NICOLAE BUCUR MÂNĂTORUL, poet român care a trăit aproape 90 de ani în
satul Turceşti, com. Mateeşti, jud. Vâlcea, prin anii 1930 a absolvit Universitatea
de litere din Bucureşti, cu nota 10 fiind singurul din promoţia sa cu această
notă la examenul de licenţă, foarte bun prieten cu poetul Radu Girr, care i-a şi botezat primul lui născut, băiatul Radu. La
absolvirea Universităţii ca recunoaştere a bunei sale activităţi din cadrul
studenţiei a fost rugat de către conducătorii României din acea perioadă să
ocupe postul de Ministru al Învăţământului. Cu mare bucurie a primit vestea din
partea autorităţilor de a ocupa postul de Ministru al Învăţământului şi
Culturii din România Mare la vârste de 24 de ani, dar modestia şi dragostea
faţă de locurile natale şi faţă de copiii de ţărani fără speranţa de a evolua
spiritual şi care trăiau într-o sărăcie lucie a optat de a fi profesor de limba
română şi de multe ori suplinitor de limba franceză la şcoala din satul
Turceşti, com. Mateeşti. Ca professor de limba şi literature română a fost unul
de cel mai mare professionalism, iubit de toţi elevii şi stimat de colegii de
şcoală, avea să suporte cu stoicism vremile crunte care aveau să se abată peste
România, iar la invadarea ţării de către
hoardele comuniste venite cu tancurile din Uniunea Sovietică, avea să depună o
activitate anticomunistă faţă de comunişti pe faţă fără frică, activitate care
avea să-i aducă câţiva ani de puşcărie politică iar mai târziu fiul lui avea să
fie închis de către miliţia politică comunistă din anii 1949 şi băgat în
puşcărie pentru activitate anticomunistă iar la câţiva ani Nicolae Bucur
Mânătorul avea să fie înştiinţat că fiul său Radu se spânzurase la vîrsta de 24
de ani în puşcăria de la Aiud dar pe căi ocolite a aflat că autorităţile
comuniste îi omorâse fiul om ca bradul
de statură de 1,90 m şi sănătos tun, iar această ştire avea totuşi să-l
doboare şi să-l îngenuncheze definitive în lupta anticomunistă, rămânând doar
în sufletul său un vaşnic luptător împotriva comuniştilor adâncindu-se tot mai
mult în lumea artei a poziei care avea să-i ofere bucurie şi satisfacţie, dar
nu mult timp de la moartea fiului prin anii 1958-1960 avea să fie călcat de
către oamenii securităţii şi făcute razii la locuinţa sa din satul Turceşti,
Irişte, de unde aveau să-i confişte caiete întregi cu poezii de o frumuseţe
rară, poezi care nici în ziua de astăzi 2014, nu au fost restituite de către
oamenii securităţii. Prin anii 2004 avea să se stingă într-o sărăcie lucie în
căsuţa sa din două cămeruţe din paiantă, din Irişte, satul Turceşti, fiind
îngropat cu ajutorul sătenilor care încă îi poartă o vie amintire a celui ce a
fost sufletul satului în care sa născut şi a murit cu demnitate şi cu bucurie
că totuşi apucase să vadă cu ochii lui începutul de democraţie pentru care
luptase o viaţă întreagă. Pe acest mare Om, eu Barbu Simion, aveam să-l cunosc
din fragedă copilărie deoarece locuia ca la o zvârlitură de piatră de casa
bunicii din partea mamei din Irişte, Turceşti şi îmi aduc aminte cu multă
plăcere de multele ore petrecute în preajma acestui mare profesor care de multe
ori ne vizita la casa bunici şi de multe ori ne lua cu el, pe mine şi fratele
meu geamăn, fie la pescuit la râul Tărâia, fie prin pădurile seculare, fie la
şcoala din Turceşti, fie la el la “palatal” lui cum îşi denumea cu mândrie mica
sa bojdeucă. Dumnezeu să-l ierte !
Urmează mai jos o parte din poeziile lui NICOLAE BUCUR MÂNĂTORUL
GURU BARBU SIMION
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu