MITU LUI CIOCU - VIAŢA SATULUI - CAIET 1

            

Caietul Nr. 1

 Viaţa oamenilor în vechile timpuri. În satul nostru Cireşu viaţa oamenilor a fost grea, aşa ne spunea bătrâni noştri: bătrânul Ciocu Dinei, bătrânul Stănică Muraru, bătrânul Ilie Popa, zis şi Ghioroman. Şi bătrânul Preot Marin Ursescu. Ciocu născut 1849. Stănică 1850, Ilie 1860. Popa născut 1849. Precum şi alţi bătrâni, care ne spunea despre timpurile turcului şi grecilor, şi chiar şi boeri pământeni. Din cauza acestor cutropitori, ţara ajunsese săracă şi oamenii români era obligaţi să dea capi turcului, şi vite şi oi, şi grâu şi porumb, şi din toate, precum şi miere. Dările era strânsă fără nici o regulă sau lege, se strângea după placul servitorilor acestora. Atunci în acele timpuri nu avea nimeni nici o milă. Omul dacă navea de unde plăti, era luat şi pus la chinuri, fie în Groş, sau în lanţuri, sau pus la fum de ardei, sau spânzurat şi alte multe chinuri. Însă cel din urmă rezultat era trecerea sau luarea în robie a familiilor şi muncea la boeri greci ca robi obligaţi şi la fel şi la boeri români. Din cauza acestor timpuri de viaţă grea şi amară, şi fără nici o milă lumea murea de mizerie fiindcă ei locuia pe pământurile boerilor cu casele care le avea făcute uni de lemn foarte rele şi mici sau de nuele lipite cu pământ sau bordeie în pământ. Aşa de pildă după cum auzim de numele localităţi din satul nostru "Valea bordeelor". Acolo s-a găsit dimineaţa mai multe famili morţi în bordeie iar cei care avusese norocul să scape vii au fărâmat bordeele pe ei că să fie şi ei înmormântaţi. Atunci boalele caÎ ciuma, holera, friguri şi tuberculoza care domnea şi cădea pe lume din cauza mizeriei lipsei de îmbrăcăminte şi de hrană şi muncă fără măsură la moşieri, la boeri, la nobili. În satul nostru a durat această viaţă de pe la 1750 până după moartea bogătaşului boer Dumitru Dragu 1922 iar în Pojogi după marea expropriere a mari moşi a vechilor greci mari moşieri la ani după războiul mondial 1916-1918. Moşia grecului Surdoi. La acest moşier Surdoi care avea conacul tot în satul Pojogi unde ţărani din satul Pojogi împinşi fiind de greul vieţi şi apăsaţi şi exploataţi până la sânge de acest moşier care în primăvara anului 1907 s-au răsculat asupra bogătaşului cerând dreptate şi pământ, dar nu a fost răuşită dorinţa răsculaţilor fiindcă moşierul a cerut guvernului din acea vreme armată care a şi venit şi a fost mulţi ţărani prinşi bătuţi schingiuiţi şi închişi iar doi săteni au fost împuşcaţi în acea zi pe loc Calea Gheorghe şi Stănescu Gheorghe iar ceilalţi săteni care din nenorocire au fost prinşi după cum mai sus am spus şi bătuţi şi torturaţi au murit la câte 3 luni la 6 luni la câte un an s a m departe. În timpurile acestea despre care istorisim şi mai vechi timpuri, a început a se ivi haiducismul care avea de scop a distruge conacele de bei turci şi de greci şi chiar bogătaşi români lunâdu-le bani stânşi din sudoarea robilor şi supuşilor ţărani. Cu bani luaţi de la aceştia haiduci îi împărţea la săraci, orfani şi văduve, Dar încet încet a pierit şi aceste bande de Haiduci prin faptul că era urmăriţi de poterile de arnăuţi, adică ostaşi greci. Haiduci prinşi era împuşcaţi, sau duşi la închisori unde murea acolo fără să mai vădă lumina soarelui. Tot odată cu Haiducismul s-a mai răsculat Tudor Vladimirescu cu panduri săi tot contra grecilor dar na răuşit nici el fiindcă a fost vândut de un bulgar Sava şi prins prin minciuni la Targovişte şi omorât de eterişti mişeleşte din ordinul Comandantului eteriştilor Alexandru Ipsilantie şi a fost aruncat într-o fântână. Acestea s-a întâmplat în anul 1821.

Domnul Alexandru Ioan Cuza.

Acesta văzând viaţa mizerabilă a ţăranilor a luptat pentru unirea principatelor şi a face legea agrară pentru a putea să exproprieze din moşiile moşierilor şi ale mănăstirilor care fapt acest lucru s-a făcut şi în satul nostru. Ţărani din satul nostru a primit pământ egal cu puterea de munca. Cei cu boi a primit de la 12 la 16 pogoane cei cu mâni de lucru şi mai mulţi în familie primea sub 10 pogoane adică de la 8 la 10 pogoane iar pălmaşi adică cei mai de jos oameni care navea decât palmele şi sapa primea 4 pogoane. Acest lucru s-a făcut în anul 1864.

    Din această expropriere oameni a început a merge mai înspre bine. Uni a ajuns chiar înstăriţi. În satul nostru a fost expropriat şi dat la ţărani din pământul boerilor Boalda, Glodu, Lunca, Măgura, iar restul din sat a rămas tot la boeri Goleşti şi Iancoveşti. În acel timp aceşti boeri a gonit pe ţărani care rămăseseră încă cu bordeele sau căsuţele pe pământul lor fărămândule şi gonindu-i după pământul lor la noul pământ cel primise ţărani. A fost greu pentru ţărani aceştia care a plecat cu mânile în sân la pământul primit să se ducă doar pe iarba verde.

   Iar ţărani aflaţi pe pământul expropiat aceia a dus-o bine fiindcă a rămas ne supăraţi de nimeni, gospodăriile lor na fost dărâmate. Numai ţărani care a locuit pe locurile unde şi azi a rămas denumirile caÎ Manciu, Begu, Nicuţoaia, Popa Radu, Pietroasa, Dinuţ, Băcan, Călugăr, familia Găineşti, Drăgan şi alte famili care încă nu le-am putut ţine minte. Cum mai sunt şi în partea de răsărit familia Teiuşi, Barhoti, Creaţa s m d.

           Viaţa omului şi cum trăiau

  În timpurile acelea aveau căsuţe mici şi cei mai mulţi bordeie uşe avea dintr-un capac întreg o făcea cu ţâţâni şi o aşeza cu o ţâţână în talpa de jos şi cu alta în legătura de sus î uşile era groase şi grele când umbla pe iele scârţâia de se auzea în depărtare. În micul geam punea în loc de geam beşica de porc. Pentru lumina în casă era ciob de strachină cu untură sau său cu feştilă. Din cauza arderi în casă untură sau său se producea un miros neplăcut. Căsuţele era mici şi scunde pe uşe se intra aplecat. Ca paturi avea 4 ţăruşi de lemn bătuţi în pământ şi stinghi şi care avea blane punea blane pe aceste stinghi care nu făcea gratie de nuele sau nu avea nici deaia şi se mulţumea să doarmă pe jos. Haine avea din lână de oi şi punea şi cânepă de făcea cergă de pus în pat sau pe jos când se culca. Femeile ţesa mai mult lucruri de cânepă şi din lână, dar nu ţesa în case că nu era loc cu războiu în bordeie, ci aveau nişte gropi pe locuri alese mai pe piscuri unde nu putea apa şi umezeala să stea, gropile era făcute aşa fel să aibă războiul loc şi femeia să ţese cu foc acolo când era mai frig. Aceste gropi pentru ţesut se numea argele. Din mâncare oameni trăiau rău fiindcă munca ce o făcea o ducea la curţile boereşti la marile pătule şi magazi ce le avea boeri. În casă la oameni domnea mizeria. Stelniţa, păduchele şi pureci şi râia. Mai era lumea secerată şi de boale ca tuberculoza, friguri, lungoare, şi alte boale care nu le cunoştea nimeni. Pe acele timpuri nu era spitale nici Dispensare nu era doctori nici doctorii. Nu era şcoli nu era oameni cu ştinţa puterea era în mâna boerilor numai ei da copii lor la şcoli. Şcoli se afla la oraşe şi în străinătate. Într-un cuvânt, omenirea de jos era foarte întunecată era conduşi de nobili, de preoţi, şi de boeri, aşa după placul lor. Boeri Iancoveşti şi boeri Goleşti care avea conacele în satul nostru unde azi se află biserica Cuvioasa Paraschiva din satul Cireşu. Aceşti boeri avea puterea chiar a morţii mulţi a murit bătuţi sau torturaţi de aceşti Boeri. Aceştia avea în curte un ţigan care le era credincios şi mai era socotit şi ca călău el bătea el spânzura el lega. Fiindcă era foarte puternic şi robust. Dacă se întâmpla să treacă vreun om pe drum fiindcă şuşa pe acel timp nu era, şuşaua s-a făcut pe la ani 1895-1900 şi era drum, şi omul trecea şi nu lua căciula din cap să meargă cu capul gol 2-3 sute m. era luat de ţiganul călău care se numea Gheorghe şi adus la curte şi bătut cu biciul până la sânge. Tineri care le venea timpul să se căsătorească erea obligaţi ca sara după nuntă adică Duminica seara nu avea voe să se culce cu mireasa, ci mireasa era dusă de ginere la boeri şi luni dimineaţa şi-o lua ginerele de la boer. La fel femeile tinere era chemate adesea la curţile boereşti spre a fi necinstite şi pângărite de boeri şi de toţi servitori lor. Pentru aceste nedreptăţi şi nelegiuiri oameni cu familiile lor plecau unde nici ei nu ştiau. Mulţi pribegind prin lume s-a sfârşit de goliciune şi foame alţi a găsit mai bine, alţi mai rău, aşa că pentru acestea toate nu putea să se înmulţescă omenirea nici să progreseze.

             Scopul Boerilor vechi.

  Scopul boerilor era ca lumea să nu se înmulţescă să nu ştie să nu vadă. Îi ţinea boeri fără şcoli îi ţinea în frâu, dacă din pronia lui Dumnezeu era vreun om înzestrat cu pricepere şi ar fi vrut să creeze vreun progres fie prin ştinţe şcolare fie prin agricultură sau alte profesi ca comerţ şi altele acest om era urmărit şi omorât sau gonit de nu se mai auzea de el.

   Un morar care era la moara boerilor Iancoveşti lua şi el câte un căpeţ de mălai din când în când să ducă acas la familie. A fost pârât la boeri şi boeri a dat ordin să fie legat de stâlp şi bătut şi lăsat acolo legat în pielea goala şi era în toiul veri. Acolo legat era mâncat de tăuni de ţânţari şi de viespi. Un servitor din marea curte boerească care s-a găsit mai cu milă s-a dus cu un frunzar să-l apere de înţepătoarele acelea. Dar bietul murar istovit de această pedeapsă spune prietenului său, mă nu dudui goangele de pe mine, că dacă pleacă acestea sătule, vin altele flămânde, şi mă mai înţeapă şi acelea şi mă sug atunci am să mor. Ce so fi mai întâmplat cu acest nu pot şti atât ştiu de la bătrânul Stănică.

Săteni şi sătencele munceau la muncile agricole pe câmp. Însă femeile avea şi copi mici cu ele seara era nevoite să lase copi pe undeva în paza vreunui copil sau fată mai în vârstă ca să nu apară la curte cu copii fiindcă nu le mai punea ziua la socoteală zicând şi motivând că ea a stătut de copi şi na muncit.

   Boerul Dumitru Dragu zis şi Ciobănete

   Acest boer a trăit în perioada anilor 1870-1922 această perioadă de timp este timpul care l-a trăit în sat la noi însă el este născut mai dinainte prin ţinuturile Horezului şi venit la noi şi căsătorit cu fata din familia Motoeştilor din satul Stroeşti, şi de tânăr cum era el şi fără bani, s-a dus în satul Cernişoara la un Bancher şi s-a împrumutat de bani, încât cu aceşti bani prin dibăcia lui de negustorie cu prune, cu ţuică, şi cu vite, a făcut câştiguri mari de bani s-a dus să ducă bani la bancheriul cu numele de Hap, acest Hap la întrebat, să-mi spui Dumitre cât ai câştigat la bani mei. Dumitru Dragu a spus drept. Atunci Hap când vede că Dragu este om cu mână de fier şi om de viaţă şi ia spus drept. Hap zice Dumitre să fi sănătos ţine-ţi şi bani care iai luat de la mine şi fă treaba înainte cu ei că văd că eşti om de ispravă.

   Boerul Dumitru Dragu văzând că a fost dăruit cu atâta sumă de bani de către acest Hap, s-a încurajat şi mai tare, şi a mers mai departe cu negustoria folosindu-se de nepriceperea şi prostia înjosită a oamenilor care îşi începuseră a arăta o supunere tânărului negustor făcându-i sărutări de mâni. Boerul nostru exploata pe săraci luându-le bunurile cu preţuri de nimic. El a făcut sume mari încât a cumpârat o moşie de 600 pogoane de pământ de la un moştenitor urmaş de-ai boerului Iancovescu. Acum Dumitru Dragu se afla boer mare şi moşier. A făcut casă, pătule, magazi, şi moara pe apa Cerni cu doi lergători. Pe moşie avea vitele lui între 2-3 sute de mânzaţi câte 2-3 sute vaci cu lapte avea boi de jug 2-3 perechi, şi plugari. Avea turma de porci, păsări de toate soiurileÎ curci, gâşte, raţe şi găini. Vie mare, pometuri de pruni. Pe moşie avea învoitori. Satul adică oameni din sat mergea la el şi învoia vitele cu contract pe un an de zile, cu 5 zile de vita pe un an, şi o zi de oaie pe un an. Oameni era obligaţi să-i facă toate muncile de care era nevoie ca munci la tăiat lemne pentru trebuinţe la curte, la arături, şi semănat, la prăşit, la copăit, la cosit, strâns şi grămădit în clăi uriaşe, scuturatul şi adunatul prunelor. Oameni la ei greu scăpa ca să facă şi la ei treabă. Dacă care-va nu putea să meargă la clacă la boer, boerul trimitea argaţi lui şi lua vitele după izlazul de păşunat şi le ducea în curtea boerească şi acolo omul era judecat de boer după placul lui. Era timpuri care omul aproape nu putea să mai facă treabă la el acas. Când era timp bun omul trebuia să se ducă la boer. Când să facă şi la el treabă ori ploua ori ningea sau era împresurat de alte datori ca şosea sau alte munci de folos obştesc.

 Săteni naveau unde să se ducă cu vitele decât la moşia boerului. Uni săteni care era mai înstăriţi avea ei păşunat pentru vitele lor. Dar acei dacă era prinşi că a greşit că a călcat pe moşia boerească erea globiţi aspru şi chiar bătuţi, aceşti oameni care putea trăi pe contul lor propiu n-avea ce căuta pe drumul care pleacă din şosea de la biserica nouă spre groş. Nici pe cel de la spre Nicuţoaia nici care merge pe Begu, Sucheloaia, spre maluri. Aşa era oameni care nu era învăţaţi navea ce căuta pe aceste drumuri şi nici pe moşie şi nici la pădure. La păduri avea paznici şi săteni care vrea să ia lemne se învoia cu boeru fie cu luna, sau cu anu, la lună făcea o zi clacă şi la un an 12 zile. Însă învoitorul navea voe să aibe topor în pădure că boeru îi învoia numai la uscături cu braţu, nu la lemne verzi. Săteni învoitori puneau şi porumb pe moşia boerească plătind 12 lei la pogon, sau în dijma la întreială. Boerul o parte omul 2. Mai era şi la cincială. Boeru 2 părţi şi omu 3 părţi. Alţi boeri avea îndrăzneală să ia jumate.

   Acest mare boer Ciobănete avea slugi în curte, uni grăjdari la cai, uni la câmp pentru muncile agricole. Murar, pădurar, porcar, văcari la 2-3 sute vite care le cumpăra de mici le creştea şi le vindea la Răureni. Apoi femei de casă şi de curte cu servicele ca bucătărese, spălătorese, şi cu păsările.

    Boerul Dumitru Dragu a născut şi a crescut cu soţia sa Maria 8 copii şi ia dat la şcoli şi a ieşit oameni mari. În aceşti 8 a fost 6 băieţi şi 2 fete. Aceşti sunt băeţiÎ Costandin, Gheorghe, Ştefan, Victor, Toma, Solomon. Şi fete Aurica şi Verginica. Constantin Dragu General. Gh. Dragu General, Ştefan Dragu, Doctor, Victor Dragu, Doctor, Toma Dragu Avocat, Solomon Dragu avocat. Aurica şi Verginica ajunse foarte bine prin soţi lor cu averi.

Constantin Dragu şi Gh. Dragu, plecaţi căsătoriţi nu le cunosc nici soţiile şi nici copii. Ştefan Dragu căsătorit cu Matilda nemţoaica din Bavaria Germania a făcut casă mare tip german-sanatoriu fiindcă era doctor. Casa este făcută pe moşia lor prin ani 1908-1910. Ştefan cu Matilda lui a născut un băiat şi o fată băiatului ia pus numele Ştefan şi fata Marieta. Dar tatăl lor Ştefan doctor cuprins de tuberculoză moare de tânăr rămânând soţia cu cei doi copi văduvă şi departe de ţara ei şi copii a rămas şi ei atinşi de această boală. Biata mama a luptat ani dea rândul săi scape. Băiatul a fost salvat care se află şi acum în viaţă şi are 68 ani la 1972 iar fata sora lui ce era de o frumuşete rară a murit prin 1924 fiind de 18 ani. Iar Matilda după ce a rămas văduvă a văzut de averea ce ia rămas după urma soţului ei la 50- 60 pogoane şi a trăit cu săteni din sat în bună prietenie adică cu cei care trăia după pământul ei. Şi moare la adânci bătrâneţi prin ani 1963 de 89 ani. Iar casa a rămas dispensar comunal cu chirie.

   Victor Dragu doctor mai mult nu cunosc.

   Toma Dragu avocat a locuit în Bucureşti str. Sapienţi nr. 8 căsătorit cu franţuzoaica.

   Solomon Dragu avocat a locuit în casa tatălui său în satul Cireşu căsătorit cu Sofica grecoaica a născut şi crescut un fiu Radu care este în viaţa şi azi. Iar Sofia soţia lui Solomon Dragu moare pe la jumătatea vieţii de o boală cancer. Iar Solomon părăseşte satul său şi pleacă ca avocat la Horezu. A făcut restul vieţii servici la judecătoria rurală Horezu ca avocat. Moare la vârsta de 69 ani 14 feb. 1957. Înmormântat lângă părinţi săi în cimitirul satului Cireşu. Uni spun că ar fi avut 70 ani.

    Acum ne întoarcem la viaţa boerului Dragu Dumitru şi soţia sa. După marile zbuciumări cu marea avere şi cu cei 6 băieţi şi două fete până ia creşte şi ai învăţa şi căsători biata soţie Maria supărată şi de soţul ei că la ia se spărgea toate dă în boală şi moare de tânără. Satul a plâns-o fiindcă era o cucoană miloasă darnică şi iubitoare de popor. Iar boeru Ciobănete era rău cu toţi şi fără milă. El a rămas văduv şi a trăit 77 de ani şi a murit în anul 1922. Acest boer avea câte 4 - 5 câini care câini rupea oameni. Oameni femeile şi copii nu putea trece pe şosea până nu se întâlnea mai mulţi. Maria I. Curtu a sărit câini pe ea a trântit-o jos în şosea şi ia mâncat armori picioarelor. Ar fi mâncat-o câini dar a fost salvată de oameni care a sărit când ea disperată striga ajutor şi ţipa. Mulţi oameni a fost bătuţi de acest boer uni a fost salvaţi de na murit de spital iar uni a murit mai târziu din bătăi.

    Muncile agricole în timpurile vechi.

MuncileÎ aratul fie ţelină fie ogor se făcea cu trei perechi de boi şi cu plug cu cormoranul şi cu trupiţa de tuci şi grindeiu de lemn roate de lemn potâng de nuia de mesteacăn. Mai târziu a ieşit plug cu trupiţa şi cormanul de fier dar tot roate şi grindei de lemn. Iar boi două perechi. Din nepricepere şi fără ştinţă săteni o ducea rău nu ştia să folosească şi să exploateze terenurile agricole. Tot o dată nici nu avea pământul lor ci muncea la boer pe pământ, ce făcea ducea la boeri, lua şi ce le da boeru, fân pentru vite la boer, lemne de foc la boer, iarbă de vite la boer, cu clacă. 5 zile de vită pe an o zi de oi pe an. Grădini de zarzavat nu avea puţini oameni care avusese norocul mai pe lângă ape sau la vreo luncă aceia mai aveau câte o putinică de varză sau de murături cei care navea căpăta la aceia, şi trăia tot în lipsă şi în sărăcie. Porumb dacă făcea navea loc de ei, grâu îl bătea cu bâta mai târziu a ieşit nişte treerători de treera grâu. Dar cele 2 roate le mâna oameni cu mânile. Oameni da vamă celui cu maşina 1 kg la 10 kg. Şi oameni şi vitele trăiau prost tocmai de aceia se întovărăşa 3 famili că să poată ara.

   Despre îmbrăcăminte.

Pentru îmbrăcăminte puneau femeile cânepa şi cu lână de oaie care avea oi. Din cânepa lucrată ţesută făcea cergi să pună pe paturi care le avea de nişte scânduri sau pe jos. Din lână făcea pături laibere şi cioareci şi femeile şube cu găitan negru pe anumite locuri pe şubi. Iar oameni punea găitan la cioareci. Cămăşi din cânepă. Oameni în cap purta căciulă de piele de miel din oile lor. Iar femeile purta pe cap cârpa de tort de cânepă în picioare opinci de piele de porc sau de piele de vacă, şi obiele de cânepă sau de lână, şi tureci, la fel şi oameni tureci obiele şi opinci. Umbla sau mai bine zis purta hainele şi rupte cârpite dar nu se sfia uni de alţi fiindcă toţi era aşa. Fetele se mărita încălţate în opinci şi tureci şi şuba de dimie şi petelce pe lângă ea. Zestre avea 2-3 căpătâie o cergă două şi dacă se nemerea vreo pătură şi o lacră făcută de rudari. Această zestre era luată de la socri aproape de un om singur lacra cu acelea în ea. Femeile purta şi ele petelce pe lângă ele.

       Despre viaţa în casa şi în curte.

În casă avea omul o laviţă adică o blană sau două unde punea urcioru sau alt vas cu apă şi strachinile acelea groasă de pământ, linguri de lemn şi ceaunul tot de pământ, avea câte o căldăruşe de aramă sau vreun cioborog de tuci. Aşa se numea locul acela laviţă unde se punea vadra cu apa. Masa de mâncat pe ea şi scaunile vechirele şi cu picioarele scurte de tot, erea greu de stat pe ele. Pentru măcinat avea câte cineva râşniţă şi acolo se ducea şi râşniţa şi făcea făină de porumb. Învârtind cu un băţ piatra de deasupra unde punea porumb cu căpri în piatră era făcut gaura iar cea de jos era fixa. Capestele unde mesteca mălaiul era făcută din lemn cu tesla. Făina de porumb o ţinea în saci de piele de viţel sau de oaie uni avea ceva ulei dintr-un ceva buştean de lemn. Focul îl avea în vatră. Vatra făcută de lespezi de piatră iar uni n-avea, lăsa focul pe pământ. La dreapta sau la stânga de foc avea câte un năclad adică o piatră lungă ca la 50-70 cm cu o grosime 12-15 cm în diametru, care servea la pusul lemnelor pe foc sta lemnele cu un cap pe foc şi altul pe acel năclad şi putea arde mult mai bine decât ar fi pluştite. Din vatră mergea fumul pe coş în sus coş făcut din nuele lipite cu pământ iar zidul era făcut din pământ sau piatră sau care ştia să facă cărămidă era de cărămidă. Soba de încălzit în cămăruţă mică şi neâncăpătoare era făcut de cărămidă chiar şi nearsă şi îi zicea sobă oarbă soba primea focul din casă de la gura care pleca din vatră. Oameni dormea în pătice ordinare şi pe jos casele făcute din bârne, sau nuele, lipite cu pământ, sau bordeie, acoperite cu nutreţ sau paie sau ferega, sau coceni sau blane de lemn cioplite asemănătoare cu şindrila.

 În curte avea de pari îngrădite nuele, care avea vite le ţinea legate sub câte un pătuiag de fân, sau coceni, când nu mai era nici aia sta în ploaie şi zăpadă. Oile la fel sau le ţinea în prispă dacă avea, alţi avea câte un căţel. Găinile prin câte un pom, sau le lua sara în casă unde era vatra. Purcelu legat la colţul casei sub streşina casei.

   Distracţia.

Oameni, femei, băieţi şi fete se distra la rarile întâlniri fie pe la vreo sărbătoare Bisericească unde se putea întâlni cu ocazia serviciului religios duminica şi sărbătoarea şi când făcea soroacele hramului. La micile petreceri la vreo căsătorie de tineri unde cânta câte un viorist cu vioara şi cu singur ţiitor tot cu vioara, şi se mai găsea câte un toboşar, sau la vreo clacă de curăţit porumb toamna şi cele mai dese întâlniri era clacă de torcărie de cânepă şi lână acolo vorbea, glumea, cânta şi juca fetele cu băieţi alte distracţi nu era.

 Viaţa economică.

Oameni atunci nu avea o viaţă economică dezvoltată din cauză că ei nu avea experienţă, sau să ştie cum să lucreze şi cum să se apere de sărăcie. Omul pe acele timpuri făcea ce le spunea ciocli care aceştia era nişte persoane socotiţi de conducerea satelor mai cu vază şi mai gospodari. Oameni era aproape scoşi cu forţa la muncile trebuitoare, şi din iconomia ce o făcea sau o căpăta prin muncile lor era luată de stăpâni pământurilor. Pentru vite, pentru porci, pentru oi, şi pentru alte ca fructe şi lucruri casnice nu se găsea negustori la neviole sătenilor ci acestea se făcea mai mult într-o formă de schimburi între oameni din sat, sau cu sate vecine. Târgurile era la depărtări mari. Şi chiar dacă săteni se ducea la depărtări să-şi vândă produsele şi vite şi oi sau vreun porc. Însă cum era atunci lumea rară, satele la depărtări mari, şi şosele nu era, drumurile rele, şi trecea prin păduri şi zăvoaie. Oameni era jefuiţi de tâlhari şi de răi făcători. Aşa că viaţa lor economică era dificilă. Bani era doar la bogătani.

    Viaţa culturală (învăţământ)

Şcoli pe timpurile vechi era numai la oraşe şi se învăţa slova chirilică. Se mai învăţa chiar şi după apariţia slovei româneşti care şcoli era înfinţate de Gh. Lazăr şi Asache şi alţi Dascăli. În satele noastre care sate avea depărtări mari de lumina de la oraşe o ducea greu. Nu ştia ce e aia carte şi cititu era greu la socotit socotea pe deşte, pe boabe de porumb s m d. Tatăl meu şi mama mea care era născuţi în anul 1881 tata, şi mama 1882. Ei nu ştia nimic ei n-a văzut ce este aceia şcoală până la ani lor 20 atunci s-a făcut o şcoală în sat mică. Prima şcoală în satul Cireşu şi cu primul învăţător venit din comuna Albeni-Gorj. Dacă vrea cineva să înveţe trebuia să se ducă pe unde se auzea de vreo şcoală sau să înveţe şi mai aproape de la vreun preot sau funcţionar. Bunicul meu Stănică muraru. Dar în registru Barbu Stan. Acest bunic născut în anul 1850 a învăţat de la Preotul Biserici cuvioasa Paraschiva din satul Cireşu, foarte bine litera veche şi litera nouă încât a fost şi cântăreţ la aceia Biserica cu preotul său Dascăl zis Popa Dinu. Şi la Biserica ce s-a construit tot în satul Cireşu cu hramul intrarea în biserică. În ani 1870 dată în folos 1873. A servit ca cântăreţ până la ani 1927 unde moare în etate de 82 ani în anul 1932. Am scris de acest bunic fiindcă pe acele timpuri nu cunoştea nimeni cartea veche şi pe cea nouă precum şi cifrele vechi de cât el Barbu Dumitru.

   Viaţa politica

Pe acele timpuri nu putea cunoaşte omul politica. Era omul întunecat. Nu era ziare în mâna lui şi nici nu ştia citi. Săteni doar executa ce le da cei ce conducea, ordine sau îi lua cam cu hâpca să-i trimită la armată aşa de pilda cum spune Creangă în povestirile lui, de dascălul Florea. În timpurile vechi lipsea telefoane nu era lini telefonice nu era ca azi.

    Cultul (religia)

În ţinuturile noastre şi în satul nostru săteni ţin de religia Ortodoxă română şi răsăriteană. Satul Cireşu, adică satul nostru. A fost şi sunt azi oameni credincioşi. Credincioşi se mai numesc şi enoriaşi, şi Ctitori, Enoriaşi se zic, fiindcă locuiesc şi trăiesc pe teritoriul Enoriei unui preot sau teritoriul unei Parohi condusă de un preot. Noi satul Cireşu suntem enoriaşi parohiei Pojogi. Ctitori ne numim fiindcă, bisericile sunt făcute cu cheltuiala sătenilor adică enoriaşilor. Şi cu stăruinţa lor. Şi deaceia se numesc şi Ctitori. Un Preot trebue să aibă în Parohia lui un numar de cel puţin 1000 famili care ar face o medie de la 3-4 mii suflete. Preotul are profesia de "Preot" adică Preotul are darul şi puterea de a se ruga lui Dumnezeu pentru Enoriaşi şi Ctitori lui, lui Dumnezeu care se zice că Preotul are trecere şi putere de a se ruga lui Dumnezeu, şi Dumnezeu din cer îi ascultă rugăciunile. Pentru această cerdinţă care o poartă în inimă oameni ca preotul are această putere la Dumnezeu. Ei fac fapte bune, caÎ praznice, pomeni, dau de pomana haine, dau de pomana şi deale hranei. Fac fântâni, la termenarea locuinţelor şi a altor lucruri aduc pe Popa şi fac slujbe. Slujbe, pomeniri, rugăciuni la toate ce mai sus s-a pomenit. Mai fac oameni şi alte fapte şi daruri bune socotite pentru ertarea sufletelor de păcate şi pentru a merge după moarte în rai şi în ceruri. Dau lu Popa sărindare, leturghi, şi pe lângă acestea mai dau tămâie, prescuri, vin, şi lumânări. Praznicele le fac cu credinţa că sfântul care omul îi poarta numele, ca de exemplu sfântul Gh, sfântul Dumitru, sf Nicolae, s m d aceştia sfinţi se află în ceruri şi find aproape de Dumnezeu şi find cinstiţi de lume ei roagă pe Dumnezeu şi pe Isus, şi pe Duhul Sfânt, şi pe Născătoarea de Dzei, pe Fecioara Maria, să le ierte păcatele şi după moarte să-i aşeze în rai în ceruri.

  Pomenile le fac credincioşi cu credinţa caÎ să fie ertaţi de păcate şi aşezaţi în rai şi în ceruri toţi cei adormiţi din neamul lor după cum sunt trecuţi într-un registru pomelnic şi oameni când fac aceste pomeni chiamă pe popa şi-i pomene că de exemplu morţi, tata, mama, bunici şi din rude cei mai de aproape. Mai chiamă credincioşi pe popa să le facă slujbe şi rugăciuni la terminarea casei. La terminarea fântânii. La gospodărie Î ca vite, oi, porci, şi păsări, la toate acestea credincioşi aduc pe popa şi face rugăciuni care se numesc feştani care feştani servesc şi la sporul şi îmbogăţirea credincioşilor şi ferirea de rele. Aşa cred creştini.

      Crucea

   Creştini se închină la cruce şi cred în cruce cu credinţa că crucea îi păzeşte de rele şi de satana. Închinându-se fuge satana şi vine îngerul. Ei se închină şi la bine, şi la rău, Adică la bineÎ Omul când vede că-i merge bine şi este sănătos se închină zicând îţi multumesc Doamne că mii-ai ajutat şi mai păzit de rele.

    La rău, se închină omul când fulgeră şi trăzneşte. Când este într-un pericol, sau când este bolnav. El atunci face cruce este împresurat de supărări şi năcazuri. Se mai închină omul la sculare, la culcare, la masă, după masă, la începutul lucrului, la sfârşitul lucrului, când trece pe lângă vreo Biserică sau pe lângă vreo cruce.

     Pocăinţa (spovedania)

 Creştinul are credinţa că mergând la popa să-i spună păcatele este iertat, prin cuvintele zise de popaΠ "fiule iartă-ţi-se păcatele" şi cu păcatele iertate credinciosul merge la Sf. împărtăşanie care o primeşte tot de la popa şi zice popa "împărtăşează robul lui Dumnezeu cutare cu prea curatele taine pentru ertarea păcatelor.

    Cununia

   Credincioşi creştini când vin la vârsta căsătoriei merg la preot pentru a primi binecuvântatele rugăciuni de legare prin logodnă şi cununie a tinerilor. La slujba logodnei se zicea "logodeşte robul lui Dumnezeu cutare cu roaba lui Dumnezeu cutare" în numele tatălui şi al fiului şi a sfântului duh. La fel şi la mireasă se zice.

  La slujba cununiei se zice "cununăse robul lui Dumnezeu cutare cu roaba lui Dzeu cutare în numele tatălui şi al fiului şi al sf. Duh. La fel se zice şi la mireasă.

  Preotul îi mai bine cuvântează. Mărit să fi mire că Avram cu Sara, Iacov cu Rahila, să va îmulţiţi să va bucuraţi de fii voştri şi să trăiţi să vedeţi pe fii fiilor voştri. Şi să faceţi ce este plăcut lui Dzeu şi oamenilor. Şi să păziţi patul nu spurcat care înseamnă a nu se înşela cu părţi streine nici unul nici altul. Cununia este întărirea familiei şi legătura sfântă. N-ar trebui şi n-are voe să despartă nimeni aceasta legatură. Decat moartea.

    Maslul

  Dacă vreun creştin este bolnav şi cercând cu doctori şi cu doctorii şi nu şi-ar putea căpăta sănătatea omul mai cearca şi cu rugăciunile preoţilor care se zice "maslu". Această slujbă a maslului se face de 3 sau şi mai mulţi de 3 preoţi. Şi se face la biserică sau la bolnav acasă. Însă casa şi bolnavul să fie curate. Cei interesaţi pentru aceasta vor întreba pe preot ce trebue şi cum trebue făcute pregătirile pentru această slujbă de rugăciune şi ungerea bolnavului.

   Ungerea cu sf. mir

 Acest mir se sfinţeşte de mai mulţi preoţi din preună cu prea sfinţitul Episcop şi este trimis pentru trebuinţă la toate parohiile din ţinutul Episcopilor. Cu acest sfânt mir sunt miruiţi cei care merg la botezat prin cuvintele preotului "pecetea darului Duhului Sfânt. " Naşu raspunde "amin".

     Botezul

Cel care merge la Botez mai întâi i-se citeşte de către preot dezlegările adică lepădările iar după moliftele de lepădare preotul întreabă pe naş "te lapezi de satana" răspuns "mă leapăd" "te-ai lepădat de satana" răspuns "m-am lepădat" suflă şi scuipă spre apus de 3 ori. Naşu se întoarce cu pruncu în braţe spre răsărit. "te împreunezi cu Cristos" răspuns "mă împreunez cu Cristos"" te-ai împreunat cu Cristos" răspuns "M-am împreunat cu Cristos"  "şi îi crezi lui ca împăratului şi Dumnezeu" răspuns "ca împăratului şi Dumnezeu" Aici trebuie naşu să zică crezul trebuie să-l ştie şi să-l zică.

  După acestea naşu intră în Biserică după preot unde preotul citeşte rugăciuni de sfinţirea apei şi rugăciuni pentru prunc. Pruncul se afunda în apa sfinţită de 3 ori zicând preotul "boteazăse robul sau roaba lui dumnezeu cutare în numele Tatălui amin şi al fiului amin şi al sfântului Duh amin. Aici se fac 3 afundări. Apoi se unge cu Sf. Mir zicând preotul " pecetea darului Duhului Sf" naşul raspunde "amin".

  Acest sf. Mir prin ungere înseamnă că cel pecetluit primeşte dar, har şi putere de la Dzeu rămânând creştin adevarat.

(urmează scrieri care se află la sfârşitul caietului nr 1)

   

      Urmaşi din familia Barbu St. Dumitru şi a soţiei sale Marina 1974

1. Ioana cu fii ei Simion, Constantin, Gheorghe

2. Varvara cu ficele ei Filofteia, Minodora

3. Evghenia cu fica ei Elena cu nepot Cosmin

4. Filofteia cu fiul ei Cristian

5. Constantin cu fii lui Mihail, Nicolae, Dionisie, Constantin

6. Anastasia cu fii ei Adrian, Janeta, Dan, Mihaela, Valentin, Florentina

7. Sofia cu fii ei Vasile, Constantin, Elena, Florina

8. Nistor cu fii lui Gheorghe, Daniela, Valentin

  În seara zilei de 5. XI 1973 lumina de curent în casa noastră unde neam bucurat de acest fenomen.

  

Dosar nr. 45/1971, judecat acest proces pe ziua 30 apr. 1971 cu cerere pentru măsuratoarea ambelor bucăţi şi a reclamantului Solomon D. Ciulin şi inculpatului Emilian A. Stăncioi. Unde a fost ca martor Elisaveta D. Popa şi Dumitru St. Barbu. Bucăţile de pământ din punctul numit Boalda mică care s-a măsurat de tov tehniciană Maria N. Gogioman. Judecata la sfatul de împăciuire. Preşedintele sfatului de împăciuire Ionescu Toma. Secretara Ţivrea Maria. Asesori Preda Maria şi Tomiţa Gh. Aspriţa. Tehniciana Maria. com Stroeşti.

Schiţa bucăţi de pământ din Groşi 5840mp â 172m x 120m x 80m

aceasta bucată din Groş se stăpâneşte de noi în schimbul a celor 2 bucăţi din Feţie şi Feregi când s-a făcut întovărăşirea 1955

Feţie 2450mp â 32mx46mx70mx50m 

Feregi 2895mp â 25mx72mx56mx71m

Declaraţie la recesământul făcut pe ziua de 19 ian 1975 în şcoala Cireşu. Tehniciana Maria Gogioman

I o casa 7 pe 5 făcută 1940

II vite 1 bou 1 purcel şi 7 păsări.

III pomi 40 meri 12 pruni răzleţi 1 nuc şi 2 zarzări.

IV Căpşuni 2 ari porumb 75 ari  lucernă 30 ari

V un şopron 5 pe 4

Declaraţia la recesământul făcut pe ziua de 6 ian 1976 în şcoală Chiţoran 1 bou, 1 purcel, 5 găini.

Declaraţia la recesământul 7 ian 1976 Iuga la domiciliu 1 bou, casa 6-4, şi pentru Nistor 1 bou şi 1 junincă, casa 8-10.

Gospodăria rămasă de pe urma defuncţilor Ion Gh. Dina şi soţia sa Maria care gospodărie cu bunurile ei sunt însuşite pe nedrept numai de moştenitorul Toma I. Dina şi soţia sa Emilia.

Bunuri care urma să fie împărţite în mod cinstit fiindcă actul nu prevedea toate bunurile. Şi aşa actul n-a avut valoare fiindcă era îngreunat cu mai mult decât numai dreptul ce i se cuvenea posesorului actului. Bunuri după cum urmeazăÎ cazan aramă greutate 100 kg, 2 ţevi aramă greutate 6 kg, căldare aramă greutate 5 kg capacitate 15 kg, Butie de prune 2 mii kg butie de rachiu 120 dl., butoi de vin 60 dl., putină de varză capacitate 400 kg. butoi mic de rachiu 12 dl, 2 brădoi una de branză şi una de ardei, 1 brădoaie de murături de capacitate 150 kg, 2 sape, 2 furci fier, 2 cazmale, 2 săcuri şi o bardă, 1 cleşte, 2 pile, 1 fierestreu.

Venituri pe anul 1976

mere 470 kg cu 1, 40lei/kg total 656 lei

Venituri pe anul 1977

mere 1380 kg lei 2208 lei 1, 60 lei/kg Vigica

mere 588 kg lei 825 lei  1, 40lei/kg Milica

pe lucru 600 lei

Cheltuieli pe 1977

perceptor      800 lei

nunta Minodorei   200 lei

fânul de la Mitu   300 lei

fânul de la Ghiţă   60 lei

bocanci   110 lei

mătuşa   2000 lei plus preoţi Tuţu înmormântare 100 lei parastas sfeştanie 150 lei

Presură înmormântare 100 lei cântăreţi 150 lei

lumânări tămâie  70 lei

zahar alva rahat    50 lei

medicamente pentru bătrâna 100 lei 2 azmofug 14 lei

240 lei pentru pensie 25 spălatul rufelor Sînia

Cheltuieli pe 1978

perceptor      200 lei

lemne   alte cheltuieli   200 lei

îngrăşeminte 300 lei mălai 50 lei dar de 8 martie 100 lei

Linu 20 lei.

În satul Cireşu

s-a început construcţia căminului cultural cu sala de spectacole şi sala de meseri, început în anul 1970.

Drumul Boalda înhorşcat o porţiune în anul 1968 de la şosea la Gh. Ciutacu restul de la Gh. Ciutacu la Constantin Ciutacu în vara anului 1973 acesta Barbu Dumitru, Ionică C Constantin şi Ciutacu Constantin.

Se mai înhorşchează şi pe drumul Măgura prin oct 1973

Generalul Constantin Dragu născut 8 noem 1873 mort 11 oct 1956. ani de viaţa 83.

în seara de 5 XI 1973 lumina de curent în casa noastră mult aşteptată.

Producţia de căpşuni pe anul 1974 în lei

Tranşa 1. 174 lei  În kg 39

Tranşa 2a 261 lei  În kg 58

Tranşa 3a 570 lei În kg 127

Tranşa 4 a 423 lei În kg  94

Tranşa 5 a 157 lei În kg 35

Tranşa 6 a 117 lei În kg 26

total     1702 lei  total kg 379

Producţia de mere pe anul 1974

mere ionatane şi parmen  983 kg

mere creţeşti        369 kg

mere rele     1072 kg

ionatan şi parmen  1,80 lei/kg

creţeşti     1,40/kg

rele    0,75/kg

sa calculat una peste alta şi a venit kg de mere cu 1,27 lei/kg total lei 3082lei.

Producţia de nuci pe anul 1974 180 kg nuci 7 lei/kg total 1260 lei.

2160 lei junincă

2340 lei vaca

pe 1974 total 10 544 lei.

Venituri pe anul 1973

pere pergamute   128 lei

mere           2225 lei   Sabini  500 lei

nuci            1649 lei

lapte             86 lei

vinu              360 lei

lapte             260 lei

Cheltuieli pe anul 1973 din luna sept.

1000 lei la lumina

 500 lei perceptor

 139 lei  perceptor

 160 lei cooperativa şi altele

250 lei lucerna

 500 lei lemne

 200 lei Tudoriţa

 200 lei lu Ionel

100 lei la Botez la Constantin

 71 lei maşina tocat carne

 29 lei pânza.

    Evenimente din trecut

  În comuna noastră Stroeşti, în satul Pojogi când a izbucnit răscoala eu deabia aveam 3 ani. Tatăl meu 26 ani Mama 25 ani şi când m-am făcut copil de şcoală, am înţeles de la părinţi cum s-a desfăşurat răscoala de la conacul grecului Surdony din satul Pojogi com Stroeşti Jud Vâlcea. Săteni din satul Pojogi care suferea mari mizeri şi nedreptăţi precumÎ foamete, golătate, frig, nerespectarea plăţilor la muncitori. Nu mai putea scăpa de robie. Pojogi avea pământ puţin şi neproductiv şi nici păduri n-avea. Ei trăia ca robi pe marea moşie a grecului Surdony unde împinşi fiind de lipsuri şi sărăcie şi de nedreptăţi s-a apucat în primăvara anului 1907 să fărâme conacul să distrugă totul ca moşierul să fie nevoit să părăsească cuibul boeresc. Dar boeri simţise şi era de fapt plecaţi. După dărâmarea conacului urma ca sătenii să împărţească şi moşia în mod frăţesc. Eu şi cu părinţi mei făceam parte din satul Cireşu com Stroeşti nu din Pojogi. În acest moment auzind şi săteni din satul nostru Cireşu s-a strâns vreo câţiva şi s-a dus şi ei acolo numai să vădă unde a fost şi tata. Dar a fost goniţi cu pari de către Pojogi încât na mai putut să ia şoseaua ci a fugit pe râul Cerna prin zăvoaie şi tufişuri ca să poată scăpa de răsculaţi din Pojogi. Răsculaţi nu voia să primeasca pe alţi vecini. Deşi jumatate din satul Cireşu trăia tot pe moşia grecului Surdony şi jumatate pe moşia moşierului Dumitru Dragu din satul Cireşu.

   Dar răsculaţi na putut răuşi visul şi gândul lor, că s-a pomenit cu armata, care ia strâns şi ia dus la casa Preotului Marin Ursescu din satul Cireşu, unde a fost cercetaţi deşi săteni s-a plâns la ofiţeri trupei plutonului pentru care năcazuri s-a răsculat. Însă nu era auziţi de nimeni şi a fost bătuţi torturaţi şi schinjuiţi. Iar Colea Gheorghe şi Slăvescu Gheorghe pentru că nu a vrut să se supună să fie luaţi de la domiciliul lor a fost împuşcaţi pe loc în curtea casei unde a fost şi îngropaţi în grădina casei.

 Preotul şi alţi nobili a rugat pe ofiţeri să ierte pe care rămasese vi. Ia iertat însă din torturi şi din bătăi a murit din ei Î uni la 3 luni alţii la 6 luni alţii la un an şi a rămas femei văduve şi copii orfani. Însă în răscoala din Pojogi 1907 se număra numai Calea Gheorghe şi Slăvescu Gheorghe care au şi un monument în mijlocul satului Pojogi cu inscripţia “Aceşti eroi a murit cerând dreptate şi pământ”. Acest monument este construit sub grija şi stăruinţa partidului comunist roman din comuna Stroeşti. Aceşti 2 eroi fac parte din cele 11 mii de morţi din întreaga ţară.

   În vara anului 1940 pe când bătrânul Guţă din satul Pojogi lucra la mine acasă o sobă mi-a istorisit că el nu a luat parte cu săteni la aceia răscoală dar totuşi a fost şi el chemat la curtea preotului M. Ursescu din satul Cireşu unde era plutonul de execuţie şi cercetările. Îmi povestea plângănd cum a intrat în curte s-a aşezat în genunchi şi în mâni pe brânci ca animalele şi a mers aşa rugându-se şi plângănd şi sărutând pământul ca să fie ertat că el nu e vinovat şi câini tragea de el. Având probe că el nu e vinovat şi s-a rugat şi popa a fost ertat. Şi a trăit murind la adânci bătrâneţe. Calea Gheorghe şi Slăvescu Gh. a fost împuşcaţi de un ostaş din comuna Ocnele Mari Vâlcea.

   Conacul moşierului Surdony a fost reconstruit de săteni satului Pojogi cei care mai rămasese mai sănătoşi şi cei care cu fuga prin păduri a rămas teferi.

   Scrisă de Barbu Dumitru auzită de la părinţii săi şi de la alţi bătrâni.

   Cireşeni încep a-şi veni în fire.

  Un urmaş din familia moşierului Iancovescu a vrut să-şi vândă dreptul de moşie ce o avea în satul Cireşu cei veni e dreptul care o avea din averea părintelui sau care o avea situată în satul Cireşu în 2 curele. Una pleca din punctul Crivina trecând Cerna spre apus trecând şi şoseaua şi mergând până în hotarul Turceşti cu o lăţime de la Florea Lăutaru la uliţa Nicuţoaia iar la hotar cu Turceşti din vârful Crucea Greci până la râpa iepi hotar cu izlazu la nord. Iar la sud cu moşia rurală din 1864. A două curea de la punctul Făget şi Glămeia trecând Cerna şi şoseaua spre apus până în hotarul com Matieşti cu o lăţime de la punctul cuptoare până în hotarul cureli de pământ moştenesc a Ursăştilor mergând pe acest hotar până în hotarul Matieştilor iar spre sud din hotarul Matieşti de la Gropeşti pe lângă moşia fostului moşier Dumitru Dragu iar până la Glameia şi Făget. Dumitru Dragu a avut şi el tot de la Iancoveşti moşia. Acest urmaşi din familia Iancovescu a vrut să-şi vândă acest drept de pământ adică cele două curele din satul Cireşu. Şi după credinţa sa a dorit să-l dea la cireşeni fiindcă el ştia că acest pământ venise în mânile boerilor vechi tot de la moşi strămoşi ai satului Cireşu. Şi i-a rugat pe cireşeni luaţi toţi din pământul meu vreau să v-il dau vouă că tot de la voi este. Uniţi-vă şi daţi-mii un galben pe stânjen din hotar până în hotar sau câte un animal sau porci, vite, mânzaţi, oi, ce vreţi să-mi da-ţi numai daţi-mi că eu plec de aici ce vreţi să-mi da-ţi dar socotiţi tot într-un galben stânjenul din hotar până în hotar. Pe acele timpuri în ţară funcţiona moneda de aur iar mai târziu bani de aramă. Şi mai încoa de nichel şi argint. Find rugaţi săteni să cumpere acele curele ei a spus că nu pot că n-au nici bani nici vite de trecut. Avea dreptate bieţi oameni fiindcă era istoviţi de sărăcie. Boerul nostru cu credinţa ca să nu ajungă moşia lui în mânile oamenilor din satele vecine. Merge la conducerea judeţeană a judeţului Vâlcea unde tocmeşte toată averea cu consiliul judeţean primeşte suma cuvenită de bani şi se duce şi dus a fost. Şi cele 2 proprietăţi rămân averea prefecturi jud Vâlcea. Unde acest pământ rămâne cu denumirea „Pământul Judeţului” până şi în zilele de acum 1973. Dar plecatul nostru boer roagă frumos pe prefect când o fi să vândă pământul să nu-l dea decât la cireşeni. A stătut timp mult acest pământ sub tutele judeţului care-l da în custodia oamenilor înstăriţi din sat în arendă. Însă tot oameni îl muncea în schimbul că era lăsaţi cu vitele (ce brumă avea) pe acest pământ de păşunat şi punea şi porumb făcând zile de clacă sau de dijmă. În anul 1911 prefectul şef al judeţului Vâlcea s-a gândit că trebue această moşie vândută la săteni din satul Cireşu. În schimb la tineri însurăţei care credea prefectul să-i ajute pentru a le creia mijloace de-o viaţă mai uşoară. Însă nu s-a reuşit acest plâns prin faptul că fiind chemaţi la Râmnic capi sau foşti oameni care îngrija de această moşie ca boer Toma Lăbău, Nicolae P. Popescu, care aceştia a luat cunoştintă de planul şi părerea înţeleptului prefect, care a dat răspuns că mai întâi să ia legătura cu oameni din sat şi atunci venim şi vom sta de vorbă. În sat mulţimea a hotărât că trebue mai bine să ia toţi pământ că însurăţei era puţini. Atunci săteni s-a unit (întovărăşit) şi a făcut obşte înscriindu-se într-un registru creiat al obşti fiecare cât poate lua. Comisia constituită pentru vânzarea moşiei Î Toma Lăbău, Nicolae Popescu, Ghiţă Prostoiu, Gheorghe Ciocu şi Ion Ionică. Aceştia merg la Râmnic ia legătura cu comisia judeţeană cu Prefectul în frunte, care cere pe amândouă curelele o sumă rotundă, care sumă a fost admisă de comisia cireşeană, care această comisie şi-a luat sarcina de a vinde întreaga moşie. Dar în 1911 nu s-a putut împărţi definitiv ci s-a dat în arendă la obşteni. Iar comisia obşti a vut timp un an de zile a se plănui şi a-şi alege pe unde să ia pământurile cele mai bune. Şi totodată a avut timp să facă socoteala la preţul moşiei ca să ştie cum să pună preţul la pogon spre a le rămâne lor pământul degeaba. A mai hotărât aceşti doi boeri între ei amândoi adică Toma Lăbău şi Nic Popescu în mod secret ca să nu dea la oameni loturi mai mari decât de la un pogon în jos ca omul să naibă pământul la un loc că să nu poata să-l exploateze favorabil zicând că omului dacă îi găseşti 2 oale la foc fierbând una s-o verşi şi alta să bagi cenuşă în ea. Ei gândea că săraci dacă va lua şi ei câte o bucată 2 de pământ nu se mai duc la ei să le muncească moşiile lor. Aşa că boeri şi înstăriţi au împărţit această moşie cu patimă şi duşmănie. Ei a luat pământuri întinse şi de valoare. Iar săraci a luat pe unde le-a dat ei pământuri rele şi câte puţin în multe locuri spre a nu putea face conace sau să ţină vite pe ele că le măsura de pilda 3 pogoane în 7-8 bucăţi. Aşa că în anul 1912 s-a vândut această moşie a judeţului sub forma de obşte care registru al obşti nu se mai ştie aproape de el pe unde o mai fi. În acest registru sunt toţi săteni trecuţi cu cât pământ a luat. Schiţe făcute în metri p. lungu latu şi vecinările şi punctele unde se afla bucăţile de pământ. Preţul 300 lei pogonul fără deosebire de valoarea pământului. Cel din coaste ca cel din luncă, oameni a fost nevoiţi să cumpere cum ar fi fiindcă a trăit în sărăcie muncind tot pe pământul boeresc.

  Satul Cireşu vede puţină lumină.

  Săteni după ce s-a văzut stăpâni pe pământurile cumpărate care cu mare greutate le-a plătit îndatorându-se prin bănci şi deabia peste 3-4 ani a putut plăti datoriile prin bănci şi la oameni cei mai înstăriţi cu dobânzi mari. Cu chin cu vai fiind buni stăpâni pe pământurile lor a început a le curăţi a le desfunda a le munci şi a le planta şi după câtva ani săteni a devenit înstăriţi aducându-şi propria s-a muncă acasă la ei. A început a-şi cumpăra pluguri a creşte vite a face boi de jug şi a-şi crea gospodări noi pe pământul cumpărat. Ca de pilda în Ursuleşti foarte frumoase gospodăriÎ Gheorghe Ciocu, Solomon Ciocu, Ion C. Dima, Ion Ionică, Maria I. Dina, Dumitru. Ionică, Ciulin Victor, Ion C. Ciolpan, înv. Nicu D. Popescu. Bălţi, Monciu şi Begu Iacov Prostoiu Alexandru Prostoiu, Ioan A. Pătroi, Gh. I. Dina, Gh. A. Popa, Ion I. Sântoiu, Ion Stăncioiu. Gh-ţa Vlădoianu. Aceasta este istoria celor 2 moşii din satul Cireşu vândute în anul 1912 când era ziua de lucru 2 lei şi 1 leu şi copii 50 bani.

  Mişcarea Armatei Române în Bulgaria.

  În vara anului 1913 a izbucnit în peninsula Balcanică între Sârbi, Bulgari, Turci, Macedoneni nişte conflicte. Armata română este chemată pentru a interveni certurilor acestora. Trec Dunărea pe un pod de vasă şi merg spre Sofia unde lucrurile între certaţi s-a liniştit. Pentru acest fapt România primeşte un teritoriu de două judeţe numit Cadrilater cu Judeţele Caliacra şi Durostar. Teritor vecin cu jud. Constanţa între Marea Neagră şi Dunăre. Caliacra cu capitala Bazargic. Durostar cu Silistra.

   În această vară a anului 1913 fiind în Bulgaria călduri mari armata română a suferit o boală aşa zisă holeră toţi ostaşi care se simţea puţin bolnavi erea aruncaţi în gropi de vi şi pus peste ei var nestins şi apă peste var şi îngropat cu pământ. Aşa a murit mulţi ostaşi români şi a rămas osemintele pe pământul bulgăresc. Aşa istorisea ostaşi veniti din această campanie când aveam eu deabia 9-10 ani în luna August 1913. Ascultam la povestea lui Gore I. Mihai care zicea că doctori evrei mai făcea şi din răutate chiar deşi mulţi ostaşi ar fi putut scăpa. Însă aceşti doctori da ordin să fie arşi. Boala nu era altceva decât diarie provenită din fructe ce era în Bulgaria şi apa caldă. De glonţ na murit nimeni. Ca drept recunoştinţă şi amintire ostaşilor căzuţi în Bulgaria duşi pentru a face pace, li s-a ridicat o cruce în câmpul sandi în zona şoseli din satul Cireşu înspre răsărit în dreptul şoseli unde pleacă spre greceni şi spre Turceşti, adică şoseaua Turceşti. Crucea este de piatră înaltă peste 2 m. Pe braţele cruci în dreapta şi în stânga sunt sculptaţi 2 dorobanţi. Aşa se numea pe acele timpuri ostaşi Dorobanţi.

    Din nişte întâmplări politice prin ani 1939-1940 Bulgari ne răpesc cele 2 judeţe. (cadrilaterul).

    Începutul primului război mondial

  Prin ani 1914 ca şi 1915 s-a aprins focul războiului între popoarele din apusul şi nordul EuropeiÎ Germania, Franţa, Belgia, Anglia, Austroungaria şi Serbia. Rusia aştepta şi ea şi era gata şi nu ştia la cine să sară în ajutor.

   România văzând pericolul din ţările nord-vestice a început şi ia a avea frică teamă şi grije. Pregătiri de război nu prea avea. Dar după cum vedea mersul lucrurilor şi-a dat seama că o să fie şi ia aruncată în război. România era o ţară mică atunci, 7 milioane populaţie. Era compusă numai din provinciileÎ Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea. Văzând nevoia începe şi ia a concentra trupe de armată chiar din anul 1914 făcând şi pregătiri de război şi legături de alianţă cu Franţa şi Rusia.

    1914-1915 a mers aşa în aşteptare. Iar în 1916 România concentrează întreaga armată şi face pregătiri de război văzând că nu mai este scăpare. România şi armata era condusă de Regele Ferdinand şi Mareşal Averescu şi cu miniştri săi. România sună mobilizarea în toată ţară şi în cel mai mic sat din cuprinsul ei prin sunetele clopotelor tobelor şi trâmbiţelor. La ora 12 noaptea 14-15 August 1916. Unde întreaga suflare românească se cutremura de o aşa mare scăpare ce o cuprinsese se făcea părul măciucă în cap când auzeai sunetul clopotelor la miezul nopţii atunci prin sate puţini oameni mai era care trebuia că a doua zi să părăsească soţia copii şi satul său să plece şi nu ştia dacă se mai văd sau nu. Între soţi, soţi şi copii era o jale. Chiar în timpul când s-a sunat mobilizarea armata română a şi trecut graniţa în Ardeal care Ardeal era atunci al Austroungariei. Austroungaria ne-a declarat război dorind să ne cotropească ţara. Iar România declară război Austroungariei pentru a nu-i lăsa să ne calce hotarele şi să robeasca ţara. Deşi ostaşi români fiind o armată cam lipsită cam din toate cele trebuitoare unui război tot a spart frontul unguresc pe valea Oltului, Jiului şi Cerni Vârciorova şi ia împins până la Sibiu. Unguri cer ajutor Germaniei. Germania trimite o armată bavareză din ţinuturile Bavariei. Armata bine instruită şi întreţinută în alimentaţie, îmbrăcăminte şi armătură. Prin Octombrie 1916 armatele române sunt bătute şi înfrânte şi cu mari pierderi. Câmpuri pline de morţi. Spitale pline de răniţi schilozi fără mâni fără picioare. Lagăre pline de prizonieri care murea de mizerie şi foame. Armata după Olt care a mai rămas vi, a trecut Oltul şi a luat drumul spre Moldova. Iar cele 2 armate Jiu şi Cerna care a putut să scape vi au grăbit să treacă Oltul dar n-a putut trece toată armata că nemţii s-a grăbit şi ei şi a bombardat podurile Oltului. Şi armata română care a apucat a trece care nu a rămas în mânile nemţilor. Parte din ostaşi văzându-se în ce stare au să ajungă, şi chiar ajunsese a aruncat haine, armătura şi s-a îmbrăcat cu haine de la civili şi a venit acasă, fără dară să se mai poată duce după armata română. Fiindcă în luna noembrie Oltenia a fost cuprinsă definitiv de nemţi, unguri şi austrieci. Noembrie 1916. Mulţi ostaşi români a fugit şi din lagăre. În luna noembrie şi satul nostru a fost ocupat de o armată nemţească care a veni pe drumul ce leagă satul Turceşti de Cireşu. În dialul ulmului şi deasupra grecenilor a pus tunurile, mitralierile şi puştile mitraliere în bătaie trăgând în dâlma Cernişoarei, în Ghiula şi Olu. Aceste armate nemteşti au mers fără a fi supăraţi de cineva. Fiindcă armata română deja îşi luase drumul pribegiei spre ţinuturile Moldovei.

   Oameni cei care a putut scăpa din mâna nemţilor şi rămaşi de frontul rămân şi veniţi acasă din satul nostru. Ion Matache I, Ion Matache II, Alexandru Vâlcu, Nicolae Lăutaru Marin, B. Aspriţa şi M. Ciutacu. Aceştia a fost judecaţi însă a scăpat. Nemţii şi Ungurii ne ocupa din noembrie 1916 până în martie 1918 am trăit sub ocupaţia lor şi sub regimul lor. Posturi de jandarmi nemţeşti. Şi în fiecare sat era puşi oameni din sat cu servicul de poliţai numiţi de poliţia nemţească. Nemţi le da acestora ordine cum să facă şi ce să facă. Şi ne lua din vite, oi, porci, păsări, ouă, câini le lua pieile, lână pături pânză carne. Din vite lua ce era mai bun chiar dacă aveai numai una o lua şi pe aia navea nici o milă şi oi şi din toate aşa făcea. Notam aici că mai răi era oameni cei puşi de nemţi că ei jefuia familiile rămasă singuratice, femeile văduve, şi copii orfani. Le lua tot ce avea în contul nemţilor şi nimeni nu putea să zică ceva că te pâra la nemţi spiund minciuni, că vrei să omori şi altele. Atunci nemţi te sufla cu toată familia şi cu rudele cele mai apropriate dupe faţa pământului. Oameni săteni de ai noştri, ne minţa că-i pentru nemţi şi ei le lua de la noi, păsări se suia prin cuibare şi lua ouale lua mălai de la cine avea lua rachiu din vasă băga ciumagu murdar în vas şi spunea că să nu luam de acolo, făcea semn până unde este rachiu zicea că este al lor. Ne lua pătura din pat ciorapi de lână ne lua lână. Navea nici o milă de familie rămasă fără bărbaţi şi copii fără tată. Se strângea aceştia cu familia şi cu ai lor şi bea şi mânca friptururi şi ouăle le prăjea în tuciul mămăligi ne lua şi carnea şi untura. Bătea şi înjura la femei Marin B. Aspriţa dinpreună şi cu tatăl său care era şi el poliţai. Lua femeile cu sila şi le ducea sara la postul nemţesc, la fel şi ei făcea aşa îşi bătea joc de femei. Ne bătea şi zicea ca să vorbim nemţeşte. În acele timpuri carnea porcului o duciam într-un pătiag de coceni pe la maluri într-un sac şi când dam la vite venea acas la mama cu bucata de carne să facă ciorba iar rufe sau pânza sau ceva haine le aveam într-o lacră îngropată în pământ. În aceste momente de grea cumpână în perioada acelor doi ani de ocupaţie eu aveam 12-13 ani mama avea 34-35 ani tatăl meu 35-36 ani însă el era în război şi nu ştiam de el dacă este viu sau mort. Iar bunicul meu, adică tatăl mamei Andronie Bărloiu în etate de 70 ani a fost nevoit să plece cu boi în rechiziţie, fiindcă atunci aveam o pereche de boi buni, nu ştiu să mai fi fost boi că ai mei în sat. Şi eram duşmăniţi de toţi pentru boi, şi a venit oameni comunei şi silea pe mama mea şi o ameninţa că imediat să plece cu boi în rechiziţie. Şi mama spunea că este singura şi cu mine singur alţi fraţi mai mari mai mici nu mai are. Mai spunea mama că n-are nici car, dar acei oameni beţi zic că pe ei nu-i priveşte să facă cum o şti să se ducă la rechiziţie. Am vrut să găsim pe cineva din tineri rămaşi mai mici de 19 ani că cei de la 19-20-21 nu mai era îi luase armata română. Dar bunicul ia părut rău de boi să-i dea pe mână streină, şi a plecat el cu ei om de 70 ani. Şi a mai fost cu el Ilie A. Popa, Ion B. Popa, Constantin A. Ciolacu şi alţi, şi aceştia toţi văzându-se ajunşi prin Prahova prin Buzău a lăsat boi şi a plecat spre casă. Iar bunicul meu a ajuns cu boi şi cu caru până la Iaşi unde a bolnavit de tifos pe la sfârşitul anului 1917 şi moare şi se pomene şi el între eroi om de 70 ani ne-a venit extractul de moarte iar despre boi nu ştim nimic. Aducem la cunoştinţă că pe acele timpuri nu era ca acum trenuri multe şi maşini nu era deloc toate materialele de război şi pentru război, era făcute cu cai şi cu boi şi transportate după armată spre a putea alimenta armata. Bătrânul meu bunic a fost luat în achiziţie de armata română şi a reuşit să poată ajunge până la Iaşul Moldovei muncind el şi boi ajutând armata română.

    Mama, bătrâna bunică după ce pleacă bunicul în rechiziţie şi rămâne singură şi de supărare şi de părere de rău de soţul ei dă în boală şi prin decembrie 1917 moare. O chema Stana. Aşa s-a sfârşit Bunici mei muncind cu credinţa patriei ajutând ţara la nevoie. Tot o dată a apărat pe fica sa pe mama să nu ajungă de batjocură femeie singură pe mâna armatei. Aşa s-a termenat şi cu boi după ce a muncit şi a ajutat armata în drumul pribegiei ducând după ei alimente şi materiale de toată trebuinţa trupei româneşti.

     Aşa este în timpul războiului, lipseşte milă, lipseşte judecata.

     Notăm poliţai nemţeşti Î Bănică Aspriţa, fiul său Marin B. Aspriţa, Gh. Ciulin şi Dumitru Pompieru, toţi din Cireşu. Cel mai rău Marin Aspriţa. Bunicul meu, adică tatăl mamei mele ştia năcazurile şi nevoia războiului de când a fost tânăr ca ostaş Dorobanţ în războiul 1877-1878 care avea 31 ani unde a luptat cu credinţă. Acest bunic al meu ce se numea Andronie Bărloiu din satul Cireşu com Stroeşti jud Vâlcea şi în acest război a servit armata română cu credinţă mergând cu boi şi cu carul în pribegie ajuând la toate nevoile armata până în Moldova precum şi în continuare unde el moare de tifos iar boi rămân fără bătrân care bătrân îi îngrijise ca pe doi copii prin sumedeni de necazuri şi grije. Draga ţară, Draga Romanie. Eu cred că boi foşti ai mei puternici ca leii a plâns când a văzut că a rămas pe mâni străine sau a murit de mizerie şi o fi fost tăieţi. Cei plecaţi din sat dimpreuna cu bunicul meu toţi a lăsat boi şi a fugit acas.

     Scrisă de Barbu Dumitru după al 2 lea război mondial.

   Biserica Cuvioasa Paraschiva de la Cireşu.

 Această sfântă şi întru tot cinstită biserică cu Hramul Sfânta Cuvioasa şi maica noastră Paraschiva. Din satul Cireşu Parohia Pojogi, construită între ani 1926-1940 sfinţită pe ziua de 10 noembrie 1940. În noaptea de 10.11.1940 adică în acea noapte pe la orele 3 a fost şi un mare cutremur care a făcut şi mari pagube în ţară prin dărâmături de casă şi altele.

    S-a lucrat la această biserică 14 ani sub grija unui comitet de construcţi şi consiliu parohial constituit din BoeriÎ Toma Lăbău cu ginerele sau Preot Gh. Doară Paroh al Parohiei Stroeşti, Preot Nicolae Presură, Paroh al Parohiei Pojogi, Nicolae P. Popescu om înstărit şi fiul sau Constantin, N. Popescu comerciant, Grigore Mazilu casier al construcţiei, Ghiţă Prostoiu, Ion Ionică, Gheorghe Ciocu, Gheorghe Buşoi, Alexandru Curteanu, Gheorghe Predescu, Nicolae Petrescu, Ion Gh. Dina, Gheorghe M. Popa, Ion M. Popa. Mai notăm un grup de inoriaşi care a fost după colectat bani prin comune vecine pentru această biserică cu chitanţier care i se mai zicea şi pantacuzaÎ Nicolae Petrescu, Gheorghe Predescu, Dumitru St. Barbu, Constantin Curteanu, Mihai I. Matache, Ion Prostoiu, Simion Ghiţoiu.

   Meşteri şi meseriaşi la beton, temeli şi zidărie a fost iscusiţi meşteri de origină sârbă, din familia PetroviciÎ Cristea şi Climent. Cristea moare pe la jumatatea lucrări, Climent rămâne mai departe duce lucrarea până la terminarea dinpreună şi cu alţi zidari sub şefia lui. După termenare la vreo 7-8 ani moare şi acest Climent.

   Dulgheri, oameni din comună din cei mai pricepuţi.

   TâmplariÎ Simion Ghiţoiu, Georgică Ciocu, şi Toma Constantin. TinichigiÎ Sevastian din Horezu şi cu alţi.

   PictoriÎ Iscusitul şi cinstitul Pelinescu, localnic din orasul Bucureşti, adus de G-ral Constantin Dragu. Acest Pelinescu a mai avut sub şefia sa încă 3 pictori, unul din Argeş, unu din Prahova şi al 3-lea Ilie Tuţu din Satul Cernişoara. Cei 2 din Argeş şi Prahova au plecat şi au lăsat lucrul picturii numai pe seama lui Pelinescu care a lucrat până la terminare cu ucenicul sau Ilie Tuţu, Cernişoara.

   General Constantin Dragu fiu al lui Dumitru Dragu mare moşier în satul Cireşu. Care general cu dragoste de părinţi săi şi de satul natal a dăruit biserica cu anumite podoabe şi cu bani, şi cu cele două clopote confecţionate la pirotecnia armatei. El find general de corp de armată. A mai ajutat şi fraţi săi Gh. Dragu tot general şi două surori Aurica şi Verginica.

   În perioada a 14 ani cât a ţinut lucrarea Biserici, s-a întâmplat multe piedici. Sărace din cauza anilor de secetă şi plointe. A mai fost şi dezbinări şi între două tabere de inoriaşi Ursuleşti şi satul de la vale. Ursuleşti voia ca biserica să fie construită unde se află astăzi. Satul de la vale dorea ca biserica să fie construită lângă biserica din sat cu hramul Intrarea în biserică. Însă boerul Toma Lăbău avand o convenţie printr-un act care îl făcuse cu boerul Constantin fiul Leni fica Boerului Iancovescu mare moşier în satul Cireşu, unde arăta că el donează un teren pentru biserică adică el a dorit ca să se facă o biserică pe pământ donat de el din dreptul lui părintesc şi legătura aceasta a făcut-o cu boerul Toma Lăbău, ca Toma Lăbău să stăpânească o proprietate de la el în partea de răsărit a şoselei între părău, valea biserici şi moşia Judeţului spre nord, şi spre Cerna cu zăvoiu Dumitru Dragu. Şi va stăpâni această moşie cu motivu de a construi biserica pe pământul donat de el. Iar de nu să fie lipsit de acest teren. Pentru acest fapt boerul Toma Lăbău a fost obligat prin aceasta convenţie să lupte ca să construiască biserica pe acest pământ ce-l donase acest urmaş al marilor Boeri Iancoveşti. Aşa că cu începere de prin anu 1910 şi în continuare Toma Lăbău începe a colecta bani unde face şi cărămidă şi alte pregătiri. Însă de multe ori nu se loveşte planul de seară cu al de dimineaţă că în anul 1911 se iveşte vânzarea moşiei judeţului care a ţinut 2 ani şi oameni find ocupaţi cu cumpăratul acestei moşi şi nici bani nu avea şi s-a împrumutat prin bănci unde cu mare greutate a rămas să plătească 3-4 ani în urmă. Unde biserica a rămas pe linia moartă. În 1913 iar s-a întâmplat că a izbucnit o neînţelegere între ţările balcanice unde România trimite o armată la Sofia în Bulgaria să facă pace. Unde şi această piedică nu ne-a lăsat să facem nimic pentru biserică. Iar în 1914 s-a început prin ţările apusene şi nordice o neînţelegere şi un mare război unde şi în România a început teama, grija şi pregătiri de război unde s-a şi început războiul mondial 1916-1918 unde ţara noastră a avut de suferit multe pagube iar biserica iar a rămas. După acest război vine exproprierea unde oameni 3-4 ani cât a tinut aceasta perioadă a exproprierii n-a mai făcut nimic pentru biserică şi tocmai cei cu grija biserici era amestecaţi şi în treburile exproprieri. Lucrurile de abia s-a limpezit prin ani 1924-1925 unde în 1926 s-a pus în executare planul construiri minunatei biserici.

    După cum am mai spus şi mai sus că Nicolae Popescu om cu stare bună şi om mai învăţat ar fi vrut ca biserica să fie lângă cea veche cu Hramul Intrarea în Biserică. Şi era îndoit şi mai avea frică că planul Biserici era mare totuşi când vede că lucrul se începuse şi merge înspre bine se ataşează şi el cu fii lui şi încurajază şi pe inoriaşi unde treburile merg bine. Tot Niculae P. Popescu dimpreună cu soţia sa Elena, pe lângă mari ajutoare ce le făcuse pentru Biserică a mai cumpărat şi toate cărţile ce trebuia şi lea donat bisericii.

  Notam aici că la această sfântă biserică greul a fost dus de familia boerului Toma Lăbău şi ginerele sau preot Gh. Doară. Ei cu boi la diferite treburi. Apoi vasă pentru apă, ciure, lanţuri, camioane care toate le întrebuinţa la lucru zis. De multe ori mâncare, beutură, cuie, lemne pentru schelărie. Tot ei a dat şi lemne pentru curte.

   Idem. Arătam că satul Cireşu cât s-a lucrat la aceasta sf. biserică a fost la zi cu toate ce s-a cerut, pe ei a fost toată greutatea cu munca, cu bani şi cu alimente. Tot o dată cireşeni a mai fost legaţi şi printr-un contract judecătoresc unde se mai înscrisese fiecare cu o sumă de bani. Când s-a înscris a fost lesne dar al urma când a trebuit le-a fost greu uni din săteni a fost nevoiţi de s-a vândut şi vaca din curte.

   Tot enoriaşi satului Cireşu a muncit cu carăle cu boi şi cu braţele la căratul de piatră de prin văile satului Cernişoara piatră corespunzatoare pentru temelie.

   Cărămida ce o făcuse cireşeni şi arsă gata de prin anul 1910-1911 a luat-o Stroeşti şi a făcut şi ei o şcoală cu ia sub forma de împrumut. Însă când ne-a trebuit ei nu ne-o făcuse şi ce a făcut nu era bună. Însă cireşeni a fost nevoiţi să-şi facă cărămidă. Cireşeni s-a pomenit păcăliţi de către stroieşti.

   Biserica a mai fost ajutată şi de către binefacatori de pretutindenea. Preotul Gh. Doară şi preotul Nicolae Presură a dus bine administraţia şi muncă de lămurire până la finit. Biserica a avut o mică proprietate de la Dumitru Sima şi până la pârâul Valea Biserici. Însă o parte din ea a fost răpită de Curteanu Constantin pe cale politică ajutat find de marele politician Toma I. Gh. Dina unde ş-a făcut case fii lui Curteanu, Solomon Curteanu şi Marin Curteanu.

    Slujba sărindarelor cu leturghi de 40 de zile după sfinţirea biserici sa oficiat de către preotul Pătruţ un refugiat din Ardeal, cântăreţ Diţă din Dianu, paracliser Barbu Dumitru Cireşu. Anghel Gh. Petrescu din Craiova a dăruit policandru care cântărea 60 kg. Biserica a mai beneficiat de material bun de stejar pentru tocărie, jeturi, strane, sfeşnice şi restul ce a mai trebuit şi uşi. Din Biserica din punctul Valea Biserici unde azi locuieşte Gh. C. Mătuşoiu Biserica ce funcţiona pe timpul fanariotic şi burghezo-moşieresc şi fărâmată prin ani 1921-1922 şi materialul din ea a fost păstrat la biserica din sat cu Hramul Intr. În Biserica până a venit timpul de sa folosit la biserica nouă. Aceasta este istoria Biserici Cuvioasa Paraschiva care este făcută din partea satului Cireşu şi alţi binefăcători. Scrisă de enoriaşul şi consilierul Parohial Barbu St. Dumitru pe un timp mai îndelungat şi termenată azi 1 iunie 1975.

  În prezent preot Tuţu Ion a venit în parohia Pojogi în toamna anului 1973 şi consiliul său Nic Petrescu Ipitrap.

   Barbu Dumitru şi David Pârâianu consilieri. Preoţi Doară şi Nic D. Presură pensionari Presură de la 1 august 1973. Cântăreţi care a servit la această biserică Constantin Turbăţel şi Constantin Mătăcuţă care azi se află pensionari.

         GURU BARBU SIMION