POEZII DIN TINEREŢE - DESTĂINUIRE

        DESTĂINUIRE

Am adunat cu paşi mărunţi

Toţi perii albi ai regilor cărunţi

Şi am gândit un timp orfan

Copilului ce creşte dolofan.

 

Am numărat şi scoicile din mare

cu aceiaşi antică numărătoare

Şi am râşnit nisipul trecător

Trecând-l spre clepsidră prin motor.

 

Am ascultat cuvântul ţăranului poet

Şi am fabricat discursul tăcutului portret

Am înjghebat în grabă o casă de şindrilă

De-a locui în ea chiar Prepeleac Dănilă.

 

Am reuşit să-mpac o ceartă din trecut

Mâncând eu varza cu capra la păscut

Şi am urcat în munte cirezile de fete

Să-nveţe cuminţirea măicuţelor şirete.

 

Am declamat şi versuri statuilor din piatră

Împrumutând din focul tăciunilor din vatră

Şi m-am lăsat furat de cântece doinite

Şi de chemarea pătimaşe a vorbelor şoptite.

 

M-am plafonat în nopţile pierdute

Sorbind amarul bietelor cucute

Şi m-am destins spre spaţii limitate

Reinventând geometria umanităţii deformate.

 

Mi-am aşternut zicala din trecut

La căpătâi, cu-nţelepciune la-nceput,

Şi-am devenit neîncrezător

Pe timpul veşnic trecător.

 

Şi mi-am spălat urechea amăgită

Cu-nţelepciune de doină ruginită

Şi-am tencuit cu strofele ritmate

Toţi sfinţii decojiuţi din strane afumate.

 

Şi-am terminat această poezie

Cu aceiaşi sofisticată fantezie

Şi m-am mirat de ce după lectură

Cei ce-ascultau strâmbau puţin din gură.

 Simion Barbu