Stimați români din țară și din diaspora ! Cu deosebită stimă și cu
sufletul încercat de o mare remușcare prin faptul că am ajuns în situația de a
cere ajutor la români care au avut noroc în viață și au putut agonisi ceva
bunăstare și care vor avea bună voință de a ajuta prin sponsorizare un ne
însemnat poet, romancier, scenarist, pamfletar și altele ca pe viitor să am
minima posibilitate de a mai scrie pe blog diverse, actualmente ne mai având
bani de a plăti abonamentul la cablu și la internet, ba de multe ori neavând
bani nici pentru o pâine. Actualmente fata mea care de 11 ani a fost
îmbolnăvită de contele incapuciato, care actualmente este diavolul pe pământ,
și care după o colaborare de peste 10 ani, mi-am dat seama că este șeful
diavolilor pe Terra, trimis special la București, România, unde foarte curând
va avea loc cea mai mare bătălie în astral și paranormal, pentru refacerea
Grădinii Maicii Domnului. Acest diavol homosexual când am rupt legătura cu el
mi-a îmbolnăvit fata transferând în spiritul și trupul ei mai mulți diavoli
foarte periculoși, de atunci în casa noastră nu mai există pace și liniște, și
lipsa acută de bani nu ne permite să plătim exorcizarea la preoții care se
pricep să facă asemenea slujbe. În consecință cine are bunăvoință de a mă sponsoriza
de a mai putea să public în viitor diverse scrieri, vă rog să trimiteți
ajutorul DVS în contu: BARBU SIMION, CONT IBAN: RO04CARP041900804251RO01
deschis la CARPATICA BUCUREȘTI ALBA IULIA, sau ON LINE la OFICIUL POȘTAL
4, PE NUMELE BARBU SIMION dar anunțîndu-mă prin telefon : 0727719196 că mi s-a
trimis o sumă de lei la poșta 4. Vă mulțumesc anticipat iar pentru cei ce au
voința de a mă ajuta voi scrie diverse poezii sau altele și voi putea să dau
anumite sfaturi în diverse probleme legate de familie, societate, școală,
sănătate, etc și voi face diverse rugăciuni, mantre și yantre pentru a aduce în
familiile DVS bogăție și fericire și multe alte practici benefice la momentul
solicitării. Cu stimă și respect ! Dumnezeu să vă bine cuvânteze !
CAP 32
Nu pot să afirm că ceilalți profesori erau mai buni sau mai răi în
comparație cu d-l Anoaica dar pe o scară a valorilor d-l Anoaica ocupa locul 10
urmat îndeaproape pe locul 7 de alți profesori, fie de limba română, de
matematică, sau istorie sau alți profesori care aveau și ei bunătatea lor ca și
experiența profesională totuși nici pe departe nu atingeau bunătatea, înțelegerea
și pregătirea profesională pentru a se prezenta în fața elevilor de nota zece
ca apoi să poată cere de la elevii lui pe măsura celor predate dar d-l Anoaica
preda la clasă de nota zece și cerea elevilor lui după cum pricepea fiecare,
după puterea lui de asimilare și după gradul de emotivitate care spunea
domnului profesor printre rânduri că acest copil a învățat de nota zece dar
emotivitatea lui îl aduce la nota șapte dar domnul profesor prin marea lui înțelegere
și profesionalism îi acorda elevului emotiv nota pentru care muncise să o obțină
și astfel domn professor îi acorda nota nouă cel puțin. O altă profesoară pe
care o admitam mult dar și din alt punct de vedere deoarece era foarte tânără
cred că avea cel puțin 24 de ani și că aducea foarte aproape de v=rsta noastră
t
ânără și fâșneață tânăra noastră profesoară de matematică era mai întâi
tânără femeie ce se vroia mai întâi remarcată ca femeie și apoi ca profesoară
de matematică fapt pe care eu îl făceam de fiecare dată când mă scotea la tablă
pentru ascultare eu o priveam cu o privire pe care tânăra noastră profesoară o înțelegea
foarte bine și pe care eu înadins accentuam privirea de eventual amant care o făcea
să se simtă apreciată ca femeie și mai apoi ca profesoară, prin faptul că
excelam la materia ei fiind un elev mai totdeauna de nota zece, tânăra mea
profesoară de matematică îmi făcea mici avansuri din privirii și din felul puțin
languros cu care îmi vorbea deoarece faptul că excelam la materia ei o făcea și
mai insistentă și motivată să se poarte ca o iubită pe care o înțelegeam doar
eu pe respectiva și de multe ori de câte ori mă întâlneam cu ea pe culoar era
mai tot timpul zâmbitoare, cu un mers mai tot timpul special adoptat, legănat și
unduios dând din fundul ei bine conturat, deși minionă avea frumusețea ei pe
care eu o descoperisem și o apreciam mult fapt de care inima ei de femeie își dădea
seama de felul pofticios cum o priveam mai tot timpul fie la lecție fie pe
culoar. Fiind foarte tânără proaspăt ieșită de pe băncile facultății de
matematică și după felul cum se comporta ca mai mulți tineri să observe că nu
avea un prieten și că admitea un prieten chiar mai mic ca vârstă decât ea, fapt
pe care eu îl și percepusem și pe care doamna de mate îl încuraja mai tot
timpul dar faptul că și eu eram un emotiv incurabil și că nu îmi permiteam mai
mult de a fi îndrăzneț decăt până la limita bunului simț deși doamna profesoară
m-ar fi dorit în sinea ei mai îndrăzneț, chiar obraznic, eu nu îmi permiteam
mai mult de a-i da de înțeles că o iubeam din umbră și că așteptam mai multă îndrăzneală
din partea ei dar asta nu s-a întâmplat niciodată iar în clasa a zecea déjà
doamna profesoară de matematică se mutase la alt liceu lăsându-mă cu buza
umflată mai ales că mă hotărâsem să fiu ceva mai îndrăzneț cu dânsa. În clasa a
zecea doamna profesoară de mate a fost înlocuită cu o doamnă de matematică
trecută de patruzeci de ani, cu părul aproape cărunt dar de foarte multe ori
vopsit și cochetă în felul ei destul de pripecpută în ale matematicii dar cu
ifose mari de mare știutoare ceea ce o făcea să fie foarte orgolioasă și nu
suferea elevii care aveau o purtare ceva mai încrezută prin faptul că se făleau
cu faptul că știau pe dinafară toată matematica cu eram eu de fapt și care tare
îmi plăcea să mă încred cu ușurința mea de a rezolva toate problemele de la
mate fapt ce o făcea pe noua noastră profesoară să fie mult mai severă cu mine
decât cu ceilalți elevi. De multe ori o atrăgeam în capcană făcând să greșesc înadins
anumite teoreme sau problem și imediat doamna mă și penaliza spunând că prea mă
încred cu matematica mea dar mai am multe de învățat până să fi de talia unui
professor cu ani grei de profesat și aici chiar că dânsa sărea peste pârleaz
deoarece eu niciodată nu dădeam impresia că aș fi nemaipomenit de bun ci numai
că rezolvam problemele mai repede decât alții. La un moment dat nici nu
mai căutam să arăt cât de bun sunt că tot nota opt pe trimestru scoteam oricăt
de bine rezolvam problemele și atunci mi-am dat seama de prostia mea și am lăsat-o
mai ușor. Totuși profa de mate era și plină de răutate pe care am observant-o în
clasa a duosprezecea la bacaloureat când cu un tupeu de și obrăznicie de țață
de mahala deși examenul scris îl rezolvasem în totul de nota zece îi prin
faptul că a știut să profite bine de emoția inerentă munui elev la bacalaureat încurcându-mă
prin mai multe chichițe și deși la urmă i-am dovedit că știam totul totuși mi-a
dat nota patru prin care am pierdut bacalaureatul rămânând să-l mai dau încă o
dată în toamnă ceea ce am și făcut neavând altă alternativă, de astă dată luând
examenuldar în schimb nu am făcut decât să o bluestem cât am putut cu toată
ființa mea și cu toată credința că acest belstem s-a prins și că Dumnezeu a
pedepsit-o pentru răutatea cu care m-a pedepsit fără nici un motiv plauzibil.
Această răutate fără nici un suport moral real ci numai de a-și dovedi ființei
ei scârboase că ea era mai presus de orice și că tot la mâna ei sunt oricât de
bun aș fi fost la mate mi-a provocat mie și fratelui meu cea mai mare
nenorocire at=t în familie căt și în plan social că fratele meu George a dat
examen la ASE și a reuși din prima la sesiunea din vară iar eu a trebuit să dau
examen la ASE anul următor în vară și deși am reușit totuși marele rău fusese făcut
de nenorocita de profesoară fi-ei țărâna de mii de tone și darar Dumnezeu de a
sta în iad milioane de ani pentru răul gratuit pe care mi l-a făcut mie și
fratelui și familiei mele. Asupra acestei chestiuni am să revin mai târziu când
am să vorbesc de perioada de meditații pe care am făcut-o la doamna profesoară
Mavrodin Elena, începând din clasa a unsprezecea, pregătindu-ne pentru ASE,
doamna Mavrodin fiind fosta șefă de catedră de matematici de pe tot ASE-ul de
la toate cele șapte facultăți, în perioada în care ne-a meditat fiind proaspătă
pensionară.
În toamna intrării noastre la liceu și începerea orelor viața
noastră avea să ia o întorsătură normală în comparație cu celelate anotimpuri că
deși era o toamnă frumoasă și bogată din punct de vedere a recoltei din
agricultură care s-a dovedit a fi una bogată noi copiii împreună cu sora noastră
Silvia eram acum motivați de a muncii mult mai mult la efectuarea lecțiilor dar
și a oferii mai mult ajutor lui tata la gospodărie și la tot felul de cumpărături
și spălatul vaselor, la curățenieși la multe alte treburi în gospodărie. Dar
cum lupul își schimbă părul dar năravul ba noi băieții mai ales eu pentru o
periodă bună de timp aproape câteva luni înhăitat cu alți colegi din clasă am început
o serie întreagă de vagabonțeli cum ar fi chiulul de la anumite ore și plecarea
noastră pe maidan, fie la diverse filme sau la meciuri de fotbal, aici nu am
mers niciodată la vreun stadion, sau să jucăm fotbal pe maidan lângă liceu
aproape de liniile de cale ferată din spatele liceului. Era toamna târziu
undeva printr-un octombrie friguros, gata de nins când eu cu George îi impreună
cu alți colegi din clasă printre care un coleg Romeo, Georgescu Florian care
fusese coleg cu noi încă de la grădiniță îi încă cu alți doi colegi am chiulit
de la cursul de anatomie îi unl de fizică și am mers groapă aproape de casa de
cultură ”16 februarie” dar pe partea cu fabrica ”Apaca” și aici Romeo a adus un
pachet cu țigări Kent, superlong, care avea un miros excitant și a împărțit la
toți câte o țigară și noi le-am aprins cu bricheta adusă tot de Romeo, și am început
să fumăm crezând în mintea noastră că suntem mari șmecheri, mari gangsteri sau
cowboi cum văzuserăm noi prin filmele recente. Făceam glume și spuneam bancuri
cu milițieni și cu bulă, și trăgeam cu nesaț din țigările cu filtru lung alb
imaculat. Dupș ce am tras de vreo trei ori din țigare mi s-au înmuiat
picioarele și într-o secundă am leșinat căzând jos pe iarbă. George și cu
ceilalți colegi au sărit imediat și au început să-mi frece mâinile și m-au
stropit cu apă minerală și mi-au dat și cteva palme pe față și după câteva
secunde mi-am revenit în imțiri îi când mi-am dat seama că acel leșin mi s-a
datorat țigării pe care o fumam am aruncat țigarea pe pământ și am strivit-o cu
piciorul ceilalți colegi râzând cu poftă de situația ivită. George a aruncat și
el țigarea în sens de solidaritate cu mine, ceilalții continuând să fumeze ba o
parte din ei au aprins și cea de-a doua țigare. Acea dată când am pus în gură țigarea
a fost singura dată din viața mea cînd am încercat să fumez de atunci nu am mai
pus niciodată vreo țigare pînă în aceste zile cînd scriu aceste pagini pe la vîrsta
de 64 de ani. Cu timpul eu cu George am început să nu mai chiulim de la ore și
să învățăm cît mai bine. Ce aveam de recuperate față de ceilalți colegi erau
lecțiile de limba engleză și fiindcă aveam chiar o pasiune de a vorbii limba
engleză am recuperate mult și ușor am ajuns să citim în engleză ba chiar să
pronunțăm cît mai bine cuvintele în limba engleză. Împlinisem de vreo cinci
luni vârsta frumoasă de cincisprezece ani și o dată cu intrarea în liceu dar și
cu bagajul mare de informații utile culese de prin romanele citite mi-am dat
seama că locul meu nu mai este în lumea copiilor vagabonzi care bat maidan
ele în prostie ci în lumea oamenilor care știu să prețuiască
fiecare minut din viața lor că o dată minutul pierdut care nu se va mai întoarce
niciodată vei pierde fie un lucru pe care puteai să-l faci sau o pagină
dintr-un roman citită sau alt lucru util de făcut. Așa că atenția mea s-a abătut
asupra cărților pe care le aveam de citit căci la doamna Radu erau câteva mi de
cărți care mă așteptau să le citesc, care mai de care mai frumoase și mai
interesante, vieți de mari oameni politici, mar inventatori, mari călători,
romane autobiografice de scriitori sau pictori sau mari împărați, romane despre
războaie din istoria îndepărtată a omenirii ca și cele două mari războiae ale
epocii moderne, romane de dragoste, de aventuri, de spionaj, psihologice,
filozofice, și multe alte romane de o frumusețe rară. :n fiecare zi după ce
terminam lecțiile de făcut și mai ales cele de scris, după ce dădeam o mână de
ajutor în gospodărie la spălatul vaselor sau la făcut de piață, luam din
bibliotecă, un mic raft pe care țineam romanele, o parte de la doamna Radu și
altele proaspăt cumpărate de mine, și mă afundam în lectura romanului până
noaptea târziu câte o dată până pe la ora două din noapte când eu însumi
speriat dădeam fuga să adorm să fiu cât se poate de treaz dimineața când
trebuia la ora șapte să mă scol să prepar micul dejun și apoi sandvișurile
pentru școală să-mi fac ghiozdanul pentru orele pe care le aveam în acea zi, și
apoi repede să plecăm deoarece orele începeau la ora opt și mulți profesori se
supărau dacă întârziam la orelel lor chiar și cinci minte ba de multe ori nici
nu ne mai primeau la ore. Dar după vreo trei luni de școală la liceu într-una
din orele de dirigenție cu domn profesor de muzică, domnul Zgubini, care ne-a ținut
o oră de sfaturi cum să procedăm de cu seara să ne pregătim geanta cu caiete și
cu cărți și pixuri și creioane, și linie și compas, stilou și altele necesare
la diverse ore, să ne pregătim sandvișurile sau măncarea în casolete special pe
care să le ținem la frigider, iar dimineața doar să le punem în servietă, apoi
pe un umeraș sau pe spătarul unui scaun să ne punem frumos camașa, costumul de școală,
pantofii făcuți și hainele specific de sezon cum ar fi un palton sau un fâș,
sau o geacă și astfel când ne sculăm dimineața să avem timp suficient de a ne
spăla pe dinți, pe față, a lua micul dejun fără grabă, să ne îmbrăcăm în liniște
și să observăm că avem timp sufficient de a ajunge la liceu în timp util. De la
acea oră de dirigenție am început să practice în fiecare seară cele spuse de
domnul Zgubini, și în fiecare dimineață mă sculam odihnit și aveam timp
sufficient să mă încadrez în program și chiar să o aștept de multe ori pe
aleasa sufletului meu la poartă deoarece c=nd treceam la stația de tramvai
treceam pe la poarta lui Victorița și mergeam împreună la liceu. Din fața școlii
150 unde am învățat cele opt clase luam tramvaiul 13 sau alte dăți tramvaiul 14
