Lui Carina
A fost cândva...tare demult... da...
chiar a fost
O fată ca-n poveşti, frumoasă între
stele
O fiinţă blândă, iubitoare, ce-şi avea
rost
În lumea asta plină de atâtea rele.
A fost... da... chiar a fost o mică stea minune,
Ce s-a-nălţat ca un fior spre spaţii
’nalte
Cu aripi large, fâlfâia, în urmă a nu
rămâne,
Cu paşi mărunţi din val în val voia să
salte.
În lupta ei cu viaţa grea avea să ştie
Că nu-i de ajuns, iubire, muncă şi
talent
Îi trebuia încă ceva ce-n viaţa ei să
fie,
O fire simplă de bărbat cu ea rămâie
permanet.
Dar n-a fost... n-a fost... aşa să fie
Să fi tu cu multe calităţi, ca şi un
sfânt,
Dacă n-ai avea şi tu o mică bucurie,
Un mic iubit cu tine împreună aicea pe
pământ.
14.08.2014 Guru Barbu Simion.
O amintire vie celei ce a fost, este şi
va mai fi încă !
Carina
Purnichi !
O tânără frumoasă, plină de talent, ce a
plecat puţin dintre noi în plină vară (27.07.2014) ! Fie-i numele în veci
binecuvântat !
A plecat în plină glorie literară după ce a scris o ultimă carte, foarte interesntă, despre viaţa şi opera literară a lui Mihai Moşandrei, un poet al secolului XX care şi-a trăit o mare parte din viaţă în Franţa.
redau mai jos o pezie scrisă de Carina Purnichi la moartea poetului Mihai Moşandrei în anul 1994.
COPILĂRIE
Copilărie, vino, să-ţi mângâi părul ud !
Să mă cufund în noapte; deasupra cerul crud,
Să mă primeşti din nou în braţele de foc,
Să uit tăcerea-ţi aspră, să mă cuprinzi pe loc.
S-alerg în rătăcire, o pasăre să fiu,
Să întregesc chemarea de-a te rosti târziu,
Să fiu din nou copilă, atâta îmi doresc
Încât zilnic chemarea fierbinte o-nnoiesc.
Din apă şi din foc, tu, naşte-te acum !
Picioarele desculţe pe lespezi reci să-mi pun,
Cutreierând pădurea ce-odinioar' cânta.
Alungă azi răceala şi dă-mi privirea ta.
Copacii micşoraţi eu îi privesc gemând
E o durere aspră ce azi o cânt plângând.
Şi-acel regret amarnic mă-năbuşă nebun,
Căci te-am pierdut, copile; nu te mai am acum !
Carina Purnichi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu