MITU LUI CIOCU - VIAŢA SATULUI - CAIET 2

            

CAIETUL NR. 2

 Viaţa şi doi gospodari model din vechile timpuri.

 O povestire spusă de bunicul meu Stan D. Barbu, care sa născut în anul 1850 şi moare la 20 novembrie 1932 în etate de 82 de ani. Povesteşte că pe timpul acela lumea era rară şi lipsită de posibilităţi şi de pricepere era lume redusă, trăia rău, şcoli nu era ca să ştie carte, carte nu ştia nimeni. Se auzea că sunt şcoli dar la oraşe însemnate. Părinţi săraci nu putea să dea copii la şcoli. La şcoli mergea numai copii de boeri. Pe lângă alţi în sat la noi se afla şi cei doi fraţiÎ Dincă Urs şi Petrache Urs. Aceşti fraţi datorită înţelepciunei şi priceperi lor, avea gospodări model timpurilor de pe atunci la casele lor era belşug şi viaţă, banii câştigaţi din averea lor şi munca lor ei făcea lucruri în gospodărie şi pentru familie lumea care îi servea şi îi ajuta era hrăniţi şi cinstiţi cu rachiu şi mese cu mâncare. Nu era nici lacomi, nici zgârciţi, era oameni cumpătaţi. Aceşti fraţi a avut fiecare câte o fată. Care fete sa căsătoritÎ La fica lui Dincă Urs a venit tânărul Toma Lăbău din Comuna Racoviţă din apropierea Polovragi. La fica lui Petrache Urs a venit tânărul Preot Marin Ursescu din comuna Matieşti. Toma Lăbău om cu ştintă şi cu învăţătură de carte care învăţase şi seminarul pentru a eşi preot. Tânărul preot Marin Ursescu era preoţit şi luase şi parohia Pojogi în primire. A venit timpul să facă slujba la biserica Intrarea în biserică din satul Cireşu şi ia şi pe Toma Lăbău să facă amândoi slujba, fiindcă Toma Lăbău era doar să se preoţească pe aceia cale era şi pleacă amândoi la biserică călări pe cai că avea aci, devenise înstăriţi prin socri lor. Însă când să intre călare pe poartă în curtea biserici din forţa calului, Toma Lăbău se loveşte cu mâna dreaptă de stâlpul porţi unde se rup două degete de la mână tocmai care blagoslovea cu ele. Pentru acest motiv na mai putut lua cinul preoţesc. De aici înainte Toma Lăbău a rămas cântăreţ în Parohia Pojogi cu preotul Marin Ursescu până la sfârşitul vieţi lor. Unde preotul Marin Ursescu moare la 2 noembrie 1924 de ani 75 născut 1849. El a luat Parohia Pojogi ca preot în anul 1872 şi face ani de preoţie 52. Iar Toma Lăbău moare în anul 1936. 

După cum mai sus am spus Toma Lăbău venit în familia şi gospodăria lui Dincă Urs, sa apucat şi a făcut casă mare, grajduri şi altele. Iar pe apa Cernei a făcut moară cu 2 lergatori, gater şi circular. Din deşteptăciunea lui a fost şi deputat la cârma ţări. A fost şi administrator şi om de încredere la gospodăria şi moşia lui Constantin Surdony. Iar de la anul 1909-1910 şi în continuare până la sfârşitul vieţi lui în 1936 el sa îngrijit despre strângerea banilor şi a materialelor pentru construirea sfintei şi minunatei Biserici Cuvioasa Paraschiva din satul Cireşu. Care biserica i sa început lucrul de la fundaţie şi temelie în vara anului 1926 şi lucrat la ea 14 ani şi sa sfinţit la 10 noembrie 1940. Care acest Toma Lăbău a fost iniţiatorul şi fondatorul acestei biserici care sa lucrat sub grija lui şi a ginerului sau preot Gh. Doară. Tot odată a colaborat şi preotul Marin Ursescu cu Toma Lăbău până la încetarea sa din viaţă 1924.

   Ca şi Toma Lăbău preotul Marin Ursescu a venit în familia Patrache Urs a făcut o gospsdarie înfloritoare casă mare şi cele trebuitoare a mai făcut şi o casă unde a deschis o cârciumă în ea.

   Preotul Marin Ursescu şi cu Toma Lăbău a avut fiecare câte o fată. Pe a popi o chema Maria iar pa alu Toma o chema Efrosina. Sa căsătorit amândouă. La fata preotului M. Ursescu a venit tânărul Nicolae St. Popescu din comuna Albeni jud gorj de profesie profesor care a deservit la şcoala primară din satul Cireşu până la pensie. Tot odată era şi cântăreţ la biserica din satul Cireşu unde slujea cu socrul sau preot Marin Ursescu.

   Iar la fata lui Toma Lăbău a venit tânărul preot Gheorghe Doară din satul Stroieşti care preot a deservit parohia Stroeşti. Care preot este în viaţă şi acum în anul 1978 de 82 ani la fel şi soţia lui.

    Din seminţia vechiului om Patrache Urs din singura fică căsătorită cu tânărul preot Marin Ursescu ca şi la rândul său acesta a avut 2 fete pe nume Maria şi Janeta. Maria La rândul ei se căsătoreşte cum mai sus am spus cu tânărul profesor Nicolae St. Popescu. La rândul lor au făcut şi ei 11 fi şi fice. Care la ora actuală sunt în viaţă care suntÎ Verginia, Ana, Lenuţa, Maria, Tilda, Ştefan, Marin, iar Marioara, Ana, Marina, Constanţa şi Dumitru, decedaţi. Care fi şi fice se afla buni gospodari şi cinstiţi eşind şi din ei fi şi fice buni gospodari şi cinstiţi care dintre ei sunt şi profesori. Aşa sa înmulţit din semintia lui Patrache Urs.

   Din seminţia vechiului om Dincă Urs din singura fată căsătorită cu tânărul Toma Lăbău, după cum mai sus am scris, la rândul sau Toma Lăbău are şi el o fată pe Efrosina care se căsătoreşte cu preotul Gh. Doară, care la rândul lor nasc 10 fi şi fice care sunt în viaţa 1978 care sunt aceştiaÎ Tomică, Gică, Emil, Sabin, Corneliu, Maria, Sofia, Cornelia, Elena, Tia care sunt buni gospodari şi cinstiţi Toma Preot. Aşa sa înmulţit din seminţia lui Dincă Urs.

    Aceasta istorie am scriso pentru însemnătatea unei mari importanţe.

    Aceşti 2 fraţi Patrache Urs şi Dincă Urs fiind oameni de valoare pe acele timpuri buni gospodari şi pricepuţi şi cinstiţi. Pe acel timp deşi nu era şcoală totuş ei furase de pe la învăţaţi şi de pe la preoţi şi ştia carte. Iar restul de săteni ce era foarte puţini şi întunecaţi, nu putea să ajungă la o lumină şi la o civilizaţie. Însă prin aceşti 2 fraţi sa găsit şi a venit luminarea satului Cireşu prin preotul Marin Ursescu care a venit în familia Patrache Urs ca ginere. Şi Toma Lăbău în familia Dincă Urs ca ginere. Şi aceştia lea venit în familile lor Nicolae St. Popescu profesor şi la T. Lăbău preot Gh. Doară. Aceştia a luminat satul sa făcut şcoală în sat sa făcut biserica în sat. În 1864 sa dezrobit săteni de pe moşiile boereşti. Aşa că din aceşti 2 fraţi a răsărit lumina şi în satul Cireşu. Tot de la aceşti doi fraţi Urseşti a rămas denumirea cătunului "Ursăşti" unde azi se zice Ursuleşti.

    La ridicarea treptată a civilizaţiei în satul Cireşu a mai fostÎ Un bun gospodar şi cu carte învăţată şi luminat la minte Nicolae P. Popescu fiul lui Petre Popescu şi acesta fiul preotului Ion care a luptat pentru a se face şcoală în sat care şcoală a luat finţă prin anul 1900. Aceştia toţiÎ Preotul Marin Ursescu, Toma Lăbău, Nicolae St. Popescu, preot Gh. Doară, şi Nic P. Popescu a luptat ca satul să cunoască economia, viaţa unită înspre munca agricolă, grădinărit şi toate cele trebuitoare vieţi omului.

          Scrisă de Barbu D-tru

    Istoria biserici Cuvioasa Paraschiva, din Valea Biserici, Parohia Pojogi, satul Cireşu.

    Acestă biserică sa făcut prin ani 1730-1735. A fost aşezată într-o poziţie ca să se vadă, şi să se aducă clopotul, din acest pisc zis şi piscul bisericii. Puţină lume ce era pe atunci, care era aşezată şi trăia ca robi pe pământuri boereşti şi locuia pe denumirile caÎ Monciu, Nicuţoaia, Pietroasa, Dinuţ, Băcan, Groş, Găineşti, Drăgan, Bărsani, Ciocan, Sucheloaia, Urzoaia, Maluri şi spre răsărit peste Cerna, Crivina, Pătruţ, Garlici, Frăget, Teiuş. Lumea pe acele timpuri trăia rari răspândiţi de frica prigonitorilor. Pe valea Cernei sau pe unde se afla şoseaua, nu era aşezari omeneşti. Oameni se cobora şi venea la biserică şi se întâlnea şi fiindcă nu se vedeau timpuri îndelungate se îmbrăţişau se sărutau da mâna uni cu alţi fiindcă la biserică se întâlneau mai des.

   Această biserică era făcută din lemn de stejar avea 10 m. lungime şi 5 m lăţime. Preoţi care au deservit, cunoscuţi de istorici bătrâni a fost Popa Radu şi Popa Din şi alţi. Biserica a fost acoperită cu şiţă de stejar. Locul unde a fost biserica aşezată este în stânga drumului ce pleacă de la biserica noua cu direcţia spre apus la circa 450 m din şoseaua principală.

   Această biserică a funcţionat pe timpul fanariotic şi pe timpul moşierilor Iancoveşti lumea suferea mizeri din partea acestora.

   Biserica despre care istorisim a rămas pustie după ani 1864 pe când Domnitorul Alex Ion Cuza prin legea agrară şi prin delegaţi săi a făcut delimitarea dând pământ la săteni dezrobindu-i de la boeri şi aşezandu-i pe pământul lor în sat unic plecând şi părăsind locurile după cum mai sus sunt scrise.

   Biserica a stat pustie de la anul 1864 până la anul 1922 când a fost dărâmată de săteni din ordinul preotului Marin Ursescu, şi ales cea fost bun din ea care a fost lemn de stejar şi sa depozitat şi păstrat la biserica Intrarea în Biserică, până când a venit timpul de a fost folosite la dulgheria şi tâmplăria Biserici Noi cu Hramul Cuvioasa Paraschiva care biserică sa făcut între ani 1926 - 1940. Biserica despre care vorbim a rămas în părăginire unde i sa luat sărăcăcioasele odoară, cărţile cu literă veche şi clopotul şi duse la biserica din sat precum şi icoanele care se află şi azi şi cărţile. Iar minunatul clopot care suna frumos şi era aşezat lângă celălalt clopot al biserici Intrarea în Biserică în clopotniţa unde în toamna anului 1917 a fost doborâte amândouă clopotile şi luate de armatele nemţeşti unde biserica a rămas fără clopote, clopote cu sunete frumoase săteni a plâns pentru ele.

   Cimitirul era în jurul biserici. Crucile ce sa mai găsit a fost transportate cu caru de către familia Barbu Dumitru la biserica nouă unde se afla acolo la spatele altarului lângă crucea cea mare. Notăm cruci de piatră. De lemn nu mai era. Mai notăm că clopotile sau luat de nemţi ce ne cutrupise ţara cu războiul mondial 1916-1918.

   Mai notam că aceşti vechi boeri Iancoveşti şi Goleşti unde biserica era pe moşia lor a vândut moşia boerului Dumitru Dragu după Dumitru Dragu a luat în stăpânire cei 8 feciori ai săi care a fost Constantin Dragu general. Gheorghe Dragu general. Victor Dragu doctor. Ştefan Dragu doctor. Toma Dragu avocat. Solomon Dragu avocat. Iar cele două fice Aurica şi Verginica căsătorite cu bărbaţi moşieri. Dela aceşti proprietari uni a vândut sătenilor iar o parte din avere de moşie a rămas care prin ani puteri populare după războiul 1940-1944 la luat săteni în stăpânire prin întovărăşire unde astazi se află oameni cu gospodări şi locuinţa pe aceasta moşie. Aşa că nici nu se mai ştie şi nici nu se mai cunoaşte că ar fi fost biserica vreo dată acolo, fiindcă azi în locul fostei biserici locuieşte cu casa şi gospodărie Gheorghe C. Mătuşoiu.

    Aceasta este istoria biserici Cuvioasa Paraschiva din punctul Piscul biserici satul Cireşu. Informaţi culese de la vechi bătrâni Î Ion Luca, Ilie A. Popa, Constantin Dina zis Ciocu. Stan D. Barbu zis Stănică, adică bunicul scriitorului precum şi de la alţi bătrâni contemporani cu domnitorul Cuza.

    Scrisă de acest scriitor după alte note şi scrieri mai vechi scrisă aici mai cu înţeles. Astazi 15 Octombrie 1978.

     Scriitorul în etate de 75 ani.

                         Barbu Dumitru.                          

        Istoria biserici cu hramul Intrarea în Biserica din satul Cireşu, Parohia Pojogi.

     Aceasta sf. biserica ce azi se afla în mijlocul satului Cireşu, sat ce a luat finţă şi mai bine de cum era, după anul 1864 pentru faptul că săteni au primit proprietăţi în proporţie cu puterea lor de muncă, Tot odată a scăpat şi de robia ce o suferise de la puterile boereşti.

    Alexandru Ion Cuza prin puterea lui a reuşit să facă delimitări pentru ţărani robi. Precum şi prin legea agrară care a ajutat mult pe ţărani.

     După anul 1864 ţărani robi a trecut la pământul primit şi fiind şi liberi, sa apucat să-şi facă Biserica în satul nou al lor. A început să strângă şi să lucreze începand prin anul 1869 lucrul şi a reuşit ca biserica să fi termenată şi dată în folosinţă în anul 1873 care i sa făcut inaugurarea pe ziua de 21 noiembrie 1873. În perioada construiri de 4 ani a mai fost şi câte un an de sărăcie şi lipsa şi cât lucrători primeau ca hrană de la săteni mălai de mei şi mămăligă de orz. Demulte ori şi în multe timpuri din cauza timpurilor rele săteni dupe acele timpuri mâncau coaje de ulm rădăcini de ierburi făcute cu boască de prune în loc de turtă şi mălai. Cu chin cu vai biserica să făcut. Mai amintim că aceasta biserică la construirea ei a mai primit ceva material şi de la bisericuta ce exista înainte de construirea acesteia la distanţă de 30 paşi înspre nord unde astazi se afla cimitirul vechi.

    Oameni care a stăruit şi a dus munca la bun sfârşit a biserici a fost Î preotul Ion Gâlcescu, acesta era din Turceşti care servea la noi, Petre Popescu, Andrei Pişu, Dumitru Stănciulescu, Manea Ion Popa, Nicolae Trandafir şi Petre Mazilu. Aceştia a constituit comitetul de construcţie al biserici. Aceştia era mai luminaţi şi mai înstăriţi pe acele timpuri. A lucrat şi a dat ajutor toţi enoriaşi cu ce era necesar. 

    Biserica a fost înzestrată cu odoare şi veşminte sărăcăcioase, din cauza satului sărac şi de curând mutat, sa adus şi cărţi de tip vechi cu slova veche cirilică, care există şi acum. Icoane şi pictura veche făcute de pictori timpurilor de atunci.

   Biserica a fost deservită de preoţii Î preot Ion Gâlcesu, preot Coman de la Vaideeni, preot Marin Ursescu venit de la Matieşti şi căsătorit cu fata din familia Patrache Urs din care vine şi denumirea de catunul Urseşti din satul nostru Cireşu. Care acesta a servit după preotul Coman până la anul 1924 avand 52 de ani de preoţie şi ani lui de viaţa 75 şi moare la 2 noiembrie 1924 a fost înmormântat la aceasta biserica în cinste. 1924-1929 a fost deservită de preotul Gh. Doară ca girant 5 ani el era paroh la parohia Stroieşti. 1929 vine preot în parohia Pojogi Nic Presură care ia Parohia Pojogi în primire şi deserveşte 45 ani de la 1929 până la 1973 unde iasă la pensie. Preot venit din Comuna Broşteni. 1973 vine ca preot în Parohia Pojogi preotul Tuţu Ion care este în prezent deservind bisericile din parohie care parohie are cele 4 biserici. Cimitirul vechi se afla spre nord de biserică. Iar din anul 1959 sa înfinţat cimitir nou în partea de apus a biserici, clopotniţa în fata biserici cu un singur clopot. Biserica are 17 m lungime şi 5,50 m lăţime biserica tip vechi construită din lemn de stejar, a fost acoperită cu şiţă, iar în prezent este cu tablă. Biserica este învechită se slujeste foarte rar la ea. Ea mai serveşte acum ca biserică cimitir şi service mărunte. În prezent ca consiliu parohial la cele 2 biserici din satul Cireşu Preot Paroh şi Preşedinte Tuţu Ion. Epitrop David Pârâianu

   Consilieri Nicolae Petrescu şi Barbu Dumitru.

   Aceasta este istoria biserici vechi din satul Cireşu cu Hramul Intrarea în Biserica. Istorie culeasa de la bătrâni Î Ciocu Dinei, Ion Luca, Ion M. Popa şi Nicolae Popescu.

                        Parohia Pojogi

                  Barbu Dumitru scriitor

                      15 octombrie 1978

   Cântăreţi care a deservit contemporani cu preotul Nic Presură Constantin Mătăcuţă şi Constantin Turbăţel. Iar cei contemporani cu preotul Marin Ursescu, Toma Lăbău şi Nicu Popescu şi Stănică Barbu 1850 - 1932.

   Istoria pe scurt a Biserici Cuvioasa Paraschiva din satul Cireşu Parohia Pojogi.

   Aceasta Sfanta şi intru tot cinstita Biserica este făcuta între ani 1926- 1940.

    Initiatorul lucrări Biserici a fost boerul Toma Lăbău din preuna cu comitetul de construcţie care era format din Toma Lăbău şi ginerele sau preot Gh. Doară şi următoriÎ Grigore Mazilu ca casier, Nic Popescu, fiul său Constantin N. Popescu, Ghiţă Prostoiu, Ion Ionică, Gheorghe Ciocu, Gh. Buşoi, Alex Curteanu, Ion Gh. Dina, Stan St. Barbu şi alţi tot din satul Cireşu.

    Începutul colectărilor pentru pregătirea de material sa început prin ani 1906- 1907 sa făcut cărămidă şi o varnita de var. Varul sa depozitat stimpărat gata la biserica Intrarea în Biserica în groapă pentru a fi pastrat până la timpul lucrări Bis Noi.

     Caramida făcut de cireşeni şi arsă gata nea luato stroeşti şi sa făcut şcoală lor cu cărămida biserici noastre. Caramida a fost dată sub forma de împrumut. Fiindcă cireşeni nu era gata cu materialul pentru biserică. La un timp întarziat Stroeşti nea făcut cărămidă însă nu cum a fost a noastră. Până la urmă cireşeni a fost nevoiţi să aducă un specialist cărămizar din alte comune vecine de nea făcut cărămidă după cerinţe.

    De şi săteni satului Cireşu ar fi mers cu munca şi cu planul înainte. Însă în anul 1911 sa ivit vânzarea unei proprietăţi de circa 600 pogoane teren ce se afla sub tutela sfatului judeţean care şi acum are denumirea "pământul Judeţului", care teren sa cumpărat de săteni cu 300 lei pogonul sub o formă aşa zisa "obşte". Aşa că în anul 1912 sa măsurat şi sa împărţit şi obşteni si-au luat fiecare cât a putut plăti. Totuş lipsa banilor a indelungat plata pământului cu 2-3 ani înainte, care lucru a încurcat lucrul Biserici. În 1913 iar am avut piedică, pentru că să ivit ne intelegere între unele popoare din peninsula Balcanica unde statul Bulgar cere o parte din armata română pentru a face pace între bulgari şi iugoslavi. Acest fapt iar a încurcat lucrul biserici.

    Însă că popoarele erau iubitoare de linişte şi pace. Totuşi neîntelegerile a luat fiinţă în ţările apusene şi nordice ale europei. Pentru care cauză şi în ţara noastră a început teama, grijea şi pregătiri de aparare. Aceasta sa petrecut prin ani 1914-1915. România deja începuse concentrările chiar din 1914 şi 15. Care fapt nea pus iar stavilă la lucrarea biserici.

    După război care a ţinut 2 ani 1916-1918 poporul român sărăcit de armatele nemteşti precum şi a doua mobilizare din 1920 care o parte din armata română a fost în Budapesta pentru alipirea ardealului cu regatul. Care toate acestea nea făcut piedica la lucrul biserici. Unde şi România a luat parte în acest război. După toate necazurile trecute, prin ani 1921 -1924 a fost satul ocupat cu exproprierea. Tocmai conducerea biserici era amestecaţi în interesele exproprieri. Deabia prin anul 1925 sa liniştit lucrările, şi a luat firul puneri în executare al vechiului plan de construirea biserici. În anul 1926 sa început fondaţia, şi sa lucrat până în anul 1940. Însă sa tărăngănit mult până sa termena din multe motive şi cauze, unde se întâmpla timpuri de secetă şi timpuri de plointe care a cauzat pagube şi sărăcie. Au mai fost în timpul perioadei de munca şi mici neînţelegeri între două tabere de enoriaşi. O tabără o forma Toma Lăbău cu ai săi din Ursuleşti. A două tabără o forma Nicolae Popescu cu satul de la vale neîntelegerea era că Toma Lăbău hotărâse aşezarea biserici aşa cum se afla azi. Iar Nicolae Popescu ar fi dorit ca biserica să fie în mijlocul satului lângă biserica veche. Însă Toma Lăbău a fost nevoit să aşeze biserica aşa cum se afla azi. Fiindcă avea o convenţie veche cu fostul moşier al pământului. Acest moşier era un fecior al cocoani Leni şi Lena era fica lui Dumitrache Iancovescu şi acesta se numea Constantin şi acesta a donat terenul ce este biserica pe el. Act convenţie care hotărăşte ca Toma Lăbău să zidească biserica mare şi frumoasă pe terenul donat de acesta. Şi pentru acest fapt Toma Lăbău să stăpânească un teren de pământ ce se afla peste şosea spre răsărit vecin la miazazi cu părău Valea Biserici, la nord şi răsărit cu proprietatea Dumitru Dragu şi la apus cu şoseaua. Iar de nu face biserica pe terenul donat să rămână lipsit de pământul mai sus amintit. Până în cele din urma lucrurile sa împăcat şi sa unit şi a mers mai departe cu lucrarea biserici.

    Pe de alta parte, Nicolae Popescu nu avea încredere că biserica se va putea face fiindcă planul era prea mare şi nici obişnuinţa cu asemenea lucrare mare într-un sat mic. Acest lucru îl punea pe Nicolae Popescu la îndoială.

   Pe lângă aceasta mai avea şi o împietrire. Totuş când vede că lucrarea se ridică şi merge bine sa ataşat şi el cu ai săi şi a luat parte la toate cele necesare pentru construirea biserici.

   Biserica sa făcut şi a fost aşezată aşa după cerinţele şi după meritul ei şi după voia fondatorului Toma Lăbău unde se afla şi azi.

    Sa lucrat la această sf. biserica o perioada de 14 ani. La terminare biserica a fost dăruita şi înzestrată cu odoară scumpe şi cu două clopote mari de către Î Domnul general Constantin Dragu, Ghe. Dragu şi Verginica Dragu şi Aurica Dragu fraţi din familia Dumitru Dragu din satul Cireşu.

    A mai fost cucernici preoţi Î Preot Gh. Doară, preot al parohiei stroeşti şi preot Nicolae Presură, preot al parohiei Pojogi. Aceştia pe lângă munca şi stăruinţa lor a dus şi munca de lămurire şi administraţie ca totul să meargă bine şi să fie bine după cum sa şi făcut. Numai că preotul Nicolae Presură a venit ca preot în parohia Pojogi în anul 1929. A mai fost de la începutul iniţiativei şi planului acestei biserici un bun ajutător şi colaborator cu piosul Toma Lăbău, bătrânul preot Marin Ursescu preot al parohiei Pojogi. Care a fost îndemn pentru strângerea de bani şi material pentru biserică. Bătrânul preot find înaintat în vârstă na ajuns să vădă sfârşitul biserici. El din primăvara anului 1924 cade la boală şi moare la 2 noembrie 1924 în etate de 75 ani. Ani de preoţie 52, născut în 1849 preoţit în 1872. Toma Lăbău şi Niculae St. Popescu a fost cântăreţi preotului Marin Ursescu. Însă Nicu Popescu a fost şi învăţător la şcoala primară din satul Cireşu. Şcoala ce a luat finţă prima data în satul Cireşu făcută în ani 1898-1900.

    Planul biserici sa dat de către superiori bisericeşti. Episcopia Rm. Vâlcea şi cu aprobarea ministerului cultelor. Lucrarea biserici Î temelia şi zidaria sa făcut de buni şi iscusiţi meşteri de origină sârbă din familia Petrovici. Cristea şi Climent (Petrovici) şi cu tatăl lor Petru. Însă tatăl după ce sa început lucrarea Biserici moare la vreo 2-3 ani fiind bătrân.

    Aceşti mesteri era veniţi în România pentru acest scop. Aceia era profesia lor. Mai târziu după o perioada de munca la Biserica moare şi fratele lui Climent, Cristea, şi rămâne Climent singur. Însă la temelie şi zidărie a fost sub conducerea lu Climent oameni din comuna noastră care era pricepuţi şi buni zidari care a lucrat cu atenţie şi ascultare de şeful lucrări Climent care conducea arhitectura, tâmplaria sf. Biserici şi toate lucrurile tâmplariei ce se afla făcute la această biserică sunt lucrate şi făcute cu răbdare şi talent de iscusiţi mesteri din satul nostru Cireşu Simion Ghiţoiu, Giorgică Ciocu şi Toma Constantin. Lucrare de mirare după cum se vede şi scara spirala care duce la sala de cor şi la clopote. Dulgheri Î cel mai bun şef de dulgherie Ghe. Dance stroeşti şi alţi. Fierăria şi legăturile Biserici de un mare priceput fierar de origină ţigan din părţile Vâlci. Pictura sa lucrat de faimosul pictor şi mare priceput Grigorie Pelinescu locuitor din oraşul Bucureşti care a lucrat la pictura Biserici peste 2 ani de zile, ajutat find de un subaltern al sau Ilie Tuţu locuitor din satul Cernişoara, care acest Tuţu a fost ascultator şi rabdator care a lucrat cu şeful sau până la termenare. Pictorul şef Grigore Pelinescu a mai avut de la începutul picturi încă 2 jugravi Î Laurenţu Cozmescu din Cotmeana Jud Arges. Şi Gh. Urlăteanu din Gageni Jud Prahova. Însă pe la jumatatea lucrului aceşti jugravi Cozmescu şi Urlăîteanu a părăsit lucrul şi a plecat lăsând singur pe Pelinescu şi pe Tuţu care a lucrat până la termenare.  

    Pictura este lucrată în frescă şi lucrată 1936-1937 şi termenată prin 1938 aproape 3 ani.

   Acest pictor Pelinescu este adus la această biserică din oraşul Bucureşti de D-ul general Constantin Dragu care a iubit mult biserica, religia şi credinţa religiei creştine ortodoxe. Prin ajutorul D-lui general sa lucrat mult la această biserică. După cum se vede şi scrisul său pe cele două clopote, donate în cinstea şi memoria părinţilor a tatălui său Dumitru Dragu şi mamei sale Maria care ia iubit şi care se odihnesc în cimitirul biserici Intrarea în Biserică din satul natal Cireşu.

   Acest Domn general Dragu Constantin spunea în conferinţele sale ce le ţinea cu ocazia veniri sale în satul natal în faţa enoriaşilor ce era veniţi spre a asculta îndemnul şi încurajarea pentru a face şi a da ajutor spre termenarea sf. biserici.  

    Adunările se făcea în curtea biserici unde D-ul General mai spunea că părinţi care nu educă copii fac un rău şi o greşală mare, fiindcă aceşti copi crescuţi rău devin fiare sălbatice şi pentru părinţi şi pentru societate. Mai spunea că se simte fericit în mijlocul semenilor săi din sat între oameni care se cunoştea care crescuse cu el. Spunea în faţa bătrânilor şi bătrânelor şi a tinerilor şi copiilor cuvinte înalţătoare de suflet cuvinte de ştiinţă de învăţături frumoase. Dragoste sufletească, iubire, munca curată şi cinstită, viaţă curată şi fapte bune şi alte lucruri de folos societăţi.

    Acest domn General Constantin Dragu care a dat mare ajutor biserici fiind trecut de 80 ani moare în anul 1956.

    Biserica sa lucrat cu ajutorul enoriaşilor din satul Cireşu care a dus greul munci cu braţele şi cu boi şi cu bani, fiecare după puterile sale. A mai fost cireşeni legaţi printr-un contract făcut prin judecătoria rurală Horezu prin bunavoia lor.

    Acest contract a fost binevenit că săteni făcând şi dand suma cu care se înscrisese în acest contract a prins bine la ridicarea construcţiei Biserici, Biserica fiind mare iar satul mic şi oameni cam săraci, timpurile era când seceta când plointe care aceasta aducea paguba şi sărăcie. Însă nu sa ajuns nici sumele din contract. Ci a trebuit să se facă echipe să plece prin comune vecine şi depărtate să colecteze bani. După cum sa şi făcut. Se notează aici oameni care şi-a luat sarcina să plece după bani cu o aşa numită pantacuza (registru chitanţieri) aşa se proceda pe acele timpuri care a fost Î Barbu Dumitru, Matache Mihai, Nicolae Petrescu, Simion Ghiţoiu, Gheorghe Predescu, Ion Prostoiu, Curteanu Constantin şi alţi.

   Se mai noteaza că biserica a mai fost ajutată şi de alţi binevoitori de pretutindeni.

   Aceasta sf. Biserica după cum mai sus am arătat sa început fondaţia în vara anului 1926. Sa lucrat la ea şi în timpul lucrări a avut şi supărări din diferite cauze născute fie din lipsa banilor fie din conducere. A fost destule greutăţi. Ani de secetă, ani de plointe care aducea pagube şi sărăcie şi piedica lucrări. Cu toate aceste piedici totuş prin purtarea de grije şi prin puterea şi prin marea stăruinţa şi prin dibăcia D-lui Toma Lăbău şi a ginerelui sau preot Gh. Doară, sa înfruntat toate greutăţile. Aceştia a pus la dispozitie toate cele de trebuinţă spre ajutorul şi termenarea sf. Şi minunatei Biserici, ca Î boi, cară, cotigi, vasă pentru apă, ciure, cue, lanţuri, plus jertfa de mâncare şi ţuica şi zarzavaturi, lemnarie pentru tot ce trebuia la aceasta lucrare, precum şi pentru schelarie şi pentru curte care curte să făcut cu lemn de stejar.

    Sa lucrat la această biserică timp de 14 ani şi sa termenat în 1940 şi sa sfinţit în ziua de 10 noembrie 1940 cu hramul Cuvioasa Paraschiva. Tot în acea noapte de 10 noembrie 1940 a fost marele cutremur la orele 2-3 noaptea care a avut durata peste 5 minute. Cutremur care a dărâmat în ţară case, biserici şi proporţi de oraşe.

   Notăm că generalul Constantin Dragu a donat biserici cele două clopote şi ajutor cu sume de bani. Generalul Gh. Dragu şi surorile lui Aurica şi Verginica Dragu a dăruit biserici mai multe lucruri scumpe (odoară). Solomon Dragu, David Popescu, Nicu Popescu învăţător, Constantin Popescu, Anghel Petrescu a donat Policandru, Nae şi soţia sa Elena Popescu a donat toate cărţile de serviciu. Ion Ionică, Gh. Ciocu, Constantin Dina zis Ciocu, Grigore Mazilu, Curteanu Alex, Gh. Buşoi, Stan St. Barbu, Ion Gh. Dina, Ghiţă Prostoiu, Ion M. Popa, Gh. M. Popa, Dumitru Ionescu, Nicolae Petrescu, Barbu Dumitru, Simion Ghiţoiu, Gh. Gh. Ciocu, Toma Constantin, aceştia cu conducerea şi cu munca toţi sa sacrificat. Notăm şi pe înalţi şefi. Toma Lăbău, preot Gh. Doară, preot Nicolae Presură. Cu toţi aceştia şi cu tot satul a dus greul construiri Biserici până la sfârşit.

    Facem cunoscut că iniţiatorul Toma Lăbău şi cu casierul Grigore Mazilu na ajuns să ia parte la termenarea Biserici şi la sfinţirea ei că a încetat din viaţa cu 3-4 ani înainte de sfinţire. Toma Lăbău mort în anul 1936.

    Sa cheltuit la lucrarea construcţiei acestei sfinte biserici Cuvioasa Paraschiva o suma de bani de 425 mii lei Î

    Contractul  . . . . . . . . . 200 mii lei

    Generalul Constantin . . . . . . . 15 mii lei

    Colectia. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 60 mii lei

    Donati. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 50 mii lei

    Voluntar. . . . . . . . . . . . . . . . . 100 mii lei

____________________________

                    425 mii lei

    Pe acele timpuri era ziua de lucru 15-20 lei iar meşteri de la 20-30-40 lei.

  Aceasta istorie este scrisă aici dupe alte note vechi după cum am urmărit din tinereţea mea, fiindcă când sa început a se începe colectările de bani şi sa făcut cărămidă şi o varniţă de var prin 1909- 1910-1911 eu aveam 6-7-8 ani şi tot odată aceasta istorie este întărită şi din informaţi culese de la oameni care era mai în vârstă în timpul când eram eu în creştere până sa începe la construirea ei unde sa început fondaţia temelia în 1926 când eu aveam 22 ani unde de atunci şi până în 1940 la sfinţire am fost eu aproape şi de faţă care lucrare a trecut prin ochi mei. Însă nu trec cu nevederea nici pe vechi ipitropi şi consilieri Parohiali care ei era şi în comitetul de construcţie. EpitropiÎ Nic Popescu, Gh. Prostoiu, Gh. Predescu. Membri consilieri Î Gh. M Popa, Grigore Mazilu, Gh. Ciocu, Dumitru Ionescu, Ion Ionică. Prin acestia toţi se întăreşte această istorie. Eu scriitorul când sa sfinţit Biserica în 1940 eram de ani 36.

   Aceasta este istoria Biserici Cuvioasa Paraschiva din Satul Cireşu Parohia Pojogi unde a deservit ca preot de la sfinţire până în anul 1973 preotul Paroh Nicolae D. Presură unde la 1 august 1973 iasă la pensie cu 45 ani de preoţie şi ia în primire preotul Tuţu Ion născut şi crescut în satul Cernişoara din vechea sa familie de oameni evlavioşi şi cinstiţi. Tatăl sau Tuţu Ilie fost pictor la această biserică. Cântăreţi la aceasta biserica Î Constantin Turbaţel şi Constantin H. Mătăcuţă.

                                24 octombrie 1978

              Consilier Parohial

                         Barbu Dumitru

  O mică completare Î Această biserică despre care este vorba este acoperită cu tablă zincată, prima acoperire sa făcut de către tinichigiul Sevastian din târgu Horezu.

    Mai notam că în timpul construiri acestei minunate biserici ca pastor bisericesc al sf. episcopi Rm. Vâlcea noul Severin a fost prea sfinţitul Episcop Vartolomeu. Iar la conducerea ţări Româneşti a fost înaltă regenţa compusă din voevodul Mihai, Regina Maria, Ministrul Gh. Buzdugan şi prea sfinţitul Patriarh Miron Cristea. Iar în 1930 urmeaza până în 1940 şi regele Carol al doilea venit în ţară din străinătate în mai 1930.

                          Barbu Dumitru

      Biserica satului Pojogi

  Aceasta sf. Şi Dumnezeiască biserică ce se prăznueşte hramul sf. Troiţe şi sf. Dimitrie 26 oct alăturandu-se a se prăznui hramul sf. marelui Mucenic Gheorghe şi a sfinţilor împăraţi şi tocmai cu apastoli Constantin şi Elena cu ajutorul lui Dumnezeu şi din îndemnarea Duhului Sfânt sa zidit din temelie şi sau făcut în zilele prea înaltului Domnului Nostru Ion Alexandru Nicolau Şuţiu vodă. De D-l Jupan Constantin Borănescu, Biu vel stolnic şi de jupaneasa dumnealui Anca Borăneasca şi de iubita dumnealor fica Elena Borăneasca şi prin ajutorul şi osteneala şi a domnului Nica Vlădescu Biu vel sardari pentru a lor veşnica pomenire şi a părinţilor dumnealor şi pentru ertarea păcatelor dumnealor. Şi sau săvârşit la leatul de la naşterea lui Hristos 1830 la luna lui Iulie. Ostenitu-sau spre facerea şi savârşirea sf. Biserici şi Dumitru Udrescu căpitanul întru veşnica lui pomenire.

               Notă

  Ţinand seama de leatul de la Cristos 1830 care pe înţelesul cifrelor este 1830 pe timpul Domnului Suţiu Vodă.

                26 oct. 1978  consilier parohial

                   Barbu Dumitru

  Biserica din satul Cernişoara- Parohia Pojogi

  Aceasta sf. Şi Dumnezeiască Biserică, cu hramul sf. Nicolae sa clădit din nou din temelie în ani 1900-1901 cu bunăvoinţa a enoriaşilor şi cu bine cuvântarea P. S. S. Părinelui Episcop al Episcopiei Râmnicului Noului Severin D. D. Atanasie Marinescu.

   Prin stăruinţa şi osteneala Domnilor Î St. Ungureanu, Preot Marin Ursescu, Constantin Surdonie, Toma Lăbău, Dumitru Cartog, Alexandru Albăstroiu, Petre Popescu, Nicolae Măgureanu, Ion Neamţu, Ion D. Turbatu, Gh. Gh. Nica, Nicolae Zăvoi, Nicolae Călugăru, Florea Tuţa, Gh. Tuţa, Constantin Ciocu, Nicolae Ancuţa, Nicolae Postelnicu, Nicolae Gh. Gh. Ancuţa, Ion Popescu, Ion Ciuculescu, Matei Marinescu, Ion M. Marinescu, M. R. Pripor, M. Giuleanu, Catrina I. Ciuculescu, M. Diaconu, Dumitru Dincu, Ion N. Smedescu, Dumitru Mătăcuţă, Ioniţă Miuţa, Ion Papucel, Ion M. Dina, St. T. Mitran, Petre Ceauşu, Ion Curtu, Nicolae Curtu, Nicolae Niţu, Gavril A. Popa, Nicolae Gh. Stângă, Ilie Avrămescu, Manea Popa, Nicolae C. Băldoi, Ion Alex Popescu, Constantin Preotescu, Efrem Preda Tiţa, B. Vulpoi, Dumitru Orleanu.

     Aceasta Sf. biserica este aşezata în satul Cernişoara şi face parte din parohia Pojogi.

 Scrisă azi 4 feb. 1968 inscripţie deasupra uşi făcută în ani 1900- 1901.

        Scriitor Barbu Dumitru  -  Consilier parohial.

    Istoria primei şcoli din satul nostru Cireşu.

  În satul Cireşu sa făcut prima şcoală prin ani 1899-1900 prin iniţiativa şi îndemnul săteanului înstărit şi cu cunoştintă de carte. Pe timpurile acelea nu cunoştea săteni carte şi nici nu era obligaţi să înveţe carte. Învăţa carte numai care vrea.

Aici reparăm o mică greşeală adăugând la cuvântul săteanului Nicolae P. Popescu om înstărit. Învăţa carte numai aceia care se ducea prin alte localităţi unde se afla vreo şcoală sau la oraşe. Dar care copi se ducea? Numai copii boerilor şi oamenilor înstăriţi. Restul toţi nu ştia carte. Aceştia era nevoiţi să ceară diferite explicaţi la boeri.

  Această şcoală a fost lucrată de săteni satului Cireşu, sub grija şi administraţia, cum mai sus am spus a sateanului Nicolae P. Popescu care a dus lucrarea în mod cinstit cu toate ce ia fost necesare, ajutor bănesc săteni satului Cireşu şi munca socotită şi în prestaţia şoselei. A luat finţă această şcoală în anul 1901 cu primul învăţător Nicolae St. Popescu de origină din comuna Albeni jud Gorj, venit în satul nostru Cireşu şi căsătorit cu fata preotului Marin Ursescu ce o chema Maria. Elevi învaţă în aceasta şcoală 5 clase şi inscriptia ei era Î " şcoală primara Cireşu". Aceasta şcoală a vieţuit 52 de ani 1901-1952 unde a fost dărâmată pe zilele de 8-9-10 iulie 1952 de săteni satului Cireşu pentru ca în locul ei să se construiască cea noua care există, şcoală mare şi frumoasă de 8 ani. Această şcoală până la un timp avea numai o sală, un post, fiindcă copi era puţini la 40-50 elevi. Însă pe parcurs se înmulţa unde sa simţit nevoia şi sa mai făcut o sala în locul arestului şi cancelariei. Iar cancelaria a fost instalată în cameră pe sala unde era biblioteca acolo a vieţuit până la sfârşitul şcoli. În ultimi ani şcoala ajunsese într-o stare să ploua prin ia iar pereţi sa ţinut punându-le proptele. Intra copii în ia cu frică. Şcoala a fost acoperită cu siţă şi erea construită din lemn avea lungu 12m latu 8m.

 Acesta este planul ei

1 cancelaria  2 o sala clasa  3 o sala clasa  4 prispa

Aceasta este istoria şcoli prima în satul Cireşu luată şi scrisă în acest registru din altă scriere din anul dărâmări ei 1952 şi scrisă azi 29 oct 1978.

                                          Barbu Dumitru.

     

    Istoria şcoli de 8 ani Cireşu

    Conducerea şcoli precum şi săteni satului Cireşu, văzând că şcoala veche care învăţa copii în ia, se învechise şi plecase spre dărâmare.

   Aceasta şcoală veche avea 52 ani şi era construită din bârne de lemn. Şi tot odată nu mai corespundea nici timpurilor care se ridica spre civilizaţie. Iar pe de altă parte devenise neîncăpătoare prin înmulţirea elevilor. Pentru a se pune în aplicare o hotărâre pentru construirea şcoli noi, trebuia reparată cea veche. Dar nici reparaţiile nu mai avea subces, că repara pe-o parte şi se fărâma pe altă parte. Acoperită cu şiţă să nu mai plouă prin ia, iar la spate i sa pus proptele de stejar să nu cadă peretele. Acest timp era prin ani 1934-1935-1936. Chiar în anul 1936 sa şi constituit un comitet pentru iniţiativa construiri unui nou local de şcoală, compus din Preşedinte Î Profesorul Dumitru Diaconescu, care era şi directorul şcoli. VicePreşedinte Î Preotul Nicolae D. Presură, Paroh al Parohiei Pojogi. Secretar un învăţător venit de prin alte comune ca învăţător la şcoală noastră, şi iam uitat numele. Casier Î Barbu N. Popescu. Membri Î Dumitru St. Barbu, Constantin Z. Curteanu şi Gh. Predescu. Aceştia din satul Cireşu. Profesorul Dumitru Diaconescu venit la noi din comuna Baia de Fier Gorj. Preotul Nic. Presură venit din com Broşteni jud Vâlcea.

    Format acest comitet şi uniţi şi cu săteni satului Cireşu, au început strangerea materialului necesar să adus 1000 ţiglă. Cherestea de brad de la Bistriţa vreo 4 m. c. Piatră 1 stânjen adică vreo 15 cară. Şi urma să aducem în continu tot ce trebuia, se luase urmări bune. Dar în ţară la noi se afla o politica aşa zisa "garda de fier". Care politica venise din germania, şi nu era iubită de conducerea statului roman.

    Din aceasta pricină, că garda de fier prinsese prin minciuni şi promisiuni pe mai mulţi tineri Români. Dintre care sa înscris şi domnul Diaconescu şi Barbu Popescu şi mulţi alţi. Şi pentru că aceasta politica lucra contra guvernului nostru şi se apucase de fapte rele şi abuzuri, a omorât chiar oameni din conducere şi o parte din ministri. Atunci ţară noastră a început lua măsuri. Totuş în ţară a început griji, răscoale, duşmani. Până când la urma urmi neam pomenit şi cu hitlerişti în ţară la noi unde nea ţinut în robie până în anul 1944 unde am suferit multe greutăţi de la ei din 1936 până în 1944. Precum şi greutăţile războiului mondial.

    Acest mare eveniment nea încurcat planul şcoli. Unde Barbu şi Curteanu a plecat în război iar Diaconescu a fost executat împuşcat pentru politică. În aceşti ani materialul cel avea şcoala sa întrebuinţat la şcoala veche la bănci la catedre la uşi şi la alte lucruri iar piatra sa vândut. Iar ţigla a fost păstrată la un vecin cu şcoala, unde sa întrebuinţat la şcoala nouă. Însă na mai fost toată.

    În primăvara anului 1945 sa pus în aplicare, exproprierea unde şcoala iar a rămas, săteni era ocupaţi şi ingrijoraţi cu primirea luturilor care a ţinut 2 ani de zile.

     După aceste toate supărări, lipsuri, necazuri, ce lăsase războiul în urmă care trecândule, am revenit din nou la subiectul construiri unui nou local de şcoală. Însă până să ne venim în fire, trebuia tot pe cea veche so folosim, am mai ţinuto cu reparaţi vreo 3-4 ani. Iar în anul 1951 sa făcut o adunare generală unde era adunaţi săteni satului Cireşu, şi fiind întrebaţi dacă sunt deacord şi uniţi pentru construirea şcoli noi. Toţi a răspuns că "da". Atunci capi adunări mulţumiţi de mulţimea adunări şi pentru că primise cu drag aceasta hotărâre, a şi făcut procesul verbal pentru facerea cărămizi şi arderea ei, precum şi alte materiale ce trebuia la începutul acestei lucrări. Sa trecut ca fiecare sătean după puterea sa să facă de la 500 la 2000 cărămizi şi so dea arsă gata şi toată să fie de aceiaş tipare. Săteni uniţi a făcut cărămidă pe lotul şcoli la Cerna, a făcut şi cuptoare şi a arso tot acolo, cuptoare mari de câte 20-30 mii.

    Tot odată sa ales şi un comitet de conducere al construcţiei, comitet care sa unit cu corpul didactic şi a pornit la lucru. Corpul didactic care a luat parte la construirea şcoli a fost Î Ilarie Popescu, Armăşescu Gh., Matache Gh., Jereghe Eugenia, Iliescu Gheorghe, Chivu Mihai, Maiorescu Maria, Chivu Natalia, Ciovică Maria, Ştefan Dumitru şi Adela Rădulescu.

    Arătam aici că în timpul construiri acestei şcoli de 5-6 ani ca directori a fost la învăţământul elevilorÎ Ilarie Popescu, Armăşescu GH., Matache Gh., Iliescu Gh., şi Ştefan Dumitru, Chivu Mihai se noteaza ca bun secretar ce a dus munca până la sfârşit.

     Mai arătăm aici, făcând cunoscut şi locul de unde sunt fiecare profesor. Ilarie Popescu, Matache Gh. Şi Ştefan Dumitru, Stroeşti. Chivu Mihai şi sora să Chivu Natalia şi Gh. Iliescu, Slătioara. Armăşescu Gh., Tomşani. Maiorescu Maria, Copăceni. Adela Rădulescu, Fometeşti. Ciovică Maria, soţie a doctorului Ciovică ce a fost doctor la dispensarul din satul Cireşu, se zice că ar fi fost de pe la Ocna Sibiului. Jereghe Eugenia, refugiată din Basarabia, locuia prin satul nostru Cireşu pe la cineva, după termenarea şcoli a plecat nu se mai ştie de ia.

    Aceşti dragi Profesori, pe lângă profesia lor de învăţători, ei a dus şi munca construcţiei şcoli la cot cu comitetul de construcţie prin lamurire, incurajare, şi administratie. Comitetul de construcţie este compus din membri următori, care a dus greul munci şi răspunderi de la început până la sfârşit.

        Aceştia Î

   Curteanu Z. Constantin, Preşedinte         Toma I. Dina

   Barbu St. Dumitru, Vice Preşedinte.        Gheorghe I. Dina

   Nicolaie I. Lăţoiu, magazioner.                 Gheorghe A. Popa

   David Gh. Pârâianu.                                  Ştefan N. Popescu.

   Nicolae I. M. Popa.                                     Constantin I. Ionică

   Toma I. Pieptenaru                                    Victor C. Ciulin

   Toma A. Curteanu                                     Gheorghe N. Lăutaru

   Ilie I. Filip                                                    Gh. Gh. Ciocu

   Alexandru A. Pătroi                                  Gica I. Constantin.

   Facem cunoscut, că din aceşti membri, a mai luat ca Preşedinte de comitet după Curteanu Constantin, Ionică I. Constantin. După acesta vine Nicolae I. Lăţoiu. După acesta vine din nou Ionică I. Constantin. După acesta iar vine Curteanu Constantin. După acesta, din nişte alegeri politice, Curteanu Constantin, trece Preşedinte la Sfatul Popular Stroeşti. Iar în locul lui la comitet este ales ca Preşedinte Barbu Dumitru, unde a stat ca Preşedinte până la terminarea şi inaugurarea şcoli. După inaugurare comitetul a luat sfârşit.

   Mai notam că în timpul perioadei construiri şcoli a fost ajutată şcoala şi de comitetul executiv al sfatului Popular al com. Stroeşti care a avut ca presedinţiÎ Tatu Nicolae, Tudor Traian, Marin Gh. Şi Constantin Curteanu. Cuvenita atenţie a primito şcoala şi din partea raionului Horezu, şi Regiune şi de Ministrul Construcţi, şi de Ministrul Culturi şi învăţământ. Dela secţia învăţământ Horezu a fost cel mai bun colaborator şi ajutor Tovaraşul Inspector Vameşu Ion.

    Şcoala a primit planul din partea autorităţilor Raionale şi Regionale, aşa după cum se vede. Este lucrată de la fondaţie şi până deasupra ferestrelor de lucrători şi veştiţi maistri Î Perşu Dumitru, Pistriţu Dumitru şi Alexandru Lazar Pistriţu, din com Măldăreşti, iar Alex Pistriţu din Horezu. Saraoli de la ei şi din sat de la noi. Aceştia a lucrat în baza contractului făcut de comitetul de construcţie şi Sfat Popular care arăta că lucrători şi meşteri să aibă hrană şi cazare să fie trataţi omeneşte. Iar ei să lucreze în continu. Mai arăta contractul ca să le dea material să aibă să nu stea de geaba, iar dacă comitetul nu se îngrijeşte şi meşteri n-au cu ce lucra comitetul să plătească timpul pierdut.

      Plata lucrătorilor sa făcut din partea Sfatului cu autoimpunerea precum şi a materialelor. Cărămida sa făcut cu toată cheltuiala cireşenilor. A mai dat ajutor la transporturi şi Stroieşti, Dianu şi Pojogi la lemne şi piatră dar puţin. Pojogi a dat şi puţine alimente. Tot greul acestei şcoli a fost pe satul Cireşu. CireşeniÎ piatră, lemne pentru fundament, lemne pentru arsul cărămizi, lemne pentru cofragi, lemne pentru arsul varniţilor de var, transportul varului la şcoală, stimpăratul lui, cărătul cuptoarelor de cărămidă, apă şi nisip pentru zidărie. Umplutul golurilor între temelie. Mâncarea lucrătorilor pe durata cât a lucrat Măldăreşti 3 ani. Tocăria la fel procurată şi transportată tot de cireşeni şi hrana tâmplarilor. TamplariÎ Belbu Ion, Tămăşoiu Victor şi Dumitru Stan, din satul Dianu. Fier 2600 kg 4 mii kg ciment. 400 kg cue, precum şi toată fierăria pentru uşi şi ferestre. Prin anul 1955 sa termenat bani de la autoimpunere na mai avut sfatul cu ce plăti. Atunci lucrarea sa trecut pe seama trustului Piteşti. Puterile Raionale şi Regionale şi ministerul culturi şi învăţământ, şi ministerul construcţi fiind sesizaţi prin plângeri din partea corpului didactic, comitetul de construcţie cu aprobarea Sfatului Popular, trimit lucrători, grupul 2 Govora din trustul Piteşti şi ia lucrul şcoli de deasupra ferestrelor de unde lăsaseră lucrători Măldăreşti.

    Trustul avea maşini şi tot necesarul lucrând şi termenând şcoala în vara anului 1956. În aceia toamnă a fost şi elevi eliberaţi de prin casele şi magazinele oamenilor, şi veniţi în şcoala nouă. Cheltuielile şcoli nu sa putu afla dar trebuie să fie în registrul comitetului de construcţie ce se afla la arhiva şcoli. Din cauza closetului şi curţi că nu era făcute nu sa putut face inaugurarea şcoli în 1956, şi sa făcut closetul şi curtea în 1957 unde sa făcut şi inaugurarea şcoli pe ziua de 3 Noembrie 1957.

     Mai notăm că Constantin N. Popescu şi fratele său Barbu N. Popescu au dat mare sprijin şcoli cu diferite materiale precum şi cu 10 mii cărămidă, şi ar fi dat până la terminarea şcoli dar a murit amândoi. Barbu mort 1952 în spitalul cluji de ani 42.

    Notam că la construcţia şcoli a fost cu Dumitru Perşu şi cu Dumitru Pistriţu Măldăreşti şi bunul şi cinstit lucrător Alexandru Pistriţu din Horezu, care a încetat din viaţă pe ziua de 21 August 1954. Cauza morţi este că pe când ridicând tocul coridorului în greutate de peste 100 kg cu alţi tineri din satul Cireşu. Numitul a cazut după scara care ducea sus la coridor. Din minciuna făcută de scară omul cade jos la o înălţime de 2 m după el cade şi scara care era foarte grea şi la lovit peste coaste coastele fracturate a spart plămânul a fost lovit pe la ora 16 iar la 18 a fost luat cu o maşină şi dus la spital la Horezu unde moare dimineaţa la ora 8 22 august 1954. Aşa sa stins din viaţa iscusitul şi faimosul maistru Alexandru Lazar Pistriţu din Comuna Horezu (campu Beli) a fost plâns de toţi cunoscuţi lui.

     Aducem la cunoştintă şi aceasta căÎ şeful a mai multor şantiere luate sub şefia sa, Constantin Şoşoacă din com Pietrari, ce sa luat angajamentul că îşi dă tot interesu pentru termenarea şcoli el iubea mult comitetul şi profesori şi spunea că el are ambiţia să ne facă şcoală, dar şi noi îl cinsteam că-l vedeam că este om de valoare. Om cu vaza, om cu experienţă, om cinstit cunoscut până sus la minişteri. Şeful a multor grupuri din trustul Piteşti şi al grupului santierului şcoli Cireşu care a dat mare zor pentru termenarea şcoli Cireşu. Aducând cu maşinile tot felul de materiale ce era de folos şcoli precum şi hrana pentru lucrători. Care fapt în vara anului 1956 şcoala este termenată. Însă din nenorocire iubitul şi faimosul Constantin Şoşoacă moare fulgerător în casa sa din com Pietrari în noaptea de 21- 22 august 1956 exact 2 ani de la moartea lui Alex Pistriţu. Cireşeni, comitetul şi profesori a suferit o regretabilă durere pentru acest om de mare valoare.

    Cireşeni a dat pentru şcoală alimente când lucra cei de la MăldăreştiÎ păsări, oua, carne de vită, porc şi oaie, cartofi ciapă, fasole, untură, varză, prune uscate, şi zarzavaturi de gradină şi ţuică.

    Bucătăria era acolo pe şantier făcusem perdea şi închis cu ulucă şi acolo se gătea făcusem cuptor pentru copt mălaiele, cu vatră, cu oale mari, era şi sala de mese. Bucătăreasa era angajată Ana Ion Matache în care era mesteră de făcut mâncare muncitori era mulţumiţi.

   După cum am mai spus cireşeni a dus tot greul.

   Ascultarea la muncile voluntare a fost pe trei categori, precum şi la toate cele necesare şcoli. O parte din săteni făcea munci fie cu boi fie cu braţele, din dragoste şi era săritori. O parte ce făcea din silă, iar a treia categorie minţa că vin să fac şi minţa şi nu făcea nimic.

   În timpul duratei de 5 ani a construiri şcoli elevi era hărţuiţi din loc în loc, pe la casele anumitor oameni pentru a învăţa. În casa Radu Dragu, în casa Gh. Tărăşescu, în casa Barbu Popescu, la acesta elevi a fost nevoiţi să ocupe şi o magazie. Greu a fost pentru elevi în acel timp. Dar a fost greu şi pentru corpul didactic care trebuia să caute să pună la punct lucrurile la acele clase din case ce nu corespundea şi nu erea făcute pentru şcoală. Transportarea de bănci, catedre, dulapuri, scaune, arhiva, s. a. m. d. În case pe unele locuri trebuia reparate ziduri, ferestre puse, uşi făcute, sobe făcute, la magazia Barbu după toate şi multe a mai trebuit şi pardosită. Greutăţi duse de profesori şi de comitet şi de sfatul Popular.

    După cum mai sus am scris că trecând prin greutăţi sa reuşit, şi şcoala sa primit elevi în toamna lui 1956 de prin hurubele oamenilor. A venit în şcoala nouă, unde a găsit toate făcute şi înfrumuseţate de lucrători grupului 2 Govora din trustul Piteşti, sub şeful Constantin Şoşoacă. Parchet peste tot, bănci, sobe, catedre, scaune, uşi, ferestre tot făcut. Nu sa putut inaugura în aceia toamnă 1956 că mai trebuia făcute o magazie, closetul şi curtea. Sa făcut şi aceasta în vara 1957 unde a fost toate făcute.

                       Inaugurarea şcoli.

În anul 1957 văzând că sa terminat cu toate cele necesare şcoli, sa trecut la hotărârea inaugurări şcoli. În toamna anului 1957 luna noiembrie ziua 3 Dumninică a fost ziua inaugurări. Mai întâi dimineaţa vine preotul Nicolae Presură, fiind dimpreună şi Preşedintele comitetului de construcţie Barbu St. Dumitru, cu parte din membri comitetului, care a luat parte la slujba sfeştaniei făcută de preot, care preot stropeşte cu apa sfinţită toată şcoală, şi pe cei de faţă. După aceasta trecem la biserică pentru a face slujba parastasului celor morţi, care sa sfârşit din viaţă muncind la această şcoală. Barbu Popescu, Cireşu, Constantin Şoşoacă, Pietrari, Alexandru Pistriţu, Horez. Mergând în biserică unde era pregătită coliva şi lumânări şi tămâie, de soţia Preşedintelui Barbu Dumitru Marina. Unde preotul face slujba parastasului rugânduse pentru iertarea şi odihna celor răposaţi. Barbu, Constantin şi Alexandru. A fost de faţa la slujbă şi barbaţi şi femei din grupul comitetului de construcţie. Care a regretat despărţirea acestor oameni buni, care dinpreună cu Preotul a strigat Dumnezeu săi ierte, şi săi odihnească în viaţa vesnică.

     Hotararea pentru inaugurare sa dat de pe la 14-15 octombrie 1957 unde Preşedintele Barbu Dumitru Preşedinte al comitetului de construcţie dimpreună cu secretarul comitetului de construcţie şi profesor Mihai Chivu, şi cu Directorul şcoli Gh. Iliescu, au trecut la facerea şi trimiterea invitaţilor la toţi care trebuia să fie prezenţi la această serbare la raion la regiune pe la sfaturi pe la toate şcolile din prejur, şi la anumite persoane cunoscute şi la toate autoritaţile în drept. Unde a fost prezenţi la ziua fixă.

     Alegerea prezidiului

  Preziudiul a fost compus dinÎ Barbu Dumitru Preşedintele comitetului de construcţie. Toma I. Dina Preşedintele Sfatului Popular Stroeşti. Florincescu Ion prim secretar al Raionului Horezu. Şi un tovarăş din partea partidului care nui mai ştiu numele. Era venit din partea Raionului.

    Fiind adunaţi toţi invitaţi de pe la toate instituţiile şi superiori în drept, precum şi mulţi doritori de a vede şi a auzi darea de seama a şcoli Cireşu. Darea de seama sa citit de către Toma I. Dina Preşedintele Sfatului, care era şi cumnat cu Barbu Dumitru Preşedinte de comitet.

     O parte dintre eleve şi elevi a dat buchete de flori Prezidului, primind şi ei de la aleşi  prezidiului, urări frumoase, progres la învăţătură, să trăiasca şcoala, elevi ei, şi profesori ei, la mulţi ani.

     Fără întârziere apare echipa de flueraşi cu dirijoru lor, aduşi de la Vaideeni de directorul şcoli Gh. Iliescu. Tineri flueraşi a cântat şi a distrat toată adunarea.

    După aceia sa trecut cei invitaţi la masa ce se pregătise în sălile claselor şcoli masă bine organizată şi curată, ca servitori şi chelneri a fost tineri aleşi din comitet şi cu soţia Preşedintelui de comitet Barbu Marina. Masa invitaţilor sa servit cu măsline, brânză, şi pifti, pâine, friptură de pasăre şi cozonac. BăuturăÎ ţuică şi vin.

     Iar masa de obşte ce sa făcut de către săteni sa servit afar sub cerul liber aşa după obiceiul satului cu mălai, ciorbă, varză, friptură, şi bautură ţuică şi vin.

  La această masă de obşte făcută de săteni cireşeni sa ospătat toţi oameni veniţi de prin prejurimi la serbarea inaugurări şcoli Cireşu.

   După masă sa trecut la distracţi. Iar luni ziua de 4 noiem 1957 Preşedintele Comitetului de construcţie Barbu Dumitru a chemat femeile de la care luase vesela, preşuri, covoară şi alte lucruri ce ne făcea trebuinţă, precum vasă de bucătărie şi diferite mărunţisuri lămbi, sărători, pahară, oale, etc. Unde lea dat în primire, iar cele pierdute, sparte, lipsă, sticle şi multe, răsponsabilul Barbu lea plătit fiindcă le luase cu inventar.

     Tot în ziua de luni 4 noimb 1957 personalul comitetului de construcţie a făcut o masă unde a petrecut în cinstea termenări şcoli, şi a desfinţări harnicului comitet.

    Noi arătăm că membrul Gh. Lăutaru fiind răsponsabil la moara de foc din satul Cireşu, şi ca morar şi ca mecanic. A dat un mare ajutor şcoli, taind la circularul mori tot materialul lemnos. Tot odată fiind şi fierar de meserie a lucrat şi anumite lucrări de fier la şcoală. A lucrat la fierărie pentru şcoală şi Toma Constantin.

   Istoria magazinului sătesc din satul Cireşu com Stroeşti.

   Scriitorul acestei istori istoriseşte că pe când era în vârstă de a putea umbla şi dea putea şti, şi cunoaşte, aşa să zicem la intrarea în şcoală la 8 ani, el a cunoscut prăvălia înstăritului Nicolae P. Popescu şi a soţiei sale Elena. Aceştia, din muncă, din hărnicie, din economie şi ageri, şi pricepuţi. Precum şi prin venitul averi de pământ şi prin exploatarea cu prăvălia şi avea şi cârciuma de băuturi. Acest Nic Popescu şi cu soţia sa Elena a dus bine acestea şi era şi buni cu lumea şi lumea îi iubea. Ei avea în prăvălie orice şi în cârciumă la fel.

   La un moment dat din avuţia de bani a cumpărat pământ mult, şi a trecut la muncile agricole, lăsând prăvălia şi cârciuma. În continuare prăvălia a luato fiul său Constantin N. Popescu. Aceştia fiul şi cu tatăl său a început să facă negoţ, satul ducea la ei tot venitul iar ei aducea porumb şi vindea la lume şi căştiga bani grei. În aceste timpuri se ridica şi fiul bătrânilor Nic şi Elena Barbu care se căsătoreşte cu fata preotului Gh. Doară şi farămă fostul local de prăvălie şi cârciuma şi face casă mare şi frumoasă în locul lor. Acest Barbu şi cu fratele său Constantin ajutaţi şi de bătrâni a făcut moara de foc din sat. Barbu atunci trece ca mecanic la moară iar fratele său Constantin trece răsponsabil la moară, unde exploata lumea cu vama. Acest Constantin Popescu se lupta şi cu moara şi cu prvalia şi cu averea de pământ mult. Şi deveni om nervos şi rău şi fiindcă nu mai era altul cu prăvălie el se folosea de această fază. Oameni era nevoiţi să-i aducă venitul ca fasolea, nucile, prunele, etc. Iar dacă auzea că ai cumpărat ceva din altă parte, tăcea din gură până te prindea în prăvălie şi îi judeca cu panta de fier şi pe urma îi exploata pe oameni la cumpărături şi el şi soţia sa Lizica care purta la gât salbă de aur. Mai spre ultimul timp pusese sunărie la uşa de intrare şi dacă omul suna venea pe coridor în dosul uşi şi întreba răstit „cine este" Omul spunea cine este şi iar „ce vrei" omul spunea că vrea să cumpere şi cu mare greutate îţi da drumu dar eşai din prăvălie cu ochi roşi că te servea în ceartă şi în răstit şi apoi îţi da brânci ba mulţi eşea şi bătuţi aşa a duso cireşeni mult timp cu acest comerciant şi cu soţia sa. A avut aur mult şi la îngropat în gradină unde la luat miliţia.

   După multe necazuri păţite de cireşeni vine timpul democraţiei unde legile nu mai da voe la chiaburi şi la bogătaşi a exploata pe ţărani năcăjiţi şi săraci, unde bunurile pentru consumul populaţiei a trecut subt un regim organizat prin supravegherea şi grija unor oameni ai socialismului prin nişte carnete zise cartele care navea cartelă nu primea nimic de nicăieri venea pânza, zahar, mălai, pâine, fier, cuie, gaz, şi alte lucruri, dar lua numai care avea cartele. Cartele avea numai funcţionari, membri de partid şi văduvile de război. Iar restul de mii de famili sufereau lipsa de toate bunurile. În loc de ulei făcea ulei din nuci la teasc. În loc de pânză făcea pânză tort în tort punea femeile cânepa meliţa femeile torcea ţesa şi făcea cămăşi. Un timp de un şir de ani a duso rău populaţia de jos. După venirea ruşilor în ţară prin august şi sept 1944 ţara sărăcise. Iar nemţi a stat în ţară la noi 8 ani şi aceştia a sărăcit ţara aşa că nemţi şi cu ruşi nea sărăcit ţara şi nu se mai găsea nimic în ţară plangea copii oamenilor de lipsă şi foame. 20 ani a fost convenţia de armistiţiu cu ruşi adică de la 1944-1964. În aceşti ani ţara a fost obligată şi datoare să dea uniuni sovietice din toate bunurile ei. Constantin Popescu prin 1949 moare şi a pierit cu răutatea de a fi oameni certaţi când se ducea la el la prăvălie. Şi atunci prăvălia trece la numele de coperativa de consum, adică magazin sătesc, pe plan socialist condusă de un consiliu coperatist ales de săteni. Şi fiindcă nu sa găsit unde să se mute sa hotărât ca să rămână tot pe loc la casa Lizicăi fiindcă acolo era şi magazie pentru păstrat bunurile coperatiste. A rămas acolo sub forma de a se plăti chirie, până la pregatirea sătenilor să-şi facă magazin în mijlocul satului mare şi încăpător. Fiindcă acela devenise ne încăpător lumea se înmulţea, iar mărfurile venea şi nu era loc erea pedearândul strâmtoare. Fiindcă în ţară sa început a se dezvolta şi a se creia condiţi de viaţa nouă precum sa simţit şi pe calea coperatistă venind bunuri mulţumind populaţia. În perioada aceasta de un şir de ani de 24 ani adică de prin 1944 până în 1968 când a fost magazinul cel nou terminat şi inagurat în iunie 1968 coperativa noastră a fost legată de sediul de conducerea coperativei Copăceni. Iar vânzatori magazinul nostru a avut pe Constantin I. B. Popa, Nicu S. Necioiu, şi Emilian Stăncioi.

   Până aci scriitorul arată firul cum a mers cu prăvălia de la frageda lui viaţă de când el a început a şti şi a cunoaşte. Cum a trecut prăvălia din mâna înstăritului N-lae Popescu în mâna fiului sau Constantin N. Popescu, cum sa purtat aceştia cu săteni după îmbogăţire din exploatarea sătenilor cu prăvălia şi cu cârciuma. Devenind mari moşieri, cu moara de foc, cu aur, şi verghete de aur şi la gât femeile cu sălbi de aur. Constantin Popescu mare comerciant şi afacerist îmbogăţit.

    Cireşeni văzându-se scăpaţi de supărări de necazuri de lipsuri, vazându-se că trăiesc într-o viaţă nouă ajutaţi fiind de ţară şi de partid cu condiţi mulţumitoare sa hotărât să construiască un magazin sătesc.

    Acest plâns şi principiu a avut de scop ca să scăpăm de prin casa avuţilor şi să nu mai plătim chirie.

    Aici mai arătăm că după anul 1948 sa naţionalizat toate domenile trecând pe treapta puteri populare a socialismului. Săteni atunci a fost obligaţi să depună la fondul social coperatist o sumă de bani pentru aducerea de material de consum spre a îmbogăţi şi a încuraja comerţul în magazinele coperatiste de consum. Unde săteni a primit şi câte un carnet de membru coperator unde se nota sumele ce da săteni. Cu timpu a început a veni marfă până când sa satisfăcut nevoile sătenilor.

     Începutul pregătirilor pentru construirea magazinului sătesc din satul Cireşu.

   16 feb 1965 prima şedinţă sătească coperatistă, şi alegerea comitetului de construcţie care suntÎ

  1. Curteanu Z. Constantin, Preşedinte

  2. Barbu St. Dumitru, vicePreşedinte

  3. Trandafir I. Gh. casier

  4. Săraru I. Gligorie secretar

  5. Popa A. Gh

   6. Lăţoiu I. Nicolae

   7. Ciocu Gh. GH.

   8. Curteanu A. Toma

   9. Popa N. Dumitru

   10. Popa I. M. Nicolae

   11. Pârâianu Gh. David

   12. Lăţoiu E. Solomon

   13. Chiţoran V. Ştefan

   14. Ciutacu M. Constantin

   15. Ciolacu N. Gh.

   14 aug 1965 a doua şedinţă sătească şi a membrilor din comitetul de construcţie a localului de cooperativă Cireşu.

    Cu ordinea de zi. Aprobarea tabelului de debit al tuturor coperatorilor din satul Cireşu. Trecuţi cu sume de la 20 la 100 lei după puterea fiecaruia. Ciutacu deşi a fost debitat cu 100 lei totuşi a mai dat încă o sută.

   Tabelul de debit a fost aprobat de săteni. Tot o dată sa hotărât şi facerea cărămizi.

    16 aug 1965 orele 18 şedinţa în care să hotărât facerea cărămizi 35 mii. LucrătoriÎ Golescu Aurel, Ion N. Lăţoiu, şi Dumitru D. Pârâianu în valea pietri 10000. Iar la Cerna Dumitru şi Ion Lăţoiu, şi Dumitru Pârâianu 11000. Tocmeala sa făcut 200 lei la mie so dea uscată şi banchet şi de bună calitate. Tot odată şi începerea strângerea banilor de către casierul Gh. Trandafir.

   18-19-20-21-22 august 1965 strângerea banilor pentru cărămizari şi pentru cei care ard cuptoarele şi pentru carton şi alte cheltuieli.

   Duminică 12 sept 1965. Tăiatul lemnelor din Boalda şi transportate la cuptor în valea pietri. Tăietori voluntariÎ Ion I. M. Popa, Constantin C. Ionică, Toma I. M. Popa, Gh. A. Popa, Gh. N. Gica, Iacov Mihai. Iar cu Boi, Dumitru Barbu, Ghiţă Militaru, Ion Predescu, Toma A. Curteanu, Nicolae Gh. Dina, Barbu Rădulescu, şi Constantin D. Popa.

   Duminică 26 sept 1965 lemne duse la cuptorul valea pietri din Boalda. Cu boiÎ Nicolae N. Dobriţa, Barbu Dumitru, Curteanu Constantin, Alex T. Curteanu, Dumitru T. Popa, Gh. Rădulescu, Nicolae Dina şi Ciolacu N. Pavel.

   Duminică 3 oct 1965 sedinţă dar nu sa ţinut din lipsa membrilor nu sa prezentat.

    Luni 4 oct 1965 orele 18 sa ţinut şedinţă de comitet cu membriÎ Curteanu Constantin, Barbu Dumitru, Gligore Sărăru, Gh. Trandafir, Gh. Popa, Ciutacu Constantin, Lăţoiu Nicolae, David Pârâianu . Cu aceştia sa hotărât facerea cuptorului de cărămidă din valea pietri pentru ziua de miercuri 6 oct 1965.

     Miercuri dimineaţa 6 oct 1965 ora 6 prezenţi la facerea cuptorului din valea pietriÎ Curteanu Constantin, Barbu Dumitru, Gh. Popa, Ciutacu Constantin, Lăţoiu Ion, Sărăru Gligore, Pârâianu Dumitru, Gh. I. Dina, şi cele 2 fetiţe una din familia Dumitru Popa, şi alta din familia Anastasia Constantin Filip, şi cu cei ce ard cuptorulÎ Toma I. M. Popa şi Ioana Cazacu. Aceştia a lucrat toată ziua fără întrerupere şi fără hrană, dând zor să termene cuptorul.

    Se mai da mulţumire tovarăşilor profesori de la şcoală de 8 ani CireşuÎ Director Iuga, Constantin Popescu, Gh. Iliescu, Ciutacu Marin, şi Domnişoara Dumitrescu, care a venit cu un număr mulţumitor de elevi şi a cărat cărămidă de la banchetele Golescu Aurel 50-60 m distanţă până la locul cuptorului în timp de 2 ore între 13-15. Sa cărat 4000. Comitetul lea mulţumit frumos pentru acest gest.

     Joi 7 oct 1965 3 ore de lucru, din nou prezenţi la lucru pentru completarea cuptorului în valea pietri. Prezenţi la lucruÎ Curteanu Constantin, Barbu Dumitru, Gh. Popa, Gligore Săraru, Constantin Ciutacu, Nicolae I. Lăţoiu, şi Curteanu Toma. Afar de membri a mai lucrat şi alţi bine voitori ca Î Constantin Gh. Ionică, Drăgulescu Emil, Alex. T. Curteanu, Andrei Păun, Gh. Matache, Lazăr Costescu, şi Gh. Ştefănuţă. Tot cu aceştia am cărat şi lemnele cu spinarea ce era la o depărtare de 70-80 m de cuptor. După această trudă de muncă sa dat ordin ca Toma Popa şi Ioana Cazacu să băge focul în cuptor.

   Joi 7 oct 1965 focul în cuptor valea pietri.

   Joi 7 oct 1965 Gh. Popa şi Gh. Matache sa dus şi la tăiat de lemne în Boalda.

   Joi 7 oct. 1965 2 cară lemne de cuptor 1 car Gică Drăgulescu 1 car Alex Pătroi ajutaţi fiind de Barbu Dumitru.

   Vineri 8 oct 1965 Curteanu Constantin 1 car lemne din Boalda la cuptor valea pietri ajutat fiind de Barbu Dumitru.

     Vineri seara 8 oct 1965 1 car lemne Boalda Barbu Dumitru ajutat fiind de fiul său Nistor. Gh. Dragulescu şi Alex Pătroi câte un car lemne ajutaţi de Gh Popa. Tăiatul Lemnelor Ciutacu Constantin, Curteanu Constantin, IonI. M. Popa, Alex Prostoiu.

    Sâmbătă 9 oct 1965 Transpoarte lemne Toma Curteanu şi Gică Drăgulescu valea pietri.

      10 oct 1965 facerea cuptorului al 2 lea de la Cerna unde a fost mai mulţi oameni din preună cu membriÎ Curteanu, Barbu, Săraru, Gh. Popa, Ciutacu, Pârâianu, Dumitru Popa, Culici, Fănică, Nicu Popa, cuptorul făcut.

   Duminică 21 noem 1965 şedinţa com de construcţie. În care sa hotărât că pentru ziua de 23 noem 1965 comisia de membri să mobilizeze oameni din sat să meargă la punctul Andriţoaia să facă drumul şi să tae lemne pentru arsul cuptorului de la Cerna. Tot în aceiaşi zi sa strâns şi suma de 1300 lei pentru cheltuielile cuptorului de cărămidă Cerna. La şedinţa a fostÎ tov secretar al sfatului Popular Tănase Gh., Curteanu Constantin, Barbu Dumitru, Săraru Gligore, Ciutacu Constantin, Gh. Gh. Ciocu, şi Gh. Popa.

    Sa făcut şi drumul sa transportat şi lemnele 15 transpoarte de catreÎ Curteanu Constantin, Barbu Dumitru, Nicolae I. M. Popa, Toma Pieptenaru, Nicolae Dobriţa, Nicolae Gh. Popa, Victor Tărăşescu, Nicolae Dina, Toma Curteanu, Gh. Buşoi, Ilie Filip, Nicolae S. Ionică, Constantin D. Popa, Alex Pătroi, Ion C. Predescu, Ioana Miu, iar cu braţele care a ajutat a fost coperatori mulţumitor. Răspunsabili Curteanu Constantin şi Barbu Dumitru.

    Sâmbătă 27-28-29 noem 1965 arderea cuptorului de cărămidă de la Cerna. Tot odată acest cuptor de cărămidă mai primeşte 4 transpoarte de lemne de fag şi anine aduse de Pavel Ciolacu şi Iorgu Ciolacu câte 2 de fiecare. La aceste lemne ca ajutor a fost Curteanu, Barbu, Gligore şi Ciutacu, la Tăiatul şi spartul acestor lemne a fost Nicolae Costescu şi fiul său Lazar cu plată. Iar Prostoiu Alex, Gh. D. N. Popa, şi Dorică Ciolacu voluntari.

     Oameni de la arsul acestui cuptor a îndurat o mizerie din partea ploi rece şi fără oprire, a pătimit, focul nu mergea bine, frig era, noroi era, noapte lungă. Oameni de la arsul cuptorului, Fănică Chiţoran şi Dumitru Pârâianu.

    Duminică 12 dec 1965 orele 16 şedinţă pentru alegerea locului de magazin. Ca să se ştie unde să se care cele necesare pentru construcţie. Şedinţa a fost condusă de tov Preşedinte al coop Copăceni Gh. Ivan, contabil Gh. Chiţoran, Preşedintele consiliului sătesc Curteanu Constantin, din partea Sfatului Gh. I. Matache, deputat. Restul membri şi săteni. Din această şedinţă a rămas că trebuie găsit un loc în mijlocul satului şi acel om cu locul lui să ia în schimb din terenul sfatului de la moară. Unde a rămas să se facă acte de schimb.

    Tot odată la această şedinţă din 12.12.1965 Curteanu dă în primire ca Preşedinte de comitet lui Ciutacu Constantin. Ciutacu ia ca Preşedinte de comitet. Dela data de 12.12.1965 până la 29 martie 1966 nu sa mai făcut nici o şedinţă pentru a rezolva cu terenul unde să fie construit magazinul.

     Şedinţa 29 mart 1966 aici sa discutat ca magazinul să se facă pe terenul din sudul şcoli lângă grădina Ioana S. Pişu şi ce nu se ajunge să dea Ioana Pişu din gradină vreo 200 mp. Unde Ioana a refuzat a fost învăţată de vecini ca să nu dea că dacă se face magazinul aci vecini şi ia nu mai pot face nimic nu mai merge nici un secret. Deşi Ioana a fost rugată de Preşedintele Sfatului Preoteasa Nicolae din preună cu comitetul. Până la urmă Ioana dă dosul şi nu sa putut.

    Tot odată a fost contra şi şcoala şi secţia învăţământ Horezu motivând că magazin şi bufet lângă şcoală nu merge.

    Văzând că nu se poate acolo lângă şcoală a început a întreba pe săteni, Dumitru Pârâianu, acesta spune că el nu dă că are pământ puţin. Pe Maria Târni aceasta spune că pământul nu este al ei şi este al copiilor şil ţin pentru scaun de casă. Atunci conducerea a trecut la alegerea şi măsurătoarea bucăţi de pământ a săteanului Toma A. Curteanu care era şi membru în comitet. Rugat fiind omul a cedat. Actul de schimb era deja făcut pământul sfatului de lângă moară trecuse al coperativei omul a intrat în posesia acestuia. Coperativa şia luat în primire terenul tot prin forme de tranzacţie recunoscând Sfatul pe Toma stăpân pe cel de la moară iar Toma pe conducerea cop pe cel care este coop pe el. Totuşi pe ziua de 30 iunie 1966 sa şi făcut actul de schimb între coperativă şi Toma Curteanu.

   Tot în ziua de 30 iunie 1966 fiind săteni adunaţi tineri şi tinere a nivelat terenul spre a fi bun de făcut fundaţia.

   Sâmbătă 9 iulie 1966 a venit D-l Nicolaescu din partea uniuni raionale ca proectant a constatat terenul a făcut măsură terenului şi a spus că terenul este destul de bun şi să urmeze construcţia a fost de faţă Ciutacu Preşedinte de comitet şi Barbu vicePreşedinte.

   Duminică 10 iulie 1966 sa apucat lucrători la făcutul şanţurilor pentru fondaţie. Dumitru D. Diaconescu a şi adus cu camioneta piatră şi balastru pentru fundament.

    Duminică 17 iulie 1966 Constantin C. Ionică şi cu Sofica Barbu a şi adus cu carale cu boi piatră şi horşc dupe Cerna.

   Duminică 24 iulie 1966 săteni a adus cu carăle piatră şi horşc de pe Cerna. Iar Dumitru Diaconescu iar a adus 3 maşini de piatră.

     24 iulie 1966 Ciutacu şi cu Barbu a fost prin sat după bani pentru ciment.

   Miercuri 27 iulie 1966 orele 18-19 şedinţă de comitet unde sa vorbit că coperativa se va construi unde sa hotărât şi săteni să fie înţelegatori să vină la muncile voluntare şi să dea bani care era debitaţi săi dea.

    Tot odată sa făcut şi împarţirea satului pe sectoare. Ursuleşti sect I, Boalda sect II, Glodu sect III, Măgura şi Chioasa IV, lunca V.

    Şedinţa a fost condusă de Ciutacu Constantin Preşedinte de comitet a fost prezenţi şi ceilalţi membri.

   De aici înainte membri îşi ştia fie care sect lui ori ce era nevoe să spună la săteni.

     30 iulie 1966 şedinţă generală sătească orele 19 în localul şcoli. Unde a fost şi tov vice Preşedinte al uniuni raionale Tov Banu. Şedinţa a fost condusă de Ciutacu Constantin Preşedintele comitetului de construcţie şi de Gh. Popa vicePreşedinte la sfat şi deputat. Această şedinţă a avut de scop lămurirea şi încurajarea sătenilor spre a plăti suma de lei cu care era debitaţi şi când sunt chemaţi să vină să dea ajutor ca să meargă cât de repede lucrarea cu boi şi cu braţele. La aceasta şedinţă a fost contra Iacov Mihai şi cu întreaga familie a pătroeştilor. Mioara Rujan, fostă Mioara Barbu Popescu. Nicolae Matache şi fam Pârâeni. Aceştia a produs o mare tulburare în şedinţă zicând că magazinul trebue făcut la vale pe lângă casele lor şi că ei nu va da nici bani nici muncă voluntară, făcusă aceştia o propagandă de intraseră toţi la îndoială din acel colţ de sat. Însă ei nu ştia că formele era făcute şi că magazinul deja rămasese să fie pe terenul cel cedase Toma Curteanu unde T. Curteanu şi luase în primire pe cel de la moară. În acel moment Ciutacu Preşedinte de comitet, scoate autorizaţia şi o arată în faţa adunări aprobată de toate organele în drept.

   Ia cuvântul Curteanu Constantin şi spuneÎ că trebuie ca săteni să fie uniţi şi să lese ura, duşmănia şi răutatea şi uniţi să facă treabă ca magazinul să fie cât de curând termenat. Ca să scăpam de înghesuială şi nici nu era loc de pus marfă la magazinul Lizica Popescu. Şi iar că noul magazin devine aşezat în mijlocul satului unde va fi toţi săteni mulţumiţi.

   Ia cuvântul Gh. Popa care spune şi el că săteni va fi mândri şi mulţumiţi că acest magazin se va face mare şi încăpator unde se va valorifica toate bunurile aci în mijlocul satului.

    Ia cuvântul şi Tov Banu zicând că acest magazin construit în mijlocul satului la îndemâna tuturor spre a putea să se folosească toţi din toate colţurile satului de acest edificiu. A mai spus că acest magazin are mare importanţă va vedea săteni în urmă. Fiindcă planul este bun pentru înmulţirea lumi. Iar contrari li sa rupt gura cu autorizaţia.

    Duminică 31 iulie 1966 săteni şi comitetul la lucru cu braţele şi cu boi. Cei cu braţele adunau piatră dupe Cerna cei cu boi o căra sa făcut lucru mulţumitor.

    Ciutacu şi cu Barbu după bani

  7 august Ciutacu şi Barbu după strânsul bani

 14 august 1966 Ciutacu şi Barbu  după strâns bani

  21  august 1966  adusul pietrei şi horsc

  28  august 1966  material şi după bani Ciutacu şi Barbu.

  28 august 1966 mică şedinţă a comitetului pentru hotararea începeri lucrului la magazin.

   Luni 29 august 1966 începutul fondaţiei

     30- 31 august 1966 sa lucrat cu câte 20 -30 oameni pe zi primind şi fiecare câte o pâine la ziua de lucru.

   2 şi 3 sept 1966 sa lucrat la temelie şi şedinţă pentru încurajarea sătenilor la munci şi plata debitului şi sa făcut şi al 2 lea tabel pentru bani.

    4 sept 1966 Ciutacu, Barbu şi Matache după bani. Tot în aceia zi de 4 sept 1966 Ciutacu, Barbu şi Matache ajunşi şi la familia Dumitru şi Emilia Pătroi au fost insultaţi dândui răului şi să le necinstească muma în fund pe aceia care la debitat pe el şi care cer bani de la el, zicând că ce fac ei cu magazinul este o porcarie, că el nare nevoe de el, că el cei trebuie cumpără din altă parte şi că el nu dă nici un ban şi nici na dat. Mama lui a venit cu 20 lei cei mai rămasese nedaţi din tabelul 1965 şi ia dat spunând că va da şi pe cei din 1966. Dar fiul ei Emilian a vrut săi tragă bani din mână certândo şi zicând că nu trebuie să dea bani la această măgărie curată. El a dus propagandă în mahalaua lui precum şi în sat să nu dea oameni bani şi ajutor „om rău".

    Comisia   --- martori care auzea insulta

   Ciutacu Constantin   Lizica C. Popescu

   Barbu Dumitru    Maria I. Ghiţă

   Matache Gh. 4 sept 1966 ora 11.

   5 sept 1966 sa lucrat la magazin iar Constantin C. Ionică şi cu Gică Drăgulescu sa dus cu carăle şi a adus câte 500 kg var varniţa obroceşti sub grija Gh. Popa 1000 kg var. Ciutacu Plecat după ciment Rm. Vâlcea adus 6 mii kg. 6 mii lei.

   6 sept 1966 stimpăratul varului. Constantin D. Predescu, Gh. Andreescu, Babalîc Petre, Ana Bundea, Angelica Gore, Maria I. I. M. Popa, stimpărat 1000 kg var toată ziua, Barbu Dumitru toată ziua a adus apa cu cărătoarea cu boi.

   8 -9 - 18 sept 1966 să lucrat la magazin 18 sept 1966 după bani Ciutacu, Barbu, Gh Popa, Gh Matache şi Tov Preşedinte al coop Copăceni Ivan Gh. Tot în această dimineaţă de 18 sept 1966 mobilizarea sectorului Boalda sect lui Barbu şi Costica C. Ionică la Lucru la magazin.

   19 sept 1966 Ciutacu După Fier la Lădeşti şi na găsit. Se simţea nevoia fiind săteni întrebaţi care are fier să dea în schimb cop îl da înapoi.

   25 sept 1966 sa termenat temelia

   2 oct 1966 facerea cofragilor pentru centură. Tot în acest sezon sa scos pământul din beci fost 32 oameni din Ursuleşti Boalda şi Glod.

   9 oct 1966 sa cărat horşc şi sa lucrat la cofragi.

  Intre acest 9 oct 1966 şi 20 noemb 1966 a mers cel mai greu şi cu lucrul şi cu strânsul banilor mai trebuia 3 mii kg ciment şi fier Ciment sa găsit la coop de centru Copăceni şi la adus Dumitru Diaconescu cu maşina din comitet a fost la acest ciment Ciutacu Ca Preşedinte Gh. Popa şi Gh. Matache. Tot în acest interval de 40 zile sa mai adus o maşina cu 3 mii kg var de la Bistriţa delegat a fost Gh. C. Ciutacu iar fier sa mai găsit tot împrumut.

   În perioada de la 9 oct 1966 şi până la 20 noemb 1966 sa lucrat la cofragi şi adusul celor 8 grinzi de stejar pentru beci şi în mai multe rânde sa lucrat la centura care cu mare greutate sa termenat pe ziua de 19 noemb 1966 sub grija lucratorului Costica C Ionică. Ciment 9300 Kg. Până aiciÎ De aici înainte nu să mai făcut lucru sa pus ploile şi timp rău.

   9 dec 1966 orele 14-18 seara şedinţă de partid deschisă cu cea de comitet de construcţie. Şedinţa a fost condusă de Tov Găgeanu instructor de partid de la raionul de partid Horezu. Şedinţa a avut ca scop încurajarea membrilor de partid din satul Cireşu şi a membrilor din comitetul de construcţie că şi uni şi alţi să-şi dea silinţa şi interesu la toate lucrările de folos obştesc.

   Sa vorbit ca să fie cărămidă adusă să fie gata şi toată lemnaria ce trebuie să fie gata şi toată ţigla adusă să fie gata. Sa vorbit că toţi coperatori să fie ascultători şi săritori.

   A fost 5 deputaţi prezenţi Gligore Săraru, Gh. A. Popa, Victoria Aspriţa, Ciocan Elena, Victor Ciulin. Şi membri de partid a fostÎ Constantin C Ionică, Lazăr Costescu, Elena Aspriţa şi Ioana Dumitrescu.

  Membri comitetului de construcţieÎ Ciutacu Constantin, Preşedinte, Barbu Dumitru vice Preşedinte, Gh. Popa, Curteanu Constantin, Ionică C. Constantin. Din partea sfatului a fost Tov secretar Tănasie Gh. Ciutacu Preşedinte de comitet raporteaza în plină şedinţă şi în plin şi fără nici o sfială pe tovarăşi Î Preşedinte Preoteasa Nicolae şi pe secretar Tănasie Gh. Şi pe toţi deputaţi spuind că nu l-ajută şi că nu primeşte nici un ajutor de la ei şi multe altele. Ciutacu pretindea că toţi funcţionari săi fie la ordinele lui şi la dispoziţia lui. Om îngâmfat. Tovarăşul Găgeanu dă un răspuns că nu poate sfatul să oblige pe cetaţeni atît de supuşi să vie la tov Ciutacu să facă să lucreze şi să ia bilet că a lucrat şi apoi să fie serviţi de sfat. Spuind tov Găgeanu că nu mai este că pe timpul burgheziei şi că pe timpul capitaliştilor. Am constatat că Ciutacu a vorbit numai duşmaneşte şi raportează fără sfială şi în plin pe toţi. Iar pentru Gligore Săraru îl ia în batjocură că nu e nimic de el şi este slab.

   Grigore arăta şi el la cuvântul său că nu poate să facă faţa la toate nevoile că este singur şi sărac şi femeia bolnavă. Iar tov secretar arăta şi el că el este ocupat cu serviciul în sfat care nui da voe să facă ce vrea şi cum vrea. El trebuie să fie la dispoziţia sătenilor din toată comuna. Însă când are timp va ajuta şi pe comitetul de conducere al coop. Însă văd că sunt criticat. În schimb sarcinile şi serviciul trasate cem decurg din partea partidului şi administrativului şi a raionului şi a conduceri ca secretar numi dau posibilitatea să pot scăpa să sprijin la acţiunea acestui magazin. Dar când oi putea voi ajuta.

  Curteanu la cuvântul său arăta că oameni care sunt aleşi în conducerea unei răspunderi să se poarte uşor cu săteni să le vorbeasca frumos să nui bruscheze că omul face treabă dacă vorbeşti frumos cu el.

    Curteanu a arătat că de aceia cetăţeni nu vor să facă treaba fiindcă li sa vorbit de către Din Ionică şi Ciutacu ne cuvincios şi duşmanos.

   Gh. Popa la cuvântul său arăta că va da ajutor la toate şi că trebuie să fie lemnele aduse şi tot necesarul.

   Constantin C. Ionică la cuvântul său arăta că el doreşte să fie toţi de acord şi cu însufleţire şi cu curaj să muncească toţi unde sunt puşi şi unde cunosc. Şi se obliga ca membru de partid şi ca membru în comitetul de construcţie al coop sateşti Cireşu să lucreze ca meseriaş.

   Tovarasul Gh. Ivan Preşedintele coop de centru Copăceni arăta că deşi este ocupat că trag toţi şi toate răspunderile de el totuş el are să facă rost şi să ducă ţigla şi va fi întotdeauna lângă noi să sprijine lucrarea spre a se termena.

    D-l Găgeanu spune şi el la rândul lui ştie şi raionul greutăţile magazinului de la Cireşu. Dar să ştie că toţi au greutăţile lor aşa că comitetul de construcţie să lupte să facă magazinul dând şi noi ajutor pe calea noastră. Mai spune că să luaţi legătura cu ocolul silvic Horezu să vă dea lemne. Mai spune D-l Găgeanu că el este venit să ia notă de ce sa lucrat şi ce sa făcut şi câţi bani sa cheltuit şi câtă muncă voluntară sa făcut şi câtă sumă de bani sar fi cheltuit dacă vor fi plătit la aceste munci voluntare.

    8 ian 1967 şedinţă generală în localul şcoli de 8 ani Cireşu orele 18. La această şedinţă a fost prezenţi Preşedintele consiliului sătesc de coop Constantin Curteanu, Preşedintele comitetului de construcţi al magazinului şi Preşedintele Ivan Gh. al centrului coop Copăceni. În timpul de faţă deabia este făcută temelia de beton. În această şedinţă sa hotărât să se strângă bani pentru ţiglă ciment lemne pentru acoperiş şi adusul cuptorului de cărămidă precum şi a altor mărunţisuri. Această şedinţă a fost tulburată de elemente duşmănoase caÎ Constantin I. Ionica, Petre Mătuşoiu. Constantin D. Popa, Iacov F. Mihai, Gh. D. Buşoi, Emilian Pătroi, Dumitru D. Pătroi (Puiu) şi Socoleşti. Aceştia a dus o politică contra lucrări şi a comitetului.

   Tov Ivan Gh. a vorbit despre nevoile ce trebuiesc făcute, arătând că ar aduce marfă dar nu este loc unde so pună. Mai spune că aduce ţigla şi cimentul pentru centura de sus şi că se interesează de lemne pentru acoperiş.

    Ivan Gh. Şi Gică Chiţoran a arătat cât de folos va fi acest magazin satului Cireşu încurajându-i pe săteni să dea ajutorul cuvenit spre a fi termenat cât de curând. Ciutacu la fel spune că el şa dat interesu cu varu, cu cimentu, cu lemnaria.

   Costica N. Petrescu spune că Ciutacu a muncit mult şi şa dat interesul şi că dacă nu era el Preşedinte nu se făcea ce sa făcut până în prezent.

   Elena M. Aspriţa arăta şi ia că vede în această şedinţă că Ciutacu este duşmănit de Constantin I. Ionică, Petre Mătuşoiu, Gică Buşoi, Patroii, Gică Popa şi Socolii şi alţi. Însă îl roagă pe Ciutacu ca să meargă înainte să nu se descurajeze.

   Deputatul Gh. I. Matache arăta că este mulţumit de munca depusă de cirişeni şi să fie ascultători şi de acum încolo.

 Duminică 29 ian 1967 sa făcut mobilizarea pe sectoare de către Barbu Dumitru Boalda şi Glodu, Constantin Petrescu, Gh. Ciocu, Gh. Popa celelalte sectoare. Pentru încărcatul şi descărcatul la căratul cuptoarelor de cărămidă din valea pietri unde a fost peste 50 persoane, cuptorul a fost cărat între orele 9-13 10000 cărămidă pe ziua de 29 ian 1967 iar cu carale a fostÎ

Barbu Dumitru                                 Gh. Andreescu

Nelu Doară                            Sandu Pătroi

Ştefan Popescu                      Ilie Filip

Costica Petrescu                                Petre Radu

Gh Dina                                  Ionel Ciolacu

Ioana Sol. Ciocu                    Constantin D. Popa

Gh. Gh. Ciocu                        Toma Curteanu

Ion C. Ciolpan                       Gică Buşoi

Vigică Ionică                          Petre Popa

Aloşa Gliter                            Pavel Ciolacu

Ionel Sântoiu                          Iorgu Ciolacu

Iacov Prostoiu                        Dorică Ciolacu

Gică Drăgulescu                    Dumitru T. Popa

Nicu I. M. Popa                     Toma Pieptenaru

Nicu Burgă,                           Florea Prostoiu    

Nicu Gh. Popa                                   Gh. C. Matusoiu       În total 32

Mai notăm că din dragoste de muncă pentru a vedea cât mai curand magazinul făcut a fost şi câte 2

din familie. Ciutacu 2 Gh. Lăutaru 2 şi Alex Prostoiu 3.

25 mart 1967  Ciutacu şi Barbu după bani. Şi oameni să vină la lucru cu boi şi cu braţele pentru

adusul nisip şi umplut camerile cu pământ.

Duminică 26 mart 1967 puţini la cărat nisip şi pus pământ. A fost 6 cară şi 15 oameni.

Duminica 2 april 1967 Ciutacu şi Barbu după bani

23 iulie 1967 sa adus nisip şi lemne pentru schelări.

24 iulie 1967 sa început la zidărie însă numai Constantin I. Ionică şi Gică Ciulin.

25 iulie 1967 a fost toţi meşteri şi a lucrat cu spor şi mulţumitor

26 iulie 1967 fiind iar toţi meşteri şi saraoli sa termenat de zidit.

27 iulie 1967 facerea centuri deasupra zidăriei. Tot în această zi 27 iulie 67 am făcut o petrecere în cinstea termenări zidariei cu 10 kg vin. Unde a fost Î Ciutacu Preşedinte, Barbu Vice şi cu meşteri, serviţi de Ion Gogioman gestionar.

8 sept 1967 sa adus 20 transpoarte lemne pentru pod şi acoperiş provenite dintro ciartă între Duman Dumitru şi Ion Andraş din satul Pojogi sub proverbul 2 se ciartă şi al treilea câştigă. Lemne din proprietate lui Duman Dumitru.

Prin lunile sept şi oct sa lucrat sa făcut galeria sa cărat lemnele din izlaz şi de la râpa mazilu fiind groase a fost cărate de tânărul tractorist Amza cu tractorul Amza Bălteni.

Dela 1-11 noemb 1967 sa lucrat cu circularul sa taiat tot materialul lemnos care trebuia ca grinzi consoli căpriori lanţi şi altele. Circularul al coop Copăceni.

Pe zilele 10-11 noemb 1967 podiţa şi ţigla pusă. 11 noemb i sa luat apa. VicePreşedinte Barbu Dumitru din preuna cu toţi meşteri sa vorbit că după termenarea ţiglei pe acoperiş sara să facem o petrecere la o casa cu caldură cu rachiu fiert fiindcă eram toţi uzi că ploua şi era şi frig. Însă Ciutacu cum era din fire rău şi duşmanos sa luat la ciartă cu meşteri zicândule mucioşi şi alte vorbe rele iar soţia să Veta femeie fără ruşine a zis lu bărbatu său taci mă din gură că aştia îţi deteră toată ziua cu nasu în cur. Acest Preşedinte de comitet Ciutacu sa purtat rău cu lumea şi cu meşteri. Meşteri supăraţi ocărâţi a plecat fiecare la el acas.

În lunile de iarnă dec1967 ian feb şi martie 1968 sa lucrat tocaria, uşi, tocuri, ferestre şi celelalte mărunţisuri.

Aprilie 1968 sa lucrat încontinu ceruit tencuieli brişca văruit şi vopsit.

În săptămâna 13-18 a lui Mai 1968 sa dus şi sa instalat teşghelele şi rafturile adusă cu caru cu boi de Constantin C. Ionică.

Prima săptămână a lui iunie 1968 sa aşezat marfa în rafturi în magazinul nou precum şi începerera vânzări. Vânzători la magazin Stăncioiu Emilian şi la Bufet Ionică C. Mihai.

Nota de săteni duşmanoşi şi contrari ai acestui magazinÎ Emilian D. Pătroi, Dumitru D. Pătroi, Nicu Burgăi, Gică D. Popa, Culiţă Dobriţa, Iacov Mihai, Nicolae I. Matache, Pârâieni, Mioara Rujan, Gică Buşoi, şi Mătuşoi toţi Petre cu ai lui şi Gh. C. Mătuşoiu.

Cooperativa de consum Cireşu, materiale şi bani cheltuiţiÎ

Cărămida 21 mii

Var 4 mii kg

Ciment 9300 Kg

Ţiglă 2500 bucăţi

Cue  200 kg

Fier 1500 kg

Vopsea 500 lei

Bani din partea cooperatorilor cireşeni debitaţi cu sume după puterea lor 30000 lei. Bani da-ţi din partea uniuni cooperatiste 40000 lei. 15000 lei socotiţi în munca voluntară prestată de cireşeni.

30000 lei  cireşeni

40000 lei uniunea

total 70000 lei

15000 lei voluntari

total 85000 lei

   Secţia meşteşugărească de pe lângă cooperativa de centru Copăceni care sunt de la Cireşu lucrători magazinului Constantin C. Ionică şef de secţie. Constantin I. Ionică, Ion C. Ciolacu, Nicu I. Filip, Florian Matache, Alex I. M. popa, Victor Ciulin, Gică D. Ciulin, Gh. C. I. Ionică, Gh. D. Ciulin, Constantin Prostoiu.

Inaugurarea noului magazin sa făcut pe ziua de 9 iunie 1968.

Unde a fost săteni satului adunaţi la citirea dări de seamă şi comitetul de construcţie şi meşteri care a lucrat acest magazin.

Preşedinte de Comitet Ciutacu Constantin

Vice Preşedinte Barbu Dumitru

Preşedintele consiliului sătesc Curteanu Constantin.

Preşedintele centrului cooperatist Copăceni, Ivan Gh.

Contabilul centrului coperatist Copăceni Chiţoran Gh., casierul centrului coop Copăceni Gh. Gh. Sfârloagă.

Preşedintele sfatului Stroeşti Preoteasa Nicolae

Secretar sfat Stroeşti Tănasie Gh.

Din această zi de 9 iunie înainte magazinul şia luat activitatea cu vanzatoriÎ Mielu Stăncioi, la magazin, şi Mihai C. Ionică la bufet.

Unde şi comitetul de construcţie ia sfârşit.

Magazin sătesc în satul Cireşu,

Stimaţi Cireşeni, să-l stăpâniţi sănătoşi.

   ScriitorÎ Barbu St. Dumitru

  satul Cireşu, com Stroeşti, Jud Vâlcea.

   azi 12 decembrie 1978. ----

  

   Durata lucrări 16 feb 1965 --- 9 iunie 1968      3 ani şi 4 luni.

    

       Istoria satului Cireşu

   Scrim aici după cum am primit şi eu legenda satului de la bunicul meu Stan D. Barbu zis (Stănică) născut 1850 şi mort 1932 cu o viaţă de 82 de ani. Şi Ciocu Dinei născut 1849 preot Marin Ursescu născut 1849 - încetat 2 XI 1924. Ilie A. Popa şi Nicolae Popescu. Toţi aceşti istorici din satul Cireşu care spunea că aici în acest sat ar fi nimerit un mare negustor grec şi el umblând prin satele vecine după marfă spunea că el este stabilit la cireş. Până la venirea acestui grec nu ştim cum se numea aceasta localitate care azi se zice Cireşu. Însă acest grec a denumit această localitate Cireşi, fiindcă în mijlocul satului se afla 3 cireşi mari uriaşi şi de la aceşti cireşi a rămas numele satului Cireş. Acest grec (care iam uitat numele) sa apucat de negustorie şi sa făcut tare bogat trimetea toate bunurile în peninsula Balcanică unde acolo era sărăcie ţinuturi pietroasă. Grecul acesta văzând că puţini oameni ce ocupă un teren aşa de mare de la hotarul Stroeşti până în hotarul moşiei Pojogi care şi aceia a cazut în mânile altor streini. Sa gândit să pună mâna pe întregul sat să le ia pământul. Fiindcă grecul se vedea lăudat de băştinaşi care îi făcea sărutări de mâni, plecăciuni cu căciulile în mâni, cu capul gol până la pământ. Localnici Cirişeni era surji şi orbi, ce să ştie ei, era lipsiţi de toate calităţile de stiinţă. Grecul fiind om deştept după cum se ştie că în Grecia a fost cea mai veche cultură, ţară plină de filosofi şi de învăţaţi.

      Politica Grecului.

   Grecul duce politica prin oameni nepricepuţi, cu minciuni, cu vorbe şmecheroase şi mesteşugite, unde răuşeşte şi le ia pământul la ţărani. Unde ţărani cireşeni a rămas robi muncind în folosul grecului. Pământ capturat şi săteni căzuţi în mână grecului, de la hotarul cureli ursăştilor care pleacă din şosea spre răsărit până în dâlma hotar cu Dianu şi Cernişoara mergând pe dâlma Cernişori din punctul „aluniş" râpa scoruşului trecând apa cernei şi pe la spatele casei de azi Babalac Petre şi râpa scoarţei spre apus până în hotarul Turceşti la punctul Bogdan. De la Bogdan merge pe dâlma hotar cu Turceşti şi cu Matieşti spre nord până la punctul râpa lui Albiş unde dă iar de cureaua Ursăşti şi pleaca hotarul de la râpa lui Albiş râpa Mazilu dâlma Cioaca şi prin faţa casei bătrâne lu Ion Floari Radi şi prin spatele casei Lenuţa Nefericăi venind în şosea, de unde mai sus am scris că din şosea am plecat trecând apa cerni spre Dianu. Acum explicamÎ că partea aceasta de sat cazută în mâna grecului avea lăţimea de la Lenuţa Neferelu până la Ciobăţel sau P. Babalac.

    Acum dăm explicaţia şi a celor două curele de pământ rămasă ne căzute în mâna grecului cea de la sud de sat fosta hotar cu moşia Pojogi şi Ciobăţel azi Babalac aşa din hotar până în hotar.

   Aceste 2 fâşi de pământ erau stăpânite de oameni erau stăpânite de oameni mai curajoşi mai războinici mai luminaţi. La cureaua din sud a fost o familie din care mai târziu a eşit un preot Popa Ion apoi Petrică al Popi apoi marele neam al Petricanilor şi al Ciolacilor.

    La cureaua de la nordul satului zisă Ursăşti, azi Ursuleşti, a fost stăpânită de o viaţă de oameni Ursescu, din care a eşit mai târziu cei 2 fraţi Dincă Urs şi Patrache Urs. De unde vine şi denumirea Ursuleşti. Din aceşti urşi de neam vechi azi se află un neam mare.

   Arătam că grecul de aceste famili nu sa putut atinge şi nici de pământ.

   Pe acele timpuri era lume puţină şi rară trăia răspândiţi. De exemplu Î la Drăgan locuia o familie Drăgan. La Găineşti o familie Găină. La Dinuţ fam. Dinuţ. La Băcan fam. Băcan. La Lungu trăia fam. Lungu. Bârsani, Monciu, Nicuţoaia, Suchelarie, s. a. m.

Tot în aceste timpuri învechite sa ivit şi haiducismul care avea de scop distrugerea boierilor turci şi a cuiburilor greceşti. Turci şi greci jefuiau ţara.

       

      Grecul îmbogăţit tare.

Grecul îmbogăţit tare, pleacă în Grecia. Iar satul Cireşu îl vinde unui bogătaş mare cu numele de Iancu de prin părţile Horezului. Acest Iancu face case magazi pătule unde locueşte de baştină unde azi se află biserica cuv. Paraschiva şi fraţii Curteni şi Tia Popi. În urma acestui Iancu rămân fii luiÎ Răduţ Nicolae şi Dumitru zis Dumitrache. Unde cireşeni lea dat denumirea de boeri Iancoveşti. Aceşti boeri Iancoveşti se împuterniciseră încât trecători care trecea pe drum că şosea nu era pe atunci, trebuia să treacă cu capul gol făcând plecăciuni cel puţin 2-3 sute m prin dreptul acestui cuib boeresc iar dacă cineva îndraznea să treacă acoperit şi era văzut era prins şi dus în marea curte boerească unde era bătut cu biciu până curgea sânge de către un ţigan Gh un uriaş care era călău curţi boereşti. Aceşti bogătaşi avea şi moară pe apa Cerni. Moraru lua şi el de la moară 2-3 pumni de mălai să ducă la copi şi a fost pârât şi a fost luat de călău curţi şi legat de stâlp şi bătut de călău până la sânge lăsândul legat în pielea goală de stâlp şi era vară şi-l mâncau tăuni şi viespile. Un servitor a mers să-l apare fiindui milă de el. Însă legatul a zis nu le goni că pleacă astea sătule şi vin altele flămânde şi atunci trebuie să mor.

    Femeile care muncea la boeri la câmp şi avea copi mici cu ele, că aşa era atunci, lăsa copii la un loc în paza vreunui copil mai mare şi se ducea la curte singure, altfel nu le socotea ziua, motivând că a stat cu copii. Şi aşa oameni fiind robi şi cu bordeele pe pământ boeresc, ce muncea ducea la magaziile şi pătulele curţi boereşti. Viaţa oamenilor era amară, mulţi a plecat prin lumea largă să scape de durerile robiei.

     Tineri când se căsătorea era nevoiţi ca Duminică sara să şi ducă mireasa curată şi cinstită la mari boeri, unde o necinstea ei, iar luni dimineaţa tânărul se ducea şi îşi lua fata unde amândoi se puneau pe plâns.

     Pedepsele hotărâte de aceşti boeri mai eraÎ mâni legate la spate, picioare puse în Groş, spânzuraţi de subţiori, fum de ardei la nas, bătae la sânge, sare pusă pe răni şi aresturi cu diferite limite, precum şi oprirea hranei. (foamea)

    Aceşti boeri mai hotărâsă, ca în fiecare noapte să aibă câte o femeie sau şi mai multe, unde erau batjocorite de boieri, şi pângărite de ţigani din curte. Aşa era viaţa românilor robiţi în vechile timpuri. Am mai auzit de localitatea golescu şi auzeam şi pe bătrâni amintind de boeri Goleşti. Dar am mai scăpat ca să prind istoria şi a acestora. Însă localitatea cu denumirea "la golescu" se afla tot lângă biserică puţin mai spre apus ca la 200 m unde ştiu când eram copil de 10-12 ani mă jucam pe nişte ruine care da de banuit că aici a fost vreodată case mari boereşti. Piatră din aceste ruine este pusă în temelia casei Tomica I. Dina şi a soţiei sale Emilia. După cum bănuesc aceşti Goleşti ar fi fost ceva gineri sau rudeni cu Iancoveşti.

     Lăsăm povestirea cu durerile satului Cireşu din partea puternicilor moşieri şi boieri, şi ne legăm de legea agrară dată de Cuza şi divanurile adhoc în folosul ţărănimei robite. Unde ţărani din satul Cireşu când află despre acest eveniment se închinau şi sărutau pământul de bucurie. Însă întradevar în anul 1864 a sosit un delegat inginer care a dat pământ cireşenilor după puterea de muncă a pălmaşilor 4 pogoane. Însă a primit pământ numai ţărani căzuţi robi la boieri. Iar ţărani care a trăit pe cele 2 curele de pământ moştenit, amintite mai sus nesupăraţi de nimeni, na primit fiindcă ei aveau pământul lor propriu.

    Tirania inginerului venit pentru exproprierea pământurilor boereşti na satisfăcut dorinţa cireşenilor fiindcă a dat cireşenilor numai jumate din corpul de moşie iar jumate a rămas tot la boeri. Fiindcă aceşti ingineri era feciori de boeri şi chiar boeri cu moşi mari care nu le plăcea această lege. Şi pentru acest fapt din duşmănie şi răutate a dat terenul din hotarul cureli de pământ moştenesc cea din partea de sud a satului Cireşu după cum mai sus am aratato. Plecând din punctul aluniş pe hotarul dâlmi cu Cernişoara spre nord până la punctul Poiana Lupului şi apoi sa sucit spre apus ţinând coama(dunga) măguri nalte tot mereu pe coamă până la familia Trandafireşti unde a dat de apa Cerni. Din apa Cerni a luat linia dreaptă drept la piscul cel nalt la punctul Crucea Greci. Unde la şosea venind linia de la Cerna, Iacov Prostoiu locueşte pe trenul rămas tot boerilor ne expropriat iar Florea pe pământ expropriat 64.

    Dela punctul Crucea Greci sa sucit spre sud ţinând dâlma pe hotarul Turceşti până la punctul "bogdan". Acesta este terenul expropriat pentru cireşeni după legea agrară din 1864.

   Iar pământul rămas tot boerilor, pleacă de la Crucea Greci pe dâlma Turceşti şi Matieşti până la punctul strâmtori, râpa mazilu, Cioaca şi drept Cerna Chionoaia frăget şi dâlma Dianu deacolo la poiana lupului. Aceasta este moşia rămasă boerilor.

    Până aici am venit cu exproprierea şi cu defalcarea moşiei boereşti. 1864.

   Moştenitori Iancoveşti după un timp după anul 1864 sa împărţit fraţeste. Dumitrache, Răduţ şi coana Leana rămasă după Nicolae.

  Dumitrache Iancovescu vinde dreptul lui de pământ Boerului Dumitru Dragu 600 pogoane.

Coana Leana cu fiul ei Constantin mai în urmă la vândut la stroeşti şi la cireşeni, dreptul ei situat peste Cerna, partea de răsărit din corpul de moşie. Răduţ Iancovescu ia şi el două fâşi de pământ moştenesc care era situate una la sud de întreaga bucată şi alta la nord de întreaga moşie. Dar acesta na putut vinde la lume că lumea era săracă. Atunci acest boer se duce la prefectul jud Vâlcea unde cere o suma de bani din fondul bugetului judeţean pe dreptul lui de moşie tocmindo cât face şi a primit suma cuvenită şi acest boer pleaca la oras. Iar moşia rămâne sub tutele jud Vâlcea. Unde prefectura o arindează comunei până va veni timpul de vânzare. Aşa că după un şir de ani judeţul cheamă la birou judeţean oameni din satul Cireşu să tocmească preţul moşiei. Şi în anul 1912 sa cumpărat această moşie a judeţului de către cireşeni şi stroeşti cu preţul de 300 lei pogonul. Pământul a fost împărţit la lume care cât a putut lua de către o comisie compusă din Î Nicolae P. Popescu, Ion Ionică, Ghiţă Prostoiu şi Gheorghe Ciocu. Toţi din satul Cireşu.

    Am istorisit până aici cum cireşeni prin jurul anului 1800 a căzut robi marelui negustor grec. Cum de la grec a trecut moşia şi satul robit în mâna unui boer Iancu Iancoveştilor, şapoi pe mâna fiilor Iancoveşti. Ajungând aceşti Iancoveşti mari boeri trebuia să plece îmbogăţiţi şi la rândul lor a dat şi ei moşia cu bani grei ( la randu lor) satelor Cireşu şi stroeşti cum mai sus am spus. Aceştia au plecat rămânând cireşeni puţin mai liberi. Cu pământul acestora şi cu cel de la 1864 satul se vede lucrul că începuse a-şi primi încetul cu încetul pământul pierdut de peste 100 de ani.

   Aceste frământări şi dureri a ţinut toată epoca 19a.

   Acum să ne întoarcem la boerul Dumitru Dragu cu cele 600 pogoane cumpărate de la Dumitrache Iancovescu în jurul anilor 1870.

   Acest boer Dumitru Dragu sa purtat şi el rău cu lumea până la anul răscoalei 1907. El avea învoitori pe moşie pe câte un an cu contracte cu 5 zile de vită cu o zi de oaie pe an. Porumbi 12 lei la pogon sau la întreială 2 părţi omul şi una boeru. Fân din 5 plaste lua boeru 3 şi omu 2 dar cu condiţia să îl cari şi grămădit.

    La rândul lui acest boer care avea 8 copi, 6 băeţi şi 2 fete, care după moartea tatălui lor în anul 1922 în vârstă de 77 ani care prin anul 1923 a împărţit moşia în 7 părţi că fica sa Verginica na luat din moşia de la Cireşu şi ea a luat alte drepturi Stroeşti şi Horezu. Iar cei 6 copi şi cu Aurica a luat din moşia Cireşu. Unde şi aceştia la rândul lor la înstreinat. Generalul Constantin Dragu el dreptul lui la dat cireşenilor de izlaz unde acum se afla izlaz comunal. General Gh. Dragu el dreptul lui la vândut cireşenilor Doctor Victor Dragu el dreptul lui la vândut cireşenilor.

   Doctor St. Dragu mort 1910 de 30 ani rămasă soţia sa Matilda care primeşte dreptul frăţesc şi-l stăpâneşte până prin ani 1948-1950 unde fac cireşeni întovărăşire pe el cu denumirea răscoala 1907. Advocat Toma dragu el dreptul lui îl vinde cireşenilor şi stroieştilor în 1927.

   Advocat Solomon Dragu el dreptul lui la ţinut până la naţionalizarea averilor unde trece la expropriere şi împarţire la săteni cireşeni. Aurica Dragu ea dreptul ei îl vinde cireşenilor prin ani 1930-1932.

     Aducem la cunoştinţa cititorilor că am scris mai sus că inginerul cu exproprierea de la 1864 numai jumatate a dat la oameni din întreaga moşie. Şi sat robit iar jumate a rămas tot boerilor unde era şi trăia localnici cu bordeie şi cu căsuţa şi cu copii şi cu vaca sau vreo capră care locuia cum mai sus am spus pela localităţileÎ Ciocan, Maluri, Drăgan, Găineşti, Băcan, Dinuţ, Groş, Nicuţoaia, Sucheloaia, Valea Biserici, s. a. m. Aceştia a fost goniţi bătuţi şi bordeele fărmate de către otraviţii şi tirani boeri. În acest caz şi situaţie văzându-se aceşti sortiţi şi amărâţi a plecat găsindu-şi şi ei loc fie pela cunoscuţi, fie pela rude. Iar uni a luat drumul pribegiei. În această situaţie până sa face şi ei vreo colibă sau bordei a suferit năcazuri mari. Lea murit copii vaca de mizerie şi de foame. Arătam că aceştia sa retras pe moşia expropriată, Măgura, Glodu, Boalda şi Suhani. După anul exproprieri 1864 ani lor de dureri 1865-66-67 s. a. m. d. Arătam şi aceasta că ţărani care locuia cu gospodăriile lor pe moşia expropriată Măgura, Glodu, Boalda şi Suhani aceştia a rămas pe loc nesupăraţi şi dezrobiţi.

   Arătam că acestă reformă venită prin lege făcută prin divanurile de adhoc de domnitorul principatelor unite Alex Ioan Cuza ajutat de Mihail Cogălniceanu şi alţi care în 1864 a împroprietărit ţărani care era robiţi şi muncea pe pământurile bisericilor şi boerilor greci şi români.

                            BARBU ST. DUMITRU

    satul Cireşu com. Stroeşti Vâlcea. 20 dec 1978

  Muncile agricole în vechile timpuri din satul Cireşu.

În decursul anilor din secolul 19a unde ascultam la istorisirile bunicului meu precum şi la alţi bătrâni născuţi şi trăiţi prin secolul al 19 lea precum bunicul meu Stan Barbu 1850-1932 82 ani. Spunea că munca pământului se făcea cu sapa de fier făcută la fierari, fierari avea două foale făcute din piele de viţel care prin ele se producea aer care sufla în foc şi fierul roşit se confecţiona cu ajutorul nicoveli aşezată într-un buştean şi a loviri cu ciocanul. La fel se făcea săcuri, berde, tescle, kisere, sfredele şi alte mărunţisuri. Aceste lucruri leam prins şi eu şi care mai sunt şi acum în 1978 fierari potcovari şi legători de roate şi reparaţi la pluguri şi altele multe.

    Însă după războiul mondial 41-44 sa schimbat multe înspre binele şi folosul omului. În locul plugului de tuci şi cu roate şi grindei de lemn, a eşit tractoare unde merg fără boi. Înainte şi pe timpul meu se ara cu 6 boi la plug. Mai târziu a eşit plugul cu totul de fier şi se ara cu patru boi. Iar de la un timp se ara cu 2 boi. Însă acum văd că vin tractoare şi ară la săteni.

   Din vechile timpuri săteni cireşeni o ducea rău din cauza neştinţei şi ne priceperi a şti să folosească pământul, pe-o parte nici navea cu ce, şi pământul era al moşierilor ei era robi. În sat nu era şcoală şi navea de unde primi lumina. Săteni satului Cireşu a trăit jumate pe moşia moşierului Surdony la Pojogi, şi jumate pe moşia moşierului Dumitru Dragu la Cireşu.

    Îmi spuneau bătrâni că era siliţi de lipsuri în cât pleca pe picioare cu coasa şi cu sapa în spinare la lucru la Bucureşti, că atunci nu era căi ferate în ţară, de maşini nici vorbă, şi făcea câte 5-6 zile pe drum.

     Îmi mai spunea că murea lume de ciumă, de holera, de friguri, şalte boale necunoscute, precum şi de lungoare. Atunci nu era nici doctori, nici doctorii.

     În localitatea valea bordeelor, din satul Cireşu, unde acolo trăia oameni în bordeie, şi pe timpul ciumei, a murit multe famili în bordeie, iar cei vi care a avut norocu să scape a dărâmat bordeele pe ei, că să fie şi ei îngropaţi. Pentru acestea şi alte multe, nu se putea dezvolta şi înmulţi lumea, navea condiţi de trai.

                        Traiul în Casă

                        

În casă trăia rău, de şi ar fi muncit dar nu avea unde pune porumbul, că locuia în bordeie în coşeri îngrădite cu nuiele şi lipite cu pământ, iar cei mai pricepuţi avea case de bârne cioplite pe 2 părţi şi puse în pereţi, căsuţa mică şi scunda cu 2 camere una se numea celar, unde durmea pe un pat de blane puse pe nişte trepte iar acestea prinse în capul a patru ţăruş care era bătuţi în pământ. Însă unele famili navea nici aşa şi durmea pe jos aşternând rogojini şi haine, sau dacă avea vreo cergă, făcută din cânepă. La fel şi cei cu pat de blane aşternea rogojina, cerga, uni punea în lac de căpătâi câte un buştean. În casa la cei care avea 2 camere unde era vatra, gura sobi, oarbă, coşul pe unde eşa fumul, şi laviţă unde ţinea sărăcăcioasele vase de bucătărie, faina ( mălai ) le ţinea în vre un ulei făcut din vreo buturugă de lemn, sau în sac de piele de viţel, sau de capră. În ferestre care era foarte mici punea beşica de porc, iar pentru luminat avea untură sau său şi punea în ciob şi cu feştila din pânza de tort, şi lumina în cas, dar mirosea greu.

                       Îmbrăcămintea

  Pentru îmbrăcăminte, lucra femeile care avea oi şi cânepă, torcea ţesa şi cosa şi-şi făcea haine pentru familie, haine şi şubi şi cioareci, le punea găitane pe anumite locuri, spre a arăta bine. Făcea obiele tureci şi purta în picioare opinci. Cămăşi făcea din cânepa tort în tort. Femeile şi fetele purta pe lângă ele petelce. Femeile purta pe cap cârpă iar fetele se purta cu capul gol iar când se mărita fetele navea nici o schimbare în portul obişnuit cu opinci cu tureci de dimie şuba şi capul acoperit cu ceva cârpă mai făcută zestreÎ vreo rogojină, o cergă două, vre un căpătai, rându de haine şi le lua un nuntaş în legătură în spinare şi le ducea la casă sau la bordeiul mirelui. Vite Î vreo oaie sau vreo capră. Femeile nu putea ţesa (ţese) în bordeie, coşeri sau în case că era mici şi ţesa în argele care era făcute pe piscuri unde nu sta apa. Se făcea gropi în pământ încât avea războiu loc. Pe atunci se purta haine şi rupte şi cârpite cu petece, dar nu se sfia uni de alţi că toţi era aşa.

                    Hrana

   Pe acele timpuri nu ştia omul să se aprovizioneze era nepricepuţi. Dacă punea porumb toamna navea undel pune că navea poduri încăpătoare, şi nici magazi şi nici pătule. Ci îi aşeza pe sub pătuege de fân sau de coceni. Pentru măcinat se afla pe la câte cineva răşnită şi acolo măcina şi făcea faină. RâşnitaÎ erea 2 pietre în formă a 2 roate aşezate pe pari bătuţi în pământ, una sta fixă iar cea de deasupra se învartea de mână de om. Omul cu o mână învârtea şi cu cealaltă punea boabe. Din faină făcea turtă şi o cocea în spuză în vatră. Vetre făcute de cărămidă, dar cei mai mulţi avea de lespezi de piatră. Varză, cartofi, ceapă şi alte mărunţişuri punea cei mai pricepuţi care procurase vase pentru varză murături s. a. m. d. Iar cei care navea căpăta de la cei care avea. Trâia o viaţa redusă şi era robi şi nu putea să se dezvolte şi să se înmulţescă fiindcă din când în când îi secera anumite boale. Aducem la cunoştiinţă că nu toţi sau toată lumea trăia aşa cum mai sus am scris, ci numai ţărani robiţi care trăia cu micile gospodari pe pământurile boiereşti şi ce muncea ducea la curţile boereşti.

                       Curtea vite păsări

   Curte numai uni avea, curte de pârmaci de gorun. Şi aveau şi câte o coşere unde ţinea vaca oaia şi păsările sau capra. Iar alţi ţinea vaca oaia sau capra pe sub vreun pătuiag legate la fel şi purcelu iar păsările sara le închidea cu ei în casă. Aşa a fost viaţa ţăranilor în vechime care trăia ca robi.

                        Distracţia

    Distracţia era micile şi rarile întâlniri fie pe la căsători de tineri, unde cânta un viorist cu vioara şi cu ţiitorul său, tot cu vioara. Încă atunci se zicea la viorist lăutar şi la vioară se zicea dipla. La tors la furcări şi la hramuri la sarbatori. Acestea era cele mai însemnate distracţi.

                      Viaţa economică

   Oameni nu avea o viaţa economică dezvoltată că ei navea experienţă să ştie cum să muncească să se apere de sărăcie. Dar totuş ce făcea că fructe zarzavaturi, vite, oi, porc, păsări, fiindcă nu era unde să le vândă făcea târgul mai mult în schimb între ei, sau cu sate vecine. Negustori nu se găsea în totdeauna la nevoile sătenilor. Târguri era dar la depărtări mari. Şi cum era atunci lumea rară satele la depărtări mari, şosele nu era iar drumurile trecea prin zăvoaie şi păduri. Oameni când veneau de la acele târguri îndepărtate era jefuiţi de hoţi şi de răi făcători. Bani era de aur, aşa că viaţa economică era dificilă. Oameni nu puteau acoperi nevoile numai din munca lor proprie. Şi de aceia o duceau greu. Nu era întreprinderi, nu erea fabrici, uzine, mine sau alte surse de viaţa. Mari moşieri avea bani.

                      Viaţa culturală

   Şcoli pe acele timpuri în satul Cireşu nu era şi nici în alte sate vecine. Şcoli era dar la depărtări mari la oraşe. Acolo putea să ajungă numai copii marilor moşieri şi bogătaşi.

   Şi tot adată bogaţi şi boeri nu dorea ca prostimea de jos să ştie carte, ci cei de jos ţinuţi în întunerec. Dintre tineri de ţărani care avea spiritul şi dorul de a cunoaşte slova veche sau dorea să înveţe ei fura învăţătura de pe la popi. Şi chiar se băga servitori şi aşa putea şi ei să împrumute la vitori tineri. Tatăl meu şi mama mea na ştiut carte. Tatăl născut 1881 mama 1882 iar bunicul meu după tata născut 1850 ştia carte şi slova veche şi pe cea nouă învăţase de la preotul satului, Popa Din unde fusese servitor, în decenile 1860-1870. Prima şcoală în satul Cireşu sa făcut prin ani 1898-1900 unde sa dat şi în folosinţă. Până atunci ţărani şi copii lor nu ştia ce este şcoală socotelile le făcea pe deşte şi pe boabe. Şcoala se numea "şcoală primară Cireşu". Am învăţat şi eu în ea 5 clase 1911-1916 născut 1904.

                       Şosele drumuri

   Şosea în satul Cireşu nu era dar nici pe toată valea Cerni nu era, circulaţia cu carăle şi cu picioarele se făcea pe vadul apei cernei. Era greu, era o viaţa amară, mai ales când apa era mare din ploi şi din topirea zăpezi. Sa făcut şosea prin sate pe valea cerni Slătioara Lădeşti între ani 1890-1896. Şosea de 6 m lăţime. Mai târziu sa făcut şi drumuri. Cireşu -Turceşti, Stroeşti- Dianu, Pojogi- Cernişoara, Cireşu- Măgura, Stroeşti- Valea Aninoasa.

                       Mişcarea armatei Romane în Bulgaria 1913.

   În vara anului 1913 a izbucnit în peninsula Balcanică între Sârbi, Bulgari, Turci şi Macedoneni nişte conflicte. Armata Română este chemată pentru a interveni certurilor acestora. Trec Dunărea pe un pod de vasă şi merg spre Sofia. Unde lucrurile între certaţi sa liniştit.

   Pentru acest fapt România primeşte un teritor de 2 judeţe numit Cadrilater, cu judeţele Caliacra şi Durostar. Teritor vecin cu jud Constanţa între Marea Neagră şi Dunăre. Caliacra cu Capitala Bazargic. Şi Durostar cu Silistra.

   În această vară a anului 1913 în Bulgaria era căldură mare, apa nu prea se găsea şi ce era era caldă şi ostaşi o ducea rău. Aşa că din mâncare de fructe, din apa caldă şi din căldură, ostaşi a început a îmbolnavi parte din ei, de o boală diarie.

   Ostaşi care se simţea bolnavi era aruncaţi în gropi de vi şi pus peste ei var nestins şi apă peste var şapoi punea pământul scos din groapă peste ei. Aşa a murit mulţi ostaşi români şi a rămas osemintele pe pământ bulgăresc. Aşa istorisea ostaşi veniţi din această campanie, când aveam eu deabia 9 ani în luna august 1913. Ascultam la poveştirea şi a tânărului ostaşi fost în Bulgaria Mihai I. Gore din satul nostru Cireşu care zicea că în aceasta campanie se afla Doctori evrei care făcea aceste crime din ură şi din răutate. Chiar deşi mulţi ostaşi ar fi putut scăpa, însă aceşti doctori da ordin să fie arşi. Boala nu era alt ceva decât diarie, provenită din fructe, schimbare de aer şi apă caldă. De glonţ na murit nimeni.

   În cinstea şi ca drept reconoştintă şi amintire a ostaşilor căzuţi pe pământul bugaresc, duşi pentru a face pace, li sa ridicat o cruce în punctul numit câmpu sandi satu Cireşu aşezată în zona şoseli spre răsărit, în dreptul şoseli ce pleaca spre dialu ulmului şi Turceşti. Adică şoseaua Cireşu Tureceşti. Crucea este de piatră înaltă peste 2 m. Pe braţele cruci în dreapta şi în stânga sunt scluptaţi 2 dorobanţi. Aşa se numea pe acele timpuri ostaşi "dorobanţi".

   Din nişte întâmplări politice în anul 1940 pela 29 iunie, Bulgari ne răpesc cele 2 judeţe (cadrelaterul).

    Aceasta este istoria cu campania ostaşilor Români pe teritoriul Bulgar 1913. Auzită de la ostaşi şi explicată mai bine de Mihai I. Gore satul Cireşu.

  Scrisă de Barbu Dumitru din satul Cireşu, com Stroeşti, Jud Vâlcea. Scrisă dupe alte note mai vechi azi 28 dec 1978.

Act de vanzare şi cumparare

Judecătoria Horezu Vâlcea făcut 20. XII. 1939.

Constantin Ungureanu vânzător şi Barbu St. Dumitru cumpărător din com Pojogi Jud Vâlcea.

Constantin A. Ungureanu vânzător com Turceşti Vâlcea.

Poezie

Atunci o luarăm mai jos

Pe undeal frumos

şi alergarăm

De vânarăm

Ceru cu stelele

câmpul cu florile

Dealurile cu podgorile

Vâlcelele cu viorelele

şi satele cu fetele

  III

Când bate soarele în deseară

Eşirăm la drumul cel mare

 şi dederăm de o urmă de fiară

Stătu toată oastea în mirare

Uni ziseră că e urmă de zână

Să fie împăratului cunună

Aşa se găsiră

Alţi vânători

Mai cunoscători

şi ziseră că e urmă de căprioară

Să fie împăratului soţioară

Dar unul cel mare

Cu grija n spinare

Călare pe un cal

Ca un ducipal

Se ridică n scări

Se umflă n nări

şi facu ochi roată

Peste oştirea toată

şi când încoace priviri

Aicea zări

O floricică frumoasă

şi drăgăstoasă

şi văzând că nu n floreşte

Nici nu rodeşte

Nici locul nui prieşte

Ci mai mult se ofileşte

Ne trimise pe noi şase lipani

Călări pe şase jugani

Cu coamele cănite

Cu franele zugrăvite

Cu unghile costorite

şi cu coadele împletite

Ca cu toţi să pornim

şi la curţile D-tra să venim

Ca floricica să-o luăm

şi la împăratu so ducem

  IV

Pornirăm şi venirăm

Pe faţa pământului

Pe aburi vânturilor

Bând şi Chiuind

Din pistoale trăznind

Cai în curând

Pe nări flăcări vărsând

şi din unghi scăpărând

Până am sosit

 şi am găsit

Acum ori floricica să neo da-ţi

Ori de nu de noi nu scăpaţi

Caci am venit cu târnăcoape de argint

Să scoatem floricica din pământ

So scoatem cu rădăcină

So sădim la împărat în grădină

Ca acolo să nflorească

Să rodească

Locul săi primească

Şi să nuse ofilească

   V

Dacă Dtră socri mari

Ne credeţi niscai tâlhari

Avem şi firman cu peceţie

de la împăraţie

Cine ştie carte latinească

Să vie să nil citească

Iar cine nu ştie

Să nu vie

Ci ca de foc să se păzească

Să ne aduceţi socri mari

Oameni cărturari

Vreun popă cu barba deasă

Să ne citească cartea aleasă

Să nu fie cu barba cănită

Să rămâie cartea ne citită

Ori vre unul cu barba rară

Să ne ţie până nseară

Ci unu cu barba ca fusu

Să ne dea curând răspunsu

Răspunsul nostru este

Şase pahare cu vin

Şase mahrame de in

De care se găsesc pe aici

Cusute cu fluturi şi arnici

Fie şi cu strămătură

Numai să fie cu voe bună

Să fie şi de mătase

Numai să fie de aici din casă

Dela cinstita mireasă

Să nu fie de la vecine

Să păţim vreo ruşine

Că atunci va fi ne cinstea noastră

De ocară dumneavoastră

    VI

Socri mari ascultaţi

şi n urechi băgaţi

Când va da soarele în deseară

Mare oaste vă împresoară

Dacă naţi avea bucate deajuns

Să aveţi butie cu vin

Cară cu fân

Boi graşi clăponaşi

Vaci lăptoase

18 apr 1980  stingerea convenţiei dintre

Barbu Dumitru şi Ana I. Bundea. Care comvenţie arăta că Barbu Dumitru da voe Ani Bundea să treacă la proprietatea ei pe proprietatea lui Barbu Dumitru. Iar Ana Bundea ca să fie mai sigură şi convenţia mai întărită îi da lui Barbu Dumitru un teren de pământ socotit acoperirea pe jumătate a drumului la lungimea de 122 m cu lăţimea de 3 m. Acest teren din comvenţie cu acest drum se afla în punctul "Boalda mică". Şi tot odată Barbu Dumitru şi cu Ana Bundea se-n vecinesc cu proprietăţile. Mai arăta în convenţie că nare voe să treacă nimeni din streini decât Barbu Dumitru şi moştenitori lui şi Ana Bundea şi moştenitori ei. Alţi săteni şi streini n-au voe să treacă pe acest drum nici cu picioarele nici cu vite nici cu caru. Dacă îndraznesc va fi da-ţi în judecată. Această comvenţie sa făcut la cererea Ani Bundea către Barbu Dumitru fiindcă Ana navea drum de eşire la drumul principal. Mai arăta convenţia că la caz că Ana şi urmaşi ei va face stricăciuni în dreapata şi în stânga drumului în proprietatea lui Barbu Dumitru să fie obligaţi a despăgubi pe om şi de nu vror va fi da-ţi în judecată. Mai arăta comvenţia că la caz că sar ivi nemulţumiri şi supărări şi neplăceri în legătură cu această comvenţie atunci va trece fie care la pământul lor. Iar comvenţia va rămâne nulă. Atunci comvenţia se stinge. Unde întradevăr că Barbu Dumitru a fost certat şi învinuit. Chear de Ana Bundea zicândui că Barbu Dumitru ia mâncat cu vitele ovăscul şi iarba după drum că ia nu sa folosit cu nimic după drum. Şi alţi vecini îl certa pe Barbu că Î Socoleşti şi că Dorina arătând diferite minciuni. Iar Ana vinde fânul lui Dumitru Pişu în 2-3 ani şi acesta în loc să treacă cu carăle cu fân pe drum a trecut cu carăle prin fânul lui Barbu unde sa topit o suma de fân. La fel şi Ana când transporta cu carăle bunurile dupe proprietatea ei în loc să respecte drumul comvenţional trecea şi ia cu carăle ei tot peste proprietatea lui Barbu jucândui fânul şi locul. Barbu Dumitru văzând aceste învinuiri, minciuni şi infracţiuni a spus Ani Bundea faţă cu Ioana C. Nichita, Elena Vica Sântoiu, Mariana C. Rădulescu şi Ciutacu Constantin era la săpat la Ciutacu în valea Boaldei în ziua de 17 apr 1980.

  La fel iam zis Ani să-şi ia pământul cel dedese pentru drum şi să cosească fânul de faţă cu Niţa ţiganca, când prăşea porumbi în coastă în Boalda, unde eu iam spus că eu nu mai ţiu de Comvenţie, eu ţiu de pământul meu, şi tu să ţi de pământul tău.

   Unde să stins şi sa anulat comvenţia după ziua de 17 Aprilie 1980. Ana Bundea a intrat în posesia terenului ei unde a vândut şi fânul lui Nicolae Vlădoianu la dus cu caru acas cu Nina lu Ionel Gheorghiş.

şi ajuns acasă deabia am trecut pârleazu în grădina casei şi curte şi mam pomenit cu pietri date de el să-mii spargă capu ce a însemnat că eu am fost urmărit şi pândit de el pe traseul de la magazin până acas cu cuţitul şi cu traista cu pietri ca să ma omoare Însă dacă a văzut că eu am însoţitor na îndrăznit totuş când vede că însoţitorul mă părăseşte atunci sa pus cu pietri să mă omoare acas la mine unde a văzut şi auzit şi Nicu la dicăţ se păzească.

Să ne aduceţi socri mari

              GURU BARBU SIMION