GURU BARBU SIMION-
TOTUL DESPRE DRACULA
Totul despre dracula !
Dacă întradevăr
a existat pe pământ
o entitate malefică
de cel mai înalt grad, lăsând
la o parte bazmele cu contele dracula alias Vlad Ţepeş, nimeni nu poate
spune cu o oarecare convingere că deţine anumite dovezi
concludente că
acesta a existat în carne şi oase într-o epocă oarecare a
existenţei
vieţii
pe pământ.
Totuşi
există
o persoană
care poate dovedi cu cea mai mare precizie existenţa
acestui dracula şi
nu a unuia mic mititel ci a celui mai mare dintre toţi draci, cel pe care
oamenii l-au numit marele scaraoschi, cel ce s-a arătat însuşi lui Dumnezeu
pentru a face un pact de neagresiune şi de a împărţii lumea în două ca sfere de influenţă.
Acea persoană
despre care am amintit mai sus nu este alta decât eu Guru Barbu
Simion, născut
în prima zi de paşti,
într-o duminică,
a anului 1950, la jumătatea
de secol, la fel cum şi
marele nostru poet Naţional
şi
Internaţional,
Mihai Eminescu,
avea să o facă în anul 1850. Vreau să spun că datorită setei mari pe care
am avut-o de mic copil de a citi şi de a cunoşte cît mai multe,
m-a dus tot timpul în preajma cărţilor, a revistelor,
a filmului care tocmai apăruse
cu cele mai mari realizări în domeniu, dar şi
în preajma oamenilor care erau cunoscuţi ca învăţaţi. Până pe la vârsta de 20
de ani citisem cel puţin
700-800 de romane beletristice, stătusem de vorbă cu mulţi oameni care erau
învăţaţi şi de la care avea să cunosc multe despre
lumea încojurătoare.
Pe la vârsta de 20 de ani am avut ocazia fericită de citi cîteva cărţi despre Yoga, cărţi care circulau în
samizdat adică
bătute
la maşină şi de atunci pasiunea
vieţii
mele a devenit Yoga cu toate ştiinţele colaterale
despre Brahma, Alah, Dalai
Lama, Budha, Iisus Cristos, în varianta în care este luat de la părinţii lui de către cei trei magi de
la răsărit, Dalai Lama,
marele Yogin al Indiei şi
marele Yogin al Chinei, din partea de nord, care la vârste de 12 ani ajunge în
India şi
dat pe mâna
marilor ashramuri de Yogini unde timp de 18 ani Iisus avea să-şi dezvolte la cel
mai înalt nivel de putere, puterea latentă pe care Dumnezeu
Tatăl
a pus-o în fiecare din copiii lui deci şi în trupul lui Iisus. Toţi oamenii din
univers deţin
această
putere latentă
care este pusă
în cavitatea craniană
a omului şi
care este închisă
şi
apărată de o sferă craniană osoasă de cea mai mare
rezistenţă
şi
care este continuată
mai departe cu cea mai mare putere vitală dată omului şi care se află în canalul cefalo
rahidian, care pleacă
de la baza gâtului şi
se termină
la osul sacrum în aproprierea anusului. Pe timpul cînd Domnul Iisus coboara pe pământ pentru a aduce
mântuirea oamenilor oamenii din acele timpuri nu dezvoltaseră capacitatea de
gândire şi
cunoaştere
din cadrul creerului uman
decât aproximativ 8-10 % iar în momentul când Iisus apare la 30 de ani în
Ierusalim şi începe să facă minunile descrise
în Testamentul nou deja avea toată capacitatea creerului dezvoltată până la 100 % din
aceasta. Tehnicile Yogine îi învăţau pe oamenii obişnuiţi să-şi dezvolte aceste
capacităţi
paranormale dar cum diavolul a pus mâna pe Biserică şi deci şi pe cărţile sfinte a şters din Biblia
Biserici toate tehnicile Yogine prin care omul putea evolua în câţiva ani şi putea să stăpânească
plenar toate puterile conferite de Dumnezeu oamenilor ca să poată să ajungă la UNIREA cu
Dumnezeu Tatăl.
Deasemenea diavolul avea să scoată din Biblie teoria Păcatului ca şi teoria reîntrupării astfel ca
oamenii să
fie neştiutori
şi
lesne manevraţi
de către
diavol de a obţine
de la aceştia
supunerea totală
şi
mai apoi ţinera
lor într-o formă
de sărăcie lucie, bogăţiile
fiind permise doar pentru diavoli şi cei ce lucrau împreună cu acesta. Dar să revenim la momentul
în care aveam să-l
cunosc pe marele
scaraoţchi, locotenetul de bază al tuturor
diavolilor de pe pământ
şi
din Univers. Venisem din străinătate unde am stat
aproape doi ani şi
jumătate
iar în anul 1993 prin aprilie eram la Bucureşti, în ajunul zilei
mele de naştere.
Ajuns în Bucureşti
am început să
mă
interesez de tot felul de cărţi Yoga care apăruseră în timpul în care
eu fusesem plecat şi
astfel am ajuns să
cunosc cele trei cărţi scrise de către domnul IonŢugui în baza
documentelor aduse de Contele Incapucciato, iar acest scriitor de paranormal apărut
imediat după
revoluţie
avea să
scrie cu mult talent cele trei cărţi şi anume “şapte ani
apocaliptici”, „Iad
contra Rai” şi ultima din această serie a fost
„Apocalipsa şi
generaţia
următoare”.
Am citit aceste cărţi cu multă atenţie şi am fost fascinat de lumea din străfundul
pământului,
aproxumativ la peste 4000 km, unde acest conte Incappuciato spunea că a stat cinci ani de
zile. Din acele zile am fost foarte curios de a cunoaşte pe acest Conte
Incappucciato şi
de a afla cât mai multe despre acea lume Shambala de care vorbea în carte. Am aflat numărul
de telefon al domnului Ion Ţugui şi după ce mi-am exprimat
dorinţa
de a discut cu dânsul şi
eventual cu acest conte, Domnul Ţugui m-a invitat la dânsul acasă undeva pe o stradă care dădea chiar în clădirea televiziunii
române. Am mers la dânsul şi după o discuţie de aproximativ
două
ore am rămas
în bune relaţii
cu dânsul iar la urmă
cu oarecre strângere de inimă mi-a promis că îmi va face cunoştiinţă
cu acest conte deşi
dînsul nu prea era entuzismat de persoana acestuia. Am remarcat şi
faptul că
de foarte multe ori când dădea câte un interviu la diverse
televiziuni domnul Ţugui
se referea doar strict la cele trei cărţi şi niciodată nu a rostit
cuvântul conte sau vreo referinţă la adresa lui privitor la cărţile scrise. La o săptămână când am revenit la
d-l Ţugui
acesta mi-a dat numărul
de telefon al contelui şi
imediat după
ce am închis cu d-l Ţugui
l-am sunat pe conte cu o ardoare şi bunăvoinţă
mare iar acesta fiind măgulit
de condescendenţa
mea mi-a promis
că în câteva zile mă va vizita. Am pregătit atât soţia cât şi fata , Iulia, care
avea deja 8 ani să
îl primim cu bucurie pe omul care avusese de aface cu paranormalul la el acasă în Shambala. Pe la
toţi
prietenii mă
lăudam
ca şi
la rude şi
vecini dar
foarte puţini se entuziasmau ca mine şi îi lăsau rece faptul că aveam eu să-l cunosc pe conte. şi într-o dimineaţă
pe la ora 10, cred că
era într-o marţi
a sunat la uşa
apartamentului nostru domnul Necula Cornel sau aşa zisul Conte
Incappucciato, cu mâna
golaă fără o floare la el
pentru soţia
mea sau fata mea, fără nici un carton de
prăjituri
sau vreo pungă
cu fructe cum se obişnueşte la noi să aduci ceva familiei
gazdă
când eşti
în vizită.
S-a recomandat ca fiind contele incapuciato şi a venit la insistenţele
mele de a ne cunoaşte
şi
a îvnăţa
câte ceva din marea experienţă a lui prin lumile pe care le
colindase. Prima impresie pe care ne-a făcut-o a fost aceea că acesta nu era
contele pe care îl aşteptam
că
era ca un copil de 23-25 de ani că noi ne aşteptam să
fie un om peste 45-50 de ani. Ne-a povestit că aşa se întâmplă cu oamenii care
merg pe alte tărâmuri
extraterestre că
devin mai tineri decât
par că
este şi
el la o vârstă
înaintată
dar nu ne-a arştat
nici un buletin, din care să reiese adevărata lui etate, iar din acea zi pe o
perioadă de cel puţin 10 ani cât a durat această prietenie nu am
putut ajunge la buletinul lui, pe care de fiecare dată îl ţinea bine ascuns ca
să
nu aflăm
adevărul
despre el. În acea zi am pus masa îmbelşugată din care contele s-a înfruptat cu plăcere
şi
poftă
de mâncare iar după
masă
am început o serie de întrbări cu privire la viaţa lui din Shambala
dar spre dezamăgirea
mea şi
a soţiei
şi
a lui Iulia contele nu ne-a spus nimic mai mult decît ceea ce era în
carte despre acele
ţinuturi vizitate de el. Pe parcursul celor 10 ani de
colaborare, contele era mereu foarte atent ca nu cumva să nu ajungă buletinul lui la
noi să
aflăm
cine ştie
ce secret. De multe ori i-am cerut pe faţă
să
ne arate şi
nouă
buletinul lui dar de fiecare dată cu un zâmbet parşiv spunea că nu poate să-l arate că are legămât cu alte civilizaţii şi că nu-i permiteau să-şi dezvăluie identitatea.
Într-o săptămână contele ne vizita
cam în fiecare zi de la orele 9-10 dimineaţa şi pleca pe la orele
3-4 după
amiază. Discutam despre lucruri în majoritate
din lumea astrală, supranaturală cu diversele ei
popoare şi
obiceiuri iar noi rămâneam
muţi
de uimire. De foarte multe ori mergeam cu el în diverse vizite unde era chemat,
fie pe la diverse televiziuni unde diverşi ziarişti
îi luau diverse informaţii,
în emisiuni de căte
3-4 ore de emisie. Mai peste tot eu mă lăudam cu acest conte şi cu minunăţiile
pe care le făcea
ba mai mult puneam de la mine diverse capacităţi
patranormale dar care contele nu mă corecta să-mi spună că
săream
peste gard cu tot felul de posibilităţi paranormale dar de fiecare dată mă încuraja să mă laud cu ceea ce el
nu avea ci doar acestea erau în mintea mea şi prin care căutm să amplific
nejustificat puterile pe care niciodată contele nu le-a avut, cum ar fi fost levitaţia,
hipnoza, ieşirea
din trup , teleportarea, vindecarea divină şi alte puteri
paranormale. De-a lungul acestor 10 ani de aşa zisă colaborare din care
eu eram care dădeam
tot timpul bani şi
diverse alte lucruri pe când contele era cel care profita cu mult tupeu de ceea ce
iniţial fusese ca o ofrandă adusă unui aşa zis om venit din
alte tărâmuri
considerat de mine ca un om cu capaităţi paranormale, dar care pe parcurs
nu era în stare să-şi vindece chiar lui
o amărâtă de răceală. Ba chiar am observat că
prin anii 1995 pierduse unul din dinţii din partea din spate a coroanei
dentare. Prin anul 1996 cum eu aveam un computer şi cum contele se dădea mare cunscător al horoscopului
ne-am decis să
facem horoscoape de tot felul de la horoscop nativ la cel predicţional
ca şi
sinastri etc. Am început să copiez în computer câteva cărţi specifice de
horoscop fapt care a căzut
doar pe umerii mei şi
a trebuit ca în aproape un an să trec în calculator sute de
pagini. Am început să
facem primele horoscoape
pe calculator şi printate pe imprimantă cumpărată tot de mine şi aceste horosoape
realizate tot de mine şi
printate pe hârtia şi
tuşul
cumpărate
tot de mine iar la trei horoscoape se consuma 350 de coli şi un cartuş cu cerneală, care costa 90 lei
iar un top de hârtie costa 100
lei, curentul tot eu îl plăteam deci numai
pagube deoarece el lua pe un horoscop 200 lei iar mie îmi dădea doar 20 lei. Mai
tot timpul îmi cerea bani pe care niciodată nu mi ia mai dat
înapoi, diverse cărţi din biblioteca
proprie, aveam
cel puţin 4000 de volume, cărţii pe care nu le-a
mai dat înapoi. Eu aveam un serviciu şi lucram ca manager
la d-l Jan Bergmans din Olanda şi câştigam mai mult ca 3
salarii obişnuite
adică
cam 300 euro pe lună
şi
aveam foarte mult timp liber deoarece doar cam 15 zile eram plecaţi
în ţară restul eram acasă şi aşteptam telefon de la
Jan şi
aflam direcţia
în care mergeam de a doua zi. În aceşti ani de colaborare cu contele am
încercat de nenumărate
ori de a afla ce vârstă
reală
avea dar nu am putut în nici un fel să aflu. Între timp
contele a dat la mica publicitate că poate vindeca orice fel de boli şi imediat au apărut tot felul de
cazuri de boli mentale în special dar aceste aşa zise vindecări miraculoase,
divine, s-a dovedit a fi un mare fiasco, iar la mai puţin
de un an s-a lăsat
de vindecări.
Într-una din discuţiile
avute cu el mi s-a confesat spunând că mai toate fetele de vârsta de
pubertate adică
de 18 – 23 ani pot fi vindecate doar prin sex. Între timp Iulia fata mea creştea şi ajunsese pe la vîrsta de 16 ani şi
devenea tot mai frumoasă
şi
era în clasa a 10 la liceu şi de multe ori vorbeam cu soţia mea că ar fi foarte bine
dacă
contele ar pune ochii pe Iulia şi ar dorii să se căsătorească cu ea. Dar în tot
acest timp contele nu părea
să
aibe cel puţin
o prietenă
care să
ne-o prezinte şi
tot timpul apărea
a fi singur fără amantă sau prietenă sau cel puţin nu am aflat că ar merge la anumite
tinere la care să
plătească plăcerea. Devenise în
ochii noştrii
destul de suspect. De multe ori veneau la noi în apartamentul pe care îl aveam în
centru Bucureştiului, lângă poşta Vitan, foarte
multe tinere la care contele le făcea horoscopul direct şi prin calculator
iar de multe ori aceste tinere îşi exprimau pe faţă
dorinţa
de a avea un contact sexual cu contele dar acesta nici vorbă de a da importanţă,
cel puţin
formal, sau de complăcere
acestor dorinţe
care erau spuse din propria lor voinţă şi dorinţă
fără a avea vreo pretenţie pecuniară ba din contră ele erau şi gata să-l plătească pe conte pentru
aceste servici sexuale. De
multe ori dimineaţa pe la ora 8 sau 8:30 dădeam
telefon la conte şi
atuci ceva se producea la telefon prin faptul că acesta vorbea ca şi cum ar fi alergat
pe stradă
sau pe un stadion şi
care respira cu foarte multe întreruperi şi gâfâieli pe parcursul a cel puţin
15 minute cât dura convorbirea. Mai tot timpul vorbea de singurul lui prieten
pe care îl avea şi
anume unul Vlad dar pe care nu l-a prezentat niciodată deşi noi îi spusesem că poate veni în vizită la noi la masă cu acesta. Timp de 10 ani am ajuns la concluzia că
acest conte incappucciato nu este decât un simplu om care nu avea nici cea mai
mică
capacitate paranormală
ba chiar eu aveam anumite contacte cu astralul de unde primeam tot felul de
informaţii
iar în final primeam tot felul de informaţii că respectivul conte
nu era decât un impostor. Am făcut tot felul de calcule referitor
la vărsta
lui şi
am considerat că
dacă
acum avea 25 de ani deci scăzând cei cinci ani pe care i-a
petrecut în india, apoi încă 5 ani pe care i-a petrecut în Shambala se ajunge la vârsta de 15
ani pe care îi avea când a plecat el din Romănia
deci pe timpul lui Ceauşescu
ceea ce era practic imposibil, deoarece pe atunci familia lui era una săracă şi nu avea
posibilitatea de ai da lui bani cu care să ajungă în India şi
apoi bani cu care să
trăiască cel puţin doar pâine tot
erau ceva bani. La 15 ani nici un tânăr nu era apt să plece clandestin
din România mai ales pe un vapor de stat. Apoi dacă mai punem la
socoteală
că
mai avea nevoie de cel puţin
3 ani de a
se întoarce din India înapoi în România. De fapt ar fi trebuit să
plece pe la vârsta de 8 -10 ani din România şi această ar fi fost
imposibil. Între timp contele a venit cu o carte pe care spunea că ar fi scris-o el şi aceasta se numea
„7” şi
am fost de acord
să i-o tehnoredactez şi aceasta mi-a luat
cam 6 luni de zile. Prin ani 1997 l-am dus pe conte la un prieten de al meu
Horia un tânăr
evreu foarte bolnav, care nu putea să meargă de mic copil şi care era catalogat
ca handicapat şi
la care de multe ori mă
chema pe la el să
stăm
de vorbă
referitor la Yoga de care şi Horia era pasionat. Erau un tânăr cu barbă roşie şi păr roşu ca un adevărat evreu, tot
timpul cu zâmbetul pe buze, foarte amabil şi bine crescut, cu o
faţă
frumoasă
cu maxilare puternice şi
arăta
exact ca un viching cu ochi negri pătrunzători care îţi spunea direct dacă era minţit sau erai corect
cu el, cu o mamă
care avea o oarecare condescendenţă faţă
de mine dar de care eram stingherit, eu însumi aveam o impresie foarte bună despre Horia ca şi
despre familia lui. De fiecare dată când mergeam în vizită la Horia cumpăra prin mama lui
special pentru mine tot felul de dulciuri ştiind că îmi plac. Avea o
boală
carmică
de care era conştient
şi
Horia şi
la care eu nu puteam să-l
ajut sub nici o formă
deşi
mi-aş
fi dat o mână
să-l
pot vindeca. Avea boala de a nu putea merge pe picioarele lui şi se deplasa prin
apartamentul lui, mobilat cu mult gust, cu mare greutate fie ajutat de familia
lui sau de prieteni când erau în vizită. O altă pasiune a lui era cititul, muzica de bună
calitate şi
filmele, pasiune care putea să o satisfacă deorece avea mult
timp la dispoziţie.
La acest om l-am dus pe contele incappucciato cu scopul ca acesta dispunând de
anumite calităţi
paranormale ar fi vrut să-l
vindece, dar
până la urmă s-a dovedit a fi o mare cacialma
din partea contelui care în primul rând l-a făcut pe Horia să spere că boala lui va avea
un deznodămînt
benefic şi
că
este posibil să
se vindece cât de curând, acesta contele a avut tupeul de a se împrumuta de o sumă
de bani destul de mare şi
anume 500 lei pe care nu avea să-i mai returneze. După câţiva ani când deja
rupsesem legătura
cu contele şi
când Horia pleca definitiv în Franţa să locuiască la sora lui şi la cumnatul lui
deoarece aici în România nu mai avea posibilitatea de a se îngriji cu ajutorul dat de jidanii lui
cum obişnuiam să glumim, deoarece era insuficient
pentru medicamente şi
doctori, Horia m-a chemat la el să-şi ia la revedere de
la mine definitiv spunând că părăseşte definitiv România
şi
drept amintire de la el
mi-a făcut cadou o carte destul de scumpă despre Astrologie şi cu oarecare
strângere de ochi ca să
nu plângă
ne-am îmbrăţişat ca semn de
respect reciproc. De atunci îmi aduc cu drag aminte de Horia şi de fiecare dată nu ştiu de ce îmi scapă
câte o mică
lacrimă
la amintirea lui. Când am aflat de conte că s-a împrumutat de
la un bolnav cum era Horia şi cum ştiam că acesta nu-i va mai
da niciodată
înapoi l-am avertizat pe Horia şi i-am promis că îi voi da eu banii
dar Horia m-a iertat de această
datorie ştiind
că
şi
eu o duc prost cu banii. Către sfîrşitul perioadei de
relaţie
cu Contele am ajuns la o discuţie privitoare la felul cum
realizam eu horoscoapele pe calaculator deoarece ascendentul calculat de conte
era cel puţin
mai mare decât cel
calculat de programele de pe calculator şi
asta la toate aproape peste 1000 de horoscoape pe care le făcusem pe calculator.
I-am spus că
aceste programe care sunt acceptate de milioane de utilizatori sunt perfecte şi că la el este posibilă o eroare la calculul ascendentului ca şi
la celelalte calcule. În anul 2003 când din întâmplare o doamnă care i-am făcut eu horoscopul pe
calculator şi
mi-a dat un telefon pentru o relaţie tehnică referitoare la
horoscop mi-a spus printre altele că ea a plătit 200 lei pentru acest horoscop şi
era puţin
nemulţumită deoarece
ascendentul făcut
cu alt horoscop înainte era diferit de acest horoscop. Atunci am aflat că acest impostor de
conte îmi plătea
mie doar 20 lei pentru horoscopul lucrat pe calculator, pentru 120 de coli A4 şi
pentru cartuş
care pe vremea acee era de 90 lei. Deci eu cheltuiam aproape de 120 lei plus
munca mea pe o zi şi
primeam doar 20 lei iar contele lua 180 lei de pe munca mea. În acea zi
care uma să
fie ultima în colaborarea dintre noi l-am rugat să-mi spună
cum calculează
el ascendentul într-un horoscop ? Şi atunci am aflat că timp de zece ani
acest impostor care se dădea
mare în calculul horoscoapelor calcula horoscopul şi alte calcule din
acesta într-un mod absolut greşit şi anume că el calcula ascendentul nu ca un element al cercului în
care toate lungimile se măsoară în sexagesimale
adică
totul se reduce la lungimea de 60 de unităţi
adică
ora este de 60 minute, minutul are 60 de secunde iar unghiul este măsurat în grde , iar
un cerc complet are 360
de grade iar acest impostor calcula totul în sistemul metric adică
ora avea pentru el 100 de minte, şi minutul avea 100 de secunde şi aşa mai departe.
În ziua aceasta am rupt relaţia definitivă cu acest homosexual
căci
aflsem în final că
era un homoxexual
notoriu şi că el era partea pasivă din această relaţie, în acea zi a
pleca din casa mea foarte supărat că pierdea o sursă de bani şi avantaje economice
şi
culinare de cea mai bună
calitate, mi-a cerut să-i
dau toată
arhiva de pe calculator cu care făceam horoscoapele la care l-am refuzat cu
obrăznicie şi i-am spus că nu a plătit nimic pentru
munca depusă
de mine, că
are să-mi
dea bani şi
cărţi, la care a spus că o să-mi dea dar ştiam că erau minciuni, şi în final a plecat
supărat.
Dar supărarea
mea cea mai mare a fost când
mi-a căzut fisa că nu trebuia să-i deschid ochii şi să nu-i fi spus metoda
prin care se calculează
ascendentul ci trebuia ca o răzbunare din partea mea să-l las să calculeze pe mai
departe ascendentul în felul lui nemipomenit de „exact”. A doua zi a dat telefon la noi acasă
şi
a aflat că
eu eram plecat în provincie cu Jan, a venit acasă la fata mea Iulia şi cu ură a plantat în fata
mea care de sute de ori i-a servit masa ca o slugă, la care nu ia adus
niciodată
nici măcar
o floare, a plantat
câţiva diavolii cu care lucra acest diavol împuţit şi pe care îi adusese din Shambala, ţinutul
întunecat al diavolilor, de unde venise acest impostor trimis pe pământ de către mai mari diavoli
ai pământului,
ca la vremea de apoi în timpul Apocalipsei să
ia parte la marea luptă,
care va fi, de partea întunecaţilor, care se vor ridica să lupte împotriva
oastei lui Iisus. De la vârsta de 18 ani fata mea Iulia Atena este
catalogată
de doctorii specialişti
ca handicapată
cu diagnosticul de schizofrenie, boală pe care i-a adus-o acest impostor
şi
fals apostol care se dă
dar care menirea lui pe Terra este de a planta în special în copiii mici unul
sau mai mulţi
diavoli care o dată
intraţi
n cugetul şi
trupul copilului acesta nu va mai fi om toată viaţa. De atunci viaţa
mea este un calvar şi
am umblat prin tot felul de doctori şi preoţi şi am cheltuit averi
pentru a o face bine pe Iulia dar nu este posibil deoarece acest drac
impuţit
deţine
puterea de a scoate aceşti
diavoli care nu pot fi scoşi de nimeni altul de cât de el. Feriţivă de acest locotenent
al diavolilor şi
fugiţi
cât mai departe de acesta şi mai ales nu staţi de vorbă cu el deoarece este
meşteşugit în vorbe atrăgătoare ca să poată să-şi planteze în oameni
şi
în copii, diavolii pe care îi poartă cu el. Timp de zece ani cât am fost
împreună cu acest drac impuţit am căutat de sute de ori
de a merge împreună
într-o biserică
dar de fiecare dată
găsea
sute de motive de a nu intra în Diserica Domnului Nosru Iisus Cristos. Poate
apropriaţii
acestui drac pot
să ateste dacă acesta a fost văzut vreo dată intrând în Biserica
Domnului. Actual acest drac are propria revistă de paranormal
denumită
„Cosmos” şi
care este susţinută de indivizi ca şi el homosexuali şi care se dau mari
iubitori de Dumnezeu şi
care scriu despre lumea
divină a lui Dumnezeu traducând din internet articole srise
de mari paranormali ai Terrei şi copiate şi prelucrate de aceşti diavoli cu chip
uman !
03.06.2014
Guru Barbu Simion
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu