Viața unui mare Istoric, Milcoveanu, povestită de el însuși.

Începând din această dată m-am hotărât să public o serie de reportaje filmate în urmă cu 3 sau 4 ani cu cel mai mare dintre istoricii de bază ai României, cu domnul Milcoveanu, care acum la această dată domnia sa nu mai trăiește, Dumnezeu să-l ierte și să-l hodinească în pace, trăind cu certitudinea că un om ca dânsul sigur se află de-a dreapta lui Dumnezeu. Unul din înfocații și aprigii luptători pentru propășirea patriei, ridicarea României pe trepte de culmi spirituale, unul din mulții activiști din Garda de Fier, Legionarii lui Horia Sima, clasa de elită a studenților cei ce au luptat pentru distrugerea hoardelor de străini intrați în România și care se cocoțaseră în forurile conducătoare ale guvernului din acele timpuri și care duceau pe români la o viață grea plină de lipsuri și fără perspective. Reportajele pe care le-am filmat nu se ridică la nivelul unor reportaje standard deoarece fiind o fire mai emotivă, aflat în fața unui colos în Istoria Patriei și un mare istoric care a apucat să trăiască pe timpul comuniștilor fără să fie trecut prin pușcăriile comuniste fiind apreciat și ca un mare și bun medic, Milcoveanu va sta dea pururi pe treptele cele mai înalte ale elitei românești dintre cele două războaie și în epoca modernă a istroriei dominată de comuniști, m-a făcut să am anumite ezitări și bâlbe de-a lungul acestor reportaje de o mare valoare istorică ca și literară ce îmi umple sufletul de bucurie că am apucat să scot la lumină unele din cele mai interesante aspecte ale istoriei României povestite de un martor obiectiv care a fost implicat cu totul în aceste evenimente.
am încercat să pun pe blogg prima parte a interviului cu Milcoveanu dar acest video clip are mărime de de 3,4 giga iar blogg-ul nu poate să primească video mai mare de 100 mega. Ce se poate face în acest sens? vă rog dați-mi o indicație.

Poveste de Crăciun

Poveste de Crăciun

Pe-ntinsa margine de sat

Copiii merg la colindat

Urmați cu greu, pe urmă, de bătrâni

Urmașii demni a celor vechi străbuni

Cu vorba tremurândă-n barbă

Pe frunte pletele de dalbă

Bătrânii noștrii leagănă sub meri

Povara grea a umbrelor de ieri

Cărate-n liniștea pioasă dintre veri

Domoale datini de sarcini și poveri.

Săpate-adânc în brazda unei vieți

Cu trudă dusă de jale și scaieți

Bătrâni, cu pielea arsă printre munci

Cu omoplații tari, bucăți de stânci

Cu pași greoi cărați în vale

Urmând a tinerilor începută cale

Cu vocea stinsă cântă cu alean

Colinde duse și aduse-neam.

Pe marginea-arămie a pădurii

Cântă cu jale și tineri și condurii,

O viață tristă, cruntă, căzută peste ei

Cuprinse-ntreaga turmă, oi și viței,

Haite întregi, hiene, lupi hămesiți

Mușcă din copii făr de părinți

Părinți lipsiți de cele necesare

De-a pune la copil puțină sare.

Bunici lui creșteau, în vremi, zece desculți,

Iar pe-un copil, acum, nu-l poate crește zece culți

Dar marea supărare pentru cei săraci

E că străinii, numiți români, ronțăie din saci

Cu guri de șobolani, distrug ce alții economisesc

Și în prostie cu aplomb și fără noimă risipesc.

Aceasta-i soarta cruntă ce amărâții de români

Suportă viața de câine de la vandalii de străini.

Va veni și timpul când hăul se va deschide

Și-i va-nghiți cu totul pe-aceste linge blide

Dar va veni și vremea acelor cozi de topor

Mitici de-ai noștri excremente din popor.

Degeaba-ncearcă diavolii-ntrupați să distrugă

Ce-acest popor cere la Domnul prin a sa rugă

Din neam în neam ei cer dreptate și iubire

Când colindă, cu glasul grav și cu simțire.

Iar ei primesc covrigi calzi, plăcinte și cu nuci

Pentru sufletele ce-au luptat, soldați, haiduci

Tinerii aduc, urări, vorbe cu tâlc, dragoste-n priviri,

Iar seara se încheie cu voie bună, datini, împliniri.

                                          Ec. Guru Barbu Simion

24.12.2016

Pământul- În veci țăranilor

Pe data de, vineri, 2 martie 1990 când eram activist politic în PNȚ-CD împreună cu fostul meu coleg, Radu Vasile, profesor de istoria economiei la ASE și coleg cu d-l Constantinescu, profesor la universitatea din Tighina, fiind prin curtea PNȚ-CD și influențat de discursul d-lui Petre Roman, prim ministru pe vremea aceea, care susținea că pământul țăranilor este mai bine lucrat dacă se află în posesia guvernului adică a foștilor comuniști ajunși acum după lovitura de stat dată de americani care fiind și televizată s-a numit revoluție. În acestă zi de vinerii fiind călcat pe bătături de explicația copilăroasă a Primului Ministru, Petre Roman, am pus mâna pe un pix și pe o coală de hârtie și preț de o oră am formulat următorul răspuns pe care d-l Diaconescu împreună cu d-l director Paul Lăzărescu, de la ziarul ” Dreptatea” după ce a citit în ciornă scrierea mea, imediat a scos din pagină un alt articol și a pus răspunsul meu care este redat mai jos, în întrgime:
” Pământul - în veci țăranilor !
   Stimate domnule Roman, cu oarecare timiditate, o urmă adâncă lăsată de dictatură, în sensul că ar fi fost o crimă ca un cetățean de rând să dea o replică unui Prim Ministru, îmi calc pe suflet și cutez a vă atrage atenția asupra unor probleme pe care le-ați ridicat în discursul pe care l-ați ținut în ședința de parlament referitor la mult discutatele chestiuni ale economiei și în principal ale agriculturii.
   Nu am un text al discursului pe care l-ați ținut și nu am cum să citez pasaje din acest discurs, deci mă voi referi doar la ideile ce au rezultat din acesta și poate la anumite nuanțe ale acestor idei.
   Referitor la problema agrară ați afirmat, fiind chiar dvs. surprins de pueribilitatea acestor afirmații, cum că darea în folosință a terenurilor către țărani, a celor 5000 de mp., este suficientă din punct de vedere legal, subînțelegând, sau lăsând să înțeleagă auditoriul că lucrarea pur și simplu a acestui teren îi conferă țăranului care îl lucrează și dreptul de proprietate ”ad vorbam” și nu ”ad litteram”. Dar ca efectele unei legi să fie reale, aceasta trebuie să fie dată poporului în scris și nu lăsând să se subânțeleagă ca o posibilă consecință a unei alte legi ”darea în folosință a loturilor către țărani”. Greșit ! Cel puțin din punctul meu de vedere. Nu prea am fost tare la drept, dar ca economist vă pot demonstra efectele economice dezastroase pe care le poate aduce agriculturii confundarea celor două legi sau subînțelegerea uneia din alta. Și aceasta mai ales când se pune aprig problema atragerii în agricultură a ” cât mai mulți cetățeni  din alte  sectoare ale economiei” sau mai bine zis a foștilor țărani care au emigrat sub dictatură în alte domenii de activitate. Ne mai punând la socoteală ” darea în folosințî a unui teren 5000 mp. ” le taie avântul muncii chiar și acelora care deja muncesc în agricultură. V-aș pune o întrebare. Dacă dvs. acum în această situație pe care o aveți vi-sar da în folosință de către guvern o mașină mică spre a rezolva problemele de servici și cele personale, ați îngriji această mațină tot atât de bine ca și cum aceasta v-ar fi, fost dată cu drept de proprietate veșnică și de a dispune cum doriți de ea ? Tot așa se pune problema la cei ce lucrează pământul. Într-un fel vor lucra știind că acest pământ este al lor cu drept de proprietate veșnică și altfel vor avea grijă de acest teren știind că la simpla reclamație a vecinului rău intenționat cum că ”nu ar lucra bine terenul” și într-o posibilă ”mașinație” a primăriei acest pământ să-i fie luat. Și cum să investească țăranul munca fizică, bani și o parte din sufletul său, în acest pământ, știind că acesta nu este proprietatea lui, ci a statului, știind el destul de bine, pe pielea lui această proprietate a statului timp de aproape 45 de ani? Deci etic și legal acest pământ aparține țăranului, celui ce-l muncește. Deci sunt necesare, legi care să consfimțească în ele dreptul de proprietate veșnică. Aceasta ete singura formă sau să-i zicem mai bine” motorașul” progresului în agricultură și al ridicării nivelului de trai real al vieții țăranului. Să vă mai amintesc oare că în cele două războaie care au trecut peste trupul patriei singura forță morală care-i făcea pe țărani să-și dea viața era speranța că după război aceștia vor fi împroprietăriți cu pământul stropit cu sudoarea moșilor și strămoșilor lor și în care străbunii se odihnesc. ” Scris de  ec. Barbu Simion.

CARTEA PĂSĂRILOR MELE-CAP1

Stimați români din țară și din diaspora ! Cu deosebită stimă și cu sufletul încercat de o mare remușcare prin faptul că am ajuns în situația de a cere ajutor la români care au avut noroc în viață și au putut agonisi ceva bunăstare și care vor avea bună voință de a ajuta prin sponsorizare un ne însemnat poet, romancier, scenarist, pamfletar și altele ca pe viitor să am minima posibilitate de a mai scrie pe blog diverse, actualmente ne mai având bani de a plăti abonamentul la cablu și la internet, ba de multe ori neavând bani nici pentru o pâine. Actualmente fata mea care de 11 ani a fost îmbolnăvită de contele incapuciato, care actualmente este diavolul pe pământ, și care după o colaborare de peste 10 ani, mi-am dat seama că este șeful diavolilor pe Terra, trimis special la București, România, unde foarte curând va avea loc cea mai mare bătălie în astral și paranormal, pentru refacerea Grădinii Maicii Domnului. Acest diavol homosexual când am rupt legătura cu el mi-a îmbolnăvit fata transferând în spiritul și trupul ei mai mulți diavoli foarte periculoși, de atunci în casa noastră nu mai există pace și liniște, și lipsa acută de bani nu ne permite să plătim exorcizarea la preoții care se pricep să facă asemenea slujbe. În consecință cine are bunăvoință de a mă sponsoriza de a mai putea să public în viitor diverse scrieri, vă rog să trimiteți ajutorul DVS în contu: BARBU SIMION, CONT IBAN: RO04CARP041900804251RO01 deschis la CARPATICA  BUCUREȘTI ALBA IULIA, sau ON LINE la OFICIUL POȘTAL 4, PE NUMELE BARBU SIMION dar anunțîndu-mă prin telefon : 0727719196 că mi s-a trimis o sumă de lei la poșta 4. Vă mulțumesc anticipat iar pentru cei ce au voința de a mă ajuta voi scrie diverse poezii sau altele și voi putea să dau anumite sfaturi în diverse probleme legate de familie, societate, școală, sănătate, etc și voi face diverse rugăciuni, mantre și yantre pentru a aduce în familiile DVS bogăție și fericire și multe alte practici benefice la momentul solicitării. Cu stimă și respect ! Dumnezeu să vă bine cuvânteze !

ROMAN AUTOBIOGRAFIC.                               

                                                 CAP. I

         Era o zi friguroasă de toamnă, cu ceaţă pe poalele dealurilor îndepărtate şi cu picături de apă în frunzele copacilor şi pe şiţă şi pe scândurile negeluite ale fânarului şi ale şoprului din curtea casei. Se lăsase şi un frig ce te pătrundea până la oase şi îţi făcea pielea ca la găină. Stăteam în casă şi admiram natura dezlănţuită în forţa ei, în inteligenţa ei nativă. Mă uitam prin geamul brubonit de roua dimineţii friguroase din zona de munte în care mă aflam. De fapt mă aflam în casa parintească unde crescusem peste 40 de ani şi unde avusesem parte şi de fericire şi de suferinţe, unde acum mă năpădeau amintiri nostalgige legate de părinţii mei, acum dispăruţi, Dumnezeu să-i ierte, dar parcă aidoma, vii printre lucrurile prezente în odaie şi parcă rămase acolo să adâncească şi mai mult suferinţa gândului la cei dispăruţi pentru totdeauna şi parcă veşnici în memeoria mea. Aburi ieşeau din streaşinile şoproanelor şi a fânarelor din împrejurimi. Natura încremenise într-o postură ca de basm şi mă ducea cu gândul la copilarie şi la adolescenţa mea din anii 1959 şi ani 1960 apoi către ani 1965. Eram un copil ca toţi ceilalţi cu capricii şi mofturi de copil de ţăran dus pe la oraş şi întors printre copiii de pe uliţa satului cu pretenţi, nemascate de naivitatea mea copilarească. Mergeam cuprins de mândrie pe uliţa satului printre ţăranii îmbrăcaţi în dimie şi haine grele printre copii cu căciuli şi haine lăsate de fraţi lor mai mari eu fiind îmbrăcat cu haine care în concepţia mea de copil mi se păreau mai savante, mai iţite dându-mi o superioritate nemeritată. Am deschis uşa sobei şi am mai înfipt în gura roşie a animalului aprins încă un buştean de salcâm, am închis uşa încinsă, apoi am stat pe un scaun vechi dar solid şi bine chibzuit de cei cel construiseră, dintr-o mobilă germană, cumpărată de mama, Dumnezeu s-o ierte, de la cucoana Matilda, o nemţoaică adusă de boierul Ştefan Dragu cu peste 80 de ani în urmă.  Coana Matilda era o femeie vrednică, plină de suflet, care se integrase în sufletul ţăranilor şi parcă făcea parte din chiar inima obştei prin tot ceea ce făcea şi făcuse pentru cei amărâţi, bolnavi şi înapoiaţi. Ţăranii o iubeau şi o respectau  ca pe o stăpână dar mai mult ca pe o soră de-a lor care devenise bogată şi care îi ajuta de multe ori fără să ştie boierul, cu de-ale gurii şi cu haine aduse de prin ţările de departe, de peste mări. Dar ceea ce o făcea şi mai iubita de oamenii simpli ai obşti era faptul că nemţoaica, coana Matilda, era prezentă în fiecare duminică în biserica satului la fiecare slujbă ţinută de preotul bătrân, Doară, fost politic închis de comunişti deoarece avusese legături cu legionarii. Când apărea pe uliţa ce ducea la biserica veche de peste o sută de ani  ţăranii se aplecau pâna la pământ cu capetele descoperite  în semn de respect faţă de femeia care îi respecta şi le vorbea într-un mod plăcut şi  inteligent dar sătenii o iubeau de fapt că devenise creştină ortodoxă din creştină catolică prin căsătoria făcută cu boierul Dragu şi venită tocmai din ţările dezvoltate şi ca de bazm în mintea lor tocmai în ţara lor săracă şi plină de păduchioşi şi care iubea sătenii proşti şi săraci ca pe propri ei fraţi.  Dintre puţinele amintiri care îmi vin în minte  acum este aceea când Coana Matilda a pătruns în curtea casei noastre cu o farfurie  mare şi întinsă, cum eu nu mai văzusem şi pe care se afla coliva bună şi cu bomboane râvnite mult de copii ca noi. A intrat în curte cu vorbe frumoase de bineţe şi a vorbit cu mama în curtea din faţă apoi mama a invitat-o în casă pe uşa din spate unde era bucătăria de iarnă şi au parcurs toată curtea pâna au ajuns la curtea din spate şi au intrat în bucataria din spate, coana Matilada a intrat la noi în casă şi asta pentru mine era un adevărat evenimnt ca şi cum ar fi coborât Iisus în casa noastră. Mama era o femeie cu puţină carte dar cu mult bun simţ şi respect faţă de toţi oamenii şi ştia să întreţină o discuţie cu oamenii superiori cum era coana Matila. Mama era o femeie umblată şi pe la oraş şi chiar la Bucureşti unde tata era plecat şi unde ducea o prăvălie în care vindea produse lactate, covrigi, cornuri şi tot felul de pâini, sucuri şi altele pe care le lua pe credit de la nişte greci despre care tata spunea că erau băieţi buni. Coana Matilda era o femeie în vârstă, înalta cu păr blond castaniu puţin încărunţit, cu o faţă frumoasă, cu haine nemţeşti dar puţin uzate şi curate şi frumos mirositoare date cu ceva ce eu nu puteam să definesc fiindcă nu cunoşteam ce era acel parfum despre care aveam să aflu mult mai târziu.  Coana Matilda pe care mi-o amintesc numai cu acel zâmbet pe buze parcă dintodeauna aşa, m-a luat atunci  pe picioarele ei şi m-a ridicat în braţe, m-a pupat pe obraz şi mi-a dat o bomboană mare şi dulce ce eu nu mai măncasem în viaţa mea. Mama vorbea cu coana Matilda despre lucrările câmpului, despre arat şi însămânţat, pe cine să ia la lucru, la arat în acea primăvară. Coana Matilda m-a pus apoi jos şi a luat din raft o strachină şi a pus cu o lingură de lemn o parte din coliva frumos mirositoare şi frumos aranjată cu o mare cruce făcută din bomboane roşii şi verzi şi albastre. A deschis apoi o geanta din piele cu un sistem de inchidere ce m-a pus pe gânduri ceva ca o scamatorie de bâlci unde nu am priceput cum se închidea şi deschidea, şi a scos din acea geantă o hârtie de zece lei pe care i-a dat-o lui mama iar mama a spus bogdea proste cu bucurie iar coana Matilda i-a spus să ne cumpere ceva îmbracăminte la noi, copiii pe care îi avea mama adică nouă, noi fiind trei copii şi anume doi băieţi, fratele meu fiind geamăn cu mine eu fiind însa cel mare deoarece mama alesese sa mă nască pe mine mai întâi eu fiind moţatul familiei. Sora mea mai mare, Maria, pe care cu toţii o strigam Silvia, era cu doi ani mai mare ca noi fraţii şi avea tot timpul un atu asupra noastra baieţii pe care eu nu puteam să-l sufăr deoarece noi băieţii eram puşi pe lângă toate corvezile bărbăteşti şi la cele femeieşti ca spre exemplu spălatul vaselor în timp ce dumneaei se plimba sau citea. Pe fratele meu îl chema Gheorghe nume nu prea agreat de deţinător cel putin când începuse să se mai înalţe în ochii fetelor dar nu ca înlţime deoarece mult mai tirziu după prima tinereţe nu crescuse mai mare ca o vacă. Pe mine mă chema Simion dar toată lumea îmi spunea Ion să simplifice şi mai mult lucrurile. De fapt eram pur şi simplu Ion şi Gheorghe ai Tenii lui Gheorghe din Cireşu, unul din cele cinci sate ale comunei Stroieşti  din judeţul Vâlcea. Pe mama o chema de fapt Atena nume care mult mai târziu avea să-mi facă multă plăcere când aveam să aflu semnificaţia mitologica a numelui ei Zeiţa Atena, zeiţa frumuseţii, nume ce se potrivea de minune cu mama deoarece mama fusese una dintre cele mai frumoase femei din regiune. Dar pe cât de frumoasa a fost pe atât viata ei a fost un coşmar, un calvar, soartă pe care şi-a dus-o cu o resemnare biblică fără să blesteme niciodata, în vreun fel numele nimanui pentru ceeace avea să-i rezerve soarta din momentul când se născuse. Mama, Dumnezeu să o ierte şi să o odihneasca în pace, fusese o femeie bisericoasă şi crezuse în Dumnezeul nostru, în Domnul Iisus până când avea să treacă în lumea celor buni. Mama avea să se nască pe 3 august 1921 într-o călduroasă lună de vară, august, pe numele ei de fată Turcescu Atena dupa numele primului soţ al bunicii deşi acesta nu era tatăl adevărat al mamei. Primul bunic Turcescu Constantin plecase în primul război în 1916 şi nu după mult timp, bunica, aveau să primească veste că acesta căzuse în luptă undeva pe la Oituz sau Mărăşeşti, Dumnezeu să-l ierte şi să-l aibe în pază. Nu după mult timp bunica se măritase din nou cu al doilea bunic al nostru pe nume Dumitru Lucă Rentea cu care de fapt nu se trecuse în acte deoarece la vremea aceea se zvonea că familiile celor căzuţi pe front urmau să fie împroprietărite de către stat şi atunci bunica cu soţul ei de-al doilea au convenit să nu se mai treacă în acte ca să poată primii ceva pământ. Şi au primit şase hectare de pământ. Adevăratul tată al mamei era Dumitru Lucă Rentea cu care bunica făcuse două fete pe Atena şi pe Elena, sora mamei, dar pe care la vremea aceea ca să poată primi ceva pământ în urma împroprietăririi care urma să se facă, cum spuneam, de frică să nu piardă pământul ce i se cuvenea de pe urma lui Turcescu Constantin, trecuse cele două născute pe numele lui Turcescu. Aşa se face că mama deşi făcută cu Lucă Rentea purta numele de Turcescu. Al doilea soţ al bunicii era om gospodar şi strângător şi priceput la multe dar ca un făcut sau ca o vrere a soartei bunica n-a avut parte multă vreme şi de al doilea soţ fiindcă în 1942 al doilea soţ al bunicii este luat în al doilea război pentru apărarea patriei de unde nu avea să se mai întoarcă niciodată. Proaspat văduvă de a doua oară, bunica mea, Turcescu Maria, poreclită Miţa din Irişte avea să moştenească de pe urma bunicului, Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace, o avere frumuşică rezumată în mare la peste 20 pogoane de pământ două case cu toate acareturile boi, vaci, oi, cazan de trei sute de litri de făcut ţuică din aramă, peste zece buţi mai mari de 5-7 mii litri şi multe altele agonisite după o viaţă de muncă şi afaceri, bunicul meu nedezminţind renumitul renume de oltean, origine ce avea să cucereasca întrega lume în special cea a afaceriştilor din ţară şi străinătate. De la acea dată bunica, Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace, nu s-a mai recăsătorit considerând că soarta dorea ca ea să trăiască în singuratate deoarece primul soţ îi murise la câţiva ani după căsătorie  iar cel de-al doilea, Lucă Rentea, avea să se prăpădească pe pământuri străine lăsând-o cu două fete în pragul măritişului cu Atena şi sora ei mai mică Elena. De atunci bunica a luat de una singură viaţa în piept înfruntând grozăviile sorţii şi în special pe cele ale comunismului care avea să se întindă ca o lepră peste pământul ţării şi peste vieţile oamenilor.

  Am văzut lumina vieţii în casa bunicii, de sub Copăcişi, o bucata de rai pusă înadins de Dumnezeu sub râpa Copăcişului, într-o după amiază târzie de duminică la început de aprilie în ziua a 9-a într-o primăvară rodnică şi grăbită, în cea mai sfântă zi a anului, înviera Domnului Iisus Cristos. Trecut de amiaza cea mare  într-o duminică călduroasă şi liniştită în care tot poporul sărbătorea învierea Domnului, mama îşi începea zămislirea aducându-ne pe lume, pe mine şi fratele meu, în aceiaşi zi în care însuşi Domnul dezlegase izvoarele vieţii şi mântuise oamenii de păcate. Încă din primele clipe ale vieţi mă dovedisem un tip gălăgios şi plângăcios în comparaţie cu frate-miu, o moacă de om, tăcut şi somnolent care nici nu părea că trăieşte. Din clipa naşterii până la nouă luni aveam să fiu o pacoste pentru părinţi şi în special pentru mama săraca care nu ştia ce să mai facă cu mine. Urlam şi plângeam zi şi noapte fără contenire cu un potop de zgomote specifice sugarilor sursă nesecată de nesomn, de griji pentru cei ce nu ştiau ce să-mi mai facă şi să-mi dea pentru a tace şi a mă linişti. Era în 1950 anul ce marca jumatatea de secol. După primavara timpurie şi vara fierbinte ce pârjolise pământul urmase o toamnă bogată şi ploioasă apoi o iarnă friguroasă cu zăpezi imense şi viscole puternice. în această iarnă avea să cheme mama preotul acasă să-mi citescă slujbe de sfeştanie. De atâta plâns şi urlete, burta şi partea de jos a testicolelor, mi se umflase iar ai mei, în special mama, căci tata era la Bucureşti la pravalie, mama spun, deci, chemase preotul să-mi citească de potolire sau să se sfârşescă acest calvar şi pentru mine cât şi pentru ei. Dupa această slujba Dumnezeu parcă mi-a luat cu mâna zbuciumul în care mă chinuiam şi îi chinuiam şi pe ceilalţi iar la două săptămâni mama a luat un vecin din satul Cireşu deoarece iarna o prinsese pe mama şi pe noi copiii la Cireşu unde trebuia să aibe grije de pământuri şi de recoltă şi a tocmit cu el un drum cu căruţa cu cai până la Rm. Vâlcea, la spital pentru a-mi face operaţie de iernie. Vecinul pe nume Mitu lui Culici într-o zi de luni a lui decembrie înainte de sărbătorile de iarnă s-a suit la hăţurile căruţei împreună cu mama şi cu mine înfofolit în multe haine şi pe un vânt şi o zăpadă şi pe un ger cumplit cum nu se mai văzuse de mulţi ani pe acele meleaguri, au luat drumul Vâlcei şi aveau să-l străbată într-o zi şi o noapte iar a doua zi marţi pe la prânzul cel mare ajunseseră cu mine la spital. Acolo am ajuns pe mâinile bune şi măiastre ale doctorului Băluţă, Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace, care m-a operat aşa de bine că toată viaţa după aceea nu am mai avut nevoie de alta operaţie şi am fost mai sanatos decăt unul neoperat. La două săptămâni după această operaţie mama şi nea Mitu lui Culici s-au întors dupa mine şi cu câteva zile înaite de naşterea domnului au ajuns cu bine acasă unde mama şi bunnica şi toţi ceilalţi au răsuflat uşuraţi când m-au văzut dormind şi eu liniştit şi comportându-mă ca orice copil normal. Pot să afirm chiar că la mijloc fusese mâna lui Dumnezeu care voise ca mama şi ai mei să sărbătorească crăciunul, naşterea Domnului în pace şi linişte sufletească. Tot în acea iarnă avea să se întâmple o mare nenorocire. Cred că era a doua sau a treia zi de crăciun când bunicul din partea tatei, Barbu Stanciu, după o lungă beţie luase o culme cu trandafiri făcuţi din porcul tăiat cu o săptămână înainte de crăciun şi o pusese deasupra vetrei pentru afumare şi cum asta se întâmpla pe la apusul soarelui şi după ce mai stinsese încă o dată focul sufletului cu o cană de ţuică adormise pe patul din camera din faţă ca pe la mijlocul nopţii să fie trezit de o mare gălăgie şi forfotă în casă şi pe la geamul camerei în care dormea. Şi până să se trezească şi fusese ridicat pe sus de braţe puternice şi transportat cu tot cu paturi afară unde avea să se trezească de-a binelea într-un nor de fum şi flăcări cu zeci de vecini care cu găleţi de apă încercau să stingă focul care aprinsese întreaga casă. Realizând ce se întâmpla a sărit în picioare ca traznit de fulger şi trezit complet din somn şi din beţie să înceapă să strige la oameni dând ordine şi insistănd să scoată un butoi de 200 de litri cu gaz de sub fânarie şi apoi  toată tocăria de lemn de pe prispa casei şi din camera din fund a casei. Oamenii şi ei zăpăciţi şi speriaţi de grozăvia focului ce lumina întreg satul ca şi vecinii îngroziţi de frică ca focul să nu se extindă şi asupra gospodăriilor lor au sărit imediat şi au scos butoiul de gaz de sub fânărie care începuse şi ea să ia foc apoi săriseră cu toţii să scoată  din casă, ce se mai putea scăpa din lucruri, bine înţeles după ce fuseserăm scăpaţi noi cei mici iar mama împreună cu noi fuseserăm primiţi şi adăpostiţi în casa unui vecin mai de departe.

      Admiram acum în odaia mare şi comfortabilă în care îmi depănam şirul amintirilor, tablourile, puţine la număr, ce fuseseră salvate atunci de la incendiu. Tata simplu ţăran care între timp devenise mare afacerist la oraş, la Bucureşti, influenţat în bine de oamenii de afaceri cu care intrase în contact după câte ştiu nişte  greci amabili, începuse încă din tinereţe să agonisească diverse lucruri care mai târziu dublându-se sau triplând-se valoarea lor erau folosite ca şi acţiunile într-o bancă. Unele dintre aceste lucruri care fuseseră scăpate de incendiu erau tablourile ce atârnau acum pe pereţi dar din păcate  fără nici o valoare, cel mult sentimentală, pe care le-o acordam chiar eu, pictorii care le pictaseră pierzându-se undeva în anonimatul istoriei. Dar unul din lucrurile de mare valoare care rămăsese de la tata şi de la mama era chiar casa în care locuiam acum construită în anul 1951, dupa ce arsese casa bătrânească şi care avusese la bază un proiect după o vilă americană. Casa construită toată din caramidă, înălţată pe o temelie mult ridicată faţă de cea veche dar pe acelaşi loc, impunea privirii prin construcţia masivă, prin frumuseţea clădirii, prin modul de amplasare al camerelor. Casa rămăsese la roşu, adică netencuită la exterior, timp de aproape 10 ani şi fusese acoperită cu ţiglă tot atâta timp până când prin anii 60 după ce mama agonisise ceva bani a cumpărat tablă zincată a angajat meseriaşi de la câteva comune mai jos de pe lângă Craiova şi în câteva luni casa arăta ca în revistele americane de prin vremurile acelea cum era acum tencuită şi cu acoperiş din tablă. Acei meşteri făcuseră şi jgheburile şi burlanele dar nu apucaseră să le şi monteze fiindca nu se înţeleseseră la preţ cu ai mei şi casa rămăsese fără jgheaburi şi burlane nemontate până în ziua de astăzi.  Casa era amplastă în centrul satului la numai cinci zeci de metri de şcoala cea nouă construită prin anii 1956-57, şcoală a cărei faţadă dădea în şuşeaua principală ce lega oraşul Horezu cu Craiova. Şuşeaua pornea din oraşul  Rm. Vâlcea şi şerpuia pe sub munţi printr-o minunată regiune montană, trecea prin micuţa staţiune balneară Govora apoi şuşeaua se răsucea la dreapta şi se înfigea mai adânc în munţii înalţi şi semeţi apoi ajungea în oraşul Horezu după ce trecea peste numeroase dealuri şi văi  ca apoi să părăsească urbea liniştită şi uitată de Dumnezeu plină de olteni mucaliţi şi gata oricând să te primească în casele lor. Cum părăsea urbea Horezului şuşeaua se abătea către dreapta şi apuca drumul mult cântat al Gorjului  şi nu apucai să te dumireşti de peisajele ca de rai  prin care te afundai ca numai la 9 km de la Horezu dădeai de comuna Slătioara unde o mare intersecţie crăcăna şuşeaua în două.  O şuşea o lua către dreapta ce ducea spre Târgu Jiu iar alta se abătea în stânga pe lângă nişte râpi pietroase şi nisipoase pe lângă râul Cerna ca apoi să salte de bucurie din deal în vale până la sfatul popular al comunei Stroieşti după care trecea peste un pod lung de lemn peste râul Cerna ca apoi şontâc şontâc din vale-n deal şi din deal în vale pe lângă case de gospodari unele din lemn şi şită, altele din caramidă şi tablă, străbătând satul Ursuleşti trecând pe lângă casa naşului meu mult iubit Ghiţoiu Simion, care prin ani 73 -74 avea să se prăpădească în urma unui cancer, dumnezeu să-l ierte, că tare bun şi iubitor fusese cu mine şi cu frate-miu, şuşeaua o cotigea puţin în jos şi zbura cu viteză mare pe lângă biserica nouă care, când eram copil mi se părea atât de mare încât o confundam cu o cetăţuie şi la care mă închinam cu pioşenie şi cu frică de câte ori treceam pe lângă ea, ca apoi bălăgănind la dreapta şi la stânga  cu sughiţuri şi râgâituri şuşeaua să ajungă ca un oltean abţiguit în centrul satului Cireşu să treacă solemn pe lângă şcoala impunatoare cu capul descoperit şi solemnă ca o ţărancă fâstâcită în faţa tovarăşului director al şcolii care le răpea copiii pentru ai face domni într-o ţară de tovaraşi, ca apoi şuşeaua să coboare în fugă până la “comperativa” satului în casa fostului boier Popescu ca în urmă, puţin gâfâind să ajungă la moara comunală, tot a boierului Popescu confiscată şi ea de comunişti, unde îşi măcinau zilele şi recoltele rămase, dupa ce lua totul sfatul popular, bieţii olteni, ruginiţi de certuri la mejdini şi vejnic transpiraţi de muncile câmpului şi horele hurducăite ale duminicilor liniştite şi bisericoase. De la moară, pudrată cu praful alb de făină, şuşeaua căra la vale căruţele încărcate cu sacii de făină până hăt departe dincolo de Pojogi şi Copăceni aproape de Lăpuşata, aruncând când pe stânga când pe dreapta râului Cerna pe gospodarii adormiţi în căruţele lor. în fiecare dimineaţă şuşeaua cobora adormită de la munţi si izbindu-se din deal în deal cobora hodorogind la vale către Craiova şi mai departe către râul Olt către câmpie unde se trezea lăbrţându-se.  Şuşeaua cu pricina nu era mai lată de două căruţe puse una lângă alta acoperită vara cu praf şi pulbere de-ţi îngropai picioarele până la glezne iar toamna şi iarna se transforma într-un drum al noroaielor până la genunchi.  De la şcoala din Cireşu perpendicular pe şuşea urca în sus pe lângă şcoală pe partea stângă cum te uitai la ea un drum de ţară, o uliţă, ce trecea pe lângă casa Simioancăi pe partea stângă apoi după ce se termina şcoala pe partea dreaptă a uliţei se afla casa lui Nicu lui Burgă unde uliţa se încovoia puţin spre dreapta iar faţă în faţă cu casa lui Nicu lui Burgă pe partea stângă a drumului se afla casa noastră care se afla pe un platou, o mică poiană, după care uliţa urca încă vreo 30 de metri până la biserica cea veche pe stânga şi casa lui nea Gică, zis şi Gicanu, pe partea dreaptă, faţă în faţă cu biserica. De la biserică uliţa se subţia aşa de mult încât devenea o potecă ce se oprea drep în pârâul ce despărţea platoul nostru de locul numit Peste Vale. Nea Gică era om sărac şi singura lui avere era căsuţa compusă din doua camere şi o prispă, o cunie, bucătăria de vară şi un fânar cu o magazie la parter. Pământ, spunea nea Gică, avea să aibă mai mult la cimitir decât avea în curtea casei şi pe lângă casă şi care era singura lui avere. Nea Gică era gard în gard cu Nicu lui Burgă mai bine zis cu gradina din spatele casei Burgăului. Biserica cea veche cum îi spuneau sătenii era chiar veche şi la propiu şi la figurat având cam 130 ani vechime. Era construită toată din bârne şi chirpici şi acoperită cu şiţă, lungă cam de 15 metri şi lată cam de 4 metri cu altartul către uliţă şi intrarea sătenilor către dealul feţiei sub forma unei săliţe asemanatoare unei prispe. În faţa prispei cam la doi metri de la ea se afla clopotniţa  înaltă şi maiestoasă mai înaltă ca cele doua turle înfipte pe creasta bisericii, ca un crenel de cetate pătrăţos în vârful căreia trona ca un moş cocăind a somn, clopotul imens care când eram mic trebuia să mă atârn cu totul de funia care-l mişca ca să pot să-l fac să dăngăne. Lângă turnul clopotniţei nu mai departe ca un metru se înălţa falnic şi maiestos dincolo de nori cu vârful în ceruri un brad de aceeaşi vârstă cu biserica dar pe când biserica ajunsese ca o hârcă cu nasul coroiat încălecată pe mătura zburatoare aşa de falnic se înălţa bradul ca făt frumos din poveste ce putea fi văzut de la mari depărtări. 

BALADA UNUI CAZAN

Stimați români din țară și din diaspora ! Cu deosebită stimă și cu sufletul încercat de o mare remușcare prin faptul că am ajuns în situația de a cere ajutor la români care au avut noroc în viață și au putut agonisi ceva bunăstare și care vor avea bună voință de a ajuta prin sponsorizare un ne însemnat poet, romancier, scenarist, pamfletar și altele ca pe viitor să am minima posibilitate de a mai scrie pe blog diverse, actualmente ne mai având bani de a plăti abonamentul la cablu și la internet, ba de multe ori neavând bani nici pentru o pâine. Actualmente fata mea care de 11 ani a fost îmbolnăvită de contele incapuciato, care actualmente este diavolul pe pământ, și care după o colaborare de peste 10 ani, mi-am dat seama că este șeful diavolilor pe Terra, trimis special la București, România, unde foarte curând va avea loc cea mai mare bătălie în astral și paranormal, pentru refacerea Grădinii Maicii Domnului. Acest diavol homosexual când am rupt legătura cu el mi-a îmbolnăvit fata transferând în spiritul și trupul ei mai mulți diavoli foarte periculoși, de atunci în casa noastră nu mai există pace și liniște, și lipsa acută de bani nu ne permite să plătim exorcizarea la preoții care se pricep să facă asemenea slujbe. În consecință cine are bunăvoință de a mă sponsoriza de a mai putea să public în viitor diverse scrieri, vă rog să trimiteți ajutorul DVS în contu: BARBU SIMION, CONT IBAN: RO04CARP041900804251RO01 deschis la CARPATICA  BUCUREȘTI ALBA IULIA, sau ON LINE la OFICIUL POȘTAL 4, PE NUMELE BARBU SIMION dar anunțîndu-mă prin telefon : 0727719196 că mi s-a trimis o sumă de lei la poșta 4. Vă mulțumesc anticipat iar pentru cei ce au voința de a mă ajuta voi scrie diverse poezii sau altele și voi putea să dau anumite sfaturi în diverse probleme legate de familie, societate, școală, sănătate, etc și voi face diverse rugăciuni, mantre și yantre pentru a aduce în familiile DVS bogăție și fericire și multe alte practici benefice la momentul solicitării. Cu stimă și respect ! Dumnezeu să vă bine cuvânteze !

GURU BARBU SIMION.
 BALADA UNUI CAZAN

Aveam pe-aici mai de de mult un cazan spoit giugiuc
Era un fost evreu trecut de neamuri chiar la olteni
Se dădea leu doar că lătra şi-avea un suflet de haiduc
Şi pe femei că le ştia pe toate din Lăpuşata la Zătreni.

 Era un domn în felul lui Oltean cu cioareci şi tulpan
Născut de-ai lui în Scorpion şi-apoi trimis să pască vaci
Ajuns la 7 ani fura din ouă şi punea ban peste ban
Şi vara toată pe la Cerna prindea şi peşte dar şi raci.

Era flămând mai toată ziua, urca cu mămăliga în cireş
Şi când pleca la şcoală avea în sân cireşe din belşug
Învăţa de zor la mate ca în negoţ să nu dea greş
Iar mai pe vară în vacanţă, mergea cu taică-su la plug.

 Când a crescut de-o şchioapă umbla după gagici la horă
 Dar nu avea succes decât cu fetele din clasele mai mici,
Iar maică-sa aflase că vreo trei aveau să-i fie noră,
Şi ca să-l sature de fete, l-a trimis la tasu care avea un bici.

 Cu fratele mai mare s-a împăcat şi au căzut la învoială,
Mai toată ziua îi da ţuică furată din butoi din casă,
Şi fratele îi da din gagici şi de atât iubit a dat în boală,
Şi n-a belea că după fete îl lua şi tasu pe la coasă.

 Până s-ajungă-n Bucureşti, purta mereu numai opinci,
Iar iarna, vara, cum era, haine grele din dimie
Haine ce le lua de pe la fraţi când le rămâneau mai mici
Şi tasu îi spunea mai apăsat că aste haine o viaţă să te ţie.

 Când a ajuns în Bucureşti, s-a văzut imediat, că au dat faliment,
Un evreu şi un grec ce făceau bişniţă mare cu mâncare,
Ia Cazan Gică de ţară s-a băgat cu-n aliment,
 Unde-n Craiova prazul se vindea la liber şi-avea fiecare.

 Fiind băiet inteligent şi masturbat nevoie mare,
S-a-nscris la şcoala de balet unde freca la fiare
Şi-n loc de mămăligă mânca acum franzelă albă,
Iar pe ţăranca cu opinci a dat-o pentru o orăşancă slabă.

 Şi-n loc de patefon ce se cânta cu manivelă
Şi-a luat magnetofon cu artiştii ce veneau pe bandă,
Dădea tare muzica în stradă să audă şi gagica lui
Marcela, Lângă piaţă şi-a luat casă ce avea şi o mansardă.

 Şi-a luat o licenţă-n fiare dar lucra mai pe teren
Avea zilnic băutură colinda prin ţări străine,
Vindea muzică străină şi-a ajuns şef pe un tren,
Băga fete la cuşetă şi-acasă duce măsline.

 Îl avea pe un Barbu ce-i da muzici guiţate,
Amândoi făceau afaceri dar Barbu făcea bisnis,
Era tot oltean ca Gică, dar avea şi facultate,
Dar Cazan avea maşină şi o casă ca în vis.

 Avea şi copii frumoşi şi soţie înfloritoare,
Avea şi femei babane cei da lui gicuţă bani,
Şi pe an vreo două luni mergea-n staţiuni la mare
Şi visa acum la vilă undeva între castani.

 Dar sărac olteanu Barbu, înşelat de un cazan
Ce-a aflat că barbu are în ASE mare licenţă,
L-a făcut să investească să câştige şi el un ban,

Dar n-a câştigat nimica, doar pomană, e o mare diferenţă,
 Şi Cazan strângea euro în cazane şi lighene,
Pe barbu l-a dat afară că soţia nu-l înghite,
Iară barbu acum ajunse păzitor pe la dughene,

Îl mai cheamă câte o dată când bea bere şi sughite.
 Totuşi Barbu îl iubeşte pe acest oltean ajuns,
Dar de azi doamne fereşte, Barbu a zis în sine lui,
Va stopa munca la scris să aibe timp pentru răspuns,

Şi-i va da doar bună ziua, doar atât, Olteanului.
 Mama lui...

 Scrisă de unu Barbu Simion, înainte de-nălţare,
Supărat pe coana Mare,
Ce-n cazan fierbea Potroace, pentru broasca oace, oace !
22.05.2014

POEZIE FĂRĂ TITLU

Stimați români din țară și din diaspora ! Cu deosebită stimă și cu sufletul încercat de o mare remușcare prin faptul că am ajuns în situația de a cere ajutor la români care au avut noroc în viață și au putut agonisi ceva bunăstare și care vor avea bună voință de a ajuta prin sponsorizare un ne însemnat poet, romancier, scenarist, pamfletar și altele ca pe viitor să am minima posibilitate de a mai scrie pe blog diverse, actualmente ne mai având bani de a plăti abonamentul la cablu și la internet, ba de multe ori neavând bani nici pentru o pâine. Actualmente fata mea care de 11 ani a fost îmbolnăvită de contele incapuciato, care actualmente este diavolul pe pământ, și care după o colaborare de peste 10 ani, mi-am dat seama că este șeful diavolilor pe Terra, trimis special la București, România, unde foarte curând va avea loc cea mai mare bătălie în astral și paranormal, pentru refacerea Grădinii Maicii Domnului. Acest diavol homosexual când am rupt legătura cu el mi-a îmbolnăvit fata transferând în spiritul și trupul ei mai mulți diavoli foarte periculoși, de atunci în casa noastră nu mai există pace și liniște, și lipsa acută de bani nu ne permite să plătim exorcizarea la preoții care se pricep să facă asemenea slujbe. În consecință cine are bunăvoință de a mă sponsoriza de a mai putea să public în viitor diverse scrieri, vă rog să trimiteți ajutorul DVS în contu: BARBU SIMION, CONT IBAN: RO04CARP041900804251RO01 deschis la CARPATICA  BUCUREȘTI ALBA IULIA, sau ON LINE la OFICIUL POȘTAL 4, PE NUMELE BARBU SIMION dar anunțîndu-mă prin telefon : 0727719196 că mi s-a trimis o sumă de lei la poșta 4. Vă mulțumesc anticipat iar pentru cei ce au voința de a mă ajuta voi scrie diverse poezii sau altele și voi putea să dau anumite sfaturi în diverse probleme legate de familie, societate, școală, sănătate, etc și voi face diverse rugăciuni, mantre și yantre pentru a aduce în familiile DVS bogăție și fericire și multe alte practici benefice la momentul solicitării. Cu stimă și respect ! Dumnezeu să vă bine cuvânteze !

Guru Barbu Simion:Poezie simion
Va veni o zi când am să stau din mers 

cu trupul obosit cu picioarele slăbite

așezat pe-o piatră undeva în univers

pe-un drum cu pulbere bătut de vite.

În urma mea lăsam o viață în suflet cu regrete

Iar în naintea mea zăcea cea mai rămas din infinit

În urmă aveam păcate pe care Dumnezeu să mi le ierte

Necunoscutul m-aștepta pe drumul lung și prăfuit.

În zarea cenușie sus pe munți se adunau norii de ploaie

Cum  soarele  ardea de sus un om bătrân slăbit de vlagă

Deasupra lui se prelingea zumzet de muscă, behăit de oaie

Preivirea lui cernea tăcerea ivită din pădurea verde, vagă.

Stăteam lungit pe maldăr de-amintiri furat de gânduri  line

cu fete dragi, copii frumoși,  curați, duceau animale la pășune

Ca adormit gândeam molcom ce zile fericite de bucurie pline

În satul tinereți drag noi creșteam cu jocuri simple,  vorbe bune.

Trăiam cu toţii viaţa sfântă, pusă-n om la Creaţie cu dărnicie

Când încă satul nu fusese cucerit de necurat ce activa-n oraşe

Satul cu popă şi învăţător trăiau credinţa sfinţilor din veşnicie

Sătenii toţi îl adorau pe Dumnezeu de la adulţi la cei din faşe.

Mă vedeam când mic eram dus de mama la altar pentru împărtăşanie

Părintele ca un mare zeu mi-a zis pe nume şi mi-a dat sfânta cuminecătură

Iarna mă dădeam împreună cu copiii pe derdeluş şi ne trăgeam pe sanie

Vara pe la râu şi prin păduri ne credeam haiduci fugiţi din bătătură.

Erau vremuri sfinte cu oameni  blânzi şi obiceiuri rupte din rai

Vorba era vorbă şi oameni de cuvânt, adevărul  era simplu, sfânt

Doina ruptă din viaţă,  suferinţa ca o aţă, flori frumoase ca în mai,

Viaţa dulce, vinul dulce,mândrele codane blânde, toate prinse-n dulce cânt.

purtate de om la jug, zi şi noapte, toate puse-n grea conştiinţă

ca la urmă să o dăm cu multă caznă la copii şi rude

Până-n ceasul de apoi  culeasă  cu trudă, cu multă Credinţă

De la bunici la mame, de la moşi la babe surde.

Ăstas eu acum plecat la ceasul din urmă

Ce am stat o leacă să-mi trag sufletul sărac

Ca să pot cu regret în suflet să plec de la turmă

Să merg înainte nu-ndărăt ca şi bietul rac.

CV TRIMIS D-LUI BLAGA ȘI D-NEI GORGHIU

Stimați români din țară și din diaspora ! Cu deosebită stimă și cu sufletul încercat de o mare remușcare prin faptul că am ajuns în situația de a cere ajutor la români care au avut noroc în viață și au putut agonisi ceva bunăstare și care vor avea bună voință de a ajuta prin sponsorizare un ne însemnat poet, romancier, scenarist, pamfletar și altele ca pe viitor să am minima posibilitate de a mai scrie pe blog diverse, actualmente ne mai având bani de a plăti abonamentul la cablu și la internet, ba de multe ori neavând bani nici pentru o pâine. Actualmente fata mea care de 11 ani a fost îmbolnăvită de contele incapuciato, care actualmente este diavolul pe pământ, și care după o colaborare de peste 10 ani, mi-am dat seama că este șeful diavolilor pe Terra, trimis special la București, România, unde foarte curând va avea loc cea mai mare bătălie în astral și paranormal, pentru refacerea Grădinii Maicii Domnului. Acest diavol homosexual când am rupt legătura cu el mi-a îmbolnăvit fata transferând în spiritul și trupul ei mai mulți diavoli foarte periculoși, de atunci în casa noastră nu mai există pace și liniște, și lipsa acută de bani nu ne permite să plătim exorcizarea la preoții care se pricep să facă asemenea slujbe. În consecință cine are bunăvoință de a mă sponsoriza de a mai putea să public în viitor diverse scrieri, vă rog să trimiteți ajutorul DVS în contu: BARBU SIMION, CONT IBAN: RO04CARP041900804251RO01 deschis la CARPATICA  BUCUREȘTI ALBA IULIA, sau ON LINE la OFICIUL POȘTAL 4, PE NUMELE BARBU SIMION dar anunțîndu-mă prin telefon : 0727719196 că mi s-a trimis o sumă de lei la poșta 4. Vă mulțumesc anticipat iar pentru cei ce au voința de a mă ajuta voi scrie diverse poezii sau altele și voi putea să dau anumite sfaturi în diverse probleme legate de familie, societate, școală, sănătate, etc și voi face diverse rugăciuni, mantre și yantre pentru a aduce în familiile DVS bogăție și fericire și multe alte practici benefice la momentul solicitării. Cu stimă și respect ! Dumnezeu să vă bine cuvânteze !

Guru Barbu Simion - eseu Politic-
cum se aleg candidații pentru posturile de primari la comune și orașe.

 În atenţia unui partid din România care nu are candidat pentru primăria Stroeşti, Horezu sau Vâlcea şi care ar dori un candidat simplu şi modest ca subsemnatul.În attn: Doamnei Alina Gorghiu şi D-l Blaga.Cum se fac alegerile de primari pentru scrutinul din primvara anului 2016 în partidul naţional liberal.Sunt un simplu cetăţean român, BARBU SIMION, născut la sat în comuna Pojogi astăzi comuna Stroeşti, dar copilăria ca şi toate treptele de învăţământ de la clasele primare la facultate le-am făcut la Bucureşti. Până la vârsta de 65 de ani am muncit tot în Bucureşti, ca economist plus celelalte hobiuri cum ar fi cititul, fotografia, artele frumoase, filmele, muzica. La vremea pensionării m-am retras în comuna Stroeşti, satul Cireşu, unde la început mi-am renovat în întregime casa părintească. Prin luna august 2015 mi-am schimbat buletinul cu locuinţa în comuna Stroeşti cu buna intenţie de a putea să particip la alegerile pentru primăriile comunale. Pe 5-6  ianuarie, 2016 m-am prezentat la Partidul Naţional Liberal unde am depus adeziunea de a fi membru activ şi în subsidiar de a avea posibilitatea de a participa la alegerile comunale din acel an. Deja în comuna Stroeşti zvonul că un un nou candidat la postul de primar a sosit în comună s-a întins ca lepra la soare. Mai toţi cunoscuţii mă strigau cu apelativul de d-on primar mai mult în zeflemea. Nu am dat atenţi celor din comuă ca şi celor cunoscuţi şi am început investigaţiile de strângere de informaţii pentru postul de primar. În câteva zile eram înştiinţat de toate formalităţile de îndeplinit pentru a putea fi pus pe lista de candidat pentru postul de primar. De la domnul Iliescu Sorin care am aflat că deţinea o funcţie oarecare în cadrul organizaţiei PNL vâlcea eu nu puteam participa la funcţia de primar pentru Cumuna Stroeşti din partea PNL deoarece unicul loc pentru această funcţie fusese deja ocupat de un alt coleg apriori de a se confrunta cele două CV-uri, al meu şi al celuilalt sau a unui al treilea candidat dacă era posibil şi astfel să se aleagă cel mai bun. Dar cum se petrec lucrurile în România unde posibilul devine imposibil şi răul ocupă primul loc, tot aşa şi aici ca şi în toate oraşele din România primează pe locul prim cel ce a mai candidat, cel ce a mai furat sau deja este condamnat pentru fapte reprobabile şi în special pentru furt din banii publici, sau altele şi mai rele. Am luat legătura cu D-l Primar Ilie Fârtat din oraşul Horezu, şi după ce am avut o întrevedere cu domnia sa unde mi-am prezentat un CV prescurtat, acesta s-a situat tot pe poziţia că primul şi unicul loc pentru Primăria Stroeşti era deja ocupat, iar pentru Primăria oraşului Horezu ca şi a orşului Vâlcea nici nu se punea problema deoarece nu aveam habitatul în aceste oraşe. Am luat legătura telefonic cu mai mulţi reprezentanţi ai PNL Vâlcea dar toţi fie că nu cunoşteau date precise cu alegerile locale fie nu cunoşteau nici legea alegerilor prea bine. Am dat de nenumărate ori telefon la sediul PNL Vâlcea dar domnişoarele de acolo nici nu cunoşteau pe şeful PNL Vâlcea iar dacă îl cunoşteau nu ştiau numărul de telefon al acestuia, iar mai tot timpul nu era prezent la sediul  PNL Vâlcea, deci nu puteam să am un punct de vedere concludent în privinţa posibilităţii mele de a participa la Primăria Stroeşti. Era totuşi o posibilitate de a participa la postul de primar ca independent dar în acest caz trebuia să aduc la primărie o listă cu cel puţin 100 sau 1000 de susţinători iar în unele cazuri era vorba de chiar mai mulţi susţinători nimeni dintre primarul Velcu sau viceprimarul de la Stroeşti sau alţi membri de la PNL senatori sau deputaţi neştiind încă amănunte cu privire la viitoarele alegeri din luna Aprilie sau Mai. Mai era încă o posibilitate de a deveni primar de Stroeşti prin faptul de a-mi înfiinţa propriul partid dar şi aici era posibilitatea de punere a beţelor în roate de a nu fi la timp admiterea acestui partid şi acceptat politic şi obţinerea aprobării să fie tocmai după ce voturile fuseseră deja numărate deci prea târziu. De acum din data de 05.03.2016 deşi mai sunt cel puţin 30 de zile până la afişarea participanţilor la ocuparea fotoliilor de penali posibili încep să cred că în România nu va mai fi loc forever pentru candidaţi cinstiţi, corecţi, loiali şi drepţi care să lupte pe funcţiile cucerite prin luptă dreaptă pentru ridicarea poporului Român din sărăcie şi sclavia faţă de străini, pentru eradicare cel puţin a foametei acute şi cronice a românilor, şi pentru ca această ţară să mai poarte încă numele de România şi nu ţară cu alt nume, unde românii să nu mai fie sclavi care să spele la fund genocizii României şi în care trădătorii de ţară să fie împuşcaţi pe loc. Mai jos am să dau CV-ul meu care prin comparaţie cu foştii tractorişti sau fotbalişti sau şoferi de senatori, sau cei ce au depus muncă la lipitul afişelor în propaganda partidului acum sunt propuşi pentru postul de primar de comună, de oraş sau sector din municipiu. Dar practica de peste 26 de ani de aşa zisă democraţie "Originală" ne demonstrează că majoritatea celor ce au fost votaţi de către popor pe posturi în administraţia de stat sau în guvern sau preşedenţie s-a dovedit a fi  unii din cei mai mari hoţi din bugetele locale sau din banii publici sau tot felul de inginerii frauduloase din bogăţia ţării de sute de milioane de euro sau dolari lăsând într-o sărăcie lucie şi o foamete cronică milioane de români în timp ce străinii intraţi fraudulos în România şi care ocupau posturi în senat, parlament, preşedenţie sau alte verigi importante ale economiei erau cadecorisiţi  cu salarii de zeci de mii de euro pe lună pentru tot fel de munci inutile speciale pentru distrugerea României, pentru genocidul care trebuia să omoare milioane de români astfel ca ţara noastră să nu se mai numească România. Peste tot în toate mass media din România se afirmă cu tărie că mulţi cetăţeni sunt capabili de a conduce destinele ţării fie de pe posturi de Primari  sau senatori sau parlamentari oameni dotaţi profesional dar şi oameni integri cu frica de Dumnezeu care nu vor fura din banii cetăţenilor şi vor pune mai întâi interesele poporului şi ale ţării în loc de interesele personale de îmbogăţire frauduloasă şi nejustificată. La astfel de cetăţeni care caută să se implice în mod corect şi cinstit pentru binele poporului şi al ţării li se pun tot felul de piedici, li se inventează adhoc tot felul de legi prin care să nu poată să fie ales pe funcţii eligibile de unde cu fermitate şi onoare şi-ar indeplini sarcinile postului în care a ajuns, partidele istorice care au distrus ţara de la revoluţie urmărind prin toate mijloacele de denigrare şi minciună să continue să fure mai departe banii poporului să distrugă industriile şi agricultura, invăţământul şi sistemul sanitar, fiind singura ţară de pe terra în care senatul şi parlamentul în care nu există nici un român să voteze legea ce permite vânzarea a 7000 de alimente către poporul român cu otrăvuri în ele astfel ajungând la genocidul cel mai cumplit făcut vreodată asupra vreunui popor dea lungul istoriei.                Curriculum Vitae
Nume: Barbu  -  Prenume: SimionData naşterii : 09 Aprilie 1950
Locul naşterii : Localitatea Pojogi, Jud. VîlceaAdresa : Sat Cireşu, com. Stroeşti, jud. Vâlcea, str. Bisericii nr.205Telefon:– 0727 719 196, 0765 703 796După terminarea liceului primul meu serviciu a fost ca funcţionar principal la teatrul satiric muzical " Constantin Tănase" din Bucureşti în anul 1969.Stagiul militar terminat în 1972.Am terminat ASE, Academia de Studii Economice, secţia Industrie, Agricultură, Comerţ şi Transporturi în anul 1989 cu Diploma de Licenţă în domeniul Investiţiilor.Am lucrat ca Economist în IITPIC între anii 1977-1985 înServiciul Plan-Contracte.
În anul 1976 lucrând în cercul foto de la student club am participat la concursul internaţional de al Brno din Cehoslovacia unde din 17 ţări capitaliste echipa României a obţinut premiul 3 la secţia film artistic documentar, cu filmul "Casca".Între 1985 şi 1989 am lucrat ca Desenator Tehnic şi funcţie economică la ICPAIUG detaşat la Facultatea de Utilaj Tehnologic la Institutul de Construcţii din Bucureşti, într-o echipă de profesori şi proiectanţi în probleme ultra secrete. Am proiectat şi fabricat tancuri pentru Libia şi Irac.Între 1989 ţi 1991 am lucrat ca Economist la „Policolor” laserviciul Aprovizionare.
Între 1991 şi 1993 am fost plecat în Italia, Elveţia şi Germania unde am şi lucrat. În Italia la Milano unde 60 de inşi am cerut azil politic, cu mine au stat de discuţii politice, economice, artistice timp de 3 ore 5 ofiţeri de la poliţia stranieri iar a doua zi mi-au dat permisul de "so giorno" sublinind faptul că din 1 000 000 de vagabonzi la acea dată eu singur am obţinut acest permis din partea statului Italian.În Germania am lucrat şi la negru şi oficial în patru întreprinderi. În construcţii, expedieri de mărfuri, într-o facultate de istorie şi în restaurant.Între 1993 şi 1999 am lucrat într-o firmă Româno-Olandeză ca Manager.Între 1999 şi 2008 am lucrat la serv. marketing într-o firmă de dulciuri turcească, la BIFA Arslan.În anul 2002 am lucrat în Olanda în domeniul construcţiilor în Ianuarie şi Februarie.Cunosc foarte bine probleme de management, marketing, contracte economice interne şi externe, salarizare, contabilitate primară,Cunosc foarte bine limba engleză, scris şi vorbit.Între 2008 şi 2015 am lucrat ca bodiguard la banca carpatica, apoi şomer un an.Cunosc foarte bine probleme de calculator soft şi hard şi lucrez timp de 22 ani pe calculator.Am carnet de conducere cat B.Am lucrat 14 ani în studioul fotografic, la clubul cine-foto studenţesc.Am lucrat de asemenea în probleme de audio-vizual cu firmă familiară pentru filmări de nunţi şi botezuri şi diverse agape. Am avut şi firme SRL în domeniul economic şi firmă Off Shore cu banca în Cipru.În timpul vieţii începând cu vârsta de 9 ani am citit peste 3000 de romane, beletristice şi peste 700 de volume de filozofie yoga. Sunt şi profesor Yoga.Sunt creştin ortodox practicant şi am studiat dea lungul timpului istoria diferitelor forme de credinţe.Sunt căsătorit şi am o fată de 31 ani.singura mea avere este conştiinţa cristică moştenită de la părinţi şi bunică, o casă bătrânească moştenită de la părinţi care se va împărţii la trei moştenitori. Nu am maşină mică şi nici dolari sau euro în conturi, o fată cu handicap sever, şi un blog accesat prin google "Guru Barbu Simion"06.03.2016                                                            Ec.  Barbu SimionDin anul 1990 în luna martie m-am înscris la PNŢ-CD împreună cu Radu Vasile şi D-l Constantinescu şi apoi din anul 1993 am participat la şedinţele de propagandă ale partidului şi am publicat la ziarul "Dreptatea" şi "Libertatea" mai multe articole de propagandă democratică. În anul 1996 când PNŢ-CD preia puterea eu am fost marginalizat şi nu mi s-a dat un post de ministru cum de fapt mi se promisese în cadrul partidului deoarece anumite concepte de conducere a economiei nu conveneau cu politica de hoţie şi jaf în interes propriu particular practicată ulterior de cei doi eu am fost marginalizat şi nu mi s-a oferit nici un post de cel puţin paznic la vreun SRL, politica mea de conducere a maselor largi de oameni fiind una de dreptate, cinste şi prosperitate încât hoţia, minciuna şi înşelăciunea să fie definitiv uitate. Ulterior cu puterea conferită de Dumnezeu - Tatăl, fiind practicant Yoga, am reuşit să îndpărtez de la conducerea ţării pe cei doi hoţi şi vânzători de ţară şi distrugerea cu bună ştiinţă a poporului ca şi a economiei ţării, Radu Vasile părăsind definitiv scena politică ca şi Constantinescu cu fiul trăind mai mult în Cehoslovacia.07.03.2016                        Ec. Barbu Simion- ESEU POLITIC-