Stimați români din țară și din diaspora ! Cu deosebită stimă și cu
sufletul încercat de o mare remușcare prin faptul că am ajuns în situația de a
cere ajutor la români care au avut noroc în viață și au putut agonisi ceva
bunăstare și care vor avea bună voință de a ajuta prin sponsorizare un ne
însemnat poet, romancier, scenarist, pamfletar și altele ca pe viitor să am
minima posibilitate de a mai scrie pe blog diverse, actualmente ne mai având
bani de a plăti abonamentul la cablu și la internet, ba de multe ori neavând
bani nici pentru o pâine. Actualmente fata mea care de 11 ani a fost
îmbolnăvită de contele incapuciato, care actualmente este diavolul pe pământ,
și care după o colaborare de peste 10 ani, mi-am dat seama că este șeful
diavolilor pe Terra, trimis special la București, România, unde foarte curând
va avea loc cea mai mare bătălie în astral și paranormal, pentru refacerea
Grădinii Maicii Domnului. Acest diavol homosexual când am rupt legătura cu el
mi-a îmbolnăvit fata transferând în spiritul și trupul ei mai mulți diavoli
foarte periculoși, de atunci în casa noastră nu mai există pace și liniște, și
lipsa acută de bani nu ne permite să plătim exorcizarea la preoții care se
pricep să facă asemenea slujbe. În consecință cine are bunăvoință de a mă sponsoriza
de a mai putea să public în viitor diverse scrieri, vă rog să trimiteți
ajutorul DVS în contu: BARBU SIMION, CONT IBAN: RO04CARP041900804251RO01
deschis la CARPATICA BUCUREȘTI ALBA IULIA, sau ON LINE la OFICIUL POȘTAL
4, PE NUMELE BARBU SIMION dar anunțîndu-mă prin telefon : 0727719196 că mi s-a
trimis o sumă de lei la poșta 4. Vă mulțumesc anticipat iar pentru cei ce au
voința de a mă ajuta voi scrie diverse poezii sau altele și voi putea să dau
anumite sfaturi în diverse probleme legate de familie, societate, școală,
sănătate, etc și voi face diverse rugăciuni, mantre și yantre pentru a aduce în
familiile DVS bogăție și fericire și multe alte practici benefice la momentul
solicitării. Cu stimă și respect ! Dumnezeu să vă bine cuvânteze !
Cap. 31
Nu începusem bine
o altă partidă de șah că s-au auzit zgomote pe culoar și apoi ne-am pomenit cu
un grup de 6-7 tineri, prieteni de-ai lui Marin care veniseră să-l felicite că
mai avea un an de studi la București la universitate secția mathematică și apoi
urma să ajungă profesor la școala din Cireșu asta fiind dorința lui de cănd
intrase la facultate, rectoratul facultății îi și aprobase apriori numirea ca
profesor de matematică la școala din Cireșu cu condiția de a lua toate
examenele la facultate cu media de trecere. Partida dintre mine și Marin s-a
întrerupt brusc cu părerea de rău din partea mea că îmi pusesem în cap să-l bat
pe Marin în această partidă. Marin s-a sculat de la banca în care stătea și i-a
îmbrățișat pe toți pe rănd cu bucuria revederii după mai mult timp apoi a
început tot felul de amintiri cu fiecare în parte cu tot felul de glume și
anecdote și bancuri eu fiind pentru căteva minute lăsat mai la o parte dar apoi
Marin văzăndu-mă puțin supărat și lăsat singur a ridicat puțin vocea la toți
cunoscuții și aceștia au tăcut pentru un moment timp în care Marin i-a întrebat
dacă cunosc pe acest tănăr și m-a arătat pe mine dar majoritatea păreau că nu
mă cunosc doar un băiat din Cireșu a răspuns că sunt Ion al cucoanei Tena. ”Da așa
este este Ion al Tenii dar acum este prietenul meu cel mai bun care cu o
săptămănă mai înainte a reușit a liceu la București și acum își petrece vacanța
la noi la Cireșu. ” Mai toți din grup au început să aplaude și să strige ”Bravo
băiatu” dar cu o naivitate de copii de țară cu bună creștere și care nu s-ar fi
găndit să mă ironizeze și la care eu m-am înroșit de plăcere și le-am mulțumit
frumos pentru apreciere. Marin radia de plăcere și fața lui era numai un zămbet
așternut peste o față slabă și ososasă cu mici ciupituri de la lama cu care se
răsese. Fuma foarte des țigări de proastă calitate cum erau țigările Carpați și
Mărășești și îi era frică să nu afle taicăsu nea Ciutacu că atunci ar fi avut
problem, dar déjà nea Ciutacu știa dar se făcea că nu știe. {i la trup era slab
ca un ogar numai piele și os și parcă se mai micise puțin în ultimul an de
studi fiind și cel mai greu an iar cu masa la facultate o cam rărise puțin
măncănd dor o masă pe zi să facă și el bani pentru discotecă și pentru fete de
a le scoate la o cafea dar prietenul lui de la Geografie, care urma să devină
și el professor tot aici îl dăduse de gol spunănd că nu a avut nici o prietenă
la facultate. După ce bucuriile de întălnire au trecu eu cu Marin am reluat
partida de șah întreruptă și déjà în jurul nostru se formaseră două bisericuțe
care una ținea cu mine iar alta ținea cu Marin și aproape la fiecare mișcare
era căte unul care știa el formula cea mare și șoptea deși ne înțeleseserăm să
nu sufle nici unul în timpul jocului. Pănă la urmă am bătut eu prin șah mat dar
ajutat de pe margini și ca bun partener de joc am recunoscut că fără ajutor din
partea prietenilor sigur m-ar fi bătut Marinică. Marin m-a luat în brațe
spunănd că sunt un adevărat domn că am recunoscut că am fost ajutat dar că și
eu am învățat mult mai bine șah decăt anul trecut. {i cum amiaza mare sosise
Marin s-a sculat de la bancă și s-a scuzat față de prieteni și față de mine dar
era de serviciu cu vacile la păscut și trebuia să meargă acasă să le scoată pe
Valea Boaldei lăngă terenul nostru și chiar m-a invitat să merg pe Boalda să mă
întălnesc cu el dar m-am scuzat spunănd că depind și eu de mama și de numite
munci și program de lucru și apoi ne-am luat la revedere de la fiecare și am
plecat către casă ca și Marin să scoată vacile la păscut. În fața școlii am
rămas puțin pe o bancă privind la țărăna din șușa găndind căt de nedreaptă era
viața cu unii oameni, cum era de exemplu marin care avea aproape 24 de ani și
nu avea nici o prietenă nici în comună și nici la București la facultate. Se
zvonea prin sat că ar fi îndrăgostit lulea de fosta lui învățătoare de la
ciclul 1-4, pe nume...., în vărstă cam de 40 de ani, iar mulți prin sat spuneau
că cineva din familie sau din vecini iar fi făcut farmece și descăntece de a nu
se însura sau de a lua fată bătrănă. Tot prin sat se spunea că de fiecare dată
cănd venea pe la școală era nelipsit de la orele doamnei învțătoare și de multe
ori erau văzuți stănd mult timp împreună și după terminarea orelor, tărziu.
Dintre toți cei patru frați Marin era primul care îmi mergea la inimă fiind o
fire deschisă și prietenoasă și simțeam că nu avea în el nici un pic de ură,
dușmănie sau invidie, pe cănd Ciocică fratisu cel mai mic era plin de ură și
invidie la adresa mea numai pentru faptul că eu stăteam la București și el în
noroaiele din Cireșu. Am fost trezit din găndurile mele de băieții care
veniseră la Marin și acum mă invitau prietenos dacă nu vreau să merg cu ei la
Cerna să facem baie într-un găldan mare pe care îl știa unul din ei. Ne vrănd
să par un încrezut am acceptat pe loc și am plecat în fugă pe ulița din vale
către Cerna în strigăte și țipuituri de tineri smintiți. Ajunși într-un minut
la Cerna și ne desbrăcam de haine din fugă lăsănd cameșile și pantalonii și
chiloții pe drum iar pe marginea apei ne aruncam cu toată forța în apa caldă și
răcoritoare a răului. Era o bucurie mare ce ieșea din pieptul fiecărui copil îi
ne stropeam unii pe alții iar ei între ei se băgau unul pe latul cu capul la
fund dar cu mine se purtau frumos fără bruschețe și mulți din ei îmi spuneau că
suntem rude mai de aproape sau mai departe de pe cutare și cutare neam dar eu
spuneam că așa este dar nu cunoșteam oamenii aceia. Ne-am distrat preț cam de o
jumătate de oră dar apoi mai toți au început să plece către casele lor deoarece
aveau fiecare diverse treburi. Cănd am plecat și eu m-am întălnit cu Tomică al
lui Unguroiu un tip de treabă de seama mea și pus pe șotii mai tot timpul care
mergea în amonte pe Cerna la pescuit cu măna pe sub pietre și pe sub răgălii îi
déjà avea prinșiv vreo 14 pești destul de mari cu care se lăuda de zor. Tomică
imi plăcea că era tot timpul cu zămbetul pe buze pus pe glume tot timpul și
vorbea cu mine ca cu om mare deși eram de aceiași vărstă. ”Mi-a spus tata că
tanti Tena ar fi luat o capră să aveți lapte. Cine o duce la păscut? ”păi cred
că eu pe undeva pe Boalda” Zi, mă Ioane, vi cu capra cu mine pe măgură să
paștem împreună vitele și să vezi ce bine ne jucăm” ”dar ce zice nea Unguroiu
dacă vin să vă pasc iarba?” ” nu-i problemă că tata ar fi bucuros să vi cu mine
la păscut vite, ba chiar a vorbit cu tanti Tena să te lase să vi cu mine cu
capra la păscut” ” Bine Tomicș dacă zici tu ... dar cum facem ?” ” păi foarte
bine mergi acum acasă și iei capra și cum ajungi la noi la pod doar mă strigi
și eu ies cu vitele și mergem pe măgură sus de tot, eu plec chiar acum îit e
aștept”. ” și eu plec să mă aștepți că vin într-un sfert de oră” Am plecat
amăndoi deodată de la Cerna și fuga am ajuns acasă și i-am spus lui mama
că merg eu cu capra cu Tomică al lui Unguroiu pe undeva pe măgură. Mama
bucuroasă că nu trebuia să se mai roage de George să meargă cu capra m-a rugat
să stau să mănănc și apoi să plec dar am spus că nu-mi este foame și că mănănc
pe seară și am și luat capra de funie și am zbughit-o pe poartă. La pod Tomică
tocmai mă aștepta cu vitele și imediat am pornit-o spre măgură cu voie bună și
veselie. Am trecut cu vitele pe podul de lemn de la Cerna și am urcat în
Măgură și am trecut pe la poarta iubitelor mele Valica și Domnica dar în curte
nu era nimeni iar casa era încuiată. Tomică care știa povestea a început să le
strige pe amăndouă dar nu a răspuns nimeni și noi am trecut mai departe răzănd
de bravura noastră. Apoi sus în măgură am trecut pe lăngă ultima casă care era
a finului nostru Bușoi pe care l-am strigat că vroiam să-l mai văd știind
că este și el la țară la muncile agricole dar nu a răspuns nimeni așa că am
urcat mai departe în sus pe Măgură. Locul unde am ajuns cu Tomică era sus de
tot pe creasta dealului numit Măgură de unde se putea vedea în vale toată
perspectiva satului Cireșiu cu casele ca niște furnici cu sușeaua care șerpuia
la vale în jos către Pojogi și Copăceni. Se vedea foarte bine și casa noastră
ca și școala ca și răul Cerna cu zăvoaiele lui și cu locul nostru de la Cerna
pe care aveam puși porumbi. Apoi mai spre stănga se putea vedea perspectiva
satului ursulești ca și casa nașului nostru Ghițoiu, ca și biserica albă,
biserica nouă, deoarece nu era pictată pe afară, apoi mai spre stănga se putea
vedea central comunei Stroiești apoi sus de tot se puteau vede munții Căpățănii
cafenii cu crestele albe pline de ninsoare. Locul de păscut era un loc
cuprins între două văi abrupte cu ceva brazi frumoși ca și cu stejari și goruni
înalți, foarte bătrăni, pe care deabia de îi puteai cuprinde în brațe. Iarba
era foarte deasă nepăscută de vite deoarece Tomică din cauza terenului foarte
departe de casă mergea mai rar la păscut pe acest teren dar era și o vegetație
bogată în tufișuri unde capra mea avea ce să mănănce fără să facă pagubă lui
nea Unguroiu cum credeam eu. Aici Tomică cu un briceag cumpărat de la magazin
de la cooperativa din sat a început să construiască un adăpost din crengi
făcănd unele țepușe din crengi rupte din brazi și din stejari și cioplite cu
răbdare cu briceagul și înfipte apoi în pămănt ca pe niște araci de roșii și
apoi puși alți araci în crăcanele celor patru araci puși în formă pătrată ca de
cameră. Apoi i-a legat cu sărmă pe fiecare în parte aracii transversali de cei
înfipți în pămănt, ”ca să fie mai rezistențid dacă bătea văntul”, îmi explica
Tomică mie, ”apoi pe fiecare parte a camerei ca un fel de perete aduc crengi de
brad și le agăț de fiecare arac pus transversal așa fel să fac un perete prin
care să nu treacă văntul sau ploaia. Pe partea ultimă adică pe partea asta”
mi-a arătat el ” este intrarea în casă printr-un loc lăsat mai liber să putem
intra. Casa asta o facem ca să ma venim pe aici și altă dată cu vitele la
păscut, ce zici, nu-i așa că este mișto!?” Am afirmat că este mișto și că el se
pricepe bine la construit de case. Mi-a mai spus că data următoare cănd mai
venim pe aici va aduce o folie de plastic cu care va acoperi tavanul care să nu
ne plouă dacă cumva vine ploaia, și alte bucăți de plastic care să le pună pe
pereții laterali. Vitele lui formate din două vaci, un juncan, îiv reo zece oi
pășteau liniștite numai eu nu mai vedeam capra mea. Am început amăndoi să
căutăm capra îi după căteva minute Tomică a desoperit-o la vreo 20 de metri de
noi care mănca floare de salcăm. Am lăsat-o în pace că mi-a spus Tomică că în
general caprele țin mai aproape de animale și nu pleacă prea departe. Apoi
Tomică s-a cățărat pe un brad înalt pănă aproape de vărf și îmi spunea că de
acolo vede peste deal dincolo în satul Cernișoara o parte din case. Nici nu
mi-am dat seama căt de repede s-a lăsat seara cănd aveai ca prieten pe unul ca
Tomică dar tot el a fost care a dat plecarea deoarece și-a dat seama că am stat
prea mult pe Măgură și pănă ajungem noi în vale se lasă noaptea cu adevărat.
Ne-am străns lucrurile și apoi vitele și am pornit mai repejor la vale către
casă. Cănd am ajuns în dreptul porții finului Dinică am văzut că finu avea
oameni la lucru chiar la masă așa că am trecut fără să-l mai deranjez apoi pe
la poarta lui Valica și Domnica nu era nimeni acasă așa că o dată cu seara sau
noaptea am ajuns și eu acasă obosit și înfometat. La pod mi-am luat larevedere
de la Tomică iar acesta m-a îmbrățișat și m-a străns în brațe cu putere iar la
poartă cănd l-am salutat pe nea Unguroiu care ieșise să ne întămpine m-a
salutat și s-a aplecat puțin către mine în semn de respect și mi-a spus ” seară
plăcută domnu Ion”. Ai mei nu se culcaseră încă iar mama mă aștepta cu masa
pusă știind că eram nemăncat de la prănz. Capra noastră deabia mai mergea
deoarece avea ugerul plin de lapte. Mama s-a apucat să o mulgă și pănă am
terminat eu de măncat mi-a adus déjà lapte proaspăt de capră nefiert dar foarte
gustos și plăcut ca gust. După masă am încercat să mai citesc căteva rănduri la
volumul doi din ”mizerabilii” dar fiind foarte obosit am adormit imediat.
Era aproape de luna august și prunele déjà începuseră să se
brumărească iar mama începuse să scuture prunii ca să cadă cele coapte dar mare
lucru nu străngeam după acest scuturat deoarece nu se copseseră bine ca să cadă
de la sine sau din scuturat sau hățănat dar mama ne spunea că nu trebuie
pierdută nici o prună că de aici ne vin banii. Nouă adică mie și lui George nu
ne plăcea deoarece era o muncă de hărțuială fără mare spor. Începănd însă de
prin 20 august prunele se copseseră așa de bine încăt lumea începuse să le
scuture din prăjină așa că și mama a pus oameni la scuturat și la cules așa că
eu cu George am trecut la scuturat mai întăi și apoi la cules de prune de
dimineața pănă seara în așa fel ca pănă la data de 12 sau 13 septembrie cănd
mergeam la liceu de acum și mama se măndrea cu asta să o lăsăm cu prunele gata
culese cel puțin cu cele de vară, prunele albe, să rămănă pe toamnă doar cu
cele vinete să le culeagă ea singură și apoi pe toamnă și pe iarnă să le facă
țuică pănă aproape de crăciun cănd venea cu finu Bușoi cu mașina plină de
fructe, porc și țuică. Cele trei patrusăptămăni care au trecut au fost pline de
muncă și effort din partea noastră dar și bucuria că ajunseserăm la vărsta la
care se putea pune bază în noi băieții. Cănd pe data de 12 septembrie am plecat
către București mama era plină de fericire că băieții ei o ajutaseră cu
adevărat la muncile casei dar în același timp era și bucuroasă că avea toții
copiii la liceu pe care îi vedea ca și la facultate.
Ajunși cu bine în București, tata a răsuflat ușurat cănd ne-a
văzut, doamna Tanța plină de bucurie că avea chiriași care reușiseră la liceu
ce alți copii de familii înstărite cu multe posibilități nu reușiseră. Tanti
Nușa ca și tanti Ghenți ne-au urat bun venit iar tanti Ghenți ca răsplată
pentru reușita lor la liceu fiindcă spunea că noi suntem copiii lor care am
reușit cu greu, ne-a răsplătit din plin cu un castron de ciorbă bună și un
platou de plăcinte cu brănză asta din partea casei cum spuneau. Am primit bani
de la domnul Ilie de a merge la un film bun în oraș dar la care să-l luom și pe
Emil și în acea zi de 13 septembrie am mers la cinema patria de am văzut un
film frumos. Am mers de asemenea la liceu și ne-am înscris în clasa a noua și
aici ne-am întălnit cu colegi dn clasa noastră dar și colegi din alte clase. Am
întălnit cu multă bucurie pe Ionescu, pe Crăciu, pe Florin Georgescu, pe
Ceaușescu Florentina de pe strada Miorița, și în sfărșit am dat ochii cu
iubirea mea Victorița care ne-am și pupat pe obraji de plăcerea revederii.
Mulți din ei erau trecuți la clasa de limba franceză iar eu cu fratele meu deși
la clasele 5-8 am făcut limba franceză și limba rusă aici la liceu eu cu
fratele am hotărăt să trecem de limba engleză, iar limba rusă o făcea tot
liceul, nu puteam scăpa de o boală. Mai toți foștii colegi erau acum la clasă
de limba franceză iar eu cu George eram singurii la limba engleză, deoarece
verișorii noștri Valerică și Gheorghiță ne-au spus că în viitor limba engleză
va avea un mare viitor pe cănd limba franceză va fi doar de salon de băut
cafea, ceea ce în viitor tocmai așa a fost. Pe data de 14 septembrie am fost
invitați la domnul profesor Clonaru dar și la doamna Colbureanu și prima dată
ne-am dus la domnul professor care ne-a primt cu brațele deschise și cu masa
îmbeșugată cu cafele bune dar și cu dragoste căt cuprindea. Am dus și noi țuică
de Vălcea și fructe. Era doar un zămbet și bea cu plăcere cu noi foștii lui
elevi care nu-l uitaseră și care nu-l făcuseră de răs la examene, dar ca o
aducere aminte a lecțiilor de meditație și de această dată sta cu linia în mănă
și acum ne atingea în mod simbolic și în glumă cănd puneam măna pe vreo
plăcintă deși dănsul ne îndruma să luom dar cănd duceam măna la plăcinte ne și
atingea cu linia sa apoi rădea pe sub mustața vrăbioi care îi sta foarte bine.
La Doamna Colbureanu am fost bine primiți cu cafele și dulciuri iar noi am dus
țuică de Vălcea care îi plăcea și domnului General, am văzut-o din nou pe
frumoasa lor fică, care de acum era proaspăt măritată și proaspăt venită de la
munte și de la mare, și radia în jurul ei salbe întregi de frumusețe și
mondenitate, plină de firescul unei frumoase educații. Alehandra care de multe
ori era și Alexandra era tot timpul la datorie și făcea niște cafele deosebite
iar de această dată ne-a felicitat pentru succesul pe care l-am avut la liceu.
Doamna Colbureanu care trona din fotoliul ei puțin înălțat era de o frumusețe
mai coaptă din care se putea vede ușor că fusese o frumusețe deosebită la
tinerețea dânșii, a discutat cu noi diverse lucruri de pe la Vălcea și despre
lucrările la care am luat parte mai ales la strănsul prunelor, apoi pe mine m-a
întrebat ce cărți am mai citit și i-am spus că în această vacanță scurtă am
citit doar trei cărți printre care ”Mizerabili” dar că am avut multă treabă cu
munca cămpului în așa fel ca mama să aibe un ajutor bun din partea noastră a
băieților. Fuma dintr-un țigaret lung și arunca fumul în sus spre tavan cu un
ritual bine calculat de-i dădea starea reginei din Babilon, Cloeopatra,
sau cel puțin eu o vedeam așa. La plecare a pus-o pe Alehandra să împacheteze
darurile pentru noi și acasă am văzur că erau căte o pereche de stilouri
chinezești și picsuri cu pastă și căteva caiete dar și o pungă întreagă cu
bunătăți. Dumnezeu să-i hodinească în pace pe domnul profesor Clonaru și pe
doamna Colbureanu, făcători de știință și de iubire. Aum !
Începutul școlii la liceu a fost o serbare întreagă cu formarea
careului la ora nouă. Erau o mulțime de elevi cu părinții lor iar noi eram
singuri, deoarece tata nu putuse să se învoiască de la servici. A vorbit la
început directorul liceului apoi încă vreo doi profesori printre care și
profesorul care era și secretarul de partid pe liceu. S-a căntat imnul la
sfărșitul adunării și toți elevi am fost invitați la clasele noastre pentru a
cunoște pe profesorii de la primele noastre ore din acea zi. Cum s-a spart
careul părinții au plecat către case iar noi elevii plini de vervă și discuții
aprinse am intrat în clasele noastre de studio și la vreo 10 minute au sosit și
profesorii cu cataloagele iar la clasa noastră a venit domnul profesor de
muzică, Zgubinii Ion, care era și dirigintele nostru, un om de înălțime medie,
rotofei, la un costum impecabil bleomarin cu ape, cu batistă albă la buzunarul
de la piept, cu zămbetul mereu pe buze, dar și sever cănd era cazul și în
general nu suporta mojicia din partea elevilor față de fete, obrăznicia,
proasta creșetere din partea oricărui elev. Ne-a spus că era Italian de
origine, se vedea și după nume cum spunea dănsul, proaspăt divorțat dar că nu
vroia să se mai întoarcă în țara lui pentru că aici era mult mai bine, din
toate puctele de vedere, decăt la el în țară. Avea în jur de 50 de ani dar
părea mult mai tănăr și avea o gropiță în barbă ceea ce-i conferea un plus de
frumusețe bărbătească și puteai să spui fără să te înșeli că semăna foarte bine
cu Kirk Douglas la față, actorul meu preferat. Apoi domnul diriginte a deschis
catalogul deoarece vreoia să ne cunoaștem mai bine, și a început să strige de
la litera a de la început și după două college de ale nostre a ajuns la litera
b care începea cu mine Barbu Simion dar înainte să mă strige la catalog s-a
oprit puțin gănditor și cu măna la bărbie și-a ridicat privirea din parchetul
galben ca lămăia și a anunțat că va face o dezvăluire pe care trebuie să o facă
de la început dar s-a luat cu vorba ”dar acum se poate spune că la noi în clasă
avem doi frați gemeni ?” toți s-au uitata în stănga și în dreapta să vadă
acești doi frați. Nu vă mai uitați că nu o să-i puteți vedea dacă nu-i spun eu
acum > sunt frații Barbu unul Simion și celălalt Gheorghe și vă rog să vă
sculați în picioare să vă admire întreaga clasă deoarece amăndoi au reușit la
liceu cu note din cele mai bune. Noi eu cu fratele ne-am sculat în picioare iar
eu am început să fac ceva bezele să-mi umflu mușchii să arăt căt sunt de voinic
iar domn diriginte sesizănd spiritul de glumă dat întălnirii noastre a accetuat
tot sub formă de glumă ” și priviți pe unul din frați care face căt doi cu
mușchii umflați și mai are și acasă la frigider două kilograme” iar clasa a
început să rădă cu poftă de glumele mele și a domnului diriginte conjugate.
După acest moment eu și fratele ne-am așezat în bancă, fiecare în banca lui
deoarece stăteam în bănci diferite și în rănduri diferite, iar domn diriginte a
continuat să strige catalogul cunoscănd pe toți din clasa noastră. Prima
jumătate de oră a fost oră de dirigenție iar a doua jumătate a fost oră de
musică la care domnul Zgubinii a făcut o selecție pentru corul școlii care aici
în liceu avea tradiție mare. Au urmat ore de mathematică de limba și literature
romănă, de geografie unde aici am întălnit unul din cei mai remercabili
profesori cu adevărat professor cu maniere și veleități de un professor format
de mica burghezime și care se comporta de așa manieră încăt preda materia de o
frumusețe mare făcănd artă prin expunerea lecției, căuta să elimine lucrurile
mărunte nesemnificative și se axa pe lucruri cu adevărat impotante. Avea
cerințe drastic de la elevii lui pe care îi considera oameni în toată firea
deși eram doar copii de 15 ani iar cănd te asculta fie la tablă fie în bancă te
ajuta de așa manieră încăt dacă nu ai fi citit de loc acasă lecția te ajuta
acum în clasă să reții unele amănunte mai importante numai să fi vrut să te
lași ghidat de domn professor și la sfărșitul ascultării tot te alegeai cu un
cinci cel puțin sau cu nota șase fără să fi citit nimic acasă. Era un om de o
bunătate rară de o înțelegere umană dusă dincolo de minciuna prostească de te
făcea să spui purul adevăr fără să fi sancționat de greșelile făcute doar că te
atenționa ca pe viitor să fi mai atent și mai perseverant cu studiul. Deliciul
la orele dănsului era faptul pe care îl așteptam cu toții cănd domn professor
începea să ne povestească din călătoriile lui prin munții banatului prin tot
felul de peripeții întămpinate cu localnicii mai ales cu moții care la un
moment dat erau să-l taie cu cuțitele deoarece unui moț i se păruse că se
dăduse la iubita lui dar că ceilalți moți l-au scăpat spunănd că asta era doar
în capul moțului și că domn professor stimat și admirat prin satele maților era
un om integru și nu făcea dănsul așa ceva. Dacă se apuca să explice cunoștiințe
destre un rău să spunem despre olt apoi începea cu izvoarele apoi fiecarekilometru
era trecut pe tablă fiecare cu întorsăturile lui fie la stănga fie la dreapta
fiecare buclă dn parcursul acelui rău era trecut pe tablă și la un moment dat
un coleg de-al nostru a afirmat că domn professor știa tot parcursul acelui rău
de parcă mersese special pe acel rău de la amonte la aval. Atunci domn
professor care era cam de 190 cm și cu un spate solid de luptător s-a ridicat
de la tablă și scos ochelarii pe care i-a șters puțin de cretă și cu un aer
plin de respect pentru el ne-a mărturisit că în anii de studii de la facultatea
de geografie, în fiecare vacanță, merge ape cel puțin 6 sau 7 sau opt răuri
importante din țara nosatră dse la izvoare în aval pănă la revărsarea în mare
sau în alt rău mai mare. Apoi a subliniat faptul că făcuse acest traseu la
fluvial Volga, pe marele fluviu al Egiptului, pe Dunăre de la munții Pădurea
Neagră pănă la vărsarea în mare, în China pe marele fluviu Ian }e, o parte de
căteva sute de kilometri pe Marele Zid Chinezesc în partea de nord a Chinei.
Aici în țară ne-a povestit că nu este rău mai important să nu-l fi parcurs de
la izvoare în aval pănă la confluență cu alte răuri. {i că nu există vacanță de
vară sau vacanță de două săptămăni să nu meargă în excursi de cercetare
professională în țară sau străinătate cu familia sau chiar singur și că avea
albume întregi și atlase făcute de el prin peregrinările lui. Acest om a avut o
influență colosală la formarea mea ca om ca viitor cetățean al țării prin care
să respect țara care m-a ajutat să mă ridic, să respect oamenii așa cum sunt ei
fiecare cu lipsurile și capacitățile lor, să lași de la tine cănd vezi că
nebunia celuilalt nu te duce nicăeri dacă ești la fel de încăpățănat în
prostie. Să faci lucrul care trebuie făcut cu exigență pe care să ți-o impui
singur atăt căt poți prin străduința ta iar dacă nu a ieșit de nota zece rămăne
cel puțin conștiința că te-ai străduit căt ai putut. Să nu lași un lucru care
poți să-l faci azi pe măine deoarece acel măine aduce alt lucru de făcut și nu
poți să le faci pe amăndouă la fel de bine. De multe ori domn profesor Anoaica
opera predarea lecției cănd își aducea aminte de anumite lucruri pe care le
trăise prin excursiile dânsului și povestea cu atăta frumusețe și cu explicații
puține dar la obiect, lucruri care priveau educația și formarea nostră ca
oameni, iar noi toți elevii deabia așteptam orele de geografie. Prin clasa a
zecea de studio într-o oră de geografie domn professor se oprește din predarea
materialului și așa dintr-o dată ne spune” măi copii, (pentru dănsul eram tot copii)
să știți că am stat și am făcut o refleție asupra claselor la care predau
geografia aici la acest liceu și sunt cam cinci clase și am ajuns la concluzia
că voi sunteți singura clasă unde vin la orele de geografie cu mult drag și
voie bună, și că de multe ori am tendința de a mai sta un pic cu voi. Dar știți
de unde vine această plăcere măi copii? De la voi ! voi sunteți cei ce cu
adevărat mă stimați și mă apreciați de felul cum predau și de felul cum mă
comport cu voi în timpul lecțiilor deoarece voi înșivă sunteți niște elevi
exemplari și buni. În general de cănd mă știu professor la catedră și am
aproape cincisprezece ani de predare nu am lăsat nici un elev vreodată
corijent, și cred că au fost destui, dar aici la clasa voastră vin cu plăcere
fiindcă știu că voi învățați mai întăi pentru voi și apoi pentru notă și asta
spune mult pentru mine, de aceia țin la voi ca și la copiii mei” Pe acest
professor Anoaica, Dumnezeu să-l ierte, nu am să pot să-l uit niciodată pănă
îmi va pune măinile pe piept, de o omenie și o înțelegere perfectă a specie
umane, și de o bunătate dusă dincolo de firesc atingănd uneori prostia dar el
știa asta și mai bine o sută de oameni care scapă de pedeapsă decăt un om
pedepsit pe nedrept, cum de multe ori spunea. A intrat în viața nostră cu
fruntea sus pe ușa din față și tot pe ușa din față a ieșit plin de glorie și
merite recunoscute de noi copiii lui și de atunci intrănd fiecare în cinetica
vieții personale nu aveam să-l mai întălnim niciodată. Oameni ca aceștia,
simpli profesori în aparență, dar sfinți prin ștință, comportare și maniere,
fac elita unui popor.
GURU BARBU SIMION
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu