CAP 13
Tata de când please la București și se hotărâse să se angajeze ca
muncitor la o fabrică de țesături, mai întâi se hotărâse să se retragă la țară
la Cireșu și să devină țăran agricultor dar curând după ce reconstruise casa de
la Cireșu și-a dat seama că viitorul familiei lui și mai ales al celor trei
copii era la București unde se aflau școlile cele mai bune, fabrici multe și
mijloace de transport de cele mai bune și rapide oraș cu canalizare și ce era
mai important că aveam curet electric toată ziua și toată noaptea iar la țară
la Cireșu se aprindea lumina numai de la lumânare și de la lampă. Atunci tata
s-a întâlnit cu un cunoscut de la Turcești nea Șovu când culegea prunele pe zâne,
la Turcești și văzându-l pe tata că se opintea cu scuturatul prunelor mai ales
că îl cunoscuse pe tata când era mare boier la București când avea propiul lui
restaurant și avea mașină mică cu care venise și la Turcești și la Cireșu, stând
de vorbă mai mult de o oră cu tata i-a deschis mintea și i-a arătat că marea
bogăție și marea civilizație va fi la București că copiii lui vor putea merge
la liceu și facultate, că acolo are curent electric tot timpul că poate să
calce cămăși la curent, poate să asculte un aparat de radio și că acolo muncește
numai 8 ore și are salariu bun și poate să cumpere pâine albă și neagră cât
dorește. Că de la București se dă ora exactă. A convenit atunci cu nea Șovu,
dumnezeu să-l ierte, ca dânsul să se intereseze de un loc de muncă la o fabrică
în București și să-l anunțe când este gata să se ducă acolo să-și caute o cameră
cu chirie și ușor să devină orășean. A venit toamna în anul 1952 când tata a
primit o scrisoare de la nea Șovu să vină că i-a găsit un loc de muncă la
fabrica de țesături Dacia din București noi să se angajeze. Tata era deja pregătit
să plece și în toamna lui 52 tata s-a dus la nea Șovu unde toată iarna au
dormit la dânsul trei oameni într-o singură cămăruță, adică nea Șovu cu soția
care dormeau într-un singur pat și tata care dormea singur pe o canapea. Tata începuse
serviciul din momentul în care venise în oraș cu un salariu destul de bun cu
700 lei pe lună și alte mici avantaje de crăciun și de paști și de ziua
republicii când primea diverse cadouri pentru copiii pe care îi avea. În primăvară
tata și-a dat seama că viitorul copiilor este aici la București și prin luna
aprilie când s-a instalat bine primăvara tot nea Șovu i-a găsit o cameră cu
chirie pe strada Econom Atanasie Stoicescu, la numărul 31 la o familie de
militari, domnul Căpitan Ceaușu, unde aveau două corpuri de case un corp de casă
în care locuia familia compusă din Doamna Tanța Ceaușu, Soțul Căpitan în
ministerul forțelor armate, și fratele mai mic al doamnei Tanța, Nicu, și mama
doamnei Tanța, Elena, o femeie paralizată de mâna dreaptă și piciorul drept
care locuia în corpul doi de case ceva în fundul curții și care ocupa o cameră,
altă cameră era ocupată de un alt chiriaș și o cameră care se eliberase și unde
avea să o închirieze tata. În momentul în care tata s-a mutat în acea cameră
destul de încăpătoare de 3 pe 4 metri a și cumpărat ceva mobilă formată
dintr-un pat mare, masă și scaune și un mic șifonier. Când a venit toamna tata
deja avea planul făcut deoarece se informase și la o depărtare de 300 metri se
afla o mare grădiniță “Don Casimo” vizavi de școala de 8 clase care era gard în
gard cu biserica din cartierul Grozăvești. În toamnă când mama a mai terminat
cu muncile agricole și cu strânsul recoltei și când tata a vorbit cu finu Bușoi
din Măgură a adus-o pe mama la București cu cei trei copii dar și cu tot felul
de fructe, mai ales mere de Vâlcea foarte apreciate de bucureșteni, ca și câteva
damigene mari de țuică bună cam 200 de litri de țuică, medicament nu alta, cum
spuneau unii vecini care cumpărau de la noi. În toamnă când am sosit tata și
vorbise la grădinița de copii ca și noi să fim primiți în grădiniță și am fost
primiți toți trei copiii. Noi aveam trei ani când am intrat în grădiniță iar
Silvia avea 5 ani. La grădiniță aveam program de dimineață de la ora 7 la ora 5
după amiază când fie ne lua cineva de la grădiniță fie veneam noi singuri acasă
făra ca tata să mai piardă timp cu adusul nostru acasă deoarece după câteva
zile cunoșteam foarte bine drumul așa că veneam singuri de la grădiniță. Cu
tanti Tanța ne înțelegeam foarte bine că tata ne învățase să fim respectuoși cu
proprietarii, cu doamna Elena pe care de multe ori o ajutam să meargă la
W.C.-ul din curte. În cadrul curții interioare a celui de-al doilea rând de
case se afla și o magazine pe care o foloseam noi pentru lemne de iarnă, butoi
cu varză murată, și damigene cu țuică ca și lăzile cu mere pe care le aduceam
toamna de la țară. Atât proprietarii domnul Căpitan Alexandru pe care doaman
Tanța îl striga Sandu cât și Nicu fratele doamnei Tanța cât și noi luam apă
curentă zilnic de la cișmeaua de apă din curte. În anul în care ne-am mutat la
doamna Tanța strada nu avea canalizare dar după aproxumativ 2 sau 3 ani lucrătorii
de la ICAB au săpat șanțuri adînci pe mijlocul strâzii și au făcut canalizarea
punând din 30 în 30 metri canale pentru deversarea și scurgerea apei menajere
de la toate casele de pe stradă. Până atunci mai toată lumea de pe stradă
aruncau găleți pline cu apă menajeră dar în special seara sau noaptea se
aruncau aceste găleți cu apă murdară să nu vadă vecinii ce jeg aveam pe noi. În
momentul când s-a instalat canalizarea puteam să aruncăm oricând gălețile cu apă
murdară, menajeră la canal. Eu și cu Gheorghe eram mai tot timpul la joacă după
ce terminam treburile prin casă pe care ni le indica tata să le facem. Tata
avea un fel al lui de a ne enerva pe noi copiii prin simplu fapt că nu ne
spunea de la început faceți treaba asta și gata. Nu ! La tata treaba sta cu
totul altfel prin faptul că ne spunea mie sau lui Gheorghe ia mătura și mătură și
nu terminam bine de măturat că imediat spunea mătură și sub masă și eu tocmai
vroiam să mătur sub masă apoi când vroiam să mătur pe la geam tata imediat spunea
cu voce răstită mătură și pe la geam și tot așa până ne aducea cu nervi făcuți
praștie de toate indicațiile prețioase rostite sacadat și imperios. În
anul 1953 pe toamnă ca și iarna care a venit cu nămeți mari de zăpadă care se
ridicau pe alocuri căt casa de a fost nevoie să vină tancurile pe anumite străzi
să scoată nămeții de zăpadă. Tot în anii aceștia oamenii vorbeau de o foamete
mare care cuprinsese întreaga țară și că ereau mi de oameni care plecaseră din
Moldova să caute pâine prin țară dar nu prea se găsea din cauza secetei ce se
abătuse peste România, dar drept să spun noi la București am dus-o bine prin
faptul că deși aveam cartele de pâine rația de pâine pe care o primeam la
magazinul de pâine era suficientă pentru întreaga familie și nimeni nu a făcut
foamea cel puțin în București. La grădinița “Don Casimo” unde mergeam zilnic
ne-am împrietenit cu o mulține de copii din cartierul Grozăvești ca și cu copii
din cartierul Regie. Cartierul Grozăvești era un cartier cu precădere al
muncitorilor de tot felul dar în special pentru fabrica de apă care alimenta
cel puțin un sfert din București și în special cartierul Militari, Grozăvești,
Drumul Taberei prin anii 1974 când îmcepe să se construiască, și o parte din
Giulești ca și zona mai centrală de la Cotrceni, Opera Româna și Elefterie ca și
gara de nord și Calea Griviței. De când veneam de la bunica la 15 septembrie când
începeau școlile și pănă plecam din nou într-o nouă vacanță în fiecare dimineață
tot cartierul Grozăvești ca și Giulești ca și Cotrocenii ereau spintecate de
sunetele ascuțite ale sirenelor instalate la marea uzină de apă, la fabrica de
pâine Herdan, la fabrica Semănătoarea, ca și fabrica Apaca și care începeau să
sune de la ora 5 dimineața apoi la ora 5 și 30 minute, apoi la ora 6, apoi la
ora 7, apoi la ora 8. Apoi la ora 10, apoi la ora 11, și apoi din nou la ora 15
si la ora 16 și seara la ora 10 când ieșea schimbul de seară și intra schimbul
de noapte. Primii doi sau trei ani a fost mai greu cu aceste sirene până ne-am
obișnuit că apoi nu le-am mai dat nici o atenție și aproape că nu ne mai păsa
de aceste sirene. Câteodată sunau atât de tare încât te durea capul și îți
venea să vomiți de sunetele stridente scoase și câteodată când scoteau aburii
de care nu mai aveau nevoie sunetele durau și câte o jumătate de oră. Faptul că
tata s-a îngrijit ca noi copiii să putem merge la grădiniță a avut un efect
benefic asupra educației și sănătății noastre încă de mici copii. Dimineața
plecam împreună cu fratele meu la ora 7 fără un sfert și la ora 7 sau 7 și
cinci minute eram la grădință. Aici eram clasați pe grupe de căte 10 copii și
fiecare grupă avea câte o educatoare care mai toate erau femei bune ba chiar
unele din ele erau doamne că noi spuneam doamna educatoare și nu tanti
educatoare. La ora 8 dimineața ne spălam frumos pe mâini cu săpun și ne ștergeam
de fiecare dată sub privirea atentă a doamnelor educatoare și apoi
treceam la activități de joacă și de lucru manual noi băieții ne jucam cu mașini
și tot felul de utilaje pe când fetele treceau la proba practică de cusut și cârpit
cămăși și ciorapi. La ora 12 mergeam cu toții la masa de prânz care era foarte
bună și îndestulătoare și apoi imediat treceam la somnul de după amiază până la
ora 4 când ne sculam și ne pregăteam de masa de seară unde doamnele ne dădeau să
mâncăm până nu mai puteam să băgăm în noi deoarece mie ca și lui frate-miu și
cred că și la alți copii dar aceștia nu au spus-o, am avut multe neplăceri prin
faptul că ne îndopau ca pe niște curcani și ne amenințau că dacă nu mâncăm tot
ne spun la părinți și apoi doamna educatoarea ne și pedepsea că nu avea voie să
arunce mâncare și deci noi trebuia volens nolens să mâncăm tot ce ne puneau dânsele
în castroane și slavă domnului că ne puneau cu vârf și îndesat și asta se întâmpla
pe la ora 4 și jumătate când luam masa de seară și la ora 5 fix ne trimiteau
acasă și se pregăteau și doamnele educatoare să plece acasă. Cum terminam masa
mai ales în fugă că și doamnele se grăbeau și cum ieșeam pe poarta căminului ne
și apuca durerea de burtă și până să ne dăm seama ce se întâmplă cu noi ne și
podideau diariile puternice ce se lăsau cu jeturi puternice de rahat lichid ce
se scurge din fundurile noastre și mai ales că aveam și pantaloni scurți
mergeam până acasă cu rușine în nas și cu căcații șiroind pe picioarele noastre
până în sandale și ciorapi și mergeam cu viteze de rachete și nici nu mai răspundeam
la vorbele vecinilor și intram în casă cu toată viteza și cu tot parfumul
specific pe care îl degajam cu multă larghețe de strâmbau din nas mai toți
vecini și oamenii de pe stradă care treceau pe lângă noi. Mama stătea cu noi
toamna târzie iarna și primăvara până prin luna martie, aprilie și de multe ori
pleca la țară o dată cu noi pe data de 15 mai când terminam școala și cu bagaje
multe necesare pe perioada de trei luni cât stăteam la țară la bunica. Tata
venea și el la țară numai când lua concediu de la serviciu și atunci nu putea
sta mai mult de 20 de zile iar de cele mai multe ori mergea și el prin sindicat
la diverse stațiuni balneo climaterice, la băile Felix sau la Govora sau la Căciulata
sau la mare la Eforie Nord. De multe ori ne lua și pe noi doar câteva zile dar în
special o lua pe mama că și ea avea nevoie. Mama fusese operată la vârsta de 30
de ani de hernie de disc de către marele profesor Arsenie de la spitalul nr 9,
iar pe la vârsta de 28 de ani fusese operată la fiere și de acolo doctorul
scosese un gheomotoc de fire de lână de oaie și aceasta a dovedit că mama
se juca mai tot timpul sau avusese grijă de turmă de oi de când se născuse până
se mâritase cu domnul Grefier de la judecătoria Horezu. Între mama și tata era
o diferență de 11 ani căci tata se născuse în anul 1910 pe 10 aprilie și era
berbec iar mama se născuse în anul 1921 pe 3 august și era leoaică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu