CAP. 24
Sosirea noastră a celor trei copii la Cireşu după
ce sora noastră adusese în casă marea bucurie a reuşitei ei la liceul “Gh. Lazăr” din capitală şi
după ce mama ne
făcuse o primire ca de zile mari cu
mâncăruri alese şi cu prăjituri
bune a urmat căteva zile de oarecare relashe
pentru sora noastră dar noi băieţii
am fost scoşi imediat la munca câpului, la diverse
munci la copăitul porumbilor dar curând mama şi-a dat seama că munca cu sapa este grea pentru noi nişte copii de zece ani şi că
nici copii de la ţară nu mergeau la săpat de la această vârstă
atunci s-a hotărât să o ajutăm
la diverse munci mai mici şi
mai uşoare.
Deşi pe la vârsta de aproximativ 35
de ani mama era încă o femeie frumoasă admirată
de mulţi bărbaţi,
invidiată de alţii pentru priceperea ei nativă de a face afaceri şi încă
bune cu beneficii mari pentru casa noastră, iar de mulţi
bărbaţi dujmănită că
nu puteau să ajungă în sfera ei de atracţie de favoriţi ca astfel să ajungă
în situaţia de a fi amaţii ei deoarece umblau multe zvonuri prin comună că
mama cu frumuseţea ei ar mai atrage şi la această
vârstă încă mulţi
bărbaţi cu care se zvonea că mama ar avea relaţii de dragoste. Judecând după anumite caracteristici reale ale fiecărui om care fusese înobilat de către Dumnezeu cu anumite daruri sau haruri mama care era
o zodie de foc fiind născută pe 03 august dispunea de o mare cantitate de energie
care o mare parte o folosea pentru muncile agricole de pe lângă casă
iar altă parte era folosită şi
în relaţiile amoroase, cu respect pentru
mama totuşi trebuie spuse anumite lucruri
care se întâmplă fie că e mama sau sora sau o oarecare femeie din sat ele
există indifferent că acceptăm
sau nu anumite fapte. De aceea eu am observat multe
chesti la mama care fiind o femeie liberă din punct de vedere al faptului că tata era la Bucureşti iar mama mai tot timpul aproape 7-8 luni locuia la
Cireşu ocupată cu muncile câmpului totuşi ea era o fiinţă
umană care îşi cerea drepturile de femeie de a
fi iubită atât platonic cât şi sexual şi
aceasta nu putea fi ascunsă
la infinit fiindcă ea se producea în anumite timpuri
şi atunci faptul de a avea anumiţi amanţi
era inevitabil şi cum însuşi bărbaţii cu care mama avea anumite relaţii se lăudau prin comună
pe la diverse petreceri că
el avusese relaţii de prietenie cu cucoana Tena
aveau să-i pricinuiască mamei foarte multe necazuri din partea celorlaţi bărbaţi care şi
ei o doreau pe mama ca amantă
numai pentru a-şi satisface poftele carnale
dar pe care mama fie că nu-i plăcea ca bărbaţi, fie că
din anumite motive dacă mama ar fi dorit un bărbat totuşi
legătura dintre ei nu putea fi
stabilită din cauza rudelor sau a
prietenilor fie a distanţei
dintre ei. Unul din cei mai înverşunaţi bărbaţi care o vroiau pe mama era chiar vecinul nostrum de
peste drum, Nicu lui Burgă,
un tănăr frumos ca bărbat
pe care multe femei îl asaltau şi
îl doreau cel puţin ca amant totuşi mama care presupun că fusese asaltată
de acesta cu tot felul de insistenţe
totuşi mama dintr-un anumit motiv
foarte simplu îl refuzase deoarece era vecin de casă şi
se spunea în popor că dacă faci ceva cu un vecin acest lucru se împute şi se află
în tot satul şi atunci cred că mama opta pentru anumite lucruri mai îndepărtate de casă,
aşa spus acoperite de a nu da muşte în oala cu lapte. Eu analizez acum la bătrâneţe
pe la vărsta de 63 de ani când scriu
aceste rânduri şi care
acum le disec la rece toate informaţiile
culese când eram copil şi
pe care le înţelegeam
doar pe jumătate
sau altele nu le pricepeam deloc iar acum cu experienţa mea mare de viaţă puteam
să pun cap la cap anumite informaţii despre lucruri trecute cu mulţi ani în urmă
deşi erau făcute de mama şi
că ar fi trebuit să ascund anumite lucruri faţă de fraţi şi
de rudele mai apropriate totuşi adevărul
trebuia spus ca astfel să
se contureze în întregime personalitatea celui analizat. De fapt nu erau
lucruri condamnabile sau reprobabile ci erau simple lucruri care prin natura
lor se puteau întâmpla oricui fie că
era mama sau o rudă sau un om oarecare. Prima amintire pe care mi-o aduc
aminte era cred că pe
la vârsta de 3 ani când mama o femeie chipeşă şi frumoasă
foc aşa cum o percepeam eu şi cum mai toată
lumea îi lăuda frumuseţea, într-o zi de vară toridă
când mă
jucam în ţărâna
şuşelei, cu fratele meu, mama a venit de acasă cu o maşină mare care transporta material pentru construcţia unui pod undeva mai jos către Copăceni
sau Lăpuşata şi
a oprit cu acest camion chiar lângă noi şi
din maşină a coborât un tânăr ;nalt cu barba nerasă şi
mama care m-a luat în braţe
şi ma urcat în camion pe locul de
unde coborâse mama şi acel bărbat şi
mi-a spus să nu-mi fie frică că
merg cu nenea să mă ducă să
văd şi alte locuri şi
că mă va aduce acasă
peste o oră sau două iar când mama s-a depărtat de maşină
acel bărbat care a rămas cu ea jos a prins-o de după mijloc cu tandreţe deoarece pe drum nu era nimeni să îi vadă.
Şoferul camionului a fost foarte
atent cu mine şi îmi punea tot timpul întrebări şi
mă făcea să
râd şi am călătorit
cu el cu camionul de la un moment dat mi se urâse de
atâta mers peste dealuri prin tot felul de commune şi sate, peste păduri
umbroase, peste margini de dealuri gata să cădem
în prăpăsti şi
după multă alergătură am ajuns la locul cu pricina unde în mare grabă cu alţi
oameni au descărcat
materialele şi apoi a făcut un duş
cu apă rece dintr-o găleată,
apă pe care a vărsat-o peste cap şi peste pieptul lui păros, apoi a băut cred că
o bere şi mi-a cumpărat mie o mică
ciocolată de la un magazin şi apoi fuga ne-am urcat iar în camionul
gol şi
am plecat înapoi către casă. La întoarcere mă plictisisem de atăta drum ca şi
de tot felul de întrebări despre mama şi despre tata dar la care nu mai răspundeam ci priveam doar la peisajele care se derulau
prin geamul prăfuit al camionului.
Când am ajuns acasă celălalt nene îl aştepta
în drum şi atunci numai că m-a dat jos din camion şi mi-a spus să
merg acasă că mă
aşteaptă mama cu masa iar el s-a urcat în camion
spunând celuilalt de la volan râzând şi
frecându-şi mâinile a plăcere că
“bună
mai e măsa”.
La acele timpuri nu am înţeles
nimic din cele spuse şi întmplate dar cuvintele şi faptele au rămas
adânc înfipte în memoria mea timp de peste 40 de
ani cu o claritate şi precizie
inexplicabilă
dar care puse în anumită
ordine rezultau zaua lipsă dintr-un lanţ
rupt cândva şi restabilit altă dată
zaua respectivă fiind pusă acolo dintr-o întâmplare special aranjată din voinţă
astrală pentru a scoate la iveală adevărul.
Să fim înţeleşi
din punct de vedere familial faptele ce s-au întâmplat nu înseamnă că
am să-mi iubesc mai puţin mama care mi-a dat viaţă şi m-a crescut cum numai o mamă mă
putea creşte dar toate faptele prin care a
trecut mama au fost programate din viaţa astrală
pe care a trăit-o înainte de a intra în viaţa pământeană în care avea să
ne nască pe noi fraţii şi
că dintr-o voinţă celestă toate acestea trebuiau să se întâmple trebuiau să aibe o anumită
doză de “greşeală”
şi de cele mai multe ori copiii, în
marea lor majoritate, au tendinţa
de a ascunde anumite fapte întâmplate sau trăite de părinţii
lor să ascundă aceste fapte crezând că ascunzând aşa
zisele trăiri “ruşinoase” ar fi părinţii lor mai sfinţi şi
mai apropriaţi de Dumnezeu atribuindu-le
anume demnităţi din fapte pe
care de fapt le trăiseră mai toţi
oameni care cu demnitate ar fi recunoscut că au tras o băşină fără voia lor când profesoara lor ar fi trecut pe lângă ei. Mulţi cred că
părinţii lor erau sfinţi şi
cei mai sacri oameni deşi
aceşti părinţi
puteau fi calificaţi de alţi oameni din afara fenomenului ca cei mai criminali
oameni deoarece împreună
participaseră şi puseseră
şi făptuiseră
o crimă împotriva anumitei lor rude de a
pune astfel mâna pe averea acestuia. Ceea ce fac acum este să spun şi
să arăt că
mama mea a fost cea mai sfântă
persoană din viaţa mea, fiindcă asta era şi este voinţa mea, şi
acest fapt îmi dădea totuşi dreptul de a arăta faptele natural şi umane de a iubi şi de a avea anumiţi amanţi
dacă voinţa ei dorea aceasta,
aceste fapte erau pentru mine tabu şi
nu aveam voie să le judec dar aveam voie doar a le
expune şi de judecat avea voie doar
Dumnezeu să facă acest fapt deoarece eu şi ceilalţi
făceam parte din dualitate
adică aveam în noi
şi binele
şi răul pe când Dumnezeu este
Unic şi numai el putea şi poate să facă
o judecată cu adevărat dreaptă
asupra unui om. Dacă prin presupunere am considera că pe tot globul ar fi doar singura mea mamă care ar fi făcut
aceste aventuri amoroase pe care biserica noastră la condamnă
fiţi siguri că nu aş
fi denunţat aceste fapte dar cum într-un
anumit timp pe glob se produc milioane de asemenea
fapte explicit sexsuale ba unele decăzute
chiar în maniere de perversiuni sexuale reprobabile fapte simple de amor cum au
fost făcute de mama sau cum cred eu că ar fi fost făcute
nu aduc nimic rău sau condamnabil în viaţa unui om cum a fost mama. Trebuie să aduc aminte memoriei mele şi faptul că
în contra partidă
cu aceste mici aventuri marile fapte făcute
de mama au fost acele mici ajutoare dar în ochii domnului mari prin care mama a
ajutat zeci de oameni de la ţară de la Cireşu şi
Turceşti când
majoritatea din aceşti oameni erau duşi pe la doctori
în Bucureşti de a fi îngrijiţi şi chiar operaţi mulţi din ei ajutaţi
cu bani sau cu sfaturi în agricultură
iar câţiva mai ales fete şi femei de la sat duse şi măritate
cu bărbaţi de la Bucureşti astfel multe dintre ele scăpând definitiv de sărăcia
mare în care se născuseră. Un alt bărbat pe care mama nu l-a agreat nici o dată nici ca prieten de familie dar aminte ca amant a fost
un învăţător de la şcoala din Cireşu
Dinu Gheorghe care mai tot timpul prin diverse mijloace a căutat să
ajungă la mama şi foarte uşor
se ajungea la ea deoarece noi familia noastră vindeam mai tot timpul ţuică la toată
comuna şi la alţii iar acest învăţător sub pretextul de a cumpăra ţuică a intrat în relaţie cu mama dar curând când
mama a văzut ce vroia în relitate acest învăţător l-a poftit imediat afară şi
de atunci din bun prieten ce era cu mama şi cu noi copiii a ajuns la tot felul de discuţii şi
la tot felul de bârfe din partea lui asupra lui mama încât
după câţiva ani ajunsese la o ură desăvârşită
asupra familie noastre încât mai toate satele din
prejur cunoşteau despre mama tot felul de
jigniri şi bârfeli care mai de care neadevărate. Pe la vârsta de 10-11
ani eram în vacanţă la Cireşu şi
într-una din zile era mare şedinţă
cu învăţătorii din şcoala şi
la care participa cu mare râvnă
şi acest învăţător, un om înalt cu păr roşcat
pe cap cu o faţă mare roşiatică,
de ziceai că a sta cu faţa în soare, cu dinţii puternici în gură dar cu spaţii
între ei, [i pe faţă se lăţea un rânjet până la urechi ce se vroia faţa unui om bun şi
bine voitor. Avea o voce puternică
ca de tenor dar vorbele i se rostogoleau ca nişte pietre în gură. Se dădea
mare învăţat şi prin felul cum discuta cu oamenii din sat şi mai ales cu copiii
într-un mod brutal şi răspicat credea el că dă
bine la proşti de la sat şi la copiii lor şi că
învăţător ca el nu vor mai pupa ei mult
timp după ce nu va mai fi la şcoală.
În clasa apropriată de cancelaria profesorilor se ţinea şedinţa de sfârşit
de an şi mai toţi oamenii din sat care aveau copii la şcoală
la clasa acestui învăţător veniseră mai bine îmbrăcaţi
şi aveau fiecare cu el câte
un geac ţesut în casă ca o plasă
la noi la Bucureşti în care aduceau fiecare după putinţă
anumite cadouri pentru domnul învăţător. Chilograme de
ţuică bună,
sau căte o bucată mare de brânză
bine făcută sau legume din curte dar nu era nimeni cu mâna goală să
îndrăznească să
vină că mama lui ăla
îl lua. În acele timpuri când vreun cadru
didactic era membru de partid adică
communist îşi
putea permite de a le cere oamenilor pe
faţă diverse cadouri fie în bani,
produse alimentare sau de îmbrăcăminte fie în diverse munci pe care părinţii
copiilor trebuiau să le presteze la casa profesorilor.
De aceea acum mai toţi părinţii
erau cu frica în sân ca nu cumva tovarăşului învăţător să nu-i placă
cadoul sau să considere că era prea mic şi
atunci te puteai aştepta ca fiul tău sau fata ta să
fie pe lista celor repeten]i deşi
mai tot anul copilul fusese printre primii la învăţătură. Era ora prânzului cel
mare pe la 12 şi soarele puternic ardea aerul
peste păduri şi lunci iar în clase era o căldură înbuşitoare. Sus la catedră se instalase în central catedrei directoarea şcolii iar la dreapta ei se afla acest învăţător iar la stânga se afla
o altă învăţătoare. :n cele trei şiruri de bănci
st\teau claie peste grămadă copii împreună cu părinţii
lor iar al]ii care nu mai avuseseră
loc se urcaseră pe pervazul de la fereastră st=nd agăţaţi ca ciorchinii de struguri pe marginea ferestrelor
atât în năuntru
cât şi în afară. Pe catreda mare impunătoare se pusese o faţă de masă roşie,
ce amintea mai degrabă de o şedinţă
sub conducerea partidului communist, iar pe peretele din spatele catedrei trona
un tablou mare ce se vroia color dar era mai mult în alb şi negru cu tov Gh. Gh. Dej,
preşedintele româniei. În mijlocul catedrei se afla o vază mare din sticlă
roz în care se vedeau o grămadă mare de flori puse acolo mai mult cu furca decât
într-o ordine plăcută, flori aduse de femeia de serviciu a şcolii de la biserica de pe uliţă, de la morminte. În clasă era mare rumoare şi multe discuţii
între elevi dar şi între părinţi.
Pe catedră mai erau şi două
sticle cu suc galben cumpărat
de la cooperativă şi trei pahare pentru cadrele didactice. La un moment
dat s-a auzit uşa cancelariei deschizându-se şi vocea ca de bariton a învăţătorului răsună
ca un ecou pe sala lungă
a şcolii. Vocea piţigăită a doirectoarei se făcea şi
ea auzită dar acoperită de vocea învăţ\torului
care mai tot timpul rânjea superior faţă
de toţi arătând cât de învăţat era tovărăşia
sa. Când au ajuns la uşa clasei mai toţi sau ridicat în picioare cu mic cu mare arătând o umilire voită a tuturor faţă
de mai marii şcolii, mai toţi ţăranii
au aplaudat venirea comitetului şcolar
şi cu chiu cu vai au ajuns
sus la catedră şi din greşala
voită a învăţătorului acesta se aşezase chiar pe scaunul tovarăşei directoare iar învăţătorul făcând cu ochiul la tov directoare şi cu un rânjet larg pe faţa lui a făcut-o
să înţeleagă
că acum nu mai era nimic de făcut decât să accepte situaţia
creată dar în mândria lui prostească vroia să
arate că el manevra pe toţi profesorii şi
învăţătorii ca şi pe directoare şi că
toţi erau la mâna lui. Acest gest a făcut-o pe directoare să facă
mărunt din buze pe care tov învăţător a recunpscut
că era o înjurătură
cu direcţie precisă dar roşu
la faţă şi cu rânjtul lui se sculă imediat şi
cu vocea lui voluminoasă
se adresă ţăranilor şi copiilor să
facă niţică
linişte că se adunase întreg comitetul şcolii şi
trebuiau discutate situaţiile
tuturor elevilor. De îndată
se făcu o linişte ca de mormânt unde se auzea
doar răsuflarea copiilor şi a părinţilor iar acesta după ce puse cu tactică pe masă o sticlă
plină cu lapte şi o bucată
de turtă rece [i când le-a pus pe masă pe faţa
lui s-a aprins un rânjet complice ca de copil prins cu mâţa în sac iar printre copii şi părinţii se auzi o rumoare de râs înfundat în sensul că mai toată
lumea din sat şi din comună ştia
vorba tov învăţător,
poanta lui cea mai favorită
prin care aducea oamenilor o poveste mică dar cu t=lc mare ajutat bine înţeles de această
sticlă cu lapte şi bucata de turtă rece. Doamna directoare se
sculă cu mare greutate de pe scaunul
greoi şi începu să explice cu vocea ei piţigăiată sitaţia
nu prea bună a elevilor din clasa a patra care
urmau acum să
termine ciclul primar dar cu rezultate cam proaste la învăţătură dar cum ei tovi învăţători ai şcolii din Cireşu
erau oameni buni nu puteau să-i
lase de obelişteşi că
au ajuns la concluzia că
mai bine câţiva învăţători păcăliţi decât câţiva
elevi rămaşi repetenţi
şi astfel soarta şi viaţa
acestor elevi ar fi fost foarte proastă.
Dar fiind aici cu toţii învăţătorii principali ai şcolii au hotărât
să-i treacă şi
pe cei mai slabi din clasă
s\ meargă şi ei mai departe. Cum
a terminat tova directoare de vorbit imediat s-a înscris la vorbă tov Dinu trecând peste colega lui care aştepta şi
ea să zică câteva vorbe oamenilor să arate şi
ea cât este de devotată copiilor şi cât s-a străduit
să-i înveţe carte pe majoritatea proştilor dar cu vocea lui puternică tov învăţător
se ridică în picioare şi hodoronc tronc fără
să aibe o introducere la poanta pe care
o pregătise de cu dimineaţă spuse franc că degeaba copiii au talent şi pricepere de a învăţa dacă ei nu pun mâna pe carte să înveţe
şi mai degrabă merg la sapă şi
la coasă ca să-şi
ajute părinţii. “vedeţi
voi oameni buni că această poveste este ca şi cu sticla cu lapte care degeaba o ai plină cu lapte şi
degeaba dai cu turta pe lângă
sticlă că tot nu poţi
să mănânci lapte cu turtă deoarece este sticla
care nu te lasă să înmoi bucata de turtă în lapte. Îţi
mai trebuie şi o strachină să
pui laptele în ea şi apoi să ;nmoi şi
bucata de turtă şi să
mănânci cum trebuie.” “ na că am uitat să
aduc şi strachina să vedeţi
voi ce bine mănâncă cel ce ştie
să înveţe” Şi atunci mai toată lumea din sală împreună cu elevi au început să râdă
cu satisfacţie şi voit tare să
audă tov prost
că lumea a înţeles bancul lui. Deşi toţi
ţăranii şi locuitorii din mai toate comunele învecinate îl cunoşteau pe învăţător
cu bancul lui acesta nu pregeta niciodată de al mai spune încă a mia oară
spre satisfacţia amorului propriu. {i
cu acest banc mai bine zis după
repetarea lui încă o dată, şedinţa
cu elevii şi cu părinţii
a fost oficial închisă de către învăţător
iar părinţii elevilor au început a se înşira în faţa
directoarei şi a tovului învăţător cu tot felul de cadouri şi plocoane astfel ca toţi copiii să fie trecuţi
clasa, dar ce nu ştiau părinţii
că dacă un singur părinte
nu ar fi dat ploconul către
directoare şi către învăţător
copilul lui tot ar fi trecut clasa deoarece erau instrucţiuni precise trasate de către consiliul profesoral de la Vâlcea ca nici un elev
cât ar fi fost el de prost sau înapoiat mintal trebia musai să treacă
clasa să nu rămână
repetent. În jurul catedrei, pe sub catedră se strânseseră zeci de plase cu tot felul de produse cum ar fi ţuica, legume şi
fructe dar mai ales ouă, sticle cu lapte, bucăţi mari de brânză, găini
tăiate dar şi bucăţi
mari de carne de porc ca şi
de vită. Nu trecuse nici o jumătate de oră
de când se închisese şedinţa că
mai mulţi elevi îi ajuta acum pe învăţători şi pe directoare să care în cancelarie fiecare în
dulapul lui cadourile primite, iar cînd aceştia terminaseră
de încuiat toate geacele ca şi
plasele doldora de bunătăţi toţi plecară pe la casele lor iar învăţători
şi directoarea şi-au luat fiecare în mână cât puteau să
ducă o parte din cadourile primate
urmând ca în zilele următoare
cu diverse ocazi de căruţă
sau car sau cu rata să ducă acasă
toate bunătăţile primate.
Acest învăţător
considerându-se el singur a fi un mare învăţat de la sat
şi că vîzând că
este salutat de mai toţii sătenii din comună
ca şi din comunele alăturate şi-a încordat grumazul de
mare plăcere şi cu capul pe sus de
mândrie că cine fusese el cu familia lui în comună, o familie de sărăntoci,
care trăiau mai degrabă din tot felul de pomeni şi ajutoare date de oamenii mai înstăriţi
până când au venit comuniştii în ţara
noastră şi atunci fiind mare şi cu tupeu ţi-a
terminat studiile pe la seral la Horezu la şcoala tehnică de agricultură şi
fiind şi mare communist care se bătea cu cărămida în piept şi
spunea la oameni că dacă nu ar fi fost el care să-i conducă
pe proşti nu s-ar fi făcut nimic în comună. Cam aceasta era situaţia cadrelor didactice de la sate, majoritatea
cu tupeu şi plini de sine şi îngâmfare care deabia învăţaseră să
meargă cu pantofi de oraş prin pietrele de pe şuşea
iar doamnele învăţătoare ca şi profesoarele, oficial tovarăşele, multe din ele veneau la orele
de clasă fără
chiloţi pe ele deoarece multe
din ele nici nu ştiau că se poartă
aşa ceva mai ales la doamnele de la
oraş. Totuşi în ceea ce priveşte materiile studiate aici la ţară
ca şi la oraş, nivelul de cunoştiinţe
dobândit de elevi era unul remarcabil, deoarece toţi părinţii ca şi
profesorii pe de altă parte, unii doreau ca odaslele lor să ajungă
mari învăţaţi iar profesorii să se laude cu elevi care ajunseseră mari oameni de ştiinţă
sau doctori sau mari ingineri sau economişti din mâinile lor.
Cam pe la vîrsta de 10 ani eu cu fratele meu eram mai mult chemaţi de mama pe la Cireşu unde trebuia să o ajutăm
la muncile câmpului şi stăteam mai puţin
pe la bătrâna de la Turceşti, bunica din partea mamei cum ne învăţaserăm, noi copiii săi
spunem, atât noi cei de la Bucureşti
cât şi verii noştri de la Berbeşti. Stând mai mult pe la Cireşu şi
mergând mai des la filmele din sat date la şcoala nouă. Aici la Cireşu aveam să-i
cunoaştem pe verii noştri din partea tatălui nostrum din partea lui Mitu lui Ciocu om cu multă carte socotit de oamenii din sat care
era şi mare cântăreţ
la biserică, mâna dreaptă a preotului din sat. Aici mama ne cumpărase o capră
care făcea lapte dacă din când în când o mai duceam la păscut şi
astfel l-am cunoscut pe vărul
Nistor copilul cel mic al lui Nea Mitu lui Ciocu ca şi pe Constantin şi pe Sofica cu care de multe ori ne întâlneam pe valea
Boaldei cu vitele la păscut.
Nea Mitu mai avea şi alţi copii mult mai mari decât noi, oameni însuraţi la casele lor dar pe care aveam să-i cunosc mult mai tărziu când pe la vârsta de 15 sau 16
ani am început să merg în sat la horă unde nea Ciulin ginerele lui nea Mitu şi al lui tanti Mărina era cântăreţ la bas în cadrul grupului ce duminical ţineau hora în sat, la Cireşu. Deasemenea mai avea o fată, pe nume Ioana, căsătorită cu nea Pavel din Chioasa care mai
tot timpul veneau la noi la munci când mama îi chema şi care stăteau
aproape de nea Ticuţ şi Mărina
lui care şi aceştia veneau mai tot timpul la noi la muncă. Pe lângă verii lui nea Mitu lui Ciocu am mai cunoscut şi pe verii lui Nistor
şi a lui Sofica care erau în număr de 4 şi
anume fraţii Ciutacu prieten cu tata din
copilărie şi care plecaseră
împreună la Vâlcea
că mureau de foame în sat. Ciutacu
cel Bătrân, căci aşa
îl cunoşteau toată lumea în sat şi
în comună, era fost miner la Baia
Mare şi care se pensionase la vârsta de
50 de ani şi acum avea o pensie mare, mai
mare ca salariul unui professor de la şcoala
din Cireşu. Cei patru copii ai lui aveam să-i cunosc cu vitele la păscut pe valea Boaldei împreună cu vărul
Nistor. Aceştia erau în ordinea apriţiei, Marin Ciutacu în vârstă de 23 de ani şi
care urma peste doi ani să
ajungă professor de matematică la şcoala
din Cireşu, apoi Gheorghe Ciutacu cu care şi acum la bătrâneţe suntem buni prieteni, un foarte bun om şi bun gospodar, apoi venea Radu
Ciutacu un om simplu dar care cu greu scoteai vreo vorbă de la el şi
părea mai mult încrezut dar aşa era firea lui, nu era un
om rău. Apoi venea ultimul dintre fraţi, Constantin, sau zis şi Ciocică, singurul din copiii pe care nea Ciutacu
cel Bătrân vroia să-l oprească
acasă în sat să-i rămână lui casa bătrânească şi
o parte din pământuri.
Mai toată ziua când eram cu caprele la păscut sau la Cerna la scăldat mergeam împreună cu fraţii
Ciutacu şi cu verii mei Nistor şi cu Constantin [i
de multe ori şi cu Sofica. De fiecare dată când mergeam împreună fie cu animalele la păscut fie la scăldat
fie la muncă eu eram şeful de care ascultau cu toţii şi
cum vroiam aşa făceau cu toţii.
Fără mine nu plecau niciunde şi de fiecare dată mi se cerea părerea şi
aceasta era luată de bună deşi
de multe ori dădeam cu oiştea în gard. Eram în central atenţiei peste tot şi
de multe ori chiar şi oameni mai bătrâni îmi acultau sfatul chiar dacă pe alocuri acesta era greşit. Nistor era un băiat cred cam cu un an
sau doi mai mare decăt mine şi mai tot timpul avea un zâmbet pe faţă şi de fiecare dată îmi dădea
mie dreptate şi ne înţelegeam foarte bine. Era un băiat de statură
medie la fel de înalt ca şi
mine. Constantin fratisu era mult mai mare ca noi şi era şi
mai înalt dar bine legat şi care făcea
tot felul de munci. Sofica era şi
ea o fată mai înaltă ca noi băieţii şi
o fată frumuşică
şi harnică şi
care nu ieşea din vorba părinţilor
la fel ca şi ceilalţi copii care erau foarte ascultători. În ceea cei priveşte pe cei patru fraţi Ciutacu mai toţi erau de aceiaşi
înălţime dar mai toţi
erau erau copii urâţi dar cel mai urât din toţi era Ciocică,
care era mai mare ca mine cam cu doi
ani, dar era mai scund ca mine. Tot timpul când eram împreună simţeam
privirea cruntă, plină
de ură şi dujmănie
dar niciodată manifestată pe faţă.
Ciocică se înţelegea foarte bine cu fratele mai mare Mărin care era la facultate la Bucureşti şi
care urma să ajungă professor de matematică în scoala din Cireşu. Mai tot timpul erau împreună şi discutau împreună mai tot timpul ei doi într-o limbă pe care ei o inventaseră şi
care părea un fel de păsărească dar care nu era decât un fel de cuvinte citite
invers de la coadă spre faţă şi aşa
nu puteau nimeni săi înţeleagă.
Totuşi după mai multe zile fiind atent cum
pronunţă cuvintele am descoperit un cuvânt
“onet” care mai tot timpul apărea
în discuţiile lor. Şi atunci mi-am dat seama că forma lor de vorbire era una simplă prin care citeau cuvântul de la coadă la cap iar “onet” nu era decât cuvântul
Teno pe care mai tot timpul oamenii o strigau pe mama. ATunci mi-am dat seama că eu eram acel “onet” din discuţiile lor cifrate şi că
era mai degrabă un fel de poreclă pusă
mie în bătaie de joc. Dar fapt foarte
curios că Marin fratele cel mare vorbea cu mine
cu multă condescendanţă şi respect şi
tonul din vocea lui era unul pl\cut la adresa mea. Atunci mi-am dat din nou
seama pe calea deducerilor mele că
singurul dintre fraţi care nu mă poate suferi era singurul Ciocică, iar Marin tot un tânăr cu zâmbetul mai tot timpul pe faţă parcă era stânjenit când Ciocică vorbea pe limba lor inventată tot de Ciocică.
Într-una din zile pe la prânz, după ce îmi făcusem
partea de treabă pe la munca cîâmpului am luat cămaşa
curată pe mine şi pantofii aduşi
de la oraş şi am plecat hai hui prin
sat. Nu am ieşit bine pe poartă că
déjà ştiam unde am să ajung la prânzul cel mare. Vroiam să merg la unchiu Mitu lui Ciocu să mai stăm
de vorbă cu privire la scrierile sacre ale
bisericii, la biblie şi la tot felul de sfinţi a căror
vieţi unchiul Ciocu le cunoştea pe dinafară.
Am luat drumul potecii peste vale care trecea pe lângă fântâna din coastă şi
cu această ocazie am zis că beau o gură
de apă rece şi foarte bună.
Nici nu trecuseră cinci minute şi cu o viteză
de invidiat am şi ajuns
în uliţa care ducea spre Mitu lui Ciocu.
Cum am intrat pe uliţă din poteca de pe deal am dat cu
ochii de Ciocică care mergea cu o găleată
să ia apă de la ştubeiul
din coastă. Mai în vale cam la 20 de metrii
se afla casa lui. L-am salutat dar Ciocică nu mi-a răspuns deloc dar cu un fel de rânjet pe faţă. M-am făcut că
nu am auzit şi i-am spus mai departe “se vede că mi-ai ieşit
cu gol, şi o să-mi mergă
prost pe unde mă duc” iar el mi-a răspuns “păi
la un prost toate îi merg prost” atunci mi-am dat seama că îşi
dădea arama pe faţă şi i-am răspuns
imediat “ eu sunt prost făcut
de tine dar tu eşti prost făcut de natură
şi pe deasupra mai eşti şi
urăt de sperii copiii” cred că la cuvintele de urât cu care l-am atins s-a declanşat în el nebunia că imediat a sărit la bătaie
şi a început
să dea cu picioarele şi cu pumnii în mie. Cum s-a făcut că
pe uliţă au apărut mai mulţi vecini printre care şi Nistor şi
Sofica şi
când au văzut că ne-am luat la bătaie au sărit imediat să
ne despartă şi în câteva minute uliţa s-a umplut de vecini şi cunoscuţi
care au reuşit să ne despartă.
A apărut şi nea Ciutacu cel Bătrân cu respiraţia lui greoaie deoarece din mină venise cu un astm de care nu mai putea să scape şi
l-a prins de mână pe Ciocică şi
l-a întrebat “ce s-a întâmplat de te-ai luat la bătaie cu Ion al Tenii?”
Un vecin chiar de lângă casa lui Ciutacu s-a băgat în vorbă
şi
i-a spus lui nea Ciutacu că
eu Ion al Tenii nu este de vină
că Ciocică i-a vorbit urât lui Ion şi tot Ciocică
a sărit la bătaie. Mie îmi curgea sânge
de la buza spartă şi eram nervos de nici nu mai puteam vorbi şi de frică
dar şi de ruşine că
Ciocică spunea acum că eu l-am înjurat şi că
eu am sărit la bătaie. I-am spus lui nea Ciutacu că
este minciună că eu îl consideram pe Ciocică şi
pe toţi fraţii lui prietenii mei şi nu aveam nici un motiv să sar la bătaie
dar el a început să dea în mine cu pumnii şi picioarele. Uliţa se umpluse de vecini şi de oameni şi
majoritatea îmi dădeau mie dreptate şi spuneau că
eu eram un băiat cuminte dar dacă nu cumva Ciocică să
nu-i fi furat iubite lui Ion, pe fata Mieilă din Măgură că
numai aşa poate Ion să sară
la bătaie [i a început să râdă
cu gura până la urechi cum şi ceilalţi
au început să râdă de gluma făcută
de vecin. Nea Ciutacu m-a luat de după
gât cu multă blândeţe şi
m-a rugat să-l iert pe Ciocică că
nici el nu ştie ce l-a apucat pe fiusu că îl ştia
băiat cuminte dar vor discuta
ei când ajung acasă.
Apoi l-a pus pe Ciocică să-mi ceară
iertare şi ne-a pus pe amândoi să dăm
mâna în sens de împăcare. De azi încolo
copilul ăsta al meu care m-a făcut de râs în faţa vecinilor îşi
va primii pedeapsa. Cum mă
nu ţi-a fost ruşine să
dai în copilul celui mai bun prieten al meu, nea Barbu cu care am împărţit
turta pe din două şi am mâncat ca doi fraţi. Şi
dacă ţi-ar fi făcut
ceva rău trebuia mai întâi să vi la mine [i să-mi spui nu să-ţi faci tu singur dreptate. A salutat pe toţi vecinii şi
pe săteni şi l-a luat pe Ciocică de ureche frecândui-o cu putere şi atunci Ciocică
a început să plângă şi
când a intrat în bătătură
ia dat câteva palme la fund şi
apoi a luat o joardă de la un corcoduş şi
a intrat cu ea după Ciocică care o zbughise repede în casă. Peste câteva zile aveam să fiu invitat împreună cu mama şi
cu fratele meu să mergem în vizită la nea Ciutacu cel Bătrân pe la prânz într-o duminică însorită
iar mama a luat şi o plasă cu un kilogram de ţuică
şi am mers în vizită. Se ştia
déjà că eram invitaţi ca noi copiii să ne împrietenim din nou, să nu mai fie între noi ură şi
dujmănie să ne iubim şi
să ne ajutăm toată
viaţa aşa cum se ajutase tata
cu nea Ciutacu de când erau copii. Când am ajuns în bătătură la nea Ciutacu, Ciocică a venit la mine şi m-a luat de mână şi
mi-a cerut iertare şi a promis că va fi un prieten bun cu mine. Apoi după ce ne-am împrietenit din nou am intrat
în casă şi am fost poftiţi
la masă plină de bunătăţi. Acolo se aflau şi ceilalţi fraţi ai lui Ciocică
şi cu toţii împreună
am început să jucăm tabinet noi băieţii iar mama şi
nea Ciutacu un om deosebit de bun şi
care ştia să resolve problemele în bine fără
ca noi copiii să ne dujmănim mai departe au trecut să vorbească
despre diverse munci din agricultură. Atunci am realizat faptul că nea Ciutacu era un om bine dezvoltat fizic că deaia muncise în mină şi
că avea cel puţin 190 înălţime dacă
nu chiar mai mult pe lângă faptul că
toţi copii lui erau scunzi chiar mai
jos de medie şi majoritatea erau slabi şi anemici. Am ţinut la acest om ca la propriul meu tată şi
de fiecare dată când mă întâlneam cu nea Ciutacu aveam să învăţ
numai lucruri bune spuse cu voce blândă şi
plăcută. De atunci întradevăr între mine şi
Ciocică nu au mai fost pe faţă nici un fel de ură sau dujmănie
dar în ascuns ura lui împotriva mea avea să persiste mai ales când sora mea Silvia avea să-l refuse la cererea lui când a
cerut-o oficial de nevastă,
Silvia fiind ca o mare divă
de cinema, frumoasă foc pe când el era urât de speria
copiii ziua în amiaza mare. Dar despre asta o să discutăm
la momentul potrivit.
GURU BARBU SIMION
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu