Cap. 26
După ce sora noastră a intrat la liceul
„Gh. Lazăr”, considerat printre cele mai
bune licee din Bucureşti ba încă cu note mari la examenul de admitere, şi după
ce mama ne-a făcut o primire fastuasă cu multe dulciuri la Cireşu şi
s-a lăudat prin
toată comuna cu isprava ficei ei, şi după
ce a trecut vara şi cu toţii ne-am întors la şcolile noastre mama venind ceva mai devreme cu finul Buşoi, s-a hotărât
împreună cu tata de a ne găsi şi
nouă profesori de limba română şi
de matematică pentru a avea
izbândă de intrare la liceu. Mai aveam
doi ani până la intrarea în liceu şi ca să
fie siguri de reuşită mama vroia, ca şi tata, ca să
începem pregătirea chiar din clasa a VI primară deşi
majoritatea profesorilor la care fuseserăm să
ne mediteze spuneau că este prea de vreme
pentru meditaţii cu trei ani înainte. Totuşi mama a vorbit cu o doamnă profesor de limba şi literatura română, doamna Colbureanu, să începem meditaţiile
mai din vreme că ştia mama că
noi băieţii eram mai destrăbălaţi şi
nu obţinusem note
mai bune la limba şi literatura română iar cu gramatica eram la pământ. Din acea toamnă am început meditaţiile la română
şi ne ocupam acum mai din vreme de
gramatică la care eram în stadiul de bâtă, „tabula rasa”, la care doamna Colbureanu ne mai lua şi peste picior, vâzând încă de la început cât de analfabeţi eram. Doamna Colbureanu
locuia în cartierul Cotroceni şi
era soţia domnului General de armată, retras la pensie dar se menţinea foarte bine, un domn
cam de 190 cm, bine făcut, cred că avea deja 80 de ani pe
lângă doamna Colbureanu
care era o mână de om, nu cred că avea mai mult de 145 cm şi foarte slăbuţă cred că foarte frumoasă
la tinereţe iar acum foarte brunetă şi
foarte slabă, numai os şi piele. Aveau un apartament
într-o vilă ceva mai sus de cinematograful
Cotroceni şi foarte aproape de palatul
pionerilor. Apartamentul făcea
parte dintr-o vilă în care mai locuiau vreo
două familii parese rudă cu familia
generalului. Curtea mică
din faţa apartamentului
era sădită numai cu flori şi era bine îngrijită de către
un om de serviciu. În apartament care cuprindea cel puţin cinci camere era un lux desăvârşit
şi o curăţenie impecabilă de îţi
era milă să calci undeva să
nu murdărşti. Aveau parchet pe jos
galben ca lămâia, un pian mare cred că în sufragerie unde puteai să întorci maşina
mică, tablori pe pereţi cred că
numai originale, portrete de femei frumoase, printre care şi portertul doamnei profesaore la tinereţe care puteai să
juri că era al unei mari dive
de cinema dar dacă te uitai acum cu mare atenţie deabia îţi
dădeai seama că era chiar al doamnei profesoare aşa de mult slăbise
şi se făcuse mică.
Putei să vezi
cu ochii tăi că această
femeie care la tinereţe respira numai frumuseţe pe pâine acum credeai
că este poate mama acelei persoane
frumos pictată în ulei şi expusă
printre tablouri de mare calitate artistică. Când ne-am prezentat prima dată la lecţia
de gramatică, am fost primiţi de o doamnă
cam la 40 de ani, cred că
servitoare în casă care ne-a condus
până la dânsa în cameră unde ţinea
şedinţele de meditaţie
şi fuma
distins dintr-un ţigaret lung
din fildeş înegrit
în care se vedea ţigarea luxoasă de kent. O masă
mare din mahon era interpusă
între noi şi doamna profesoară, care stătea
cocoţată într-un fotoliu de epocă, iar pentru noi cei doi elevi aveam pregătite două
scaune cu spătar înalt, tapiţate cu catifea roşie şi
foarte frumoase. Doaman profesoară
nici nu s-a sculat când am intrat ci am fost prezentaţi de menajară
ca fiind fraţii Barbu, doamna
doar a zâmbit larg şi a întins mâna câtre noi iar eu
am priceput că trebuie imediat să merg să-i
sărut mâna ceace am şi făcut
şi după mine m-a imitat şi George după
care cu multă amabilitate în glas ne-a invitat
să luăm loc pe scaunele pregătite. Ne-am aşezat imediat, eu de-a dreapata doamnei iar George pe
stânga şi am scos caietele şi creioanele şi
le-am pus pe masa maronie care căpătase un luciu plăcut de trecerea vremii, patina vremilor. Doamna după ce a tras adânc din ţigaret ne-a rugat să ne prezentăm şi
apoi a scos un fum lung cenuşiu
către lustra din tavan înegrită de vreme şi
de ţigări. Apoi a
strigat la femeia de serviciu „Alexandra adu cafeaua te rog” iar femeia a răspuns „ acuş
doamnă” şi nu mai târziu de câteva secunde a apărut cu ditamai tava
cu patru farfurioare şi patru ceşti pe fond bleu din ceramică chinezească
cu un ibric mare tot chinezesc şi
cu mişcări repezi dar bine calculate a pus mai întâi farfuriuţa cu ceaşca şi
cu linguriţa în dreptul doamnei şi apoi mie şi
fratelui meu cu aceiaşi dexteritate, apoi a turnat cafea mai întâi doamnei şi apoi nouă
proaspeţilor elevi, bătăuşi de Grozăveşti, la care noi am vociferat că nu este nevoie, dar nimeni nu ne-a luat în seamă, după
care a pus tava cu bolul de cafea pe o măsuţă
aprope de mine şi a plecat punând în
mijlocul mesei de meditaţie
un bol mare cu zahăr.
Doamna s-a aplecat către
bolul de zahăr dar fiind mai departe m-am
sculat eu imediat şi am împins bolul până în dreptul dânşii
iar doamna mi-am mulţumit cu un zâmbet plăcut puţin
obosit datorită
vârstei înaintate pe care o avea. A luat două ligurite de zahăr apoi ne-a îndemnat şi pe noi să
luăm dacă dorim cafea cu zahăr, dar noi aproape în cor am răspuns că
nu. Apoi a început lecţia propriu zisă
de gramatică pe care a început-o cu mult
talent profesional, vrând la început să
afle în ce stadiu de analfabetism ne aflam noi cei din Grozăveşti
şi de fiecare dată ne punea să
notăm noţiunile de bază
pe care le considera dânsa că
vor fi de folos în următorii o sută de ani şi
noi cu conştinciozitate
notam tot. Am fost trecuţi
prin toate formele de propoziţie
şi gramaticale şi după
aproximativ două ore
şi jumătate, deoarece o pendulă străbună bătea fiecare secundă de pe un perete cu
tot felul de tablouri, doamna ne-a anunţat
că şedinţa
de meditaţie s-a terminat şi că
noi proaspeţii dânşii elevi avem ceva cunoştiinţe
şi că va fi greu cu noi dar dânsa era sigură că
va face din noi armăsari de cursă lungă,
că vedea în noi că suntem receptivi şi ascultători
şi că pe viitor dâmsa îşi ia răspunderea
de a ne duce pe băncile
liceului dar cu o singură
condiţie : „ să
puneţi mâna să învăţaţi tot ce vă
predau eu aici că dacă nu vă
ia mama dracu, aţi înşeles ?” şi
ultimile cuvinte mai mult le-a răstit
de am tresărit ca din somn şi eu şi
George. „ aici să nu credeţi că
sunteţi pe maidanul şcolii de unde veniţi, aici se învaţă
carte şi că eu nu pot să
vă iau banii părinţilor
voştri munciţi cu trudă
ca voi să vă faceţi
de cap. Aici ori deveniţi
oameni cu bun simţ şi cu dragoste de a învăţa ori nu aveţi ce căuta.
Dacă la următoarea şedinţă” şi aici s-a oprit să mai tragă
un fum din ţigaretă şi
să se uite pe un calendar ” care va
fi marţi la ora 16 nu veţi şti
ca pe apă ce v-am predat eu astăzi să nu îndrăzniţi să
mai veniţi la meditaţie mai departe.” „am discutat cu
doamna voastră directoare care este şi dânsa tot profesoară de limba română
şi mi-a spus că sunteţi
nişte derbedei notorii, că faceţi
numai prosti în şcoală dar i-am spus că eu am ac de cojocul vostru şi acum îmi dau seama după psihologia pe care o am după 35 de ani de şcoală că
am să fac adevărat bărbţi din voi, oameni cu multă carte” Când s-a sculat de pe fotoliu am fost umiţi de statura dânşi scundă
deoarece era tot aşa de înaltă ca şi
George deoarece pe fotoliu părea
ceva mai înaltă. „ acum mergeţi şi
spuneţi părinţilor
voştri că sunteţi
primiţi la meditaţie dar asta depinde de acum încolo numai de voi. Adică să
învăţaţi.” Apoi a
strigat-o pe Alexandra care ne-a luat şi
ne-a condus prin mai multe camere şi coridoare până
am ieşit prin curtea din spate
a vilei. Din acea toamnă
târzie din 1963 până în primăvara
lui 1965 când am dat examenul de admitere în liceul „ Tudor Vladimirescu” din
cartierul Militari doamna profesoară
Colbureanu, dumnezeu să o ierte, s-a angajat la o muncă grea cu noi debedeii din Grozăveşti
dar cu o tactică mai presus de prostiile ce ne
umblau nouă prin cap a reuşit să
ne pună cu botul pe labe să punem mâna să
învăţăm serios să lăsăm fiţele
de mari golani şi să devenim bărbaţi cum spunea dânsa, să ştim
să ne respectăm pe noi înşine
la început şi
apoi şi pe ceilalţi din jurul nostru.
Pe tot timpul şedinţelor de meditaţie
am început uşor uşor să
o îndrăgim pe această doamnă
ca spre final să o considerăm o a doua mama a nostră care a ştiut
mai binre decât părinţii noştri
să ne insufle dragostea
de carte şi felul
în care să devenim bărbaţi
în adevăratul sens al cuvântului nu boschetari care să ne punem la mintea unor ţigani amărâţi. Mai era un amănut de spus în demersul nostru de a ne medita la doamna
Colbureanu că din a doua şedinţă
am cunoscut-o pe fata dânşii,
parcă Viola o chema, de o frumuseţe rară
după care eu m-am îndrăgostit în abscons deşi era mai mare ca noi cu cel puţin cinci ani, pentru mine o şedinţă
de meditaţie în care nu o vedeam pe Viola
era o şedinţă pierdută. Din primăvara anului 1964 şi până
la examenul de admitere în liceu părinţii ne-au dus la meditaţie la matematică
deoarece considerau că trebuie să ne medităm
să fie siguri că v-om reuşi
la liceu. Pe parcursul meditaţiilor la română
doamna profesoară aflând faptul că sunt pasionat de a
citi tot felul de cărţi a început uşor
să mă îndrume să
citesc mai mult din literatura română
din izvorul nesecat al înţelepciunii
şi frumuseţii neamului românesc din datinile ca de basm ale
literaturii române. Într-una din camerele pe care dânsa le numea camera de
studiu unde se afla o bibliotecă
uriasă gen cam de 5 x 3 metri pe două rânduri de cărţi cred că
acolo se aflau peste două
mii de volume cele mai multe dintre aceste cărţi
fiind frumos legate în piele şi
altele în carton. Din această bibliotecă
am citit câteva cărţi scrise de români ca „Velerim şi veler doamne” a lui Victor Ion Popa, tot de acesta
piesa de teatru „ Titanic Vals”, apoi de Calistrat Hogaş „ pe drumuri de munte”,
apoi poezi de ale marilor noştri
poeţi Vasile Alecsandri,
Gorge Coşbuc, George Bacovia,
Tudor Arghezi, Alexandru Vlahuţă,
Şt. O. Iosif
şi multe altele.
Cu literatura străină stăteam
mai bine deoarece deja citisem „Contele de monte cristo”, „ Vulpile în vie”,
„Înţelepciunea nebunului”, „ Agonie şi extaz”, din Balzac citisem deja
„ Iluzii Pierdute”, „ Moş
Goriot”, „ Femeia La 30 de ani”, „ Winetou” cele
trei volume, şi multă pozie în special Eminescu mai tot timpul
şi apoi descoperisem una din cele
mai mari comori a tineretului în Ion Minulescu din care citeam
mai tot timpul din poeziile lui referitoare în general la tinerii îndrăgostiţii,
şi care nu degeaba fusese intitulat
poetul amant. Din poezia străină îl descoperisem pe Walt Whitman, un poet de o largă expiratie intelectuală care m-a fermecat mai tot timpul
cu poeziile sale, apoi pe Rabindranat Tagore care ridica pe culmi înalte toată credinţa
acumulată într-o nouă concepţie
despre Dumnezeu şi anume Yoga, filozofie şi prtactică, filozofie pe care aveam să o cunosc ceva mai târziu pe la 19 -20 de ani printr-o
întâmplare fericită şi care îmi va aduce dea
lungul vieţii mari
beneficii spirituale şi medicale deoarece aveam să-mi vindec singur anumite boli pe care singur mi le făcusem prin viaţa
pe care o dusesem până atunci şi din alte practici
malefice din alte vieţi. După mai multe săptămâni de meditaţii
la doamna profesoară Colbureanu după o oarecare discuţie care părea
inofensivă la început şi care doamna Colbureanu întrebase într-o doară dacă
ne plăcea să citim cărţi de literatură română sau străină am început să-i spun câteva titluri pe care le citisem mai de demult
cu vreo doi ani înainte printre care „ Submarinul Dox” apoi cărţi
de 15 lei cum era „În slujba reginei”, „Căpcăunul”
şi altele la care doamna profesoară a făcut
un semn a lehamite şi când mi-am dat
seama că dânsa nu era impresionată de titlurile spuse am dat şi câteva titluri din marea literatură universală
şi deodată dinsa a devenit subit interesată şi
neâncrezătoare la început mi-a pus mai
multe întrebări referitoare la conţinutul cărţilor pe care spusesem că le citisem şi
dându-şi seama că nu minţeam
şi că întradevăr
citisem aceste cărţi foarte impresionată a deschis o discuţie mai amplă
despăre literatura română şi
cea străină iar apoi când am început să-i mai enumăr
încă vreo 30 de titluri de cărţi
citite de mine din marea literatură
doamna profesoară a rămas câteva secunde cu gura căscată
fiind parcă paralizată de a nu mai putea spune nimic fiind pur şi simplu uluită.
„Măi Simion, chiar ai citit tu toate
aceste cărţi ?!... eu tind să te cred dar în acelaşi timp mi se pare ceva ce nu se potriveşte. Majoritatea profesorilor de la tine de la şcoală
v-au descris pe amândoi fraţii
ca pe nişte golani notorii, spaima
cartierului, iar acum dau peste un elev pe care îl meditez şi care îmi enumeră cărţi citite de el ce nici cei mai
buni elevi ai mei de la liceu în clasa a 11 nu le-a citit nici pe jumătatea ta. Şi
tu George ai citit cărţi ca şi
fratele tău ?” am intervenit eu să-l scot din încurcătură
pe George şi
i-am spus „ da doamnă şi el a citit cîteva cărţi la sugestia mea dar el e mai practic şi îi place mai mult sportul, activitatea
în aer liber, dar a citit cîteva dar nu ca mine ! pentru mine a citi este deja
o pasiune descoperită pe la vârsta de 9 ani. Mergem
însă împreună aproape la toate filmele de la
cinema şi mai rar pe la televizor deoarece
oamenii nu ne prea primesc în caselel lor”.
„ Păi după cum văd
nu prea aveţi timp şi de golăneală şi
să veniţi la meditaţie
la română” „ şi acum am început şi meditaţiile
la matematică, plus celelalte lecţii care trebuiesc făcute” am intervenit eu repede. „ Şi plus că
în fiecare noapte nu mă culc până nu citesc cel puţin o oră
din cărţile mele” am completat pe nerăsuflate dându-mă
mare cu cărţile mele şi
cu celelate. „bravo băieţi
sincer să vă spun mi-aţi
făcut o reală plăcere
să aud şi fapte demne de laudă despre voi şi
asta mi-a schimbat cu totul judecata asupra voastră. Văd
că toate lecţiile pe care vi le predau le învăţaţi foarte bine şi
veniţi cu ele învăţate. Şi ca să
vă arăt că
nu sunt o femeie fără inimă,
deoarece ştiu
că o duceţi greu cu banii, deoarece tatăl vostru câştigă foarte puţin,
să-i spuneţi mamei voastre până nu pleacă
la Vâlcea să treacă pe la mine să
discutăm” „ mama nu a plecat încă şi
poate veni când spuneţi dvs.” „Păi să
vină mâine, sâmbătă,
pe la ora 10 dimineaţa
să discut cu dânsa”
„Da doamnă, îi vom spune”. Şi apoi am plecat cu multă plăcere
în suflet şi fratele mai morocănos dădea
din cap că nu prea fusese lăudat. A
doua zi mama fusese la doamna profesoară
şi după o oră
mama s-a întors bucuroasă de veştiele
bune pe care le primise de la doamna cu privire la stadiul de învăţătură la care ajunseserăm noi băieţii şi
mai ales la faptul că
fusesem lăudaţi amândoi fraţii dar mai ales eu la felul cum ştiam să
fiu şi un mic golan dar şi un mare pasionat de carte. Oricum
mama obţinuse din această discuţie
cu doamna profesoară scăderea cu 5 lei a şedinţei
de meditaţie de la 20 lei la 15 lei iar şedinţa
urma acum să fie de 2 ore şi nu de o oră
şi jumătate. Era un lucru mare pentru noi deoarece tata nu câştiga mai mult de 600 lei pe lună iar de curând salariul lui fusese mărit cu încă
o sută de lei, adică ridica acum 700 lei pe lună. Era în primăvara
anului 1964 şi aveam deja făcute 3 luni de meditaţie la română şi
acum la început de primăvară tata fusese înştiinţat
de către finul Buşoi că
ne găsise un profesor bun de matematică aproape de el acolo la farmacia din Militari
şi că tzrebuia să
meargă cu mama şi cu noi să
vorbim pentru eventualele meditaţi
la matematică şi toate cele. Şi
la prima duminică din
luna martie tot familionul mai puţin
Silvia , sora noastră, ne-am îmbarcat în tramvaiul 14
care ducea chiar la finu şi
după 10 minute eram la el la poartă care a mers cu noi direct la domnul profesor Clonaru să dicutăm
şi după aceea urma să
mergem şi pe la
finu acasă. Nu departe ca 20 de metri de
casa lui peste stradă, se afla o vilă veche de peste 20 -30 de ani cu două etaje, unde locuiau două familii, la etajul 1 locuia domnul profesor cu soţia sa, iar la etajul 2 altă familie. La parterul vilei se afla o
alimentară, o farmacie mică cea care dădea
şi numele locului de la farmacie în
Militari fiind singura din zonă
şi un chioşc de ţigări. Vila avea în spate o curte largă cu mai multe coteţe printre care şi
domnul profesor avea un coteţ
plin cu găini şi de care avea grije zilnic
de el deoarece zilnic ridica căte
20 de ouă de la tovarăşele sale harnice comuniste de
frunte şi care le hrănea numai cu mălai
şi porumb şi adesea şi
cu tot felul de verdeţuri luate de la piaţă şi tocate mărunt.
Am intrat în curte, prin spatele vilei era
intrarea şi am urcat la etajul 1 unde ne aştepta domnul profesor cu soţia sa. Finu a făcut
repede prezentările şi apoi a plecat repede spunând că vor sta altă
dată de vorbă dar are acum treabă şi
a rămas ca după întâlnirea cu d-l
profesor să trecem pe la el. Am intrat
într-un apartament bine îngrijit şi
curat şi cu mobilă puţină dar foarte aerisit şi frumos mirositor, în mijlocul camerei destul de spaţioasă
era o masă mare dreptunghiulară înaltă
cu cinci scaune tapiţate, de epocă, împrejur şi acoperită
cu o faţă de masă foarte frumoasă
cu tot felul de flori frumos colorate şi
se vedea că este nou nouţă. Domnul profesor era un om cam la
50 de ani, dar avea trecuţi de 60, solid aproape gras cu o
faţă mare, zâmbitoare mai tot timpul,
cu o mustaţă vrăbioi sub un nas mare cu buze groase cu ochi albaştri cu sprâncene groase şi vopsite şi
cu un păr natural cărunt dar bogat şi
dat peste spate fără urmă
de chelie. Era inalt cam 175 cm şi
bine legat încălţat cu papuci de casă. Soţia
lui care deja după prezentare se dusese la bucătărie
să pregătească
pentru noi, musafirii fie cafea fie ceai după dorinţe,
şi noi toţi optaserăm
pentru cafea că era un deliciu şi noi nu prea aveam
acasă, deci soţia lui era o femeie minionă cu un cap mai mică ca domn profesor, foarte firavă, cu o faţă
blajină, cu o privire blândă, ce părea
mai degrabă zâmbitoare, dar era felul dânşi de a privi senin. Avea
ochii căprui,
şi se vedea că deşi
era către bătrâneţe
fusese o femeie frumoasă
la viaţa ei ca şi domnul profesor care arăta ca un fel de domn,
bine îngrijit şi întreţinut. De la prima vedere când am dat cu ochii de dânsul
în inima mea parcă s-a deschis un fel de nufăr cu o mie de petale şi am simţit
din partea lui un flux de dragoste şi
iubire faţă de noi copiii, ceva ne regizat
ci de la sine pornire şi ochii lui jubilau de un fel de
amuzament al omului pus pe glume şi
făcut bezele. Mi-am zis în minte că acesta este omul şi profesorul pe care îl vroiam şi simţeam
că aveam să învăţăm
bine cu un astfel de om care părea
bun ca om. Ne-am aşezat cu toţii
la masă şi a început discuţia cu privire la meditaţiile noastre la matematică, a întrebat pe mama
şi pe tata ce fel de venituri avem
deşi ştia de la finu toate amănuntele şi
tata i-a spus că numai el are salariu iar mama pe
vară mai
obţine ceva produse pentru iarnă la Bucureşti.
Domul profesor s-a arătat de la început un om
rezonabil, prin faptul că
a spus părinţilor mei că
nu pentru bani face meditaţia
deoarece el are pensie mare ca şi soţia
lui fostă farmacistă pentru ca să-şi
mai ocupe timpul în timpul zilei şi că
patru ore pe săptămână
era puţin pentru el. De la început i-a
întrebat pe ai mei dacă este
bine ca două ore de meditaţie să coste doar 15 lei ştiut că
alţi profesori luau cel puţin 25 lei pe meditaţie dacă
nu chiar 30 lei şi că
dacă dânsul constata că nivelul nostru la matematică era bun şi
dacă noi puteam să asimilăm
cunoştiinţele necesare dânsul sigur ne putea
duce în liceu. Trebuia doar o primă
şedinţă de verificare şi după
aceasta putea să ne spună dacă
ne primea la orele de meditaţie. Mama şi
cu tata erau foarte mulţumiţi
de propunerea făcută de domnul profesor cu cei 15 lei pe două ore şi
puteau astfel să ne asigure două şedinţe de meditaţie
pe săptămână
adică 30 lei. Între timp doamna
Clonaru a venit cu ibricul de
cafea şi l-a pus pe masă şi
a umplut ceştile cu cafea la toţi puse frumos pe farfuriuţe frumos desenate cu flori şi apoi a spus că
fiecare poate să-şi pună
zahăr
cât doreşte
dintr-un bol plin cu zahăr.
Fiecare ceaşcă avea linguriţa
ei şi noi toţi am pus căte două
linguriţe de zahăr iar mama cu tata doar câte o singură linguriţă.
Discuţia apoi a fost dată pe partea cu agricultură, pe care o făcea mama la Vâlcea, faptul că toată
vara muncea acolo şi iarna venea la Bucureşti cu o maşină plină
cu tot felul de fructe şi zarzavaturi aduse cu maşina chiar de domnul Buşoi, finul nostru. Când a
auzit de domnul Buşoi, domnul profesor s-a roşit de plăcere
şi a început să-l laude că
era un vecin cumsecade şi
săritor la toate cele şi bun gospodar şi
că de multe ori îi reparase
un hârb de maşină mică
un moscovici că se pricepea şi de ficare dată
nu-i lua nici un leu. Cam când s-a cam terminat cafeaua în ceşti doamna Clonaru ne-a rugat să mai servim dacă
ne-a plăcut dar mama şi cu tata, oameni cu bun simţ, au spus că
este suficient şi
că
trebuie să mergem că vizitele scurte sunt şi cele mai plăcute,
dar a completat domnul profesor ironic dacă nu te plictiseşte
gazda, şi a râs cu voiciune. Noi copii mai
vroiam o parţie de cafea dar mama
şi tata
se şi ridicaseră şi
cu toţii eram
pe picior de plecare iar la plecare domnul profesor a spus că ne aşteaptă pe la ora 16 după amiază
la meditaţie şi să
avem cu noi câte un caiet studenţesc
şi creioane la noi. „ Şi să
aveţi câte un cojoc pe
voi că dacă nu ştiţi mama naiba vă ia” Am plecat cu zâmbetul pe buze
şi apoi am ajuns la finu care pregătise masa de prânz cu tot felul de bucate şi mai ales o ciorbă de potroace care ştia că-i
place lui tata. A scos ţuică şi
vin pentru noi copii şi masa a durat aproape o oră iar fina şi
cu finu au fost foarte amabili şi am mâncat cu voie bună şi
veselie la masă cu tot felul
de glume şi bancuri spuse de finu Buşoi şi
mai ales povestiri de ale dânsului din timpul războiului, spuse cu un talent de
povestitor de Ion Creangă
era un om mic pe lângă
dânsul. Luni a doua zi după vizita făcută domnului profesor Clonaru la ora
16 fără 10 minute eram prezenţi la poarta vilei sale unde am sunat la sonerie şi de undeva din spatele vilei din curtea interioară a răspuns
cu o voce puternică domnul profesor „Ia să văd
cine mă deranjază din teaba pe care o am cu găinile, a tocmai elevii mei sârguincioşi, fraţii
gemeni Barbu” L-am salutat cu respect şi
domnul profesor ne-a deschis poarta şi
am intrat. Era pus pe glume şi
voios nevoie mare. „ până
urcaţi voi în apartament şi vă pregătiţi toate ustensilele pe birou eu merg în baie şi fac o baie grozavă cu apă rece
pe tot corpul şi apoi peste o oră vin să
medităm, aşa-i măi
băieţi ?” iar noi am răspuns în cor „ da domnule profesor” apoi dând toată convorbirea pe un ton mai fără glumă ne-a spus „ vedeţi că
vă aşteaptă
nevastămea cu câte o cafea şi apoi vin şi
eu imediat” Am urcat la etajul unu unde uşa la apartament era deschisă şi
unde ne aştepta doamna Clonaru cu faţa dânşii
senină şi zâmbitoare cu ceştile de cafea deja pregătite şi ne-a spus să
ne descălţăm şi să
punem pantofi în afară pe culoar. Am avut noroc că în acea zi am hotărât să
ne schimbăm ciorapii că astfel ne făceam
de râs cu ciorapii cu găuri
în ei şi cam mirositori. Ne-am descălţat
şi ne-am aşezat la masă
bucuroşi
de o cafea pentru care am mulţumit
frumos şi la care ne-a îndemnat să punem şi
zahăr dacă vrem ceea ce am şi făcut
şi cum era caldă şi
afară era frig ne-a prins bine şi am început să
bem cafeau la început cu sorbituri şi
când ne-am dat seama am băut
fără sorbituri ca doi băieţi
bine crescuţi.
GURU BARBU SIMION
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu