CARTEA PĂSĂRILOR MELE ROMAN AUTOBIOGRAFIC
CAP.
3
Se
întunecase de-a binelea şi se auzea tare muzica populară. Pe uliţă şi pe
terenul dintre peretele şcolii şi gardul lui nea Nicu, vecinu, începuseră să se
strângă sătenii şi o parte din flăcăii satului. Am dus sticla de ţuică lui
nenea Gheorghe, cel cu filmu, şi care mi-a plătit pentru ţuică apoi l-am luat
pe fratele meu şi ne-am aşezat scaunele la vreo doi metri lateral de masa cu
aparatele de filmat deoarece eram curios să văd cum lucrează cu ele. Sătenii începuseră
să vină din ce în ce mai mulţi pe uliţa şcolii unde uni îşi priponeau caii cu
care veniseră, alţi bicicletele iar alţii îşi lăsau pe marginea şuşelii căruţele.
Peste tot se vedeau raze de lanterne căci majoritatea aveau lanterne cu care
luminau drumul pe timpul nopţii, lanterne pe care mulţi le aveau din timpul războiului
rămase de la soldaţii nemţi. Oameni veniseră îmbrăcaţi ca de sărbătoare, ca la
nuntă, cu ce aveau fiecare mai bun prin casă, alţi oameni mai nevoiaşi erau îmbrăcaţi
cu hainele cu care veniseră de la lucru câmpului. Nea Gheorghe cu filmu începuse
să taie bilete la săteni şi nu mai prididea cu încasatu banilor. Copii ca mine
alergau printre scaunele aşezate şi ridicau praful în aer, flăcăii însoţiţi de
gagicile lor aşezau câte o scândură cu câte doi buşteni mai înalţi şi făceau câte
o bancă mai lungă unde apoi se înghesuiau care mai de care să apuce un loc pe
banca nou formată. Se întunecase şi mai bine şi aproape se umpluse întreg
platoul din spatele şcolii şi uliţa laterală, unde oamenii umblau din ce în ce
mai greu. Se umpluse de asemenea şi curtea lui nea Nicu, vecinu, cu rudele din
partea fraţilor lui pătroieştii, o parte urcaţi pe prispă, alţi prin fânar şi şopru.
Se umpluse de asemenea şi gardul din partea lui cu copiii ce puteau să stea
cocoţaţi. Peste drum la ţaţa Simioanca se umpluse de asemenea bătătura şi
prispa casei cu neamurile ei iar când nenea cu filmu a vrut să le taie şi lor
bilet au sărit cu toţii că ce ei n-au voie să stea în curtea lor să se uite
peste gard. Oamenii începuseră să devină nerăbdători şi tot făceau glume între
ei şi pe seama lui nenea cu filmu, nea Gheorghe Izmană, că nu mai porneşte o
data că ce că lor cine le plăteşte conacu de noapte pe care-l pierd. Nenea cu
filmu mai trăgea de timp fiindcă mai aveau de sosit şi cei din Chioasa şi cei
din Măgură şi cei din Pojogi şi în special îi aştepta pe învăţători şi pe tov.
primar dacă catadicsea să vină, pe secretar, pe miliţian cu soţia. Veniseră
deja neamuri de-ale lui tata pe care le cunoşteam şi famili şi săteni pe care îi
mai vazusem la noi la o ţuică. Trebuie să vă spun că în Cireşu se aflau numai
neamurile lui tata iar în Turceşti se aflau numai neamurile din partea mamei.
Venise nenea Mitu lui Ciocu cu familia şi cu vărul Nistor şi Constandin şi cu
Sofica, veniseră şi nemurile lui nea Gican. Fuseseră sculaţi de pe paturile lor
de pe care nu se mai sculaseră de ani de zile şi bătrânii satului ca să vadă şi
ei minunea secolului care fusese adusă prin grija partidului de la oraşe la
sate să se culturalizeze şi proştii satului. Veniseră de asemenea şi învăţătorii
mai tineri ai şcolii şi care locuiau cu
chirie prin sat iar scunele lor care fuseseră scoase din cancelarie de către
Solomon al lui Curteanu care era îngrijitorul şcolii, fuseseră amplasate din
timp în faţă şi care fuseseră ocupate până să vină învăţătorii de diverse babe şi
flăcăi care spuneau învăţătorilor că numai le păstraseră calde să nu se răcească.
Sosise şi nenea Dinică, finul nostru din Magură, cu fina şi cu fiul lor Florin
cu care mă bătusem o data în Bucuresti după care ne "împăcaseră" părinţi
pe amândoi şi de atunci eram prieteni. Apăruse şi tovarăşul miliţian Popescu şeful
de post al comunei Stroieşti într-o gabrioleta trasă de un cal alături de
secretarul sfatului ca invitaţi de onoare care fură primiţi cu onorurile
cuvenite şi a fost nevoie ca sătenii să
se mai înghesuie câteva rânduri în spate să facă loc musafirilor mult aşteptaţi.
Îl văzusem şi pe nenea Bărboi cu cei doi copii ai lui, Mihai şi Maria care îmi
erau prieteni şi cu care de multe ori făceam baie pe Cerna. Sosise şi Toma lui
Unguroiu şi Pătru lui Fluşcă cu neamurile şi flăcăi lor, apoi din Chioasa
sosise şi nenea Mitu lui Ticuţ cu fetele şi copii apoi Nenea Iorgu şi Pavel a
lui Iorgu cu copiii şi neamurile. Îl văzusem şi pe nea Mitu Lui Culici care când
fusesem mic mă dusese cu căruţa la Rm.Vâlcea la spital. Deasemena apăruse şi nenea Ciutacu un om înalt
şi voinic şi care abia se mai mişca urmat de cei patru fi ai săi toţi mici şi
slăbuţi în comparaţie cu taicăsu care era cât muntele. Nenea Ciutacu ce vorbea
rar şi apăsat avea o mustaţă neagră sub nas. Era unu din cei mai buni prieteni
ai lui tata cu care pe la vârsta de nouă ani plecaseră împreună cu unu Mazilu
din Stroieşti şi toţi trei se angajaseră la Râmnicu Vâlcea la un restaurant ca
ajutor de chelner. Muzica încă mai urla în noaptea grea care se lăsase iar
oamenii înghesuiţi tot mai mult de noii veniţi deveneau tot mai nerăbdători să înceapă
filmul mult promis şi pentru care plătiseră. Nenea cu filmul cu cămaşa
transpirată nu mai prididea cu încasatu şi erau mulţi care încercau să-l păcălească
cu biletele luate de pe la rude şi prieteni şi spuneau că “ce bă să mai plătesc
o dată ce tu nu vezi că mi-ai tăiat bilet ce vrei să-ţi plătesc şi ţuica".
Pe unii îi convingea şi până la urmă cu câte o glumă că fuseseră descoperiţi,
plăteau iar alţii care o ţineau pe-a lor îi lăsa în pace trecând la alţii că
stia că erau în sat şi câţiva renumiţi pentru bătăi şi scandaluri şi pe ăştia îi
sărea sau se făcea că nu-i vede. Venise şi Pătru lui Piciu, ciobanu satului, cu
flăcăii ca malu numai Ion ceva mai pipernicit dar toţi cu figurile dure cu pălări
pe cap şi cu haine grele din dimie ce miroseau a oi. Nenea Pătru era şi acum ca
mai tot timpul cu ţuica în nas şi pus gata pe ceartă. Când l-a văzut nenea cu
filmu îl salută de departe dar se făcu că uită să-l mai taxeze pe el şi pe ai
lui. Oamenii începuseră să facă gălăgie tot mai tare că pierd timpu
degeaba, să dea drumu la film că le taie
bilet şi după ce începe filmu că doar au veni şi mai stau nu pleacă încă. Masa
de lângă gardu lui nea Nicu era acum luminată cu un bec electric şi aparatele îi
încânta pe copiii satului care roiau curioşi pe lângă ele ca muştele. În sfârşit
nenea cu filmu îi potolii pe ţărani când le spuse că dă drumu la film şi să
stea liniştiţi şi să nu mai vorbească. Se duse la masă, opri magaoaia care ne
spărsese timpanele de tare ce urla ca să se audă pe dealurile învecinate că se
dă film la şcoală, apoi răsuci de un buton şi mecanismele se puseră în mişcare,
cele doua roţi cu pelicula începură să se învârtească încet şi pe peretele şcolii
începu să se vadă mai întâi nişte numere apoi zgârieturi şi după câteva secunde
apăru scris mare, arhiva naţională a Republicii Populare Române, Bucureşti şi începu
jurnalul de actualităţi care dura un sfert de oră şi unde un nene cu voce piţigăiată
şi care vorbea repede şi frumos, arăta ţăranilor de la sate, pe muncitorii care
înfrăţiţi cu clasa muncitoare de la sate construiau socialismul în republica
populară, intelectualii lăsaseră tocul cu peniţa şi trecuseră la reconstrucţia ţării
după războiul nimicitor şi acum, cot la cot cu muncitorii şi ţăranii, lucrau în
fabrici şi pe ogoare. Că duşmanii poporului care doreau să distrugă realizările
înfăptuite de munca neprecupeţită a muncitorilor şi ţăranilor erau acum puşi
bine prin puşcării şi că îşi meritau soarta pentru asuprirea pe care o făcuseră
poporului de ţărani şi muncitori. În timpul acestui jurnal de actualităţi
oameni priveau uimiţi de imaginile care îi fascinau fiindcă mulţi nu mai văzuseră
oameni şi maşini şi animale care să umble pe perete. La acest jurnal sătenii
numai priveau fără să facă comentarii sau glume ironice asupra cea ce vedeau de
frică să nu spună ceva greşit în legătură cu politica dusă de partidul comunist
care îşi avea şi aici la sate mulţi reprezentanţi, ţărani comunişti, şi apoi să
se pomenească chemaţi pe la raion la partid să dea socoteală sau chiar poate să
fie închişi. Jurnalul îi arăta chiar şi pe ţărani la munca câmpului plini de avânt
revoluţionar care arau în urma plugurilor trase de boi iar unul dintre săteni strigă
"uite-l bă pe Gheorghe a lui Patru cum mai munceşte" şi toţi sătenii
râseră cu poftă că îl ştiau pe Gheorghe al lui
Pătru lui Piciu toată ziua stând pe prispă la “comperativă” cu ţuica în
nas. Râse chiar şi Gheorghe al lui Patru cu poftă cu faţa roşie de plăcere şi
de ţuică că se pomenise şi numele lui într-o adunare sătească. Îi mai arata pe ţăranii
harnici care munceau ogoarele ţării atât de conştiincioşi şi cât de bucuroşi îşi
achitau datoriile către stat şi plăteau “foncirea” la sfatul popular cărând cu
căruţele şi descărcând cu spinările zeci de saci de grâu şi porumb în
camioanele molotov date de fraţi noştri sovietici care ne şi eliberaseră de sub
jugul fascist. Tot în jurnal vocea piţigăiată a comentatorului explica cu emfază
şi imaginile arătau cum coloane întregi de maşini molotov încărcate cu grânele şi
cheresteau ţării luau drumul sovietelor într-o colabarare frăţească între
guvernele Sovietic şi Român. De undeva din spatele platoului se auzi o voce răguşită
a unui nene care strigă" Bă Ticuţ bă să duci bă foncirea la sfat că vin bă
şi-ţi ia butoiul ăla cu ţuică pe care stai călare toata ziua". Şi lumea râse
iar cu poftă în valuri şi râsetele răsunară până în nucii de lângă biserică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu