Din zodia împerecherii noastre
A apărut un ăsta mic
Pe ţărmul mărilor albastre
Fierbea la soare-n alambic.
DeşI mai mic ca un limbric
Se
zvârcolea în libertate
În marea lui cât un ibric
Era constrâns să stea pe
spate.
Adesea mai ieşea la
suprafaţă
ŞI respira mai greu pe nas
Tot timpul îI dădeam câte-o
povaţă
Să stea la umbră sub catarg pe vas.
Nu învăţase încă să înoate
ŞI se ducea ca un topor la fund
ŞI tot gândea că nu se poate
Că era mai lat şI că era mai scund
ŞI când avea trei luni de viaţă
L-am scos afară din
ocean
Să poată încercărilor să facă faţă
Să ardă-năbuşit ca un cocean.
ŞI îI plăcea să zacă-n soare
Să-adoarmă sub un cer topit
Bronzat pe spate şi-ntre
picioare
ŞI că era tot timpul mai pilit.
Era un mormoloc cu faţă multă
ŞI o şuviţă de la părul lui
Era tot timpul mai zburlită
ŞI că-l făcea cu ochii albăstrui.
Scrisă de Barbu Simion
La
Carpatica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu