PASTEL ÎNCÂLCIT
( COPIE DUPĂ DALI)
Hotărât
azi intru în cuadratura cercului
Şi
las la uşă şuşonii mei uzaţi
Pe
latura din stânga mai bat un cui
Şi-n
el pun pantalonii cei pătraţi.
Mi-e
frică ca-m nimerit într-un Dali
Iar
în cerc încerc să mă închid ermetic
Pătratul
îl măsor să-l tai apoi felii
Pe latura de sud mă gândesc ermetic.
Tot
cotrobăind pe latura rotundă
Am
dat întâmplător de Pi
Ce
emitea în univers pe frecvenţa nudă
Unde
secundă de secundă scoate copii.
În
acest pi se află o întreagă tragedie
Ce
naşte oameni ce nu-s trecuţi în act
Iar
statu-i caută în documente pe la primărie
Cu
cercul să nu facă nici un pact.
Când
pi-ul a făcut o duzină de mameluci
Pătratul
i-a aranjat într-o trupă de trei/patru
Şi
îi trimite-n luptă pe văi şi pe lunci
Să
scoată din ei untul şi tartru.
Un
cărăbuş cu ţepi în loc de picioare
Când
dimineaţa ajunge la apus de soare
Trece
deşertul prin nisip şi dogoare
Iar
timpul din pătrat începe să se măsoare.
Un
obuz obtuz face bum la o margine de drum
Şi
sperie ortacii din piaţă ce fac ordine în viaţă
Cu
ciomege şi bâte fac societatea scrum
Iar
la sfârşit Iliescu le dă bere la ghiaţă.
Când
dimineaţa vin pilot acasă
Pompierii
mă ajută să intru pe o scară
Fică-mea
mă bagă-n geamantan carcasă
Iar
nevasta mă face de ocară.
Pătratul
din cerc tras de iţe
Şi
făcut sandvişuri în feli
Până
se vinde oamenii fac mari fiţe
Şi
spun tot felul de aiureli.
Cuadratura
cercului l-a născut pe Pi
Ce
după virgulă sunt numere de om
Ce
trebuie văzute la început a fi copii
Şi
astfel genealogic universal e ca un pom.
Îmi
storc creierii de zor în zori
Până
la prânz când beau cafeaua
Să
aflu secretul facerii de nori
Şi-apoi
să dau cu ploaie sau cu neaua.
Scrisă pe 12.11.2013, la Carpatica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu