scos măciuca din ghiozdan și Gheorghe la fel și l-am lovit eu pe Paganel și frate-miu pe celălalt țigan cu atâta furie, în cap pe față, peste umeri, pe spate de i-am cocoșat cu bătaia mai ales că atunci se aflau la poartă și alți prieteni de-ai noștri care aveau pică pe țigani și ni s-au alăturat dând și ei cu pumnii și picioarele de săracii țigani de abia se mai puteau ține pe picioare. Apoi ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic am intrat la ore la școală. Pe la ora patru când trebuia să ieșim, mai multi țigani, cam cinci, ne așteptau la poarta școlii și trimiseseră vorbă că ne așteaptă afară. Atunci mai aveam un coleg care ni s-a alăturat, și-a făcut și el rost de o țeavă mică de fier, pe care o băgase pe mâneca hainei. Când am ieșit pe poartă, eram eu cu fratele și colegul care avea drum cu noi pâna acasă la el și când a venit țiganul să ne amenințe că ne face praf că o să ne mutăm din cartier că vai de noi că ne face zdrențe iar la un moment dat i-am făcut semn lui Gheorghe și colegului și am scos toți trei deodată bâtele și am început să lovim cu toată forța pe care ne-o da frica de bătaie că le-am spart capetele la doi din țiganii mai mari iar cei mai mici o și luaseră la fugă care încotro de au rămas cei trei mai mari de am bătut la ei ca la fasole și când au căzut pe jos i-am luat la picioare și îi loveam prin burtă pe spate prin cap până nu au mai mișcat apoi am luat-o la fugă până aproape de casele noastre și plini de bucurie că am reușit să-i batem ca la Mărășești ne-am înțeles ca a doua zi să mergem iar împreună că numai uniți putem să răzbatem. Am mers a doua zi iar împreună la școală dar atunci s-a întâmplat un fenomen bizar de necrezut pentru noi frații și pentru prietenul nostru Tincu, care atunci când am ajuns la poarta școlii erau din nou paganel cu alt țigan și luau darul de la alți școlari iar când am ajuns noi trei la poartă cei doi țigani s-au depărtat la vreo cinci metri de poartă dându-ne de înțeles că nu mai aveau nimic cu noi că puteam să intrăm fără probleme pe poarta școlii. Am intrat plini de bucurie că în sfârșit scăpaserăm de plata țiganilor și că aceștia ne lăsau în pace fără să se mai lege de noi dar și noi să nu ne amestecăm în treburile lor. Ne-am înțeles tacit în această problemă și am început să profităm de faptul că se dusese buhul că frați Barbu, gemenii, le-o trăseseră bine țiganilor. Aveam acum în școală porecla de mari bătăuși și chiar învățătoarele se uitau acum la noi frații Barbu ca la adevărate calamități că eram acum pericol pentru toți și nu făceau nici o diferențiere că noi doar ne-am apărat împotriva țiganilor și că nu ne-am bătut cu nici un alt școlar dar dacă cineva îndrăznea să ne calce pe coadă o încasa imediat de la frații gemeni. Se dusese buhul despre frații gemeni și în cartierul regie, și în cartierul Guilești, și la Semănătoarea și la Ciurel la stăvilar. 

Cartierul Grozăvești sau vechiul Cărămidari cum îl numeau cei bătrâni nu era un cartier prea mare și în general era locuit în mare parte de muncitori și mai ales de câtre cei veniți în special din Oltenia. Era cunoscut și sub numele de cărămidari deoarece aici cu mult timp înainte era o industrie puternică de făcut cărămizi cu care cel puțin jumătate din București fusese construit. Punctul de definiție al cartierului după care imediat oricine își dădea seama era podul grozăvești căci dacă pronunțai numele podului imediat oricine realiza că este vorba de cartierul Grozăvești. De la pod mergând dea lungul râului Dâmbovița în amonte patru stații de tramvai fie cu 13 sau 14 ajungeai la stăvilarul Ciurel unde toate tramvaiele întorceau și intrau din nou în București că de la podul Ciurel sau de la stăvilarul Ciurel în afara se întindeau cămpuri cu ciulini și gropi și livezi de pomi fructiferi și grădini cu zarzavaturi ale diferiților locuitori mărginași ai Bucureștiului. Pe partea cealaltă a râului Dâmbovița cum tramvaiele se întorceau în București erau un rând de case din paiantă, veșnic prăfuite, până la prima stație unde se ridica impunătoare Fabrica de Tractoare Semănătoarea, cea mai mare din țară, care la stația următoare de tramvai se termina, apoi venea un câmp maidan, pe marginea căruia se aflau alte case pipernicite tot din paiantă, prăfuite, iar în partea din spate maidanul se întindea până la strada Raneti, care pe lăngă gardul de sârmă al fabricii de tractoare ajungea în strada Econom Atanasie Stoicescu, o stradă destul de lungă care ajungea până în râul Dâmbovița la restaurantul Bușteni unde era cea de-a treia stație de la podul Ciurel, iar de aici mai era o stație până la podul Grozăvești. Aici tramvaiele mergeau mai departe tot înainte dea lungul râului Dâmbovița și la stația următoare se ajungea la marea fabrică de apă a Bucureștiului, numită uzina de apă Grozăvești, iar o stație mai jos trecând pe lângă grădina botanică se ajungea deja în cartierul numit Cotroceni un cartier perceput de noi ca luxos. Aici cum ajungeai cu tramvaiul în stație coborai tocmai în fața statuiei soldatului român căzut pe frontul de la Mărășești reprezentat de un soldat cu arma în mână cu patul armei rupt pe care soldatul o folosea acum ca pe un par cu care lovea cu disperare un dujman inchipuit aflat în fața lui. Trupul soldatului era pe jumătate torsionat cu casca puțin aplecată pe o ureche din cauza efortului depus iar fața soldatului era încrâncenată cu maxilarul încordat de efort și de disperarea cu care își apăra țara. De fiecare dată când treceam pe lângă această statuie mă treceau fiorii și se făcea pielea pe mine ca de găină fără să pot să explic fenomenul  eram de fiecare dată emoționat și de fiecare dată o frațiune de secondă urmăream fața crâncenă cu care acest soldat era în stare să facă jertfa supremă pentru apărarea țării și a gliei strămoșești. Lângă statuie era o stație de pompare a petrolului lampant necesar oamenilor pentru încălzire iarna iar alții îl foloseau pentru iluminat în case deși prin anii 1960 apropate toții locuitorii Bucureștiului aveau iluminat electric. De la podul Cotroceni, trebuie spus că și aici era un pod peste Dâmbovița, pleca o șosea mare pe patru benzi către grădina botanică pe care o tăia pe din două. Pe partea dreaptă se afla grădina botanică iar pe partea stângă se afla palatul pionerilor, fostul palat regal transformat de comuniști în palatul pionerilor, care avea și o grădină impunătoare plină cu tot felul de pomi și flori care mai decare mai frumoși și mai frumoase. Această șosea trecea pe lângă palat și grădina botanică și urca puțin în curbă până ajungea sus la Statuia Leul, un alt monument care amintește de lupta încrâncenată împotriva cotropitorilor străini care vroiau să ne ocupe țara. Acum venind din nou la podul de referință Grozăvești trebuie spus că din podul grozăvești pleca perpendicular de pe pod o șosea mare cu două benzi și care trecea imediat pe lângă biserica cartierului apoi pe lângă școala noastră nr. 150, apoi mai departe pe lângă un cartier mic de locuințe mici din paiantă, apoi un fel de rafinărie iar de aici șoseaua urca în pantă dar dreaptă pe lîngă casa de cultură “16 Februarie” pe dreapta iar pe stânga un câmp maidan, care da tocmai în gard cu grădina botanică pe lângă care trecea o cale ferată care pe timpul lui Carol 1 și al doilea și a regelui Mihai era cale ferată care lega palatal Regal de gara de Nord. De la casa de cultură șoseaua se stabiliza, nu mai urca și mergea încă un pic până ajungea la statuia Leul. Prin anii 1955-1956  de aici de la statuia leul începeau câmpurile de maidane, pe partea stângă pe care creșteau doar pălămizi și tot felul de scaieți și pomi fructiferi iar mulți bucureșteni aveau unele grădini de zarzavat dar mai mult aceste maidane erau folosite de armată pentru instruirea soldaților iar pe partea dreaptă de la leul era un câmp încojurat cu gard înalt de sârmă din care răsăreau din loc în loc coșuri de fum sau găuri de aerisire direct din pământ iar de la leul la jumătatea drumului până la prima stație de tramvai și chiar la stația de tramvai erau trei foișoare în care se vedeau soldați care stau de pază. Aici aflaserăm noi că se află o unitate ascunsă a securității dar nu văzuserăm niciodată intrând sau ieșind pe cineva din acest perimetru. Pe latura cealaltă a acestei unități de securitate se opera pe undeva la marginea gropii uriașe care ajungea la casa de cultură și care această groapă se întindea până hăt departe cătrte “semănătoarea” și podul Ciurel și câmpurile cu flori ale horticolei. Prima stație de tramvai de la Leul pe partea stângă era la Fabrica de confecții “Apaca” proaspăt construită. Apoi tramvaiul străbătea o porțiune de drum de cel puțin cinci sute de metri unde se aflau niște ateliere de reparat nu știu ce, pe partea dreapă, apoi la a treia stație tramvaiul ajungea la un pâlc de case tot pe partea dreaptă loc care se numea “la Farmacie” și unde cele două tramvaie 9 și 11 aveau capul de linie. De la “Apaca” până la această farmacie pe partea stângă erau doar câmpuri cu livezi și altele virane pline de pălămizi și scaieți pe unde mai zăream din când în când pâlcuri de soldați prăfuiți care se antrenau. De la capul de linie în sus pe partea stângă de mers de la farmacie pe o lungime cam de 100 metri se construise o fabrică de lapte unde lucrau cetățenii de la farmacie și cele câteva străzi de case prăfuite din paiantă unde se afla și un fel de cinematograf format dintr-o sală mică de spectacol.  La punctual Farmacie chiar se afla o mică farmacie care era și reperul de sfârșit al Bucureștiului la ora aceea și un chioșc de ziare și reviste, o alimentară, un centru de carne, o librărie și încă câteva magazine mici. La capătul tramvaiului întorcându-ne cățiva metri tot pe partea farmaciei se afla o casă mică tot din paiantă formată din două camera care erau și de locuit și bucătărie și de dormit și în curte mai avea câteva cotețe de găini, un coteț de porc, și un fel de acoperiș care se numea garaj pentru mașina Gaz de fabricație rusească cu care finul Bușoi mai făcea diverse transpoarte de la Cireșu la București cu țuică și diverse. Aici în această casă locuia cum am mai spus finul Bușoi pe care tata și mama îl căsătoriseră cu tanti Bușoi pe care noi copiii tot fină îi spuneam. Aveau un copil mic când noi aveam vrei cinci ani, pe micul Florin. Tata și mama se înțelegeau bine cu finul Bușoi dar fina Bușoi nu ne putea înghiții de dujmănie și ură fără nici un motiv, iscată așa din senin, și mai tot timpul când tata și mama se mai vizitau cu finii, Bușoaica era mereu nemulțumită și încruntată și țâvnoasă. Finul care ținea mult la tata și la mama și avea un respect deosebit față de familia nostră știa și văzuse toată tărășenia cu fina, soția lui, și de multe ori se scuza în secret față de tata și mama că soția lui era în felul ăsta dar nu avea ce face. Dar și mama și tata nu-i dădeau nici o importantță acestui fapt și toate decurgeau în mod normal. Eu }ineam mult la finul Bușoi care era un om de toată isprava foarte intelligent și uns cu toate alifiile față de milițieni și de comuniști mai ales cei de la sfatul popular de la Cireșu care căuta să-i pună bețe în roate în toate afacerile pe care le făcea pe muchie de cuțit mai mult cu sectorul privat al economie și pe care comuniștii nu prea îl savurau. Cunoștea foarte bine tot felul de legi din toate sectoarele de activitate ale economie ca un fel de fost deținut dar nu fusese în pușcărie nici o zi.