Lui
Mădă(Lina)
Îmi plâng de milă şi de ciudă la mormânt
M-au îngropat de tânăr şi de viu
N-am vrut să mă bage în pământ
Iar de cavou nici nu am vrut să ştiu.
La câtă carte am studiat şi am învăţat
Şi prin câte ţări am golănit
Trebuiau cu papuci de aur să mă fi încălţat
Şi-ntr-o
statuie-n centru să mă fi zidit.
N-au vrut să-mi împlinească această rugăminte
Aveam prea mulţi care să dea cu piatra
Şi mulţi de oftică aveau să intre în
morminte
Căci eu aveam fructe iar ei plini de cenuşă ca şi vatra.
Dar cea care mi-a dat cea mai tare lovitură
A fost o curcă ce se cloncăne Brănescu Mădălina
Căci ea avea atâta carte... nu ca mine o biată murătură
Şi că era din ţara cea aleasă şi nu una ca ţaţa Lina.
Şi ca Barbu să fie doborât şi tare şi complet
Să-l dea afară din bancă că studii nu avea
S-a aliat cu una din Ştefan cel Mare şi-au făcut cuplet
Şi-au decretat că Barbu banca nu
o prea păzea.
Că asta din Ştefan cel Mare se dădea o directoare
Cu aceleaşi studii şi suflet cu care
Lina se mândrea
Şi că pe diplome euro au dat şi când o spui le doare
Doar că Lina mai e şi femeia şnur şi ţeapănă ca o undrea.
Când Sandu Adi a plecat din bancă că director nu
l-au pus
În locul lui ţaţa Lina a rămas fără vreun merit
Şi-atâta ură faţă de Barbu avea că în acel moment
i-a spus:
“Ai rămas cu mine paznic” şi te fac eu să fi în bancă cel mai smerit.
Şi ca să nu fiu rău cu această papaiaţă
Să-mi arate cât de mult a studiat şi are carte
Să-mi răspundă-n versuri dacă poate în astă viaţă
Şi să recunoască că doar minciuna şi adevărul ne desparte.
Scrisă de Ec. Barbu
Simion, omul cu mopul în Excarpatica
pe data de 18.09.2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu