Poveste de Crăciun

Poveste de Crăciun

Pe-ntinsa margine de sat

Copiii merg la colindat

Urmați cu greu, pe urmă, de bătrâni

Urmașii demni a celor vechi străbuni

Cu vorba tremurândă-n barbă

Pe frunte pletele de dalbă

Bătrânii noștrii leagănă sub meri

Povara grea a umbrelor de ieri

Cărate-n liniștea pioasă dintre veri

Domoale datini de sarcini și poveri.

Săpate-adânc în brazda unei vieți

Cu trudă dusă de jale și scaieți

Bătrâni, cu pielea arsă printre munci

Cu omoplații tari, bucăți de stânci

Cu pași greoi cărați în vale

Urmând a tinerilor începută cale

Cu vocea stinsă cântă cu alean

Colinde duse și aduse-neam.

Pe marginea-arămie a pădurii

Cântă cu jale și tineri și condurii,

O viață tristă, cruntă, căzută peste ei

Cuprinse-ntreaga turmă, oi și viței,

Haite întregi, hiene, lupi hămesiți

Mușcă din copii făr de părinți

Părinți lipsiți de cele necesare

De-a pune la copil puțină sare.

Bunici lui creșteau, în vremi, zece desculți,

Iar pe-un copil, acum, nu-l poate crește zece culți

Dar marea supărare pentru cei săraci

E că străinii, numiți români, ronțăie din saci

Cu guri de șobolani, distrug ce alții economisesc

Și în prostie cu aplomb și fără noimă risipesc.

Aceasta-i soarta cruntă ce amărâții de români

Suportă viața de câine de la vandalii de străini.

Va veni și timpul când hăul se va deschide

Și-i va-nghiți cu totul pe-aceste linge blide

Dar va veni și vremea acelor cozi de topor

Mitici de-ai noștri excremente din popor.

Degeaba-ncearcă diavolii-ntrupați să distrugă

Ce-acest popor cere la Domnul prin a sa rugă

Din neam în neam ei cer dreptate și iubire

Când colindă, cu glasul grav și cu simțire.

Iar ei primesc covrigi calzi, plăcinte și cu nuci

Pentru sufletele ce-au luptat, soldați, haiduci

Tinerii aduc, urări, vorbe cu tâlc, dragoste-n priviri,

Iar seara se încheie cu voie bună, datini, împliniri.

                                          Ec. Guru Barbu Simion

24.12.2016