Stima]i rom=ni din ]ar\ [i din diaspora !
Cu deosebit\ stim\ [i cu sufletul ;nc\rcat de o mare remu[care prin faptul c\ am ajuns ;n situa]ia de a cere ajutor la rom=ni care au avut noroc ;n via]\ [i au putut agonisi ceva bun\stare [i care vor avea bun\ voin]\ de a ajuta prin sponsorizare un ne=nsemnat poet, romancier, scenarist, pamfletar [i altele ca pe viitor s\ am minima posibilitate de a mai scrie pe blog diverse, actualmente nemai av=nd bani de a pl\ti abonamentul la cablu [i la internet, ba de multe ori neav=nd bani nici pentru o p=ine. Actualmente fata mea care de 11 ani a fost ;mboln\vit\ de contele incapuciato, care actualmente este diavolul pe p\m=nt, [i care dup\ o colaborare de peste 10 ani, mi-am dat seama c\ este [eful diavolilor pe Terra, trimis special la Bucure[ti, Rom=nia, unde foarte cur=nd va avea loc cea mai mare b\t\lie ;n astral [i paranormal, pentru refacerea Gr\dinii Maicii Domnului. Acest diavol homosexual c=nd am rupt leg\tura cu el mi-a ;mboln\vit fata transfer=nd ;n spiritul [i trupul ei mai mul]i diavoli foarte periculo[i, de atunci ;n casa noastr\ nu mai exist\ pace [i lini[te, [i lipsa acut\ de bani nu ne permite s\ pl\tim exorcizarea la preo]ii care se pricep s\ fac\ asemenea slujbe. :n consecin]\ cine are bun\voin]\ de a m\ sponsoriza de a mai putea s\ public ;n viitor diverse scrieri, v\ rog s\ trimite]i ajutorul DVS ;n contul> BARBU SIMION, CONT IBAN> RO04CARP041900804251RO01 deschis la CARP BUCURE{TI ALBA IULIA, sau ON LINE la OFICIUL PO{TAL 4, PE NUMELE BARBU SIMION dar anun]=ndu-m\ prin telefon >0727719196 c\ mi s-a trimis o sum\ de lei la po[ta 4. V\ mul]umesc anticipat iar pentru cei ce au voin]a de a m\ ajuta voi scrie diverse poezi sau altele [i voi putea s\ dau anumite sfaturi ;n diverse probleme legate de familie, societate, [coal\, s\n\tate, etc [i voi face diverse rug\ciuni, mantre [i yantre pentru a aduce ;n familiile DVS bog\]ie [i fericire [i multe alte practici benefice la momentul solicit\rii. Cu stim\ [i respect ! Dumnezeu s\ v\ bine cuv=nteze ! GURU BARBU SIMION.
CARTEA PĂSĂRILOR MELE
ROMAN AUTOBIOGRAFIC
CAP.
5
Sunt
amintiri care şi acum mă înfioară de plăcere la aducerea aminte. Şi unele
dintre acestea sunt cele legate de bunica mea Miţa din Irişte bunica din partea
mamei care avea să-mi îndrume primi paşi în viaţă de când aveam să văd lumina
zilei până când avea să închidă ochii pentru totdeauna la vârsta de 82 de ani în
primăvara anului 1978. Deşi nu am petrecut mare parte din timp cu dânsa totuşi
cea mai mare parte a copilariei dar şi cea mai fericită şi plină de bucurii
aveam să o petrec în casa sa modestă de sub râpa Copăcişului. Bunica locuia în
satul Turceşti, comuna Mateeşti şi după câte ştiu se născuse, trăise şi avea să
se stingă în acelaşi sat unde văzuse lumina zilei fără să fi paşit mai departe
de oraşul Horezu cam la 30 km depărtare şi fără să fi văzut în viaţa ei un tren
cu locomotivă şi care auzise din spusele mamei şi ale cunoscuţilor că ar fi
mers pe roţi de fier şi pe un drum tot din fier. Şi lucrul cel mai de preţ care
l-am învăţat de la bunica dar de care aveam să-mi dau seama mult mai târziu când
deja dânsa nu mai era a fost sădirea în sufletul meu de copil, picătură cu picătură,
a celei mai pure şi mai frumoase dragoste, veneraţie şi respect pentru Domnul
Dumnezeul nostru şi pentru Domnul Iisus Cristos. Bunica sau Bătrâna cum o
numeam noi toţi nepoţii ei era o femeie cu frica lui Dumnezeu plină de dragoste
şi înţelegere faţă de noi copiii iar în sat, numită Miţa din Irişte, era
respectată de dujmani şi iubita de prieteni şi-mi aduc aminte că mulţi dintre sătenii
pe care mi-i spunea Bătrâna că ar fi dujmani de-ai noştrii după un timp
oarecare realizam că fostul aşa zis dujman devenea prieten şi chiar ne călca
casa deoarece Bătrâna ne învăţa că dacă un cunoscut îţi face un rău sau te
vorbeşte de rău, tu să nu-i răspunzi cu ură şi dujmănie ci cu ajutor şi bineţe şi
vorbe bune. Bătrâna era creştină ortodoxă şi credea în Dumnezeu şi în existenţa
lui şi a lui Iisus Cristos tot aşa cum era sigură ca ea era vie. Şi atâta
credinţă purta în suflet încât miercurea şi vinerea din săptămână şi toate
posturile de peste an să le ţină cu evlavie şi convingere. Şi nu era duminică sau
cât de mică sărbătoare în care să se ţină slujbă la biserică şi Bătrâna noastră
să lipsească. Cred că era prin 1953 sau şi 54 pe vară când, fiind dus de mama
la Bătrâna, eu cu fratele meu Gheorghe şi cu Silvia soru-mea, ca mama să poată
face lucrările agricole în Cireşu unde tata avea cam 4 ha de pământ agricol,
aveam să o cunosc şi mai bine pe Bătrâna fiindcă era prima vară şi toamnă mai
lungă în care am locuit împreună cu dânsa şi aveam să cunosc îndeaproape învăţăturile
domnului Iisus din practica de zi cu zi a bunicii. Casa bunicii fusese ridicată
de bunicul Lucă Rentea pe un tăpşan de câmpie la jumătatea unui deal ce cobora
din mijlocul cătunului Irişte până în părăul Câinelui, părău ce străbătea mai înainte
să ajungă la noi, Valea Câinelui. Casele gospodarilor din Irişte se întindeau
pe marele deal al Iriştei format la rândul lui din dealuri mai mici, din pârâiaşe,
pârâuri, văi şi văioage, râpi şi păduri mai mici. Satul Turceşti era format din
cătunul principal Irişte apoi cătunul Mea, Ponoare, Valea Podului, Lespedea,
Maluri, Vanga, Muşcel, Sub Maluri, Valea Câinelui, Valea Mare, Copăcişul, Vlăduţăşti,
şi Lunca Iriştei străbătută de râul Tărâia. Cea mai mare parte a gospodarilor îşi
amplasaseră casele în Irişte, câteva pe Mea şi Ponoare câteva în Muşcel, o
singură casă în Maluri, cea de-a doua casă a bunicii mele, câteva case pe Valea
Câinelui ceva mai multe în Vlăduţăşti şi o singură casă în luncă pe malul râului
Tărâia nu departe de unul din gâldanele în care ne scăldam toţi copiii satului
când scăpam de corvoadele la care ne puneau ai noştri. Deasupra casei noastre
pe deal în sus se afla casa lui moş Dinuţ, fratele bunicului nostru, care
venise din război rănit la mâna stângâ deasupra cotului iar glonţul dujman
rusesc îi atinsese nervul şi mâna îi tremura din umăr aşa de tare încât nu
putea ţine o strachină cu mâncare în ea că din două tremurături o vărsa pe toată.
Aşa l-am cunoscut pe moşul Dinuţ care după război nu mai putuse muncii şi
devenise un întreţinut făcând şi dânsul treburi mărunte prin casă atât cât îi îngăduia
mâna şi atât cât îl lăsa moaşa să facă fiindcă inima moşului era mare şi dânsul
dorea să se facă util dar neputinţa sa era tot aşa de mare şi în cele din urmă
tot greul căzuse pe umerii moaşei care se zbătea cum putea să-l crească pe
singurul lor copil pe care îl aveau, Gheorghe, un flăcău rotofei bălan cu ochii
albaştri care se mişca ca un titirez şi se urca în copaci ca o veveriţă. Noi
copiii din sat ne uitam la Gheorghe al lui Dinuţ ca la un făt frumos din
poveste şi eram încântaţi de plăcere când ne băga în seamă şi ne făcea tot
felul de plăceri, giumbuşlucuri sau bezele. Tot timpul era bun cu noi ne apăra
de ceilalţi copii şi ne lua partea ştiind că suntem nepoţii lui şi de multe ori
venea şi ne scotea din treburile la care ne pusese bunica să le facem tocmai în
conacu de prânz şi ne lua cu el la Tărâie unde toţi copiii din sat se scăldau.
Cele dintâi impresi şi cele mai plăcute de care îmi amintesc mereu cu plăcere
sunt cele legate de casa Bătrânii unde m-am născut şi am vazut lumina zilei într-o
după amiază târzie de primăvară în prima zi de paşti, duminică, 9 aprilie,
1950. Mama născuse atunci doi gemeni primul fiind eu Simion şi al doilea la câteva
minute după mine fiind Gheorghe, nume primite de la naşul nostru Ghiţoiu Simion
din comuna Stroieşti. Vestea se răspândi repede în toată comuna şi în sat căci
era un eveniment rar prin părţile locului ca o femeie să nască doi gemeni amândoi
sănătoşi. Atena mama noastra numită în sat Tena lui Miţa iar în satul Cireşu de
unde era tata Tena lui Gheorghe a lui Stanciu, era renumită acum de două ori, o
dată prin faptul că era socotită una din cele mai frumoase femei din tot ţinutul
iar acum prin naşterea celor doi gemeni devenise iar cunoscută ştiut fiind
faptul că pe cât era frumoasă pe atât nu avusese noroc în prima sa căznicie căci
primul ei soţ, un grefier la tribunalul din oraşul Horezu, deci un om cu multă
carte la vremea aceea, după câţiva ani de căsnicie o cam luase razna, mai mult
din cauza geloziei, văzând la tot pasul pretinşi prieteni şi cunoscuţi care încercau
să-i seducă frumoasa soţie sau chiar să i-o fure şi având să sfârşească prin
dezlănţuirea unei nebunii furioase împuşcându-se în tâmplă, nu înainte de a o împuşca
şi pe mama dar din fericire într-o mişcare de autoconservare văzând ce are de gând
nebunul îşi pusese mânile pe piept în dreptul inimii unde îndreptase pistolul
iar glonţul ucigaş nu reuşise să treacă mai departe de mâna dreaptă unde rămăsese
înfipt şi după ce îşi revenise din leşin văzuse ce grozăvie făcuse soţul care zăcea
mort. În acele vremuri imediat după primul război o grozăvie ca aceasta trecuse
graniţele ţinutului până hăt departe la Craiova, Târgu Jiu şi până la Rm. Vâlcea.
În comparaţie cu mama Atena, sora ei Elena mai mică cu câţiva ani era oacheşe,
mai mică de statură şi nu aşa de frumoasă, care se măritase de tânără cu Vică
Cumpănaşu din comuna Berbeşti cu care făcuse doi copii pe Maria şi pe Dumitru
iar mai târziu aveau să-l înfieze şi pe Gheorghe al Ioanei din maluri o femeie
simplă ce se aciuiase pe lângă casa bătrânii şi care în anii de tinereţe
suferise un accident stupid care avea să-i schimbe soarta când într-una din
zile ducând mâncare la oamenii ce lucrau la construcţia casei din maluri, după
ce pusese jos baniţa cu oalele de mâncare pe care o adusese tocmai din Irişte fără
să o fi pus o singură dată jos, după ce-şi îndreptase şira spinării de atâta
oboseală şi începuse să glumească cu oamenii de pe casă, pe care puneau şită,
sucindu-se şi învârtindu-se de plăcere pe lângă tineri şi bărbaţi, nu se ştie
cum se face, că unul din lucrători cu capul plin de ţuică şi cu ochii după
fetele tinere, scăpă o şiţă din mână, care se îndreptă cu viteză tocmai în buza
de sus a fetei, tăindu-i buza în formă de triunghi cu vârful la rădăcina
nasului prin care se vedea dintele din faţă rupt de izbitura lemnului. De
atunci biata fată, din frumoasă ce era deveni urâtă, la care nu te uitai cu plăcere
iar când vorbea fonfăia aşa de greu vorbele încât trebuia să fi foarte atent la
ce spune să poţi înţelege ceva. După ce casa fusese terminată şi toate vitele
duse acolo, biata Ioana care vedea că toţi o părăsiseră şi din fata curtată şi
mult îndrăgită ajunsese fonfăita ocolită până şi de cele mai bune prietene,
ceruse bunicii noastre să o trimită sus în Maluri să aibe grijă de casă şi de
animalele de acolo fiind singură şi departe de oamenii satului. Nu după mulţi
ani de sihăstrie când aproape satul că o şi uitase, biata Ioana sa pomenit
gravidă şi bătrâna dându-şi seama ce se întâmplase a încercat să o aducă jos în
Irişte să nască asistată de femei, care ştiau ce să facă în aceste momente,
Ioana refuzase cu îndărjire iar bătrâna văzând că nu e chip să o convingă o
trimisese pe Lena, fata ei mai mică, să locuiască o perioada pînă se apropria
sorocul iar ultimele două săptămâni venise şi bărâna să fie de faţă când avea să
nască. Deşi încercase să afle cine era
viitorul tată al noului născut biata Ioana refuzase în ruptul capului să dea
cea mai mica explicaţie fie schimbind vorba fie tăcând ca o mută până când bătrâna
şi cei din casă au renunţat să mai afle ceva. La începutul lunii august Ioana în
vârstă de 30 de ani dădu naştere la un baieţel rumen şi frumos pe care îl
botezară Gheorghe numele cel mai des folosit într-o inerţie a naivităţii ţărăneşti
şi a unei culturi săteşti lipsită de fantezie. Până la naşterea din flori a
micului băiat Bătrâna şi cu cei ai casei care aflaseră de sarcina Ioanei au
putut să ţină secretul ruşinii dar după naşterea micului Ghiorghiţă nu se mai
putuse ţine secretul şi tot satul, ba chiar tot ţinutul află că fonfăita născuse
un copil din flori băiat pe care îl botezaseră Gheorghe. Faptul acesta în tot ţinutul
era considerat un mare păcat şi subiect de bârfă dar nu după mult timp oamenii
dădură uitării cele întâmplate şi începură să vadă cu alţi ochi şi, ca buni creştini
ce se aflau, au acceptat-o fără rezerve pe biata fonfăită, mai mult, femeile
din sat gândind că dacă nici un bărbat nu-şi asumase pocinogul ce i se făcuse
femeii puteau să stea liniştite că bărbaţii lor nu erau traşi prin judecăti
pentru o eventuala pensie alimentară. Pe de
altă parte acest lucru avusese şi o influenţa pozitivă asupra Ioanei
prin faptul că bărbaţii din sat văzând cu câtă îndârjire ţinea femeia secretul
cu tatăl copilului, începuseră tot mai mulţi să vină în vizite tot mai dese pe
la femeia din maluri iar Ioana în marea sa bunătate îi primea pe toţi, fără
vreo discriminare încăt nu după mulţi ani ajunseră la urechile sătenilor încăierările
şi bătăile ce aveau loc pe drumurile ce duceau spre casa din maluri. Nu împlinise
33 de ani când biata Ioana se află bolnavă, şi dusă de unul din amanţii ei la
dispensar se află cu mare repeziciune în tot ţinutul că fonfăita suferea de
boli lumeşti şi se spunea că ar fi avut chiar sifilis. Biata Ioana fusese
chemată la şeful de post din Berbeşti şi întrebată în maniera caracteristică
miliţiei populare cam cu cine avusese de aface în aceşti ani, să spună ce bărbaţi
fuseseră în ultimul timp pe la dânsa dar chiar dacă iar fi zmuls şi limba din
gură şi unghiile din degete tot nu ar fi spus ce bărbat trecuse pe la ea. Era
de o îndărătnicie aşa de mare încât miliţianul povestea prin comună cu oarecare
bravadă că prin câte anchete umblase şi instrumentase dânsul la viaţa lui şi cât
de deştept fusese el când aflase un cuib de hoţi ce lucrau la Craiova şi pe
care pe toate le rezolvase cu brio totuşi îşi găsise şi dânsul naşul prin fonfăita
Ioana de la care nu putuse să afle nimic oricât de abil şi de deştept fusese
aceasta, toanta îl dăduse gata. Nu trecuse mult timp când în comună începură să
apară ca cipercile după ploaie cazuri tot mai multe de boli lumeşti încât acum întregul
sat şi împrejurimile începuseră să o blesteme pe fonfăită, sătenii începuseră să
o ocolească tot mai mult încât biata Ioana se pomeni vizitată numai de bătrâna şi
de cei ai casei. Pe lângă boala care o măcina tot mai mult şi pe care nu ştia
cum să o trateze şi cu ce să o trateze, căci cei de la “policrinica” din comună,
nu puteau să vină cinci km până la ea să-i facă injecţiile, biata Ioana răcii într-o
iarnă la plămâni şi nu dădu importanţă bolii iar în primăvară se declanşă o
pneumonie grozavă combinată cu supărarea şi boala lumescă pe care o ducea cu
zile pe picioare cu lipsa unei alimentaţii normale, fonfăita blestemată tot mai
mult de muierile satului nu apucă crăciunul din acel an că-şi dădu sufletul într-un
noiembrie cu zăpadă şi ger, singură doar cu bătrâna care îi aprinsese ultima
lumânare şi care îi ascultase ultima sa rugăminte, cu ochii în lacrimi, cu gândul
la micuţul ei Gheorghiţă care împlinise de curând şapte ani care de acum înainte
nu avea pe lume decât pe Dumnezeu şi pe bătrâna care fu implorată să aibe grije
de el ca şi de propiul ei copil. Iar după ce îi ceru iertare bătrânii pentru necazurile pe care i le adusese şi lui
Dumnezeu pentru păcatele săvârşite cu voie şi fără de voie Ioana cea mult încercată
de viată, închise ochii pentru totdeauna cu o faţă senină şi cu gura ce semăna
mai mult a zâmbet decât a supărare. Din acea clipă Ghiorghiţă al Ioanei din
maluri trecuse sub oblăduirea directă a bătrânii iar tanti Lena, sora mamei,
care avea doar doi copii pe Maria şi pe Dumitru în comparaţie cu mama Atena
care ne avea pe noi, trei copii, fu desemnată de bunica să-l înfieze pe
Ghiorghiţă al Ioanei care de atunci devenii oficial vărul nostru şi fratele lui
Maria şi lui Dumitru. Deşi îl cunoşteam din vedere pe Ghiorghiţă al Ioanei din
vizitele scurte pe care le făcea cu maicăsa când rare ori venea pe la bunica cu
anumite treburi sau când Ioana era bolnavă bunica îl aducea la noi pe micuţul
Gheorghiţă care era de o seama cu noi dar care era îmbrăcat mai mult în zdrenţe cu haine ţărăneşti pe când
noi ne lăfăiam în hainuţe de oraş, aşa gândeam noi, totuşi îl îndrăgeam şi îl
simpatizam pe Ghiorghiţă deşi el se uita la noi ca un sălbatic şi nu scotea
nici o vorbă deşi noi îl omoram cu întrebările, el stătea mai mult ascuns în
fusta maicăsi sau în poala bătrânii şi nu scotea nici un murmur până ne
plictiseam şi ne duceam să ne jucăm cu ceilalţi copii ai satului. I-au trebuit
mai mult de doi ani lui tanti Lena şi lui nea Vică să-l îmblânzească pe micuţul
Ghiorghiţă şi să-l înveţe să vorbească fiindcă acolo în maluri lângă o mamă
care nu vorbea decât preotului când se spovedea nu avusese mare lucru de învăţat
şi că diferenţa dintre o oaie şi el nu era alta decât că el avea două picioare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu