Iisus a coborât din rai
Unde avea căsuţa Sa de veci
Era acuma în luna Mai
Sau într-una din lunile mai reci.
El a venit cu vorba aleasă
Cu belşug, cu
pace, cu iubire
Dar şI cu
sabie şI cu pedeapsă
Pentru întreaga omenire.
Evreii spun că s-a născut
În ţara lor
de Dumnezeu “aleasă”
Se ştie totuşI că a crescut
Într-un ţinut ce
El îI zice casă.
Erau popoare ce-l iubeau
Şi-I respectau voinţa
Evreii mai tot timpu-L respingeau
Şi-şI lepădaseră credinţa.
Cu Dumenzeu ei se mândreau
Că sus pe munte Moise ar fi înţeles
De la cafeaua ce împreună beau
Evreii ar fi devenit cumva “poporul cel
ales”
Cum în Egipt cu intenţii rele au intrat
La început fiind doar un evreu intrus
Ca în final evreii systematic i-a tot furat
ŞI au fugit după ce ţara le-au distrus.
A trebuit ca Domnul să trimită zece urgii
Peste evreii cei fără de suflet şI haini
Şi-a despicat chiar marea să poată ei fugii
Să distrugă şI alte neamuri de creştini.
Familia în care s-a născut Iisus
A fost înştiinţată cu mult mai îainte
Că vor avea un prunc de
Dumnezeu adus
ŞI că acesta va fi din lumea celor sfinte.
La miezul nopţii când
Iisus pe lume a venit
La capul Lui trei regi au fost primiţi
Cu aur, smirnă şI tămâie L-au dăruit
ŞI de o stea din cer au fost călăuziţi.
Tot regii cu familia Lui au ales
Când Iisus copilul tânăr va devein
Să fie dus în ţara unde yoginii s-au înţeles
Să-I dea puteri oculte cu
care minuni va împlini.
Când toate forţele
benefice din cer
Prin yoga le-a făcut să meargă
ToţI oamenii îl considerau ca înger
Ce făcea
minuni prin lumea-ntreagă.
Mulţimi de
oameni îl aşteptau pe munte
MulţI alţii printre măslini să-I tot aduni
Atât cei tineri cât şI cei cu frunţI cărunte
Rămâneau uimiţI când Iisus făcea minuni.
Mulţimi de
jidani îl criticau cu ură pe Iisus
ŞI în derâdere îl luau când făcea
minuni
ŞI apoi aflând că Tatăl lui era de sus
În batjocură, din
spini, din ţepi îI tot puneau cununi.
Cei doisprezece Apostoli erau uimiţi
De cum mulţimile
vorbeau cu El
Pentru toţI avea
vorbe cuminţi
Iar pe bolnavi îI vindeca de fel.
Prin modestia Lui El le spunea
Că Tatăl din cer îI vindecase
ŞI chiar omul prin credinţa ce avea
Că Iisus doar puţin îI ajutase.
Scrisă de Guru Barbu Simion
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu