POEZII DIN TINEREŢE - PESTRIŢE

       PESTRIŢE

 

Psalmii sbor văpăi curate

Se întind peste mulţimi

Eu cu gânduri necurate

Mă cobor de pe-nălţimi.

 

Câte zile nor ...trecute

Ploaia... cadenţate zări

Tot atâtea nopţi plăcute

Din albastru-nseninări.

 

Că ne iubim şi ţarina şi-ogorul

Şi rădăcini adânci am prins

E că avem aceeiaşi soartă cu poporul

Şi cu străbunii ce de mult s-au stins.

 

De-aici încolo paşte infinitul

În tot atâtea file de noian,

Ce galopează strofele pierdute

În destrămarea calului Troian.

 

Fir de iarbă, vrej dovleac

Tresăriri de apă dulce

Zile albe, negru veac

Vin copile să se culce.

 

Ne trebuiesc aceleaşi cete de Panduri

Lei de Carpaţi ce-au adunat subt scut

Înalte trunchiuri, ce-au durat păduri

Şi dragostea de ţară rămasă din trecut.

 

Mi-e mai uşor s-ascult cum bat

Ramurile în fereşti

Şi tot mai greu acum s-ascult

Prostiile omeneşti.

 

Dau cu caii pe la apă

Podul curge temerar

Tot cireada se adapă

Dintr-un ciclu literar.

 

Trei romani vin să mă taie

Un eretic ars pe rug

Emperator moare-n baie

Patru ciocli sub coşciug.

 

Toaca bate codul păcii

Totu-i calculat precis

Nu uda şi faţa mărcii

Domnul pleacă iar ucis ?

 

E omul simplu ce la plug

Răstoarnă brazdă brumărie

Şi coace pâinea din belşug

Şi soarele în bob de razachie.

 

Clipele se sbat nebune

Pier din timp în timp egal

Vin de unde n-au ce spune

Se transformă-n timp astral.

 

Vise scurte mor în pripă

Linii frânte curbe pier,

În culori ce nasc o clipă

Forţa pumnilor de fier.

 

 Barbu Simion.