NICOLAE BUCUR MÂNĂTORUL

VODÂ ŞI HOLERA

 

Iată jos... viaţa, viaţa,

Ca un hoit căzut în drum.

Şi din ea, de dimineaţa

Până sara, când de scrum

Soarele îşi umple faţa,

Trag din ea hereţi de fum.

 

Vinul vieţii spumegate

Râu vârtos porneşte'n vale

Şi cu el ia cruci din sate,

Turnuri vechi de catedrale

Şi din câmpuri neumblate

Turme mari ce-şi cată cale.

 

Pe pământ cât sunteţi voi,

Toţi îmi sunteţi iubitori.

Să pornim desfrâu pe ploi

Şi pe trupuri de feciori.

Tot ce-i tânăr, hai cu noi,

Să aprindem cer şi nori.

 

Pliscuri mari din ceruri cată

Capul tânăr, capul cui ?

Turma noastră-i mare, tată,

Şi mereu lipsesc vătui.

Hai, avântă-te în gloată

Iar când cazi, să nu ne spui.

 

            COROIU

 

Bandiţii stătură din leasă afară cu capul.

De-aici către vale, oraşul coboară albind.

Coroiu, cu nas tuciuriu ca harapul,

Cu humă pe cioareci de-atâta nocturnic colind,

Chiamă pe ceilalţi flăcăi şi le zice:

"Ferice mă tată de ăştia, ferice!"

 

"Dar du-te tu Costeo în Valea lui Dracu

Şi scoate de-acolo tu gloata'n oraş.

Să aibă tot omul în dreapta o bâtă şi sacul

Şi cergi pentru bani şi-un butoi pentru caş".

Căciulaţii se scoală trăgând din lulele

Şi merg către caii legaţi prin vâlcele.

 

Dar iarăşi şi-aduce aminte şi iute

Spune lui Burtă: "Ia uită-te'n vale

Cum stâlpi micuşori trec pe câmpuri; ci du-te

De clenţăne sârma pe moalele şale.

Talifon este alea şi veştile'n ţară

Prea repede merg şi'napoi iar se cară".

..................................................................

Don primar cu-un condei la ureche stătea

Şi'n fotoliu ca'n baie intrase cu totul.

Iacă Buzatu, cu-un dos de băftoasă saltea,

Îi arată din uşe chistolul şi botul...

Don Primar se deşteaptă apoi la paradă

Sfaturi primind cum să strige, să şadă.

 

Poporul, la linie sus pe trotuare,

Striga: Să trăiască Coroiu şi Ibovnica lui !

Coroiu trecea cu o trupă de cuşme, călare.

Când trupa ieşi din oraş ca un cui,

Zise Coroiu "Ferice de ăştia, ferice,

Dar noi s-o tulim cât mai iute de-aice".

 

            SHEHEREZADA

 

Ce fericire mă cuprinse azi

Aşa de ne mai cunoscută mie,

Încât în crâşma asta, de necaz,

Băui întreaga mea simbrie ?

 

De dragul unui vis arab

Văzut în ce Sheherezadă,

Lăsai cu patimă de sclav

Pe masă capul ca să-mi cadă.

 

Aş crede că m'aşteaptă afar'

Păuni şi fice de regină,

De n'ar fi: spiritul din pahar

Şi marea dragoste de vină.

 

O, de-aş putea în nopţi de-aceste

Simţirea mea să mi-o omor,

Flămând de vis şi de poveste

Aş trândăvi'n păreri de-amor !

 

În noaptea neştiinţei mele

Căzut sub masă, ochii mei,

Lipsiţi şi pătimaşi de rele,

S'or sătura văzând femei.

 

Şi spre sfârşit, când totul, ce-i

Pierzarea'n vis - s'o'mprăştia,

Răsuflul ultimei femei

L'oi mai simţi pe gura mea.

        GURU BARBU SIMION