NICOLAE BUCUR MÂNĂTORUL

            

CERŞETORUL STELAR

Şi-a luat băţul din colţul cerului

Şi a purces în sus, pe tărie.

Stelele scoteau capul pe ferestre

Şi făceau în urma lui veselie.

 

Unele sburau până pe nasu'i.

El se apăra cu mâna, dar

Ele erau mai repezi decât fluturii

Şi fugeau pe deasupra şi veneau iar.

 

Însă el, Luceafăr sdrenţăros

Ajuns aşa din voia celui Divin,

Întindea mâna pe la fiecare

Şi cerea gologani, pâine sau vin.

 

Stelele, fiindcă erau toate

Tinere şi doar bune de gură,

N'aveau parale, aşa că pe rând

Închiseră ferestrele şi tăcură.

 

Un păun ceresc însă văzând,

Îşi scutură în trecere aripa... şi

Îi căzu în palmă un gologan

Cu care spre cuptoarele Lunei păşi.

 

Acolo el îşi cumpără pâine

Tot aşa de moale, albă şi luminoasă,

Ca şi stăpâna luna, care

După chipul ei o frământasă.

 

            PATRIAM COGNOSCENDAM

 

Ţara să-mi cunosc încotro să fug ?

Voi prni pe drumuri umede de prafuri

Şi-oi vedea din fânuri pline de tarafuri

Paralele ude tăiate de plug.

 

Dunărea voi trece -o pe un Arc gigantic.

În Constanţa mare voi vorbi cu Marea;

Şi voi plânge poate, fraţi cu supărarea,

Eu şi cu Ovidiu, în piciorul antic.

 

Bărăganul nostru doarme'n miazăzi.

Cu căruţa apa Prutului voi trece.

De sub ziduri sparte voi bea apă rece

Şi Hotinul nordic l'oi privi o zi.

 

Fermecat de calmul Nistrului cel drag,

Înapoi voi merge peste câmpuri brave...

Pe la Direptatea satelor moldave,

Şi în munte, frunze, voi pocni, de fag.

 

Pe la Feldioara voi intra apoi

În cetatea neagră, burgul Transilvan,

Voi mânea la Horia, Moţul căpitan,

Şi-oi pleca la Ţebea vrednici amândoi.

 

Doamne cum mai curge Crişul spre apus !

Apa, munţii-i tae pe la rădăcină

Şi prăvale'n valuri brazde de lumină:

Brazdele de aur care cad de sus.

 

De aici piciorul mă va duce'n ţara

Unde stă pe umeri pieile de oae.

Voi cânta din bucium, frunză şi cimpoae

Şi-oi privi Ouaşul cum se'nalţă vara.

 

...Şi'n Moldova iarăşi m'oi întoarce eu,

C'oi simţi că'n veacuri sboarăgândul meu...

 

Voi căta acolo nobil cimitir,

Unde zace omul, care, cu cuvântul,

A cântat Valahul, apa şi pământul...

Voevodul care-şi zise Cantemir.

 

            MISTER  WELS

 

Mister Wels stătu pe trunchiul unui arbore de gummy.

Soarele ardea în creştet, iarba radia răcoare.

De departe, lângă maluri, valuri mari răsunătoare,

Aduceau doineire sfântă de pe câmpurile lumii.

 

Prin plantaţii rare, coole alergau purtând pe spate

Doniţe de tablă nouă şi s'opreau lângă tulpine.

Picura în ceşti nectarul de sub coaje, şi surdine

S'auzeau din lemnul umed ca o inimă ce bate.

 

Mister Wels şi-aduce aminte de pământul unde omul

N'a mai fost nevoe ca să-l aromească cu sudoare.

Unde secolii'n topire, ca şi norii pe ogoare,

Înfloreau în case viţa cum se coace'n ţarini pomul.

 

Pe'o corabie de dafin depărtarea fără nume

L'a sorbit tot mai departe şi pe-acelaş drum de care

Pirma pânză spaniolă a greşit să-şi cate zare...

Când părinţi iubiţi plecară de lăsară vechea lume.

 

Neamul lui la masă pune infierare şi sclavie

Unui neam stăpân pe locuri şi prin moarte grea supus -

Dar, cât e de ferm să tae şi prin carne gândul pus,

Pumnul lui care loveşte este pâine şi simbrie.

 

Mister Wels, colonul mării, uită tot ce'n timp s'a dus,

Şi aici, ciment se pune - aşa pentru altă temelie.

Piptul lui britanic şade dârz în insula pustie

Cum se'nalţă prin furtune Capul Scoţiei în sus !

 

            FECUNDITAS

 

Plouat-au călduţe ploile

Şi-au inundat pământurile pline de soare.

Germenul primei lumini încolţise'n ogoare

Şi păstorilor miei de lumină le fătaseră oile.

 

Şi par'că s'auzea cum în brazdă

Tulpinile se răsuceau în afară pe toate răzoarele.

Se agăţau pe poala vântului, dornice de sboruri, cocoarele

Şi-ajunse departe, băteau la uşe de străină gazdă.

 

Pulsul viaţii din coastă

Ca o gaură de vulcan mocnit se împingea spre păduri.

Treceau norii cu amforele'n cârcă şi'n planete cu auguri,

Şi din înălţimi stropeau însetata grădină a noastră.

 

Materia îşi pregătea tiparele

În care apoi să se toarne cu duh şi cu blândeţe;

Ca într'o mână de olar se frământa în multe feţe

Şi fiecare bulgăre de glie-şi schimbase hotarele.

 

Călătorea polenul în stoluri

Ca să-şi găsească buchetele pline de vlagă...

Şi a fost de-ajuns o răsărire şi-o apunere'ntreagă

Ca şi gheţarii să'nceapă să se mişte la poluri !  

               GURU BARBU SIMION