și în zece minuteajungean la liceu. Acasă nu duceam lipsă de mâncare din belșug
și de bună calitate, tata era un bucătar foarte bun, mai ales că în trimpul războiului
tata fusese bucătar în spatele frontului dar de multe ori era nevoit să meargă
cu bucătăria mobilă chiar până prima linie a frontului și de atunci cunoștea
multe taine ale gătitului dar avea și o plăcere de a găti doarece în timpul
copilăriei suferise mult de foame, din cauza mamei vitrege pe care bunicul
Stanciu o adusese în familie dupș ce mama naturală a lui tata murise la nașterea
sa. Am adus vorba de mâncare deoarece eu și cu fratele meu George deși mâncam destul
de bine eram slabi ca scândura. Ca înălțime eu aveam apropae de 160 de
centimetre iar George cam 150 de centimetre și mai tot timpul era deranjat de
această înălțime spunând că eu aveam ceva success la fete că eram mai înalt dar
adevărul era că eu aveam mai tot timpul multe cuvinte frumoase culese din cărțile
citite dar și versuri frumoase iar fetele erau încântate când le recitam tot
felul de poezi îi le povesteam tot felul de situații frumoase luate din cărți
mai tot timpul le făceam pe fete să se simtă frumoase, interesante, adorate și
faptul că știam mai tot timpul ce replici pline de spiritualitate și pline de
frumos încât erau mai tot timpul încântate de a petrece ceva ore cu mine ori de
câte ori aveau posibilitatea. Dar un singur lucru îmi dădea și mie de furcă și îmi
crea multe incoveniente era faptul că aveam fața mai tot timpul plină de coșuri,
pe care mai tot timpul le zgândăram și le tot storceam până ajungeau adevărate
buboaie, unele roșii și altele vinete și o parte din față era mai tot timpul
carne vie. Cele mai multe erau pe frunte, pe obraji, pe bărbie, acestea find
din ce în ce mai vizibile după vârsta de 13 ani. La fel și fratele George avea
fața plină de coșuri. Mai târziu aveam să mă lămuresc că aceste coșuri apăreau
mai ales la cei ce erau născuți în zodii de foc cum era zodia Berbecului, a
Leului și a Săgetătorului și eu cu George eram născuți în zodiac Berbecului, pe
09 aprilie, la sfârșitul celei de-a doua decadă a zodiei. Asta a făcut ca prin
trimestrul doi al clasei a noua din liceu să mă întâlnesc pe coridorul liceului
cu un domn doctor care era doctoral angajat al liceului și acesta văzându-mă cu
sutele de coșuri pe față și mai ales că tocmai atunci mă zgândăram la ele m-a
oprit și ma întrebat din ce clasă sunt și când l-am văzut în halat alb m-am
speriat puțin ne știind ce rău am făcut dar domnul doctor, în halat alb, curat și
imaculat, s-a prezentat ca fiind doctoral liceului și că ar dori să mă vindece
de coșurile de pe față și m-a invitat la cabinetul medical care era situat la
parterul școlii lângă secretariatul școlii. Mi-a spus că în fiecare zi pot să
merg la cabinet de la ora opt la paisprezece să-mi dea ceva medicamebte să-mi
dispară coșurile de pe față. Am promis că în acea zi voi veni la cabinet dar nu
m-am dus deloc nici atunic nici până am terminat liceul nu m-am dus mai mult de
un fel de frică inexplicabilă. :n clasa noastră erau aproape jumătate fete și
jumătate băieți, dar din fete mi-o aduc aminte pe o fată Teschel, o evreică
frumoasă, dar sâsâită din cauza unei deformații la gât din naștere ceea ce o făcea
inaptă pentru teatru și cinematografie în rest se înțelegea foarte bine ceea ce
vroia să spună. În rest mai toate fetele din clasă ereau la limita unor fete
catalogate ca drăguțe și nici decum frumoase singura care ieșea în relief ca
frumoasă fiind Teschel cu niște ochi mai mult ca frumoși acei ochi pe care noi îi
numim ochi de vacă expresivi cu gene care nu mai aveau nevoie de a fi machiate.
De multe ori se uita la mine cu o privire galeșă plină de farmec și
expresivitate care spunea de fiecare dată vino și ia-mă în brațe voi fi toată
numai a ta și de fiecare dată nu eram în stare să o privesc în ochi și dacă o
priveam din greșeală mă înroșeam tot la față și trebuia să plec privirea și să
plec de lângă ea că eram apoi în stare să o iau în brațe să o sărut cu foc și
patimă. Mai târziu aveam să aflu că și Victorița mea era tot evreică, cum și
Ionescu a cărui mamă era vânzătoare la centru l de pâine și care mai tot timpul
făcea afaceri destul de bănoase cu muncitorii din marginea Bucureștiului ca și
cu țărani tot din comunele limitrofe care veneau în Grozăvești și luau pâine cu
sacii pe care o dădeau la porci și de fiecare dată observam tot felul de înțelegri
din ochi și priviri cu țăranul care dădea la fiecare p=ine de doi lei, neagră,
doi lei și jumătate iar aceștia cărau cu sacii, zeci de pâini pe care de multe
ori pe la ora 11 dimineața această pâine și altele se terminau și trebuia să așteptăm
o jumătate de oră până venea mașina de pâine cu tranșea a doua de pâine. În
clasa noastră mai aveam un coleg pe Marga Alexandru, al cărui tată era
securest, și care locuia la bloc în cartierul Drumul Taberei, aproape de
bulevardul principal, Moghioroș, la un bloc de patru etaje, la etajul doi și
avea un apartament de lux cu patru camera, decomandate, destul de mari și bine și
frumos mobilate. Sandu cum îl numeam noi colegii lui era un băiat firav, slăbuțel,
foarte timid, și lipsit de inițiativă mai tot timpul frecându-și mâinile, cu o
față slăbuță și alb ca varul. Avea un tată nu prea înalt dar foarte gras cu mușchi
mulți pe el robust, cu o frizură scurtă tuns box, cu părul ca la boxeri, ca o
perie. De multe ori când mergem în visită la Sandu acasă, mama lui era amabilă și
ne servea de multe ori cu prăjiturele făcute în casă destul de dulci,
appreciate de noi frații Barbu, care de multe ori luam mai multe decât trebuia.
Mai avea un frate mai mic, prin calsa a 5-a sau a 6-a de care se ocupa Sandu mai
mult la mathematică. Tatăl lui era mai tot timpul plecat, dar când îl găseam
acasă era veșnic morocănos și plictisit și plin de sictir, aproape că foarte
slab răspundea la salutul nostru, ca și cum nu am fi existat, de multe
ori nici pe Sandu nu-l lua în seamă și rare ori îi răspundea la vreo întrebare îngândurat.
Mai tot timpul sta la televizor cu o sticlă de vin și cu sifonul lângă el și
privea numai la televizor fără să arunce din când în când vreo privire către
noi și fiusău. Mai aveam un coleg pe nume Danciu, un băiat înalt, bine făcut,
solid, dintr-o comună foarte aproape de Liceu, cred că din comuna Roșu, care se
alipise foarte mult de mine și devenise un prietenm atât de docil și insisten în
prietenia lui că mai mult te sufoca cu această prietenie, de care de multe ori
căutam să mă mai eliberez dar de multe ori îmi dădeam seama că dacă dădeam înapoi
în prietenia noastră s-ar fi supărat și cred că l-aș fi jignit și atunci am lăsat
lucrurile să curgă, să se întâmple. Mai aveam un coleg de înșlțime cu
fratele George pe nume care nu-l mai știu dar știu că toată clasa îl poreclise
Adamo deoarece era un mare fan al marelui cântăreț Adamo din franța în mare vogă
în acei ani, și care ulterior, după terminarea liceului aveam să aflu că acest
coleg destul de răsfățat de domnul diriginte Zgubinii și cred că și el era
evreu, ar fi fugit în Franța la marele lui Adamo. Mai aveam în clasă doi
colegi Constantinescu unul foarte înalt al cărui tată era ofițer de armată, și
cred că și acesta era evreu deoarece dirigintele nostru Zgubini, simpatiza
foarte mult el, deoarece și el era tot evreu. Cel de-al doilea Constantinescu,
era brunet de înălțime cu mine, foarte isteț, al cărui tată era cred mare
director la una din instituțiile din București, cu care dirigintele nostru avea
una din cele mai bune relații cu acesta, ba chiar din unele discuții avute în
clasă de față cu noi colegii lui lăsa să se înțeleagă că era bun prieten cu tatăl
lui. Acest coleg care nu prea avea relații cu noi colegii lui decât în trecere,
fiind foarte cu nasul pe sus și care se lăuda mai tot timpul cu faptul că avea
câteva aparate de fotografiat, foarte scumpe din Elveția și Olanda, și că mai
tot timpul îl petrecea la un club select de fotografi. Acest Constantinescu
avea în clasă la noi iubita lui cu care se iubea de pe băncile școlii de opt
clase, și că veniseră împreună la același liceu și că fusseră puși amândoi în
aceiași clasă, o tipă brunetă drăguțică cam plinuță dacă nu chiar grasă și care
de fiecare dată veneau împreună la liceu și plecau tot împreună. Am aflat
că imediat cum au terminat liceul s-au căsătorit. Mai aveam un coleg Romeo,
care locuia lângă Apaca, undeva pe un drum care ducea spre mlaștina din
spatele casei de cultură ”16 Februarie” o casă cu curte, din cărămidă, cu
acoperiș din carton gudronat, cu mai multe camera, și cu un fel de magazine în
curte. Un tip foarte deștept, mare șmecher, cu prieteni mulți prin interlopi și
prin tot felul de bișnițari, care știa să facă bani mai tot timpul chiulangiu
de la ore, și care își făcuse mai mulți prieteni în clasă printer care și eu cu
fratele, dar pe percurs am rămas simpli prieteni, fără să mai iau parte la
excapadele lui și la tot felul de chestii. Alt prieten era Florin Georgescu cu
care fusesem coleg de grădiniță, apoi coleg în cele opt clase la școala nr.150
din Grozăvești, și apoi ne-am trezit cu el coleg în clasa a noua la liceu. Era
un tip frumos ca bărbat, blond, cu ochi albaștri, de statură medie, un tip care
mai tot timpul învbăța de nota opt sau nouă, sistematic, care mai tot timpul
mergea cu noi frații Barbu. Trăia cu mama lui într-o casă la vreo sută de metri
de școala din Grozăvești, în cadrul unor case din chirpici, și ne spunea că
nu-l cunoștea pe tatăl său. Mama lui era un fel de unguroaică, și ea evreică și
că muncea la o instituție din central Bucureștiului și care venea la școală la
fiul ei foarte rar, deoarece Florin era un copil liniștit și niciodată nu-i făcuse
probleme acasă și nici la școală. Locuia foarte aproape de sera de flori a
bunicului lui Popișteanu cam la o distanță de cel mult 40 de metri și mai tot
timpul se vizitau tot mai des, Florin trebuia doar să treacă liniile de tramvai
ale lui 13 și 14 care făceau legătura cu cartiertul Militari unde se afla
liceul nostru. Tot pe această linie mai circula și tramvaiul 11 și 9 care
mergeau pe Sebastian la utilaj greu și la uzina Vulcan și ajungeau până la
cimitirul Belu și apoi la piața sudului și la piața Progresu.
GURU BARBU SIMION