GURU BARBU SIMION-CAP.22-CARTEA PASARILOR MELE

                                            
            

Stima]i rom=ni din ]ar\ [i din diaspora !

Cu deosebit\ stim\ [i cu sufletul ;nc\rcat de o mare remu[care prin faptul c\ am ajuns ;n situa]ia de a cere ajutor la rom=ni care au avut noroc ;n via]\ [i au putut agonisi ceva bun\stare [i care vor avea bun\ voin]\ de a ajuta prin sponsorizare un ne=nsemnat poet, romancier, scenarist, pamfletar [i altele ca pe viitor s\ am minima posibilitate de a mai scrie pe blog diverse, actualmente nemai av=nd bani de a pl\ti abonamentul la cablu [i la internet, ba de multe ori neav=nd bani nici pentru o p=ine. Actualmente fata mea care de 11 ani a fost ;mboln\vit\ de contele incapuciato, care actualmente este diavolul pe p\m=nt, [i care dup\ o colaborare de peste 10 ani, mi-am dat seama c\ este [eful diavolilor pe Terra, trimis special la Bucure[ti, Rom=nia, unde foarte cur=nd va avea loc cea mai mare b\t\lie ;n astral [i paranormal, pentru refacerea Gr\dinii Maicii Domnului. Acest diavol homosexual c=nd am rupt leg\tura cu el mi-a ;mboln\vit fata transfer=nd ;n spiritul [i trupul ei mai mul]i diavoli foarte periculo[i, de atunci ;n casa noastr\ nu mai exist\ pace [i lini[te, [i lipsa acut\ de bani nu ne permite s\ pl\tim exorcizarea la preo]ii care se pricep s\ fac\ asemenea slujbe. :n consecin]\ cine are bun\voin]\ de a m\ sponsoriza de a mai putea s\ public ;n viitor diverse scrieri, v\ rog s\ trimite]i ajutorul DVS ;n contul> BARBU SIMION, CONT IBAN> RO04CARP041900804251RO01 deschis la CARP  BUCURE{TI  ALBA  IULIA, sau ON  LINE la OFICIUL PO{TAL 4, PE NUMELE BARBU SIMION dar anun]=ndu-m\ prin telefon >0727719196 c\ mi s-a trimis o sum\ de lei la po[ta 4. V\ mul]umesc anticipat iar pentru cei ce au voin]a de a m\ ajuta voi scrie diverse poezi sau altele [i voi putea s\ dau anumite sfaturi ;n diverse probleme legate de familie, societate, [coal\, s\n\tate, etc [i voi face diverse rug\ciuni, mantre [i yantre pentru a aduce ;n familiile DVS bog\]ie [i fericire [i multe alte practici benefice la momentul solicit\rii. Cu stim\ [i respect ! Dumnezeu s\ v\ bine cuv=nteze ! GURU BARBU SIMION.

 CAP. 22

În toamna anului 1960, sau cam aşa ceva, mama a sosit de la Cireşu cu toate bunătăţile pentru iarnă şi ca noi copiii ei să nu ducă lipsă de nimic, dar în acelaşi timp şi cu marea bucurie pe care o ţinea pentru copiii ei de a intra la liceu şi apoi mai departe în facultate. Se sfătuia cu tata şi îşi făceau curaj unul altuia că şi noi copiii lor pot să facă un liceu şi o facultate deşi la şcoală când mama a venit la începutul clasei a cincea să se intereseze de noi fraţii Barbu cum o ducem cu învăţătura, doamna dirigintă, care era şi profesoară de geografie, i-a spus mamei că să nici nu se gândească că noi copiii ei vom merge mai departe la vreun liceu fie el de matematică sau de literatură că nu este nimic de capul nostru şi că nu facem în şcoală decât prosti şi nu ne ţinem deloc de învăţătură. Cel mult dacă vom putea promova într-o şcoală profesională. Mama s-a supărat foc pe noi copiii dar în sufletul ei creştea tot mai mare copacul credinţei că şi copiii ei vor fi în stare să facă un liceu şi o facultate deoarece cunoştea de la Cireşu că mulţi de la ţară reuşiseră la facultăţi dar copii ei ce aveau să nu reuşească? În anul în care noi băieţii intram în clasa a cincea soara noastră Silvia intra în clasa a şaptea şi ultima clasă a ciclului primar de învăţătură, în care urma să dea un examen de absolvire a celor şapte clase şi imediat cam la o lună distanţă trebuia să dea examen pentru prima clasă de liceu clasa a opta. Silvia şi cu leatul ei cei născuţi în anul 1948 erau ultimii care mai făceau doar şapte clase în ciclul primar urmând ca anul şcolar care începea să mai stea un an în plus în ciclul unu deoarece conducerea statului în frunte cu tov Gh.Gh. Dej hotărâseră ca începând din anul 1962 ciclul primar să aibe opt clase de studiu şi nu şapte cum era până acum.

Prima decizie pe care a luat-o împreună cu tata a fost ca începând din clasa a şasea noi băieţii să facem meditaţie la materiile principale la care se dădeau examene la liceu şi anume la matematică şi limba română. Căutările de profesori pentru aceste două materi au luat ceva timp şi de abia în primăvară mama şi tata au găsit cei doi profesori pentru pregătirea noastră pentru liceu. Mai ales că sora noastră nu a fost dată la meditaţii deoarece ea mergea foarte bine cu şcoala şi profesorii aveau alte calificative, numai de bine pentru ea. Totuşi din anumite motive adevăratele meditaţii aveam să le începem de abia la începutul clasei a şaptea deoarece atât profesorii care spuneau că este suficient timp pentru meditaţii din acel timp cât şi pentru părinţii noştrii care mai aveau timp să strângă mai mulţi bani pentru meditaţii. Sora noastră a terminat clasa a şaptea şi imediat a trebuit să dea examene la liceu şi a ales unul din cele mai bune licee din Bucureşti la acea dată şi anume la liceul Gh. Lazăr de lângă Cişmigiu şi din prima sesiune sora noastră a intrat la liceu cu media general\ de peste opt. În luna iunie când s-au terminat examenele şi tata şi cu noi fraţii ei am văzut-o pe listele de admişi şi chiar cu notă mare am făcut o mare petrecere acasă cu prăjituri şi sucuri. Tanti Tanţa ca şi soţul dânşi, domnul Colonel de armată au felicitat-o cu strangeri de mână şi i-au făcut cadou un carton cu prăjituri. De asemenea s-a dus zvonul şi prin toţi vecinii cum că fata lui Barbu a intrat cu notă mare la un liceu cu mare renume. Mama a făcut şi ea petrecerea ei cu toţi cunoscuţii din Cireşu şi din Turceşti şi era atât de bucuroasă încât povestea la toţi cunoscuţii şi necunoscuţii cum a reuşit fata ei să intre la un mare liceu din Bucureşti ba chiar cu note mari fără meditaţii nici la matematică şi nici la limba română. Când aproape de luna iulie am ajuns noi copiii la Cireşu mama ne-a aşteptat cu sufletul la gură de emoţionată ce era şi când am coborât din rată s-a repezit la noi cu un zâmbet larg faţa ei iar tanti Veta şi cu nea Gică au venit şi ne-au luat bagajele şi le-au transportat până acasă. Aici mama ne-a aşteptat cu tot felul de prăjituri făcute în casă de ea şi tanti Veta iar nea Gică nu mai lăsa din mână sticla de un litru de ţuică din care bea mai tot timpul. Deşi sticla se cam golise şi mai avea cam o litră de ţuică în ea nea Gică mergea doar puţin împleticit iar ochii îi ţinea pe jumătate deschişi în rest era lucid atât cât putea să se afle un om după aproape un litru de ţuică. În acea zi mama nu s-a mai dus la muncă în câmp deoarece mai avea porumbii de copăit la Cerna şi în Chioasa lângă Pavel şi Ticuţ şi a rămas să se bucure din plin de sucesul lui Silvia dar în esenţă să se bucure de cei peste treizeci de ani de muncă silnică şi înrobitoare pentru casa ei şi în special pentru copiii ei ca să ajungă mari învăţaţi şi cu facultăţi. Visul ei de o viaţă pentru care a luptat cu metodele ei, cu tactica ei de a nu ceda în cadrul muncilor de la Cireşu şi de a şti să se tocmească în aşa fel încât toată lumea să fie mulţumită dacă veneau la muncă la mama sau dacă făceau vreo afacere cu mama a dat roade bogate atât material cât şi sentimental.

Bucuria pe care o simţea din ziua când aflase că Silvia, fata ei cea cuminte, reuşise la un mare liceu, o simţea şi acum când o strângea în braţe atât pe Silvia cât şi pe noi băieţii ei cei năzdrăvani şi frumoşi. Casa era curată şi pregătită să primească în ea pe marii învingători de la Bucureşti. Deşi casa nu avea curent electric şi noi familia ne luminam la propriu şi la figurat cu lămpi de sticlă care ardeau gaz de la cooperativă totuşi nouă ni s-a părut o casă mult mai luminată ca alte dăţi când veneam la Cireşu. Mama pusese la ghiaţă tot felul de sucuri cumpărate din sat de la cooperativă şi altele făcute de  ea şi cu tanti Veta în casă. Cât priveşte mâncarea mama pregătise numai bunătăţi pentru copiii ei şi anume ciorbă de perişoare, apoi musaca, salată de beouf, friptură cu piure şi salată cu roşii şi castraveţi şi salată de varză murată. Cum eram înfometaţi de pe drum şi cum bucuria ne-a sporit pofta de mâncare ne-am şi aşezat la masă. Ospăţul a durat până pe seară cănd mama şi tanti Veta au aprins lămpile iar nea Gică a tras pe dreapta cu sticla goală şi a căzut într-un somn adânc cu sforăituri. Adoua zi dimineaţa când ne-am sculat noi copiii mama era demult plecată cu oamenii tocmiţi la muncă la Cerna şi sus în Chioasa la copăit porumbi iar tanti Veta şi nea Gică pregăteau masa de prânz pentru oamenii de la muncă cât şi pentru noi cei ai casei incluzând aici şi pe tanti Veta cât şi pe Nea Gică. Trebuia să spun că nea Gică umbla cu sticla de ţuică, dar de-o jumătate şi că încă făcea trebă bună astfel mama se supăra foc pe el dacă îi încurca treburile cu oamenii de la muncă. Noi copiii cum ne-am sculat cu soarele sus pe cer tanti Veta ne şi pregătise masa de dimineaţă cu tot felul de bunătăţi rămase mai toate de ziua de ieri dar acum şi cu ouă cu mămăligă, lapte dulce dar şi covăsit cu mămăligă, şi la urmă prăjituri făcute în casă. Nea Gică a profitat că mama nu era acasă că a şi venit la noi copiii cu sticla de ţuică şi ne îndemna să bem şi noi mai ales băieţii, că Silvia la pus imediat la punct şi nu a mai insistat dar la noi băieţii nu mai era de oprit. Eu am gustat înainte de masă un pahar de ţuică dar nea Gică tot insista să mai iau încă unul.  Îmi aduc aminte că acest diavol de om nea Gică de când eram mici noi fraţii ne tot îndemna să bem ţuică şi acum ajunşi pe la vârsta de 10 -11 ani eu cel puţin devenisem ceva dependent de ţuică şi asta mi-a afectat toată tinereţea şi viaţa căci curând aveam să nu pot să stau la masă fără să nu beau un pahar sau două de ţuică ceea ce mi-a cauzat la memorie şi la sănătate în oarecare măsură. Când mama mă trimitea la el cu oarecare treburi de când intram în curtea lui nu se lăsa până nu-mi punea un pahar sau două de ţuică deşi la început îl refuzam cu tărie el tot insista aşa de mult încât cedam rugăminţilor lui insistente şi trebuia musai să beau două sau trei pahare cu el. Mai târziu aveam să-mi dau seama că făcea aceste insistenţe de a bea cu el nu pentru că îi făcea lui plăcere să bea cu mine sau cu fratele meu George ci mai ales dintr-un motiv mult mai ascuns şi anume de a face din noi nişte beţivi care cu timpul să fim dependenţi ca de nişte droguri de ţuică. Era în adăncul sufletului său plin de ură şi dujmănie la adresa mamei noastre ca şi a noastră copiii încât insista să devenim nişte alcoolici ştiind foarte bine că o dată ce copiii mici pun gura pe alcool devin cu timpul la tinereţe beţivi şi scandalagii. Mama de multe ori s-a supărat pe el că tot insista ca noi copiii să bem cot la cot cu el dar când prindea ocazia ne îndemna tot timpul să bem, fie că era timpul fie că nu pentru o ţuică, el tot pe a lui o ţinea. După ce bucuriile trecuseră pe primul plan era acum ca noi copiii ei cei deştepţi şi frumoşi să trecem la treabă să o ajutăm la muncile câmpului şi de dimineaţă până seara munceam cot la cot cu ţăranii din sat fie la copăit fie la prăşit de porumbi fie la cosit de fân, la cules şi la scuturat de prune, sau la cules de căpşuni, la cules de coacăze negre, şi multe alte treburi importante pe lângă casă. Mama de multe ori ca să nu mai plătească un căruţ ca să aducă prunele de pe dealuri, din Boalda sau din Chioasa, sau de Peste Vale de multe ori căra cu baniţa în cap de la locul cu pruni până acasă. Cum eu căzusem în patima cititului de cărţi cum se făcea seară şi noi copiii eram lăsaţi mai liber eu şi treceam în cameră cu lampa aprinsă să citesc romanele pe care acum şi aici la Cireşu fie la luam de la biblioteca Şcolii din sat fie de la biblioteca din comună de la Stroieşti. Mama era bucuroasă că mă vedea că citesc cu insistenţă tot felul de cărţi şi ar fi vrut ca şi George să citească şi el dar el nu avea nici un fel de pasiune de multe ori se lăsa condus de mine în tot felul de distracţii dar de citit nicodată. Eu de când mă ştiu de mic copil aveam o dambla ca o pacoste pe capul meu. Tot mereu eram îndrăgostit de vreo fată din sat sau de la Bucureşti şi când aveam timp şi prilejul dădeam câte o raită pe la ea pe acasă să o văd numai deşi ea nici nu ştia că eu sunt îndrăgostit de ea sau afla din vecini sau prieteni care îi spuneau “vezi fa că Ion al Tenii s-a îndrăgostit de tine şi de aia tot dă târcoale pe aici pe la casa ta”. Mulţi oameni din sat ştiau că sunt mort după cutare fată şi când mă prindeau la vreo discuţie pe şuşea mă şi luau uşor în bâză cu ironie la adresa cutărei fete dar şi eu le răspundeam la fel cu ironie ba chiar peste picior când vedeam că insistă într-o problemă care nu-i interesa.

Tot de mic copil de la vârsta de cel puţin trei ani aveam o plăcere mare să particip în fiecare duminică la hora care se ţinea în faţa noii şcoli din Cireşu care era amplasată la cel mult patruzeci de metri de casa noastră iar când auzeam că muzicanţii veniseră şi îşi acordau instrumentele eu fugeam de acasă ca o sfârlugă, lăsând toate treburile ne terminate sau puneam semn la cartea pe care o citeam şi ajungeam de grabă la locul unde se ţinea hora. Erau mulţi tineri pe care îi cunoşteam fie de la Cerna când făceam baie fie de la păscut capra, fie de la muncile agricole şi aici la horă intrau cu mine în vorbă şi-mi arătau tot felul de paşi ca să intru în horă şi apoi discutam despre fete dar eu nu cunoşteam care din fete erau sau nu rudă cu aceşti prieteni şi ocoleam de multe ori acest subiect ca nu cumva să cad în discuţii de bârfă şi să jignesc vreo fată pe care eu o iubeam în ascuns. Pe la ora unu sau două din zi începea hora şi eu intram în horă fără să ştiu mare lucru cum se joacă şi de multe ori vedeam cum mulţi tineri fugeau de lângă mine deoarece nu ştiam să joc. Dar după un timp învăţasem să joc mai bine ca mulţi de la ţară şi multe fete din sat veneau acum să joace hore alături de mine. Deşi aveam 11 sau 12 ani multe fete aveau curajul de a juca lângă mine şi eu eram mândru de acest lucru. Mama apărea şi ea la horă dar mult mai târziu şi nu intra niciodată în horă ci numai sta de discuţii cu diverse personae cunoscute sau rude sau prieteni de-ai ei. Fratele meu George venea şi el la horă fie cu mine fie adus de mama dar rare ori intra în horă să joace. Nu se băga în discuţii cu băieţii din sat, ci stătea mai mult lângă mama şi de multe ori pleca acasă când soarele era încă sus pe cer pe când eu ajungeam acasă când hora lua sfârşit pe la ora 11-12 noaptea şi atunci şi eu plecam acasă plin de praf, de purici şi obosit de atâta joc. De multe ori când ajungeam acasă fie de la film, care rula la şcoala cea nouă construită în locul celei vechi fie că veneam de la horă, mama ne punea să ne dezbrăcăm în mijlocul curţii şi să scuturăm puternic hainele să scoatem din ele o mare parte din purici să nu-i băgăm în casă. Asta numai eu şi cu George că Silvia nu mergea decât rare ori la horă în sat. De multe ori în zilele călduroase din iunie, iulie sau august mama ne îngăduia mie şi lui George ca în timpul după amiezii dacă am muncit bine în timpul dimineţii să mergem şi noi la Cerna la scăldat împreună cu mai toţi copiii satului dar numai mult de o oră sau cel mult o oră şi jumătate. Cum aflam vestea bucuroasă o şi zbugheam la Cerna fără să ne mai spălăm pe mâini sau să ne schimbăm hainele de lucru cu unele mai curate. Aici la Cireşu eu cunoşteam mai puţini copii faţă de cum cunoşteam la Turceşti. Aici la Cerna îl cunoşteam foarte bine pe Florin al finului Dinică din Măgură, apoi pe Tomică al lui Unguroiu, cu care păşteam capra împreună cu vacile lui pe iarba lui iar nea Unguroiu era bucuros că Ion al Tenii mergea împreună cu Tomică al lui şi păştea capra prin livezile lui, ba chiar că se mândrea cu asta. Mai cunoşteam câţiva copii mai mici ca noi tot de pe măgură dar nu ştiam cum îi cheamă dar ne jucam împreună în toiurile mai adânci de la Cerna. Şi aici luându-ne cu joaca uitam de înţelegerea cu mama şi ajungeam acasă după amiază dar mama de fiecare dată nu ne zicea nimic ci ne invita de grabă la masă iar dacă ne nimeream când oamenii de la muncă erau déjà la masă mama doar mai punea doar două scaune în plus şi luam masa împreună cu oamenii din sat. Pe acele vremuri, fie la Turceşti fie, la Cireşu sau oriunde în alte sate masa se punea pentru muncitorii de la lucru doar pe o masă joasă rotundă şi în jurul mesei se aşezau scaune mici cu trei picioare iar oamenii şedeau chirciţi cu genunchi ajunşi la piept şi cu picioarele fie pe dreapta mesei sau pe stânga cum puteau fiecare şi cum se simţeau mai bine. Pe masă se puneau mai multe străchini fiecare cu un alt fel de mâncare spre exemplu, o starchină cu ciorbă de fasole, alta cu varză călită, alta cu ciorbă de pui, altă strachină cu salată de castraveţi şi cu roşii. Apoi mămăliga se tăia în feli mari şi se punea în dreptul fiecărui om, iar ţuica se bea dintr-un singur pahar care se trecea de la un om la altul şi cum cel care băuse ţuica da mai departe la vecinu paharul pe care de obicei gazda îl umplea cu ţuică pentru fiecare. Când toate bunătăţile erau puse frumos pe masă unul mai în vârstă spunea o rugăciune de mulţumire către Dumnezeu şi IIsus fiul pentru masa bagată pe care nea dat-o şi apoi fiecare îşi lua lingura de lemn şi începea să mănânce luând din fiecare strachină de unde îi plăcea mai mult. În timpul mesei oamenii discutau diverse subiecte ce erau la ordinea zilei în sat dar cu vorbă domoală, fără certuri între ei deoarece mulţi din ei aveau unii cu alţii diverse certuri dar la muncă se uitau toate aceste supărări sau se discutau cu voce joasă ba chiar că unii din ei doreau aceste discuţii referitoare la nemulţumirile dintre ei cu scopul de a se împăca şi de multe ori chiar în timpul mesei cei certaţi se împăcau şi drept urmare mama trebuia să mai aducă ţuică să serbeze într-un fel împăcarea celor doi în vorbele de laudă la adresa lor că aceştia ajunseseră la o împăcare chiar aici la coana Tena la muncă.

În general mama se ferea să cheme la muncă personae care erau certate între ele pe diverse problem dar cele mai multe certuri erau pe cele de pământuri, de mejdină sau de înapoiere a diverse sume de bani după ce împrumutaseră aceşti bani acum din diverse motive fie că nu mai puteau să înapoieze bani fie că nu mai vroiau că  avuseseră ei în familie diverse dileme. Masa ţinea aproape 20 de minute şi până la o oră oamenii se hodineau iar apoi cu o forţă şi abnegaţie luau obiectul muncii şi intrau conştiincioşi pe rând fiecare unde lăsase munca înainte de masă. Ziua de muncă începea dimineaţa la răsăritul soarelui şi asta însemna pe timpul verii în iunie – iulie apriximativ ora cinci dimineaţa, oamenii se sculau de pe la ora patru dimineaţa şi îşi potriveau treburile de acasă cum ar fi să dea mâncare la porci şi la găini, să dea fân şi apă la vaci şi boi sau la cai dacă avea, să lase la copii şi la soţ ceva mâncare pe marginea vetrei ca aceştia să o găsească gata caldă sau soţul şi copiii se sculau o dată cu ea şi ajutau la pregătitul treburilor ca mama lor sau tatăl lor să poată să meargă la muncă că de aici aveau ei un venit palpabil în mână, bani cu care să plătească diverse cheltuieli în casă. Pe la cinci dimineaţa omul sau femeia îţi lua în spunare unealta de lucru, sapa sau coasa, sau prăjina de scuturat prune sau joagărul dacă mergea la tăiat de lemne. Cum ajungea la faţa locului cel ce angajase munca la camp sau oriunde îi cinstea pe cei veniţi la muncă cu câte un paahar mare de ţuică iar unii din proprietari îi servea şi cu căte o cafea deaia bună luată de pe la oraşi şi apoi oamenii mulţumiţi de trataţie treceau direct la muncă şi o ţineau tot aşa până la prânzul cel mare cam pe la ora 11 dimineaţa când la faţa locului sosea chiar gazda cu o baniţă mare cu oalele de mâncare şi celelalte şi oamenii atunci se opreau din muncă şi ajuta gazda sau pe cel ce aducea sfânta de mâncare să pună baniţa jos apoi mai toţi începeau să se spele pe mâini şi pe faţă, să bea apă proaspătă şi rece alţii puneau ştergare pe jos unde era mai multă iarbă iar peste aceste [tergare puneau străchinile cu mâncarea aburindă şi frumos mirositoare, tăiau turta sau mămăliga sau pâinea făcută în cuptor acasă sau şi mai bine cumpărtă de la oraş şi adusă să mănânce lucrătorii şi majoritatea se bucurau când vedeau la masă pâine de oraş la care mulţi din ei o denumeau cozonac şi care apoi vorbeau prin sat că la coana Tena s-a servit cozonac adus de la Bucureşti şi s-a servit şi ţuică bună şi cafele şi alte bunătăţi şi astfel se ducea vorba că coana Tena avea grije de oameni şi-i omenea cu diverse bunătăţi aduse de la oraş şi atunci lumea se înghesuia să vină la muncă când coana îi chema. În schimb programul de muncă era peste tot la fel şi anume de la cinci dimineaţa sau la răsăritul soarelui apoi o oră de odihnă cu tot cu luatul mesei la prânzul cel mare apoi încă o oră la amiază cu tot cu luatul mesei şi apoi la închiderea zilei de muncă unde muncitorii luau masa acasă la gazdă unde oamenii luau masa aproape pe întuneric pe la ora 9-10 seara unde se dădea mai multă ţuică că dacă omul se pilea la masă se scula apoi şi se ducea aşa beat acasă la el şi cădea într-un somn greu după o zi grea de muncă. Singura formă de a strange ceva bani în casă era pentru ţăranul de la sat să meargă zilier la munca câmpului sau la munci calificate cum ar fi tâmplar sau zidar sau fierar betonist sau dulgher la construcţiile de case unde oamnenii câştigau destul de bine dar cu muncă şi sudoare multă. O altă formă de a ajuta ţăranul de a câştiga o pâine în mediul rural era şi munca organizată de stat cu ajutorul ţăranilor care erau angajaţi periodic pentru perioade de 2-3 săptămâni până la 2-3 luni, în special vara la diverse munci cum ar fi la desţelenit întregi suprafeţe de coaste de munţi unde erau taiate toate tufele de brazi sau cetină sau ienupăr ca şi altele pentru ca apoi tot aceşti ţărani să fie puşi la sădirea de păduri fie de brazi, fie de foioase, de la care munci ţăranii erau mereu în câştig de bani cu care mai apoi aceştia erau cheltuiţi în familie pentru diverse nevoi. Ce era rău în aceste munci este faptul că după aceste ţăranii nu primeau pensie la bătrâneţe cum primeau muncitorii din întreprinderile de stat de la oraşe.  O altă formă prin care ţăranii mai câştigau ceva bani erau muncile prestate de grupuri de 10-15 ţărani angajaţi tot de ţăranii de la munte pentru cosit câmpuri întregi de fân sau la cules de prune în alte locuri. Bine înţeles că cei ce munceau la munca câmpului căştigau cel mai puţin în comparaţie cu cei ce erau muncitori profesionişti care câştigau mult mai mulţi bani. De aceea în mediul rural sau spus la ţară mai toţi ţăranii căutau să-şi dea copiii la şcoală să înveţe vreo meserie sau şi mai bines să ajungă la vreun liceu şi apoi în facultate şi de aici copiii ajungeau oameni cu studi superioare ca ingineri, economişti, contabili, profesori sau medici şi atunci aceştia câştigau salarii bune la stat plus că în societate erau priviţi cu mult respect. De aceea am văzut la mama care căuta cu tot dinadinsul ca toţi copiii ei să ajungă la facultate şi de aici oameni cu pregătire înaltă şi cu slujbe bine plătite la stat. De aceia muncea în fiecare zi cu toate puterile ei să strângă bani albi pentru zile negre ca astfel copiii ei să poată învăţa la liceu şi apoi la facultate, de aceea cât putea să ne înveţe şi pe noi cu munca grea să putem vedea diferenţa dintre o muncă la stat şi una ca zilier la munca câmpului câte 12-13 ore de muncă grea,  fie cu sapa, fie cu coasa, pe fiecare zi pentru a câştiga câţiva bănuţi cât să nu moară de foame iar la bătrâneţe nu aveai nici un fel de pensie numai cei ce munceau la stat cu funcţii mari aveau la sfârşitul vieţii la bătrâneţe pensi destul de frumoase din care puteau să trăiască omeneşte. În mediul rural era o sărăcie destul de mare că oamenii, ţăranii, nu aveau nici ce mânca de cele mai multe ori iar de îmbrăcăminte nici nu se punea la socoteală că nu aveau bani nici pentru o pereche de opinci dar pentru un pantalon sau o cămaşe pe care le primeau de pomană de cele mai multe ori de la rudele de la oraş sau cele de la ţară dar mai înstărite. În anii de după cel de-al doilea război mondial, după 1945 când toată ţara avea să cadă sub dominaţia fascismului bolşevic, când partidul communist de la Moscova îşi întinsese aripile asupra unei părţi din Europa şi ţara noastră România fusese lăsată de izbelişte de către jidanul Cheorchil doar printr-o tragere de linie pe harta Europei incluzând-o cu forţa în lagărul socialist stăpânit de Moscova deşi cele mai mari jertfe le făcuse poporul Român prin sutele de mii de soldaţi căzuţi la datorie pe fronturile din Cehoslovacia, Germania, Polonia, Ungaria în timp ce armata roşie era  un fel de adunătură de soldaţi puşi doar pe furturi de la populaţia ocupată şi cu violurile asupra femeilor şi tinerelor pe unde treceau. Prin anii 1946-1947 România a trecut prin cea mai cumplită foamete din toate ţările din Europa şi nu fusese nici o ţară care să ajute românia în această cumplită foamete iar ţăranii din toate regiunile fugeau care în cotro după mâncare dar foametea cea mai mare se abătuse asupra Moldovei unde găşti întregi de jidani furau cea mai mare parte a produselor agricole produse de munca neplătită a ţăranilor iar jidanii străngeau averi nenumărate şi ţăranii mureau la propriu de foame că nu aveau nici pâine să mănânce. Şi în Oltenia se cuibărise o foame cumplită dar aici de bine de rău nu existau jidani sau aşa de mulţi ca în Moldova şi cei ce conduceau de la partid furau mai puţin să aibe câtuşi de puţin şi cei ce produseseră aceste produse şi de o mămăligă mai rămăsese ceva şi pentru talpa ţării şi faptul că se mai găsea o coaje de pâine se dusese vestea în toată ţara şi acum năvăliseră în satele din Oltenia mii de ţărani din Moldova şi transilvania pentru a cerşi şi ei o bucată de pâine dar se ajunsese la faptul că acum nu mai aveau mămăligă nici cei de aici şi mureau cu toţii de foame. De abia prin anii următori când ţăranii au văzut că nu este de glumă s-au pus serios pe muncă dar şi faptul că Dumnezeu a dat ploi multe peste pământul româniei recoltele s-au făcut mai multe şi oamenii au început să lucreze cu mai multă încredere şi astfel că până în anii 1950 agricultura ţării scosesedin foamete cel 18 milioane de români ba chiar se exporta şi în ţările vecine. Acum prin anii 1960 Rom=nia nu mai suferea de foame că grânarul ţării producea din belşug produse pentru alimentaţia populaţiei ci aşa zisă sărăcie venea din partea ţăranilor care nu puteau să-şi cumpere cele necesare unei vieţi moderne, în special produse industrial textile, tot felul de maşinării pe care industria noastră în dezvoltarea rapidă nu le putea produce în masă, industrial să poată ajunge la toţi şi atunci cea mai mare parte din ţărani nu puteau să-şi cumpere cele necesare în casă sau îmbrăcăminte sau tehnică cum ar fi un aragaz sau un frigider, sau o maşină de cusut deoarece erau prea scumpe cu puterea de cumpărare a ţăranilor şi deabia cei ce aveau salari de la stat puteau să-şi cumpere cele necesare unei famili. Timpuri grele treceau peste ţară şi oamenii înfrânţi în lupta cu natura, în lupta împotriva altor oameni cu idei potrivnice faţă de ale lor, în lupta surdă lipsită de noimă şi sens împotriva abuzului şi a lăcomiei unor fracţiuni de oameni veniţi de aiurea şi aciuaţi mai întâi în prispa casei lor ca mai apoi prin şmecherie ieftină cei ce mai înainte se ploconiseră până la pământ să fie şi ei lăsaţi să trăiască pe acelaşi pământ şi lângă aceiaşi casă cu a ţăranului smerit şi înrobit de munca câmpului, cu frica în oase cât casa ca nu cumva sărăcia şi foametea să se aciueze şi în casa sa, aceşti paria nu se ştie cum ajunseseră de prin îndepărtata asie tocmai în inima Europei într-o ţară râvnită de mai toate ţările puternice aveau să vina aceşti jidani rupţi în cur, cu falsa lor omenie şi slugarnici până la ceruri şi mai sus să ceară o bucată de pâine nemuncită numai obţinută prin minciună şi falsitate ca după nu mai puţin de 50 de ani de când sosiseră în ţara noastră să ajungă mari moşieri, mari capitalişti, mari negustori folosind în lupta lor de afirmare economică doar minciuna, hoţia, înşelătoria, împotriva unui popor smerit şi cu frica lui Dumnezeu, călăuză şi povaţă în lupta cu viaţa şi aşa grea şi perfidă să le mai vină acum pe cap şi hienele îmbrăcate în piei de oaie, la început ascultători şi harnici nevoie mare că în ascuns nu făceau decât ceea ce învăţaseră de la neamurile lor de cuceritori doar prin minciună şi înşelăciune ca după peste 50 de ani poporul de ţărani săraci şi iubitori de dreptate şi adevăr să constate că leprele care înainte le lingeau în mână pentru o coaje de mămăligă să fie acum marii moşieri cu mii de hectare de pământuri şi pădure, cu palate răsărite peste noapte prin înşelarea vreunui moşier roman care avusese încredere în cuvântul năpârcilor până s-au pomenit daţi afară de pe pământurile lor şi din conacele lor ca să se instaleze cloaca hienelor în locul lor fără acte şi fără neruşinare singurele acte de provenienţă a pământurilor fiind doar tupeul fără margini a unei naţi care mai păcăliseră înainte câteva zeci de popoare şi pe care până la urmă reuşiseră să le distrugă şi să pună mâna pe putere şi pe bogăţii în acele ţări la fel prin minciună şi hoţie cu un tupeu neruşinat. Oricât s-ar fi zbătut ţăranul să scape de sărăcie nu ar fi putut deoarece şacalii de jidani care ajunseseră vechili sau administratori de moşie pe pământurile unor boieri români nu făceau altceva decât să mărească de la o zi la alta datoria ţăranului astfel ca o parte cât mai mică să ajungă la boierul roman care îşi petrecea tot timpul prin Franţa sau alte ţări exotice iar o parte tot mai mare să ajungă în hambarele jidanilor ce administrau moşiile astfel că după câţiva ani boierul roman să se pomenească că jidanul îl scoate dator faţă de alţi boieri sau faţă chiar de jidani prin tot felul de maşinării financiare şi astfel boierul roman este nevoit să vândă moşia pe mai nimic pe care o cumpără tocmai cel ce îl ruinase pe moşier şi anume chiar jidanul care administrase acea moşie. La noi în Cireşu se afla unul numit Popescu care apăruse în sat cu numai vreo 4o de ani mai înainte şi era socotit un om sărac ca după un timp printr-o căsătorie dubioasă cu fata unui boier autohton să devină un boieraş mai mic ca apoi prin tot felul de afaceri să ajungă unul din cei mai bogaţi boieri din zonă ajungând ca la venirea comuniştilor de la Moscova să deţină o moară puternică cu motor pe motorină câteva mii de hectare de pământ, mai multe conace boiereşti, sute de vite, căteva maşini mici aduse din franţa şi multe utilaje scumpe pentru agricultură cum ar fi tractoare, combine, treierători şi altele foarte scumpe la acea vreme. Comunişti veniţi de la Moscova nu erau alţii decăt fraţii lor jidani care făcuseră averi mari în rusia ţaristă şi acum veniseră cu tupeu de comunişti să jefuiască alte ţări printre care şi România şi să le ia acum averile fraţilor lor jidani de aici care bobândiseră aceste averi prin fraudă şi înşelătorie iar acestea erau spuse pe şleau de către propaganda comunistă că boierii şi moşierii din România în proporţie de peste 90% din ei jidani, nu făcuseră decât să jefuiască pe ţăranii muncitori de la sate şi, comuniştii veniseră acum să facă dreptate şi astfel să confişte de la boierii şi moşierii jidani averile care fuseseră strânse prin exploatarea cruntă a muncitorilor şi ţăranilor români dar aceşti comunişti după ce confiscaseră aceste averi de la fraţii lor jidani uitaseră să le dea înapoi ţăranilor şi muncitorilor români ci le opriseră pentru ei, că ei erau acum de fapt proprietari sau mai bine zis noii proprietari ai moşiilor şi bogăţiilor strânse prin hoţie de către boierii moşierii jidani dar ei uitaseră să mai spună că aceşti baieri şi moşieri şi copitalişti şi banker erau de fapt jidani ca şi cei ce veniseră de la Moscova să confişte averile în numele poporului roman dar de fapt aceste averi erau acum exploatate de către comunişti în esenţă tot jidani cu ajutorul muncitorilor şi ţăranilor autohtoni dar produsele obţinute pe moşii şi în fabricile confiscate erau însuşite de noii jidani de la moscova ţăranii şi muncitorii autohtoni urmând a fi pe mai departe săraci şi asupriţi. Noile forme de exploatare la sate erau Gospodăriile Agricole colective şi cele de stat iar la oraşe erau întreprinderi socialiste unde oamenii muncii acum muncitori erau exploataţi la fel dar strânsul recoltelor era făcut de partidul communist de la Bucureşti împreună cu Partidul Comunist de la Moscova în folosul lor a comuniştilor. Nu se schimbase decât exploatatori vechi jidani cu alţii noi numiţi comunişti dar tot jidani veniţi de la Moscova. Că pe lângă jidanii pur sânge veniţi de la Moscova numiţi acum comunişti se aciuiaseră şi se făcuseră comunişti şi câţiva români şi care acum erau împinşi în faţa poporului ca cei ce înfăptuiseră revoluţia comunistă ca să nu existe posibilitatea să se spună că revoluţia comunistă fusese făcută de jidanii comunişti de la Moscova ci de cei autohtoni de muncitorii şi ţăranii români deveniţi peste noapte comunişti.

GURU BARBU SIMION