joi, 20 octombrie 2016

BALADA UNUI CAZAN

Stimați români din țară și din diaspora ! Cu deosebită stimă și cu sufletul încercat de o mare remușcare prin faptul că am ajuns în situația de a cere ajutor la români care au avut noroc în viață și au putut agonisi ceva bunăstare și care vor avea bună voință de a ajuta prin sponsorizare un ne însemnat poet, romancier, scenarist, pamfletar și altele ca pe viitor să am minima posibilitate de a mai scrie pe blog diverse, actualmente ne mai având bani de a plăti abonamentul la cablu și la internet, ba de multe ori neavând bani nici pentru o pâine. Actualmente fata mea care de 11 ani a fost îmbolnăvită de contele incapuciato, care actualmente este diavolul pe pământ, și care după o colaborare de peste 10 ani, mi-am dat seama că este șeful diavolilor pe Terra, trimis special la București, România, unde foarte curând va avea loc cea mai mare bătălie în astral și paranormal, pentru refacerea Grădinii Maicii Domnului. Acest diavol homosexual când am rupt legătura cu el mi-a îmbolnăvit fata transferând în spiritul și trupul ei mai mulți diavoli foarte periculoși, de atunci în casa noastră nu mai există pace și liniște, și lipsa acută de bani nu ne permite să plătim exorcizarea la preoții care se pricep să facă asemenea slujbe. În consecință cine are bunăvoință de a mă sponsoriza de a mai putea să public în viitor diverse scrieri, vă rog să trimiteți ajutorul DVS în contu: BARBU SIMION, CONT IBAN: RO04CARP041900804251RO01 deschis la CARPATICA  BUCUREȘTI ALBA IULIA, sau ON LINE la OFICIUL POȘTAL 4, PE NUMELE BARBU SIMION dar anunțîndu-mă prin telefon : 0727719196 că mi s-a trimis o sumă de lei la poșta 4. Vă mulțumesc anticipat iar pentru cei ce au voința de a mă ajuta voi scrie diverse poezii sau altele și voi putea să dau anumite sfaturi în diverse probleme legate de familie, societate, școală, sănătate, etc și voi face diverse rugăciuni, mantre și yantre pentru a aduce în familiile DVS bogăție și fericire și multe alte practici benefice la momentul solicitării. Cu stimă și respect ! Dumnezeu să vă bine cuvânteze !

GURU BARBU SIMION.
 BALADA UNUI CAZAN

Aveam pe-aici mai de de mult un cazan spoit giugiuc
Era un fost evreu trecut de neamuri chiar la olteni
Se dădea leu doar că lătra şi-avea un suflet de haiduc
Şi pe femei că le ştia pe toate din Lăpuşata la Zătreni.

 Era un domn în felul lui Oltean cu cioareci şi tulpan
Născut de-ai lui în Scorpion şi-apoi trimis să pască vaci
Ajuns la 7 ani fura din ouă şi punea ban peste ban
Şi vara toată pe la Cerna prindea şi peşte dar şi raci.

Era flămând mai toată ziua, urca cu mămăliga în cireş
Şi când pleca la şcoală avea în sân cireşe din belşug
Învăţa de zor la mate ca în negoţ să nu dea greş
Iar mai pe vară în vacanţă, mergea cu taică-su la plug.

 Când a crescut de-o şchioapă umbla după gagici la horă
 Dar nu avea succes decât cu fetele din clasele mai mici,
Iar maică-sa aflase că vreo trei aveau să-i fie noră,
Şi ca să-l sature de fete, l-a trimis la tasu care avea un bici.

 Cu fratele mai mare s-a împăcat şi au căzut la învoială,
Mai toată ziua îi da ţuică furată din butoi din casă,
Şi fratele îi da din gagici şi de atât iubit a dat în boală,
Şi n-a belea că după fete îl lua şi tasu pe la coasă.

 Până s-ajungă-n Bucureşti, purta mereu numai opinci,
Iar iarna, vara, cum era, haine grele din dimie
Haine ce le lua de pe la fraţi când le rămâneau mai mici
Şi tasu îi spunea mai apăsat că aste haine o viaţă să te ţie.

 Când a ajuns în Bucureşti, s-a văzut imediat, că au dat faliment,
Un evreu şi un grec ce făceau bişniţă mare cu mâncare,
Ia Cazan Gică de ţară s-a băgat cu-n aliment,
 Unde-n Craiova prazul se vindea la liber şi-avea fiecare.

 Fiind băiet inteligent şi masturbat nevoie mare,
S-a-nscris la şcoala de balet unde freca la fiare
Şi-n loc de mămăligă mânca acum franzelă albă,
Iar pe ţăranca cu opinci a dat-o pentru o orăşancă slabă.

 Şi-n loc de patefon ce se cânta cu manivelă
Şi-a luat magnetofon cu artiştii ce veneau pe bandă,
Dădea tare muzica în stradă să audă şi gagica lui
Marcela, Lângă piaţă şi-a luat casă ce avea şi o mansardă.

 Şi-a luat o licenţă-n fiare dar lucra mai pe teren
Avea zilnic băutură colinda prin ţări străine,
Vindea muzică străină şi-a ajuns şef pe un tren,
Băga fete la cuşetă şi-acasă duce măsline.

 Îl avea pe un Barbu ce-i da muzici guiţate,
Amândoi făceau afaceri dar Barbu făcea bisnis,
Era tot oltean ca Gică, dar avea şi facultate,
Dar Cazan avea maşină şi o casă ca în vis.

 Avea şi copii frumoşi şi soţie înfloritoare,
Avea şi femei babane cei da lui gicuţă bani,
Şi pe an vreo două luni mergea-n staţiuni la mare
Şi visa acum la vilă undeva între castani.

 Dar sărac olteanu Barbu, înşelat de un cazan
Ce-a aflat că barbu are în ASE mare licenţă,
L-a făcut să investească să câştige şi el un ban,

Dar n-a câştigat nimica, doar pomană, e o mare diferenţă,
 Şi Cazan strângea euro în cazane şi lighene,
Pe barbu l-a dat afară că soţia nu-l înghite,
Iară barbu acum ajunse păzitor pe la dughene,

Îl mai cheamă câte o dată când bea bere şi sughite.
 Totuşi Barbu îl iubeşte pe acest oltean ajuns,
Dar de azi doamne fereşte, Barbu a zis în sine lui,
Va stopa munca la scris să aibe timp pentru răspuns,

Şi-i va da doar bună ziua, doar atât, Olteanului.
 Mama lui...

 Scrisă de unu Barbu Simion, înainte de-nălţare,
Supărat pe coana Mare,
Ce-n cazan fierbea Potroace, pentru broasca oace, oace !
22.05.2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu