GURU BARBU SIMION-CAP15CARTEA PÂSÂRILOR MELE

                            
            

Stima]i rom=ni din ]ar\ [i din diaspora !

Cu deosebit\ stim\ [i cu sufletul ;nc\rcat de o mare remu[care prin faptul c\ am ajuns ;n situa]ia de a cere ajutor la rom=ni care au avut noroc ;n via]\ [i au putut agonisi ceva bun\stare [i care vor avea bun\ voin]\ de a ajuta prin sponsorizare un ne=nsemnat poet, romancier, scenarist, pamfletar [i altele ca pe viitor s\ am minima posibilitate de a mai scrie pe blog diverse, actualmente nemai av=nd bani de a pl\ti abonamentul la cablu [i la internet, ba de multe ori neav=nd bani nici pentru o p=ine. Actualmente fata mea care de 11 ani a fost ;mboln\vit\ de contele incapuciato, care actualmente este diavolul pe p\m=nt, [i care dup\ o colaborare de peste 10 ani, mi-am dat seama c\ este [eful diavolilor pe Terra, trimis special la Bucure[ti, Rom=nia, unde foarte cur=nd va avea loc cea mai mare b\t\lie ;n astral [i paranormal, pentru refacerea Gr\dinii Maicii Domnului. Acest diavol homosexual c=nd am rupt leg\tura cu el mi-a ;mboln\vit fata transfer=nd ;n spiritul [i trupul ei mai mul]i diavoli foarte periculo[i, de atunci ;n casa noastr\ nu mai exist\ pace [i lini[te, [i lipsa acut\ de bani nu ne permite s\ pl\tim exorcizarea la preo]ii care se pricep s\ fac\ asemenea slujbe. :n consecin]\ cine are bun\voin]\ de a m\ sponsoriza de a mai putea s\ public ;n viitor diverse scrieri, v\ rog s\ trimite]i ajutorul DVS ;n contul> BARBU SIMION, CONT IBAN> RO04CARP041900804251RO01 deschis la CARP  BUCURE{TI  ALBA  IULIA, sau ON  LINE la OFICIUL PO{TAL 4, PE NUMELE BARBU SIMION dar anun]=ndu-m\ prin telefon >0727719196 c\ mi s-a trimis o sum\ de lei la po[ta 4. V\ mul]umesc anticipat iar pentru cei ce au voin]a de a m\ ajuta voi scrie diverse poezi sau altele [i voi putea s\ dau anumite sfaturi ;n diverse probleme legate de familie, societate, [coal\, s\n\tate, etc [i voi face diverse rug\ciuni, mantre [i yantre pentru a aduce ;n familiile DVS bog\]ie [i fericire [i multe alte practici benefice la momentul solicit\rii. Cu stim\ [i respect ! Dumnezeu s\ v\ bine cuv=nteze ! GURU BARBU SIMION.

CARTEA PĂSĂRILOR MELE                       

                                                  Cap. 15

Acasă mama avea dreptate că avea oameni la lucru cu ziua la cules de prune și eu în loc să stau acasă să culeg prune sau să scutur prune stateam pe Cerna după fufele lui Mieilă. Tot satul Cireșu vorbea de Ion al Tenii care urma să se însoare cu una din fetele lui Mieilă și mai toți vorbeau cu mama să afle ziua nunții să vină și ei la nunta mea. Două zile am răbdat cu sufletul răscolit de dragostea față de iubitele mele Domnica și Valica și am adunat prune de dimineața pănă seara de mi se încovoiase șira spinării de stat cocoșat să culegi minut de minut zeci de găleți de prune pe care mama mi le număra ca să mă poată plăti cu bani grei pentru fiecare găleată culeasă. Ba decâteva ori mama mă pusese să și scutur prune pentru culegători și trebuia să mă urc prin prunii plini de mărăcini care mă zgâriau pe picioare și pe tot corpul și trebuia de multe ori să fac echilibristică să nu cad din prun și cu prăjina în mână să scutur toate prunele dar de așa manieră să nu rup crengile de pe margini ca prunul să facă prune și la anu. Era cel mai mare iad în care trebuia să trăiesc mai ales în timpul când se coceau prunele să iau parte la munca de acasă o muncă pe care îmi dădeam seama că erea peste puterile mele de copil de 6-7 ani. Dar nici eu nu mă lăsam. Cum prindeam ocazia că mă și furișam afară pe poarta casei pentru a da o tură pe la Cerna să văd cum o mai duc iubitele mele cu ce pot să le mai ajut. Dar acolo cum se făcea fie că fetele erau plecate la muncă la bunici lor fie că erau plecate cu vacile și eu nu aveam deloc ocazia să le scap din mâinile răpitorilor să le salvez și ele atunci să mă cupridă cu brțele să mă sărute pe gură cum văzusem eu prin filme la București dar atunci apărea mama la Cerna cu joarda să mă bată dar eu cunoșteam altă scurtătură până acasă și ajungeam acasă înaintea mamei care mă și vedea adunănd la prune în găleată și atunci uita să mă mai bată iar Gheorghe frate-miu băga și el gaz pe foc spunând că eu mă distrez pe Cerna iar el ca prostul lucrază la cules de prune și atunci sărea și soru-mea cu gura că ce ei erau proști mei și eu mă făceam că nu aud și culegeam mai departe. Nu de multe zile de când lucrasem ca domn inginer la nea Bărboi m-am potrivit cu treburile mele și a trebuit să trec iar pe la Cerna să văd cum o mai duc iubitele mele și atunci nu știu cum am dat nas în nas cu nea Bărboi şi cu fiul lui Mihai care plecau cu carul să aducă material pentru construcția casei și atunci m-au rugat, împreună cu oamenii de la lucru, să le mai dau câteva sfaturi de construcție a casei că ei nu prea se pricepeau și vroiau să mă angajeze pe ziua aceea deși trecuse bine de prânz deși ei îmi plăteau mie ziua întreagă plus masa de prânz. Am acceptat cu multă bucurie văzând câtă nevoie aveau oameni de mine și de sfaturile mele de inginer crescut pe malurile gârlei din cartierul Grozăvești. Mai întâi m-am procopsit iar cu damigeana cu care trebuia să aduc apă de băut de la ștubeiul de la poarta gagicilor mele așa cum le spuneau oameni acum. Gagici ! Apoi cum casa crescuse vizibil aproape de cota zero oamenii îmi cereau sfatul cum să facă colo și colo și eu stăteam câte un minut și mă munceam din răsputeri să văd cum este mai bine și apoi după o judecată mare le dădeam cheia de construcție, cum ziceau ei să le dau cheia, și ei tot ascultau de sfaturile mele și tot mă lăudau și mă mângâiau pe creștet și de multe ori mă aflam cu nisip în cap sau cu câte o bucată de var pe păr, sau cu gaz dat prin capul meu de miroseam ca la cooperativă când mă trimitea mama după un kil de gaz. Aproape de amiaz a sosit nea Bărboi cu carul cu mai mulți lucrători care aduceau un lemn din pădure pentru casă. Apoi au pus masa la care am fost invitat cu multe rugăminți și am mâncat bine și am fost lăudat de toți lucrători că eram un inginer bun dar un samsar și mai bun dar nu știam ce este ăla samsar. Aveam să aflu a doua zi când am întrebat-o pe mama și mi-a spus că era un măgar care cară apă. Apoi au trecut să întocmească lista cu lucrătorii care lucrau la casă și apoi să o bage într-o sticlă și apoi să o îngroape în zidul casei ca atunci când casa va fi demolată peste câteva sute de ani să afle și cei ce demolau casa să vadă ce meșteri mari calfe și zidari și cu Ion al Tenii în frunte mare inginer din curte. Au venit apoi cu o foaie de caiet dictando mare și cu un creion mare chimic care scria numai dacă îl muiai mai întâi în gură și apoi scriai cu el până când trebuia să îl înmoi din nou ca să scrie din nou. Au scris așa: “azi ziua de 15. 08. 1956 noi cei din satul Cireșul (și au enumerat toți lucrătorii care luau parte la construcția casei) am lucrat sub buna dirijare a lucrărilor de către domnul Ion Al Tenii mare inginer care a venit tamai din București, cu căruța cu coviltir și cățeaua leșinată, să ia parte la construcția casei lui Bărboi din satul Cireșu, comuna Pojogi, Raionul Horezu, județul Rm Vâlcea”. Apoi au trecut de au semnt cu toți documentul cei ce știau carte, adică să se semneze, doar doi din cei 12 lucrători nu au știut să se semneze și au semnat prin punerea deștiului pe hârtie, cu excepția mea care am spus că eu nu am școală dar ca mare inginer știam să mă semnez și am luat creionul chimic și l-am pus în gură și am semnat ca la carte “ION” cu litere mari altfel nu mai știam. Apoi au luat documentul pe care nea Bărboi la închinat apoi s-a închinat și el și au umplut paharele pline cu țuică pentru fiecare lucrător și mie unul apoi am cinstit cu toți spunând să fie într-un ceas bun și nea Bârboi a făcut sul documentul și l-a băgat într-o sticlă de bere goală și au sigilat-o cu dop de smoală ca să nu intre aerul înăuntru să reziste căteva sute de ani și au îngropat sticla la baza casei unde era cimentul mai gros și apoi în ciment au făcut semnul crucii care atunci când cimentul s-a întărit a rămas așa pentru veci și se poate vedea pe peretele din pivnița casei. :n toată luna august ca și în luna septembrie am tot lucrat cu bani buni ca inginer la casa lui nea Bărboi dar nu banii erau problema principală care mă aducea zilnic la casa lui Nea Bărboi, căci și eu ca și nea Bărboi, nu am mai zis nimic de bani, ci mai ales iubirile mele care mi-au căzut pe cap hodoronc-tronc și care mai tărziu în anul următor aveam să mă lecuiesc de aceste dragoste când cu ajutorul lui Dumnezeu aveam să mă îndrăgostesc mai abitir de alte fete fie de la Cireșu sau de la Turcești de la Bunica sau de la București. Totuși în luna august după ce mama a terminat munca cu strânsul prunelor ne-a lasat puțin mai liberi și atunci am plecat la Turcești la bunica și am rămas acolo până aproape de luna octombrie când mama s-a hotărât să ne trimită la București la tata care ne aștepta cu multă bucurie că spunea că îi este dor de noi copiii. Totuși cu câteva zile înainte de plecarea de la țară eu am mai venit pentru două zile în Cireșu mai mult să-mi mai văd gagicile cum spuneau unii în glumă dar eu tot dragoste le numeam. {i cum m-am dus fuga la casa lui nea Bărboi gata să mai lucrez ca inginer, când am ajuns în dreptul casei pe care mă așteptam să o găsesc gata terminată dar la poarta casei căci acum avea și gard împrejmuitor am văzut că filfâia o cârpă neagră semnul de doliu ce se pune la casele unde a murit vreun om și atunci ceva  în sufletul meu s-a stins ca o flacără la un chibrit și atunci tocmai a trecut un vecin din apropriere și când m-a văzut că aproape mă făcusem negru de supărare m-a întrebat dacă știam că nea Bărboi a murit. Nu știam și atunci am simțit în sufletul meu cum un munte întreg se frânge în mine și câteva lacrimi mi-au apărut în colțul ochilor și vecinul a continuat fără să mai spun eu ceva cum nea Bărboi cu o lună în urmă când eu eram plecat la Turcești, într-o dimineață când s-a dus să taie un gorun pentru acoperișul casei în momentul când tăiau lemnul ca un făcut lemnul s-a rostogolit peste nea Bărboi omorându-l pe loc. De atunci casa a rămas mult timp neterminată. {i anul următor când aveam să mă întorc din nou în locurile mele dragi aveam să-i pun un pumn de flori la mormântul lui nea Bărboi certându-l cu lacrimi în ochi că a plecat spre locuri mai bune fără să mă plătească pentru munca depusă ca inginer constructor la casa lui Frumoasă. Dumnezeu să-l ierte !

Când am ajuns la București tata ne aștepta în gara de nord cu multă bucurie și unde mama ne trimitea pe tren singuri acum că eram băieți mari și că eram sub supravegherea lui Silvia sora noastră mai mare cu doi ani în clasa a doua și trecuse în clasa a treia. Noi frații urmam să mergem la școală în clasa întâia. La ora zece seara trenul intra în gara de nord și tata ne-a luat de la gară cu un taxi deoarece aveam multe bagaje. Acasă curtea ni s-a părut mai frumoasă deoarece tanti Tanța, doamna proprietăreasă, pusese prin mica grădină multe flori frumoase și făcuse un w.c. în curte foarte frumos și curat și când a doua zi când ne-am sculat prima ei atenție după ce i-am dat cadourile aduse de la țară a fost să ne atragă atenția să fim atenți când facem la w.c. să nu murdărim capacul w.c-ului doarece mama dânși când va face ceva nevoi la w.c. acesta să fie curat că dânsa era paralizată și mergea cu greu pănă la w.c. și acesta să fie tot timpul curat și dacă cumva l-am fi murdărit să îl spălăm imediat ca mama dânși să poată să folosescă bine și în curățenie w.c.-ul. Restul era ca și anul trecut ca și în anii care urmau să mai fie atâta timp cât noi eram chiriași, să mergem mai tot timpul la diverse cumpărături pentru doamna Tanța, iar dacă mama sau tata ne trimitea la cumpărături să mergem și pe la doamna Tanța să o întrebăm dacă are nevoie de ceva cumpărături de făcut că noi mergeam la piață sau magazine. Cum doamna Tanța era o femeie de bună familie de origine din orașul Galați ca și sotul ei domnul Alexandru pe atunci când am venit noi ca chiriași era căpitan în cadrul armatei, doamna tanța nu avea serviciu deoarece salariul domnului căpitan apoi maior, apoi locotenent-Colonel, era așa de mare că îi permitea să o țină acasă pe doamna Tanța. Domnul Sandu cum ne permitea nouă copiilor să-l apelăm era un om bun dar în general sever cum era de fapt cu soldații din armată dar niciodată nu ne-a certat iar după câțiva ani în care eram chiriași buni și nu-i făcuserăm noi copii necazuri mai mari decât puteau face unii copii a început încet încet să mai vorbească și cu noi mai ales că începuserăm să devenim adolescenți pe la 15, 16 ani și toată strada începuse să ne laude ce fel de copii, acum adolescenți, avea nea Barbu. Faptul că doamna Tanța  era casnică adică nu avea serviciu a fost pentru noi o pacoste iar mai târziu când ne-am ridicat ca feciori și adolescenți să ne dăm seama că dânsa fusese pentru noi copiii o a doua mamă și că atunci cănd săream gardul, adică făceam vreo boacănă, că slavă domnului eu eram capul răutăților, și Gheorghe frate-miu îmi ținea isonul, făceam tot timpul tot felul de năzbâtii, iar doamna Tanța imediat lua măsuri severe sau mai puțin severe dar tot timpul era cu ochii pe noi și-i raporta lui tata tot ceea ce trebuia să știe și să ia măsuri pentru îndreptarea lucrurilor, și la asta tata se pricepea de minune, de ne bătea de suna apa în noi, mai ales pe mine că știa că eu sunt capul răutăților la care îl luam părtași și pe fratele meu.

Cum am început școala la școala nr. 150 din Grozăvești, lângă biserica din cartier, noi cei doi frați am și fost depistați de țiganii din cartier ca indivizi periculoși și ne ascultători. Când am început să venim la școală câte doi sau trei țigani ne așteptau la intrarea în școală și ne cereau bani sau pachetele de mâncare pe care ni le dădeau părinții noștri de acasă. :n primele zile ne-am supus regulilor impuse de țigani și mai toți colegii noștri ca și alții din școală cotizau cu ce aveau fie cu bani fie cu mâncare. Erau acolo frații Georgescu care operau la cei din clasele 7 și 8 și se înfigeau la sume mari și la diverse lucruri de îmbrăcat de la elevi. Totuși după câteva săptămâni de cotizat cu bani și mâncare la țigani ni s-a cam făcut lehamite și cum eu eram un tip care suportam cât puteam dar dacă mi se pune pata nu mă mai putea opri nimeni. Așa că într-o zi am hotărât eu și cu frate-miu să nu mai dăm nimic țiganilor și cum să ne batem cu ei dacă săreau la noi la bătaie. {i într-o seară eu cu Gheorghe ne-am fabricat câte un ciomag mic cam de vreo 30 cm cam cât un făcăleț de mămăligă și le-am băgat în gheozdanele noastre și dacă săreau la bătaie să scoatem acele măciuci pe care le țineam în ghiozdane să ne apărăm. A doua zi când ne-am dus la școală ne așteptau la poarta școlii Paganel și cu un amărât de țigan care deabia se ținea pe picioare dar se dădea mare bătăuș. “Hei voi doi frații nu știți că trebuie să dați daru ce sunteți de capul vostru”. Atunci eu am întrebat ce se va întâmpla dacă nu mai dăm nici un dar. Atunci Paganel s-a făcut că vorbește cu prietenul țigan și-i spune că noi facem pe deștepții și s-a pregătit să mă lovească dintr-o parte dar eu știam cum face și m-am ferit într-o parte și am scos măciuca din ghiozdan și Gheorghe la fel și l-am lovit eu pe Paganel și frate-miu pe celălalt țigan cu atâta furie, în cap pe față, peste umeri, pe spate de i-am cocoșat cu bătaia mai ales că atunci se aflau la poartă și alți prieteni de-ai noștri care aveau pică pe țigani și ni s-au alăturat dând și ei cu pumnii și picioarele de săracii țigani de abia se mai puteau ține pe picioare. Apoi ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic am intrat la ore la școală. Pe la ora patru când trebuia să ieșim, mai multi țigani, cam cinci, ne așteptau la poarta școlii și trimiseseră vorbă că ne așteaptă afară. Atunci mai aveam un coleg care ni s-a alăturat, și-a făcut și el rost de o țeavă mică de fier, pe care o băgase pe mâneca hainei. Când am ieșit pe poartă, eram eu cu fratele și colegul care avea drum cu noi pâna acasă la el și când a venit țiganul să ne amenințe că ne face praf că o să ne mutăm din cartier că vai de noi că ne face zdrențe iar la un moment dat i-am făcut semn lui Gheorghe și colegului și am scos toți trei deodată bâtele și am început să lovim cu toată forța pe care ne-o da frica de bătaie că le-am spart capetele la doi din țiganii mai mari iar cei mai mici o și luaseră la fugă care încotro de au rămas cei trei mai mari de am bătut la ei ca la fasole și când au căzut pe jos i-am luat la picioare și îi loveam prin burtă pe spate prin cap până nu au mai mișcat apoi am luat-o la fugă până aproape de casele noastre și plini de bucurie că am reușit să-i batem ca la Mărășești ne-am înțeles ca a doua zi să mergem iar împreună că numai uniți putem să răzbatem. Am mers a doua zi iar împreună la școală dar atunci s-a întâmplat un fenomen bizar de necrezut pentru noi frații și pentru prietenul nostru Tincu, care atunci când am ajuns la poarta școlii erau din nou paganel cu alt țigan și luau darul de la alți școlari iar când am ajuns noi trei la poartă cei doi țigani s-au depărtat la vreo cinci metri de poartă dându-ne de înțeles că nu mai aveau nimic cu noi că puteam să intrăm fără probleme pe poarta școlii. Am intrat plini de bucurie că în sfârșit scăpaserăm de plata țiganilor și că aceștia ne lăsau în pace fără să se mai lege de noi dar și noi să nu ne amestecăm în treburile lor. Ne-am înțeles tacit în această problemă și am început să profităm de faptul că se dusese buhul că frați Barbu, gemenii, le-o trăseseră bine țiganilor. Aveam acum în școală porecla de mari bătăuși și chiar învățătoarele se uitau acum la noi frații Barbu ca la adevărate calamități că eram acum pericol pentru toți și nu făceau nici o diferențiere că noi doar ne-am apărat împotriva țiganilor și că nu ne-am bătut cu nici un alt școlar dar dacă cineva îndrăznea să ne calce pe coadă o încasa imediat de la frații gemeni. Se dusese buhul despre frații gemeni și în cartierul regie, și în cartierul Guilești, și la Semănătoarea și la Ciurel la stăvilar. 

Cartierul Grozăvești sau vechiul Cărămidari cum îl numeau cei bătrâni nu era un cartier prea mare și în general era locuit în mare parte de muncitori și mai ales de câtre cei veniți în special din Oltenia. Era cunoscut și sub numele de cărămidari deoarece aici cu mult timp înainte era o industrie puternică de făcut cărămizi cu care cel puțin jumătate din București fusese construit. Punctul de definiție al cartierului după care imediat oricine își dădea seama era podul grozăvești căci dacă pronunțai numele podului imediat oricine realiza că este vorba de cartierul Grozăvești. De la pod mergând dea lungul râului Dâmbovița în amonte patru stații de tramvai fie cu 13 sau 14 ajungeai la stăvilarul Ciurel unde toate tramvaiele întorceau și intrau din nou în București că de la podul Ciurel sau de la stăvilarul Ciurel în afara se întindeau cămpuri cu ciulini și gropi și livezi de pomi fructiferi și grădini cu zarzavaturi ale diferiților locuitori mărginași ai Bucureștiului. Pe partea cealaltă a râului Dâmbovița cum tramvaiele se întorceau în București erau un rând de case din paiantă, veșnic prăfuite, până la prima stație unde se ridica impunătoare Fabrica de Tractoare Semănătoarea, cea mai mare din țară, care la stația următoare de tramvai se termina, apoi venea un câmp maidan, pe marginea căruia se aflau alte case pipernicite tot din paiantă, prăfuite, iar în partea din spate maidanul se întindea până la strada Raneti, care pe lăngă gardul de sârmă al fabricii de tractoare ajungea în strada Econom Atanasie Stoicescu, o stradă destul de lungă care ajungea până în râul Dâmbovița la restaurantul Bușteni unde era cea de-a treia stație de la podul Ciurel, iar de aici mai era o stație până la podul Grozăvești. Aici tramvaiele mergeau mai departe tot înainte dea lungul râului Dâmbovița și la stația următoare se ajungea la marea fabrică de apă a Bucureștiului, numită uzina de apă Grozăvești, iar o stație mai jos trecând pe lângă grădina botanică se ajungea deja în cartierul numit Cotroceni un cartier perceput de noi ca luxos. Aici cum ajungeai cu tramvaiul în stație coborai tocmai în fața statuiei soldatului român căzut pe frontul de la Mărășești reprezentat de un soldat cu arma în mână cu patul armei rupt pe care soldatul o folosea acum ca pe un par cu care lovea cu disperare un dujman inchipuit aflat în fața lui. Trupul soldatului era pe jumătate torsionat cu casca puțin aplecată pe o ureche din cauza efortului depus iar fața soldatului era încrâncenată cu maxilarul încordat de efort și de disperarea cu care își apăra țara. De fiecare dată când treceam pe lângă această statuie mă treceau fiorii și se făcea pielea pe mine ca de găină fără să pot să explic fenomenul  eram de fiecare dată emoționat și de fiecare dată o frațiune de secondă urmăream fața crâncenă cu care acest soldat era în stare să facă jertfa supremă pentru apărarea țării și a gliei strămoșești. Lângă statuie era o stație de pompare a petrolului lampant necesar oamenilor pentru încălzire iarna iar alții îl foloseau pentru iluminat în case deși prin anii 1960 apropate toții locuitorii Bucureștiului aveau iluminat electric. De la podul Cotroceni, trebuie spus că și aici era un pod peste Dâmbovița, pleca o șosea mare pe patru benzi către grădina botanică pe care o tăia pe din două. Pe partea dreaptă se afla grădina botanică iar pe partea stângă se afla palatul pionerilor, fostul palat regal transformat de comuniști în palatul pionerilor, care avea și o grădină impunătoare plină cu tot felul de pomi și flori care mai decare mai frumoși și mai frumoase. Această șosea trecea pe lângă palat și grădina botanică și urca puțin în curbă până ajungea sus la Statuia Leul, un alt monument care amintește de lupta încrâncenată împotriva cotropitorilor străini care vroiau să ne ocupe țara. Acum venind din nou la podul de referință Grozăvești trebuie spus că din podul grozăvești pleca perpendicular de pe pod o șosea mare cu două benzi și care trecea imediat pe lângă biserica cartierului apoi pe lângă școala noastră nr. 150, apoi mai departe pe lângă un cartier mic de locuințe mici din paiantă, apoi un fel de rafinărie iar de aici șoseaua urca în pantă dar dreaptă pe lîngă casa de cultură “16 Februarie” pe dreapta iar pe stânga un câmp maidan, care da tocmai în gard cu grădina botanică pe lângă care trecea o cale ferată care pe timpul lui Carol 1 și al doilea și a regelui Mihai era cale ferată care lega palatal Regal de gara de Nord. De la casa de cultură șoseaua se stabiliza, nu mai urca și mergea încă un pic până ajungea la statuia Leul. Prin anii 1955-1956  de aici de la statuia leul începeau câmpurile de maidane, pe partea stângă pe care creșteau doar pălămizi și tot felul de scaieți și pomi fructiferi iar mulți bucureșteni aveau unele grădini de zarzavat dar mai mult aceste maidane erau folosite de armată pentru instruirea soldaților iar pe partea dreaptă de la leul era un câmp încojurat cu gard înalt de sârmă din care răsăreau din loc în loc coșuri de fum sau găuri de aerisire direct din pământ iar de la leul la jumătatea drumului până la prima stație de tramvai și chiar la stația de tramvai erau trei foișoare în care se vedeau soldați care stau de pază. Aici aflaserăm noi că se află o unitate ascunsă a securității dar nu văzuserăm niciodată intrând sau ieșind pe cineva din acest perimetru. Pe latura cealaltă a acestei unități de securitate se opera pe undeva la marginea gropii uriașe care ajungea la casa de cultură și care această groapă se întindea până hăt departe cătrte “semănătoarea” și podul Ciurel și câmpurile cu flori ale horticolei. Prima stație de tramvai de la Leul pe partea stângă era la Fabrica de confecții “Apaca” proaspăt construită. Apoi tramvaiul străbătea o porțiune de drum de cel puțin cinci sute de metri unde se aflau niște ateliere de reparat nu știu ce, pe partea dreapă, apoi la a treia stație tramvaiul ajungea la un pâlc de case tot pe partea dreaptă loc care se numea “la Farmacie” și unde cele două tramvaie 9 și 11 aveau capul de linie. De la “Apaca” până la această farmacie pe partea stângă erau doar câmpuri cu livezi și altele virane pline de pălămizi și scaieți pe unde mai zăream din când în când pâlcuri de soldați prăfuiți care se antrenau. De la capul de linie în sus pe partea stângă de mers de la farmacie pe o lungime cam de 100 metri se construise o fabrică de lapte unde lucrau cetățenii de la farmacie și cele câteva străzi de case prăfuite din paiantă unde se afla și un fel de cinematograf format dintr-o sală mică de spectacol.  La punctual Farmacie chiar se afla o mică farmacie care era și reperul de sfârșit al Bucureștiului la ora aceea și un chioșc de ziare și reviste, o alimentară, un centru de carne, o librărie și încă câteva magazine mici. La capătul tramvaiului întorcându-ne cățiva metri tot pe partea farmaciei se afla o casă mică tot din paiantă formată din două camera care erau și de locuit și bucătărie și de dormit și în curte mai avea câteva cotețe de găini, un coteț de porc, și un fel de acoperiș care se numea garaj pentru mașina Gaz de fabricație rusească cu care finul Bușoi mai făcea diverse transpoarte de la Cireșu la București cu țuică și diverse. Aici în această casă locuia cum am mai spus finul Bușoi pe care tata și mama îl căsătoriseră cu tanti Bușoi pe care noi copiii tot fină îi spuneam. Aveau un copil mic când noi aveam vrei cinci ani, pe micul Florin. Tata și mama se înțelegeau bine cu finul Bușoi dar fina Bușoi nu ne putea înghiții de dujmănie și ură fără nici un motiv, iscată așa din senin, și mai tot timpul când tata și mama se mai vizitau cu finii, Bușoaica era mereu nemulțumită și încruntată și țâvnoasă. Finul care ținea mult la tata și la mama și avea un respect deosebit față de familia nostră știa și văzuse toată tărășenia cu fina, soția lui, și de multe ori se scuza în secret față de tata și mama că soția lui era în felul ăsta dar nu avea ce face. Dar și mama și tata nu-i dădeau nici o importantță acestui fapt și toate decurgeau în mod normal. Eu }ineam mult la finul Bușoi care era un om de toată isprava foarte intelligent și uns cu toate alifiile față de milițieni și de comuniști mai ales cei de la sfatul popular de la Cireșu care căuta să-i pună bețe în roate în toate afacerile pe care le făcea pe muchie de cuțit mai mult cu sectorul privat al economie și pe care comuniștii nu prea îl savurau. Cunoștea foarte bine tot felul de legi din toate sectoarele de activitate ale economie ca un fel de fost deținut dar nu fusese în pușcărie nici o zi.