Cel de lângă tine…
Era-ntr-o zi aproape către prânz
Când îmi pătrunse-n
casă un sărman
Nebărbierit,
slăbuţ, călare pe un mânz,
Cu zâmbetul pe buze, cu pâr cârlionţat, bălan.
Cu ochii blânzi şI faţa-I oboistă
Avea o voce dulce cu glas încet, şoptit
El radia în jur o pace liniştită,
ŞI de la gât la glezne avea cămaşe de in topit.
Cu pas doml, tăcut,
alunecă-n odaie,
Cununa lui de plete un soare asfinţit,
Din ochii lui ca marea pornea în jur văpaie
ŞI sufletu-I curat părea acum sfinţit.
S-a aşezat încet,
pe laviţa curată
Cu mâna sprijinită-ntr-un
toiag,
Cu faţa ce cu
blândeţe se-arată
Cu înţelepciune
ce emană de la un biet moşneag.
Avea cămaşa prăfuită şI glasul stins şI oboist de foame
Şi-am pus pe masă mămăligă rece şI legume,
Şi-o farfurie plină de zarzavat şI poame,
Cu inima curată culese
de prin lume.
Am stat smeriţI la masă şi-am binecuvântat bucate
ŞI prin minune puţinul a devenit bogat,
Ne-am săturat
complet mâncând cu poftă şI din toate,
La urmă cu vin
de viţă nobilă ne-am delectat.
Pe seară cu
sufletul curat am adormit complet
Pe aşternutul
moale uşor ne-am hodinit,
Iar dimineaţa la
sculare, străinul ne-a mulţumit din suflet,
Şi-apoi plecă domol pe a sa cărare mergând în infinit.
Apoi am stat şi-am gândit
cine-a intrat în casă,
Să fi fost străin sau cunoscut era mai greu de spus,
Dar sigur este că cel
primit la a ta masă
Este aproapele de lângă tine, este însuşI Domn’ Iisus !
Scrisă de Barbu Simion
La
carpatica, omul cu mopul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu