POEZII DIN CARPATICA - COLEGII

             COLEGII

Zilnic mă scotocesc în buzunare

Să-mi număr grabnic sărăcia

Dar nici în evidenţă n-am crezare

Căci sufletul îmi poartă bogăţia.

Sunt optimist când bate sărăcia

ŞI pesimist când ea s-a instalat

La cap mă bate iar psihologia

Că cel sărac e totuşI mai bogat.

Seara când cu burta iar umflată

Mă culc cu gândul că peste noapte

Voi bea fără măsură numai apă plată

Dar aş putea şI vodcă să beau de peste poate

În fiecare noapte dorm întretăiat

De pause multiple mici şI sacadate

ŞI merg la budă aproape gol şI despuiat

Iar de-ntâlnesc pe cineva se sperie de moarte.

Când dimineaţa cu ochii cârpiţI mă scol

Realizez aceasta ca o înviere dintre morţi

Ca un…în căldare mă mişc domol

ŞI stabilesc un drum sophisticat din încurcate hărţi.

Realizez că-s gata să întârzi iar la muncă

Şi-atunci se scoală în mine ordinea şI disciplina

Şi-n grabă îmi realizez dorul de ducă

Şi-alerg pe străzi de mă apucă splina.

Şi-apoi când într-o bancă unde lucrez

Dau un salut mai tare la adormiţii mei colegi

Dar apoi o tăcere adâncă de mormânt realizez

Că-ţI vine-n cap să uiţI de bunăcreştere şI legi.

În bancă sunt un om atât de important

Că toţI mă laudă că am ajuns directorul cu mopul

În rest cu toţii mă tratează ca pe un negru emigrant

ŞI mă bârfesc mereu că asta la muncă le e scopul.

De fapt lucram într-o firmă prăpădită

De pază şI control unde Filip mi-era şef

ŞI unde ordinea şI disciplina în noi era sădită

Dar mai ales era bun cu noi şI om de mare chef.

                                    Scrisă la Carpatica în 07.06.2013