ACASÂ
Mă scol cu gândul în grădină
Mi-aşez
fundul la un foc cu jar
Şi-mi beau cafeaua la hodină
Înjur un cal ca un birjar
O păsărică îmi cântă pe la geam
Se-aşează umbrele sub meri
În tihnă un
pahar de ţuică îl sorbeam
Şi-mi aminteam din faptele de ieri.
Apare un vecin în bătătură
Să-mi ceară un nu ştiu ce
ŞI tot vorbeşte şI tot îI dă din gură
De ciudă-njură fetele-I uituce.
Ne aşezăm ca doi bătrâni
La un pahar de bârfă socială
Pe uliţă mai
latră nişte câini
ŞI mă feresc de la vecin să nu iau boală
De multe ori mă cred bătrân
Dar treburile nu-mi dau pace
Cu greu iau coasa şI mă duc la fân.
ŞI soarele de prânz încet mă coace.
Când oboist cu pielea arsă
Şi-un foc cumplit ce-l simpt în gură
Mă-ntind plăcut la umbra deasă
ŞI somnu-ncet încet mă fură.
ŞI cănd aproape de amiezi
Trezit de de zumzet de bondari
ŞI de miros de fân cosit de prin livezi
Cu ciudă vezi,
au mai rămas de coasă vreo doi ari
Din traistă scoţI palincă şI merinde
Să tai feli din caşcaval din turtă şI din ceapă
Cu poftă mare te
serveşti ce pe prosop se-ntinde
ŞI la sfârşit te răcoreşti cu un ulcior de apă.
Cum soarele ce dă-n amiază
Te arde pe spinarea arămie
Pe oi le-aduce în călbează
Iar vacile decad în plină anemie.
Sub nuc pe umbra de sub coastă
Bat sistematic, încet gura de la coasă
Încovoiat de oboseală, muncă şI sudoare
Simpt acum şI lipsa
de vigoare.
04.04.2013 S. Barbu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu