CARTEA PĂSĂRILOR MELE ROMAN AUTOBIOGRAFIC
CAP.
4
Noaptea
adâncă apăsa greu asupra sătenilor iar frigul începuse să înţepe. În razele ca
de soare ale proiecţiei filmului se vedeau norii de fum de ţigare, ce
planau pe deasupra, pe care uni săteni începuseră
să-şi le aprindă. Eu şi fratele meu stăteam cu scaunele înghesuite de câteva
babe iar una pe care eu nu o cunoşteam şi care mă recunoscuse ca fiind Ion al
Tenii mă trăsese la sânul ei şi mă acoperise cu un cojocel, ce mirosea a lână râncedă,
să nu-mi fie frig. Purecii începuseră să mişune pe sub plovărul şi cămaşa cu
care eram îmbrăcat şi începusem să mă scarpin. De câteva ori bătrâna care mă ţinea
în braţe îşi trecea mâna aspră prin părul meu tuns chilug sau îmi zgâria faţa
cu crăpăturile palmei muncite, într-un gest de mângâiere şi asta nu-mi făcea plăcere.
Priveam la film cu bucuria copilului lipsit de griji şi mă bucuram gălăgios la
tot ce vedeam în film ca şi ceillalţi ţărani simpli în naivitatea lor. Pe
perete se vedeau acum realizările poporului sovietic care pornise ca şi celelalte
popoare frăţeşti întru comunism la reconstrucţia şi consolidarea puterii
populare care de acum înainte era în mâna poporului, a muncitorilor şi ţăranilor
care de acum aveau să muncească doar pentru ei şi familiile lor şi pentru
statul comunist care le deschidea largi perspective de dezvoltare şi propăşire
pe drumul construcţiei societăţi populare conduse de însuşi ţărani şi
muncitori. Şi pe imagini în care ţăranii ruşi erau arătaţi muncind în colhozuri
cu bucurie şi zâmbet pe faţă, vocea piţigăiată şi grăbită demonstra ţăranilor
români cât de bine şi de spornic se lucra pamântul în comun, în colhozuri, ce
randamente mari aveau ţărani sovietici şi imaginile arătau ţăranii sovietici
care cărau în case mari ca de boieri sacii plini cu nu ştiu ce şi o tânără
colhoznică aducea în casă, dintr-o maşină volga, un aparat de radio unde apoi
toata familia ascultau încântaţi, pe prea mult iubitul lor conducator, tovarăşul
Hruşciov. Tot piţigăiatul povestea despre conducerea de partid şi de stat în
frunte cu tovarăşul GH.GH.Dej, că au avut mai multe contacte cu conducătorii
Sovietici unde ai noştri cereau să li se împărtăşească şi lor din bogata
experienţă a ruşilor în domeniul colhozurilor şi Sovieticii catadicsiseră în
cele din urmă la multele insistenţe să trimită o comisie formată din cei mai
buni tovarăşi activişti din colhozurile lor pe plaiurile îmbelşugate ale
R.P.România unde să destăinuiască şi ţăranilor români din secretele muncii în
comun ale ogoarelor unde munca în comun avea să-i facă pe ţărani mai bogaţi şi
mai deştepţi. Tot pe imagini de veselie generală se anunţa poporului român că în
câteva sate de la câmpie ţărani ceruseră conducerii de partid şi de stat să le înfiinţeze
câteva cooperative de producţie unde ţăranii întovărăşiţi, uniţi cu tot ce
aveau prin gospodariile lor să muncească în comun pământul pe care îl aveau. Se
arăta apoi cum ţăranii cărau, în cooperativa agricolă de producţie care se înfiinţase
în comuna lor, tot inventarul agricol de care dispuneau, căruţe cu cai, boi,
vaci, pluguri şi cum unii ţărani chiaburi care se convinseseră de puterea
populara şi de binefacerile ei ceruseră să intre în tânărul partid comunist şi
apoi în CAP şi aduceau în acest CAP combaine şi tractoare, cirezi de boi şi
vaci, cai şi chiar moara pe care o avea un chiabur o dădea comunităţii, bunuri
pe care ţăranul chiabur recunoscuse că le obţinuse prin exploatarea ţăranilor.
Apoi jurnalul trecu la partea sportivă unde vocea piţigăiată plină de avânt
revoluţionar lăuda performanţele nemaipomenite ale sportivilor români care sub
conducerea înţeleaptă a PCR obţineau victorii peste victorii împotriva
echipelor capitaliste prost organizate în care capitaliştii foloseau sportul
pentru a exploata cetăţenii pe când în Uniunea Sovietică şi în tările eliberate
de sub exploatarea omului de catre om unde capitaliştii şi exploatatorii
fuseseră eliminaţi pentru totdeauna sportul era folosit pentru dezvoltarea
fizică şi intelecuală a tinerilor muncitori şi ţărani nexploataţi de nimeni. Şi
pe aceste piţigăieli erau arătaţi tineri muncitori în întreprinderi unde li se
creaseră terenuri de sport unde după orele de servici practicau diferite
sporturi ca volei, handbal, atletism, gimnastică, fotbal şi altele. Cum
jurnalul trecuse la partea de sport sătenii, care până atunci păstraseră o tăcere
de mormânt de frică, că făcând glume, să nu spună ceva ce ar fi putut fi
interpretat ca dujman al partidului comunist, se mai înviorară şi începură să
zumzăie. Deodată se auzi o voce gravă, puternică, puţin tremurată de emoţie de
undeva din ulită către Simioanca "Vedeţi tovarăşi dacă şi noi ne unim ca
tovarăşii din film din Uniunea Sovietică şi vom lucra pământul în comun şi noi
vom ajunge bogaţi ca şi dânşii". Câteva momente se lăsă un hău adânc de tăcere.
Nimeni nu vorbi, nimeni nu tuşii fiindcă şi tusea putea fi interpretată ca ceva
împotriva Partidului a puterii populare şi ţăranii aflaseră prin şedinţe pe la
raion şi la sfatul popular cum elemente ostile puterii populare din rândul ţăranilor
fuseseră anihilate şi duse la puşcărie şi la canal unde îşi primiseră pedeapsa
binemeritată că aceste elemente aveau legături cu forţele reacţionare ale
capitaliştilor şi încerau să distrugă prin diverse metode partidul comunist şi
tânăra putere populară. Cel ce vorbise înainte şi care căuta să arate
partidului ce tovarăş de nădejde are în el văzând că vorbise de unul singur ca
prostul îşi aprinse agale o ţigare căutând să-şi acoperă roşaţa de pe faţă din
cauza emoţiei că se făcuse de râs. Pe peretele şcolii se vedeau acum imagini
ale tinerilor elevi fii de muncitori şi ţărani cum învăţau de zor şi cum după
orele de studiu munceau în comun la sădit de pomi pe străzile Capitalei şi în
curtea şcolii conduşi de învăţători harnici şi destoinici sub faldurile
steagului tinerei puteri populare a RPR.
Sfârşit. Pe perete se văzură câteva linii strâmbe 3,2,1 şi peretele rămase
luminat puternic de un pătrat imens de puteam să văd ca şi ziua pe cei din
jurul meu. După câteva clipe însă se stinse lumina de pe peretele şcolii şi se
lăsă o beznă adâncă de câteva secunde după care se făcu lumină puternică de la
becul cu lumina electrică de la masa cu aparate, bec cum avea şi tata la Bucureşti.
M-am sculat în picioare să mai scap de strânsoarea babei şi să mă dezmorteasc şi
în spatele meu pe o bancă o băbuţă
adormise cu capul în poala unei tinere cu bazma pe cap şi care se frecă
la ochii somnoroşi. Mulţi se ridicară în picioare, se salutau intre ei, se
strigau de departe unii pe alţii, îşi aprindeau ţigările. Copiii din sat care
se cunoşteau între ei începuseră să se alerge printre scaune şi bănci, ridicând
praful în aer şi suduiţi câteodată de vreo babă sau gospodar mai ţâvnos. Mulţi
dintre ţărani se chemau unii pe alţii la lucru la arat sau la săpat în grădină
pentru a doua zi. Nenea Gheorghe cel cu filmu scosese rola din spate a
aparatului de filmat plină pe jumate cu peliculă, o pusese în cutia rotundă de
tablă şi-i pusese capacul, scoase roata
goala de pe braţul din faţă şi o puse pe braţul din spate şi scoase o roată
mare, mult mai mare ca cea dinainte plină toată cu peliculă şi o puse pe braţul
din faţă al aparatului. Văzând rola mare plină de peliculă m-am bucurat gândind
cât de mult film aveam să văd. Trase de panglica lungă de film care se derulă
pe jos luă apoi pelicula şi o trecu
printre mai multe rotiţe, apoi prin spatele unui tub cu o lupă mare şi la urmă
trecu pelicula pe roata din spate a aparatului. Apoi scoase o ţigare şi începu
să fumeze şi mai trăgea câte o duşcă din litra pe care i-o adusesem. Văzusem însă
şi pe alţi ţărani care veniseră cu ţuică de acasă la film. Peste grădina lui
Nea Nicu am văzut lumina de lampă le fereastra casei noastre şi pe poartă am văzut
mai mulţi săteni intrând şi ieşind din curtea noastră şi am gândit că mulţi se
duseseră după ţuică dar m-a cuprins frica că ştiam că mama se ferea mult de
miliţian şi acesta era acum la film şi putea să o aresteze sau să ne dea amendă
că nu aveam voie să vindem ţuică că la oraşe şi la sate numai statul avea voie
să fabrice şi să vândă ţuică. M-am mai liniştit când l-am văzut pe miliţian
undeva mai în faţă aproape de zidul şcolii către uliţă stând de vorbă pe un
scaun cu un învăţător de la şcoală, sprijinindu-se în puscă care avea cureaua încolăcită
după mâna stângâ şi cu palma strângând ţeava puştii iar în dreapta ţinând în vârful
deştelor o ţigară din care trăgea din când în cănd, dând capul pe spate, discutând
şi gesticulând cu mâna nu ştiu ce probleme. Oamenii din sat o reclamaseră pe
mama de multe ori la sfatul popular şi la miliţie că noi fabricam ţuică şi că o
vindem iar mama fusese de câteva ori chemată la sfatul popular şi la miliţie şi
i se pusese în atenţie că va fi urmărită şi va fi amendată dacă va fi găsită că
fabrică ţuică şi mai ales dacă vinde ţuică, fapte ce sunt interzise de legile
partidului comunist şi ale RPR. În special vara după ce culegeam prunele şi le
lăsam în buţi să fermenteze şi în zilele când făceam ţuică pe ascuns vecinii şi
în special nenea Nicu al lui Burgă ne reclama dar şi mama avea prieteni la
sfatul popular şi în aproprierea sfatului care o înştiinţau imediat ce-l vedeau
pe nenea Nicu alergând fuga la sfat să ne reclame. Ştiu că o dată când eram cu
cazanul pe foc în timpul nopţii şi fabricam ţuică de zor a venit un cunoscut
de-al mamei la poartă cu bicicleta şi a strigat-o iar mama la început s-a
speriat tare rău dar apoi şi-a dat seama că era un cunoscut de-al nostru şi nu
miliţia şi a ieşit la poartă şi ia spus lui mama că îl văzuse pe Nicu lui Burgă
la miliţie şi la sfat şi a venit imediat cu bicicleta că ştia precis că venise
să o reclame pe mama că face ţuică. Mama atunci i-a mulţumit şi a venit imediat
la noi şi la nenea Gică care ne ajuta la făcut ţuică şi imediat am desfăcut
instalaţia am stins focul am vărsat boasca într-o groapă special făcută unde
aruncam boasca după ce terminam de făcut o căldare şi o acopeream cu o pătură să
nu miroase în sat. După ce am aruncat boasca nea Gică şi cu mine ne-am apucat
repede şi am aruncat cu lopata pământ peste boască până s-a acoperit bine şi nu
mai mirosea apoi am venit şi între timp mama stinsese focul şi curăţase vatra,
nea Gică a curăţat repede cazanul încins încă şi la urcat repede în podul
casei, eu cu fratele meu şi cu mama am golit trocul de apă fiartă prin care
treceau ţevile de aramă prin care curgea ţuică şi după golire mama cu nea Gică
l-au luat pe sus şi l-au dus în magazie iar eu am luat găleata cu ţuică şi am
turnat-o într-o damigeană în bucătărie, Gheorghe a luat ţevile de aramă de la
cazan şi le-a dus în grădină printre rândurile de porumb şi apoi le-a acoperit
cu pământ să nu se vadă. În câteva minute totul în cunie unde făcusem ţuică era
acum curat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, magazia încuiată, totul intrat
în linişte numai că mai persista în aerul rece şi puternic al nopţii mirosul
gros şi oţeţit al boascăi de prună ce fusese acoperită cu pământ dar care totuşi
răzbătea în aer cu putere. Imediat noi copiii şi cu mama am intrat în pat,
nenea Gică a fugit la el acasă, şi cu frica în sân, cu inimile bătând de spaimă
aşteptam cu toţii sub pătură să apară miliţia. Nu trecuse ca zece minute de când
terminasem cu strânsul că s-a auzit la poartă glasuri de oameni care începuseră să o strige pe mama. Atunci
mama a ieşit la poartă şi miliţienii, doi la număr, şi cu un nene de la sfat au
pătruns în curte şi s-au îndreptat către cunie unde fuseseră informaţi că facem
ţuică. Mama ştia că miliţienii n-au voie să intre în gospodaria omului fără
mandat de percheziţie dar ştia tot aşa de bine că dacă iar fi împiedicat să
intre şi să facă percheziţie ar fi fost foarte rău că atunci ar fi arestat-o pe
mama şi ar fi băgat-o în puşcărie că dacă miliţienii ar fi vrut chiar dacă n-ai
fi făcut ţuică ei ar fi întocmit proces verbal de contravenţie ar fi pus un
martor care era mereu cu ei şi care făcea tot ce le spunea miliţienii şi a doua
zi te aflai arestat şi dus la puşcărie pentru câţiva ani. Aşa că mama îi lăsa în
pace să caute unde vor fără să-i supere, numai cu vorbe mieroase pe lângă ei,
vorbindu-le frumos dar şi cu inima cât puricele de frică, apoi deşi ei insistau
să o facă pe mama să recunoască că a făcut ţuică înainte de a veni ei, mama nu
recunoştea în ruptul capului şi spunea că dormea împreună cu noi că nu ştia
nimic. Miliţienii insistau asupra mamei să recunoscă şi au mers cu lanternele
prin porumbi şi descoperiseră groapa unde aruncasem noi boasca încă fierbinte şi
unde se vedeau ieşind aburi din groapă în razele lanternelor şi ei spuneau
"vezi cucoană că ies aburi din groapă şi că miroase a ţuică până la Stroieşti
la sfat." Iar mama spunea "Nu tovarăse Popescu am fiert mâncare la
porci şi aici arunc apa fiartă " In cele din urmă miliţienii păreau că se
lasă păgubaşi şi au început să redacteze PV de constatare, afară în curte pe o
masă pe care o scosese mama şi la lumina lămpii cu noi copiii împrejur,
zgribuliţi de frig şi somn şi obosiţi de munca la căldare, cu picioarele
murdare de tăciunii de la foc. Şi în timp ce miliţienii se căzneau să scrie
procesul verbal de constatare în care spuneau că reclamaţia săteanului, dar nu
spuneau care, fusese neântemeiată, mama se dusese în casă şi adusese afară o
sticla de ţuică tare şi începuse să-i servească pe miliţieni care deşi spuneau
că nu e voie să bea mai ales de la cel perchziţiont, în cauză, totuşi au luat
mai cu sfială la început şi mai abitir când au văzut că era o ţuică bună. Şi cu
chiu cu vai până la urmă au reuşit să scrie procesul verbal în care spunea că
nu au găsit nimic la locul faptei, între timp auzind zgomote, apăruse chipurile
şi nea Gică să vadă ce se întâmplă şi a rămas şi el apoi la un pahar de ţuică
cu miliţieni şi cu omul de la sfat care era folosit ca martor. Chipurile se
treziseră şi vecinii noştri Nicu lui Burgă şi aprinseseră lampa şi se uitau de
pe prispă să vadă cum o leagă pe mama şi o duce la puşcărie dar erau nedumeriţi
văzându-i pe miliţieni discutând cu glas tare şi abţiguiţi acum de ţuica bună
iar între timp mama scosese din garniţa cu untură câteva bucăţi de pecie, a făcut
repede focul şi a făcut o friptură mare pentru domnii miliţieni care se îmfruptau
de zor şi cu pofta trezită de ţuica bună şi aerul puternic al nopţii. După ce
au mâncat şi au băut bine după ce mama a semnat procesul verbal şi cu nea Gică
din partea noastră ca martor după ce mama le-a pus în geantă fiecăruia câte o
sticlă cu ţuică bună cei doi miliţieni împreună cu omul de la sfat s-au urcat
pe biciclete şi au dispărut în negura nopţii. Abia după ce am băgat masa în casă
mama a început să plângă să-şi descarce sufletul de amărăciune şi spaima trasă
apoi nea Gică cu glume şi vorbe de încurajare deşi în sufletul lui era aceiaşi
spaimă a liniştit-o pe mama şi s-a liniştit şi el. Noi copiii eram şi noi
speriaţi şi obosiţi. Apoi cam după o jumatate de oră după ce plecaseră miliţienii
după ce mâncaserăm şi noi şi nea Gică şi mama, ne-am pregătit din nou de muncă
am instalat din nou cazanul de ţuică am pus prunele în cazan, nea Gică la lipit
bine cu balegă de vacă pe margini, am aprins repede focul şi până dimineaţa am
mai făcut cinci cazane de ţuică şi golisem deja o putină de 500 litri şi făcuserăm
în general cam o sută de litri de ţuică.
Vecini noştri deşi vedeau şi nu le venea să creadă ochilor că mama se
apucase mai abitir de făcut ţuică după ce plecaseră miliţienii şi fiindu-le ruşine
să-i mai deranjeze încă o dată după ce-i mai anunţaseră iar aceştia nu găsiseră
nimic la locul faptei, se foiseră toată noaptea pândind ce facem noi, până la
ivirea zorilor. Mama fusese învăţată de un nene avocat de la tata de la Bucureşti,
care venea şi cumpara ţuică de la noi, că după ce vine miliţia şi face cercetări
şi întocmeşte pv de constatare şi oameni ajung acasă şi trec şi ei în programul
lor de familie, la căldura plapumei, bine mâncaţi şi băuţi, dacă mai venea
cineva şi le spunea din nou că Tena lui Gheorghe a lui Stanciu face ţuică, miliţienii
sigur ar fi înebunit şi nervoşi ar fi fost posibil să-l bată pe individ şi să-l ducă la arest la sfat
dar sigur n-ar mai fi mers trei km în miezul nopţii prin frig, din nou, la
locul pe care îl cercetaseră cu o ora sau două înainte, că singuri să se facă
de râs în faţa şefilor lor că prima dată nu descoperiseră nimic şi că de abia a
doua oară reuşiseră să descopere şi că în general nici lor nu le plăcea să
scuipe unde linseseră o dată.
Bolta înstelată se ridica asupra capetelor
noastre rece şi plină de mister. Stelele
licăreau cu putere şi păreau o puzderie de scântei risipite pe cerul ca indigoul.
Priveam îngândurat bolta mirifică gândind dacă şi îngerii primiseră liber de la
Dumnezeu să se uite cu noi sătenii din Cireşu la film. Am fost trezit din
visarea mea de muzica asurzitoare ce se revărsa peste săteni o dată cu începerea
filmului. Se facu o tăcere ca de mormânt de care mi-am dat seama când muzica nu
mai cânta. Eram fascinat de începutul grandios al filmului Rusesc care începea
cu minunata statuie a celor doi oameni negrii lucitori ce se roteau de la stânga
la dreapta şi care reprezentau un muncitor cu ciocanul în mână şi o ţărancă cu
secera. Se prezentă distribuţia filmului şi apoi începu acţiunea plină de
farmec a războiului dintre armatele hitleriste şi cele ale ruşilor unde de la început
cam până la jumatatea filmului nemţii tot omorau şi oameni şi soldaţi şi
animale şi înaintau pe şuşele cu tancurile lor cu maşini blindate dar cam de pe
la jumatatea filmului spre sfârşit veneau tineri ruşi de pe băncile şcolilor
din uzine şi de pe ogoare şi se înrolau cu voioşie în armata condusă de câţiva
comunişti destoinici şi plecau pe front din gări unde fete frumoase cu braţele
pline de flori pe care le dădeau tinerilor soldaţi ce plecau pe front şi care
se urcau în vagoane, bine înţeles după ce-şi pupau pentru ultima oară gagicile
apoi mamele care plângeau în batiste şi apoi cum soldaţii se agăţau ca
ciorchinii de struguri de vagoanele pline cu alţi soldaţi blonzi cu bonetele într-o
parte şi veşnic zâmbitori. Trenul începea să se mişte încet încet şi din
piepturile tinere răsunau marşuri de luptă acompaniaţi de fanfară de pe peronul
gării care rămânea în urmă ca şi oraşul din care plecase trenul care acum
mergea de zor, către linia frontului, unde nemţii între timp îşi făceau de cap
cu tinerele rusoaice pe care le iubeau cu forţa şi ele se uitau la ei cu duşmănie.
Între timp alţi nemţi încărcau de zor vagoane cu saci plini de grâu, în alte
vagoane încărcau cai şi în altele încărcau bărbaţi după care trenul pleca spre
Nemţia. Acum filmu ne arăta însă celălat tren plin cu tinerii ruşi care avea în
fruntea locomotivei un soldat cu stegul desfăşurat în vânt iar sus pe locomotivă
o mitralieră cu ţeava groasă iar în spatele unei apărători de fier stătea un
soldat rus blond pregătit de luptă. Trenul înţesat cu mii de soldaţi cu
vagoanele pline cu tunuri babane cu vagoane pline cu cai cu maşini blindate
grozave străbătea o câmpie în care spicele de grâu erau legănate de vânt. La un
monent dat din înaltul cerului se desprinde un avion care se repezea ca un uliu
la tren într-un zgomot asurzitor lansând pe lângă tren câteva bombe şi trăgând
o rafală de mitralieră dar care nu omoara pe nimeni. De pe platforma unui vagon
o mitalieră cu două ţevi începe şi trage după avion dar nu-l nimereşte de prima
dată. Avionul se duce iar în cer de unde vine din nou spre tren trăgând din
mitralieră dar tot pe lângă tren şi lansând iar nişte bombe care explodează departe de tren dar de data asta pilotul neamţ
care avea o faţă rea este împuşcat de o rafală de mitralieră pe care o trage
soldatul de pe locomotivă şi avionul lovit în plin cu o dâră de fum după el se
prăbuşeşte în câmpie unde explodează după care soldaţii ruşi din tren şi cu sătenii
de la film se bucurau împreună, soldaţii aruncând în sus cu bonetele iar noi sărind
de pe scaune de bucurie. Trenul ajunge imediat apoi lângă un deal pe care se
aflau ofiţerii germani cu mulţi soldaţi nemţi şi încep să tragă în tren şi în
soldaţii ruşi dar aceştia fentând pe nemţi se aruncau la pământ şi din groapă în
groapă pe după moviliţe ocupa baza dealului apoi din vagoane sunt coborâte tunurile,
maşinile blindate, caii şi cu soldaţii ruşi care printre obuze şi gloanţele
trase de nemţi trec la ofensivă şi încep şi ruşii să tragă de după movile din
gropi şi din spatele mitralierelor instalate în plin câmp şi încep să cadă zeci
de nemţi omorâţi. Trăgeau şi nemţii dar nu doborau nici un rus dar când trăgeau
soldaţii ruşi cădeau 5-6 nemţii deodată. Apoi începe să tragă tunurile
sovietice şi încep să sară în aer câte un tanc nemţesc câte o maşina, trăgeau şi
tunurile nemţeşti dar ei trăgeau în câmp şi deodată este rănit un soldat rus şi
cade lângă mitraliera sa în bătaia puştilor nemţeşti. Un alt soldat rus vede că
prietenul său este rănit şi îi spune unui alt soldat rus să tragă în nemţi cât
timp el se duce la prietenul său să-l ajute. Iese din tranşeu şi printre obuze
care explodau pe dreapata şi pe stânga dar care nu-l răneau deloc, printre
gloanţe cei treceau pe lângă urechi, târându-se din groapă în groapă ajunge la
prietenul său şi îl trage într-o groapă de alături, îşi rupe cămaşa de pe el şi
îi leagă bine braţul din care îi curgea sângele ca la robinet apoi scoate de la
brâu o grenadă, îi rupe cu dinţii siguranţa, se ridică cu pieptul în bătaia puştilor
nemţeşti, care încep să tragă, soldatul aruncă grenada după care se aruncă la pământ
lângă tovarăşul lui care îşi revenise şi care îl felicită şi nemţii zboară prin
aer după ce explodează grenada şi noi cu toţii sărim în sus de bucurie, care
acum era generală, pînă şi babele sar în sus speriate din somn neştiind ce se întâmplă.
Acum din spatele trenului sute de cai cu soldaţi pe ei cu mustăţi aprige şi
sabii sclipind în soare se aruncă asupra nemţilor care îngroziţi de furtuna ce
se dezlănţuie asupra lor încep să iasă din tranşee şi să fugă pe câmp dar sunt
răpuşi de săbiile necruţătoare ale soldaţilor cazaci care îi despică în două ca
pe lemnele de foc. Armata germană începe să se retragă încet încet pierzând
oameni pe câmp şi prin tranşee, morţi dea binelea cu căşti de oţel pe cap,
haine curate şi automatele pe piept, în timp ce soldaţii ruşi purtau numai
bonete şi haine prăfuite şi cam uzate şi arme vechi pe care le încărcau după
fiecare tragere şi totuşi nemţii mureau pe capete iar ruşii îi urmăreau peste
tot prin sate, prin păduri, prin căpiţele de fân şi-i împuşcau, cu feţele îndirjite
de ură, iar nemţii făcând piruete în aer cădeau laţi. Pe după un deal se vede
trenul nemţesc, care încărcat cu cai, cu ruşi tineri şi cu holdele furate de pe
câmpiile ruseşti, pleca spre nemţia păzit, sus pe vagoane, de nemţi cu căşti pe
cap şi automate pe piept. Ajuns în câmpie, la o sută de metri în faţa lui,
explodează o mină şi trenul se opreşte şi din stânga şi dreapta se pune o
grindină de obuze şi împuşcături asupra nemţilor care încep să cadă ca nişte
saci aruncaţi în curtea morii. Apoi sute de soldaţi ruşi se ridică din tranşee
chiuind de bucurie şi fug la tren printre gloanţele trase de nemţi dar care
nu-i nimereau deloc şi ruşii în fuga lor mai trăgeau şi ei şi mai cădea o grămadă
de nemţii şi tot aşa de vreo două ori până ruşii au ajuns la tren şi i-au
eliberat pe ai noştri, care plini de bucurie, săreau din vagoanele unde fuseseră
închişi şi se îmbrăţişau şi se pupau cu soldaţii ruşi prăfuiţi şi transpiraţi,
vai de mama lor, cu bonetele pe ceafă şi armele fluturând în mâini. Un soldat
rus imediat se urcă pe locomotiva trenului şi înfipse între două ţevi, stegul
roşu cu secera şi ciocanul, în bătaia vântului, cu faţa radiind de bucurie. Un
neamţ criminal care nu murise de tot îl vede şi îndreaptă automatul către
pieptul rusului şi trage o rafală iar rusul cu fericirea de pe faţa lui se întoarce
spre soldatul neamţ iar faţa îi devine întrebătoare, “de ce?”, iar nemţul rămâne
uimit de bunătatea rusului dar nu are timp să savureze această bunătate că un
cazac rus face dreptate şi îi taie capul nemţului cu sabia care moare pe loc în
timp ce soldatul rus priveşte blajin la neamţul mort şi apoi cade în genunchi şi
apoi cu mâna încleştată pe arma sa cade pe acoperişul locomotivei iar din rândul
sătenilor se ridică un uuoă indignat iar un soldat se căţăra repede pe
locomotivă şi ridică soldatul căzut care se vede acum că nu a murit ci era
numai rănit şi sătenii sar în sus de bucurie şi răsuflă uşuraţi, câţiva soldaţi
îl dau jos pe soldatul rănit şi îl urcă în vagon unde un medic cu cioc şi
ochelari îl ia în primire şi îl bandajază şi soldatul învie complet ba chiar şi
zâmbeşte. O parte din nemţii care s-au predat sunt urcaţi în vagoane, în locul
cailor şi trenul plin de soldaţi pe acoperişul vagoanelor cântând cântece de
vitejie şi acompaniaţi de balalaici se îndreaptă către oraşul de unde plecaseră
la începutul filmului şi eu îmi dădeam seama, cu părere de rău, că ne apropiam
de sfârşit. Trenul ajunge în oraş unde mii de oamenii îl aşteptau cu bucurie şi
cu flori şi o fanfară intona cântece patriotice. Soldaţii coborau din tren cu
bucurie pe feţele lor, cu mâini şi picioare bandajate, mulţi cu capete
bandajate, alţii numai cu un singur picior mergând în cârje îşi căutau iubitele
şi mamele şi părinţii şi cum se recunoşteau rosteau cu bucurie "Saaşea"
şi se îmbrăţişau mult mult apoi îşi aşteptau rândul, mama, după care urma tata,
apoi îşi astepta rândul un pici cu părul bălan şi nepieptenat pe care soldatul
proaspăt venit de pe front cu capul bandajat îl lua în braţe şi îl arunca în
sus de vreo două ori, de îţi venea să plângi, apoi îl pupa straşnic şi de
undeva din orizontul gării apărea la început mic, apoi mai mare cuvântul
"Konieţ" şi filmul se termina iar noi cu părere de rău că nu mai este
în timp ce mătuşile se ştergeau la ochi, fie de somn, fie de plâns iar sătenii
răsuflau uşuraţi că se terminase totul cu bine. Eu şi Gheorghe care ne
dezmeticeam din plăcere, ne-am întins şi am căscat de somn ca şi alţii de fapt,
şi ne-am ridicat de pe scaune somnoroşi deabia acum realizând cât de obosiţi
eram. Se aprinsese şi lumina de la masa
cu aparatele iar oameni, unii mai gălăgioşi, alţii mai adormiţi părăseau
platoul şcolii, fie pe jos, fie în căruţe sau pe biciclete. Copiii se jucau între
ei pe după căruţe sau părinţii lor de-a soldaţii şi se împuşcau din mâinile făcute
pistoale. Se lăsase frigul deasupra satului şi începuse să bată vântul. Sătenii
obosiţi căutau către casele lor înfrigoşaţi şi îngânduraţi la muncile agricole
de primăvară. Mulţi dintre ei erau încă veseli şi glumeţi făcând glume pe seama
prietenilor şi a vecinilor în legătură cu filmul văzut sau cu alte probleme
de-ale lor rămase încă nerezolvate. Multi dintre ei erau îngânduraţi la ceea ce
văzuseră în film şi cum inteligenţa lor rareori folosită le spune că aveau să
vină vremuri grele, că plaga de moarte a comunismului se întinsese şi peste ţara
noastră şi avea să aducă lucruri îngrozitoare, că ţaranii aveau să-şi piardă şi
pămâturile şi casele şi că aveau să muncească ca nişte robi pe pământurile lor
dar luate de comunişti la CAP şi că aveau să trăiască ca animalele şi să mănânce
la cantina colhozului şi toţi banii lor aveau să fie luaţi de comunişti.
Nea Gheorghe cel cu filmul începuse să
strângă filmul şi aparatele iar eu începusem să-l ajut iar frati-meu începuse să
tragă de mine să mergem acasă că ne aştepta mama. Eu căutam să-i explic că dacă
îl ajutam data viitoare avea să ne bage pe grastis la film. Gheorghe frate-miu
era încăpăţânat şi tot mă bătea la cap să mergem până când omul cu filmul se
plictisise de frati-miu şi-mi spuse să merg acasă că avea să" plângă mumăta
dupa tine mă Ioane" îmi spusese râzând de mine. L-am lăsat să strângă mai
departe şi eu cu fratele meu am plecat către casă gândind că într-un fel avea şi
Gheorghe dreptate că îmi era somn şi a doua zi trebuia să mergem la arat la
Cerna unde aveam un loc în care mama punea în fiecare an porumb şi anul ăsta
mama vorbise cu nenea Mitu lui Ticuţ să vină să are. Am luat-o pe uliţă împreună
cu Gheorghe frate-miu şi la poarta lui nea Nicu lui Burgă ne-am întâlnit cu nea
Gican care se despărţea de rudele lui care coborau pe uliţă în vale şi dânsul împreună
cu tanti Veta, muiera lui, urcau domol către casă. Când ne-a văzut, cu zâmbetul
pe buze, în raza de lanternă pe care o avea în mână şi la lumina ce răzbătea de
la şcoală, l-am văzut mergând agale şi zicând cu ironie "Bine mă Ioane şi
Gheorghe de ce nu m-aţi luat şi pe mine lângă voi să-mi citiţi şi mie filmul că
uite ţaţa Veta a durmit şi n-am înţeles nimic din filmul ăsta ." "Lasă
nene Gică că matale şti mai multe ca noi de acest film că spunea mama ca ai
fost şi matale în război la ruşi şi ne poţi povesti matale nouă nu noi
matale" am spus căutând să-mi dau importanţă făcând pe şmecherul ." Bă
Ioane da văzuşi mă că săriră toţi pureci din filmul ăla rusesc pe noi şi uite că
eu am cules deja o cutie de chibrituri cu pureci ruseşti dăştia de soi, comunişti,"
şi vorbi cu glas scăzut când spuse comunişti să nu fie auzit decât de noi
vecinii "care sar scurt şi ciupesc bine". Voi strânsărăţi ceva să
duceti şi voi acasă lu mumătă că se văita ca nu prea are pureci." Vorbi
nea Gică cu glas tare pe ulită, râzând şi dând coate lui tanti Veta care râdea şi
ea, de auzi şi vecinu Nicu. "Bă
Gicane nu ştiu ce purici strânsăşi mata dar ai mei cred că sunt dăia de la
colhoz care muncesc zi şi noapte că ăştia ai noştri mai hodinesc şi ei nu
mucesc aşa mult că uite mi se făcură picioarele roşi de atâta scărpinat. Bă
Ioane şi Gheorhe" se adresă vecinul nouă" să veniţi mă să vă dau ceva
purici pă gratis că Gican ăsta vă cere un chil de ţuică pe ei. "Ajunseserăm
în dreptul porţii noastre şi nea Gică strigă la noi " Bă Ioane şi Gheorghe
nu intraţi în curte. Staţi aci la poartă şi dezbrăcaţi-vă de haine şi scuturaţi-le
de purici şi apoi intraţi în curte că altfel nu mai scăpaţi de puricii ăştia ruşi,
flămânzi" ne spuse şi râse nea Gică cu poftă de răsună dealul feţiei în
bezna nopţii. Prin sat începuseră sa
latre câini şi se auzeau tocmai din Măgură, din Pojogi, din Boalda şi din
Chioasa. Eu şi fratele meu ne-am dezbrăcat şi ne-am scuturat hainele la poartă,
înadins, către nea Gică care începu să fugă către casa lui cu tanti Veta de
frică să nu ia puricii de la noi şi noi râdeam cu poftă de gluma nostră care a
prins şi nea Nicu râdea cu poftă şi se mai nimeriseră şi câţiva săteni care
treceau pe la poarta noastră către Boalda şi râdeau şi ei cu poftă. Apăruse şi
mama în curte cu o lampă cu gaz şi se făcu puţină lumină şi noi începuserăm să
ne îmbrăcăm repede că ne era frig. Nea Gică o văzu pe mama şi strigă de pe uliţă
"Cucoană sai repede şi prinde şi mata câţiva purici dăştia ruseşti că e o
plăcere să te gâdile afurisiţii ăştia" "Gică lasă că-mi aduci tu mine
dimineaţă câţiva când vi la noi la Cerna că vine şi Mitu lui Ticuţ să arăm" "Nu ştiu
cucoana purici poate ţi-oi aduce dar m-a invitat şi Ciocan la el la săpat în grădină
şi văd eu cum oi durmi cu purici ăştia şi când m-oi scula văd dacă vin la
dumneata sau la Ciocan" "Gică nu mă lăsa cu nunta în baltă că la
Ciocan poţi să sapi şi poimâine aşa că te aştept şi o aştept şi pe Veta la fel
să vină că o pun să gătească " "E dacă e aşa venim cucoana" se răzgândi
nea Gică râzând " Dacă ne iei pe amândoi venim negreşit da să scoţi şi o
sticla bună de rachiu de ăla de anu trecut". Noi intraserăm în casă iar
mama mai stătu puţin de vorbă cu nea Gică şi cu sătenii care treceau pe uliţă şi
vorbeau despre diverse probleme de pământuri, de munci, de ţuică. Veniră şi doi
săteni care o rugară pe mama să le dea câte un litru de ţuică că aveau nevoie
la arat pentru oameni a doua zi şi nu aveau de unde să cumpere că prin sat tot
mai puţini oameni mai aveau ţuică, că o băuseră peste iarna şi acum un litru de
ţuică era la mare preţ. Mama strigă la
mine din curte să aduc doua stricle cu ţuică de unde ştiam noi că le ţineam
pregătite pentru vânzare, şi fuga am alergat în curte cu sticlele gata gata să
le sparg şi i le-am dat şi am alergat repede înapoi în casă, de frig şi somn.
După ce a luat bani şi a mai vorbit puţin cu oameni, rugându-i să aducă
sticlele goale înapoi, am văzut că lumina, legănată, se apropia tot mai mult de
geamul de la camera noastra, iar mama urcă cele patru trepte de la uşa din faţă
şi intră în casă cu lampa aprinsă şi se facu lumină şi ne băgarăm în pat repede
iar mama trecu în camera alăturată închise uşa şi în timp ce se dezbrăca să se
culce ne mai aminti încă o dată "Ioane şi Gheorghe culcaţi-vă şi nu mai
povestiţi atâta de film că mâine dimineaţă o să fiţi adormiţi şi am nevoie de
voi la Cerna la muncă" Noi continuarăm să povestim de film sub pătură, cu
glas încet, pe şoptite şi nu după mult timp după căscături intense şi profunde
ne apucă un somn adânc şi odihnitor unde nu mai simţeam nici puricii ruseşti
nici pe cei româneşti care tot ciupeau la noi şi care acum visam la cai verzi
pe pereţi mulţumiţi şi încântaţi de frumuseţea filmului văzut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu