Stimați români din țară și din diaspora ! Cu deosebită stimă și cu
sufletul încercat de o mare remușcare prin faptul că am ajuns în situația de a
cere ajutor la români care au avut noroc în viață și au putut agonisi ceva
bunăstare și care vor avea bună voință de a ajuta prin sponsorizare un ne
însemnat poet, romancier, scenarist, pamfletar și altele ca pe viitor să am
minima posibilitate de a mai scrie pe blog diverse, actualmente ne mai având
bani de a plăti abonamentul la cablu și la internet, ba de multe ori neavând
bani nici pentru o pâine. Actualmente fata mea care de 11 ani a fost
îmbolnăvită de contele incapuciato, care actualmente este diavolul pe pământ,
și care după o colaborare de peste 10 ani, mi-am dat seama că este șeful
diavolilor pe Terra, trimis special la București, România, unde foarte curând
va avea loc cea mai mare bătălie în astral și paranormal, pentru refacerea
Grădinii Maicii Domnului. Acest diavol homosexual când am rupt legătura cu el
mi-a îmbolnăvit fata transferând în spiritul și trupul ei mai mulți diavoli
foarte periculoși, de atunci în casa noastră nu mai există pace și liniște, și
lipsa acută de bani nu ne permite să plătim exorcizarea la preoții care se
pricep să facă asemenea slujbe. În consecință cine are bunăvoință de a mă sponsoriza
de a mai putea să public în viitor diverse scrieri, vă rog să trimiteți
ajutorul DVS în contu: BARBU SIMION, CONT IBAN: RO04CARP041900804251RO01
deschis la CARPATICA BUCUREȘTI ALBA IULIA, sau ON LINE la OFICIUL POȘTAL
4, PE NUMELE BARBU SIMION dar anunțîndu-mă prin telefon : 0727719196 că mi s-a
trimis o sumă de lei la poșta 4. Vă mulțumesc anticipat iar pentru cei ce au
voința de a mă ajuta voi scrie diverse poezii sau altele și voi putea să dau
anumite sfaturi în diverse probleme legate de familie, societate, școală,
sănătate, etc și voi face diverse rugăciuni, mantre și yantre pentru a aduce în
familiile DVS bogăție și fericire și multe alte practici benefice la momentul
solicitării. Cu stimă și respect ! Dumnezeu să vă bine cuvânteze !
Cap.
30
Tot
la avizierul cu note un anuţ
mare spunea că examenul de matematică oral avea să se ţină luni şi
nu marţi iar cel de limba română trebuia să
se ţină marţi.
La examenul de matematică
am intrat amândoi fraţii şi am tras biletele de examen
şi apoi am mers fiecare la o bancă liberă
şi pe o coală de hârtie am început să rezolv cele două exerciţii
pe care le-am terminat în mai puţin
de patru minute scrise pe foaia de hârtie ordonat şi frumos şi
mare să se vadă bine. Am fost primul din cei zece care am tras
biletele care am cerut să
ies la tablă şi după
ce am explicat cum se rezolvă primul exerciţiu la care răspunsul
era cu x1 era egal cu 7 iar x2 cu 9 profesorul după ce a văzut
şi al doilea exerciţiu făcut
pe foaia de hârtie şi care avea rezultatele corecte şi frumos notat m-a oprit din a mai dezvolta şi pe al doilea pe tablă apoi s-a aplecat la o altă doamnă
cred că de matematică şi
i-a şoptit la ureche şi apoi s-au uitat amândoi la bilet apoi şi la mine iar doamna a dat din cap afirmativ şi apoi mi-a vorbit şi m-a întrebat ce note am obţinut la şcoală la mate în clasele 5-8 şi i-am spus că în general aveam numai note de 8 şi 10 la încheierea mediilor. Apoi a luat foaia de
examen şi a scris în timp ce vorbea şi acum elevul Barbu Simion la examenul oral de
matemetică a obţinut nota zece cu felicitări. Cred că
o să colaborăm frumos în cei patru ani de liceu,
nu-i aşa elev Brbu. „ Da, Doamnă” am rspuns gâtuit de emoţie. După
mine a mai fost un elev care a luat nota şase iar apoi fratele meu George
care şi al a luat nota nouă deoarece s-a încurcat puţin la nişte
calcule de adunare şi înmulţire care a dus la scăderea notei cu un punct dar ne-a felicitat pe amândoi că suntem nişte
fraţi şi gemeni serioşi
şi care venim la examene bine pregătiţi
şi iar ne-a felicitat. Am ajuns în
curtea şcolii strigând de bucurie că suntem deja admişi în liceu şi că dacă
am fi luat la examenul de română
doar nota patru prin absurd tot am fi fost admişi la liceu. Mama s-a bucurat nespus de mult şi undeva în colţul
ochiului a apărut o boabă de lacrimă
de bucurie cred. I-am anunţat
atât pe domnul profesor de mate cât şi pe doamna de română de succesul mare pe care l-am avut la examenul oral de
matematică şi cu toţii
s-au bucurat iar domnu Clonaru ne-a şi
invitat la dânsul la masă
cu tot familionul să petrecem un pic. I-am spus că vom veni negreşit.
Tata a dat telefon de la fabrică şi
a aflat de marea noastră
reuşită şi
se lăuda acum pe la toţi cunoscuţii
că noi băieţii
mai avem un pic şi vom intra şi noi la liceu. A doua zi,
marţi,
la ora zece am intrat la examenul de română între primi zece elevi
şi nu mare ne-a fost
mirarea când şefa comisiei de limba şi literatura română nu era alta decât doamna noastră directoare de la şcoala 150 o femeie aproape de pensionare şi care ne certa pe noi fraţii Barbu de toate prostiile pe care le făceam în timpul şcolii
dar care niciodată nu nea pedepsit fie cu nota la purtare fie cu vreo
mustrare scrisă. Totuşi am mers şi
am tras biletul de examen şi
după mine şi George iar doamna directoare s-a făcut că
nici nu ne cunoaşte iar când am avut ocazia i-am
spus lui George că nu este nici o
problemă să nu se impresioneze şi să
spună tot pe hârtie şi apoi să
citească ce a scris. Apoi am trecut
fiecare în câte o bancă şi am început să
dezvoltăm subiectele. Eu am avut o frază din trei propoziţii de analizat sintactic şi morfologic şi
apoi despre opera şi viaţa
lui Caragiale, marele nostru dramaturg. Am început să scriu mai întâi despre opera şi viaţa
lui Caragiale şi am umplut în aproape douăzeci de minute două foi studenţeşti scris mic şi
repede iar în câteva minute am făcut
şi partea de gramatică destul de bine. Între
timp ieşiseră la tablă
aproape cinci sau şase elevi iar mare parte din ei au
dat biletele înapoi fără să
răspundă. I-am făcut semn lui George dacă iese el la tablă şi
mi-a făcut semn să ies eu. Cum nu mai era nimeni să răspundă la tablă am fost invitat de doamna noastră directoare să
trec al tablă să dezvolt subiectul. Am început mai întâi să rezolv probleme de gramatică la care doaman directoare nu mi-a făcut decât doar o mică corectare şi
apoi mi-a spus să trec la al doilea subiect
cel cu viaţa şi opera marelui dramaturg şi atunci cu un glas plin de emoţie am început pur şi simplu să
turui ca o merişcă toate operele pe care le scrisese Nenea Iancu, apoi
unde se născuse, faptul că aplecat din ţară în Germania să
studieze, că era prieten
bun cu Eminescu şi cu alţi scriitori de vază că
întreaga sa operă era o critică puternică
la conducătorii ţării, la oamenii politici, parveniţi, hoţi
şi ajunşi în vârful piramidei puterii
prin tot felul de şantaje vezi într-o scrisoare
pierdută sau în conul
leonida fa]\ cu reacţiunea. Am turuit aşa preţ
apoximativ zece minute dar nu am avut nici o greşală
de exprimare şi la un moment dat am rămas surprins de privirea blândă şi
plină de înţelegere şi
cum se uita la mine dar parcă
dincolo de mine şi în privirea ei
am observat o umbră de bucurie şi bunătate
şi doamna directore a făcut semn cu mâna să termin expunerea şi atunci am rugat-o încă câteva secunde să spun că
inainte de numele dat piesei de „ O noapte furtunoasă „ aceasta a fost intitulată „numărul nouă”.
Apoi am tăcut. În sală era o tăcere
adâncă iar după câteva momente de linişte în care doamna directoare a stat cu capul privnd
undeva în podeaua clasei apoi a ridicat capul şi s-a uitat la mine cu
o privire plină de regret şi bunătate.
Apoi a luat cuvântul şi a atras atenţia
celorlalţi colegi de-ai
dânsei tot profesori de română
să o asculte cu atenţie puţin.
Dragi colegi vreau să vă fac acum o mare şi bună
mărturisire cu privire la acest elev
din faţa dumneavoastră şi
mai în spate se află şi fratele lui la acest
examen. Vreau să vă spun că
timp de patru ani cât am fost directoare la şcoala nr.150 aceşti doi elevi pe care îi vedeţi acum unul în faţa noastră iar celălalt
în bancă aceştia sunt şi gemeni, spun că pe parcursul celor
patru ani de şcoală unde am fost directoare aceşti elevi au fost unii din cei mai răi copii, care fugeau de la ore,
se băteau cu toţi ţiganii
din cartier deci ce mai încoace şi încolo nişte
derbedei denumiţi de toţi profesorii şi spaima cartierului ca să văd
acum unul din cei mai bine pregătiţi
elevi pe care i-am avut vreodată
în şcoală şi
care felul cum vorbeşte arată că
este un copil bine educat şi
citit şi nu vă vine să
credeţi că acest elev are la activul lui peste o sută de cărţi citite din marea literatură universală până la această
dată. „Poţi elev Barbu să ne spui acum în faţa şi
celorlaţi profesori care este ultima ta
carte pe care ai citit-o pâna acum”, îmbujorat de vorbele frumoase spuse la
adresa noastră am răspuns „aseară,
doamnă profesor, am terminat ultimile pagini
din marele roman în trei volume şi
anume „ Vulpile în Vie” şi
care se mai numeşte „Arme pentru America” de marele
scriitor german Lion Foivanger, un roman de o mare
frumuseţe şi care tratează
războiul de secesiune
din statele unite unde Franţa
şi Anglia
şi-au băgat coada pentru interese financiare, economice şi de apune mâna pe o
parte din putere politică
din SUA.” „elev Barbu mai spune încă o carte care ţi-a
plăcut foarte mult” Tot de acelşi scriitor am mai citit iar o carte de o mare frumuseţe, care m-a afectat sufleteşte până
la lacrimi şi anume „Înţelepciunea
Nebunului” unde descrie viaţa
plină de greutăţi şi lipsuri a marelui scriitor şi filozof francez, Jean Jac Rouseau, în
preajma unei servitaore care prin diverse tertipuri ajunge să-i fie soţie
dintr-o fostă femeie care se vindea pe bani şi ajunsă
în preajma acestui om de o mare valoare artistică îl distruge moral şi intelectual şi
ajunge ca să-şi bată
joc de acesta să se culce de faţă cu prietenul lui după ce-l îmbată
pe marele scriitor. Iar o ultimă lucrare citită
de curând este „ Cercul de cretă
din Caucaz” a lui Bertold Brect un scriitor austriac care a trăit în Germania. „ Bravo elev Barbu pentru mine ai fost
o revelaţie întreagă şi mă
bucură foarte mult
faptul că din nume ai făcut un remune” cum spune George
Coşbuc într-una din poeziile sale am
completat eu. „Cu fiecare vorbă
ne uimeşti pe toţi profesori de aici” apoi s-au unit cu toţii şi
au ţinut un mic sfat şi apoi doamna directoare aici profesoară de limba şi
literatura română şefa comisiei de examinare, mi
s-a adresat din nou mie şi
mi-a spus că nu poate acum să-mi dea decât nota zece şi poate să
afirme că pe parcursul liceului voi fi şi mai instruit. „Vreau să mulţumesc
acum doamnei profesoare pentru vorbele frumoase pe care le-a spus
la adresa noastră a fraţilor gemeni Barbu şi pe bună
dreptate când aţi afirmat că eram adevăraţi golani şi
că făceam tot felul de prosti dar ţin să
vă mulţumesc şi
pentru faptul că de atâtea ori când primeaţi reclamaţii
de la diverşi pentru prostiile făcute niciodată dvs nu ne-aţi
scăzut nota la purtare sau să ne daţi
mustrare scrisă sau avertisment şi asta a contat foarte mult pentru noi şi pentru care vă
mulţumim”
Imediat ce eu am ieşit din clasă fratele meu a ieşit la tablă
şi după aproximativ cinci minute
şi fratele meu a ieşit bucuros nevoie mare
de la examen cu nota opt la română
oral. În acea după amiază în familia noastră s-a încins o mare bucurie, iar după ce am dat telefon la doamna Colbureanu să-i transmitem marea ştire că
eu am luat examenul de la oral cu nota zece cu multe mulţumiri din partea şefei de examinare care din întâmplare era şi directoarea noastră de la şcoala
150 din Grozăveşti, iar George a luat nota opt la oral şi după
ce doamne Colbureanu ne-a invitat la dânsa pe seară iar domnul profesor ne-a
invitat la dânsul a doua zi dimineaţă
adică miercuri am mers acasă şi
la ora două tata era deja acasă deoarece se învoise de la servici în mod special
pentru a sărbători împreună
cu familia reuşita gemenilor iar la servici
primise din partea tuturor colegilor de servici cele mai
multe felicitări şi chiar directorii l-au chemat pe tata să-l felicite pentru reuşita noastră
iar pentru a avea bani de a sărbători de la sindicat primise suma de 100 lei pentru
diverse cheltuieli în familie. Acasă a venit cu un carton de
prăjituri şi cu sticle de cico ca să bea toată
familia iar nouă băieţilor
ne-a dat 20 lei să luom flori pentru doamna
Colbureanu şi pentru soţul dânşi
ne-a dat un kg de ţuică de cea mai bună
calitate deşi noi aveam numai ţuică
de o singură calitate şi
o pungă mare cu mere ionatane în semn de
respect pentru munca depusă
cu noi copiii. Ajunşi pe seară la doamna Colbureanu pe masa din mijlocul camerei unde
ne meditam era un platou mare cu tot felul de prăjituri şi
fursecuri, ceşti de cafele
cu ibricul cald alături iar la intrarea în salonul
mare doamna Colbureanu s-a sculat în picioare şi ne-a îmbrăţişat pe amândoi fraţii şi
ne-a pupat pe obraji iar noi i-am zis săru
mâna şi i-am şi sărutat
mâna în semn de respect şi
apoi am pus toate cadourile lângă
masă la care Alexandra când a fost
chemată a venit imediat şi i-a spus să
ia cadourile aduse de noi nu înainte de a mulţumi formal pentru acestea iar florile le-a desfăcut chiar dânsa şi le-a aranjat într-o glastră frumoasă chinezească, un cloisonet, frumos pictată, iar noi băieţii ne-am aşezat
frumos în jurul mesei iar eu puţin
cam obraznic am întrebat dacă
putem să şi am arătat
la ceştile de cafea iar dânsa imediat a
spus dar chiar vă rog că pentru voi am făcut această cafea. Atunci cu bucurie am pus cafea în ceşti şi
am băut cu plăcere şi apoi ne-a rugat să servim şi
din bunătăţile de pe masă. Am luat cu plăcere
şi am început să mormăi
de plăcere când mâncam din acestea iar
doamna „ nu-i aşa că sunt delicioase” iar noi
„ da, doamnă, deaia o să mai luăm
că tare sunt bune şi ne plac” „ pentru voi le-am luat că noi nu prea ne omorâm cu dulciurile iar de nu puteţi să
le terminaţi aici îi spun eu lui Alexandra să vi le pună
în pungă pentru acasă”. Apoi cu o mare bucurie pe
faţa dânşi micuţă
şi brunetă, cu mici gropiţe
în obraji, cu ochii de o strălucire
aparte de cum nu o mai văzuserăm până
atunci doamna Colbureanu a spus cu o voce plină de plăcere
şi iubire „ Ştiţi
voi băieţi că
astăzi am intinerit cu aproape 20 de
ani că mi-aţi produs o mare bucurie prin faptul că am demonstrat încă o dată
prin voi că mai pot să scot din mâinile mele oameni cu mare viitor înainte
dar şi cu ajutorul vostru care aţi fost foarte muncitori şi inteligenţi
şi harnici soţul meu a venit şi
m-a felicitat din toată inima ca şi
fata mea m-a felicitat datorită
vouă că aţi
avut puterea să demonstraţi lumii că
nişte haimanale în ghilimele nişte amărâţi de ţărani
săraci aţi reuşit
ceea ce mulţi de aici din Bucureşti, copii de familii bune, nu au reuşit la examenul de admitere
în liceu iar voi reuşiţi şi
nu la limita inferioară ci la cea superioară, şi
chiar acum o oră cine credeţi că
mi-a telefonat să mă felicite pentru reuşita voastră
decât directoarea de la şcoala
voastră fosta mea elevă de la facultatea
de litere de aici din Bucureşti.
Şi ştiţi
ce mi-a mai zis că încă din mâna mea ies obiecte de aur frumos şlefuite dar şi
faptul că tot provincia este marea aducătoare de valori intelectuale şi aici are mare dreptate că în voi am văzut
cu adevărat copii care
vor să reuşească
şi luptă pentru reuşita
lor chiar dacă părinţii
voştri nu prea au bani totuşi voi v-aţi
făcut datoria de elevi sârguincioşi” Alexandra eşti gata iar din camera de oficiu a răspuns că
este gata şi că intră.
Apoi s-a deschis uşa larg şi pe un căruţ
special pe care erau puse mai multe pahare şi mai multe sticle de vin a intrat şi a pus paharele pe masă şi
apoi a turnat vin roşu ca sângele şi apoi a spus că
să ciocnim câte un pahar de vin în
cinstea reuşitei noastre la liceu. Am băut cu plăcere
din vinul rece şi dulceag dar şi plin de tărie
şi am mulţumit doamnei că
nummai datorită dânşi am obţinut
note aşa de mari la examene şi că
doamna are un dar special de a face omenii să lucreze deoarece îi consideră egalii dânşi
şi nu inferiori şi atunci noi ne-am simţit obligaţi
să dăm tot ceea ce putem de a reuşi şi
nu a lăsa efortul destul de însemnat al
muncii dvs să se piardă în gol. „ mai Simioane tu mă uimeşti
pe mine de la o zi la alta şi
faptul că citeşti unele din cele mai frumoase cărţi
şi nu
degeaba căci observ acum al tine un dar
frumos de a vorbi şi de a nuanţa lucrurile şi
de ascoate în relief esenţa
lucrurilor în vorbe puţine dar cu mare efect ceea ce puţini oameni la maturitate au darul acesta”, iar eu i-am
răspuns „ păi nu e păcat
doamnă profesoară să
nu învăţ lucruri utile şi plăcute
de la un om care ştie să
le predea cu mare diplomaţie”
„Vino dragule aici lângă
mine că ai spus unul din cele mai
frumoase lucruri cu adevărat
despre mine şi care mă defineşte
încât nu pot decât să te mângâi”
şi am stat jos pe un scăunel lângă
dânsa care a şi început a trece mâna prin părul meu destul de sârmos şi tuns breton cum vroia tata.
Discuţia cu doamna profesoară s-a prelungit când a apărut şi
domnul general şi a băut un pahar de vin cu noi copiii de
pomină ai cartierului Grozăveşti
apoi a sosit şi fata dânşi şi
ne-a felicitat şi a
luat doar un pişcot şi apoi a plecat că avea o întâlnire cu viitorul soţ. Pe la ora opt seara am plecat de la doamna profesor
după ce ne-a împachetat toate
dulciurile să le
luăm acasă ca şi
pungile cu care aduseserăm
fructele şi ţuica şi
pe la ora 9 seara eram şi noi acasă
unde tata era în petrecere cu domnul Sandu în curte cu doamna Tanţa, cu domnul Ilie, cu domnul frizer,
nea Aurică, de vizavi,
la o masă plină cu pahare de ţuică
unde se servea fiecare după
pofta inimi ne uitând să-l
felicite pe tata de reuşita
băieţilor şi
nu la şcoala profesională ci direct la liceu, „Bravo nea Barbule, ai copii cuminţi şi
deştepţi” şi
mai trăgeau câte o duşcă
bună din ţuica de al Vâlcea
şi apoi tăiau câte o bucată de friptură
cu cuţitele, fripturi şi mici pe care îi făcea tata la grătar
şi cum erau gata îi punea pe un
platou mare şi apoi în farfuri la invitaţi. A doua zi la orele 10 dimineaţa am sosit la domnul profesor Clonaru care şi dânsul avea pregătite platouri cu dulciuri şi sticle cu cico puse la rece de cu seara iar când am
intrat pe uşa apartamentului a venit fuga către noi şi
ne-a luat în braţe, mai întîi pe mine şi apoi pe George, bucuros
că aduceam veşti bune în casa dânsului,
că am fost printre singuri lui elevi
care am reuşit atât la examenul de 8 clase
cât şi la examenul de admitere cu note
aşa bune de nouă şi
zece. Am descărcat sacii plini cu bunătăţi
puşi de mama şi de tata cu tot felul de fructe, mere, pere, prune
coapte, nuci şi
nelipsita ţuică de Vâlcea pe care domn profesor o bea cu mare plăcere şi
care de fiecare dată mormăia de plăcere
când o da pe gât. Mama a rămas acasă
să pregătească
bagajele cu care să mergem la Vâlcea şi se grăbea
din două motive. Unul era că la Cireşu o aştepta o grămadă de treburi privind muncile care rămăseseră în urmă
iar al doilea şi cel mai important pentru ea era
faptul de a arăta lumii că
şi cei doi copii ai ei luaseră examenul de admitere la liceu şi acum eram şi
noi în rândul oamenilor. Noi ţăranii din Valea Copăcişului.
De Silvia nu mai spun că
era un fenomen în felul ei că
învăţa din ce în ce mai bine, fără
meditaţii, singură descifra toate tainele cuprinse
în toate cărţile. Şi din ce în ce mai
frumoasă.
Acum era miercuri şi joi seara se pusese
deja la cale plecarea noastră,
adică a celor trei copii împreună cu mama la Cireşu şi
apoi şi la Turceşti la Bătrâna
cum noi îi spuneam de atâta timp. Aceste două zile a fost mare petrecere în casa noastră şi
au venit toţi cunoscuţii lui tata să
ne felicite dar foarte mult ne-a felicitat tanti
Nicu cu nea Gogu şi cu cei doi copii, Valerică şi
cu Gheorghiţă,
iar nea Gogu s-a săturat atunci de ţuică.
Apoi a mai venit şi nea Şovu omul nostru de suflet la care ţineam şi
eu şi George şi de fiecare dată ne făcea
tot felul de bezele şi ne ciufulea pe creştetul capului apăsat cu mâinile lui aspre care la început ne plăcea dar apoi când începea să ne doară
nu ne mai plăcea. Când a venit cu baba lui cum
spunea, tata l-a primit cu toată bună
voia şi a şi pus masa mare cu tot felul de bunătăţi
iar nea Şovu a scos o sticlă de vin de bună
calitate şi apoi s-a încins un fel de
petrecere şi voia bună şi
tata îi tot mulţumea lui nea Şovu că
dacă nu era dânsul nu avea copii aici
în Bucureşti admişi la liceu şi
că... dar nea Şovu schimba vorba şi tot la noi se strâmba şi ne făcea puricei în cap şi noi ne urcam pe umerii lui dar
acum crescuserăm destul de mult şi nu mai urcam pe umri ci îl luam de după umeri şi
îi trăgeam pălăria
pe cap şi dânsul se făcea supărat
şi ne
freca urechile până se făceau roşii
şi atunci nu ne mai jucam cu
dânsul. Joi dimineaţa eu cu George am intrat la film
la cotroceni şi apoi după masă
ne-am pregătit cu tot felul de bagaje pentru
seara la drum. La ora 9 seara tata a chemat un taxi şi ne-am dus la gară iar la ora 10 şi 50 minute trenul a tras în gară şi
noi ne-am urcat repede şi
apoi am coborât iar repede şi
l-am îmbrăţişat pe tata în semn de adio şi apoi am urcat din nou şi atunci pe geam ne-am luat din nou la revedere de la
tata şi trenul s-a urnit din
gară lăsând în urmă
nori groşi de aburi.
Drumul până la Cireşu
a fost pentru noi tot un fel de calvar dar ceva mai dulce deoarece noi eram
acum băieţi în toată
firea şi căram cele mai grele bagaje, iar mama plină de bucurie aproape că zbura de bună
voie şi
aproape la toţi din compartiment se lăuda acum cu noi, copiii ei, că toţi
eram acum la liceu. Notele de admitere rămăsese
ca domnul profesor Clonaru să
meargă pe jos preţ de 4 minute şi
să afle cu ce medie şi pe ce loc intraserăm la liceu şi
apoi tata urma pe seară să-i
dea telefon şi apoi să ne spună
şi nouă la ţară cu ce note luaserăm examenul. Tot aşa pe la ora două
noaptea am ajuns la Vâlcea dar spre marea mea bucurie oraşul rămăsese tot aşa
cum îl ştiam de mic copil plin de farmec şi de flori care împodobeau
toate curţile caselor că la acea vreme nu începuseră să
construiască blocuri. La autogară lucrurile se mai îmbunătăţiseră deoarece băgaseră maşini
noi mai spaţioase şi cu motoare mai puternice şi fiecare avea locul lui şi geamurile se puteau deschide
să intre aer şi era o oarecare plăcere să
călătoreşti
cu maşina. La ora două după
amiază eram deja la Cireşu şi
oamenii din staţie au sărit cu toţii
să ne ajute la bagaje şi mai mulţi
ne-au condus până acasă cei aproape o sută de metri. Aici mama a scos
un kg de ţuică şi
i-a servit pe toţi cu ţuică
iar până seara a aflat tot satul şi aproape toţi
cunoscuţii au fost cinstiţi cu ţuică iar cei mai apropiaţi au primit tot felul de bunătăţi
aduse de la Bucureşti mai ales nea Gică şi
tanti Veta apoi nea Ticuţ
cu Mărina lui, apoi nea Pătru lui Fluşcă care tocmai tocmiseră ca doua zi să
vină la muncă la Cerna la copăit porumbii. Toată lumea era impresionată că
noi copiii lui Tena eram acum la liceu cu note bune. Noi copiii
ne-am dus la şcoală unde l-am întâlnit pe Marin
Ciutacu şi pe fratisu Ciocică care ne-au felicitat pentru reuşita noastră
la liceu iar Ciocică mai mult în derâdere şi cu multă
ironie iar Marin cu multă onestitate şi
reală bucurie ne luând în seamă figurile lui fratisu.
Jucau şah şi eu am început o partidă nouă
cu Marin şi de pe margine Ciocică îi tot da sfaturi lui Marin cum să mute iar la un moment dat m-am enervat şi atunci Marin, pu]in nervos, la trimis acasă nu ştiu
ce să aducă şi
apoi am jucat în linişte dar tot m-a bătut la şah.
GURU BARBU SIMION
