Viața unui mare Istoric, Milcoveanu, povestită de el însuși.

Începând din această dată m-am hotărât să public o serie de reportaje filmate în urmă cu 3 sau 4 ani cu cel mai mare dintre istoricii de bază ai României, cu domnul Milcoveanu, care acum la această dată domnia sa nu mai trăiește, Dumnezeu să-l ierte și să-l hodinească în pace, trăind cu certitudinea că un om ca dânsul sigur se află de-a dreapta lui Dumnezeu. Unul din înfocații și aprigii luptători pentru propășirea patriei, ridicarea României pe trepte de culmi spirituale, unul din mulții activiști din Garda de Fier, Legionarii lui Horia Sima, clasa de elită a studenților cei ce au luptat pentru distrugerea hoardelor de străini intrați în România și care se cocoțaseră în forurile conducătoare ale guvernului din acele timpuri și care duceau pe români la o viață grea plină de lipsuri și fără perspective. Reportajele pe care le-am filmat nu se ridică la nivelul unor reportaje standard deoarece fiind o fire mai emotivă, aflat în fața unui colos în Istoria Patriei și un mare istoric care a apucat să trăiască pe timpul comuniștilor fără să fie trecut prin pușcăriile comuniste fiind apreciat și ca un mare și bun medic, Milcoveanu va sta dea pururi pe treptele cele mai înalte ale elitei românești dintre cele două războaie și în epoca modernă a istroriei dominată de comuniști, m-a făcut să am anumite ezitări și bâlbe de-a lungul acestor reportaje de o mare valoare istorică ca și literară ce îmi umple sufletul de bucurie că am apucat să scot la lumină unele din cele mai interesante aspecte ale istoriei României povestite de un martor obiectiv care a fost implicat cu totul în aceste evenimente.
am încercat să pun pe blogg prima parte a interviului cu Milcoveanu dar acest video clip are mărime de de 3,4 giga iar blogg-ul nu poate să primească video mai mare de 100 mega. Ce se poate face în acest sens? vă rog dați-mi o indicație.

Poveste de Crăciun

Poveste de Crăciun

Pe-ntinsa margine de sat

Copiii merg la colindat

Urmați cu greu, pe urmă, de bătrâni

Urmașii demni a celor vechi străbuni

Cu vorba tremurândă-n barbă

Pe frunte pletele de dalbă

Bătrânii noștrii leagănă sub meri

Povara grea a umbrelor de ieri

Cărate-n liniștea pioasă dintre veri

Domoale datini de sarcini și poveri.

Săpate-adânc în brazda unei vieți

Cu trudă dusă de jale și scaieți

Bătrâni, cu pielea arsă printre munci

Cu omoplații tari, bucăți de stânci

Cu pași greoi cărați în vale

Urmând a tinerilor începută cale

Cu vocea stinsă cântă cu alean

Colinde duse și aduse-neam.

Pe marginea-arămie a pădurii

Cântă cu jale și tineri și condurii,

O viață tristă, cruntă, căzută peste ei

Cuprinse-ntreaga turmă, oi și viței,

Haite întregi, hiene, lupi hămesiți

Mușcă din copii făr de părinți

Părinți lipsiți de cele necesare

De-a pune la copil puțină sare.

Bunici lui creșteau, în vremi, zece desculți,

Iar pe-un copil, acum, nu-l poate crește zece culți

Dar marea supărare pentru cei săraci

E că străinii, numiți români, ronțăie din saci

Cu guri de șobolani, distrug ce alții economisesc

Și în prostie cu aplomb și fără noimă risipesc.

Aceasta-i soarta cruntă ce amărâții de români

Suportă viața de câine de la vandalii de străini.

Va veni și timpul când hăul se va deschide

Și-i va-nghiți cu totul pe-aceste linge blide

Dar va veni și vremea acelor cozi de topor

Mitici de-ai noștri excremente din popor.

Degeaba-ncearcă diavolii-ntrupați să distrugă

Ce-acest popor cere la Domnul prin a sa rugă

Din neam în neam ei cer dreptate și iubire

Când colindă, cu glasul grav și cu simțire.

Iar ei primesc covrigi calzi, plăcinte și cu nuci

Pentru sufletele ce-au luptat, soldați, haiduci

Tinerii aduc, urări, vorbe cu tâlc, dragoste-n priviri,

Iar seara se încheie cu voie bună, datini, împliniri.

                                          Ec. Guru Barbu Simion

24.12.2016

Pământul- În veci țăranilor

Pe data de, vineri, 2 martie 1990 când eram activist politic în PNȚ-CD împreună cu fostul meu coleg, Radu Vasile, profesor de istoria economiei la ASE și coleg cu d-l Constantinescu, profesor la universitatea din Tighina, fiind prin curtea PNȚ-CD și influențat de discursul d-lui Petre Roman, prim ministru pe vremea aceea, care susținea că pământul țăranilor este mai bine lucrat dacă se află în posesia guvernului adică a foștilor comuniști ajunși acum după lovitura de stat dată de americani care fiind și televizată s-a numit revoluție. În acestă zi de vinerii fiind călcat pe bătături de explicația copilăroasă a Primului Ministru, Petre Roman, am pus mâna pe un pix și pe o coală de hârtie și preț de o oră am formulat următorul răspuns pe care d-l Diaconescu împreună cu d-l director Paul Lăzărescu, de la ziarul ” Dreptatea” după ce a citit în ciornă scrierea mea, imediat a scos din pagină un alt articol și a pus răspunsul meu care este redat mai jos, în întrgime:
” Pământul - în veci țăranilor !
   Stimate domnule Roman, cu oarecare timiditate, o urmă adâncă lăsată de dictatură, în sensul că ar fi fost o crimă ca un cetățean de rând să dea o replică unui Prim Ministru, îmi calc pe suflet și cutez a vă atrage atenția asupra unor probleme pe care le-ați ridicat în discursul pe care l-ați ținut în ședința de parlament referitor la mult discutatele chestiuni ale economiei și în principal ale agriculturii.
   Nu am un text al discursului pe care l-ați ținut și nu am cum să citez pasaje din acest discurs, deci mă voi referi doar la ideile ce au rezultat din acesta și poate la anumite nuanțe ale acestor idei.
   Referitor la problema agrară ați afirmat, fiind chiar dvs. surprins de pueribilitatea acestor afirmații, cum că darea în folosință a terenurilor către țărani, a celor 5000 de mp., este suficientă din punct de vedere legal, subînțelegând, sau lăsând să înțeleagă auditoriul că lucrarea pur și simplu a acestui teren îi conferă țăranului care îl lucrează și dreptul de proprietate ”ad vorbam” și nu ”ad litteram”. Dar ca efectele unei legi să fie reale, aceasta trebuie să fie dată poporului în scris și nu lăsând să se subânțeleagă ca o posibilă consecință a unei alte legi ”darea în folosință a loturilor către țărani”. Greșit ! Cel puțin din punctul meu de vedere. Nu prea am fost tare la drept, dar ca economist vă pot demonstra efectele economice dezastroase pe care le poate aduce agriculturii confundarea celor două legi sau subînțelegerea uneia din alta. Și aceasta mai ales când se pune aprig problema atragerii în agricultură a ” cât mai mulți cetățeni  din alte  sectoare ale economiei” sau mai bine zis a foștilor țărani care au emigrat sub dictatură în alte domenii de activitate. Ne mai punând la socoteală ” darea în folosințî a unui teren 5000 mp. ” le taie avântul muncii chiar și acelora care deja muncesc în agricultură. V-aș pune o întrebare. Dacă dvs. acum în această situație pe care o aveți vi-sar da în folosință de către guvern o mașină mică spre a rezolva problemele de servici și cele personale, ați îngriji această mațină tot atât de bine ca și cum aceasta v-ar fi, fost dată cu drept de proprietate veșnică și de a dispune cum doriți de ea ? Tot așa se pune problema la cei ce lucrează pământul. Într-un fel vor lucra știind că acest pământ este al lor cu drept de proprietate veșnică și altfel vor avea grijă de acest teren știind că la simpla reclamație a vecinului rău intenționat cum că ”nu ar lucra bine terenul” și într-o posibilă ”mașinație” a primăriei acest pământ să-i fie luat. Și cum să investească țăranul munca fizică, bani și o parte din sufletul său, în acest pământ, știind că acesta nu este proprietatea lui, ci a statului, știind el destul de bine, pe pielea lui această proprietate a statului timp de aproape 45 de ani? Deci etic și legal acest pământ aparține țăranului, celui ce-l muncește. Deci sunt necesare, legi care să consfimțească în ele dreptul de proprietate veșnică. Aceasta ete singura formă sau să-i zicem mai bine” motorașul” progresului în agricultură și al ridicării nivelului de trai real al vieții țăranului. Să vă mai amintesc oare că în cele două războaie care au trecut peste trupul patriei singura forță morală care-i făcea pe țărani să-și dea viața era speranța că după război aceștia vor fi împroprietăriți cu pământul stropit cu sudoarea moșilor și strămoșilor lor și în care străbunii se odihnesc. ” Scris de  ec. Barbu Simion.