CARTEA PĂSĂRILOR MELE ROMAN AUTOBIOGRAFIC
Cap.
9
Pe
şuşea se aflau pietre mici şi mari şi trebuia să mergem cu atenţie să nu dăm cu
picioarele în ele dar cum eu eram cu ochii mai mult pe cerul albastru şi pe
dealurile din jur şi mai ales cu privirea înfiptă în dealul Copăcişului mai tot
timpul sculam din somn pietrele mari de pe drum la care fratele meu Gheorghe şi
Silvia râdeau de mine. Cum intram pe drum treceam pe lângă două case vechi
acoperite cu şindrilă şi imediat se putea vedea nu prea departe biserica
satului care îşi înălţa două turle înalte către cer dintre coroanele bogate ale
teilor înfloriţi. Tot dintre tei se ridica impunătoare ca un crenel de cetate
clopotniţa biserici cu pereţii din scândură uscată şi înegrită de trecere
vremii cu câte un oval decupat în fiecare perete al clopotniţei prin care se
putea vedea clopotul uriaş şi scândura pe care se bătea toaca. Clopotniţa avea
acoperişul din şiţă. Noi copiii mergem iute înaintea mamei şi a lui nea Lie
care veneau ceva mai în urmă discutând despre pământ şi lucrările de primăvară.
Pe stânga drumului se întindeau loturi lungi cu porumbi până sub streaşina unui
deal pe care se vedeau turme de oi păzite de oameni. în dreapta drumului se întindea
lunca ce începuse să se îngălbenească din coacerea grâului luncă ce se intindea
până la râul Tărâia ce îşi târa molcom destinul printre malurile înalte săpate în
mijlocul luncii şi după ce sărea de albia râului lunca se pierdea hăt departe în
zare către Berbeşti. Noi păşeam printre pietre, bolovani şi gropi pline de praf
şi de multe ori fie ne afundam sandalele în praf fie sculam bolovanii de pe
drum. Soarele, dogorea şi-şi întindea razele fierbintii peste dealuri şi lunci într-o
după amiază prelungită la două suliţi pe cer lungind umbrele noastre şi ale
copacilor. Vîntul adia fierbinte şi legăna în valuri spicele de grâu ce dăduseră
în pârg pe lunca iriştei. Încet încet am ajuns în dreptul bisericii şi o pală
plăcută de miros puternic de tei ne-a izbit în nas umplându-ne plămânii de
fiorii plăcerii. Se puteau vedea în cimitir flori colorate în roşu şi verde
puternic şi violet şi grena şi crucile de lemn şi cele de piatră de diferite înălţimi
şi forme. Printre teii înalţi şi rotunzi se ridicau şi brazii de un verde plăcut.
Cum depăşeam puţin biserica drumul ajungea în dreptul unui zăvoi plin de plopi
tineri şi nu prea înalţi unde se despărţea în două: o parte o lua în stânga,
mergea câţiva metrii o cotea spre
dreapta şi trecea peste un pod şubred de lemn peste un părău ce venea din
Lespedea trecea prin faţa casei lui Giugica fata cu ochii albaştrii ca cicoarea
şi părul galben ca lanurile de grâu aproape de cules de care toţii copiii din
sat se îndrăgostiseră şi unde de multe ori ne strângeam şi ne jucam, apoi
drumul începea să urce un pripor abrupt şi pe la jumătatea lui trecea prin faţa
casei lui Aurelia lui nea Andrei o vată vioaie ca o veveriţă, brunetă şi slabă,
apoi drumul ajungea în dreptul casei lui Ion al Neti un alt prieten de-al nostru
iar aici drumul se bifurca : o parte o lua ceva în stânga şi urca ceva mai lin şi
mergea spre Şes şi mai departe spre valea Podului. Aici în intersecţie se afla
un ştubei cu ghizde de lemn şi cu o cumpănă înaltă tot din lemn care avea în
coadă o butrugă mare ce servea ca o contra greutate. Pe furca ce susţinea cumpăna
se afla o icoană mare de lemn ce-l înfăţişa pe sf. Gheorghe urcat pe un cal roşu
grena ridicat în două picioare sfântul având picioarele mici în comparaţie cu
trupul şi cu capul şi ţinea în mână o suliţă ce era înfiptă într-un balaur
verde cu capul ca de cal cu dinţii ca un fierestreu. Icoana era străjuită
deasupra de o scândură ce vroia să fie un acoperiş pentru ploi dar culorile
erau uscate şi decolorate de soare şi de ploi şi pe alocuri se cojiseră. În
partea de jos a icoanei destul de mare erau trecuţi toţi cei ce lucraseră la
ridicarea ştubeiului şi toţi cei ce plătiseră ridicarea fântânii erau trecuţi
cu litere ceva mai groase, spre aducerea aminte şi spre iertarea păcatelor
celor înscrişi pe icoană. Aici la fântână o parte din drum se abătea spre
dreapta urca uşor câţiva metri se oprea în vârful unui pisc unde dădea de casa
lui Gheorghe al lui Burtică cum îl poreclise lumea din cauza unei iernii ne
operată şi care îl făcea să poarte în pantaloni un căpeţ de maţe ce-l încurcau
la mers şi pe care le ţinea într-o traistă special făcută, dar numele lui adevărat
era Preda. Aici o parte din drum se desprindea în dreapta, trecea prin dreptul
casei lui Fănica formată dintr-o singură cameră apoi prin dreptul casei lui Nae
Mânătorul profesor la şcoala din Turceşti fratele lui Fănica. Faţă în faţă cu
casa lui nea Nae se afla casa lui Neculae pe colţul uliţei un băiat tomnatic ce
uitase să se mai însoare, apoi drumul cobora lin trecea prin faţa casei moşului
Dinuţ cel rănit la braţul stâng de un glonţ dujman pe frontul Doneţului, glonţ
cei atinsese nervul braţului şi care îl făcea să tremure continu dar aşa de
puternic încât tremura toată partea de sus a corpului de săracul om deabia
putea să ducă lingura cu mâncare la gură cu mari sforţări şi acolo ajunsă
aproape goală întâlnea un cap care tremura în contra timp cu mâna. Moşul Dinuţ
era frate cu bunicul Lucă Rentea. De la casa moşului Dinuţ drumul mai cobora câţiva
metri şi se înfunda în poarta casei bunicii noastre aşezată pe un tăpşan. întorcându-ne
înapoi la drumul din dreptul casei lui Fănica şi lăsând drumul ce ducea către Bătrâna
urmând mai departe drumul ce începea să coboare puţin către casa lui Mitică Trăscău
ce se afla faţă în faţă cu casa lui Dumitru al lui Preda Burtică ce ţinea pe
fata lui Mitu Lui Nete şi de aici drumul se desfăcea iar în două: o ramură
ducea către casa prietenului nostru Costică al Floarei unde se şi înfunda. Casa
lui Costică se afla cu faţa aşezată către dealul Copăcişului, pe toată lungimea
feţei aflându-se un pridvor mare încăpător unde în zilele lungi de vară între
prânzul mic şi amiaza mare ne adunam aproape toţi copii satului la o joacă plină
de farmec. Cealaltă parte a drumului începea să coboare abrupt şi cam după
cincizeci de metri trecea pe lângă casa lui Maria lui Stocheci pe partea stângă
apoi mai cobora câţiva metri şi se oprea sub râpa copăcişului în marginea părăului
ce venea din valea câinelui şi se întâlnea cu drumul ce venea de la biserică
dar pe partea cealaltă prin luncă şi de aici drumul intra pe valea Câinelui
mergând când pe o parte când pe alta a părăului nici urcând nici coborând.
Prima casă intâlnită la câţiva metri de casa Măriei lui Stocheci era casa lui
nea Tenie aşezată pe un pisc mic unde se şi afla celălalt ştubei al satului de
unde lumea venea să ia apă şi urmând baza dealului copăcişi pe lângă părău
drumul trecea apoi pe lângă casa lui Mitu lui Nete apoi pe lângă casa finului
Gheorghe al Mărişcăi pe partea dreaptă iar pe stânga se afla casa formată
dintr-o singură cămeruţă a lui Torel, o fată singură care nu reuşise să se mărite
şi rămasă fată mare până la bătrâneţe avea să-şi ducă traiul singură zbătându-se
intr-o mare sărăcie ajutată de vecini cum puteau şi ei. Apoi drumul îşi ducea
mai departe urma pe sub dealul împădurit încă câteva sute de metri şi se oprea
sub coama dealului maluri până la locul numit Ţipirig. Aici atât drumul cât şi
părăul se despărţeau în două: un părău venea din partea stângă de undeva de
peVanga şi Valea Podului şi drumul urca tot în stânga pe Maluri până la a doua
casă a bunicii şi apoi în Valea Podului iar cealaltă parte a părăului venea din
dreapta din Mea iar altă parte a drumului mergea în dreapta către Mea. Întorcându-ne
la drumul de la biserică am văzut că un drum o lua spre stânga către satul
Turceşti iar altă parte a drumului o lua spre dreapta pe lângă părăul ce venea
din Lespedea care după câţiva metri în faţa biserici se unea cu părăul ce venea
de pe valea Câinelui şi apoi curgea la vale ca după cam o sută de metri să se
verse în râul Tărâia. Drumul urma câţiva metri acest părău apoi trecea peste el
pe un pod de lemn şi acesta tot şubred mai mergea câţiva metrii şi se despărţea
în două: un drum o lua spre stânga mergea ceva metri şi trecea prin faţa casei
lui nea Lie apoi ceva mai în sus trece prin faţa casei în care trăiau trei
fraţi care se afla la baza dealului Copăcişi apoi mergea mai departe pe lângă părăul
ce venea de pe valea Câinelui la baza dealului Copăcişi trecea prin faţa bucăţii
de pământ ce cobora de le casa bunicii, mai mergea ceva metri şi trecea pe sub
râpa copăcişului şi prin faţa casei lui Maria lui Stocheci şi imediat se unea
cu drumul ce cobora din mahalaua satului de la Costică al Floarii şi de la Nae
Mânătorul. Cealaltă parte a drumului o lua spre dreapta către Vlăduţăşti şi
mergea prin luncă la oarecare distanţă de râul Tărâia pe lângă câteva case de
gospodari şi undeva sub poala dealului ce pleca din dealul copăcişului se afla
casa lui tanti Nicu şi nea Gogu ce locuiau la Bucureşti cu familia şi care erau
prieteni buni cu mama dar şi vară de –al doilea şi care învăţaseră împreună la şcoala
din Turceşti. Soarele era încă sus pe cer şi dogorea cu putere dar în aproprierea
zăvoiului ce se formase în jurul păraielor ce se uneau în faţa biserici se simţea
o răcoare puternică şi binefăcătoare. Părăul
ce venea din Lespedea ca şi cel din valea câinelui săpaseră maluri înalte
iar pe marginea acestora se aflau multe tufişuri de plop şi anini unii din ei
chiar foarte înalţi. Mama şi nea Lie se opriseră puţin la umbra unor anini atât
cât să ne permită nouă copiilor să ne tragem sufletul şi după căteva minute
ne-am ridicat din nou bagajele pornind cu nerăbdare către bunica pe care doream
cu toţii să o vedem cât mai curând. Dar mama şi nea Ilie nu au luat-o pe nici
un drum nici la stânga nici la dreapta ci au intrat în zăvoi şi aici am dat
peste o punte formată din două trunchiuri groase de anini ce uneau cele două
maluri ale părăului aşezate lângă câte un anine pe fiecare mal pe care se afla
o un lemn cam de grosimea braţului prins în cuie de fiecare din cei doi copaci în
aşa fel ca atunci când treceai punte să poţi să te ţi de această balustrtadă
rudimentară să nu cazi în albia părăului cu maluri înalte. La trecerea peste
punte în aninele care susţinea o parte din balustradă ceva mai sus ca un stat
de om se afla bătută într-un cui mare o icoană cel înfăţişa pe sfântul Gheorghe
călare pe un cal maro ridicat pe picioarele din spate cam de aceiaşi mărime cu
sfântul care ajungea cu picioarele pe pământ deşi era călare pe cal şi care
avea în mână o suliţă al cărei vârf era înfipt în trupul unui balaur cu cap şi
trup de şarpe dar care semăna cu capul calului cu diferenţa că acesta avea dinţii
ca un fierestrău şi care arunca nişte flăcări pe nas către sfânt de culoare
galbenă stacojie. Sfântul avea un coif pe cap de culoare albastră spălăcită o cămaşe
cu zale ce semăna cu solzii de pe balaur de aceiaşi culoare cu solzii
balaurului verde decolorat. Pe alocuri vopseaua se decojise şi se decolorase de
trecerea vremii iar bucata de lemn pe care fusese pictată crăpase de sus în jos
şi cele două bucăţi ale icoanei fuseseră prinse de cineva cu câte un cui bătut în
partea de sus şi cea de jos aşa fel să unească cele două bucăţi ale icoanei. Mama
şi nea Lie au trecu cu uşurinţă dar noi copiii mai ales soru-mea îi era frică să
treacă aşa că nea Lie s-a întors şi a luat bagajele lui Silvia şi a jutat-o să
treacă pe punte iar noi băieţii am prins ceva curaj şi am trecut peste punte cu
câte un bagaj în mână restul bagajelor fiind trecute de către nea Lie. De la
punte începea o potecă printre bălări înalte, boj, urzici şi tot felul de flori
şi plante necunoscute nouă, puternic şi frumos mirositoare. Cum noi copiii eram
încălţaţi în sandale cu pantaloni scurţi ne muşcau toate urzicile de pe
marginea potecii. Poteca mergea pe lângă părăul ce venea din valea câinelui şi
era umbrită puternic de tot felul de copaci înalţi ca plopi, sălcii, anini şi
tot felul de tufişuri şi se simţea o răcoare plăcută. Noi copiii eram nerăbdători
să ajungem cât mai repede la casa bunicii şi la bunica pe care n-o văzusem de
un an de zile. Pe potecă am ajuns şi la casa lui nea Lie care se zărea prin
frunzişul copacilor peste părău şi nea lie a strigat la nevasta lui care se zărea
prin curte “Hei, femeie vezi că am venit da mă duc până la ţaţa Miţa să o duc
pe cucoana Tena şi copiii cu bagajele că au venit de la Bucureşti”. “Hă, zici
c-a venit cucoana Tena ?” a strigat peste părău nevasta lui Nea Lie
apropriindu-se mai mult de gardul de lângă părău şi ecoul se oprii în casa de
pe deal a lui Aurelia lui nea Andrei care era vecină cu casa bunicii. Şi zărindu-ne
printre copacii strigă “Bine aţi venit cocoană pe la noi că nu v-am văzut de
mult. Să treceţi şi pe la noi într-una din zile că ne face mare plăcere”, “Bine
v-am găsit Mărie. Am să trec dar mai întîi să văd ce mai este pe aci pe acasă.
Este timp că acum stau mai mult”, “Bine cucoană vă aşteptăm cu plăcere şi
spunei matale lui Lie să nu zăbovească mult pe la ţaţa miţa că trebuie să meargă
la nea Pielmuşi să ia grapa să o pregătim pentru grăpat mâine dimineaţă” strigă
tanti Maria şi ecoul se auzi iar în deal. “vin femeie repede tu pregăteşte masa
de seară că mie foame” zise nea Lie pornind mai departe pe potecă urmat de noi
copiii şi în urma noastră mama cu restul de bagaje. Poteca a ocolit un mic deal
cu porumbi abia crescuţi apoi a început să urce pe un deal mai mic am trecut pe
lângă un păr care avea pere verzi necoapte pe lângă doi nuci şi câţiva pruni
apoi poteca a început să urce abrupt şi nea Lie ne-a ajutat să trecem peste un
pârleaz am mai urcat câţiva metri şi am ajuns în faţa porţii casei lui Bătrâna.
Din stânga cobora un drum care trecea pe lângă poarta casei lui Nae Mânătoru
apoi prin faţa casei lui moaşa şi nea Dinuţ fratele lui bunicu Lucă Rentea apoi
cobora până în poarta casei lui bunica. În dreapta se afla un şopru din scânduri
înegrite de vreme în care bătrâna ţinea buţiile mari de ţuică în care mama şi
nea Vică puneau prunele culese vara. În faţa şoprului până în poarta casei era
un loc larg unde un car cu boi putea să întoarcă. Bătrâna era în curte şi mătura
cu o mătură de nuiele, aplecată din şale, când ne-a zărit pe toţi ajunşi plini
de bagaje în faţa curţii iar nea Lie a ridicat cioaca de la poartă şi a intrat
cu două geamantane mari apoi mama şi noi copiii care ne-am repezit la bătrâna să
o îmbrăţişăm lăsând bagajele pe jos şi sărind de gâtul bătrânii am pupat-o pe
obrajii subţi şi plini de riduri dar calzi şi blânzi cu ochii în fundul capului
cu părul cărunt dar mai ales cu nelipsita guşe, cât o pipotă de găină, care
crescuse la baza gâtului iar bătrâna repeta cu vocea stinsă de emoţie ”nepoţii
mei, nepoţii mei, bată-vă norocu ce dor 'mi-era de voi”. Mama s-a apropiat şi
ea şi a cuprins-o în braţe pe bătrâna şi a pupat-o pe obraji “Mamă eşti sănătoasă
o duci bine ?! ce bine arăţi !”,”Munca Teno mă ţine, munca, slavă Domnului sunt
sănătoasă şi bine. Dar voi cum ajunsărăţi ? aţi păţit ceva pe drum ? Când aţi
plecat, aseară? O bată-vă norocu de copii ce frumoşi şi mari au crescut !”
spunea bunica de zor deschizând poarta larg la podeţul ce ducea pe prispa casei
şi pe care urcă mai întâi nea Lie cu bagajele grele apoi noi copiii, mama şi
bunica. “Uite mamă dacă nu era Lie să ne ajute de jos de la şcoală până aici am
fi morţi de oboseală şi am fi ajuns o dată cu noaptea dar săracul Lie ne-a
ajutat la bagajele cele mai grele” îi spunea mama lui bunica urcând pe podeţ.
“Vezi ţaţă Miţo te aşteptai mata să-ţi aduc tocmai azi nepoţii de la Bucureşti
?” strigă nea Lie cu glas tare să se audă el mai întâi că era surd de o ureche şi
cu zâmbetul lăbărţat pe o gură rânjită până la urechi cu dinţii din faţă puţin
tociţi cu faţa arsă de soare cu pălăria bearcă pe o parte cu fruntea asudată de
efort cu ochii în fundul capului cu faţa luminată de o bunătate copilărească
puse valizele grele într-un colţ al pridvorului şi se aşeză grăbit pe un scaun
scund trăgându-şi sufletul şi oftând a uşurare. ”Mă ţaţo Miţo şi-i afară o căldură
de mori. Da cocoana Tena avu noroc că mă dusăi până la Sfatul Popular cu nişte
treburi de pământ şi de foncire că m-au pus să plătesc prea mult comuniştii ăştia
şi aşa dădui peste cocoana Tena în maşină şi ce era să mă fac că nu o cunosc că
de, aci am copilărit împreună şi uite aşa ţi-o adusă-i ţaţă Miţo" vorbi grăbit
nea Lie salivând în colţul gurii cu gândul la o ţuică bună cum numai ţaţa Miţa
din Irişte avea. Mama intrase în casă cu câteva bagaje şi despachetă câteva din
ele, noi băieţii alergam prin curte pe la capre şi pe la oile de sub pătul cu
sandalele bune prin căcăreze, bunica era pe prispă cu nea Lie şi sora noastră
care se aşezase pe un scăunel mic. Mama ieşi din cameră cu mâna plină de bunătăţi,
o pâine albă, franzelă, care se putea găsi numai la Bucureşti, două pungi cu
bucăţi colorate de rahat, două ciocolăţi şi două brioaşe pe care le dădu lui
nea Lie ca cinste pentru ajutorul dat dar şi pentru faptul că o ajuta pe bătrâna
la muncile câmpului primăvara şi toamna. "Mulţumesc coană Teno pentru
toate aceste bunătăţi. Ce-o să se mai bucure ăia mici ai mei. Bodeaproste, să-ţi
de-a Dumnezeu sănătate.” zise nea Lie cu faţa plină de un zâmbet fericit căutând
să bage prin buzunare bunătăţile primite. Mama văzând că multe din bunătăţile
date nu avea unde să le bage îi zise “Stai Lie că-ţi dau un geac de-al mamii să
le pui acolo. Mamă ai mata un geac pentru Lie ?”, “stai Teno că aduc eu unu acuş"
şi se repezi în casă în prima odaie unde era de fapt bucătăria şi ieşi cu un
geac pe care îl dădu lui nea Lie care începu să pună înăuntru toate bunătăţile
primite."Mamă adu mata şi o ţuică bună pentru Lie că i s-a uscat gâtu de
atâta căldură şi atâta cărat" zise mama către bunica iar nea Lie "Că
bine zici cocoană Teno că mi s-a uscat gâtu de atâta uscătură”. Bunica intră în
odaia cea bună şi se duse în colţ lângă sobă la o damigeană de sticlă de o vadră
cu o cinzeacă pe care o umplu cu ţuică puternic mirositoare şi i-o aduse pe
prispă lui nea Lie care gustă o înghiţitură bună după care răsuflă de plăcere întinzând
picioarele să le hodinească mai bine, se rezemă de zidul alb al casei cu cămaşa
transpirată în spate şi îşi puse pălăria pe marginea pridvorului ştergându-şi
apoi sudoarea de pe frunte şi de pe faţă cu dosul palmei. Eu cu Gheorghe
fratele meu eream sub pătul să privim caprele şi oile care stăteau strânse
una-ntr-alta cu capetele băgate una sub burta celeilalte şi care răsuflau greu
din cauza căldurii şi din cauza stratului gros de lână care îl aveau pe ele.
Mirosea puternic şi înţepat a pişat de oaie. Soarele era aproape de asfinţit şi
umbrele copacilor ale casei şi ale pătulului se alungiseră mult. Oile behăiau a
foame fiindcă bătrâna nu le scosese la păscut aşteptându-ne pe noi copiii să
venim de la oraş împreună cu mama. Eu cu Ghoerghe
călcam cu sandalele noastre prin căcărezele proaspete de oaie şi tălpile
sandalelor ni se umpluseră cu un strat gros de bălegar moale şi alunecos şi începuserăm
să călcăm cu greutate. Ne amuzam fericiţi că eram din nou în mijlocul naturii
la bunica noastră cea dragă şi curând aveam să ne întâlnim cu copiii satului
prietenii noştri de vara trecută. De pe pridvor bătrâna strigă la noi să ieşim
de sub pătul să lăsăm oile în pace şi să fim atenţi să nu ne murdărim de bălegar.
Dar noi eram deja murdari pe şosetele albe şi pe sandale şi cu greu căutam să
ieşim de unde intraserăm. Oile ne stăteau în cale şi nici nu le păsa de noi
care dădeam în ele ca să se dea la o parte dar ele stăteau grămadă şi răsuflau
din greu şi noi cu greu ajunserăm la gardul mic care înconjura oborul de oi şi
ajunşi aici am început cu scârbă să ne curăţăm bălegarul de pe sandale râcâindu-l
pe ulucile transversale din gard. Cum ne-am curăţat ca să nu ne certe bătrâna că
ne murdărisem am sărit peste gardul mic şi am ajuns în bătătură şi am continuat
să târşim picioarele pe pământul uscat să curăţăm mai bine tălpile iar când
mama ne-a văzut ne-a certat că am şi murdărit sandalele şi ciorapii curaţi. Nea
Lie bea cu plăcere din ţuica pe care i-o dăduse bătrâna şi povestea cu voce
tare şi cu plăcere ce păţise pe la sfat cu comuniştii care căutau să convingă ţăranii
să treacă în întovărăşiri să se unească să lucreze pământul ca în colhozurile
ruseşti dar cu el nu se puneau ei : el luptase pe front pentru acest pământ iar
bunicul lui obţinuse acest pămâmt de la Cuza din războiul cu turcii şi acum să
vină comunişti să le ia pământul. “Nu coană Teno numai peste capul meu vor
putea comuniştii să-mi ia pământul. Ne fură ei acum cât pământul este al nostru
încă dar după ce vor deveni ei stăpâni peste el ?! Nu coană Teno am doi copii
de crescut şi nu le dau pămăntul nu, să şti că eu unde scuip nu mai ling” se
aprinsese puţin în discuţie şi se cam abţiguiese fiindcă băuse ţuica cam repede
ca pe apă şi transpirat cum era se cam afumase cam repede. Dădu să mai bea o
gură din cinzeacă dar văzu că se golise şi se uita lung la sticla goală. “Na că
şi asta se goli.” zise cu năduf nea Lie cam supărat făcându-mi cu ochiul puţin
ameţit cu zâmbetul pe faţa strâmbată vrând să pară o glumă făcută cu mine dar păru
aşa de caraghios că pe mine mă umflă râsul urcând pe treptele pridvorului şi aşezându-mă
pe patul de pe pridvor. “Ai crescut băieţii mari coană Teno. Ia uite la Ion al
matale ce mare s-a făcut !” Gheorghe frate-mi se urcă şi el pe prispă şi se aşeze
şi el pe pat lângă mine iar nea Lie se sculă cu mare greutate de pe scăunel şi
puţin clătinat se apropie de noi şi ne cuprinse cu braţele lui puternice şi ne
mângie într-un fel al lui “ia uite ce băieţi mari ai făcut coană Teno. Cine
credea aşa ceva uite...” şi ne mângâia cu mâna sa aspră plină de crăpături prin
părul nostru tuns chilug de tata la Bucureşti. “Mamă mai adu mata încă o
cinzeacă de ţuică pentru nea Lie” zise mama la bătrâna care se şi apucase să
pregătească masa de seară. Nea Lie se aşezase din nou pe scăunelul lui şi ne
tot lăuda în toate felurile, bătrâna apăru şi îi luă cinzeaca goală şi se duse în
odaie să o mai umple o dată, mama despacheta lucrurile şi le aranja prin casă.
Silvia se lungise pe patul de pe prispă şi privea la dealul înalt al Copăcişiului
iar eu cu Gheorghe stăteam pe marginea patului şi vorbeam cu nea Lie. Soarele
sta la asfinţit şi se zărea printre nucii de la casa Aureliei, o fată din sat
vecină cu bătrâna şi cu care ne jucam în vacanţă. De pe prispă printre pătul şi
magazie se vedea o parte din dealurile de la Berbeşti, lunca şi locul pe unde şerpuia
râul tărâia. Tot în depărtare se vedea şi locul aproxumativ între nişte pluţi înalte
şi câţiva nuci mari unde se afla casa lui Dumitru şi a Mariei, verii noştri,
copiii mătuşii Lena. La poartă în uliţă se auziră voci şi văzurăm imediat pe
moaşa şi pe moşu Dinuţ care strigau la Bătrâna “Moaşe Miţo unde eşti ? Am auzit
că ai musafiri de la oraş.” Eu şi cu Gheorghe am sărit de pe pat şi în fugă am
strigat la mama şi la bunica că a venit moaşa cu moşu Dinuţ şi am şi ajuns la
poartă unde maoşa cu moşu care şi intraseră în curte ne-a îmbrăţişat şi ne pupa
pe obraji şi pe frunte cu dragoste şi parcă cu un fel de respect nemeritat ce mă
făcea să mă simt puţin stingher. Când am ajuns la moşu Dinuţ care tremura din
tot corpul cu faţa veşnic nerasă cu ochii adânciţi în fundul capului cu zâmbetul
lipit pe faţa osoasă şi arsă de soare m-a luat în braţe şi m-a pupat cu barba
tremurândă şi m-a udat pe tot obrazul cu saliva care-i curgea mereu în barbă şi
pe care o şteregea mereu cu mâneca largă de la cămaşă. Mai îmbătrânise încă cu
un an şi percepeam sensibil că moşu parcă era puţin mai mic, mai slab, mai
puternic tremurat de boală. Apăru şi mama pe prispă urmată de bunica, se sculă şi
nea Lie cu cinzeaca în mână, moaşa urcă pe sală şi o îmbrăţişă pe mama cu
bucuria vederii unei rude apropiate şi dragi. Urcă şi moşu pe sală şi o pupă şi
pe silvia şi pe mama şi se aşezară pe scăunele şi pe marginea patului discutând
de tata de la Bucureşti de noi copii care crescuserăm mai mari şi parcă mai sănătoşi
despre muncile de vară şi de multe lucruri ştiute. Nea Lie a dat mai repede ţuica
pe gât dându-şi seama că încurca rudele cu prezenţa lui şi se sculă de pe scaun
puţin ameţit şi mulţumind încă o dată pentru daruri luă geacul cu bunătăţi şi
coborî de pe prispă şi luându-şi ziua bună de la gazde ieşi pe poartă. Mama îi
strigă de pe sală că îi mulţumeşte şi ea pentru ajutorul dat iar nea Lie de pe
drum cu pălăria în mână o salută cu respect cu atenţia mărită pe unde calcă.
Noi copii intrarăm cu bunica în bucătărie, în prima cameră, şi ne aşezarăm pe
scăunele mici cu patru picioare în jurul focului de pe vatră unde fierbeau două
oale mari din lut cu diverse mâncăruri. Bunica luă cu o scândură specială
pirostriile mici şi le puse peste o grămadă de jeratic le aşeză bine mai puse câteva
surcele pe foc care se aprinseră imediat şi ardeau cu mici pocnituri şi puse pe
pirostri o cratiţă din fier în care turnă laptele alb şi spumos şi gros dintro
ulcea de pământ mai mare. Apoi cu o lingură de lemn culegea spuma de pe oalele
ce fierbeau lângă jeratic şi arunca spuma în foc. “Ioane ia tu mosorul şi suflă
în foc şi mai pune surcele pe foc să fiarbă mai repede laptele că acum văd că
cereţi mâncare. Gheorghe tu dute şi mai adu surcele de lângă magazie” ne spuse
bunica pe un ton ferm fără putinţă de împotrivire. Eu şi începusem să suflu în
foc bucuros că scăpasem mai ieftin iar Gheorghe strâmbând din nas dar fără să
zică nimic se sculă şi ieşi după lemne. Nu mai era ca la Bucureşti unde tata ţinea
cu el şi nu prea făcea ce-i spunea mama. Casa bunicii era o casă mică ţărănească,
construită toată din lemn şi acoperită cu şiţă. Totuşi pereţii casei erau
tencuiţi cu chirpici. Casa era orientată cu fereastra de la camera de dormit
spre răsărit ca în fiecare dimineaţă când Bunica se scula în cămaşa de noapte
albă şi lungă până la glezne să se aşeze cu faţa către soarele care abia răsărea
şi ale cărui raze pline de căldură şi de mângâiere ne umpleau de bucurie, noi
copiii treziţi de soare, priveam la bunica care plină de smerenie în picioare
se închina cu mişcări lente calculate punând fiecare cruce pe pieptul ei cu
evlavie şi adoraţie, apoi îşi împreuna mâinile într-o rugăciune murmurată, cu
ochii inchişi pe care soarele îi lumina şi parcă în jurul bunicii se ţesea o împletire
de raze ca de basm şi un fel de lumină gălbuie ca de aur îi cuprindea capul şi
trupul, şi după ce termina rugăciunea se închina din nou cu multă evlavie şi cu
ochii aţintiţi cu duioşie pe icoana atârnată deasupra micii ferestre, în care
un Cristos cu barbă şi plete era răstignit şi ţintuit în cuie pe o cruce
ridicată pe un deal, slab de i se vedeau coastele, cu braţele slabe de ziceai că
sunt surcele pe care le aduceam noi copii pentru gătit, cu picături mari de sânge
care îi curgeau din mâini şi picioare, cu capul plecat într-o parte cu cununa
de spini pe fruntea plină de sânge cu ochii frumoşi închişi într-o durere care
radia un fel de bucurie şi iertare divină, bunica se apleca într-o metanie adâncă
până la pământ cu mâna dreaptă care atingea podeaua, într-un fel de recunoştiinţă
şi mulţumire pentru viaţa pe care ne-o făcuse cadou prin răstignirea sa, şi iar
se închina şi iar se cobora în metania recunoştiinţei totale şi buzele ei
uscate rosteau murmure de recunoştiinţă şi iarăşi îşi punea pe pieptul larg
crucea binefăcătoare cu evlavie şi iubire cu ochii rugători aţintiţi pe Cristos
cel veşnic şi blând într-o rugă smerită şi plină de umilinţă. Bunica îşi
termina rugăciunea de dimineaţă spălată de lumina vie a soarelui binefăcător cu
faţa ei albă ca laptele care parcă acum ea însăşi radia lumină şi bucurie şi cu
mulţumirea pe faţă a unei rugăciuni implinite şi primite de Iisus bunica începea
să se îmbrace cu mişcări tăcute şi lente şi se încingea cu brăcirile frumos ţesute
în culori vii. Afară în bătătură parcă ştiind că bătrâna terminase rugăciunea
se şi auzeau raţele şi găştele măcăind şi cocoşul cântând şi găinile care
zburau din coteţ şi oile care începeau să behăie şi porcul să grohăie de foame şi
bunica îşi trăgea pe ea fusta îşi punea o cămaşe cusută cu multe mărgele mici şi
viu colorate şi pe cap îşi punea mai multe baticuri albe apoi o bazma colorată,
îşi trăgea opincile în picioare peste nişte ciorapi împletiţi din lână şi apoi
părăsea odaia în care dormeam noi copii, fără să facă zgomot să ne lase să mai
dormim. În odaia de alături auzeam cum bunica începea să aprindă focul, să
spele vasele, să mulgă oile şi caprele în bătătură, să dea mâncare la raţe, gâşte
şi găini, să fiarbă pentru porc. Noi copiii cum pleca bunica din odaie ne şi
puneam pe glume şi cei care ne sculaserăm îi sculam şi pe ceilalţi cu tot felul
de glume cu tot felul de bobârnace date în nas sau urechi sau îi gâdilam pe faţă
cu pene mici ieşite din perne. Cum veneam noi nepoţii de la Bucureşti apăreau şi
verişorii noştri de la tanti Lena de la Berbeşti, Maria, Dumitru şi Gheorghe şi
cu noi trei se făceau şase copii care dormeam cu bunica în aceiaşi odaie în două
paturi mari iar doi dintre noi băieţii dormeam pe jos cu rândul pe nişte
cojoace groase, călduroase, şi nişte cergi groase şi ne acopeream cu pături din
lână călduroase. De multe ori ne luam la bătaie cu pernele şi la un moment dat
deveneam aşa de gălăgioşi şi de întărâtaţi în de-ale jocului că începeam să
strigăm unii la alţii şi să râdem cât ne ţinea gura până ne pomeneam în odaie
cu bunica şi când vedea săraca pernele pe jos păturile aruncate dea valma toate
pe jos, noi copiii în picioare, în pat, alţii pe jos, unii sub pat, altul după
sobă începea să strige la noi şi imediat o parte din noi ieşeau afară repede pe
uşă căci cei ce mai rămâneau în odaie le cam încasau pe chelie dar şi noi băieţii
care ieşeam repede afară tot mai luam din fugă câte o scatoalcă de la bunica
care se făcea supărată foc dar noi observam că era mai mult gălăgie şi ceartă
din gură dar ochii blânzi trădau o bucurie mare că îi avea pe toţi nepoţii pe lângă
ea şi era casa plină de copii sănătoşi şi frumoşi ca noi. Afară pe prispă noi băieţii
luam apă din vadră care era proaspătă şi rece şi începeam să ne spălăm pe ochii
dar şi aici începea în curând hârjoana că ne udam unii pe alţii şi când apărea şi
fetele adică Silvia şi Maria le udam şi pe ele de aproape se golea vadra de apă
adusă de bunica, fie de la nea Tenie din Valea Câinelui, fie de la Fântâna din
mahala de la moaşa Neta. Urma imediat pregătirea şi aşezatul mesei dar până
atunci Dumitru se ducea şi mai aducea o vadră de apă din mahala eu cu Gheorghe al
Ioanii făceam curat la oi în staul, Maria şi cu Silvia o ajutau pe bunica la gătit,
Gheoghe frate-miu ajuta şi el cu diverse pe lângă bunica. Când venea şi Dumitru
cu apa şi o răsturna în vadră bunica şi aşeza masa şi noi copii stăteam roată în
jurul mesei mici şi rotunde şi fiecare pe scaunul lui mic cu patru sau trei
picioare şi aproape ne băteam pe mâncare nu că nu ar fi fost de ajuns dar cel rău
din noi ne punea să ne hârjonim unii cu alţii şi să ne dăm care mai de care mai
tari noi de la Bucureşti cu ei cei de la Berbeşti. Mâncam ouă ochiuri puse cu pătrunjel
şi bucăţi de pecie şi slănină, apoi cine mai vroia poate fasole sau ciorbă cu
turtă şi la urmă bunica punea în două străchini lapte cald de oaie cu turtă
rece şi era aşa de bun că ne băteam care mai de care să ducă cât mai multe
linguri la gură că ajungeam să facem păraie de lapte de la strachină până în
dreptul nostru, pe masă. Bunica ne certa şi ne spunea să mâncăm cum trebuie că
ne vede Maica Domnului şi se supără pe noi că nu mâncăm frumos iar o parte din
noi se scula de la masă cei care se săturaseră şi mai rămâneau unu sau doi care
mai vroia supliment de lapte dar eu sigur eram printre ultimii care mai vroiau
lapte de ajunsesem să-mi spună toţi, lăptarul. Până pregătea Dumitru şi cu
Gheorghe al Ioanii oile şi caprele pentru păscut eu mai mâncam o strachină bună
de lapte cu turtă. Afară soarele se cam ridicase puţin cam un deget peste deal şi
oile şi cele două capre erau în bătătură. De pe deal de la Domnul Nae Mânătorul
din uliţă strigă tare Costică al Veti să ne anunţe că plecaseră cu vitele.
Dumitru strigă din bătătură că plecăm şi noi acum dar că coborâm în jos către pârâu
şi ne întâlnim la răscruce la nea Tenie la ştubei. Costică răspunse că cine
ajunge primul aşteaptă. Eu cu George muream de nerăbdare să ne întâlnim cu
copii satului pe care nu-i văzusem de un an de zile. Am ieşit în bătătură când
am auzit că era Costică dar acesta deja plecase. Gheorghe al Ioanii deschisese
poarta către părău şi ieşise primul înaintea oilor ca să nu plece la vale către
Berbeşti şi le îndruma să meargă către Maluri. Oile pricepură şi ajunseră pe
drumul din vale de la părău şi o luară la deal către nea Tenie. Eu şi George şi
cu Dumitru alergam la vale printre pălămizi şi prin iarba mare şi udă de rouă
rece şi proaspătă şi alergam oile să ajungem cât mai repede la întâlnirea cu
copiii din mahala. Am trecut pe sub râpa Copăcişiului care se ridica imensă
deasupra noastră apoi am trecut pe lângă porumbii crescuţi de înălţimea noastră
din faţa casei lui Măria lui Stocheci iar Dumitru strigă la Măria să meargă cu
noi cu cele două capre pe care le avea. De pe prispă mama Mariei strigă la noi
că vine acum şi strigă la noi copiii că a auzit că am venit noi de la Bucureşti
iar noi am strigat că suntem aici cu oile şi mergem cu ele la păscut. Apăru şi
Măria din casă şi strigă la noi cu bucurie şi coborî de pe prispă şi scoase
caprele de sub pătul şi deschise poarta şi ieşi cu ele în drum iar caprele se împreunară
cu oile şi caprele noastre. O parte din oile noastre ajunseseră deja la nea
Tenie la ştubei iar Gheorghe al Ioanii se şi dusese înaintea lor să le oprească
să îi aşteptăm şi pe ceilalţi din mahala să vină. Deja se auzeau oile şi
caprele lui Nicu al Floarii şi ale lui Gheorghe al lui Burtică şi Ion al Netii.
Acum coborau pe drumul ce venea pe lângă casa lui Măria lui Stocheci. Oile behăiau
copiii strigau la noi că vin acuş noi eram bucuroşi şi apoi apărură şi
prietenii noştri dragi Costică al Floarei, cu cei doi nepoţi ai lui, Nicu şi
Ionică, care erau mai mici ca el doar cu vreo doi ani, şi care locuiau şi ei la
Bucureşti, apoi Gheorghe al lui Burtică şi Ion al Neti şi ne repezirăm unii la
alţii şi ne-am îmbrăţişat cu toţii plini de bucurie şi voie bună. Se făcuse o
turmă de cel puţin de vreo 60-70 de oi erau aproape 7-8 capre trei vaci câţiva
viţei trei câini care veniseră cu stăpânii lor. Deja ne făcuserăm doisprezece
copiii care strigam şi alergam în urma vitelor. Oile mergeau mai departe acum
pe valea câinelui şi cam la o sută de metri am dat de alţi copii care ne aşteptau
şi anume era Toraş şi cu fratele lui Costică al lui Mitu al lui Nete cu oile şi
caprele lor şi cum ne-au văzut au venit şi ne-au îmbrăţişat cu bucurie. Apoi a
apărut şi Gheorghe al Mărişcăi un băiat ceva mai mic ca noi cu nasul cârn cu păr
bălan cu ochii albaştrii cu două capre şi mai mult de zece oi. Pe drum ne-am întâlnit
şi cu Torel o fată singură ce trăia fără bărbat într-o casă sub dealul copăcişului
formată numai dintr-o singură odaie şi care cum ne-a văzut pe noi copii veniţi
de la oraş ne-a luat pe toţi la pupat de ne-a lăsat salivă pe faţă iar noi
ne-am şters repede iar fata s-a îndepărtat apoi repede bucuroasă şi parcă puţin
sfioasă către ştubeiul lui nea Tenie să ia o vadră de apă. Când am ajuns la Ţipirig
unde locuiau cu bunica lor Anica si Valeria, doua fete frumoase, surori cu părinţii
la Bucureşti. Costică şi cu ceilalţi băieţi au dat un chiot de a răsunat toată
valea câinelui la cele două surori de o seamă cu noi care ne-au şi răspuns din
vârful dealului şi am văzut cum dintr-o căsuţă mică cu un mic pătul şi un şopru
mic coboară mai multe oi şi două capre la vale către noi. Oile s-au împreunat
cu turma cea mare şi apoi au apărut şi cele două surori amândouă frumoase îmbrăcate
cu rochiţe frumose primite de la Bucureşti de la mama lor care era căsătorită
acolo dar lăsase fetele la ţară în grija bunicii şi le trimetea din când în când
ceva lucruri. Turma de oi şi capre a luat-o pe deal în sus către maluri şi noi
toţi copiii plini de viaţă şi voioşie cântam strigam şi glumeam fără de nici o
grijă. Soarele se ridicase de o palmă pe cer şi era mare şi roşu ca o mămăligă şi
pe dealurile înalte dimprejur un verde crud era bătut de un vânticel domol al
unei dimineţi călduroase de vară timpurie. Sus pe maluri unde turma se oprise şi
începuse să pască iar caprele se abătuseră într-o mică pădurice cu tot felul de
lăstărişuri noi copiii ne aşezaserăm la tot felul de jocuri, împărţiţi pe mai
multe categorii, pe mai multe grupe, şi de vârstă şi de ataşament, şi toate văile
dimprejur ca şi toate dealurile răsunau de chicotele şi gălăgia făcută de noi.
Eram în total 18 copii căci ne mai întâlnisem pe deal pe maluri şi cu nişte
copii din valea podului. Oile şi caprele păşteau liniştite în turmă şi din când
în când câte unul din noi se mai ducea şi le mai întorcea când acestea se abăteau
din drumul plănuit de noi. De pe maluri turma păscând domol se abătu spre Vanga
şi de aici uşor se ridica pe deal în sus către valea Podului către satul Cireşu,
oile păscând pe câmpie sus pe deal iar caprele pe coasta care începea de la
maluri către şes. Eu cu Costică cu fratele meu cu Dumitru cu Gheorghe al Lenii,
cu Ion al Netii, cu Iulică jucam poarca iar Toraş care erau un copil cu un
defect de vorbire şi care la prima vedere părea un copil prost şi debil prin
felul cum mergea şi chiar gândea era paznicul întregii turme şi noi toţi copii îl
rugam să se ducă să întoarcă oile când acestea o luau razna pe câmp şi intra în
lanurile de porumbi sau secară sau grâu ale oamenilor. Era un băiat liniştit şi
tăcut cu vorba fornăită pe nas, domoală, cu fruntea înaltă cu părul nepieptenat
şi vâlvoi în creştetul capului, cu o faţă ovală şi prea mare pentru vârsta lui,
cu un zâmbet veşnic lipit pe faţa lui cu sprâncene groase şi negre deasupra
unor ochi mari şi negri blajini din care se revărsa o mare de bunătate. Noi toţi
copii ne jucam cu el ca şi cu oricare deşi părea debil mintal noi ne făceam cu
toţii că nu observăm acest lucru şi îl tratam ca pe un copil normal şi nu era joc
la care să nu participe şi Toraş. De multe ori chiar când oile şi caprele şi
vacile şi boii o luau razna pe câmpuri şi văi şi se depărtaseră prea mult de
noi copiii sau intrau în porumbi sau lanuri de grâu opream jocul şi începeam să
ne luăm la ceartă care să se ducă să întoarcă oile şi vitele şi ne pomeneam că
fără să zică nimic se şi pornea Toraş al nostru către oile cu pricina şi
dintr-o alergătură de namilă de copil aducea turma de oi şi vite pe locurile pe
care acestea trebuiau să pască şi venea repede gâfâind către noi copiii care
strigam la el de bucurie şi-l luam în braţe şi-l tăvăleam prin iarbă şi ne
aruncam pe el cu toţii în semn de apreciere şi gura lui cu buzele groase se
desfăcea într-un zâmbet bleg până la urechi şi drept recompensă îl puneam să
tragă de câteva ori în plus în mingea făcută de noi din tot felul de cârpe băgate
într-un ciorap şi se punea Toraş al nostru şi trăgea cu aşa forţă în minge că
dacă aveai norocul să te nimerească în cap sau mai rău în faţă erai un om mort
pe ziua aceea de ziceai că te-a lovit boul cu copita în faţă. Toţi copiii
indiferent de erau fete sau băieţi mergeam desculţi cu vitele la păscut că pe
acele timpuri cu greu puteai să vezi la ţară oameni încălţaţi cu pantofi sau
sandale fiindcă oamenii nu aveau posibilitate să cumpere încălţări iar în
zilele de sărbătoare şi duminicile când mergeau la biserică sau pe la “comperativă”
jos în vale se încălţau cu ciorapi groşi de lână şi cu opinci făcute din piele
groasă de porc încheiate cu nojiţe. Eu cu Gheorghe fratele meu şi cu Silvia
aveam pantofi cumpăraţi de mama la Bucureşti şi chiar aveam şi câte o pereche
de sandale dar deja ştiam că dacă venim încălţaţi cu aceştia pe deal la păscut
cu vitele toţi copiii s-ar fi uitat la noi cu invidie care se putea citi direct
pe feţele lor şi atunci ştiam dinaite când veneam de la Bucureşti că atunci când
mergem pe deal cu oile să mergem desculţi ca şi ceilalţi copiii să nu creadă că
ne încredem şi ne dăm mari de la oraş. Pe deal acum după ce obosiserăm alergând
după minge ne-am aşezat toţi băieţii lângă cele patru fete care erau cu noi şi
care se aşezaseră la umbra unor fagii bătrânii şi stufoşi şi una din ele chiar
cosea frumos o cămaşe cu mărgele cu mulţi fluturi coloraţi pe ea. Am început să
povestim care cum aveam plăcere de tot felul de lucruri pe care le ştiam fie
citite prin cărţi fie văzute pe unde umblasem dar cel mai mult copiii ne puneau
pe noi cei de la Bucureşti să povestim filme văzute de noi fie la cinema fie la
televizor căci auziseră şi ei că apăruse şi cinematograf în casele oamenilor.
Eu şi cu Gheorghe, ca şi Nicu cu fratele lui, Ionică, povesteam pe rând tot
felul de filme de aventuri, de dragoste, poliţiste sau cu tot felul de crime şi
copiii din sat ne ascultau cu gura căscată de curiozitate şi de multe ori eu şi
cu Gheorghe ne luam la certă căci nu cădeam de acord cu diferite faze din film şi
fiecare povestea acelaşi film după cum îl înţelesese el iar eu de multe ori îl
completam sau corectam sau el mă corecta pe mine şi de multe ori ne supăram dar
copiii ne împăcau şi ne rugau să continuăm cu povestitul. Soarele se ridicase
de o suliţă pe cer iar noi copiii ne măsuram umbra corpului şi am văzut că era
jumătate din înălţimea corpului şi am stabilit că era la jumătatea conacului de
prânz. Era cald afară iar roua din iarbă se uscase iar noi alergam după oi şi
capre. Am ajuns cu oile şi caprele în zâne şi apoi pe sub maluri am ajuns la fânărie
unde se afla casa bunicii unde crescuse Gheorghe al Ioanii acum vărul nostru
luat şi cresut de mătuşa noastră tanti Lena. Eu cu fraţii mei eram desculţi ca şi
ceilalţi copii şi ne era foarte greu la început să mergem cu picioarele goale
prin tot felul de mărăcini, pălămizi, gloduri. De multe ori prietenii noştrii
de la Turceşti ne ajutau şi de fiecare dată când ne venea nouă rândul la întors
de oi şi capre se oferea de fiecare dată un alt prieten dar de cele mai multe
ori Toraş se oferea să se ducă el în locul nostru. Pe dealuri cireşii erau deja
copţi iar Costică al Floarii care era ca o veveriţă se căţăra în toţi cireşii
de pa Zâne şi de pe Maluri şi ne arunca crengi întregi cu cireşe mari,
pietroase iar când cobora din cireşi avea sânul plin cu cireşe negre şi
gustoase pe care le vărsa jos pe o cârpă albă pe care copiii din sat o aduceau
cu ei pe care şedeau la povestit şi cum grămada era mare şi îndestulătoare cu
toţii ne grăbeam care mai de care să mâncăm apoi se urca Gheorghe al lui Burtică
şi cobora şi el cu cămaşa plină de cireşe apoi se urca şi Ion al neti şi tot aşa
până ne săturam de tot felul de cireşe şi de cele roşi şi de cele galbene şi de
cele negre de ajunseserăm cu buzele vineţii iar cămăşile erau deja pătate de atâtea
cireşe. Eram acum pe Maluri la Ştubei şi ne strânseserăm cel puţin 25 de copii
din tot satul, câţiva din muncel şi câţiva din Mea. Majoritatea auziseră că
sosiserăm noi nepoţii lui Miţa de la Bucureşti ca şi nepoţii lui Costică al
Floarii. Neam măsurat din nou umbrele când soarele s-a mai ridicat ceva pe cer şi
am văzut că umbra noastră era cât lungimea corpului şi am convenit cu toţii că venise prânzul cel
mare şi afară oile începuseră se se strângă în cârduri cu capetele băgate unele
în altele din cauza căldurii şi nu mai păşteau numai dădeau repede din cap şi
picioare când le muşcau tăunii. Cu toţii într-un chiot de bucurie am strigat că
mergem cu oile către casă dar ne bucuram nu că era rău cu oile la păscut ci de
faptul că după ce ajungeam acasă şi mâncam de prânz toţi copiii din mahala erau
lăsaţi liberi de părinţii lor şi conveniserăm cu toţii de comun acord să ne strângem
la noi acasă după prânz să continuam joaca prin înţelegere stabilită la cîte
unul din copiii satului. În general ne strângeam fie la Costica al Floarii fie
la Giugica fie la noi la Batrîna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu