CAP 11
Patronul Motoi,
înalt cât un brad şi frumos ca un artist ţinea foarte mult la restaurant, şi foarte mult la angajaţii lui care munceau
cu drag şi spor şi ţinea deasemenea să nu fie furat. Cum tata făcea întocmai ce-i spunea patronul de frică să nu fie dat afară, deoarece văzuse cu ochii lui
cum un ospătar de pe la Drăgăşani prins cu desaga plină pe care o ducea o dată pe săptămână la un cunoscut de-al lui, la dat afară oprindu-i toate drepturile de la plata serviciului şi hainele pe care le obţinuse de-a lungul
anilor de lucru, apoi i–a dat o bătaie zdravănă şi la urmă un şut în fund şi promisiunea că în Vâlcea nu va mai lucra niciodată deoarece patronii de aici se anunţau între ei când angajau pe cineva dacă acea persoană mai lucrase în
Vâlcea şi la cine şi dece please de la patron. Tata făcea totdeauna cea ce i se spunea şi oricât de greu i se părea gândidu-se că acasă îl aştepta foamea şi lipsurile de toate
felurile şi muncă cât cuprindea, aici la domnul patron Motoi pentru el era raiul
pe pământ, şi după aproape de doi ani când patronul obosise urmărindu-l pe tata dacă fură sau face alte matrapaslâcuri cum le numea patronul ajunsese să-i dea cheia de la pivniţe unde avea marfă scumpă şi vinuri şi coniacuri alese şi unde toţi copii care lucrau la patronul Motoi şi intrau în aceste pivniţe de a scoate marfă pentru clienţi trebuia să fluiere tot timpul
deoarece patronul ţinea o evidenţă strictă a tuturor mărfurilor mai ales a sticlelor de vin şi coniac şi la un moment dat a intrat în
pivniţă să caute nu ştiu ce şi a dat peste nişte sticle de coniacuri franţuzeşti goale pe jumătate şi atunci şi-a dat seama că poate fi furat şi prin faptul că lucrătorii lui puteau să fure nu sticla toată ci puţin câte puţin bând câte un pahar sau două la faţa locului din sticlele de
coniac sau vinuri scumpe şi asta tot hoţie se numea. Şi cum nu avea timp să stea să urmărească pe lucrători care ar fi băut când intrau în
pivniţe atunci a inventat regula ca toţi care intrau în pivniţe pe perioada cât
stau acolo pentru a pentru a nu bea diverse produse trebuia să fluiere continuu astfel ne având posibilitatea să bea din sticle sau orice altceva şi nu aveau voie să intre câte doi
deodată deoarece nu putea să-şi dea seama care fluieră sau nu. După cinci ani de muncă zilnică la domnul Motoi, fără nici un concediu şi fără să aibe vreo zi liberă cum că ar fi fost bolnav, tata a reuşit să strângă aproape 20 000 de lei şi cu ciubucurile
primate de la diverşii lui clienţi care îl admirau şi îl iubeau pe tata
deoarece spuneau chiar boierii şi domnii care luau
masa zilnic la restaurantul domnului Motoi că nici o dată tata nu îndrăznise să-i păcălească pe clienţi când făcea nota de plată şi că la o masă de şase personae ştia nu numai numărul de fripturi,
ciorbe, salate, sticle de vin sau pahare de vin, câte chifle, cafele
mari, cafele mici, prăjituri, sare şi piper nu se puneau la socoteală, ba chiar şi serveţele sau scobitori, fără să pună pentru el cel puţin o chiflă încât toţi clienţii căpătaseră o aşa de mare încredere în ospătarul Ghiţă, încât ajunseseră să-l cunoască tot oraşul, ba chiar primise diverse servici
bine plătite la alte restaurante, pe
care tata i le raporta domnului patron, dar pe care domnul patron nu le lua în
considerare, crezând că erau trucuri de a le lui tata
de a-i mării salariul, dar la un moment
dat mai mulţi boieri i-au spus patronului,
că i-a transmis lui Ghiţă ospătarul că primise mai multe oferte de la
diverşi patroni din Vâlcea şi de la Băbeni şi de la Horezu că este aşteptat să lucreze acolo pe bani mulţi dar ospătarul Ghiţă refuzase pe toţi patronii. Când a
auzit domnul patron Motoi că tata nu se lăudase cu aceste oferte l-a poftit la masă să fie şi tata client de faţă cu mai toţi clienţii de bază ai restaurantului toţi boieri sau domni
din oraş şi la această masă unde au fost serviţii cu tot felul de
bunătăţi gratis de domnul patron
Motoi, acesta la un moment dat a bătut cu cuţitul în paharul gol semn ca toată lumea să fie atentă la el şi când s-a făcut linişte domnul patron a luat
cuvântul şi i-a anunţat pe toţi de la masă ba şi pe ceilalţi care luau masa la alte mese să le spună “că la restaurantul lui avea de trei ani un ospătar pe nume Ghiţă pe care acum îl ştiau toţi vâlceni ba şi din alte oraşe care era de o
cinste desăvârşită şi harnic ca o furnică şi că a ajuns la urechile lui că mai mulţi şefi de restaurante vroiau să-l angaje pe ospătarul Ghiţă cu salariu mult mai bun decât îl avea aici la el dar Ghiţă refuzase toate aceste propuneri şi acum îl întreabă domnul patron eu
Motoi care au fost motivele pentru care ospătarul Ghiţă a refuzat aceste propuneri ?”
Pentru un momet s-a făcut o linişte mare şi cum toate privirile erau
îndreptate către pipernicitul ospătar Ghiţă, care se roşise ca racul pentru că pentru prima dată în viaţă era în atenţia mai multor boieri şi domni ba unii cu
studii şi de familie, atunci ospătarul Ghiţă care îşi mai revenise din plăcuta surprinderea a
luat un pahar cu vin în mână l-a ridicat în sus şi a spus puţin gâtuit de emoţie “îmi aduc bine aminte ziua când copil fiind am venit la
domnul patron şi am cerut de muncă domnul patron, aici de faţă, m-a angajat la prima privire fără să ceară tot felul de scrisori de la alţi patroni şi că în acea zi am fost poftit la masă cu alţi domni şi boieri şi am mîncat pe săturate şi că tot timpul a avut grije de ospătarul Ghiţă ca şi de copilul lui şi cum ar fi fost să-l trădez pe omul care m-a făcut om la oraş. Şi acum ridic paharul acesta în cinstea şi în sănătatea domnului patron Motoi, să-i dea Domnul sănătate şi viaţă lungă !” Masa a urmat cu
aplauze şi cu felicitări şi din nou patronul Motoi, a
ciocănit cu cuţitul în paharul de cristal din
care bea şi din nou s-a făcut linişte. Rezemat confortabil pe spătarul scaunului domnul Motoi a spus “ vreau să fac un ultim anunţ cu privire la
domnul ospătar Ghiţă, vedeţi şi voi că l-am ridicat la rangul de domn
pe acest micuţ om, vă rog să aplaudaţi “ şi întreaga adunare de la masa
lor ca şi ceilalţi de la celelalte mese au aplaudat cu zâmbete voioase pe feţele lor şi mai mulţi care au strigat “bravo Ghiţă, omul nostru”, “ deci vreau să mai spun spre lauda acestui ospătar destoinic” a adăugat bătând din nou în pahar, ”că începând din ziua de astăzi domnul ospătar Ghiţă va primi la salariu încă o sută de lei pe lună, bani pe care îi merită cu prisosinţă” şi apoi s-a sculat în picioareşi a completat “ să bem în cinstea
acestui ospătar vrednic care prin munca lui
ne-a făcut să ne simţim la masă adevăraţi boieri şi domni ce spre onoarea nostră suntem” toată lumea s-a sculat în
picioare şi au ciocnit paharele pline cu
vin şi au început să cânte “ la mulţi ani cu sănătate, să vă dea domnul tot ce doriţi...” şi cum discuţile dintre meseni
începeau să se stingă în discuţii banale, domnul patron Motoi
vrând să-l mai laude încă o dată pe oapătarul Ghiţă proaspăt premiat, a mai bătut încă o dată cu cuţitul în pahar şi imediat ce s-a făcut linişte a vorbit la adresa lui Ghiţă “ şi ca să vedeţi încă o dată ce om am în restaurantul meu
am să-l întreb acum pe ghiţă, să-mi spună acum câte mese a servit de
dimineaţă până acum ?” Ghiţă s-a sculat şi a răspuns promt “domnule patron am
servit la trei mese” “şi poţi să ne spui nu câte feluri de
ciorbe, fripturi şi celelalte ai servit la aceste
mese ci să ne spui nota de plată pentru fiecare masă în parte ?” ,”sigur
domnule patron la masa nr. 3 s-a consumat diverse feluri în sumă de 43,60 bani, la masa nr. 5 s-a consumat diverse feluri
în sumă de 34,15 bani iar la această masă s-a consumat diverse feluri in
valoare de 38 lei” apoi d-l patron Motoi a întrebat meseni dacă pot să-i adevereasacă dacă sunt exacte sumele spuse de
d-l ospătar Ghiţă”, imediat de la masa nr. Trei un domn cu joben şi mustaţă căruntă ca şi părul frumos frizat s-a sculat cu
o foaie de hărtie pe care erau mai multe
însemnări şi a spus cu glas tare şi cu oarecare
mîndrie “ vreau să vă anunţ pe această cale şi încă o dată că domnul de astăzi Ghiţă ospătarul nu a greşit nici de această dată cum nu a greşit nici până acum şi spui că la masa noastră a distinşilor boieri s-a consumat exact suma pe care a spus-o întocmai
domnul ospătar Ghiţă mai adineauri şi anume suma de
43,60 bani iar ciubucul pe care ne-am hotărât să i-l dăm a fost de 1,40 bani adică în total suma de 45 lei.” Toată lumea a aplaudat cu bucurie iar domnul patron plin de bucurie şi admirat pentru astfel de oameni pe care îi are în serviciu a
adăugat “vedeţi dragi vâlceni de
ce ţin la oameni ca domnul ospătar Ghiţă ! fiindcă dacă un altfel de ospătar ar fi încărcat nota de plată ca să facă şi el un ciubuc şi eu de asemeni sunt sigur că a doua oară aceşti domni nu ar mai fi venit la restaurantul meu ci s-ar fi dus
la alt restaurant şi eu cu timpul aş fi dat faliment ! Să ne trăiască ospătarul Ghiţă !” iar aplauze şi iar s-a băut vin cu plăcere. Şi celelalte mese au confirmat
sumele de plată spuse de ospătarul Ghiţă şi iar aplauze de la mese. Veselia era în toi şi ceilalţi ospătari aduceau tot felul de mâncăruri şi băuturi la mese. În gălăgia frenetică a discuţiilor pe tema ospătarului Ghiţă s-a sculat chiar
ospătarul Ghiţă în picioare şi a bătut cu o furculită în paharul său plin cu vin. S-a făcut linişte şi ospătarul Ghiţă a vorbit “ stimaţi domni, vâlceni
de-ai noştri vreau să fac şi eu o faptă bună pentru felul cum am fost
tratat şi lăudat şi să spun mesenilor că din partea mea a
ospătarului Ghiţă se va servi gratis
cite o sticlă de bere la toţi mesenii, plata pentru aceste sticle urmând să o fac eu din salariul meu şi aceasta este o plăcere pentru mine ca
domn al oraşului Vâlcea să arăt că sunt domn cu adevărat în fapt şi nu numai în vorbe.” Apauze susţinute. De pe stradă auzind vorbe şi cântece de voie bună s-au strâns mai mulţi domni care acum nu mai aveau loc la mese şi mulţi din ei erau acum serviţi în picioare până ceilalţi ospătari şi picoli mai aduceau suplimente de scaune la mese. Era mare voie
bună şi petrecere şi toată lumea aflase că ospătarul Ghiţă pe care îl cunoştea toată Vâlcea era sărbătorit de către patron şi ceilalţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu